1

Prin recursul formulat, Banca Europeană de Investiții (BEI) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 noiembrie 2021, KL/BEI (T‑370/20, EU:T:2021:822, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta, pe de o parte, a anulat deciziile BEI din 8 februarie și 8 martie 2019 prin care KL a fost declarat apt de muncă și în absență nejustificată din data de 18 februarie 2019, precum și decizia președintelui BEI din 16 martie 2020 de confirmare a acestor decizii (denumite în continuare, împreună, „deciziile în litigiu”) și, pe de altă parte, a obligat BEI la plata către KL a unei pensii de invaliditate începând cu data de 1 februarie 2019, precum și a dobânzilor de întârziere aferente acestei pensii, cu deducerea sumelor plătite lui KL cu titlu de remunerație care, ca urmare a plății pensiei de invaliditate, ar reieși că nu îi erau datorate.

2

Articolul 46-1 din Regulamentul tranzitoriu privind sistemul de pensii aplicabil membrilor personalului BEI (denumit în continuare „RTSP”) prevede:

„În sensul prezentului regulament, este invalidă persoana afiliată care, în urma unei boli, a unui accident sau a unei infirmități, se află în incapacitate fizică sau mentală de a îndeplini în mod permanent atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent și a cărei invaliditate este recunoscută în conformitate cu articolul 48 de mai jos.”

3

Articolul 48-1 din RTSP prevede că invaliditatea trebuie să fie recunoscută de un medic ales de BEI sau, în caz de contestație, de comisia pentru invaliditate prevăzută la articolul 13‑1 din acest regulament.

4

În conformitate cu articolul 51‑1 din RTSP:

„În cazul în care persoana invalidă desfășoară o activitate lucrativă, pensia de invaliditate se reduce în măsura în care suma pensiei de invaliditate, a pensiilor pentru copii și a veniturilor obținute din această activitate depășește valoarea remunerației nete corespunzătoare treptei și funcției persoanei asigurate în aceleași împrejurări familiale ca în momentul în care a fost declarată invalidă.”

5

Articolul 78 primul paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea în vigoare la data faptelor care au stat la baza prezentului litigiu (denumit în continuare „statutul”), prevede:

„În condițiile prevăzute la articolele 13-16 din anexa VIII, funcționarul are dreptul la o prestație de invaliditate atunci când este afectat de o invaliditate permanentă considerată totală care îl pune în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile corespunzătoare unui post din grupa sa de funcții.”

6

Istoricul litigiului, astfel cum a fost prezentat la punctele 1-39 din hotărârea atacată, poate fi rezumat, în scopul prezentei proceduri, după cum urmează.

7

KL a fost angajat de BEI începând cu 1 septembrie 2001.

8

După mai multe perioade în care KL a absentat de la BEI, aceasta l‑a informat la 22 mai 2017 că medicul consultant al acestui organism a recomandat intrarea sa în incapacitate temporară parțială (echivalentă cu 50 % din timpul său de lucru) pentru o perioadă de șase luni începând de la 1 iunie 2017.

9

La 1 iunie 2017, KL a contestat recomandarea medicului consultant al BEI, considerând că ar fi trebuit plasat în incapacitate temporară totală de reluare a atribuțiilor sale. În consecință, el a solicitat punerea în aplicare a procedurii de arbitraj medical prevăzute la articolul 4 din anexa X la Dispozițiile administrative aplicabile personalului BEI, adoptate în aplicarea Regulamentului personalului BEI (denumite în continuare „dispozițiile administrative”).

10

La 18 octombrie 2017, KL a fost examinat de medicul independent desemnat de BEI, care a confirmat opinia medicului consultant al acesteia. Această concluzie a fost comunicată Băncii Europene de Investiții și lui KL.

