1.

Articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate ( 2 ) prevede obligația realizării unei evaluări prealabile a efectelor planurilor și proiectelor care ar putea afecta în mod semnificativ rezervațiile naturale de importanță europeană – denumite situri Natura 2000. Este însă necesar să fie evaluate și măsurile preventive de protecție împotriva incendiilor din zonele forestiere? Care sunt consecințele care decurg din omisiunea unei evaluări? Aceste probleme trebuie lămurite în prezenta trimitere preliminară.

2.

Procedura principală se bazează pe faptul că exploatatorul unei păduri situate într‑un sit Natura‑2000 a tăiat copaci în lipsa unei evaluări prealabile, în scopul facilitării combaterii incendiilor viitoare. După ce organismul competent pentru protejarea sitului a luat cunoștință despre aceste tăieri, a dispus anumite măsuri, pe care exploatatorul le‑a contestat. Pe lângă obligația de evaluare care există pentru asemenea măsuri preventive de protecție împotriva incendiilor, este necesar să se analizeze care sunt măsurile care pot fi dispuse fără a fi necesară o evaluare prealabilă.

3.

La articolul 1 primul paragraf din Directiva habitate, termenul de arie specială de conservare este definit ca fiind „un sit de importanță comunitară desemnat de către un stat membru prin acte administrative sau clauze contractuale, în care se aplică măsurile de conservare necesare pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și/sau a populațiilor din speciile pentru care a fost desemnat respectivul sit”.

4.

Desemnarea ariilor speciale de conservare este prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate:

„După adoptarea unui sit de importanță comunitară în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), statul membru respectiv desemnează situl ca arie specială de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sistemului Natura 2000 și în funcție de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri.”

5.

Protejarea siturilor Natura 2000 este reglementată în special la articolul 6 din Directiva habitate:

„(1)   Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum și actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.

(3)   Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4)   Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.

În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.”

6.

În plus, prima întrebarea tratează definiția noțiunii de proiect de la articolul 1 alineatul (2) din Directiva EEM ( 3 ):

„(2)   În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

7.

Letonia a transpus Directiva habitate prin Likums „Par īpaši aizsargājamām dabas teritorijām” (Legea privind ariile speciale de conservare).

8.

Pentru protejarea sitului în litigiu a fost adoptat Ministru kabineta 2017. gada 16. Augusta noteikumi Nr. 478, „Dabas lieguma «Ances purvi un meži» individuālie aizsardzības un izmantošanas noteikumi” (Decretul nr. 478 al Consiliului de Miniștri din 16 august 2017 privind normele specifice de conservare și de utilizare a rezervației naturale „Mlaștinile și pădurile din Ance”, denumit în continuare „Decretul nr. 478”).

9.

Subpunctul 11.2 din Decretul nr. 478 prevede că, pe terenurile forestiere, este interzisă tăierea arborilor uscați și îndepărtarea arborilor căzuți, a litierei sau a unor părți din aceștia, al căror diametru depășește 25 cm în partea cea mai groasă, dacă volumul lor total este mai mic de 20 de metri cubi pe hectar de arboret, cu următoarele excepții: 11.2.1. tăierea și îndepărtarea arborilor periculoși, lăsând arborii în arboret; 11.2.2. desfășurarea activităților menționate în biotopurile forestiere prioritare ale Uniunii Europene: în mlaștinile împădurite (91D0*), în pădurile caducifoliate de mlaștină (9080*), în pădurile aluvionare costiere și lunci inundabile (91E0*) și în pădurile boreale seculare sau naturale (9010*), unde este interzisă tăierea arborilor uscați și îndepărtarea arborilor căzuți, a litierei sau a unor părți din aceștia, al căror diametru depășește 25 cm în partea cea mai groasă.

10.

Subpunctul 23.3.3 din Decretul nr. 478 prevede că în perioada 1 februarie-31 iulie sunt interzise activitățile forestiere în zona de rezervație sezonieră, cu excepția măsurilor de protecție împotriva incendiilor forestiere și de combatere a acestora.

11.

Rezervația naturală dispune în plus de un plan de protecție a naturii, respectiv planul de protecție a naturii (plan care acoperă anii 2016-2028, denumit în continuare „planul de protecție a naturii”), care a fost aprobat prin Vides aizsardzības un reģionālās attīstības ministra 2016. gada 28. aprīļa rīkojums Nr. 105 (Ordinul nr. 105 al ministrului protecției mediului și dezvoltării regionale din 28 aprilie 2016).

12.

