1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Max Heinr. Sutor OHG, solicită anularea Deciziei SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție (denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care o privește.

[omissis]

25

Reclamanta solicită Tribunalului:

26

SRB solicită Tribunalului:

27

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită de asemenea cu titlu preventiv anularea comunicării atacate, în ipoteza în care Tribunalul i‑ar conferi un conținut autonom în raport cu cel al deciziei atacate ca răspuns la al șaselea motiv. Potrivit reclamantei, în această comunicare, SRB explică decizia sa de a nu admite cererea de revizuire a datelor sale privind contribuțiile ex ante pentru perioadele de contribuție 2018-2020.

28

În această privință, trebuie să se constate că, în pofida titlului capătului de cerere privind anularea comunicării atacate, astfel cum este formulat de reclamantă, argumentația sa se limitează în realitate la contestarea legalității deciziei atacate. Reclamanta nu invocă astfel nicio argumentație autonomă și orientată referitor la comunicarea atacată. În aceste condiții, trebuie să se deducă de aici că al șaselea motiv și acțiunea în ansamblul său privesc, în realitate, numai decizia atacată.

29

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă paisprezece motive întemeiate:

30

În replica sa, reclamanta a arătat că renunța la al zecelea și la al unsprezecelea motiv.

31

Trebuie analizate mai întâi motivele prin care reclamanta invocă nelegalitatea articolului 14 alineatul (2) și a articolului 3 punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63 și, în continuare, motivele care privesc în mod direct legalitatea deciziei atacate.

32

Prin titlul celui de al doisprezecelea, al treisprezecelea și al paisprezecelea motiv, reclamanta invocă excepții de nelegalitate împotriva articolului 14 alineatul (2) și a articolului 3 punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63. Cu toate acestea, din motivele cererii introductive reiese că reclamanta contestă în esență și legalitatea articolului 5 alineatul (1) litera (e) din acest regulament delegat.

33

Astfel, mai concret, reclamanta susține, prin intermediul celui de al doisprezecelea motiv, că articolul 3 punctul 11, articolul 5 alineatul (1) litera (e) și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 încalcă articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 și principiul egalității de tratament. Prin intermediul celui de al treisprezecelea motiv, reclamanta susține că aceste dispoziții ale Regulamentului delegat 2015/63 încalcă de asemenea libertatea de a desfășura o activitate comercială protejată de articolul 16 din cartă. Prin intermediul celui de al paisprezecelea motiv, reclamanta susține că dispozițiile menționate încalcă libertatea de stabilire protejată de articolele 49 și 54 TFUE.

34

Reclamanta a invocat aceste excepții de nelegalitate în ipoteza în care articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 ar trebui interpretat în sensul că nu permite excluderea pasivelor fiduciare din calculul pasivelor care servesc la stabilirea contribuției ex ante.

35

Astfel, este necesar să se examineze, într‑o primă etapă, dacă articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 trebuie interpretat în sensul că nu permite o asemenea excludere. Dacă aceasta este situația, va trebui să se aprecieze, într‑o a doua etapă, dacă articolul 14 alineatul (2) și articolul 3 punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63 sunt conforme cu articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, cu principiul egalității de tratament, cu articolul 16 din cartă și cu articolele 49 și 54 TFUE.

36

Potrivit articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63, contribuțiile ex ante sunt excluse de la calculul contribuțiilor ex ante, „în cazul firmelor de investiții, datoriile care decurg din deținerea de active sau lichidități aparținând clienților, […] cu condiția ca un astfel de client să beneficieze de protecție în baza legislației în vigoare în materie de insolvență”.

37

Reclamanta arată că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că permite excluderea cuantumului pasivelor sale fiduciare din calculul pasivului său la momentul stabilirii contribuției sale ex ante, întrucât aceste pasive îndeplinesc condițiile prevăzute de dispoziția menționată.

38

SRB contestă argumentele reclamantei.

39

Reiese din jurisprudență că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 nu conferă SRB o putere discreționară de a exclude anumite pasive în temeiul ajustării în funcție de risc a contribuțiilor ex ante, ci enumeră, dimpotrivă, în mod precis, condițiile în care un pasiv face obiectul unei astfel de excluderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 93). Potrivit aceleiași jurisprudențe, luarea în considerare a principiilor egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității nu poate justifica un alt rezultat, din moment ce Regulamentul delegat 2015/63 a făcut distincție între situații care prezintă particularități notabile, legate direct de riscurile prezentate de pasivele în cauză (Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 95).

40

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, dispozițiile care instituie o derogare trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International, C‑255/18, EU:C:2019:967, punctele 39 și 40). Astfel, dat fiind că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 instituie o derogare de la norma generală prevăzută la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, permițând excluderea anumitor pasive din calculul contribuțiilor ex ante, acesta constituie o dispoziție care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte.

41

În acest context, trebuie arătat că articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede trei condiții cumulative pentru excluderea pasivelor în cauză din calculul contribuțiilor ex ante, și anume, în primul rând, faptul că aceste pasive trebuie să fie deținute de o firmă de investiții, în al doilea rând, faptul că ele trebuie să decurgă din deținerea de active sau de lichidități ale clienților și, în al treilea rând, faptul că acești consumatori trebuie să fie protejați de dreptul aplicabil în materie de insolvență.

42

În ceea ce privește prima condiție, reclamanta susține că aceasta trebuie considerată o firmă de investiții în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63.

43

Noțiunea de „firme de investiții” este definită la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul delegat 2015/63 ca vizând „firme de investiții, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/59 […]”.

44

Părțile sunt de acord că, la momentul adoptării deciziei atacate, articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/59 definea noțiunea de „firmă de investiții” ca făcând trimitere la „o firmă de investiții astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 […]”, care, la rândul său, definea noțiunea de „firmă de investiții” ca fiind „o persoană astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2004/39/CE, care intră sub incidența cerințelor prevăzute în directiva menționată, excluzând: (a) instituțiile de credit […]”.

45

Din însuși modul de redactare a acestor dispoziții rezultă că derogarea care figurează la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din regulamentul delegat nu se aplica, la momentul adoptării deciziei atacate, entităților care erau atât instituții de credit, cât și întreprinderi de investiții, astfel cum era cazul reclamantei. În această privință, nu se contestă că reclamanta este o instituție de credit care dispune de o autorizație bancară ca instituție în sensul dispozițiilor coroborate ale articolului 2, ale articolului 3 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul nr. 806/2014, precum și ale articolului 2 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/59.

46

Această concluzie nu este repusă în discuție de afirmația reclamantei potrivit căreia ea dispune de o autorizație pentru a furniza servicii și a desfășura activități de investiții menționate la punctele 1-7 din secțiunea A din anexa I la Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO 2014, L 173, p. 349).

47

Astfel, după cum susține SRB, în cazul în care Comisia ar fi intenționat să vizeze la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 atât instituțiile de credit, cât și firmele de investiții sau chiar instituțiile de credit care sunt de asemenea firme de investiții, aceasta ar fi făcut referire, în respectiva dispoziție, la „instituții”, iar nu la „firme de investiții”. De altfel, Comisia a procedat astfel la literele (a), (b) și (f) ale acestei dispoziții utilizând termenul „instituție”. În schimb, atunci când Comisia a intenționat să limiteze aplicarea unei excepții în temeiul articolului 5 alineatul (1) din acest regulament delegat în privința anumitor entități, ea a recurs la formulări mai precise, precum formulările „contrapărț[i] centrale”, „depozitar[i] centrali de titluri de valoare” și „firme de investiții”, menționate la literele (c), (d) și (e) ale acestei dispoziții.

48

În ceea ce privește, în sfârșit, argumentul reclamantei potrivit căruia trimiterea de la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/59 la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1) constituie o eroare de referință pe care SRB ar fi trebuit să o corecteze, reclamanta nu furnizează niciun element tangibil în susținerea acestei afirmații.

49

În această privință, trebuie amintit că definiția noțiunii de „firmă de investiții”, astfel cum este prevăzută în prezent la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/59, a fost modificată prin articolul 63 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO 2019, L 314, p. 64). Această definiție face trimitere în prezent la articolul 4 alineatul (1) punctul 22 din Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO 2019, L 314, p. 1), care face trimitere, la rândul său, în ceea ce privește noțiunea de „firmă de investiții”, la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65, ce definește această noțiune ca aplicându‑se oricărei persoane juridice care furnizează servicii de investiții unor terți, fără a exclude din această definiție instituțiile de credit.

50

Cu toate acestea, părțile nu contestă că această modificare a definiției noțiunii de „firmă de investiții” care figurează la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/59 nu era aplicabilă decât începând cu 26 iunie 2021, în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2019/2034, interpretat în lumina considerentului (39) al aceleiași directive.

51

Din ceea ce precedă rezultă că articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63, în versiunea aplicabilă la momentul adoptării deciziei atacate, la 14 aprilie 2021, trebuie interpretat în sensul că nu permite excluderea pasivelor deținute de instituții de credit precum reclamanta din calculul pasivelor care servesc la stabilirea contribuției lor ex ante.

52

În aceste condiții, pasivele fiduciare ale reclamantei nu îndeplinesc prima condiție prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63.

53

Dat fiind că cele trei condiții prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 au un caracter cumulativ, argumentația reclamantei trebuie respinsă în totalitate, fără a fi necesar să se examineze dacă celelalte două condiții sunt îndeplinite.

54

În consecință, trebuie analizate excepțiile de nelegalitate pe care reclamanta le‑a formulat în cadrul celui de al doisprezecelea, al treisprezecelea și al paisprezecelea motiv.

55

Prezentul motiv este compus din două aspecte, întemeiate, primul, pe nelegalitatea articolului 3 punctul 11, a articolului 5 alineatul (1) litera (e) și a articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 ca urmare a încălcării articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 și, al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament prin aceleași dispoziții.

56

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 impune instituțiilor o obligație de a furniza SRB cel puțin informațiile menționate în anexa II la acest regulament delegat, înțelegându‑se că, potrivit celei de a doua liniuțe a acestei anexe, instituțiile sunt obligate să transmită SRB datele privind „total[ul] pasive[lor]”, care este definit la articolul 3 punctul 11 din regulamentul delegat menționat, ca fiind totalul pasivelor în sensul secțiunii 3 din Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO 1986, L 372, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 156), sau în sensul standardelor internaționale de raportare financiară prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO 2002, L 243, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 125).

57

Din cuprinsul punctelor 39-53 de mai sus reiese că articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 nu prevede excluderea pasivelor fiduciare din calculul contribuțiilor ex ante și include astfel pasivele menționate în acest calcul. O astfel de excludere nu este prevăzută nici la articolul 3 punctul 11, și nici la articolul 14 alineatul (2) din același regulament delegat.

58

Reclamanta susține în esență că dispozițiile citate anterior ale Regulamentului delegat 2015/63 încalcă articolul 103 alineatul (7) litera (a) din Directiva 2014/59 pentru motivul că nu țin seama, la stabilirea profilului de risc al instituțiilor, de lipsa riscului pasivelor fiduciare.

59

SRB contestă argumentele reclamantei.

60

În această privință, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a specifica noțiunea de „ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor”.

61

Cu toate acestea, în contextul unei competențe delegate în sensul articolului 290 TFUE, Comisia dispune, în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite, de o largă putere de apreciere atunci când trebuie, printre altele, să efectueze aprecieri și evaluări complexe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia, C‑44/16 P, EU:C:2017:357, punctul 53 și jurisprudența citată).

62

Aceasta este situația în ceea ce privește stabilirea criteriilor de ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

63

În acest sens, trebuie reamintit că natura specifică acestor contribuții constă, după cum reiese din considerentele (105)-(107) ale Directivei 2014/59 și din considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014, în a garanta, într‑o logică de ordin asigurătoriu, că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta din urmă să își poată îndeplini funcțiile, încurajând în același timp adoptarea de către instituțiile în cauză a unor moduri de funcționare mai puțin riscante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

64

În acest context și astfel cum reiese din considerentul (114) al Directivei 2014/59, legiuitorul Uniunii a însărcinat Comisia să specifice, printr‑un act delegat, modul în care ar trebui să fie ajustate contribuțiile instituțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluției proporțional cu profilul de risc al acestora.

65

În aceeași ordine de idei, considerentul (107) al acestei directive precizează că, pentru a asigura un calcul corect al contribuțiilor ex ante la mecanismele de finanțare naționale și a oferi stimulente pentru funcționarea în conformitate cu un model mai puțin riscant, aceste contribuții trebuie să țină seama de gradul de risc pentru credite, lichidități și piață la care sunt expuse instituțiile.

66

Din cele de mai sus rezultă că Comisia trebuia să elaboreze norme de ajustare a contribuțiilor ex ante în funcție de profilul de risc al instituțiilor, urmărind două obiective corelate, și anume, pe de o parte, să asigure luarea în considerare a diferitelor riscuri generate de activitățile instituțiilor bancare sau, în sens mai larg, financiare și, pe de altă parte, să încurajeze aceleași instituții să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.

67

Or, astfel cum reiese din documentele aferente adoptării Regulamentului delegat 2015/63, în special documentele „JRC technical work supporting Commission second level legislation on risk based contributions to the (single) resolution fund” [Studiu tehnic al JRC în sprijinul legislației de al doilea nivel a Comisiei privind contribuțiile întemeiate pe riscuri la fondul (unic) de rezoluție] și „Commission Staff Working Document: estimates of the application of the proposed methodology for the calculation of contributions to resolution financing arrangements” [Document de lucru al serviciilor Comisiei: estimări ale aplicării metodei propuse pentru calcularea contribuțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluțiilor], elaborarea unor astfel de norme implica aprecieri și evaluări complexe din partea Comisiei, în măsura în care aceasta trebuia să examineze diferitele elemente în raport cu care diversele tipuri de risc erau abordate în sectoarele bancar și financiar.

68

Având în vedere ceea ce precedă, Comisia dispunea de o largă putere de apreciere în vederea adoptării, în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, a normelor care specifică noțiunea de „ajustare a contribuțiilor ex ante proporțional cu profilul de risc al instituțiilor”.

