18.10.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 422/29


Acțiune introdusă la 30 august 2021 – Pierre Lannier/EUIPO – Pierre Lang Trading (PL)

(Cauza T-530/21)

(2021/C 422/38)

Limba în care a fost formulată acțiunea: franceza

Părțile

Reclamant: Pierre Lannier (Ernolsheim-lès-Saverne, Franța) (reprezentant: N. Boespflug, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Pierre Lang Trading GmbH (Viena, Austria)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamantul în fața Tribunalului

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative PL – cererea de înregistrare nr. 16 176 992

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 11 iunie 2021 în cauza R 1915/2020-5

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

declararea acțiunii introduse împotriva deciziei de opoziție ca fiind inadmisibilă, întrucât nu a fost motivată în termen;

anularea deciziei atacate în măsura în care prin aceasta se prevede că marca solicitată este similară cu marca anterioară;

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată;

obligarea societății Pierre Lang GmbH la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de propria intervenție, în cazul în care aceasta intervine.

Motivele invocate

Încălcarea articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei și a articolului 67 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.