1.

Prin recursul formulat, Eurobolt BV, Fabory Nederland BV și ASF Fischer BV (denumite în continuare „recurentele”), trei societăți cu sediul în Țările de Jos care importă și vând elemente de fixare din fier sau oțel, solicită Curții anularea hotărârii Tribunalului ( 2 ) prin care acesta a respins acțiunea lor în anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/611 al Comisiei din 30 aprilie 2020 ( 3 ) de reinstituire a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 al Consiliului ( 4 ) asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia.

2.

Recurentele invocă șapte motive de recurs. Totuși, în conformitate cu solicitarea Curții, ne vom restrânge analiza din prezentele concluzii la al șaselea motiv de recurs, potrivit căruia, prin constatarea faptului că regulamentul contestat are un temei juridic corespunzător, Tribunalul a interpretat și a aplicat în mod eronat articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene ( 5 ), articolul 5 alineatele (1) și (2) TUE, precum și principiul bunei administrări.

3.

Pe scurt, chestiunea pe care Curtea va trebui să o soluționeze în vederea examinării acestui motiv de recurs este următoarea: abrogarea unui regulament de instituire a unei taxe antidumping asupra importurilor originare dintr‑o țară terță, ca urmare a unei eventuale incompatibilități cu normele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), se opune extinderii de către Comisie a taxei respective asupra importurilor provenite din altă țară terță, din motive de circumvenție, chiar și atunci când extinderea menționată se referă la perioada anterioară abrogării regulamentului, iar importurile au fost înregistrate în conformitate cu normele antidumping aplicabile?

4.

În perioada relevantă pentru prezenta procedură, adoptarea de măsuri antidumping a fost reglementată mai întâi de Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului ( 6 ), apoi de Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului ( 7 ) și, în final, de Regulamentul 2016/1036 deja menționat (denumit în continuare „regulamentul de bază”) ( 8 ).

5.

Articolul 13 din regulamentul de bază („Circumvenție”) prevede:

„(1)   Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor […] ce provin din țări terțe […] atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare.

[…]

(3)   […] Examinarea se deschide printr‑un regulament al Comisiei, care poate, de asemenea, să ceară autorităților vamale să prevadă obligativitatea înregistrării importurilor în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) […]

În cazul în care constatarea definitivă a faptelor justifică extinderea măsurilor, acest lucru este decis de Comisie, în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 15 alineatul (3). Extinderea intră în vigoare începând cu data la care înregistrarea a fost instituită în temeiul articolului 14 alineatul (5) […]”

6.

Articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, care cuprinde „Dispoziții generale”, prevede:

„Comisia poate, după ce a informat statele membre în timp util, să furnizeze instrucțiuni autorităților vamale în vederea luării de măsuri corespunzătoare pentru a înregistra importurile, astfel încât să poată fi aplicate ulterior măsuri împotriva acestor importuri de la data înregistrării. […] Durata înregistrării obligatorii a importurilor nu trebuie să depășească nouă luni.”

7.

Articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/278 al Comisiei din 26 februarie 2016 de abrogare a taxei antidumping definitive impuse asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia (denumit în continuare „regulamentul de abrogare”) ( 9 ), prevede:

„Abrogarea taxelor antidumping menționate la articolul 1 produce efecte de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, astfel cum este prevăzut la articolul 3, și nu servește ca bază pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date.”

8.

Considerentul (14) al regulamentului de abrogare este redactat în mod similar.

9.

Articolul 1 alineatele (1) și (3) din regulamentul contestat extinde în esență taxele antidumping instituite prin articolul 1 alineatul (2) din regulamentul inițial „asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel […] expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia […]”, atunci când sunt „înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 966/2010 și cu articolul 13 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 […]”.

10.

Articolul 2 din regulamentul contestat prevede:

„(1)   Taxele percepute în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 nu se rambursează.

(2)   Orice rambursare care a avut loc în urma Hotărârii Curții de Justiție în cauza C‑644/17, Eurobolt (EU:C:2019:555), este recuperată de autoritățile care au efectuat rambursările respective.”

11.

Faptele cele mai relevante, astfel cum sunt prezentate în hotărârea atacată, pot fi rezumate după cum urmează.

12.

În 2009, Consiliul a constatat că elementele de fixare vândute pe piața Uniunii au făcut obiectul unui dumping din partea producătorilor‑exportatori chinezi. Astfel, la 26 ianuarie 2009, acesta a adoptat regulamentul inițial.

13.