Potrivit cererii de decizie preliminară, rezervația naturală „Ances purvi un meži” (Mlaștinile și pădurile din Ance, denumită în continuare „situl protejat”) este o arie specială de conservare de importanță europeană cu o suprafață totală de 9822 ha ( 4 ). Situl a fost creat pentru a garanta conservarea și gestionarea biotopurilor special protejate în Letonia și în Uniunea Europeană, a siturilor de specii de animale și plante rare și protejate și a ansamblului peisagistic de depresiuni și dune de coastă din zonă. Rezervația naturală include 20 de biotopuri de importanță europeană special protejate, cu o suprafață totală de 9173 ha ( 5 ), 48 de specii de plante vasculare protejate, 28 de specii de briofite, 2 specii de ciuperci, 9 specii de licheni, 11 specii de mamifere, 61 de specii de păsări rare și 15 specii de nevertebrate. Zona este importantă pentru cuibăritul păsărilor rare pe cale de dispariție. În anul 2004, situl protejat cu o suprafață totală de 10056 ha a fost inclusă pe lista siturilor de importanță internațională pentru păsări.

13.

La 31 iulie 2019, societatea pe acțiuni Latvijas valsts meži (Autoritatea pentru Protecția Mediului, Letonia) ( 6 ) a depus o cerere la Valsts vides dienests (Serviciul de Stat pentru Mediu, Letonia) prin care solicita o evaluare inițială a efectelor asupra mediului și emiterea de norme tehnice în legătură cu implementarea în rezervația naturală, în conformitate cu indicațiile date de Valsts meža dienests (Serviciul Forestier de Stat, Letonia), a activităților prevăzute în planul de măsuri pentru anul 2019 de prevenire a incendiilor. Printre aceste măsuri se numără tăierea de arbori, care, pe termen lung, ar permite îmbunătățirea situației protecției împotriva incendiilor în rezervația naturală și ar asigura de asemenea prevenirea și stingerea eficientă și în timp util a incendiilor forestiere care ar putea izbucni.

14.

Prin decizia din 4 decembrie 2019, Ventspils reģionālā vides pārvalde (Departamentul Regional de Mediu din Ventspils, Leonia), care face parte din Serviciul de Stat pentru Mediu, a decis să aplice procedura de evaluare a efectelor asupra mediului în ceea ce privește activitatea propusă de Latvijas valsts meži. Vides pārraudzības valsts birojs (Oficiul Național pentru Monitorizarea Mediului, Letonia) a modificat, la 20 februarie 2020, decizia din 4 decembrie 2019 a Ventspils și a stabilit că, pentru această activitate, nu se aplică procedura de evaluare a efectelor asupra mediului, ci procedura de evaluare a siturilor Natura 2000.

15.

Latvijas valsts meži a informat Oficiul Național pentru Monitorizarea Mediului că nu va fi implementat planul de măsuri de prevenire a incendiilor (pentru anul 2019) și că, prin urmare, nu se va aplica procedura de evaluare a ariilor speciale de conservare de importanță europeană (Natura 2000).

16.

La 7 și la 14 ianuarie 2021, angajați ai Dabas aizsardzības pārvalde (Autoritatea pentru Protecția Mediului, Letonia) din cadrul Administrației regionale din Kurzeme (Letonia) au realizat o inspecție în situl protejat și au constatat că Latvijas valsts meži efectuase tăieri de arbori într‑o zonă din rezervația naturală pe o lungime de aproximativ 17 km, lărgind drumurile naturale.

17.

Autoritatea pentru Protecția Mediului a ajuns la concluzia că, în speță, a fost desfășurată o activitate care nu a fost prevăzută nici în planul de protecție a naturii, nici în Decretul nr. 478. Ea a constatat totodată că această activitate face parte din activitatea avută în vedere, care făcuse anterior obiectul procedurii de evaluare a efectelor asupra sitului protejat menționate mai sus.

18.

În consecință, prin decizia din 15 ianuarie 2021, Autoritatea pentru Protecția Mediului a obligat Latvijas valsts meži să reducă efectele negative asupra valorilor de conservare a naturii ale activității desfășurate pe teritoriul sitului protejat prin lăsarea în arboreturile forestiere a arborilor de pin tăiați al căror diametru depășește 25 cm în partea cea mai groasă. În motivare, a arătat că arborii tăiați se vor transforma, în timp, prin degradarea naturală ulterioară a lemnului, în substrat adecvat pentru dezvoltarea unui număr de specii de insecte special protejate prezente în rezervația naturală, de exemplu gândacul longicorn de conifere din specia Tragosoma depsarium și gândacul longicorn de talie mare din specia Ergates faber. De asemenea, Autoritatea pentru Protecția Mediului a obligat Latvijas valsts meži să suplimenteze cantitatea de lemn mort din aceste arboreturi din biotopul protejat prioritar al Uniunii Europene 9010*, „Păduri boreale vechi sau naturale”, care este în prezent la un nivel insuficient ( 7 ).

19.

