21.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 242/56


Acțiune introdusă la 3 mai 2021 – FJ și alții/SEAE

(Cauza T-246/21)

(2021/C 242/79)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: FJ și alți șase reclamanți (reprezentant: J. -N. Louis, avocat)

Pârât: Serviciul European de Acțiune Externă

Concluziile

Reclamanții solicită Tribunalului:

anularea deciziei Comisiei de întocmire a fișei de remunerație a reclamanților din luna iulie 2020 în măsura în care aceasta aplică, pentru prima dată, noi coeficienți corectori aplicabili remunerației lor, cu efect retroactiv de la 1 octombrie 2019 și de la 1 ianuarie 2020;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii lor, reclamanții invocă încălcarea articolelor 64 și 65 din statut, a principiului egalității de tratament în ceea ce privește echivalența puterii de cumpărare, eroarea vădită de apreciere, precum și încălcarea principiului securității juridice și a obligației de solicitudine.

Pentru a stabili coeficientul corector aplicabil remunerației reclamanților repartizați în afara Uniunii, Eurostat trebuie să colecteze date specifice locului lor de repartizare, în conformitate cu normele de aplicare a articolelor 64 și 65 din statut, stabilite în anexa XI la acesta. Activitatea de colectare a datelor luate în considerare pentru stabilirea coeficientului corector se efectuează în cadrul unui acord internațional de colaborare între EUROSTAT, OCDE și ONU.

Coeficienții stabiliți pe baza acestor date au scăzut din ianuarie 2018 până în ianuarie 2019 de la 239,7 la 94,0, în timp ce, pentru aceeași perioadă, coeficienții aplicați remunerației personalului ONU au fost majorați pentru a ține seama de inflație.

Francul congolez (CDF) a cunoscut, în anul 2017, o puternică devalorizare în raport cu dolarul (USD) și cu euro, însoțit de o inflație importantă care a condus la o creștere sensibilă a prețurilor în USD, conform analizelor FMI. În plus, datele statistice, atât ale Băncii Centrale din Congo, cât și ale ONU și FMI, stabilesc o evoluție paralelă a USD și a CDF față de euro.