În urma instituirii taxei antidumping definitive, Comisia Europeană a primit elemente de probă potrivit cărora măsurile respective au fost eludate prin transbordarea prin Malaysia. Astfel, aceasta a adoptat, la 27 octombrie 2010, Regulamentul (UE) nr. 966/2010 al Comisiei de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin [regulamentul inițial] la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză prin importuri de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această țară, și de supunere a acestor importuri la înregistrare ( 10 ). După cum reiese din considerentul (18) al regulamentului menționat și din articolul 2 din acesta, autoritățile vamale au fost invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniunea Europeană în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază pentru a garanta că, în cazul în care ancheta demonstra eludarea, putea fi prelevată retroactiv o sumă corespunzătoare în drepturi antidumping începând cu data înregistrării acestor importuri, expediate din Malaysia.

14.

La 18 iulie 2011, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 13 din Regulamentul nr. 1225/2009, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 723/2011 al Consiliului privind extinderea taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul nr. 91/2009 privind importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză la importurile de anumite elemente de fixare din fier sau oțel expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca provenind din Malaysia ( 11 ).

15.

În urma a două serii de proceduri în fața organelor de soluționare ale OMC, precum și a adoptării rapoartelor acestor organe de către Organul de soluționare a litigiilor al OMC (denumit în continuare „OSL”) ( 12 ), Comisia a adoptat, la 26 februarie 2016, regulamentul de abrogare.

16.

Reclamantele au importat elemente de fixare din Malaysia în perioada anchetei anticircumvenție desfășurate de Comisie. Aceste importuri au fost înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul nr. 966/2010, precum și cu articolul 13 alineatul (3) și cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1225/2009.

17.

În perioada ianuarie 2012-octombrie 2013, autoritățile vamale neerlandeze au emis decizii de impunere pentru taxele antidumping datorate de reclamante în cazul importurilor de elemente de fixare în temeiul Regulamentului de punere în aplicare nr. 723/2011. În termenul prevăzut de dreptul neerlandez, reclamantele au contestat aceste decizii de impunere în conformitate cu articolul 243 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 ( 13 ).

18.

La 17 noiembrie 2017, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a adresat Curții de Justiție o cerere de decizie preliminară cu privire la validitatea Regulamentului de punere în aplicare nr. 723/2011, în contextul recursului național formulat de Eurobolt împotriva taxelor antidumping plătite în temeiul regulamentului de punere în aplicare menționat.

19.

În Hotărârea din 3 iulie 2019, Eurobolt ( 14 ), Curtea a statuat că acest regulament de punere în aplicare era viciat prin încălcarea unei norme fundamentale de procedură. În esență, Curtea a constatat că adoptarea măsurii antidumping extinse nu a fost precedată de o consultare validă a comitetului consultativ, astfel cum este prevăzută la articolul 15 alineatul (2) din regulamentul de bază. Dispoziția menționată prevedea că toate informațiile utile trebuie comunicate comitetului consultativ cu cel puțin 10 zile lucrătoare înaintea reuniunii comitetului respectiv. Observațiile prezentate de Eurobolt, care trebuiau considerate ca fiind „informații utile” în sensul articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază, au fost însă comunicate statelor membre cu numai două zile înainte de reuniunea comitetului consultativ. Prin urmare, Curtea a concluzionat că Regulamentul de punere în aplicare nr. 723/2011 este nevalid în măsura în care a fost adoptat cu încălcarea articolului 15 alineatul (2) din regulamentul de bază.

20.

Ca urmare a Hotărârii Curții din 3 iulie 2019, Eurobolt, Comisia a redeschis ancheta anticircumvenție, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1374 ( 15 ), pentru a corecta deficiența procedurală identificată de Curte. Din considerentul (17) al Regulamentului de punere în aplicare 2019/1374 reiese cu claritate că redeschiderea anchetei anticircumvenție a avut drept scop garantarea respectării tuturor cerințelor procedurale în cadrul procedurii comitetului consultativ. În acest scop, comitetul de examinare a primit observațiile Eurobolt în termenul prevăzut de dispozițiile relevante.

21.

După ce a primit recomandarea comitetului consultativ, la 30 aprilie 2020, Comisia a adoptat regulamentul contestat și a reinstituit taxele anticircumvenție.

22.

La 28 iulie 2020, recurentele au introdus în fața Tribunalului o acțiune în anularea regulamentului contestat. În cererea lor, recurentele au invocat trei motive de drept.

23.