Latvijas valsts meži a contestat această decizie, care a fost însă confirmată prin decizia din 22 martie 2021 a directorului general al Autorității pentru Protecția Mediului. Drept urmare, societatea a formulat o acțiune în anularea acestei decizii la Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia).

20.

În acțiune, se arată că Latvijas valsts meži a desfășurat în speță numai activitățile permise și impuse de dispozițiile legale – măsuri de protecție împotriva incendiilor forestiere pentru reducerea pericolului de incendiu, care implică întreținerea drumurilor forestiere și a drumurilor naturale, inclusiv tăierea de arbori pe baza autorizațiilor emise de Valsts meža dienests (Serviciul Forestier de Stat) –, măsuri care nu sunt supuse procedurii de evaluare a siturilor Natura 2000 și care au fost aplicate în conformitate cu planul de protecție a naturii și cu Decretul nr. 478.

21.

Acțiunea include de asemenea o referire la acordul la care s‑a ajuns în cadrul unui seminar organizat la 29 iulie 2020 de Serviciul forestier de stat cu privire la îmbunătățirea protecției împotriva incendiilor în păduri și mlaștini, inclusiv în rezervația naturală, conform căruia tăierea arborilor din rezervația naturală a fost necesară pentru întreținerea drumurilor naturale. Obligația impusă prin decizia atacată are efecte negative asupra protecției împotriva incendiilor și asupra exercitării funcțiilor de combatere a incendiilor pe teritoriul rezervației naturale. Serviciul forestier de stat a făcut de asemenea referire la aspectul anterior.

22.

Prin urmare, Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual) adresează Curții următoarele întrebări:

23.

Latvijas valsts meži, Dabas aizsardzības pārvalde (Autoritatea pentru Protecția Mediului), precum și Comisia Europeană au depus memorii scrise. În temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Curtea a decis să nu organizeze o ședință de audiere a pledoariilor, deoarece se consideră suficient de lămurită pentru a răspunde la trimiterea preliminară.

24.

La solicitarea Curții, ne vom concentra în primul rând pe a cincea întrebare privind dispozițiile date de Autoritatea pentru Protecția Mediului ca urmare a lipsei unei evaluări corespunzătoare a efectelor (secțiunea E de mai jos). În plus, sunt necesare precizări și cu privire la a doua și la a patra întrebare. Acestea se referă, pe de o parte, la legătura dintre măsurile preventive de protecție împotriva incendiilor și gestionarea sitului (secțiunea B de mai jos) și, pe de altă parte, la urgența măsurilor (secțiunea D de mai jos). Pentru a răspunde la prima și la a treia întrebare (secțiunile A și C de mai jos), vom evoca în esență jurisprudența pertinentă a Curții.

25.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere se referă la noțiunea de proiect din Directiva EEM. În realitate, aceasta solicită însă să se stabilească dacă tăierea arborilor în scopul întreținerii sau al creării de drumuri naturale într‑un sit protejat, efectuată în concordanță cu cerințele juridice în materie de protecție împotriva incendiilor forestiere, poate fi considerată proiect în sensul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate.

26.

Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, este necesară o evaluare corespunzătoare a efectelor asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia, dacă un plan sau un proiect ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte.

27.

Deși Directiva habitate nu precizează ce se înțelege prin proiect, articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva EEM cuprinde o definiție. Potrivit acestui articol, noțiunea de „proiect” include executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații sau lucrări, precum și alte intervenții în mediul natural și asupra peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale. Din jurisprudența Curții rezultă că un proiect în sensul definiției din Directiva EEM este a fortiori un proiect în înțelesul Directivei habitate ( 8 ).

28.

Cu toate aceste, noțiunea de „proiect” este definită în Directiva EEM în sens mai restrâns decât în Directiva habitate, deoarece din Directiva habitate lipsesc condițiile referitoare „instalație” sau „intervenție”. Prin urmare, noțiunea de proiect din Directiva habitate cuprinde și acele proiecte care nu mai sunt vizate de noțiunea de proiect în sensul Directivei EEM ( 9 ). În schimb, este decisiv dacă activitatea în cauză poate afecta în mod semnificativ un sit protejat ( 10 ) sau dacă există probabilitatea sau riscul ca un plan sau un proiect să afecteze acest sit în mod semnificativ ( 11 ).

29.

Crearea unui drum natural prin tăierea de arbori poate fi considerată executare a unei alte instalații sau lucrări ( 12 ). În schimb, tăierea de arbori în scopul întreținerii drumurilor existente ar putea constitui cel puțin o altă intervenție în mediul natural și asupra peisajului. În orice caz, într‑un sit protejat, care, precum în speță ( 13 ), include și protejarea unor tipuri de habitate forestiere, o asemenea măsură comportă în principiu un efect negativ semnificativ.

30.

La prima întrebare este necesar, așadar, să se răspundă că tăierea de arbori dintr‑un sit în care sunt protejate habitate forestiere, în scopul întreținerii sau al creării de noi instalații de infrastructură în acest sit, efectuată în concordanță cu cerințele juridice privind protecția împotriva incendiilor, constituie un proiect în sensul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate.

31.

Prin intermediul celei de a doua întrebări se solicită să se stabilească dacă tăierea de arbori dintr‑un sit protejat în scopul protejării unor habitate forestiere, în vederea întreținerii sau a creării de noi instalații de infrastructură din acest sit, efectuată în concordanță cu cerințele legale privind protecția împotriva incendiilor, are o legătură directă cu gestionarea sitului sau este necesară în acest scop.

32.

Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, nu este necesară o evaluare corespunzătoare a efectelor asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia, dacă măsura respectivă are legătură directă cu sau este necesară pentru gestionarea sitului.

33.

Utilizatorul care exploatează economic o zonă forestieră va considera cu siguranță că măsurile preventive de protecție împotriva incendiilor din acest sit au legătură directă cu sau sunt necesare pentru gestionarea sitului.

34.

Cu toate acestea, obiectul articolului 6 din Directiva habitate este protejarea siturilor Natura 2000. Prin urmare, prin „gestionarea sitului” nu se înțelege măsurile de exploatare economică a sitului, ci măsurile în sensul definiției de la articolul 1 litera (l), care sunt necesare pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și/sau a populațiilor din speciile pentru care a fost desemnat respectivul sit.

35.

Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, statul membru adoptă aceste măsuri pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile. În conformitate cu articolul 6 alineatul (1), acestea trebuie să corespundă necesităților ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I și speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri. La rândul său, articolul 4 alineatul (4) prevede că, la desemnarea siturilor, statul membru stabilește prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sitului Natura 2000 și în funcție de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri. În plus, atunci când stabilește aceste măsuri și priorități, statul membru trebuie să utilizeze cele mai bune cunoștințe științifice disponibile ( 14 ).

36.

În consecință, în procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, referitoare la pădurea Białowieża, Curtea a examinat dacă respectivele lucrări de tăiere a arborilor au corespuns obiectivelor și măsurilor de conservare stabilite pentru situl protejat. Întrucât nu acesta a fost cazul, Curtea a respins argumentele statului membru, conform cărora respectivele lucrări au avut legătură directă cu sau au fost necesare pentru gestionarea sitului ( 15 ).

37.

În înțelesul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, măsurile preventive pentru împiedicarea sau combaterea incendiilor pot avea o legătură directă cu sau pot fi necesare pentru gestionarea sitului, deoarece incendiile pot avea efecte negative asupra habitatelor protejate și, astfel, asupra obiectivele de conservare a sitului ( 16 ). În mod corespunzător, potrivit cererii de decizie preliminară, atât planul de protecție a naturii, cât și Decretul leton nr. 478 ( 17 ) cuprind indicații indirecte privind necesitatea măsurilor de protecție împotriva incendiilor și de combatere a acestora în situl respectiv.

38.

Din acesta nu rezultă însă că toate măsurile de protecție împotriva incendiilor sau cel puțin măsurile în discuție trebuie să aibă neapărat legătură directă cu sau să fie necesare pentru gestionarea sitului. Aceasta rezultă din faptul că incendiile pot fi o componentă a dezvoltării naturale a anumitor tipuri de habitate protejate și astfel chiar necesare pentru anumite specii ( 18 ). Și Autoritatea pentru Protecția Mediului subliniază acest aspect în concluziile sale.

39.

Astfel, Manualul Comisiei de interpretare a habitatelor, potrivit anexei I la Directiva habitate, definește tipul de habitat prioritar 9010* „taiga vestică” în sensul anexei I ca păduri naturale bătrâne și etape succesive tinere care se dezvoltă natural în funcție de foc ( 19 ). În mod corespunzător, statele membre au comunicat pentru acest tip de habitat și pentru tipul de habitat 2180 „dune împădurite din regiunile atlantică, continentală și boreală”, care se întind pe suprafețe întinse ale sitului în litigiu, că atât focul, cât și combaterea lui constituie una dintre cele zece cele mai importante pericole și presiuni ( 20 ).

40.

Măsura în care tăierea arborilor, realizată în scopul întreținerii sau al creării de drumuri naturale într‑un sit, are efecte negative asupra sitului depinde, în primul rând, de locul în care se găsesc arborii tăiați, în special de aspectul dacă în sit sunt afectate tipuri de habitate sau specii protejate, precum și de specia și de starea copacilor.

41.

Chiar dacă prin aceasta sunt afectate anumite obiective de conservare ale sitului, este însă posibil ca statul membru să acorde protecției împotriva incendiilor o importanță mai mare. Astfel, potrivit articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate, el trebuie să stabilească priorități și deci să rezolve în primul rând conflictele dintre diferite obiective ( 21 ). O decizie în favoarea măsurilor preventive de protecție împotriva incendiilor ar fi justificată dacă riscul unor efecte negative viitoare, generate de incendii, asupra sitului este mai mare decât efectul negativ concret al anumitor obiective de conservare datorat respectivelor măsuri.

42.

Această decizie presupune însă să fie luate în considerare complet respectivele obiective de conservare. Prin urmare, competențele generale ale autorităților în ceea ce privește protecția împotriva incendiilor sau gestionarea pădurilor nu includ competența de a stabili măsuri preventive de protecție împotriva incendiilor ca măsuri de conservare a unui sit Natura 2000. Această decizie nu poate fi luată nici de o societate care exploatează economic situl. Decizia este în schimb de resortul acelor organisme cărora legislația statului membru le conferă competența de a proteja situl, prin urmare, de a stabili obiective și măsuri de conservare în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) și cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate.

43.

Măsurile preventive întemeiate pe dispoziții legale generale privind protecția împotriva incendiilor sau planurile de protecție împotriva incendiilor care se bazează pe acestea pot avea, așadar, o legătură directă cu sau pot fi necesare pentru gestionarea unui sit în sensul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, dacă fac parte totodată din măsurile de conservare stabilite în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) sau cu articolul 6 alineatul (1). Măsurile preventive de protecție împotriva incendiilor care nu îndeplinesc aceste condiții și care ar putea afecta negativ obiectivele de protecție a sitului trebuie, prin urmare, supuse unei evaluări corespunzătoare a efectelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) prima teză.

44.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, se reiterează punctul de vedere potrivit căruia măsurile în litigiu pot fi puse în aplicare în conformitate cu legislația națională pentru a asigura respectarea cerințelor privind protecția împotriva incendiilor forestiere și combaterea acestora. Prin urmare, se ridică întrebarea dacă se impune realizarea unei evaluări a efectelor, în pofida acestei legislații naționale, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate pentru realizarea unei asemenea evaluări.

45.

Obligația de evaluare a efectelor, prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, nu conține însă nicio excepție în privința măsurilor stabilite de legislația națională. Dispozițiile de drept național privind combaterea incendiilor nu constituie, așadar, o exonerare de la obligația de respectare a cerințelor prevăzute la articolul 6 alineatul (3).

46.

În practică, instanța națională este obligată, prin urmare, să interpreteze, pe cât posibil, dispozițiile de transpunere a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, precum și toate celelalte dispoziții de drept intern, inclusiv cele privind combaterea incendiilor, în concordanță cu cerințele prevăzute la articolul 6 alineatul (3) ( 22 ). Prin această interpretare, este necesar să se asigure, pe cât posibil, că sunt evaluate și măsurile luate în conformitate cu dispozițiile de drept național privind protecția împotriva incendiilor, atunci când sunt îndeplinite condițiile obligației de evaluare. Potrivit indicațiilor Autorității pentru Protecția Mediului și ale Comisiei, acest lucru este pe deplin posibil în dreptul leton.

47.

Dacă o astfel de interpretare conformă cu directiva nu este însă posibilă, Directiva habitate nu poate crea totuși, în sarcina particularilor, obligații direct aplicabile, întrucât este vorba despre o directivă ( 23 ). Proprietarii privați de păduri ar putea, așadar, să se întemeieze pe excepțiile de la obligația de evaluare a efectelor prevăzute de dreptul intern pe baza legislației privind protecția împotriva incendiilor.

48.

Societatea Latvijas valsts meži se află însă, potrivit informațiilor de pe pagina sa de internet, în proprietatea exclusivă a statului leton și gestionează pădurile de stat ale Letoniei. Acest lucru se reflectă și în denumirea sa, care poate fi tradusă prin „păduri aparținând statului Leton”. Dacă aceasta este situația, aspect ce trebuie examinat de instanța de trimitere în cazul în care există îndoieli, Latvijas valsts meži trebuie subordonată statului leton, care nu poate obține avantaje de pe urma transpunerii eronate a Directivei habitate ( 24 ). În acest caz, Directiva habitate poate fi direct invocată împotriva Latvijas valsts meži ( 25 ).

49.

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă măsurile în litigiu privind combaterea incendiilor pot fi continuate și finalizate înainte de efectuarea procedurii de evaluare ex post a siturilor Natura 2000.

50.

Este posibil ca instanța de trimitere să aibă în vedere, în cazul acestei întrebări, jurisprudența conform căreia instanțele naționale pot menține, în anumite condiții, efectele anumitor autorizații, care au fost acordate cu încălcarea unei obligații de evaluare impuse de dreptul Uniunii, până la remedierea ulterioară a acestei neregularități de procedură ( 26 ).

51.

