Cauza C‑72/22 PPU

Valstybės sienos apsaugos tarnyba

(cerere de decizie preliminară
formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 30 iunie 2022

„Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Politica în domeniul azilului și imigrației – Directiva 2011/95/UE – Articolul 4 – Proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32/UE – Articolele 6 și 7 – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Directiva 2013/33/UE – Articolul 8 – Plasare în detenție a solicitantului – Motivul plasării – Protejarea securității naționale sau a ordinii publice – Plasare în detenție a solicitantului de azil ca urmare a intrării sale ilegale pe teritoriul Uniunii”

1. Întrebări preliminare – Procedură preliminară de urgență – Condiții – Persoană privată de libertate – Noțiune – Resortisant al unei țări terțe plasat într‑un centru de cazare cu restrângerea libertății de circulație la perimetrul acestui loc – Includere – Soluționare a litigiului susceptibilă să aibă o incidență asupra acestei privări de libertate – Aplicare a procedurii preliminare de urgență

   (Statutul Curții de Justiție, art. 23a; Regulamentul de procedură al Curții, art. 107; Directivele 2008/115, 2013/32 și 2013/33 ale Parlamentului European și ale Consiliului)

   (a se vedea punctele 36-38 și 41-45)

2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Noțiunea de detenție – Măsură coercitivă care îl lipsește pe solicitant de libertatea sa de circulație și care îl izolează de restul populației, obligându‑l să rămână într‑un perimetru restrâns și închis

   [Directiva 2013/33 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (h)]

   (a se vedea punctul 39)

3. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Acces la procedură – Declararea, de către un stat membru, a stării de război sau a stării de urgență ori declararea unei situații de urgență ca urmare a unui aflux masiv de străini – Reglementare națională care privează de facto resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală de posibilitatea de a avea acces, pe teritoriul acestui stat membru, la procedura menționată – Inadmisibilitate

   [art. 72 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18; Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6, art. 7 alin. (1) și art. 43]

   (a se vedea punctele 58, 61-64, 70-72, 74 și 75 și dispozitiv 1)

4. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Plasare în detenție – Motive – Declararea, de către un stat membru, a stării de război sau a stării de urgență ori declararea unei situații de urgență ca urmare a unui aflux masiv de străini – Reglementare națională care prevede, în astfel de cazuri, posibilitatea de a plasa un solicitant de azil în detenție pentru simplul motiv al șederii sale ilegale pe teritoriul acestui stat membru – Inadmisibilitate

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6; Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8 și 9, și Directiva 2013/33 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (15) și (20) și art. 8 alin. (2) și (3) și art. 9]

   (a se vedea punctele 80-84, 86-91 și 93 și dispozitiv 2)

Rezumat

Dreptul Uniunii se opune legislației lituaniene în temeiul căreia, în cazul unui aflux masiv de străini, un solicitant de azil poate fi plasat în detenție pentru simplul motiv că se află în situație de ședere ilegală

Cu toate acestea, revine în principiu statului membru căruia solicitantul de azil aflat în situație de ședere ilegală îi solicită protecția internațională sarcina de a demonstra că, din cauza unor împrejurări specifice, acesta constituie o amenințare la adresa securității naționale sau a ordinii publice care justifică detenția

La 2 iulie 2021, Republica Lituania a declarat o situație de urgență pe întreg teritoriul său. Această declarație a fost urmată, la 10 noiembrie 2021, de o declarare a stării de urgență pe o parte a acestui teritoriu din cauza unui aflux masiv de migranți provenind în special din Belarus.

La 17 noiembrie 2021, M. A., resortisant al unei țări terțe, a fost arestat în Polonia, împreună cu un grup de persoane care proveneau din Lituania, pentru motivul că nu deținea nici documentele de călătorie, nici viza necesară pentru șederea în acest din urmă stat membru și în Uniune. Ulterior, M. A. a fost predat autorităților lituaniene, care l‑au plasat în detenție până la adoptarea unei decizii referitoare la statutul său juridic. În zilele care au urmat acestei predări, el ar fi formulat imediat o cerere de protecție internațională, reiterată ulterior în scris în luna ianuarie 2022. Aceasta din urmă a fost însă respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că fusese depusă fără a respecta modalitățile prevăzute de legislația lituaniană privind depunerea cererilor de protecție internațională într‑o situație de urgență cauzată de afluxul masiv de străini ( 1 ). Într‑adevăr, în temeiul legislației respective, un străin intrat în Lituania în mod ilegal nu are posibilitatea de a prezenta pe teritoriul acestui stat membru o cerere de protecție internațională. Aceeași legislație prevede de asemenea că, într‑o astfel de situație de urgență, un străin poate fi plasat în detenție pentru simplul motiv al intrării sale ilegale pe teritoriul lituanian.

În aceste condiții, instanța de trimitere, sesizată cu un apel formulat de M. A. împotriva deciziei care prevede plasarea sa în detenție, urmărește să stabilească dacă Directiva „privind procedurile” ( 2 ) și Directiva „privind primirea” ( 3 ) se opun unei astfel de legislații.

Curtea, judecând potrivit procedurii preliminare de urgență, declară că Directiva „privind procedurile” ( 4 ) se opune reglementării unui stat membru potrivit căreia, în cazul declarării stării de război, a stării de urgență ori al declarării unei situații de urgență ca urmare a unui aflux masiv de străini, resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală sunt lipsiți de facto de posibilitatea de a avea acces, pe teritoriul acestui stat membru, la procedura de examinare a unei cereri de protecție internațională. În plus, Curtea statuează că Directiva „privind primirea” ( 5 ) se opune legislației unui stat membru potrivit căreia, în cazul unor astfel de declarații, un solicitant de azil poate fi plasat în detenție pentru simplul motiv că se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul acestui stat membru.