La 18 mai 2022, Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată, prin care a respins acțiunea și a obligat recurentele la plata cheltuielilor de judecată.

24.

Prin recursul lor aflat în fața Curții, formulat la 2 august 2022, recurentele solicită (i) anularea hotărârii atacate; (ii) admiterea acțiunii în primă instanță și anularea regulamentului contestat în măsura în care le privește pe recurente sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și (iii) obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

25.

La rândul său, Comisia solicită Curții respingerea cererii și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

26.

La 23 mai 2023, Curtea a trimis recurentelor anumite întrebări cu solicitarea unui răspuns în scris, la care recurentele au răspuns prin scrisoarea din 9 iunie 2023.

27.

Ambele părți și‑au prezentat punctele de vedere în cadrul ședinței în fața Curții, care a avut loc la 6 iulie 2023.

28.

După cum am menționat în introducerea prezentelor concluzii, analiza noastră se va limita la cel de al șaselea motiv de recurs al recurentelor, care este îndreptat împotriva punctelor 123-155 din hotărârea atacată.

29.

În aceste fragmente, Tribunalul a respins ca nefondat al doilea motiv al recurentelor, prin intermediul căruia acestea au susținut că regulamentul contestat a încălcat articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază, articolul 5 alineatele (1) și (2) TUE, precum și principiul bunei administrări, în măsura în care regulamentul contestat este lipsit de un temei juridic corespunzător.

30.

De la bun început, recurentele subliniază că, în opinia lor, Tribunalul nu a ținut seama de esența cererii lor: în măsura în care regulamentul inițial era nelegal și, din acest motiv, a fost abrogat în anul 2016, acesta nu putea servi drept temei juridic corespunzător pentru adoptarea în 2020 a regulamentului contestat, care nu are decât „un caracter pur accesoriu”. Prin urmare, Comisia nu dispunea de un temei juridic valid atunci când a adoptat regulamentul contestat. Recurentele au prezentat apoi diferite argumente în susținerea afirmațiilor lor.

31.

În primul rând, recurentele susțin că invocarea de către Tribunal a Hotărârii Curții în cauza APEX ( 16 ) pentru respingerea cererii lor este eronată. În Hotărârea APEX nu era în discuție legalitatea temeiului juridic al actului contestat. În consecință, recurentele susțin că hotărârea pronunțată în cauza respectivă nu oferă nicio indicație cu privire la problema ridicată de acestea în cadrul prezentei proceduri. În opinia lor, elementul decisiv în prezenta cauză este faptul că regulamentul inițial, întrucât a fost considerat nelegal, nu poate constitui temeiul juridic al regulamentului contestat.

32.

În al doilea rând, recurentele susțin că Tribunalul în mod eronat a făcut referire la articolul 207 TFUE ca temei juridic pentru adoptarea, în general, a măsurilor antidumping. Recurentele subliniază din nou faptul că regulamentul contestat necesita, ca temei juridic, un regulament valid de instituire a taxelor antidumping care ar fi fost eludate. În lipsa unui temei juridic corespunzător, regulamentul contestat încalcă – în opinia recurentelor – articolul 5 alineatele (1) și (2) TUE, care consacră principiul atribuirii competențelor.

33.

În al treilea rând, potrivit recurentelor, Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a constatat că abrogarea regulamentului inițial nu afectează validitatea sa. Recurentele subliniază că acest regulament a fost abrogat de Comisie întrucât era nelegal, dat fiind că a fost considerat ca fiind incompatibil cu acordurile OMC. Astfel, adoptarea regulamentului contestat ar fi echivalat, în opinia lor, cu reintrarea în vigoare a unui regulament nelegal.

34.

În al patrulea rând, recurentele susțin că sunt lipsite de relevanță considerațiile Tribunalului referitoare la faptul că ele nu pot invoca legislația OMC ca parametru de validitate a legislației Uniunii. Acestea subliniază că, după cum a admis chiar Tribunalul, nu au susținut că încălcările legislației OMC din regulamentul inițial viciază regulamentul contestat. În schimb, au susținut că regulamentul inițial nu poate servi drept temei juridic pentru regulamentul contestat.

35.

Comisia apreciază că sunt nefondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate. În opinia sa, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a examinat argumentele recurentelor legate de presupusa lipsă a unui temei juridic corespunzător pentru regulamentul contestat. În special, Comisia apreciază că regulamentul inițial – care, în opinia sa, nu este în niciun caz nelegal, cum susțin recurentele – nu poate fi considerat ca fiind temeiul juridic (sau unul dintre temeiurile juridice) al (ale) regulamentului contestat. Comisia subliniază că regulamentul contestat s‑a întemeiat în mod corect pe articolele 13 și 14 din regulamentul de bază.