Cererea de decizie preliminară nu conține însă – în afara celei de a patra întrebări – niciun indiciu privind continuarea efectivă lucrărilor sau evaluarea ulterioară a efectelor măsurilor. În plus, jurisprudența menționată condiționează menținerea autorizației și continuarea implicită a respectivei activități de necesitatea acesteia, rezultată din motive superioare de interes general, de exemplu motive privind protecția mediului ( 27 ) sau furnizarea de energie ( 28 ). Cererea de decizie preliminară nu conține indicii nici în acest sens.

52.

Din istoricul deciziei atacate și din concluziile prezentate de Latvijas valsts meži rezultă însă că măsurile în litigiu au fost executate fără realizarea unei evaluări corespunzătoare a efectelor, deoarece societatea nu a fost dispusă să aștepte evaluarea din cauza urgenței măsurilor preventive de protecție împotriva incendiilor. Înțelegem, așadar, această întrebare în următorul sens: în cazuri de extremă urgență, poate fi permisă punerea în aplicare a unor măsuri, pentru care este în principiu obligatorie evaluarea, înainte de efectuarea evaluării și de disponibilitatea concluziilor acesteia.

53.

O asemenea aplicare anticipată a măsurilor nu este prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Dimpotrivă, potrivit modului de redactare a acestei dispoziții, evaluarea corespunzătoare trebuie realizată înainte ca măsura respectivă să fie aplicată ( 29 ). Ca atare, Curtea o denumește evaluare prealabilă ( 30 ).

54.

Această eșalonare în timp este necesară pentru a clarifica pe cât posibil, înainte de a aplica măsura respectivă, dacă și, după caz, cât de mult va fi afectat situl din această cauză. În mod firesc, o evaluare ulterioară nu permite împiedicarea deteriorărilor. În lipsa unei inventarieri temeinice anterior producerii deteriorărilor, ulterior este, în plus, adesea dificil să se constate cu certitudine starea inițială a sitului și amploarea eventualelor deteriorări.

55.

Nu este, așadar, în principiu permis să se înceapă cu o măsură supusă evaluării înainte de a finaliza evaluarea efectelor. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în privința continuării unei măsuri atunci când aceasta a început să fie aplicată cu încălcarea obligației de evaluare a efectelor.

56.

Bineînțeles că sunt posibile diferite tipuri de pericole, care, raportat la jurisprudența citată mai sus privind menținerea autorizațiilor ( 31 ), ar putea justifica o excepție de la evaluarea prealabilă.

57.

O asemenea excepție este foarte evidentă în cazul pericolelor efective și actuale, cum sunt de exemplu incendiile sau inundațiile. Ea este posibilă de asemenea și în cazul pericolelor directe, care, deși nu sunt actuale, este foarte probabil să se producă în viitorul apropiat. O asemenea posibilitate poate rezulta de exemplu din prognoza meteorologică sau din faptul că, în amonte, s‑a înregistrat deja o cantitate considerabilă de precipitații, care vor provoca în curând inundații în aval.

58.

În speță, nu este însă necesar să se statueze cu privire la asemenea împrejurări de fapt. Dimpotrivă, dezacordul dintre părți poartă asupra unor măsuri preventive, pentru facilitarea în viitor, la un moment care nu este încă previzibil, apărarea împotriva pericolelor efective și actuale.

59.

Este de regulă judicioasă punerea în aplicare cât de repede posibil a unor asemenea măsuri preventive în vederea pregătirii pentru situația în care pericolul se produce efectiv. Urgența este însă sesizabil mai redusă decât în cazul pericolelor efective și actuale sau al pericolelor directe.

60.

În această privință, revine statelor membre sarcina de a adopta dispoziții și măsuri care să permită, în caz de necesitate, o decizie în timp util privind astfel de măsuri preventive, care sunt compatibile cu prevederile articolului 6 din Directiva habitate referitoare la protejarea sitului ( 32 ).

61.

Atunci când, precum în speță, este necesar să se adopte asemenea măsuri în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, statul membru trebuie cel puțin să se asigure că evaluarea efectelor va putea fi realizată cât mai repede cu putință. Luarea în considerare a celor mai bune cunoștințe științifice pertinente ( 33 ), precum și participarea publicului ( 34 ) vor fi fără îndoială cronofage. Dacă autoritățile competente dispun de resurse suficiente, precum și de experiență și toate părțile implicate colaborează în mod loial, ar trebui să fie posibilă luarea unei decizii în interval de câteva luni sau chiar mai repede.

62.

