Acțiune introdusă la 25 februarie 2021 – Suez/Comisia

(Cauza T-121/21)

(2021/C 138/66)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Suez (Paris, Franța) (reprezentanți: O. Billard, I. Simic, Y. Trifounovitch, G. Fabre, G. Vatin, D. Théophile, G. Aubron și O. Chriqui, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii împotriva Deciziei C(2020) 8969 final a Comisiei din 17 decembrie 2020 de respingere a cererii sale privind, pe de o parte, constatarea faptului că Veolia Environnement S.A. a încălcat articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 (1) prin achiziționarea unei participații de 29,9 % la capitalul întreprinderii Suez fără să fi obținut autorizarea prealabilă a Comisiei și, pe de altă parte, adoptarea unor măsuri provizorii împotriva acestei societăți, în temeiul articolului 8 alineatul (5) litera (a) din același regulament, reclamanta invocă două motive.

Primul motiv, întemeiat pe nemotivare în raport cu articolul 296 TFUE. Reclamanta susține că Comisia nu a respectat cerințele prevăzute la articolul 296 TFUE prin adoptarea unei decizii al cărei raționament nu îi permite nici reclamantei, nici Tribunalului să înțeleagă motivele care au condus Comisia să considere că era aplicabilă derogarea automată prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) privind concentrările economice. Reclamanta reproșează de asemenea deciziei atacate că este viciată de o contradicție a motivării în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) privind concentrările economice în cazul achiziționării unei participații de 29,9 % din capitalul său. În sfârșit, reclamanta consideră că decizia atacată s-a îndepărtat, fără o motivare suficientă, de jurisprudența constantă a instanței Uniunii referitoare la principiul interpretării stricte a excepției de la efectul suspensiv prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) privind concentrările economice.

Al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) privind concentrările economice. Reclamanta consideră în această privință că Comisia a încălcat respectiva dispoziție considerând, în primul rând, că excepția prevăzută de acest text trebuia să se aplice întregii operațiuni de concentrare unică preconizată de Veolia, în timp ce respectiva excepție era în mod evident fără obiect și, așadar, inaplicabilă acestei operațiuni și, în al doilea rând, că toate tranzacțiile juridice care constituiau o operațiune de concentrare economică unică trebuiau să intre sub incidența aceluiași regim juridic în temeiul acestui articol. Reclamanta consideră de asemenea că aplicarea de către Comisie a excepției prevăzute de această dispoziție în cazul unei achiziționări private de titluri realizate de la un singur vânzător constituie o încălcare suplimentară a acestui text. În sfârșit, reclamanta reproșează Comisiei că a considerat că Veolia îndeplinise condiția referitoare la notificarea fără întârziere a operațiunii de concentrare economică.

(1) Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”] (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201).