36.

Considerăm că argumentele invocate de recurente nu sunt convingătoare.

37.

Pentru început, nu avem convingerea că Tribunalul nu a înțeles esența cererii recurentelor. În opinia noastră, hotărârea atacată a expus cu exactitate și a analizat în mod corect, la punctele 123-155, argumentele invocate în primă instanță. În special, apreciem că cele două premise pe care recurentele își întemeiază diferitele lor argumente (lipsa unui temei juridic corespunzător și nelegalitatea regulamentului inițial) sunt incorecte.

38.

Vom explica mai jos motivele care stau la baza opiniilor noastre.

39.

În primul rând, afirmațiile recurentelor par să se bazeze pe o înțelegere eronată a noțiunii de „temei juridic” din ordinea juridică a Uniunii. În esență, temeiul juridic constă în dispoziția juridică a Uniunii care conferă instituției (instituțiilor) corespunzătoare a (ale) Uniunii competența de a acționa într‑un anumit domeniu de competență al Uniunii, atunci când sunt îndeplinite condițiile aplicabile. Cerința de a exista un temei juridic pentru orice acțiune a instituțiilor Uniunii decurge în special din principiul atribuirii de competențe instituțiilor, consacrat la articolul 13 alineatul (2) TUE, care prevede că „[f]iecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea” ( 17 ).

40.

În acest context, considerăm că, în mod evident, competența Comisiei de a extinde taxele antidumping impuse deja pentru importurile dintr‑o țară terță la importurile dintr‑o altă țară terță, atunci când are loc o circumvenție, decurge din dispozițiile regulamentului de bază. Competența respectivă este conferită Comisiei de legiuitorul Uniunii (in casu, Parlamentul și Consiliul) în principalul act normativ care reglementează protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping provenite din țări terțe.

41.

De fapt, articolul 13 din regulamentul de bază (intitulat „Circumvenție”) este cel care, în special, (i) prevede că „[t]axele antidumping instituite în temeiul [acestui] regulament [pot fi extinse] […] atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare” [alineatul (1)]; (ii) atribuie Comisiei sarcina de a efectua examinarea [alineatul (3)]; și totodată (iii) desemnează Comisia ca fiind instituția responsabilă cu extinderea taxelor, în conformitate cu procedura de adoptare a unui act de punere în aplicare prevăzută în cadrul său [alineatul (3)] ( 18 ). În plus, articolul 14 alineatul (1) din același regulament (având ca obiect „Dispoziții generale”) specifică faptul că toate taxele antidumping – iar astfel și cele extinse – trebuie să fie impuse „prin regulament”.

42.

Trimiterea la aceste două dispoziții în considerentele regulamentului contestat identifică astfel în mod corect dispozițiile legislative care conferă Comisiei competența de a extinde taxele în cauză la importuri precum cele efectuate de recurente.

43.

Prin urmare, în mod eronat recurentele susțin că regulamentul contestat se întemeiază sau ar fi trebuit să se întemeieze pe regulamentul inițial. După cum în mod corect arată Comisia, existența unui regulament inițial (valid) nu este decât una dintre condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca extinderea obligațiilor respective să fie posibilă.

44.

Această condiție decurge din articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază ( 19 ). În fond, este de la sine înțeles că taxele antidumping pot fi extinse numai dacă au fost instituite în mod valabil de la bun început. Totuși – poate fi util să se sublinieze din nou acest aspect –, nu actul care instituie taxele antidumping (și anume, regulamentul inițial) este cel care conferă Comisiei competența de a le extinde, ci, după cum s‑a arătat, regulamentul de bază.

45.

Tribunalul nu a săvârșit astfel o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 126-128 din hotărârea atacată, că articolul 13 și articolul 14 alineatul (1) din regulamentul de bază constituie temeiul juridic corespunzător pentru regulamentul contestat.

46.

În acest context, adăugăm că de asemenea în mod corect Tribunalul face referire, la punctul 136 din hotărârea atacată, nu doar la articolul 13 din regulamentul de bază, ci și la articolul 207 TFUE, ca fiind dispozițiile care conferă Comisiei competența de a adopta reglementări împotriva circumvenției. De fapt, articolul 207 alineatul (2) TFUE este dispoziția de drept primar care împuternicește Parlamentul și Consiliul să „adopte măsurile care definesc cadrul în care este pusă în aplicare politica comercială comună”. Regulamentul de bază, care la rândul său împuternicește Comisia să adopte anumite măsuri anticircumvenție, este fără îndoială una dintre măsurile care definesc cadrul pentru punerea în aplicare a politicii comerciale comune menționate la articolul 207 TFUE.