Din informațiile cuprinse în cererea de decizie preliminară se poate concluziona că, în speță, măsurile ar fi putut fi adoptate în timp util. Într‑adevăr, între cererea prezentată de Latvijas valsts meži la 31 iulie 2019 pentru realizarea unei evaluări și ultima decizie a autorității din 20 februarie 2020 au trecut mai mult de șase luni. În cursul anului următor, Latvijas valsts meži a comunicat mai întâi că nu va aplica măsurile, însă, cu ocazia unei inspecții efectuate în ianuarie 2021, Departamentul Regional de Mediu a constatat că acestea fuseseră aplicate în lipsa unei evaluări. Acest lucru s‑a întâmplat probabil în iarna anului 2020/2021, deci după o perioadă mai mare de un an ulterior primei cereri. Prin urmare, este necesar să se prezume că ar fi fost posibilă realizarea unei evaluări corespunzătoare a efectelor.

63.

De asemenea, trebuie să se mai amintească încă o dată cu această ocazie că măsurile preventive privind protecția împotriva incendiilor servesc obiectivelor de conservare a sitului și au, prin urmare, legătură directă cu sau pot fi necesare pentru gestionarea sitului ( 35 ). La stabilirea măsurilor de conservare este necesar să fie luate în considerare și cele mai bune cunoștințe științifice disponibile ( 36 ), putând fi de asemenea necesară participarea publicului ( 37 ). Cu toate acestea, există o mai mare flexibilitate decât în cazul evaluării efectelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Drept urmare, ar trebui să fie preferabilă și mai rapidă o decizie comună referitoare la măsurile preventive privind protecția împotriva incendiilor și măsurile de conservare a sitului.

64.

Măsurile preventive de protecție împotriva incendiilor, care pot afecta în mod semnificativ o arie specială de conservare, ce nu au drept scop apărarea împotriva unui pericol actual sau direct și efectiv pentru o valoare crucială și care nici nu au fost stabilite cu titlu de măsuri de conservare în înțelesul articolului 4 alineatul (4) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, nu pot fi, așadar, aplicate anterior finalizării unei evaluări corespunzătoare a efectelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Statele membre sunt obligate însă să asigure evaluarea cât mai repede cu putință a unor asemenea măsuri.

65.

Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă autoritățile competente sunt obligate, pentru a evita eventualele efecte semnificative, să solicite repararea prejudiciului și să adopte măsuri în cazul în care nu a fost evaluat caracterul semnificativ al efectelor asupra sitului Natura 2000 în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

66.

Această întrebare nu are nicio legătură cu răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii care sunt imputabile statului ( 38 ). Dimpotrivă, instanța de trimitere întreabă dacă autoritățile competente pot pretinde repararea prejudiciului sau luarea altor măsuri particularilor care au deteriorat situl Natura 2000 fără o evaluare corespunzătoare a efectelor.

67.

Scopul acestei „reparări a prejudiciului” nu poate fi de regulă de ordin financiar, ci trebuie să constea cu prioritate într‑o „reparație în natură”, cu alte cuvinte în repararea deteriorărilor provocate sitului. Desigur, o reparare completă este rareori posibilă. Astfel, în speță, este vorba despre arbori tăiați care nu pot fi înlocuiți decât în mai multe decenii. Va fi însă adesea posibil să se ia măsuri pentru reducerea deteriorărilor sau pentru compensarea lor în alt loc.

68.

În această interpretare, trebuie să se lămurească problema dacă, în temeiul Directivei habitate, Autoritatea pentru Protecția Mediului trebuia să adopte dispozițiile atacate în procedura principală. Potrivit cererii de decizie preliminară, această autoritate a obligat Latvijas valsts meži să lase în arboreturile forestiere arborii de pin tăiați al căror diametru depășește 25 cm în partea cea mai groasă și să suplimenteze cantitatea de lemn mort din aceste arboreturi din biotopul protejat prioritar al Uniunii Europene 9010* „taiga occidentală”.

69.

Înțelegem ultima dispoziție menționată în sensul că Latvijas valsts meži nu poate îndepărta lemnul mort cât timp acesta nu se află într‑o cantitate suficientă. Astfel, nu trebuie să se prezume că Autoritatea pentru Protecția Mediului a avut intenția să oblige la tăierea arborilor până la atingerea unei anumite cantități de lemn mort. În această interpretare, dispoziția reiterează după toate aparențele numai obligațiile care există deja în temeiul punctului 11.2 din Decretul nr. 478, respectiv de a nu îndepărta lemnul mort, cât timp cantitatea de lemn mort este insuficientă. Nu este deci vorba despre o obligare la reparație.

70.

Prin urmare, se pune în esență problema dacă autoritățile competente ar fi trebuit să oblige Latvijas valsts meži să lase în arboreturile forestiere arborii de pin tăiați al căror diametru depășește 25 cm în partea cea mai groasă.

71.

Or, instanța întreabă dacă această dispoziție s‑a impus pentru evitarea eventualelor efecte semnificative. Întrebarea este însă adresată numai pentru situația în care, pentru tăierea arborilor, a fost necesară o evaluare corespunzătoare a efectelor, care nu a fost realizată. Prin urmare, principalul efect al acestei dispoziții este că Latvijas valsts meži nu poate continua măsurile aplicate cu încălcarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, luând din pădure copacii tăiați ilegal.

72.

Nici această dispoziție nu urmărește repararea sau evitarea în mod direct a eventualelor efecte semnificative, ci împiedicarea continuării încălcării articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Faptul că aceasta comportă o limitare a efectelor negative a acestei încălcări este numai un efect secundar.

73.

Statele membre și toate organele lor sunt obligate să dispună încetarea unei încălcări a dreptului Uniunii și să adopte măsuri de punere în aplicare corespunzătoare în virtutea efectului obligatoriu al directivelor în conformitate cu articolul 288 al treilea paragraf TFUE și a principiului cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE. Principiul cooperării loiale al Uniunii impune în special statelor membre să adopte orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Această obligație nu revine numai statului în sine, ci și tuturor autorităților sale în cadrul competențelor lor ( 39 ), prin urmare, și autorității de mediu. Aceasta incumbă de asemenea chiar și întreprinderilor care aparțin statului membru ( 40 ), ceea ce pare a fi cazul Latvijas valsts meži ( 41 ).

74.

În legătură cu alte evaluări de mediu, Curtea a statuat, așadar, că anularea sau suspendarea unei autorizații eliberate deja poate fi necesară în scopul realizării ex post a evaluării omise inițial ( 42 ). Împiedicarea continuării desfășurării unei activități contrare dreptului Uniunii are aceeași calificare.

75.

În concluzie, este necesar să se rețină că autoritățile unui stat membru sunt obligate, în cadrul competențelor lor, în conformitate cu articolul 288 al treilea alineat TFUE și cu articolul 4 alineatul (3) TUE, să dispună încetarea măsurilor puse în aplicare cu încălcarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. În această privință, o întreprindere care aparține unui stat membru este obligată să înceteze o asemenea măsură în mod direct și în lipsa unei prevederi legale naționale sau a unei dispoziții administrative.

76.

Numai pentru cazul în care Curtea intenționează să se pronunțe nu doar asupra încetării încălcării, ci și asupra reparării efective a prejudiciilor, se impune observația că principiul cooperării loiale al Uniunii este de asemenea relevant. Potrivit acestui principiu, statele membre sunt ținute să elimine consecințele ilicite ale unei încălcări a dreptului Uniunii ( 43 ) și să repare prejudiciile cauzate de încălcare ( 44 ).

77.

În plus, chiar și atunci când o reglementare a Uniunii, cum este Directiva habitate, nu conține nicio dispoziție specifică care să prevadă o sancțiune în cazul încălcării sale, articolul 4 alineatul (3) TUE impune statelor membre să adopte toate măsurile necesare pentru garantarea aplicării și a eficacității dreptului Uniunii ( 45 ). Sunt avute astfel în vedere în special reglementările care asigură respectarea dreptului Uniunii de către particulari. Cu toate că, în acest context, sunt tratate cel mai des sancțiunile ( 46 ), sunt cu atât mai mult necesare reglementări pentru garantarea reparării eventualelor prejudicii cauzate de încălcarea dreptului Uniunii ( 47 ). Obiectivul principal al reglementării respective nu este sancționarea particularilor, ci stabilirea sau menținerea unei anumite situații. În plus, obligația oricărei persoane de a repara prejudiciile consolidează aplicabilitatea respectivelor reglementări, întrucât este un stimulent pentru evitarea încălcărilor ( 48 ).

78.

În ceea ce privește protejarea siturilor potrivit Directivei habitate, obiectivul de obținere sau de conservare a unei anumite stări are o importanță specială, întrucât aceste prevederi au drept scop protejarea patrimoniului natural comun al Uniunii Europene ( 49 ).

79.

Prin urmare, statele membre trebuie să adopte reglementări care să permită obligarea particularilor să repare prejudiciile, în cazul în care au deteriorat siturile Natura 2000 prin încălcarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, astfel cum a indicat deja Curtea ( 50 ). Este posibil ca temeiuri juridice naționale corespunzătoare să rezulte din transpunerea Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător ( 51 ), însă, din cauza numeroaselor limitări ale acestei reglementări, nu este exclus ca, pentru transpunerea eficientă a Directivei habitate, să fie necesară adoptarea unor dispoziții privind reparațiile cu un domeniu de aplicare mai amplu.

80.

În speță, nu sunt însă relevante asemenea prevederi de drept național dacă Latvijas valsts meži trebuie subordonat statului leton, fiind supus astfel în mod direct obligațiilor ce decurg din Directiva habitate ( 52 ).

81.

Prin urmare, propunem Curții să răspundă la cererea de decizie preliminară după cum urmează: