1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Emmentaler Switzerland, solicită anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 28 octombrie 2020 (cauza R 2402/2019‑2) (denumită în continuare „decizia atacată”).

2

La 4 octombrie 2017, reclamanta a obținut de la Biroul internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale înregistrarea internațională cu numărul 1378524 a semnului verbal EMMENTALER. La 7 decembrie 2017, această înregistrare internațională a fost notificată EUIPO în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).

3

Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Brânzeturi cu denumire de origine protejată «Emmentaler»”.

4

Prin decizia din 9 septembrie 2019, examinatoarea a respins cererea de înregistrare, în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din acest regulament.

5

La 25 octombrie 2019, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei examinatoarei.

6

Prin decizia atacată, camera de recurs a respins calea de atac în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001 pentru motivul că marca solicitată era descriptivă.

7

Reclamanta solicită Tribunalului:

8

EUIPO, Republica Federală Germania, Republica Franceză și Centre national interprofessionnel de l’économie laitière (CNIEL) solicită Tribunalului:

9

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, iar al doilea, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul menționat.

10

Articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001 prevede că, prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din acest regulament, pot constitui mărci colective ale Uniunii Europene semne sau indicații care pot servi, în comerț, la desemnarea provenienței geografice a produselor sau serviciilor în cauză.

11

Totuși, această dispoziție, care prevede o derogare de la motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, trebuie supusă unei interpretări stricte, astfel încât domeniul său de aplicare nu poate include semnele care vor fi considerate o indicație a speciei, a calității, a cantității, a destinației, a valorii, a datei fabricației sau a unei alte caracteristici a produselor în cauză, ci numai semnele care vor fi considerate drept o indicație a provenienței geografice a produselor respective [a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2011, Consejo Regulador de la Denominación de Origen Txakoli de Álava și alții/OAPI (TXAKOLI), T‑341/09, EU:T:2011:220, punctele 33 și 35 și jurisprudența citată].

12

Având în vedere aceste principii, trebuie analizat mai întâi al doilea motiv, prin care reclamanta susține, printre altele, că semnul în cauză nu desemnează o caracteristică a produselor în cauză, și anume un tip de brânză.

13

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că camera de recurs a încălcat articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul 2017/1001. Acest motiv este compus din două aspecte. Primul aspect este întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, întrucât această decizie se întemeiază exclusiv pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat. Al doilea aspect este întemeiat, pe de o parte, pe faptul că camera de recurs ar fi efectuat o apreciere eronată a elementelor de probă și ar fi concluzionat astfel în mod eronat că marca solicitată era descriptivă pentru produsele în cauză și, pe de altă parte, pe faptul că aceasta și‑ar fi încălcat obligația de motivare.

14

Potrivit EUIPO și Republicii Franceze, primul aspect al celui de al doilea motiv este inadmisibil, în măsura în care reclamanta susține că decizia atacată a încălcat articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, deși această decizie se întemeiază exclusiv pe articolul 7 alineatul (1) litera (c) din acest regulament.

15

Reclamanta consideră că articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001 constituie o lex specialis în raport cu articolul 7 alineatul (1) litera (b) din același regulament, astfel încât faptul că decizia atacată se întemeiază exclusiv pe prima dintre aceste dispoziții nu prezintă nicio importanță în speță. Potrivit reclamantei, decizia atacată nu se poate întemeia numai pe o analiză în raport cu articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001, ci ar trebui să țină seama și de articolul 7 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.

16

Potrivit unei jurisprudențe constante, fiecare dintre motivele de refuz al înregistrării enumerate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 este independent de celelalte și necesită o examinare separată [a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Henkel/OAPI, C‑456/01 P și C‑457/01 P, EU:C:2004:258, punctul 45 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 31 ianuarie 2018, Novartis/EUIPO – SK Chemicals (Reprezentarea unui plasture transdermic), T‑44/16, nepublicată, EU:T:2018:48, punctul 20 și jurisprudența citată].

17

În plus, reiese din articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 că este suficient să se aplice unul dintre motivele absolute de refuz enumerate pentru ca semnul să nu poată fi înregistrat ca marcă a Uniunii Europene [a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2008, Lancôme/OAPI – CMS Hasche Sigle (COLOR EDITION), T‑160/07, EU:T:2008:261, punctul 51 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 17 aprilie 2013, Continental Bulldog Club Deutschland/OAPI (CONTINENTAL), T‑383/10, EU:T:2013:193, punctul 71 și jurisprudența citată].

18

De altfel, potrivit unei jurisprudențe constante, o marcă descriptivă în ceea ce privește caracteristicile produselor sau serviciilor vizate în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001 este, ca urmare a acestui fapt, în mod necesar lipsită de caracter distinctiv cu privire la aceste produse sau servicii potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (b) din același regulament (a se vedea Hotărârea din 17 aprilie 2013, CONTINENTAL, T‑383/10, EU:T:2013:193, punctul 72 și jurisprudența citată).

19

În consecință, camera de recurs se putea limita la a examina dacă marca solicitată era descriptivă în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001, fără a se pronunța cu privire la aplicarea altor motive absolute de refuz, precum cel prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.

20

În consecință, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea sa, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

21

Potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001, se respinge înregistrarea mărcilor care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.

22

Aceste semne sau indicații sunt considerate incapabile să îndeplinească funcția esențială a mărcii, și anume identificarea originii comerciale a produsului sau serviciului [Hotărârea din 23 octombrie 2003, OAPI/Wrigley, C‑191/01 P, EU:C:2003:579, punctul 30, Hotărârea din 27 februarie 2002, Eurocool Logistik/OAPI (EUROCOOL), T‑34/00, EU:T:2002:41, punctul 37, și Hotărârea din 24 februarie 2021, Liga Nacional de Fútbol Profesional/EUIPO (El Clasico), T‑809/19, nepublicată, EU:T:2021:100, punctul 29].

23

În temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat este aplicabil chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a Uniunii Europene. O astfel de parte poate fi constituită, eventual, dintr‑un singur stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctele 81 și 83).

24

Pentru ca un semn să intre sub incidența interdicției prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001, trebuie să prezinte o legătură suficient de directă și de concretă cu produsele sau serviciile în cauză, de natură să permită publicului vizat să perceapă imediat și fără nicio reflecție suplimentară o descriere a produselor sau serviciilor în cauză ori a uneia dintre caracteristicile acestora [a se vedea Hotărârea din 12 ianuarie 2005, Deutsche Post EURO EXPRESS/OAPI (EUROPREMIUM), T‑334/03, EU:T:2005:4, punctul 25 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 22 iunie 2005, Metso Paper Automation/OAPI (PAPERLAB), T‑19/04, EU:T:2005:247, punctul 25 și jurisprudența citată].

25

Aprecierea caracterului descriptiv al unui semn trebuie efectuată numai în raport cu produsele sau serviciile vizate, pe de o parte, și, în raport cu percepția publicului relevant asupra acestuia, pe de altă parte [a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2005, Peek & Cloppenburg/OAPI (Cloppenburg), T‑379/03, EU:T:2005:373, punctul 37 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 7 octombrie 2015, Cipru/OAPI (XAΛΛOYMI și HALLOUMI), T‑292/14 și T‑293/14, EU:T:2015:752, punctul 16 și jurisprudența citată].

26

În speță, produsele vizate de marca solicitată, astfel cum figurează la punctul 3 de mai sus, sunt produse destinate tuturor consumatorilor. În consecință, publicul relevant este constituit din publicul larg, astfel cum a constatat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 23 din decizia atacată, fără ca reclamanta să fi contestat acest lucru.

27

La punctul 24 din decizia atacată, camera de recurs a considerat în continuare în esență că semnul EMMENTALER ar fi înțeles imediat de acea parte a publicului relevant de limbă bulgară, daneză, germană, estonă, irlandeză, franceză, croată, maghiară, neerlandeză, polonă, română, slovacă, finlandeză, suedeză și engleză ca desemnând un tip de brânză dură care prezintă găuri.

28

Camera de recurs a motivat această concluzie întemeindu‑se pe o serie de elemente care priveau în special acea parte a publicului relevant de limbă germană și franceză.

29

Reclamanta susține că, prin faptul că și‑a întemeiat decizia atacată pe aceste elemente, camera de recurs a încălcat articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001.

30

La punctul 24 din decizia atacată, camera de recurs s‑a întemeiat, în ceea ce privește publicul relevant german, pe mai multe elemente pentru a‑și susține concluzia potrivit căreia acesta percepea semnul EMMENTALER ca desemnând un tip de brânză, a căror pertinență este contestată de reclamantă. Acestea trebuie examinate în continuare.

31

Pentru a demonstra că semnul EMMENTALER desemnează un tip de brânză, camera de recurs s‑a întemeiat pe definiția termenului corespunzător în dicționarul Duden – potrivit căreia un astfel de termen desemnează o „brânză elvețiană grasă care are găuri de dimensiunea unei cireșe și un gust apropiat de miezul de nucă; brânză Emmental”.

32

Reclamanta susține că camera de recurs s‑a întemeiat în mod greșit pe această definiție, întrucât dicționarul Duden nu ar indica faptul că acest termen desemnează în limba germană un tip de brânză, ci ar preciza în mod expres că este vorba despre o brânză elvețiană.

33

În această privință, trebuie arătat că, deși definiția menționată mai sus conține expresia „brânză elvețiană”, nu este mai puțin adevărat că aceasta este completată de o a doua definiție, și anume „brânză Emmental”. Caracterul succint al acestei definiții, care nu conține nicio altă specificație, în special în ceea ce privește originea geografică a produsului în cauză, confirmă concluzia că, potrivit acestui dicționar, termenul „Emmentaler” trebuie înțeles ca desemnând un anumit tip de brânză.

34

Această concluzie este confirmată și de faptul că definiția menționată face trimitere la caracteristicile unei brânze ca atare atunci când precizează că acest termen se referă la o brânză „care are găuri de dimensiunea unei cireșe și un gust de miez de nucă”.

35

În aceste condiții, trebuie respinsă obiecția reclamantei potrivit căreia camera de recurs nu putea utiliza definiția termenului „Emmentaler” din dicționarul Duden ca un indiciu, printre altele, al caracterului descriptiv al semnului.

36

În vederea constatării că semnul EMMENTALER desemnează un tip de brânză, camera de recurs a luat în considerare faptul că, la momentul depunerii mărcii solicitate, Emmentaler era o brânză produsă în mai multe state membre, inclusiv Germania.

37

Reclamanta pretinde că nu este demonstrată constatarea de fapt a camerei de recurs potrivit căreia Emmentaler este o brânză produsă în mai multe state membre, inclusiv Germania. Prin întemeierea concluziei sale cu privire la caracterul descriptiv al denumirii Emmentaler pe această afirmație, camera de recurs și‑ar fi încălcat astfel obligația de motivare.

38

În plus, în opinia reclamantei, deși este adevărat că Emmentaler era o brânză produsă în statele membre respective la momentul cererii de înregistrare a mărcii solicitate, aceasta nu ar fi putut fi introdusă pe piață în mod legal sub denumirea Emmentaler privită în mod izolat, și anume fără ca aceasta să fie însoțită de indicarea locului de fabricație. În ceea ce privește, mai precis, Germania, această împrejurare ar decurge din faptul că statul membru respectiv este obligat prin Tratatul din 7 martie 1967 încheiat cu Elveția privind protecția indicațiilor de proveniență și a altor denumiri geografice (denumit în continuare „Acordul Elveția‑Germania”). Astfel, acest acord ar rezerva utilizarea unei asemenea denumiri pentru o brânză produsă în Elveția și ar permite utilizarea denumirii Emmentaler pentru a desemna brânzeturi fabricate pe teritoriul german, cu condiția ca această denumire să fie însoțită de indicarea țării de fabricație cu caractere identice cu cele utilizate pentru denumire, în ceea ce privește tipurile, dimensiunile și culorile lor.