47.

Afirmația recurentelor potrivit căreia Tribunalul în mod eronat a făcut referire la articolul 207 TFUE și astfel nu a sancționat o încălcare a principiului atribuirii competențelor, stabilit la articolul 5 alineatele (1) și (2) TFUE ( 20 ), este așadar nefondată.

48.

Considerațiile de mai sus ne conduc la cel de al doilea argument pe care dorim să îl aducem în ceea ce privește premisele pe care recurentele își întemeiază argumentele.

49.

A doua premisă pe care recurenții își întemeiază argumentele este aceea că regulamentul inițial era nelegal.

50.

În opinia noastră, și acest argument este incorect.

51.

După cum vom arăta în secțiunile următoare, nici faptul că regulamentul inițial a fost abrogat de legiuitorul Uniunii, nici eventuala sa incompatibilitate cu acordurile OMC nu implică nelegalitatea sa.

52.

Regulamentul inițial a fost abrogat de Comisie în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2015/476 ( 21 ). Potrivit acestei dispoziții, ori de câte ori OSL adoptă un raport privind o măsură a Uniunii adoptată, printre altele, în temeiul regulamentului de bază, „Comisia poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri, pe care le consideră corespunzătoare: […] (a) abrogarea sau modificarea măsurii contestate; sau (b) adoptarea oricărei alte măsuri de punere în aplicare considerate corespunzătoare în situația dată, pentru a aduce Uniunea în conformitate cu recomandările și deciziile conținute în raport”.

53.

Din modul de redactare a articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2015/476 reiese cu claritate că, de fapt, constatările negative ale OSL privind o eventuală neconcordanță a unei măsuri a Uniunii cu acordurile OMC nu au drept rezultat, ipso facto, nevaliditatea actului în cauză al Uniunii. Revine instituțiilor Uniunii sarcina de a deduce consecințele necesare din asemenea constatări din perspectiva a ceea ce trebuie făcut pentru a se restabili coerența și, în această privință, ele dispun de o anumită marjă de manevră. În temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2015/476, Comisia „poate” lua una sau mai multe măsuri, în funcție de „cele pe care le consideră corespunzătoare”.

54.

Cele de mai sus sunt în concordanță cu dispozițiile acordurilor OMC. Potrivit articolului 19 din Înțelegerea privind regulile și procedurile de soluționare a litigiilor (denumită în continuare „Înțelegerea privind soluționarea litigiilor”), „[î]n cazurile în care un grup special sau Organul de apel ajunge la concluzia că o măsură este incompatibilă cu [acordurile OMC], el recomandă ca membrul respectiv să facă în așa fel încât măsura respectivă să devină conformă cu acel acord”. Aceste organisme pot doar „sugera membrului respectiv modalități de aplicare a acestor recomandări”. Este, într‑adevăr, bine stabilit faptul că „membrii OMC dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește modul în care o măsură care este considerată incompatibilă cu OMC este pusă în concordanță cu obligațiile OMC” ( 22 ). În această privință, membrilor OMC li se acordă, în general, în temeiul articolului 21 alineatul (3) din Înțelegerea privind soluționarea litigiilor, „un termen rezonabil” pentru restabilirea coerenței.

55.

În acest context, trebuie să spunem că, în opinia noastră, afirmațiile recurentelor făcute atât în primă instanță ( 23 ), cât și în cadrul prezentei proceduri ( 24 ) – în sensul că ele nu susțin că presupusa încălcare a normelor OMC prin regulamentul inițial viciază regulamentul contestat, sunt oarecum derutante. De fapt, unul dintre argumentele esențiale ale recurentelor este în esență acela potrivit căruia Comisia a abrogat regulamentul inițial întrucât acesta era nelegal din cauza neconcordanței sale cu acordurile OMC, iar această nelegalitate afectează, la rândul său, validitatea regulamentului contestat.

56.

Atunci când au fost întrebate în cadrul ședinței despre această aparentă contradicție, recurentele au afirmat că nu invocă normele OMC pentru anularea regulamentul inițial, ci doar pentru a susține nelegalitatea sa. Considerăm că argumentele recurentelor în această privință sunt la limita sofismului: nelegalitatea este, în opinia noastră, lipsa de concordanță a unei măsuri cu normele de drept de rang superior, iar anularea este consecința evidentă care decurge din aceasta pentru măsura în cauză. Noțiunile respective sunt acele proverbiale „două fețe ale aceleiași monede”.

57.

În orice caz, trebuie să spunem că nu vedem nicio eroare de drept, în hotărârea atacată, în cadrul constatărilor Tribunalului potrivit cărora, având în vedere împrejurările cauzei, nici legalitatea regulamentului inițial, nici cea a regulamentului contestat nu pot fi apreciate în raport cu normele și deciziile OMC în discuție. În special, punctele 144 și 150 din hotărârea menționată reflectă și aplică în mod corect principiile care decurg din jurisprudența constantă a instanțelor Uniunii referitoare la această chestiune. De fapt, Curtea a confirmat deja, cel mai recent în Hotărârea Donex, faptul că validitatea regulamentului inițial nu poate fi apreciată din perspectiva rapoartelor OSL din 2011 și 2016 menționate la punctul 15 de mai sus ( 25 ).

58.

Acestea fiind spuse, vom aborda acum afirmația recurentelor potrivit căreia abrogarea regulamentului inițial de către Comisie, întrucât a fost motivată de cerința de a se asigura respectarea unui acord internațional, face ca regulamentul inițial să fie nelegal.

59.

Acest argument nu este corect. Simpla abrogare a unui act al Uniunii – independent de motivele care au condus la această abrogare – nu poate fi echivalată cu constatarea nelegalității unui asemenea act. Actul abrogat nu mai este în vigoare și, în consecință, nu poate reglementa situațiile care apar în viitor. În schimb, capacitatea sa de a reglementa situațiile apărute în trecut, în perioada în care a fost în vigoare, nu este, în general, pusă sub semnul întrebării prin abrogarea sa.

60.

Trebuie amintit că, în ordinea juridică a Uniunii, numai Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența de a decide dacă un act al Uniunii este sau nu este legal, în temeiul competenței exclusive care îi este conferită prin tratate ( 26 ).

61.

Desigur, declararea nevalidității regulamentului inițial de către Curte, ca urmare a efectelor sale ex tunc, ar fi afectat și validitatea regulamentului contestat ( 27 ). Totuși, după cum arată Comisia, instanțele Uniunii nu au declarat acest regulament ca fiind nelegal nici atunci când validitatea sa a fost contestată în fața lor în temeiul articolului 263 TFUE ( 28 ), nici atunci când aceasta a fost pusă în discuție în cadrul unor trimiteri preliminare ( 29 ).

62.

În acest context, adăugăm că, tocmai din acest motiv, situația recurentelor este fundamental diferită de cea aflată în discuție în Hotărârea Vitol ( 30 ), o hotărâre recentă a Curții la care recurentele au făcut referire pe larg în cursul ședinței. În opinia acestora, hotărârea respectivă confirmă faptul că pot invoca cu succes nelegalitatea unui act al Uniunii (in casu, regulamentul inițial) pentru a contesta validitatea unui alt act al Uniunii, conex celui dintâi (in casu, regulamentul contestat).

63.

Totuși, nu vedem cum ar putea constatările Curții în cauza Vitol să fie relevante în prezenta cauză. În această cauză, o instanță națională a solicitat Curții, prin intermediul unei proceduri preliminare, să se pronunțe cu privire la validitatea unui regulament care a instituit taxe antidumping, a căror nevaliditate a fost deja declarată de Tribunal într‑o hotărâre pronunțată în temeiul articolului 263 TFUE care a dobândit, până la momentul respectiv, autoritate de lucru judecat. Deși părțile care au introdus acțiunea în fața instanței de trimitere nu au fost cele care au solicitat cu succes anularea în fața Tribunalului, Curtea a constatat că toate concluziile corespunzătoare trebuiau să fie deduse din constatările făcute de Tribunal cu privire la faptul că regulamentul contestat a încălcat o anumită dispoziție din regulamentul de bază. Din moment ce încălcările în cauză afectau și situația juridică a părților care au introdus acțiunea în fața instanței de trimitere, Curtea nu a întâmpinat nicio dificultate în a declara regulamentul contestat ca fiind nevalid ( 31 ).

64.

În prezenta cauză, nu există însă nicio constatare anterioară a instanțelor Uniunii referitoare la presupusa nevaliditate a regulamentului inițial. De fapt, este adevărat tocmai contrariul, după cum am arătat la punctul 61 de mai sus.

65.

Am mai adăuga și că recurentele nu au profitat de dispozițiile articolului 277 TFUE pentru a invoca inaplicabilitatea regulamentului inițial ca urmare a presupusei nelegalități a acestuia. În cadrul ședinței, se pare că recurentele au sugerat că, în mod implicit, au invocat excepția de nelegalitate în primă instanță și/sau în prezenta procedură. Totuși, cele două fragmente din observațiile menționate de recurente în această privință nu susțin, în opinia noastră, această afirmație.

66.

Pentru aceste motive, în mod corect Tribunalul a considerat, la punctul 138 din hotărârea atacată, că abrogarea regulamentului inițial nu afectează validitatea regulamentului în discuție.

67.

În mod evident, dacă legiuitorul Uniunii ar fi decis să abroge regulamentul inițial cu efecte ex tunc – altfel spus să elimine efectele sale în mod retroactiv –, extinderea taxelor efectuată de regulamentul contestat nu ar mai fi fost posibilă.

68.

Totuși, legiuitorul Uniunii nu a procedat astfel atunci când a decis să abroge regulamentul inițial. Chiar din modul de redactare a regulamentului de abrogare reiese că regulamentul inițial a fost abrogat ex nunc. Articolul 2 din regulamentul de abrogare prevede că „[a]brogarea taxelor antidumping [în cauză] produce efecte de la data intrării în vigoare a [acestui] regulament […] și nu servește ca bază pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date”. Dispoziția menționată este oglindită de considerentul (14) al aceluiași regulament, potrivit căruia: „[a]brogarea măsurilor contestate ar trebui să producă efecte de la data intrării în vigoare a acesteia și, prin urmare, nu oferă niciun temei pentru rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date”.

69.

Alegerea făcută de legiuitorul Uniunii în această privință este în concordanță cu principiile codificate în Regulamentul 2015/476. Articolul 3 din acesta prevede că „[m]ăsurile adoptate în conformitate cu [acest] regulament produc efecte de la data intrării lor în vigoare și nu pot fi invocate pentru obținerea rambursării taxelor percepute înainte de această dată, cu excepția cazului în care se prevede altfel”. Considerentul (7) al regulamentului respectiv reiterează dispozițiile articolului 3 și explică rațiunea lor. Considerentul menționat are următorul cuprins: „[…] Recomandările formulate în rapoartele adoptate de OSL produc efecte numai pentru viitor. Prin urmare, trebuie menționat faptul că o măsură luată în temeiul prezentului regulament produce efecte de la data intrării sale în vigoare, cu excepția cazului în care se prevede altfel, și că aceasta nu poate fi, astfel, invocată pentru a obține rambursarea taxelor percepute înaintea acestei date”.

70.

Consecința celor de mai sus este aceea că niciuna dintre situațiile care erau, ratione temporis, reglementate de dispozițiile regulamentului inițial nu a fost afectată de abrogarea acestuia. Prin urmare, în măsura în care legiuitorul Uniunii a confirmat că a fost corectă perceperea taxelor antidumping între data intrării în vigoare a regulamentului inițial și data abrogării sale, nu există niciun temei pentru a considera că extinderea taxelor menționate asupra importurilor în cazul cărora s‑a încercat eludarea acestei măsuri comerciale a Uniunii este nevalidă.

71.

După cum s‑a precizat în mod corect la punctul 129 din hotărârea atacată, pentru ca o astfel de extindere să fie legală, în împrejurări precum cele aflate în discuție, este necesar ca (i) extinderea să aibă loc exclusiv pentru perioada anterioară expirării măsurilor respective și (ii) să se fi dispus înregistrarea, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) și cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, a importurilor în cauză. Nu se contestă faptul că aceste condiții sunt îndeplinite în prezenta cauză ( 32 ).

72.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că tot în mod corect Tribunalul s‑a întemeiat pe Hotărârea APEX pentru a respinge argumentele recurentelor referitoare la acest aspect.

73.

În Hotărârea APEX – o trimitere preliminară privind validitatea unui alt regulament care a extins taxele antidumping din motive de circumvenție –, una dintre părțile care au prezentat observații a susținut că regulamentul contestat trebuia considerat nevalid, întrucât a fost adoptat într‑o perioadă în care regulamentul care a instituit inițial aceste taxe nu mai era în vigoare.

74.

Curtea a respins afirmația respectivă, stabilind că articolul 13 din regulamentul de bază permitea o decizie de extindere a măsurilor antidumping pentru circumvenție, chiar și atunci când regulamentul inițial care a instituit taxele a expirat. O astfel de interpretare nu a fost exclusă – potrivit Curții – de formularea dispoziției menționate și, ceea ce este mai important, a fost susținută de interpretarea contextuală și teleologică a acesteia. În acest context, Curtea a respins totodată argumentul potrivit căruia caracterul accesoriu al măsurii care a extins taxele pentru circumvenție – element pe care Curtea l‑a subliniat într‑o hotărâre anterioară ( 33 ) – s‑ar opune interpretării în cauză. Curtea a statuat că, „[d]eși din această constatare rezultă că măsurile extinse nu pot supraviețui expirării măsurilor pe care le extind, nu se poate deduce din legătura care le unește pe unele cu celelalte că decizia de a le institui pe primele ar trebui să intervină înainte de expirarea celorlalte” ( 34 ).

75.

Totuși, recurentele au adoptat o poziție diferită în ceea ce privește relevanța Hotărârii pronunțate în cauza APEX pentru prezenta cauză, pentru motivul că, în hotărârea respectivă, validitatea regulamentului inițial nu a fost pusă în discuție. Or, după cum am arătat în secțiunile anterioare ale prezentelor concluzii, nici în cazul de față nu există indicii în sensul că regulamentul inițial ar fi nelegal.

76.

Simplul fapt că, în exercitarea puterii de apreciere cu caracter politic de care dispune în materie, Comisia a decis să abroge acest regulament înainte de momentul expirării sale stabilit inițial ( 35 ) este lipsit de relevanță. Constatările Curții din Hotărârea APEX sunt în continuare foarte relevante în prezenta cauză.

77.

Cu toate acestea, recurentele au susținut în ședință că, chiar dacă regulamentul inițial ar fi considerat de Curte ca fiind valid, cele două cauze ar rămâne totuși diferite, întrucât perioada scursă între expirarea regulamentului inițial și instituirea (sau reinstituirea) taxelor anticircumvenție ar fi mai semnificativă în prezenta cauză decât cea avută în vedere în Hotărârea pronunțată în cauza APEX. Trebuie să spunem că, în lipsa oricărei alte explicații în acest sens, nu vedem de ce acest element de fapt (lungimea mai mică sau mai mare a perioadei respective) ar pune sub semnul întrebării aprecierea juridică efectuată mai sus.

78.

În fond, ar fi ciudat să se ajungă la concluzia că, într‑o anumită perioadă (cea care corespunde duratei efective a regulamentului inițial), instituțiile Uniunii puteau să instituie în mod valabil o taxă antidumping asupra importurilor dintr‑o țară terță, dar nu și asupra acelor importuri care erau efectuate prin intermediul unei alte țări terțe în încercarea de a eluda o măsură comercială a Uniunii. O asemenea constatare ar încuraja de facto comercianții să încerce în viitor să eludeze măsurile comerciale ale Uniunii, întrucât i‑ar dezavantaja pe importatorii cinstiți și i‑ar favoriza pe cei necinstiți ( 36 ). Acest lucru ar contraveni finalității înseși a articolului 13 din regulamentul de bază.

79.

Astfel, nu identificăm nicio eroare de drept la punctele 129 și 134 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a făcut trimitere la Hotărârea APEX în susținerea constatărilor sale.

80.

În sfârșit, nu este necesar, în opinia noastră, să se examineze în mod special încălcarea principiului bunei administrări invocată de recurente. Ele nu au prezentat niciun argument concret și de sine stătător în această privință.

81.

În concluzie, al șaselea motiv de recurs al recurentelor a ridicat problema dacă abrogarea unui regulament care a instituit o taxă antidumping asupra importurilor originare dintr‑o țară terță, ca urmare a unei eventuale incompatibilități cu normele OMC, se opune extinderii de către Comisie a acestei taxe la importurile provenite dintr‑o altă țară terță, din motive de circumvenție, chiar și atunci când extinderea se referă la perioada anterioară abrogării, iar importurile au fost înregistrate în conformitate cu normele antidumping aplicabile.

82.

În prezentele concluzii, am încercat să arătăm motivele pentru care, spre deosebire de recurente, considerăm că răspunsul la această întrebare trebuie să fie unul negativ.

83.

Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să respingă al șaselea motiv al recursului formulat de Eurobolt BV, Fabory Nederland BV și ASF Fischer BV.