Aprecierea Curții

În primul rând, în ceea ce privește accesul la procedura de examinare a unei cereri de protecție internațională, Curtea precizează mai întâi că orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid are dreptul de a înainta o astfel de cerere pe teritoriul unui stat membru, inclusiv la frontierele sale sau în zonele de tranzit ale acestuia, chiar dacă se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul respectiv. Acest drept urmărește să asigure, pe de o parte, accesul efectiv la procedura de acordare a protecției internaționale și, pe de altă parte, efectivitatea dreptului de azil, astfel cum este garantat la articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecință, trebuie să se considere că aplicarea unei legislații naționale precum legislația lituaniană în cauză, care prevede că un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală ar fi privat, numai pentru acest motiv, după intrarea sa pe teritoriul lituanian, de posibilitatea de a prezenta o cerere de protecție internațională pe acest teritoriu, împiedică resortisantul menționat să beneficieze efectiv de dreptul de azil.

În continuare, Curtea constată că invocarea în mod general a unor atingeri aduse ordinii publice sau securității interne care pot fi cauzate de afluxul masiv de resortisanți ai unor țări terțe nu permite justificarea, în temeiul articolul 72 TFUE ( 6 ), a unei astfel de reglementări.

În sfârșit, Directiva «privind procedurile» ( 7 ) permite statelor membre să instituie proceduri speciale, aplicabile la frontierele lor, având ca obiect aprecierea admisibilității cererilor de protecție internațională în situații în care comportamentul solicitantului tinde să indice că cererea sa este vădit nefondată sau abuzivă. Aceste proceduri permit statelor membre să își exercite, la frontierele externe ale Uniunii, responsabilitățile în materie de menținere a ordinii publice și de apărare a securității interne, fără a fi necesar să se recurgă la o derogare în temeiul articolul 72 TFUE.

În al doilea rând, în ceea ce privește problema plasării în detenție a unui resortisant al unei țări terțe pentru simplul fapt al intrării sale ilegale pe teritoriul unui stat membru, Curtea amintește mai întâi că, în temeiul Directivei „privind primirea” ( 8 ), un solicitant de protecție internațională nu poate fi plasat în detenție decât atunci când, în urma unei aprecieri de la caz la caz, acest lucru se dovedește a fi necesar și nu se pot aplica în mod eficient alte măsuri mai puțin coercitive. În continuare, această directivă ( 9 ) enumeră în mod exhaustiv diferitele motive care pot justifica o plasare în detenție. Or, împrejurarea că un solicitant de protecție internațională se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru nu figurează printre aceste motive. În consecință, un resortisant al unei țări terțe nu poate face obiectul unei măsuri de detenție numai pentru acest motiv.

În sfârșit, în ceea ce privește aspectul dacă o astfel de împrejurare poate justifica plasarea în detenție a unui solicitant de azil în temeiul motivelor de protecție a securității naționale sau a ordinii publice ( 10 ), în contextul excepțional reprezentat de afluxul masiv de străini în cauză, Curtea amintește că amenințarea la adresa securității naționale sau a ordinii publice nu poate justifica plasarea în detenție a unui solicitant decât cu condiția ca comportamentul său individual să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății sau a securității interne sau externe a statului membru în cauză. În această privință, nu se poate considera că, în sine, caracterul ilegal al șederii unui solicitant de protecție internațională demonstrează existența unei asemenea amenințări. Astfel, un asemenea solicitant nu poate constitui, în principiu, o amenințare pentru securitatea națională sau ordinea publică a acestui stat membru pentru simplul motiv că se află într‑o situație de ședere ilegală într‑un stat membru. Această constatare nu aduce atingere posibilității de a considera ca un solicitant de protecție internațională aflat în situație de ședere ilegală reprezintă o asemenea amenințare ca urmare a unor împrejurări specifice care demonstrează periculozitatea sa, care se adaugă la caracterul ilegal al acestei șederi.

( 1 ) Astfel, capitolul X2 din Lietuvos Respublikos įstatymas „Dėl užsieniečių teisinės padėties” (Legea Republicii Lituania privind statutul juridic al străinilor) privește aplicarea acestei legi în cazul declarării stării de război sau a stării de urgență ori în cazul declarării unei situații de urgență din cauza unui aflux masiv de străini. În acest capitol, articolul 14012 alineatul 1 precizează locurile din care poate fi depusă cererea de protecție internațională.

( 2 ) Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60, denumită în continuare „Directiva «privind procedurile»”).

( 3 ) Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (reformare) (JO 2013, L 180, p. 96) (denumită în continuare „Directiva «privind primirea»”).

( 4 ) A se vedea mai exact articolul 6 din Directiva „privind procedurile”, referitor la accesul la procedura de acordare a protecției internaționale, și articolul 7 alineatul (1), care impune statelor membre obligația de a se asigura că orice persoană majoră având capacitate juridică are dreptul de a depune o cerere de protecție internațională în nume propriu.

( 5 ) A se vedea articolul 8 alineatele (2) și (3) din Directiva «privind primirea», referitor la plasarea în detenție a unui solicitant de azil.

( 6 ) Potrivit acestei dispoziții, „[p]rezentul titlu [privind spațiul de libertate, securitate și justiție] nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne.”

( 7 ) A se vedea în special articolul 43 din Directiva „privind procedurile”.

( 8 ) A se vedea articolul 8 alineatul (2) din Directiva „privind primirea”.

( 9 ) A se vedea articolul 8 alineatul (3) din Directiva „privind primirea”.

( 10 ) A se vedea articolul 8 alineatul (3) litera (e) din Directiva „privind primirea”.