1)

Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000

trebuie interpretat în sensul că

instanța dintr-un stat membru competentă să se pronunțe cu privire la fondul unei cauze în materia răspunderii părintești în temeiul articolului 10 din acest regulament poate solicita în mod excepțional trimiterea acestei cauze, prevăzută la articolul 15 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, unei instanțe din statul membru în care acest copil a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi.

2)

Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003

trebuie interpretat în sensul că

singurele condiții cărora le este subordonată posibilitatea instanței judecătorești dintr-un stat membru competente să se pronunțe pe fond într-o cauză în materia răspunderii părintești de a solicita trimiterea acestei cauze unei instanțe dintr-un alt stat membru sunt cele prevăzute în mod expres în cuprinsul acestei dispoziții. Cu ocazia examinării acelor condiții referitoare, pe de o parte, la existența, în acest din urmă stat membru, a unei instanțe mai bine plasate pentru a soluționa cauza și, pe de altă parte, la interesul superior al copilului, instanța din primul stat membru trebuie să ia în considerare existența unei proceduri de înapoiere a acestui copil care a fost inițiată în temeiul articolului 8 primul paragraf și al treilea paragraf litera (f) din Convenția asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980, și care nu a făcut încă obiectul niciunei decizii definitive în statul membru în care copilul menționat a fost deplasat ilicit de unul dintre părinții săi.