11

La 14 decembrie 2017, BEI l‑a informat pe reclamant că erau în curs discuții pentru a se permite revenirea sa la locul de muncă cu fracțiune de normă pentru o perioadă de trei luni într‑un alt post decât cel pe care îl ocupase anterior, în condițiile în care, de la 1 ianuarie 2018 și până la reintegrarea sa, ar fi scutit de obligația de a se prezenta la locul de muncă.

12

La 28 decembrie 2017, avocatul lui KL a contestat consecințele pe care BEI intenționa să le deducă din arbitrajul medical, susținând că procedura ce ar fi trebuit pusă în aplicare era cea a comisiei pentru invaliditate prevăzută la articolul 13‑1 din RTSP.

13

Întrucât BEI a fost de acord să inițieze o procedură în fața comisiei pentru invaliditate, aceasta din urmă a emis o concluzie la 9 noiembrie 2018 (denumită în continuare „concluzia comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018”), care a fost formulată după cum urmează:

„Din cauza tulburării sale psihice, [KL] este inapt să se întoarcă la ultimul loc de muncă și la fostul său angajator. El este, așadar, invalid în raport cu BEI, dar nu invalid în raport cu piața generală a muncii. [Comisia pentru invaliditate] a decis în unanimitate cu privire la acest subiect.”

14

Aceeași concluzie se regăsește într‑un raport al medicului desemnat în conformitate cu articolul 13‑1 din RTSP, de comun acord cu ceilalți doi medici care intră în componența comisiei pentru invaliditate, intitulat „Expertiză medicală în cadrul comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018”.

15

La 23 ianuarie 2019, pe baza a trei formulare transmise de medicii care intră în componența comisiei pentru invaliditate, în care a fost bifată căsuța „not invalid” („nu este invalid”) (denumite în continuare „formularele din 16 și 23 ianuarie 2019”), această comisie a comunicat BEI decizia sa, adoptată în unanimitate, potrivit căreia KL nu era invalid.

16

Prin deciziile din 8 februarie și 8 martie 2019, BEI l‑a declarat pe KL apt de muncă și în situație de absență nejustificată începând cu 18 februarie 2019, dată de la care a considerat că acesta din urmă ar fi trebuit să își reia activitatea.

17

La 16 martie 2020, ca urmare a eșecului procedurii de conciliere inițiate la cererea lui KL, președintele BEI a recunoscut concluziile în acest sens ale comisiei de conciliere. În consecință, deciziile din 8 februarie și 8 martie 2019 au fost confirmate de acesta din urmă.

18

Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 11 iunie 2020, KL a formulat o acțiune în anularea deciziilor în litigiu. În susținerea acțiunii sale, el a invocat două motive, primul fiind întemeiat pe încălcarea articolelor 46‑1 și 48‑1 din RTSP, a articolelor 11.1 și 11.3 din dispozițiile administrative, precum și pe o eroare vădită de apreciere, iar cel al doilea fiind întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine. Numai primul motiv este relevant în sensul prezentului recurs.

19

Prin intermediul acestui motiv, KL reproșează BEI că a considerat în deciziile atacate că el era apt de muncă și în situație de absență nejustificată începând cu 18 februarie 2019. În această privință, KL a arătat că, potrivit concluziei comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018 și expertizei medicale efectuate în cadrul comisiei menționate, el a fost considerat invalid în raport cu BEI. KL a susținut că această concluzie era suficientă pentru a‑l declara invalid în sensul articolului 46‑1 din RTSP. În schimb, BEI a afirmat că RTSP recunoaște un singur tip de invaliditate, și anume cea în raport cu piața generală a muncii, și că avizul comisiei pentru invaliditate a fost exprimat în formularele din 16 și 23 ianuarie 2019, în care se preciza că KL nu era invalid.

20

În ceea ce privește, în primul rând, documentele care constituie avizul comisiei pentru invaliditate, Tribunalul a considerat, la punctele 58‑73 din hotărârea atacată, că aprecierea legalității deciziilor în litigiu trebuia efectuată nu numai în lumina formularelor din 16 și 23 ianuarie 2019, ci și în lumina concluziei comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018, confirmată de expertiza medicală efectuată în cadrul comisiei menționate.

21

În al doilea rând, la punctele 74-81 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, potrivit avizului comisiei pentru invaliditate, astfel cum rezultă din documentele menționate la punctul 20 din această hotărâre, KL nu mai putea îndeplini atribuții în cadrul BEI, dar era capabil încă să exercite o activitate profesională pe piața generală a muncii.

22

În al treilea rând, la punctele 83-85 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că noțiunea de „invaliditate” a unui agent al BEI, în sensul articolului 46‑1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative, trebuie apreciată din perspectiva capacității acestui agent de a relua „atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent” și că aceste alte atribuții trebuie să fie tot în cadrul BEI.

23

Pentru a ajunge la această apreciere, Tribunalul a considerat, primo, la punctele 86-89 din hotărârea atacată, că, prin analogie cu articolul 78 din statut, dispozițiile menționate din regulamentul BEI fac trimitere la clasificarea funcțiilor în cadrul acestui organism. Secundo, Tribunalul a subliniat la punctele 90-93 din această hotărâre că comisiile pentru invaliditate instituite de BEI constituie organe ale acesteia și nu dispun, așadar, pe plan juridic, de competența de a aprecia capacitatea personalului BEI de a exercita atribuții profesionale în afara organismului respectiv. Tertio, Tribunalul a respins la punctele 94-99 din hotărârea menționată interpretarea dată de BEI articolului 51‑1 din RTSP, potrivit căreia această dispoziție ar viza numai situațiile rare în care o persoană declarată invalidă în cadrul BEI ar desfășura în afara acesteia o activitate diferită de cea pe care a exercitat‑o în cadrul său.

24

La punctele 100 și 101 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, din moment ce comisia pentru invaliditate a declarat că KL era incapabil să exercite atribuții la BEI și că noțiunea de „invaliditate” în sensul articolului 46‑1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative trebuia apreciată numai în raport cu acest organism, BEI era obligată să îl declare pe KL ca fiind invalid, astfel încât era necesar să se considere că, prin declararea sa ca fiind apt de muncă și în situație de absență nemotivată începând cu 18 februarie 2019 în deciziile atacate, BEI a încălcat aceste dispoziții. În consecință, Tribunalul a admis primul motiv al acțiunii lui KL și a anulat aceste decizii.

25

Prin recursul formulat, BEI solicită Curții:

26

KL solicită Curții:

27

BEI invocă două motive în susținerea recursului său. Primul motiv, întemeiat pe interpretarea eronată a noțiunii de „invaliditate”, cuprinde patru aspecte, dintre care primul și cel de al patrulea trebuie examinate împreună. Cel de al doilea motiv, împărțit în două aspecte, care trebuie examinate împreună, se întemeiază pe denaturarea situației de fapt, astfel cum este prezentată la punctele 58-81 din hotărârea atacată.

28

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, BEI susține că Tribunalul a interpretat noțiunea de „invaliditate” într‑un mod care contravine reglementării interne a acestui organism atunci când a statuat, la punctele 83-85 din hotărârea atacată, că „[celelalte] atribuții de nivel echivalent” pe care un agent trebuie să fie incapabil să le exercite pentru a fi considerat invalid, în sensul articolului 46‑1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative, trebuie să fie exercitate în cadrul BEI.

29

În primul rând, BEI consideră că, prin utilizarea sintagmei „atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent”, articolul 46‑1 din RTSP nu face distincție între funcțiile exercitate în cadrul BEI și cele exercitate în afara acesteia și nici nu face referire la clasificarea funcțiilor interne ale acesteia din urmă. Nici formularul care trebuie completat de comisia pentru invaliditate nu ar face nicio distincție în ceea ce privește aspectul dacă invaliditatea este specifică BEI sau trebuie apreciată în raport cu piața generală a muncii, așa încât, prin introducerea unei astfel de distincții, Tribunalul ar fi modificat textul reglementării interne menționate.

30

În al doilea rând, interpretarea reținută de Tribunal ar confunda noțiunea de „invaliditate”, care recunoaște protecția datorată unei persoane care a devenit incapabilă să muncească în general, cu cea de „incapacitate de muncă”, astfel cum este prevăzută în majoritatea ordinilor juridice naționale, referitoare la protecția datorată unei persoane care a devenit incapabilă să muncească pentru un anumit angajator.

31

În al treilea rând, interpretarea menționată nu ține seama de obiectivul pensiei de invaliditate, care constă, în condițiile în care aceasta constituie o măsură de protecție socială, în compensarea pierderii de remunerație suferite de un lucrător ca urmare a incapacității sale permanente de a‑și exercita atribuțiile. A susține că un agent ar putea fi considerat invalid pentru a efectua o muncă în cadrul BEI, dar capabil să efectueze o muncă echivalentă în afara acesteia ar fi în contradicție vădită cu acest obiectiv. În plus, această interpretare ar produce consecințe grave asupra echilibrului financiar al sistemului de pensii al BEI și ar ridica probleme de utilizare și de gestionare a fondurilor publice.

32

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv, BEI susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat, la punctele 98-100 din hotărârea atacată, articolul 51‑1 din RTSP, care prevede o reducere a cuantumului pensiei de invaliditate în cazul în care persoana declarată invalidă exercită o activitate lucrativă, în sensul că acesta vizează situațiile în care o persoană declarată invalidă în cadrul BEI exercită o activitate profesională de orice natură. În ședința desfășurată în fața Tribunalului, BEI a susținut că această dispoziție viza numai situațiile rare în care o persoană declarată invalidă ar desfășura în afara BEI o activitate diferită de cea pe care a exercitat‑o în cadrul său.

33

Mai întâi, BEI afirmă că interpretarea Tribunalului este contradictorie, în măsura în care acesta a subliniat caracterul general al formulării articolului 51‑1 din RTSP, fără a face distincție în ceea ce privește natura activității externe exercitate, considerând în același timp că articolul 46‑1 din RTSP, redactat de asemenea în termeni generali, privește noțiunea de „invaliditate” definită în raport cu funcții exercitate în cadrul BEI.

34

În continuare, acest organism susține că noțiunea de „invaliditate” în sensul articolului 51‑1 din RTSP și al articolului 46‑1 din acest regulament trebuie să facă obiectul unei interpretări identice. Or, această din urmă dispoziție ar face referire nu numai la funcțiile exercitate în cadrul BEI, ci și la cele exercitate în afara acesteia. În consecință, ar fi contradictoriu să se interpreteze articolul 51‑1 din RTSP ca făcând referire la o persoană declarată invalidă care desfășoară în afara BEI o activitate de natură și intensitate echivalente cu cele ale activității pe care o desfășura în cadrul acestui organism, astfel încât articolul menționat trebuie să se refere la un alt tip de activitate.

35

În sfârșit și cu titlu suplimentar, BEI consideră că interpretarea articolului 51‑1 din RTSP adoptată de Tribunal ar conduce la crearea unor situații de îmbogățire fără justă cauză. Într‑adevăr, în cazul în care un agent invalid primește o pensie de invaliditate de la BEI în timp ce lucrează cu normă întreagă în afara acestui organism într‑un post la fel de solicitant, capacitatea reală de muncă a persoanei respective ar ridica semne de întrebare.

36

KL contestă argumentația BEI.

37

Prin intermediul primului și al celui de al patrulea aspect ale primului motiv, BEI susține în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea noțiunii de „invaliditate”, astfel cum figurează în special la articolul 46‑1 din RTSP, având în vedere textul acestui articol, contextul în care se înscrie această dispoziție, precum și scopul acordării unei pensii de invaliditate. În special, ea apreciază că Tribunalul a considerat în mod eronat că sintagma „altă atribuție de nivel echivalent”, în sensul acestei dispoziții, viza numai funcțiile exercitate în cadrul BEI.