39

În ceea ce privește, în primul rând, obiecția întemeiată pe nemotivare, reiese din articolul 94 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2017/1001 că deciziile EUIPO trebuie să fie motivate. Cu toate acestea, rezultă din jurisprudență că motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele pentru care a fost adoptată decizia camerei de recurs, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul [a se vedea Hotărârea din 25 martie 2009, Anheuser‑Busch/O – Budějovický Budvar (BUDWEISER), T‑191/07, EU:T:2009:83, punctul 128 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 13 aprilie 2011, Safariland/OAPI – DEF‑TEC Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR), T‑262/09, EU:T:2011:171, punctul 92 și jurisprudența citată].

40

Din această perspectivă, o motivare prin referire la un alt document poate fi admisă cu condiția să permită persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele pentru care a fost adoptată decizia în cauză, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 martie 2000, Kish Glass/Comisia, T‑65/96, EU:T:2000:93, punctul 51, Hotărârea din 12 mai 2016, Zuffa/EUIPO (ULTIMATE FIGHTING CHAMPIONSHIP), T‑590/14, nepublicată, EU:T:2016:295, punctul 43 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 5 februarie 2018, Edeka‑Handelsgesellschaft Hessenring/Comisia, T‑611/15, EU:T:2018:63, punctul 32 și jurisprudența citată].

41

În speță, camera de recurs nu a identificat, desigur, în mod explicit, în decizia atacată, elementele de probă pe care și‑a întemeiat constatarea referitoare la fabricația de Emmentaler în statele membre în cauză.

42

Cu toate acestea, Comisia a făcut trimitere în această privință, la punctul 25 din decizia atacată, „la observațiile terților amintite la [punctul 4 din decizia menționată]”.

43

Or, reclamanta a avut posibilitatea, pe de o parte, să ia cunoștință de aceste observații și să își prezinte observațiile cu privire la ele în cursul procedurii în fața EUIPO și în fața Tribunalului. Pe de altă parte, observațiile menționate conțin informații suficient de precise, de cifrice și concordante privind fabricația de Emmentaler în statele membre în cauză, astfel încât acestea permit reclamantei să cunoască motivele pentru care camera de recurs a ajuns la concluzia sa privind prezentarea menționată și permit de asemenea Tribunalului să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul.

44

În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze că camera de recurs nu și‑a încălcat obligația de motivare.

45

În ceea ce privește, în al doilea rând, producția de Emmentaler în Germania, din observațiile Bundesministerium für Ernährung und Landwirtschaft (Ministerul Federal al Alimentației și Agriculturii, Germania), ale Milchwirtschaftlicher Verein Bayern eV (Asociația produselor lactate din Bavaria, Germania) și ale MIV Milchindustrie‑Verband eV (Asociația industriei laptelui, Germania), la care camera de recurs a făcut trimitere la punctul 25 din decizia atacată, reiese, mai întâi, că Germania a produs 135000 de tone de Emmentaler în anul 2016.

46

În continuare, nu se contestă că o parte substanțială a acestei producții a fost introdusă pe piața germană. În această privință, din observațiile Asociației produselor lactate din Bavaria rezultă că, din cele 135000 de tone de Emmentaler produse în Germania în anul 2016, doar 80000 au fost exportate. Prin urmare, o parte substanțială a cantității de Emmentaler produse în Germania a fost introdusă pe piață direct în Germania.

47

În sfârșit, din observațiile menționate mai sus rezultă că fabricația și comercializarea brânzeturilor menționate la punctele 45 și 46 de mai sus priveau denumirea Emmentaler privită în mod izolat. Această constatare este confirmată de mai multe exemple de Emmentaler redate în observațiile menționate la punctul 25 din decizia atacată. Astfel, aceste brânzeturi, care provin de la mai mulți operatori economici și au fost produse și introduse pe piață în Germania, conțin denumirea menționată fără ca aceasta să fie însoțită de indicarea țării sau a locului de fabricație.

48

Pe de altă parte, în ceea ce privește denumirea sub care produsele respective au fost comercializate în Germania, reclamanta a contestat în ședință că acestea fuseseră introduse pe piața germană sub denumirea Emmentaler privită în mod izolat. Cu toate acestea, în pofida faptului că reclamanta a fost invitată printr‑o măsură de organizare a procedurii să își exprime poziția cu privire la informațiile menționate la punctele 45-47 de mai sus, aceasta s‑a limitat la a susține că introducerea pe piață a unor astfel de produse ar fi fost contrară Acordului Elveția‑Germania. În schimb, aceasta nu a prezentat Tribunalului niciun element concret ce ar urmări să conteste datele care figurează la punctele menționate.

49

În ceea ce privește impactul acestei fabricații de Emmentaler în Germania asupra percepției publicului relevant cu privire la caracterul descriptiv al semnului EMMENTALER, reiese din jurisprudență că producerea și comercializarea unui produs sub o anumită denumire, fără ca aceasta să fie utilizată într‑un mod care face trimitere la originea acestui produs, poate constitui un indiciu pertinent pentru a stabili dacă această denumire a devenit generică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2005, Germania și Danemarca/Comisia, C‑465/02 și C‑466/02, EU:C:2005:636, punctele 75-100, și Hotărârea din 26 februarie 2008, Comisia/Germania, C‑132/05, EU:C:2008:117, punctele 53-57).

50

Concluziile desprinse din această jurisprudență, deși privesc caracterul generic al unei denumiri, au de asemenea relevanță pentru examinarea caracterului descriptiv al semnelor. Într‑adevăr, caracterizarea unui semn ca fiind generic sau descriptiv este strâns legată, un asemenea semn neavând, în aceste două situații, caracter distinctiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI, C‑196/11 P, EU:C:2012:314, punctul 41).

51

Astfel, în special, atunci când mai mulți operatori economici produc și comercializează produse într‑un stat membru sub un anumit semn, fără ca acesta să facă trimitere la o origine comercială sau geografică a produselor respective, o asemenea împrejurare poate sugera că publicul relevant percepe semnul respectiv ca desemnând o caracteristică a produselor respective și, prin urmare, ca fiind descriptiv.

52

Din cele de mai sus rezultă, pe de o parte, că reclamanta nu a reușit să conteste împrejurarea că, așa cum reiese din datele cuprinse la punctele 45-47 de mai sus, o cantitate importantă de brânză produsă în Germania fusese comercializată în acest stat membru sub denumirea Emmentaler privită în mod izolat. Pe de altă parte, după cum s‑a arătat la punctele 49-51 de mai sus, o asemenea împrejurare constituie un indiciu valid că publicul relevant percepe această denumire ca desemnând o caracteristică a acestor produse și, prin urmare, ca fiind descriptivă.

53

În aceste împrejurări, problema dacă introducerea pe piața germană a brânzeturilor produse în Germania sub denumirea Emmentaler privită în mod izolat este compatibilă cu Acordul Elveția‑Germania este lipsită de pertinență, din moment ce percepția publicului relevant în raport cu care trebuie apreciat caracterul descriptiv al semnului în cauză, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 25 de mai sus, este formată în special din expunerea acestuia la semnul menționat așa cum este comercializat pe piață. Astfel, publicul relevant va presupune în general că produsele comercializate într‑un stat membru au fost introduse pe piața acestuia în mod legal, fără a ridica în mod necesar problema existenței unor pretinse conflicte între normele juridice.

54

În consecință, trebuie respinsă obiecția reclamantei potrivit căreia camera de recurs nu se putea întemeia pe fabricația în Germania a brânzei denumite Emmentaler ca un indiciu, printre altele, al caracterului descriptiv al acestui semn.

55

Pentru a demonstra că semnul EMMENTALER desemnează un tip de brânză, camera de recurs s‑a întemeiat, în plus, pe Regulamentul german privind brânzeturile, potrivit căruia Emmentaler este clasificat ca un tip standard de brânză.

56

Reclamanta pretinde că decizia atacată nu se putea întemeia pe regulamentul menționat, întrucât el nu este compatibil cu Acordul Elveția‑Germania, care ar prevala asupra acestuia.

57

În această privință, din cuprinsul punctului 7 și al anexei 1 la Regulamentul german privind brânzeturile reiese că Emmentaler este clasificat de acesta drept „Standardsorte”, cu alte cuvinte ca un tip de brânză standard.

58

Or, o astfel de clasificare poate reflecta percepția publicului relevant cu privire la caracterul descriptiv al unui astfel de semn.

59

În aceste condiții, argumentul reclamantei potrivit căruia Regulamentul german privind brânzeturile este pretins incompatibil cu Acordul Elveția‑Germania este lipsit de pertinență pentru motive similare celor expuse la punctul 53 de mai sus.

60

În consecință, trebuie respinsă obiecția reclamantei potrivit căreia camera de recurs nu se putea întemeia pe Regulamentul german privind brânzeturile ca un indiciu, printre altele, al caracterului descriptiv al semnului.

61

Pentru a constata că semnul EMMENTALER desemnează un tip de brânză, camera de recurs a luat în considerare faptul că, la negocierea Acordului din 17 mai 2011 dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare, de modificare a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole (JO 2011, L 297, p. 3, denumit în continuare „Acordul dintre Elveția și Uniune”), Uniunea s‑a opus includerii denumirii „Emmentaler” pe lista indicațiilor geografice care fac obiectul protecției prin acest acord.

62

Reclamanta contestă concluzia camerei de recurs potrivit căreia caracterul descriptiv al mărcii solicitate se poate deduce și din împrejurarea că Uniunea s‑a opus includerii denumirii „Emmentaler”, ca atare, printre denumirile de origine și indicațiile geografice care sunt protejate prin Acordul dintre Elveția și Uniune.

63

Potrivit reclamantei, este cert că Uniunea nu a acceptat să includă această denumire în lista indicațiilor geografice care fac obiectul protecției prin Acordul dintre Elveția și Uniune. Totuși, această unică împrejurare nu ar permite să se concluzioneze că nicio protecție prin intermediul unei mărci colective a Uniunii nu ar fi posibilă pentru denumirea Emmentaler privită în mod izolat.

64

În această privință, este necesar să se arate că, pe de o parte, Acordul dintre Elveția și Uniune conține, în apendicele 1, o listă a denumirilor brânzeturilor care fac obiectul protecției reciproce de către părțile contractante ca denumiri de origine și indicații geografice.

65

Or, denumirea Emmentaler nu a fost inclusă în această listă.

66

Pe de altă parte, motivele neincluderii respective au fost descrise într‑un comunicat de presă al Oficiului Federal pentru Agricultură din Elveția din 17 decembrie 2009, la care camera de recurs s‑a referit la punctul 24 din decizia atacată.

67

Oficiul Federal pentru Agricultură a arătat că negocierile acordului dintre Elveția și Uniune au fost îngreunate mult timp de pozițiile lor divergente privind includerea denumirii Emmentaler în lista denumirilor de origine și a indicațiilor geografice în cadrul acestui acord, întrucât „[Uniunea considerase] denumirea «[E]mmentaler» ca fiind o denumire generică”, iar „[aceasta] impus[ese] ca denumirea respectivă să poată fi utilizată în toate statele membre”. Potrivit comunicatului de presă menționat, ca urmare a acestor divergențe, Elveția și Uniunea au decis să nu includă denumirea Emmentaler în lista respectivă.

68

Or, este plauzibil ca această poziție a Uniunii să își aibă originea în faptul că, după cum rezultă din cuprinsul punctului 48 de mai sus, produse cu denumirea Emmentaler privită în mod izolat erau introduse pe piață cel puțin în anumite state membre, precum Germania, astfel încât poziția menționată poate reflecta percepția publicului relevant din statele membre, inclusiv a publicului german.

69

În aceste condiții, trebuie respinsă obiecția reclamantei potrivit căreia camera de recurs nu se putea întemeia pe această poziție ca un indiciu, printre altele, că termenul „Emmentaler” ar fi perceput de publicul german ca fiind descriptiv pentru un tip de brânză.

70

Reclamanta reproșează camerei de recurs că a ținut seama de standardul general pentru Emmental elaborat de Comisia Codex Alimentarius. Acest standard nu ar conține norme obligatorii pentru procedura referitoare la mărci în Uniune și nu ar putea astfel să prevaleze asupra Acordului Elveția‑Germania, care a acordat o protecție denumirii Emmentaler, astfel cum este descrisă la punctul 38 de mai sus.

71

În această privință, reiese mai întâi din jurisprudență că faptul că o denumire este definită ca fiind generică în Codex Alimentarius este un aspect relevant pentru a aprecia dacă marca solicitată poate fi descriptivă în ceea ce privește un tip de brânză [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 12 septembrie 2007, Consorzio per la tutela del formaggio Grana Padano/OAPI – Biraghi (GRANA BIRAGHI), T‑291/03, EU:T:2007:255, punctul 67, și Hotărârea din 14 decembrie 2017, Consejo Regulador Torta del Casar/EUIPO – Consejo Regulador Queso de La Serena (QUESO Y TORTA DE LA SERENA), T‑828/16, nepublicată, EU:T:2017:918, punctul 34 și jurisprudența citată].

72

În continuare, potrivit standardului general pentru Emmental (CXS 269-1967) elaborat de Comisia Codex Alimentarius, termenul „Emmental” desemnează o brânză rafinată dură, care este conformă cu cerințele enumerate de acest standard. Potrivit articolului 7.1 din standardul menționat, semnul EMMENTALER poate fi utilizat în conformitate cu standardul general pentru etichetarea produselor alimentare preambalate, cu condiția ca produsul să fie conform standardului pentru Emmental.

73

Rezultă că semnul EMMENTALER este, în cadrul Codex Alimentarius, perceput ca o denumire a unui tip de brânză care prezintă caracteristicile conținute în acest standard.

74

Concluzia menționată nu este repusă în discuție de articolul 7.2 din același standard pentru Emmental, potrivit căruia numele țării de origine trebuie să fie indicat pe eticheta produsului. Astfel, procesul‑verbal al celei de a 35‑a sesiuni a Comitetului privind etichetarea produselor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius a precizat, cu acordul Comisiei Europene și al tuturor statelor membre ale Uniunii, că acest standard în materie de denumire urmărea menținerea caracterului generic al numelui brânzei.

75

De asemenea, pertinența standardului general pentru Emmental menționată mai sus nu este repusă în discuție de Acordul Elveția‑Germania, la care se referă reclamanta, pentru motive similare celor expuse la punctul 53 de mai sus.

76

În aceste condiții, camera de recurs se putea întemeia pe standardul general pentru Emmental elaborat de Comisia Codex Alimentarius ca un indiciu, printre altele, pentru a concluziona că termenul „Emmentaler” era descriptiv pentru produsele în cauză.

77

Potrivit reclamantei, caracterul generic al termenului „Emmentaler” nu reiese din Hotărârea din 5 decembrie 2000, Guimont (C‑448/98, EU:C:2000:663). Desigur, în cuprinsul acesteia, Curtea ar fi arătat că era cert că Emmentalul este o brânză fabricată și comercializată în mod legal în alte state membre decât Franța. Totuși, acest fapt nu ar fi decât un criteriu între altele care ar trebui luat în considerare pentru a aprecia caracterul înregistrabil al termenului „Emmentaler”.

78

Cu privire la acest aspect, trebuie amintit că, la punctul 32 din Hotărârea din 5 decembrie 2000, Guimont (C‑448/98, EU:C:2000:663), Curtea confirmă, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 45-53 de mai sus, că brânza Emmental este produsă și comercializată în mod legal în alte state membre decât Franța.

79

Astfel cum admite însăși reclamanta, acest fapt este un criteriu între altele care trebuie luat în considerare pentru a aprecia caracterul înregistrabil al termenului „Emmentaler”. Rezultă că reclamanta nu a afirmat și, cu atât mai puțin, nu a demonstrat că acest fapt ar fi lipsit de relevanță în speță, fie și numai ca unul dintre indiciile care trebuie luate în considerare, printre altele, cu ocazia aprecierii caracterului descriptiv al denumirii Emmentaler.

80

În aceste condiții, trebuie respinsă obiecția reclamantei potrivit căreia camera de recurs nu se putea întemeia pe Hotărârea din 5 decembrie 2000, Guimont (C‑448/98, EU:C:2000:663), ca un indiciu, printre altele, al caracterului descriptiv al mărcii solicitate.

81

Având în vedere indiciile examinate la punctele 31-80 de mai sus, camera de recurs a putut constata, la punctul 24 din decizia atacată, fără a săvârși o eroare de apreciere, că publicul relevant german percepea imediat semnul EMMENTALER ca desemnând un tip de brânză.

82

Ținând seama de jurisprudența amintită la punctul 23 de mai sus, camera de recurs a concluzionat, așadar, în mod întemeiat că acest semn avea caracter descriptiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, amintindu‑se că este suficient ca acest motiv de refuz să existe într‑o parte a Uniunii, care poate fi constituită, eventual, dintr‑un singur stat membru.

83

În sfârșit, dat fiind că indiciile examinate la punctele 31-76 de mai sus demonstrează corespunzător cerințelor legale că semnul EMMENTALER are un caracter descriptiv în Germania, nu este necesar să se examineze temeinicia celorlalte obiecții invocate în cadrul celui de al doilea motiv, referitoare la celelalte elemente pe care se întemeiază camera de recurs la punctul 24 din decizia atacată, întrucât aceste elemente nu privesc percepția publicului relevant german.

84

În lumina celor ce precedă, al doilea motiv trebuie respins.

85

Reclamanta susține că denumirea Emmentaler privită în mod izolat ar trebui să beneficieze de o protecție ca marcă colectivă, în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, întrucât ar face trimitere la proveniența geografică a produselor în cauză.

86

EUIPO, Republica Federală Germania și Republica Franceză contestă acest argument.

87

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 10 și 11 de mai sus, derogarea de la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001, care este prevăzută la articolul 74 alineatul (2) din acest regulament, trebuie supusă unei interpretări stricte. În special, domeniul său de aplicare nu poate acoperi semnele care vor fi considerate o indicație a speciei, a calității, a cantității, a destinației, a valorii, a datei fabricației sau a unei alte caracteristici a produselor în cauză, ci numai semnele care vor fi considerate o indicație a provenienței geografice a produselor respective.

88

În speță, rezultă din cuprinsul punctelor 31-82 de mai sus că camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat că termenul Emmentaler este descriptiv pentru un tip de brânză pentru publicul relevant german și nu este perceput ca o indicație a provenienței geografice a brânzei respective.

89

De asemenea, reclamanta nu a prezentat Tribunalului alte elemente concrete care ar urmări să demonstreze că acest public percepe semnul respectiv în acest sens.

90

În aceste condiții, ea nu poate pretinde că marca solicitată trebuie să fie protejată în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001.

91

În consecință, se impune respingerea primului motiv și, prin urmare, a acțiunii în totalitate.

92

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

93

Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO, ale Republicii Federale Germania, ale Republicii Franceze și ale CNIEL.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea)

declară și hotărăște: