31.5.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 206/33


Acțiune introdusă la 29 martie 2021 – European Gaming and Betting Association/Comisia

(Cauza T-167/21)

(2021/C 206/41)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: European Gaming and Betting Association (Etterbeek, Belgia) (reprezentanți: T. De Meese, K. Bourgeois și M. Van Nieuwenborgh, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei din 18 decembrie 2020 în cazul SA.44830 (2016/FC) – Țările de Jos: Prelungirea licențelor acordate pentru jocurile de noroc în Țările de Jos (1);

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a drepturilor procedurale ale reclamantei, prin aceea că a omis să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută de articolul 108 alineatul (2) TFUE, deși ancheta sa preliminară nu a înlăturat toate îndoielile cu privire la existența unui ajutor de stat.

Se susține că durata și împrejurările anchetei preliminare constituie o dovadă că pârâta avea îndoieli cu privire la existența unui ajutor de stat.

Mai mult, reclamanta susține că modificarea semnificativă a analizei pârâtei în cursul anchetei preliminare constituie o dovadă că pârâta avea îndoieli cu privire la existența unui ajutor de stat.

Reclamanta mai susține și că pârâta a concluzionat în mod eronat că nu subzistau îndoieli în ceea ce privește aspectul dacă reînnoirea de către Țările de Jos a licențelor existente acordate pentru pariuri sportive, pariuri hipice, loterie și cazino le conferă un avantaj titularilor de licențe.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe eroarea de apreciere vădită săvârșită de pârâtă, atunci când a constatat că reînnoirea de către Țările de Jos a licențelor existente acordate pentru pariuri sportive, pariuri hipice, loterie și cazino nu conferă un avantaj titularilor de licențe în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

Se susține că pârâta a săvârșit erori vădite de apreciere a faptelor prin aceea că a constatat, în primul rând, că toți licențiații au obligația legală de a remite încasările nete obținute din activitățile de jocuri de noroc pentru obiective de interes general și, în al doilea rând, că titularii de licențe nu au putut să realizeze profit.

Mai mult, reclamanta susține că pârâta a săvârșit erori de drept vădite, în ceea ce privește constatarea pârâtei că acordarea licențelor în discuție nu a conferit un avantaj beneficiarilor, întrucât nu se poate considera că aceste licențe au îmbunătățit situația financiară a titularilor de licențe.


(1)  JO 2021 C 17, p. 1