38

Mai întâi, nu rezultă în mod cert din formularea articolului 46‑1 din RTSP că el vizează în mod expres alte funcții de nivel echivalent exercitate în cadrul BEI. Nu este mai puțin adevărat că, prin faptul că face referire la incapacitatea persoanei afiliate de a îndeplini „atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent”, acest articol poate fi interpretat, ca urmare a repetiției termenului „atribuții”, în sensul că vizează, pe lângă atribuțiile în cauză ale agentului respectiv, alte atribuții în cadrul BEI.

39

Această interpretare este susținută de faptul că termenul „atribuții”, utilizat la articolul 46‑1 din RTSP, este o noțiune juridică de natură normativă. În plus, trebuie constatat că articolul 46‑1 din RTSP nu utilizează o locuțiune cu o sferă de aplicare mai extinsă, precum cea de „activitate lucrativă”, utilizată la articolul 51‑1 din RTSP, care se referă, la rândul său, la ocuparea unui loc de muncă pe piața generală a muncii.

40

În continuare, în ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 46‑1 din RTSP, în primul rând, BEI consideră în mod corect că noțiunea de „invaliditate” în sensul articolului 46‑1 și al articolului 51‑1 din RTSP trebuie interpretată în mod identic. Cu toate acestea, nu se poate deduce de aici că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 96-98 din hotărârea atacată, că acest din urmă articol, având în vedere formularea sa în termeni generali, nu poate fi interpretat în sensul că se referă numai la o activitate exercitată în afara BEI care să fie diferită de cea pe care persoana declarată invalidă a exercitat‑o în cadrul acestui organism, ci trebuie interpretat în sensul că se referă la exercitarea oricărei activități, inclusiv a unei activități de nivel echivalent cu cea pe care persoana respectivă a exercitat‑o în cadrul BEI.

41

În această privință, pe de o parte, este necesar să se respingă afirmația BEI potrivit căreia interpretarea dată de Tribunal articolelor 46‑1 și 51‑1 din RTSP ar fi contradictorie pentru motivul că, potrivit acestui organism, ambele dispoziții sunt redactate în termeni generali, în condițiile în care Tribunalul s‑a bazat numai pe caracterul general al celei de a doua dispoziții. Într‑adevăr, după cum reiese de la punctul 39 din prezenta hotărâre, articolul 51‑1 din RTSP utilizează noțiunea generală de „activitate lucrativă”, în timp ce articolul 46‑1 utilizează termenul „atribuții”, care, astfel cum reiese de la același punct 39, face referire la reglementările aplicabile personalului unei instituții sau al unui organism specific.

42

Pe de altă parte, interpretarea articolului 51-1 din RTSP reținută de Tribunal este conformă cu interpretarea articolului 46‑1 din acest regulament, potrivit căreia sintagma „alte atribuții de nivel echivalent” privește alte atribuții în cadrul BEI. Într‑adevăr, ar fi contradictoriu să se considere că, în conformitate cu articolul 46‑1 din RTSP, o persoană este declarată invalidă pentru motivul că se află în incapacitatea de a‑și exercita atribuțiile sau o activitate de nivel echivalent pe piața generală a muncii, admițând în același timp că, în conformitate cu articolul 51‑1 din acest regulament, persoana respectivă poate exercita o astfel de activitate.

43

În al doilea rând, trebuie respins argumentul BEI potrivit căruia interpretarea noțiunii de „invaliditate” corespunde sensului acestui termen în diferite ordini juridice naționale, în timp ce interpretarea reținută de Tribunal corespunde noțiunii de „incapacitate de muncă” din sistemele juridice respective. În această privință, este suficient să se arate, astfel cum a procedat BEI în recursul său, că RTSP și dispozițiile administrative fac parte din cadrul normativ al BEI, care este specific acesteia și este distinct de normele de drept național.

44

În sfârșit, chiar dacă, în mod cert, acordarea unei pensii de invaliditate răspunde unui obiectiv de natură socială, întrucât urmărește să garanteze că o persoană aflată în incapacitate fizică sau mentală de a îndeplini în mod permanent atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent se poate întreține singură, interpretarea articolului 46‑1 din RTSP potrivit căreia aceste alte atribuții trebuie să fie în cadrul BEI este, având în vedere economia acestui regulament, conformă cu obiectivul menționat.

45

Într‑adevăr, mecanismul prevăzut la articolul 51‑1 din RTSP, prin care pensia de invaliditate se reduce în măsura în care suma acesteia, a pensiilor pentru copii și a veniturilor provenite dintr‑o activitate lucrativă exercitată de persoana declarată invalidă depășește valoarea remunerației nete pe care aceasta din urmă o primea la momentul declarării invalidității sale, are ca efect încetarea plății acestei pensii de invaliditate atunci când persoana în cauză reia o activitate ale cărei venituri sunt cel puțin echivalente cu remunerația pe care a primit‑o în timpul exercitării atribuțiilor în cadrul BEI.

46

În consecință, acest mecanism este menit să prevină situațiile de îmbogățire fără justă cauză a persoanei declarate invalidă, precum și consecințele negative pentru echilibrul financiar al sistemului de pensii al BEI pe care le menționează acest organism.

47

Rezultă că argumentele invocate de BEI în cadrul primului și al celui de al patrulea aspect ale primului motiv nu sunt de natură să demonstreze că interpretarea pe care Tribunalul a reținut‑o în hotărârea atacată cu privire la noțiunea de „invaliditate” care figurează la articolul 46‑1 din RTSP este afectată de o eroare de drept. În consecință, primul și cel de al patrulea aspect ale acestui motiv trebuie înlăturate ca neîntemeiate.

48

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, BEI susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 90-93 din hotărârea atacată, că comisiile pentru invaliditate instituite de acest organism au competența de a se pronunța numai cu privire la capacitatea personalului BEI de a lucra în cadrul acesteia. În această privință, BEI susține că o astfel de comisie pentru invaliditate face constatări medicale care trebuie considerate definitive în cazul în care au fost realizate în mod corespunzător. Sarcina medicilor care fac parte din această comisie ar fi numai de a emite un aviz medical, și nu de a se pronunța asupra mediului de lucru.

49

BEI afirmă că articolul 46‑1 din RTSP nu face distincție între invaliditatea declarată în legătură cu funcțiile exercitate în cadrul BEI și invaliditatea declarată în legătură cu piața generală a muncii și nici nu stabilește o limită strictă a competenței comisiilor pentru invaliditate responsabile cu examinarea stării de sănătate a persoanelor care pot fi recunoscute ca fiind invalide.

50

Riscul, menționat de Tribunal, al unei contradicții între aprecierea unei comisii pentru invaliditate a BEI și cea care ar putea fi făcută de comisiile pentru invaliditate instituite de alte instituții ale Uniunii sau de autoritățile naționale ar fi unul ipotetic. O evaluare medicală, prin natura sa tehnică, ar avea vocația de a fi împărtășită și de alți profesioniști din domeniul sănătății, în absența unor elemente noi. Competența comisiei pentru invaliditate nu poate fi limitată de posibilitatea ca alți medici să ajungă la concluzii diferite.

51

KL consideră că argumentația BEI este nefondată.

52

Astfel cum rezultă de la punctele 37-47 din prezenta hotărâre, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 100 din hotărârea atacată, că noțiunea de „invaliditate”, în sensul articolului 46‑1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative, trebuie interpretată în sensul că vizează agentul BEI care este declarat de o comisie pentru invaliditate instituită de aceasta ca fiind incapabil să reia atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent în cadrul organismului respectiv.

53

Rezultă în mod necesar că comisiile pentru invaliditate instituite de organismul menționat, care, în conformitate cu articolul 48‑1 din RTSP, au competența de a constata invaliditatea în caz de litigiu, își exercită competențele numai în ceea ce privește capacitatea persoanei în cauză de a îndeplini atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent în cadrul BEI.

54

Trebuie adăugat că, deși avizul unei astfel de comisii este, desigur, de natură medicală, nu este mai puțin adevărat că evaluarea făcută de aceasta trebuie să ia în considerare, astfel cum susține KL în memoriul său în răspuns, mediul de lucru de care nu pot fi izolate sarcinile pe care persoana în cauză are obligația să le îndeplinească. Acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când, precum în speță, tulburările psihice se află la originea invalidității.

55

În consecință, cel de al doilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat ca neîntemeiat.

56

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, BEI consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 86-89 din hotărârea atacată prin faptul că a interpretat articolul 46‑1 din RTSP și articolul 11.1 din dispozițiile administrative prin analogie cu articolul 78 din statut. În această privință, BEI susține că o astfel de interpretare prin analogie presupune existența, pe de o parte, a unei legături strânse între cele două regimuri juridice în cauză și, pe de altă parte, a unei lacune în cadrul primului regim care să fie incompatibilă cu un principiu general de drept al Uniunii. Or, Tribunalul nu ar menționa existența unor asemenea elemente.

57

În plus, formularea articolului 46‑1 din RTSP nu ar face distincție între atribuțiile exercitate în cadrul BEI și cele exercitate în afara acesteia și, spre deosebire de articolul 78 din statut, nici nu ar face referire la clasificarea funcțiilor interne din cadrul acestui organism. Bazându‑se pe similitudini între aceste două dispoziții, Tribunalul ar fi făcut astfel abstracție de aceste diferențe.

58

BEI adaugă, pe de o parte, că aplicarea prin analogie în privința sa a articolului 78 din statut repune în discuție autonomia „sistemului său juridic” în raport cu celelalte organe ale Uniunii. Pe de altă parte, situația BEI ar fi diferită de cea a instituțiilor Uniunii, ca urmare a dimensiunii sale, dar și a diversității posturilor disponibile în cadrul acesteia.

59

KL contestă argumentația BEI.

60

Astfel cum rezultă de la punctele 37-47 și 52 din prezenta hotărâre, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 100 din hotărârea atacată, că noțiunea de „invaliditate” în sensul articolului 46‑1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative trebuie interpretată în sensul că vizează agentul BEI care este declarat de o comisie pentru invaliditate instituită de aceasta ca fiind incapabil să reia atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent în cadrul organismului respectiv.

61

În consecință, chiar presupunând că Tribunalul și‑a întemeiat în mod eronat această concluzie, în parte, pe o interpretare a dispoziției menționate prin analogie cu articolul 78 din statut, astfel cum susține BEI în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, aceasta trebuie considerată inoperantă.

62

Într‑adevăr, potrivit unei jurisprudențe constante, din moment ce unul dintre motivele reținute de Tribunal este suficient pentru a justifica dispozitivul hotărârii, viciile de care ar putea fi afectat un alt motiv, care este de asemenea menționat în hotărârea în discuție, sunt, în orice caz, lipsite de influență asupra dispozitivului menționat, astfel încât motivul prin care sunt invocate este inoperant și trebuie înlăturat (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Alcogroup și Alcodis/Comisia, C‑403/18 P, EU:C:2019:870, punctul 53 și jurisprudența citată).

63

În aceste condiții, cel de al treilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat ca inoperant și, în consecință, acest motiv trebuie înlăturat în întregime.

64

Prin intermediul celui de al doilea motiv, BEI susține că Tribunalul a denaturat situația de fapt la punctele 58-81 din hotărârea atacată prin faptul că a considerat că concluzia comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018, expertiza medicală efectuată în cadrul acestei comisii, precum și formularele din 16 și 23 ianuarie 2019 constituiau, împreună, avizul comisiei menționate.

65

Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, BEI susține că, contrar celor statuate de Tribunal, concluzia comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018 și expertiza medicală efectuată în cadrul acestei comisii nu pot constitui elemente ale avizului menționat, întrucât nu au fost contrasemnate de toți membrii comisiei pentru invaliditate, în condițiile în care lucrările unei astfel de comisii sunt colegiale și ar necesita, în principiu, având în vedere rezultatul procedurii, ca fiecare membru să contrasemneze același document.

66

BEI susține că există o contradicție la punctul 72 din hotărârea atacată, potrivit căruia comisia pentru invaliditate ar fi putut ajunge la o concluzie la 9 noiembrie 2018 fără să îl fi examinat pe KL, concluzie ce ar fi fost apoi confirmată de președintele acestei comisii la 21 noiembrie 2018, după examinarea lui KL. Potrivit BEI, pe lângă faptul că această constatare este speculativă, președintele unei astfel de comisii nu ar trebui să îi poată înlocui pe ceilalți membri ai comisiei în formularea aprecierii lor.

67

În ceea ce privește aprecierea Tribunalului care figurează la punctul 66 din hotărârea atacată, potrivit căreia conținutul documentelor menționate mai sus nu a fost contestat de ceilalți membri ai comisiei pentru invaliditate, BEI subliniază că numai formularele din 16 și 23 ianuarie 2019 au fost semnate de toți membrii acestei comisii și constituie, prin urmare, avizul formal al acesteia.

68

În ceea ce privește cel de al doilea aspect al acestui motiv, BEI arată că constatarea cuprinsă la punctul 81 din hotărârea atacată, potrivit căreia avizul comisiei pentru invaliditate a constat în aprecierea că KL nu mai putea îndeplini atribuții în cadrul BEI, dar era capabil încă să exercite o activitate profesională pe piața generală a muncii, nu reiese din formularele semnate de toți membrii acestei comisii în ianuarie 2019.

69

KL contestă argumentația BEI.

70

Chiar dacă BEI invocă o denaturare a situației de fapt de către Tribunal, rezultă din argumentația sa că prin intermediul celui de al doilea motiv ea urmărește de fapt să conteste calificarea juridică dată de Tribunal concluziei comisiei pentru invaliditate din 9 noiembrie 2018 și expertizei medicale efectuate în cadrul acestei comisii. Potrivit BEI, nu ar fi vorba despre documente care să fie luate în considerare, astfel cum a statuat Tribunalul, pentru determinarea conținutului avizului comisiei pentru invaliditate, întrucât numai formularele din 16 și 23 ianuarie 2019 constituie avizul acestei comisii.

71

În această privință, BEI se bazează în esență pe argumentul potrivit căruia documentele inițiale nu au fost semnate de toți membrii comisiei pentru invaliditate. Procedând astfel, ea se limitează să repete argumentația pe care a invocat‑o în fața Tribunalului, fără a preciza modul în care răspunsul Tribunalului la argumentația respectivă, astfel cum este prezentat în special la punctul 67 din hotărârea atacată, ar fi afectat de o eroare de drept.

72

Or, trebuie amintit că recursul care, fără a cuprinde cel puțin o argumentare prin care să se urmărească în mod precis identificarea erorii de drept ce ar vicia hotărârea atacată, se limitează la reproducerea motivelor și a argumentelor care au fost deja prezentate în fața Tribunalului constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții (Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 45 și jurisprudența citată).

73

În consecință, cel de al doilea motiv trebuie înlăturat ca inadmisibil.

74

Rezultă din toate considerațiile care precedă că recursul trebuie respins.

75

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. În conformitate cu articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, care se aplică procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

76

În speță, întrucât KL a solicitat obligarea BEI la plata cheltuielilor de judecată și BEI a căzut în pretenții, se impune să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente recursului, pe cele efectuate de KL.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște: