16.8.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 329/32 |
Acțiune introdusă la 19 iunie 2021 – Ryanair/Comisia
(Cauza T-340/21)
(2021/C 329/42)
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Ryanair DAC (Swords, Irlanda) (reprezentanți: E. Vahida, F.-C. Laprévote, V. Blanc, S. Rating și I. G. Metaxas-Maranghidis, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
anularea deciziei pârâtei din 23 decembrie 2020 privind ajutorul de stat SA.59462 (2020/N) – Grecia – Covid-19: Damage compensation for Aegean Airlines (1) și |
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantă invocă patru motive.
1. |
Primul motiv, prin care se invocă faptul că pârâta a aplicat în mod eronat articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE și a săvârșit o eroare vădită de apreciere în examinarea proporționalității ajutorului cu prejudiciul cauzat de criza COVID-19. |
2. |
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia atacată a unor dispoziții specifice ale TFUE, a principiilor generale ale dreptului Uniunii care au stat la baza liberalizării transportului aerian în Uniunea Europeană de la sfârșitul anilor '80 (și anume, nediscriminarea, libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire) și a Regulamentului (CE) nr. 1008/2008 (2). |
3. |
Al treilea motiv, prin care se invocă faptul că pârâta nu a inițiat o procedură oficială de investigare, în pofida unor dificultăți serioase, și a încălcat drepturile procedurale ale reclamantei. |
4. |
Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a obligației sale de motivare. |
(1) JO 2021, C 122, p. 15 și 16.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE) (JO 2008, L 293, p. 3–20).