69

În aceste condiții, în ceea ce privește metoda de adaptare a contribuțiilor anuale de bază în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, controlul instanțelor Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea puterii de apreciere acordate Comisiei nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceasta nu a depășit în mod vădit limitele acestei puteri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Etimine, C‑15/10, EU:C:2011:504, punctul 60).

70

În aceste condiții, revine reclamantei sarcina de a demonstra că dispozițiile menționate la punctul 57 de mai sus sunt afectate de o eroare vădită, de un abuz de putere sau că depășesc în mod vădit limitele puterii de apreciere conferite Comisiei prin articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, întrucât nu prevăd excluderea pasivelor fiduciare din calculul contribuției sale ex ante.

71

În această privință, reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59, întrucât pasivele fiduciare sunt lipsite de risc, ceea ce ar fi relevant pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru două motive. În primul rând, în opinia sa, lichiditățile clienților pe care le deține fiduciar sunt protejate în cazul în care ar fi insolvabilă în temeiul dreptului german în materie de insolvență. În al doilea rând, reclamanta susține că, în măsura în care este obligată să transfere fondurile clienților către instituțiile de produse, în cazul intrării în dificultate a unei astfel de instituții, aceste fonduri sunt, în plus, protejate de sistemul de garantare a depozitelor în sensul Directivei 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO 2014, L 173, p. 149).

72

Mai întâi, trebuie amintit că articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 prevede opt elemente pe care Comisia trebuie să le ia în considerare în vederea ajustării contribuțiilor ex ante în funcție de profilul de risc al instituțiilor. Or, deși „expunerea la risc a instituției” figurează printre aceste elemente, astfel încât Comisia este obligată să o ia în considerare cu ocazia adoptării unui act delegat precum Regulamentul delegat 2015/63, acest element nu constituie decât un criteriu printre cele opt de care Comisia trebuie să țină seama la elaborarea unui astfel de act.

73

În continuare, niciun element din articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59 nu indică faptul că Comisia este obligată să acorde o importanță preponderentă unuia sau mai multora dintre elementele menționate la punctul 72 de mai sus, precum expunerea la risc a instituției. Pe de altă parte, această dispoziție nu precizează modul în care Comisia trebuie să țină seama de această expunere.

74

În sfârșit și în orice caz, reclamanta nu a dovedit că datoriile fiduciare erau lipsite de orice risc în caz de rezoluție.

75

Astfel, în ceea ce privește, mai întâi, argumentul reclamantei potrivit căruia pasivele fiduciare nu prezintă un risc în caz de rezoluție, întrucât lichiditățile clienților deținute fiduciar sunt protejate de dreptul german în caz de insolvență, trebuie să se constate că reclamanta nu a contestat afirmația SRB potrivit căreia acest drept nu acordă o protecție specială fondurilor clienților atât timp cât se află în contul de tranzit.

76

În această privință, SRB a explicat, fără ca reclamanta să conteste, că faptul de a deține aceste fonduri într‑un cont de tranzit creștea riscul asociat pasivelor fiduciare, întrucât respectivele fonduri nu erau separate imediat de celelalte fonduri ale reclamantei și, prin urmare, nu erau protejate de dreptul german în caz de insolvență.

77

Referitor la acest aspect, reiese de altfel din cererea introductivă și de asemenea a fost confirmat de reclamantă în ședință că, în privința reclamantei, aceste fonduri sunt transferate în conturi fiduciare colective la instituții de produse pe data de 15 sau de 30 a lunii, ceea ce implică faptul că fondurile pot rămâne în contul de tranzit pentru o perioadă maximă de 15 de zile, fără a fi protejate de dreptul german în caz de insolvență.

78

De asemenea, reclamanta susține în mod eronat că pasivele fiduciare nu prezintă niciun risc din momentul în care fondurile clienților sunt transferate din contul de tranzit către instituțiile de produse, întrucât, în cazul intrării în dificultate a uneia dintre aceste instituții, respectivele fonduri sunt protejate de sistemul de garantare a depozitelor.

79

În această privință, reclamanta nu a contestat argumentul SRB potrivit căruia, pentru ca fondurile clienților să fie protejate de sistemul de garantare a depozitelor, este necesar ca instituțiile de produse în cauză să aibă sediul într‑un stat membru, iar clienții să nu plaseze mai mult de 100000 de euro în asemenea instituții, astfel încât protecția menționată să fie limitată atât pe plan teritorial, cât și pe plan cantitativ.

80

Având în vedere ceea ce precedă, reclamanta nu a dovedit că articolul 3 punctul 11, articolul 5 alineatul (1) litera (e) și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 erau contrare articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59.

81

Reclamanta susține în esență că lipsa excluderii pasivelor fiduciare din calculul contribuției ex ante la articolul 3 punctul 11, la articolul 5 alineatul (1) litera (e) și la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 este contrară principiului egalității de tratament, în măsura în care instituțiile de credit precum ea însăși se află într‑o situație comparabilă cu cea a firmelor de investiții menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din același regulament delegat, dar sunt tratate în mod diferit.

82

SRB contestă această argumentație.

83

Trebuie amintit că principiul egalității de tratament, în calitate de principiu general al dreptului Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 95).

84

Întrucât reclamanta a invocat încălcarea principiului egalității de tratament, acesteia îi revine sarcina de a identifica cu precizie situațiile comparabile despre care apreciază că au fost tratate în mod diferit sau situațiile diferite despre care apreciază că au fost tratate în același mod [Hotărârea din 12 aprilie 2013, Du Pont de Nemours (Franța) și alții/Comisia, T‑31/07, nepublicată, EU:T:2013:167, punctul 311].

85

Potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul comparabil al unor asemenea situații se apreciază având în vedere toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte acest act (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 99 și jurisprudența citată).

86

În ceea ce privește obiectul și finalitatea Directivei 2014/59, ale Regulamentului nr. 806/2014 și ale Regulamentului delegat 2015/63, trebuie amintit că aceste acte intră în domeniul MUR, a cărui înființare urmărește, în conformitate cu considerentul (12) al Regulamentului nr. 806/2014, să asigure o abordare neutră în ceea ce privește tratamentul instituțiilor aflate în dificultate, să consolideze stabilitatea instituțiilor din statele membre participante la MUR și să prevină răspândirea eventualelor crize în statele membre care nu participă la mecanismul respectiv, pentru a facilita funcționarea pieței interne în ansamblul său.

87

În continuare, în ceea ce privește, mai precis, dispozițiile Directivei 2014/59, ale Regulamentului nr. 806/2014 și ale Regulamentului delegat 2015/63 care instituie contribuțiile ex ante, din cuprinsul punctului 63 de mai sus reiese că acestea au ca obiectiv să garanteze, într‑o logică de ordin asigurătoriu, că sectorul financiar procură resurse financiare suficiente MUR pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile și să încurajeze instituțiile să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.

88

În lumina acestor principii și obiective trebuie să se examineze, în primul rând, dacă instituțiile de credit autorizate să desfășoare și activități de investiții precum reclamanta se află într‑o situație comparabilă cu cea a întreprinderilor de investiții menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 (denumite în continuare „firmele de investiții”) în ceea ce privește luarea în considerare a pasivelor fiduciare în scopul calculării contribuțiilor ex ante.

89

În această privință, este necesar să se arate că contribuțiile ex ante urmăresc să finanțeze măsuri de rezoluție a căror adoptare este subordonată condiției, care reiese din articolul 18 alineatul (1) litera (c) și alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014, ca o astfel de măsură să fie necesară în interes public, cu alte cuvinte să permită atingerea în special a obiectivului – menționat la articolul 14 alineatul (2) litera (b) din acest regulament – de evitare a efectelor negative semnificative pe care le‑ar avea lichidarea unei instituții asupra stabilității financiare, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv a infrastructurilor pieței, și prin menținerea disciplinei de piață.

90

Or, astfel cum se arată în considerentul (4) al Directivei 2019/2034, instituțiile de credit și firmele de investiții nu prezintă un risc comparabil în ceea ce privește efectele negative pe care le‑ar putea avea intrarea lor în dificultate asupra stabilității financiare, deoarece, spre deosebire de instituțiile de credit, firmele de investiții nu dețin portofolii mari de credite acordate persoanelor fizice și întreprinderilor și nu atrag depozite. Astfel, deținerea de portofolii importante de depozite și de credite acordate persoanelor fizice și întreprinderilor implică un risc pentru stabilitatea financiară atunci când persoanele fizice sau întreprinderile debitoare nu reușesc, la scară largă, să ramburseze aceste credite instituțiilor de credit în cauză sau atunci când este retras un număr semnificativ de depozite.

91

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât clientela instituțiilor de credit și a firmelor de investiții este diferită. Astfel, după cum arată SRB, fără a fi contrazis cu privire la acest aspect, clientela întreprinderilor de investiții este compusă din persoane care recurg la anumite servicii specifice legate de instrumentele financiare, această constatare fiind confirmată de definiția noțiunii de „client” al unor asemenea întreprinderi, care este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2014/65. În schimb, astfel cum reiese din articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul nr. 575/2013, instituțiile de credit, inclusiv cele autorizate să desfășoare și activități de investiții, primesc de la public depozite sau alte fonduri rambursabile și acordă credite în nume propriu, astfel încât își oferă serviciile unui cerc mai larg de persoane.

92

În aceste condiții, probabilitatea ca o instituție de credit să facă obiectul unei rezoluții, în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (c) și alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014, este mai ridicată decât cea ca o firmă de investiții să facă obiectul unei rezoluții, astfel încât aceste două categorii de instituții nu se află, în această privință, într‑o situație comparabilă.

93

De asemenea, situația acestor instituții nu este comparabilă în ceea ce privește tratamentul pasivelor fiduciare.

94

Cu privire la acest aspect, reclamanta nu a contestat în mod serios faptul că, în conformitate cu articolul 84 alineatul (2) din Wertpapierhandelsgesetz (Legea privind comerțul cu valori mobiliare) din 9 septembrie 1998 (BGBl. 1998 I, p. 2708), firmele de investiții care nu sunt autorizate să efectueze operațiuni de depozit sunt obligate să separe imediat fondurile primite de la clienți în conturi fiduciare deschise la instituții de credit. În schimb, o instituție de credit precum reclamanta nu este obligată să procedeze astfel în cadrul exercitării activităților de investiții, dat fiind că, după cum reiese din considerațiile enunțate la punctele 76 și 77 de mai sus, nu este obligat să transfere imediat fondurile respective din contul de tranzit către instituțiile de produse.

95

În aceste condiții, reclamanta nu a demonstrat că pasivele fiduciare deținute de societățile de investiții erau expuse la un nivel de risc care ar fi comparabil cu cel al pasivelor fiduciare deținute de instituțiile de credit autorizate pentru a desfășura și activități de investiții, precum ea însăși. În consecință, reclamanta nu poate susține că situația instituțiilor de credit autorizate să desfășoare și activități de investiții, din care aceasta face parte, este comparabilă cu cea a societăților de investiții și că, prin urmare, aceste două tipuri de investiții trebuie tratate în același mod în ceea ce privește excluderea pasivelor fiduciare în scopul calculării contribuției ex ante.

96

În al doilea rând, reclamanta arată că articolul 3 punctul 11 și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 introduc o inegalitate de tratament între instituțiile cu sediul în Germania și cele cu sediul în state membre care s‑au prevalat de derogarea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635.

97

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014 și cu articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, SRB calculează o contribuție anuală de bază pentru fiecare instituție, astfel cum se arată la punctul 17 de mai sus. Această contribuție este proporțională cu valoarea pasivelor instituției în cauză, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, raportată la pasivele totale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statelor membre participante la MUR – în ceea ce privește partea din această contribuție calculată pe baza uniunii – și ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statului membru în care își are sediul instituția în cauză – pentru partea din contribuție calculată la nivel național.

98

În ceea ce privește determinarea pasivelor care trebuie luate în considerare în scopul acestui calcul, trebuie amintit că articolul 3 punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63 definește „total[ul] pasive[lor]” ca fiind „totalul pasivelor, astfel cum este definit în secțiunea 3 din Directiva 86/635/[…] sau astfel cum este definit în conformitate cu Standardele internaționale de raportare financiară menționate în Regulamentul […] nr. 1606/2002 […]”.

99

Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Directiva 86/635, care face parte din secțiunea 3 din această directivă, fondurile pe care o instituție le administrează în nume propriu, dar în contul altei persoane, trebuie să figureze, ca regulă generală, în bilanțul acestei instituții, atunci când aceasta este titulara activelor corespunzătoare.

100

În aceste condiții, articolul 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635 prevede că statele membre pot permite instituțiilor implicate să includă aceste fonduri în afara bilanțului, cu condiția să existe un regim special care să permită excluderea fondurilor menționate din masa credală în cazul lichidării colective a instituției.

101

În această privință, părțile au afirmat că, în temeiul dispozițiilor adoptate de Republica Federală Germania pentru a se conforma articolului 10 din Directiva 86/635, pasivele fiduciare ale unei instituții de credit autorizate să desfășoare activități de investiții care are sediul în acest stat, precum reclamanta, trebuie să figureze în bilanțul acesteia.

102

Părțile au indicat de asemenea că anumite state membre utilizaseră posibilitatea oferită de articolul 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635 de a permite instituțiilor cu sediul în aceste state să includă în afara bilanțului fondurile administrate în nume propriu, dar în contul altei persoane.

103

Rezultă, potrivit reclamantei, că, dacă o instituție are sediul într‑un stat membru care a utilizat posibilitatea oferită de articolul 10 alineatul (1) a treia teză din Directiva 86/635, ea poate menționa pasivele referitoare la astfel de activități fiduciare extrabilanțiere, astfel încât aceste pasive nu sunt luate în considerare la calcularea contribuției sale anuale de bază. În schimb, datoriile fiduciare ale instituțiilor cu sediul în statele membre care nu au făcut uz de posibilitatea de a include activele și pasivele fiduciare extrabilanțiere, cum ar fi Germania, sunt luate în considerare în scopul acestui calcul.

104

Astfel, consecința descrisă la punctul 103 de mai sus decurge din aplicarea coroborată a articolului 70 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014 și a articolului 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59 interpretate în lumina secțiunii 3 din Directiva 86/635 și, în special, a articolului 10 alineatul (1) a treia teză din aceasta, care definește noțiunea de „pasiv” al instituțiilor și consacră posibilitatea statelor membre de a opta pentru norme diferite privind includerea pasivelor fiduciare în bilanțul instituțiilor.

105

Or, reclamanta nu a contestat validitatea acestor dispoziții în raport cu principiul egalității de tratament.

106

Pe de altă parte, dacă argumentația reclamantei ar trebui înțeleasă în sensul că susține, în realitate, că articolul 3 punctul 11 și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 încalcă principiul egalității de tratament pentru motivul că aceste dispoziții nu țin seama de diferența care există între normele contabile ale diferitor state membre în ceea ce privește includerea pasivelor fiduciare în bilanțul instituțiilor, trebuie arătat că principiul egalității de tratament nu poate abilita Comisia, atunci când aceasta adoptă acte delegate în temeiul articolului 290 TFUE, să acționeze în afara delegării conferite de legiuitorul Uniunii pe baza acestei din urmă dispoziții. În consecință, nu revine Comisiei sarcina de a remedia modalități naționale divergente de punere în aplicare a dreptului Uniunii, cu excepția cazului în care i se acordă o abilitare în acest scop printr‑un act legislativ.

107

În speță, nici Directiva 2014/59, nici Regulamentul nr. 806/2014 nu au autorizat Comisia să armonizeze normele naționale contabile care privesc includerea pasivelor fiduciare în bilanțul instituțiilor.

108

În aceste condiții, reclamanta nu poate reproșa Comisiei că a încălcat principiul egalității de tratament prin faptul că nu a remediat divergențele existente în ceea ce privește normele contabile naționale referitoare la includerea respectivelor pasive în acest bilanț.

109

În orice caz, chiar presupunând că Comisia ar fi putut să prevadă, la articolul 3 punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63, o altă definiție a pasivelor decât cea care figurează în secțiunea 3 din Directiva 86/635, nu ar rezulta de aici că articolul 3 punctul 11 din acest regulament delegat încalcă principiul egalității de tratament.

110

Astfel, după cum reiese din jurisprudență, interzicerea unei discriminări nu vizează eventuale diferențe de tratament care pot rezulta, de la un stat membru la altul, din divergențele existente între reglementările diferitor state membre, cu condiția ca aceste reglementări să afecteze în același mod toate persoanele care se încadrează în domeniul lor de aplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Horvath, C‑428/07, EU:C:2009:458, punctul 55, și Hotărârea din 19 septembrie 2013, Panellinios Syndesmos Viomichanion Metapoiisis Kapnou, C‑373/11, EU:C:2013:567, punctul 35).

111

Deși acest principiu a fost, desigur, dezvoltat în cadrul interpretării dispozițiilor dreptului Uniunii în vederea aprecierii compatibilității reglementării naționale în raport cu principiul nediscriminării, nu se poate acționa totuși altfel în ceea ce privește aprecierea validității dispoziției dreptului Uniunii prin care statelor membre li se acordă o marjă de apreciere în temeiul căreia adoptă respectivele reglementări diferite (Hotărârea din 19 septembrie 2013, Panellinios Syndesmos Viomichanion Metapoiisis Kapnou, C‑373/11, EU:C:2013:567, punctul 36).

112

În speță, reclamanta nu a susținut și, cu atât mai puțin, nu a demonstrat că legislația germană în cauză nu afecta în mod egal toate persoanele care intră în domeniul său de aplicare.

113

În plus, adoptarea unei reglementări a Uniunii într‑un anumit domeniu de acțiune poate avea repercusiuni diferite pentru anumiți operatori economici în ceea ce privește situația lor individuală sau normele naționale cărora le sunt, pe de altă parte, supuși, o astfel de consecință neputând fi considerată o atingere adusă principiului egalității de tratament dacă reglementarea menționată se bazează pe criterii obiective și adaptate scopurilor urmărite de aceasta (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 septembrie 2013, Panellinios Syndesmos Viomichanion Metapoiisis Kapnou, C‑373/11, EU:C:2013:567, punctul 34 și jurisprudența citată).

114

În această privință, recurenta nu a prezentat Tribunalului niciun element din care să reiasă că articolul 3 punctul 11 din Regulamentul delegat 2015/63, în măsura în care face trimitere la secțiunea 3 din Directiva 86/635, nu se întemeia pe criterii obiective și adaptate obiectivelor urmărite de Regulamentul delegat 2015/63.

115

Prin urmare, argumentul reclamantei trebuie înlăturat.

116

În al treilea rând, reclamanta susține că este supusă unei inegalități de tratament în raport cu instituțiile de credit care își întocmesc bilanțul potrivit standardelor internaționale de contabilitate, în timp ce ea nu și‑ar putea întocmi bilanțul potrivit acestor norme, întrucât, potrivit reglementării germane aplicabile, numai societățile‑mamă au dreptul să își întocmească bilanțul exclusiv potrivit acestor norme.

117

În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că o astfel de pretinsă inegalitate de tratament este consecința aplicării unei norme care își are originea în legislația germană aplicabilă, iar nu în articolul 3 punctul 11, în articolul 5 alineatul (1) litera (e) sau în articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, a cărui validitate este contestată de reclamantă.

118

Pe de altă parte și în orice caz, astfel cum recunoaște însăși reclamanta, aceasta ar fi putut întocmi conturi potrivit standardelor internaționale de contabilitate, însă a ales să nu facă acest lucru pentru motive de ordin administrativ și financiar. În aceste condiții, reclamanta nu se poate prevala de o inegalitate de tratament pentru acest motiv.

119

Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a demonstrat că articolul 3 punctul 11, articolul 5 alineatul (1) litera (e) sau articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 încalcă principiul egalității de tratament.

120

În consecință, al doisprezecelea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

[omissis]

144

Reclamanta susține că, prin faptul că a refuzat să excludă din calculul contribuțiilor ex ante cuantumul pasivelor sale fiduciare, SRB a încălcat articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63. Argumentația în susținerea acestui motiv este structurată în jurul a două aspecte.

145

Reclamanta arată că, prin faptul că a refuzat să excludă din calculul contribuțiilor ex ante cuantumul pasivelor sale fiduciare, decizia atacată încalcă articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63.

146

SRB contestă această argumentație.

147

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 39-52 de mai sus, articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 trebuie interpretat în sensul că nu permite excluderea pasivelor fiduciare ale reclamantei din calculul contribuției sale ex ante.

148

În aceste condiții, SRB nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când nu a exclus cuantumul acestor pasive din calculul contribuției ex ante a reclamantei.

149

În consecință, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

150

Reclamanta susține că, în ipoteza în care articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 ar trebui interpretat în sensul că nu permite excluderea pasivelor sale fiduciare din calculul contribuției sale ex ante, obiectivul acestui regulament delegat, precum și principiile egalității de tratament și proporționalității ar impune ca această dispoziție să fie aplicată prin analogie situației sale.

151

SRB contestă această argumentație.

152

Mai întâi, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, aplicarea articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 în privința unor situații care sunt asimilabile celor pe care le vizează, chiar dacă acestea nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de această dispoziție, este incompatibilă cu textul dispozițiilor menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 92).

153

Astfel, Curtea a statuat că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 nu conferea autorităților competente o putere discreționară pentru a exclude anumite datorii în temeiul ajustării în funcție de risc a contribuțiilor ex ante prevăzute la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59, ci, dimpotrivă, enumera în mod precis condițiile în care o datorie face obiectul unei asemenea excluderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 93).

154

În consecință, contrar celor susținute de reclamantă, SRB nu a săvârșit o eroare de drept atunci când nu i‑a aplicat prin analogie articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63.

155

Luarea în considerare a principiilor egalității de tratament și proporționalității, invocate de reclamantă, nu poate justifica un alt rezultat, din moment ce Regulamentul delegat 2015/63 a făcut distincție între situații care prezintă particularități notabile, legate direct de riscurile prezentate de pasivele în cauză (Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 95).

156

În orice caz, având în vedere considerațiile prezentate la punctele 83-120 de mai sus, reclamanta nu poate susține că neaplicarea prin analogie a articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 este contrară principiului egalității de tratament.

157

Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește principiul proporționalității.

158

În această privință, reiese din jurisprudență că principiul proporționalității, care face parte din principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 165, și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 142; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone și alții, C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 51).

159

În ceea ce privește, mai întâi, caracterul adecvat al luării în considerare a pasivelor fiduciare ale reclamantei în calculul contribuției sale ex ante, reclamanta nu contestă că includerea pasivelor sale fiduciare în calculul acestei contribuții participă la realizarea obiectivelor contribuțiilor ex ante, descrise la punctul 63 de mai sus, prin oferirea unor resurse financiare suficiente pentru MUR pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile și prin încurajarea instituțiilor să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.

160

În această privință, reclamanta s‑a limitat să formuleze afirmații nesusținute.

161

Astfel, pe de o parte, reclamanta susține că luarea în considerare a pasivelor sale fiduciare în calculul contribuției sale ex ante îi impune o sarcină inacceptabilă și în mod clar disproporționată în raport cu dimensiunea sa. Or, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 39-52 de mai sus, un asemenea argument nu poate fi admis, întrucât excluderea pasivelor prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63 nu depinde de dimensiunea instituțiilor în cauză, ci de respectarea condițiilor enunțate în această dispoziție, care nu au legătură cu dimensiunea lor.

162

Pe de altă parte, reclamanta arată că includerea cuantumului pasivelor sale fiduciare în calculul pasivului său la stabilirea contribuției sale ex ante este contrară criteriilor stabilite la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59. În această privință, este suficient să se constate că reclamanta nu explică corespunzător cerințelor legale legătura dintre acest argument și principiul proporționalității.

163

În ceea ce privește, în continuare, caracterul necesar al luării în considerare a pasivelor fiduciare ale reclamantei în calculul contribuției sale ex ante în raport cu obiectivele menționate la punctul 63 de mai sus, trebuie să se constate că aceasta invocă în esență două argumente.

164

În primul rând, reclamanta susține că luarea în considerare a pasivelor sale fiduciare nu este necesară, întrucât fondurile clienților sunt deja colectate sub formă de depozite de instituțiile de produse și protejate de sistemul lor de garantare a depozitelor și există garanții suficiente pentru ca acești consumatori să fie protejați de dreptul aplicabil în materie de insolvență. În opinia sa, luarea în considerare a pasivelor sale fiduciare ar conduce la o eventuală dublă luare în considerare a acestor pasive în cadrul contribuției sale ex ante.

165

În această privință, reclamanta nu explică însă ce metodă concretă de calcul al contribuțiilor ex ante ar fi mai puțin constrângătoare pentru instituții, fiind în același timp adecvată pentru a atinge, la fel de eficient, obiectivele vizate la punctul 63 de mai sus, compensând în special diminuarea mijloacelor financiare disponibile în FUR care ar fi cauzată de o asemenea excludere.

166

În plus și în orice caz, reclamanta nu a invocat niciun element susceptibil să repună în discuție afirmația SRB, citată la punctul 79 de mai sus, potrivit căreia, pentru ca fondurile clienților să fie protejate de sistemul de garantare a depozitelor, este necesar ca instituțiile de produse în cauză să aibă sediul într‑un stat membru, iar clienții să nu plaseze mai mult de 100000 de euro în astfel de instituții.

167

În ceea ce privește, în sfârșit, argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că luarea în considerare a pasivelor sale fiduciare ar conduce la o pretinsă dublă luare în considerare a acestor pasive în cadrul calculării contribuției sale ex ante, este suficient să se constate că reclamanta nu invocă niciun argument care să indice că Comisia ar fi intenționat, prin articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat 2015/63, să elimine în întregime orice formă de dublă contabilizare a pasivelor.

168

În al doilea rând, reclamanta arată că luarea în considerare a pasivelor sale fiduciare în calculul contribuției sale ex ante nu îndeplinește criteriul necesității, întrucât, în caz de insolvență, clienții săi ar avea dreptul la separarea activelor fiduciare administrate de ea, ceea ce ar demonstra că există garanții suficiente de protecție a acestor clienți.

169

Pe de o parte, această argumentație trebuie înlăturată pentru aceleași motive ca cele menționate la punctul 165 de mai sus.

170

Pe de altă parte și în orice caz, reclamanta nu a dovedit că activele și lichiditățile clienților săi ar fi acoperite în caz de insolvență prin garanții care sunt comparabile cu cele care acoperă activele și lichiditățile clienților firmelor de investiții, astfel cum se arată la punctele 75-77 de mai sus.

171

În sfârșit, reclamanta nu a prezentat Tribunalului niciun element concret care să urmărească să demonstreze că includerea pasivelor sale fiduciare în calculul contribuției sale ex ante ar determina inconveniente vădit disproporționate în raport cu obiectivele menționate la punctul 63 de mai sus.

172

În aceste condiții, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins și, prin urmare, acest motiv în ansamblul său.

[omissis]

240

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că nemotivarea sau motivarea insuficientă constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată). În consecință, Tribunalul poate și chiar trebuie să ia în considerare și alte vicii de motivare decât cele invocate de reclamantă, în special atunci când acestea apar în cursul procedurii.

241

În speță, Tribunalul apreciază că îi revine sarcina de a examina din oficiu dacă SRB și‑a încălcat obligația de motivare în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual.

242

În acest scop, părțile au fost ascultate, printr‑o măsură de organizare a procedurii și în ședință, cu privire la toate eventualele vicii de motivare de care ar fi afectată decizia atacată în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual.

243

Acestea fiind precizate, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, la sfârșitul perioadei inițiale de opt ani începând de la 1 ianuarie 2016 (denumită în continuare „perioada inițială”) mijloacele financiare disponibile în FUR trebuie să atingă nivelul‑țintă final, care corespunde cu cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante la MUR (denumit în continuare „nivelul‑țintă final”).

244

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, pe parcursul perioadei inițiale, contribuțiile ex ante trebuie să se repartizeze cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului‑țintă final menționat la punctul 243 de mai sus, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor.

245

Articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că, în fiecare an, contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante la MUR nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final.

246

În ceea ce privește modul de calcul al contribuțiilor ex ante, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că SRB stabilește cuantumul acestora pe baza nivelului‑țintă anual, având în vedere nivelul‑țintă final, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor acoperite în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante la MUR.

247

De asemenea, potrivit articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, SRB calculează contribuția ex ante pentru fiecare instituție pe baza nivelului‑țintă anual, care trebuie să se stabilească prin raportare la nivelul‑țintă final și în conformitate cu metodologia prevăzută în Regulamentul delegat 2015/63.

248

În speță, astfel cum reiese din considerentul (48) al deciziei atacate, SRB a stabilit, pentru perioada de contribuție 2021, cuantumul nivelului‑țintă anual la 11287677212,56 euro.

249

În considerentele (36) și (37) ale deciziei atacate, SRB a explicat în esență că nivelul‑țintă anual trebuia stabilit pe baza unei analize referitoare la evoluția depozitelor acoperite în cursul anilor precedenți, la orice evoluție relevantă a situației economice, precum și pe baza unei analize privind indicatorii referitori la etapa ciclului de activitate și efectele pe care contribuțiile prociclice le‑ar avea asupra situației financiare a instituțiilor. Ulterior, SRB a considerat adecvat să stabilească un coeficient care era întemeiat pe această analiză și pe mijloacele financiare disponibile în FUR (denumit în continuare „coeficientul”). SRB a aplicat acest coeficient unei optimi din cuantumul mediu al depozitelor acoperite în anul 2020, pentru a obține nivelul‑țintă anual.

250

SRB a prezentat în considerentele (38)-(47) ale deciziei atacate demersul urmat pentru a stabili coeficientul.

251

În considerentul (38) al deciziei atacate, SRB a constatat o tendință constantă de creștere a depozitelor acoperite pentru toate instituțiile din statele membre participante la MUR. În special, cuantumul mediu al acestor depozite, calculat trimestrial, se ridica pentru anul 2020 la 6,689 miliarde de euro.

252

În considerentele (40) și (41) ale deciziei atacate, SRB a prezentat evoluția pronosticată a depozitelor acoperite pentru cei trei ani rămași din perioada inițială, și anume 2021-2023. Acesta a apreciat că ratele anuale de creștere a depozitelor acoperite până la sfârșitul perioadei inițiale se vor situa între 4 % și 7 %.

253

În considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate, SRB a prezentat o evaluare a etapei ciclului de activitate și a potențialului efect prociclic pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor. În acest scop, el a arătat că a ținut seama de mai mulți indicatori, precum previziunea de creștere a produsului intern brut a Comisiei și proiecțiile Băncii Centrale Europene în această privință sau fluxul de credite din sectorul privat ca procent din produsul intern brut.

254

În considerentul (46) al deciziei atacate, SRB a concluzionat că, dacă ar fi rezonabil să se aștepte la continuarea creșterii depozitelor acoperite în cadrul uniunii bancare, ritmul acestei creșteri ar fi inferior celui din anul 2020. În această privință, SRB a indicat, în considerentul (47) al deciziei atacate, că a adoptat o „abordare prudentă” în ceea ce privea ratele de creștere a depozitelor acoperite pentru anii următori până în anul 2023.

255

Având în vedere aceste considerații, SRB a stabilit, în considerentul (48) al deciziei atacate, valoarea coeficientului la 1,35 %. Acesta a calculat ulterior cuantumul nivelului‑țintă anual, prin înmulțirea cuantumului mediu al depozitelor acoperite în anul 2020 cu acest coeficient și prin împărțirea rezultatului acestui calcul la opt, în conformitate cu următoarea formulă matematică, care figurează în considerentul (48) al deciziei menționate:

„Țintă0 [cuantumul nivelului‑țintă anual] = Totalul depozitelor acoperite2020 * 0,0135 * ⅛ = EUR 11287677212,56”.

256

În ședință, SRB a arătat însă că a stabilit nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 după cum urmează.

257

În primul rând, pe baza unei analize prospective, SRB a stabilit cuantumul depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante la MUR, preconizat pentru sfârșitul perioadei inițiale, la aproximativ 7,5 miliarde de euro. Pentru a ajunge la această sumă, SRB a ținut seama de cuantumul mediu al depozitelor acoperite în anul 2020, și anume 6,689 miliarde de euro, de o rată de creștere anuală a depozitelor acoperite de 4 %, precum și de numărul de perioade de contribuție rămase până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume trei.

258

În al doilea rând, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB a calculat 1 % din aceste 7,5 miliarde de euro pentru a obține cuantumul estimat al nivelului‑țintă final la care trebuia să ajungă până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume aproximativ 75 miliarde de euro.

259

În al treilea rând, SRB a dedus din acesta din urmă cuantumul resurselor financiare disponibile deja în FUR în anul 2021, cu alte cuvinte aproximativ 42 miliarde de euro, pentru a obține suma care rămânea de perceput în perioadele de contribuție rămase înainte de sfârșitul perioadei inițiale, și anume din 2021 până în 2023. Această sumă se ridica la aproximativ 33 miliarde de euro.

260

În al patrulea rând, SRB a împărțit această din urmă sumă la trei pentru a o repartiza uniform între cele trei perioade de contribuție rămase. Nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 a fost astfel stabilit la suma menționată la punctul 248 de mai sus, și anume aproximativ 11,287 miliarde de euro.

261

SRB a afirmat de asemenea, în ședință, că făcuse publice informații pe care se întemeiase metoda descrisă la punctele 257-260 de mai sus și care ar fi permis reclamantei să înțeleagă metoda prin care fusese stabilit nivelul‑țintă anual. În special, acesta a precizat că publicase pe site‑ul său internet, în luna mai 2021, cu alte cuvinte după adoptarea deciziei atacate, dar înainte de introducerea prezentei acțiuni, o fișă descriptivă denumită „Fact Sheet 2021” (denumită în continuare „fișa descriptivă”), care preciza cuantumul estimat al nivelului‑țintă final. De asemenea, SRB a afirmat că cuantumul mijloacelor financiare disponibile în FUR era de asemenea disponibil pe site‑ul său internet, precum și prin intermediul altor surse publice, cu mult înainte de adoptarea deciziei atacate.

262

În ceea ce privește conținutul obligației de motivare, reiese din jurisprudență că motivarea unei decizii adoptate de o instituție sau de un organ al Uniunii trebuie să fie, printre altele, lipsită de contradicții pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele reale ale acestei decizii, în vederea apărării drepturilor lor în fața instanței competente, iar acesteia din urmă să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 169 și jurisprudența citată; Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 20 și 45-47, și Hotărârea din 16 decembrie 2015, Grecia/Comisia, T‑241/13, EU:T:2015:982, punctul 56).

263

De asemenea, atunci când autorul deciziei atacate furnizează anumite explicații privind motivele acesteia în cursul procedurii în fața instanței Uniunii, aceste explicații trebuie să fie coerente cu considerațiile expuse în această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 45-47, și Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia, T‑95/15, EU:T:2016:722, punctele 54 și 55).

264

Astfel, deși considerațiile prezentate în decizia atacată nu sunt coerente cu asemenea explicații furnizate în cursul procedurii jurisdicționale, motivarea deciziei în cauză nu îndeplinește funcțiile amintite la punctele 217 și 218 de mai sus. În special, o astfel de incoerență împiedică, pe de o parte, persoanele interesate să ia cunoștință de motivele reale ale deciziei atacate, înainte de introducerea căii de atac, și să își pregătească apărarea împotriva acestora și, pe de altă parte, împiedică instanța Uniunii să identifice motivele care au servit drept veritabil suport juridic pentru această decizie și să le examineze conformitatea cu normele aplicabile.

265

În sfârșit, trebuie amintit că, atunci când SRB adoptă o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante, acesta trebuie să aducă la cunoștința instituțiilor în cauză metoda de calcul al acestor contribuții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).

266

Situația trebuie să fie aceeași pentru metoda de stabilire a nivelului‑țintă anual, acest cuantum având o importanță esențială în economia unei asemenea decizii. Astfel, după cum reiese din articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, modul de calcul al contribuțiilor ex ante constă în repartizarea cuantumului respectiv între toate instituțiile în cauză, așa încât o creștere sau o reducere a aceluiași cuantum determină o creștere sau o reducere corespunzătoare a contribuției ex ante a fiecăreia dintre aceste instituții.

267

Reiese din cele ce precedă că, deși SRB este obligat să furnizeze instituțiilor, prin intermediul deciziei atacate, explicații privind metoda de stabilire a nivelului‑țintă anual, aceste explicații trebuie să fie coerente cu explicațiile furnizate de SRB în cursul procedurii jurisdicționale și să privească metoda efectiv aplicată.

268

Or, această situație nu se regăsește în prezenta cauză.

269

Astfel, trebuie arătat mai întâi că decizia atacată a expus, în considerentul (48), o formulă matematică pe care a prezentat‑o ca fiind la baza stabilirii nivelului‑țintă anual. Or, se dovedește că această formulă nu integrează elementele metodei efectiv aplicate de SRB, așa cum a fost explicată în ședință. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 257-260 de mai sus, SRB a obținut cuantumul nivelului‑țintă anual, în cadrul acestei metode, prin deducerea din nivelul‑țintă final a mijloacelor financiare disponibile în FUR, în vederea calculării cuantumului care rămânea de perceput până la sfârșitul perioadei inițiale, și împărțirea acestui din urmă cuantum la trei. Or, cele două etape ale calculului nu își găsesc nicio expresie în formula matematică menționată.

270

Pe de altă parte, această constatare nu poate fi repusă în discuție de afirmația SRB potrivit căreia el a publicat, în mai 2021, fișa descriptivă care conținea un interval ce indica eventualele cuantumuri ale nivelului‑țintă final și, pe site‑ul său internet, cuantumul mijloacelor financiare disponibile în FUR. Astfel, independent de aspectul dacă reclamanta avea efectiv cunoștință de aceste sume, ele nu erau, ca atare, de natură să îi permită să înțeleagă că cele două operațiuni menționate la punctul 269 de mai sus fuseseră efectiv aplicate de SRB, precizându‑se, în plus, că nici formula matematică prevăzută în considerentul (48) al deciziei atacate nu le menționa.

271

Incoerențe similare afectează de asemenea modul în care a fost stabilit coeficientul de 1,35 %, care joacă însă un rol esențial în formula matematică menționată la punctul 255 de mai sus. Într‑adevăr, acest coeficient ar putea fi înțeles în sensul că se întemeiază, printre alți parametri, pe creșterea pronosticată a depozitelor acoperite în anii rămași din perioada inițială. Or, astfel cum a recunoscut SRB în ședință, acest coeficient a fost stabilit astfel încât să poată justifica rezultatul calculului cuantumului nivelului‑țintă anual, cu alte cuvinte după ce SRB a calculat acest cuantum prin aplicarea celor patru etape prezentate la punctele 257-260 de mai sus și, în special, prin împărțirea la trei a cuantumului rezultat din deducerea mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR din nivelul‑țintă final. Or, acest demers nu reiese nicidecum din decizia atacată.

272

În plus, trebuie amintit că, potrivit fișei descriptive, cuantumul nivelului‑țintă final estimat se situa într‑o plajă de valori cuprinsă între 70 și 75 de miliarde de euro. Or, această plajă de valori nu este în concordanță cu intervalul ratei de creștere a depozitelor acoperite, cuprinsă între 4 % și 7 %, care figurează în considerentul (41) al deciziei atacate. Astfel, SRB a arătat în ședință că, în vederea determinării nivelului‑țintă anual, ținuse seama de rata de creștere a depozitelor acoperite de 4 % – care era cea mai mică rată din cadrul celui de al doilea interval – și că obținuse astfel nivelul‑țintă final estimat de 75 de miliarde de euro – care constituia valoarea cea mai ridicată a primului interval. Se dovedește astfel că există o discordanță între aceste două intervale. În fapt, pe de o parte, intervalul privind rata de evoluție a depozitelor acoperite cuprinde și valori mai mari decât rata de 4 %, a cărei aplicare ar fi condus însă la un cuantum estimat al nivelului‑țintă final superior celor incluse în intervalul referitor la acest nivel‑țintă. Pe de altă parte, este imposibil pentru reclamantă să înțeleagă motivul pentru care SRB a inclus în intervalul aferent nivelului‑țintă menționat cuantumuri inferioare sumei de 75 de miliarde de euro. Astfel, pentru a realiza acest lucru, ar fi fost necesar să se aplice o rată mai mică de 4 %, care nu este însă cuprinsă în intervalul referitor la rata de creștere a depozitelor acoperite. În aceste condiții, reclamanta nu era în măsură să determine modul în care SRB utilizase intervalul ratei de evoluție a acestor depozite pentru a ajunge la calculul nivelului‑țintă final estimat.

273

Rezultă că, în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual, metoda efectiv aplicată de SRB, așa cum a fost explicată în ședință, nu corespunde celei descrise în decizia atacată, astfel încât motivele reale, în raport cu care a fost stabilit acest nivel‑țintă, nu puteau fi identificate pe baza deciziei atacate nici de instituții, nici de Tribunal.

274

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se constate că decizia atacată este afectată de vicii de motivare în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual. Prin urmare, se impune anularea deciziei atacate pentru acest motiv.

275

În urma unei examinări din oficiu a Tribunalului, este necesar să se constate că decizia atacată este afectată de vicii de motivare în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual. Întrucât aceste vicii sunt, prin ele însele, de natură să constituie temeiul anulării acestei decizii, se impune astfel anularea acesteia din urmă, în măsura în care o privește pe reclamantă.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

declară și hotărăște: