1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea, pe de o parte, a articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO 1995, L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p.166) și, pe de altă parte, a articolului 54 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol (JO 2009, L 316, p. 65).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între OF, care desfășoară o activitate agricolă, pe de o parte, și Instituto de Financiamento da Agricultura e Pescas IP (IFAP) (Institutul pentru Finanțarea Agriculturii și a Pescuitului, Portugalia), pe de altă parte, în legătură cu recuperarea unei prime pentru ovine și capre acordată OF.

3

Al treilea considerent al Regulamentului nr. 2988/95 prevede:

„[…] trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților”.

4

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din acest regulament:

„În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.”

5

Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat, care figurează în titlul I din acesta, intitulat „Principii generale”, are următorul cuprins:

„Termenul de prescripție a acțiunii este de patru ani de la săvârșirea abaterii menționate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripție curge din ziua în care încetează săvârșirea abaterii respective. În ceea ce privește programele multianuale, termenul de prescripție trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

Termenul de prescripție este întrerupt de orice act al unei autorități competente, adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a abaterii respective. Termenul de prescripție începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripția devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancțiune, cu excepția cazului în care acțiunea administrativă este suspendată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).”

6

Articolul 54 din Regulamentul nr. 1122/2009, intitulat „Raportul de control”, prevede la alineatul (1):

„Pentru orice control la fața locului efectuat în temeiul prezentului capitol, se întocmește un raport de control redactat de autoritatea de control competentă, indiferent dacă agricultorul respectiv a fost selecționat în acest scop în temeiul articolului 51 sau ca urmare a unei nereguli aduse în atenția autorității de control competente în orice alt mod.

Acest raport se împarte în mai multe părți:

[…]

[…]”

7

OF este proprietara unei exploatații agricole din Portugalia. La 2 februarie 2010, IFAP i‑a plătit o primă pentru ovine și capre.

8

Între 12 iulie și 14 iulie 2011, IFAP a efectuat un control la fața locului al acestei exploatări. Un raport al acestui control a fost notificat reprezentantului legal al lui OF la 14 iulie 2011 (denumit în continuare „raportul de control din litigiul principal”). Potrivit acestui raport, a fost imposibil să se efectueze un control retroactiv din cauza lipsei registrului stocurilor și a mișcărilor de ovine și de capre pentru anul 2010.

9

La 6 aprilie 2015, OF a primit o scrisoare din partea IFAP prin care se preciza că prima menționată la punctul 7 din prezenta ordonanță fusese încasată fără să fie datorată. Întrucât OF a refuzat să o ramburseze, IFAP a adoptat, la 20 aprilie 2015, o decizie de recuperare.

10

OF a contestat această decizie la Tribunal Administrativo e Fiscal de Almada (Tribunalul Administrativ și Fiscal din Almada, Portugalia), care, prin hotărârea din 27 iunie 2018, a admis acțiunea sa și a anulat decizia menționată, considerând că urmărirea în justiție era prescrisă pentru motivul că raportul de control din litigiul principal nu întrerupsese termenul de prescripție a acțiunii de patru ani prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95. IFAP a formulat apel împotriva acestei hotărâri la Tribunal Central Administrativo Sul (Tribunalul Central Administrativ Sud, Portugalia), care a anulat‑o pe aceasta pentru motivul că acest termen, care începuse să curgă de la plata respectivei prime către OF, la 2 februarie 2010, a fost întrerupt atât la 14 iulie 2011, prin notificarea raportului de control din litigiul principal către OF, cât și la 6 aprilie 2015, prin scrisoarea menționată la punctul anterior, și că, prin urmare, dreptul IFAP de a solicita rambursarea sumelor încasate fără să fie datorate nu era prescris.

11

Sesizată de OF, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă notificarea unui raport de control, „precum cel prevăzut la articolul 54 din Regulamentul nr. 1122/2009”, care se limitează să menționeze existența unei abateri fără a exprima o intenție de a iniția o procedură în legătură cu aceasta din urmă, constituie un act cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a unei abateri, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, de natură să întrerupă termenul de prescripție a acțiunii stabilit la acest articol 3.

12

În acest context, Supremo Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă, Portugalia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Un raport de control la fața locului, în sensul articolului 54 din [Regulamentul nr. 1122/2009], care se limitează să evidențieze existența unui abateri și nu menționează intenția de a cerceta sau de a urmări în justiție abaterea respectivă, constituie o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, în sensul articolului 3 alineatul (1) [al treilea paragraf] din [Regulamentul nr. 2988/95], conform căruia «[t]ermenul de prescripție a acțiunii este întrerupt de orice act al unei autorități competente, adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a abaterii respective»?”

13

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

14

Este necesar ca în prezenta cauză să se aplice această dispoziție.

15

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere ridică în fața Curții problema interpretării articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 pentru a stabili dacă raportul de control din litigiul principal, care menționează o abatere săvârșită de recurentul din litigiul principal, a întrerupt termenul de prescripție a acțiunii în privința sa.

16

Trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95, acesta introduce o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul Uniunii, iar aceasta, astfel cum reiese din al treilea considerent al acestui regulament, pentru a combate în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii (Hotărârea din 7 aprilie 2022, IFAP, C‑447/20 și C‑448/20, EU:C:2022:265, punctul 45 și jurisprudența citată).

17

Trebuie amintit de asemenea că, potrivit articolului 3 alineatul (1) primul paragraf din acest regulament, „termenul de prescripție a acțiunii este de patru ani de la săvârșirea abaterii”. Articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf prevede norme specifice în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă acest termen pentru „abaterile continue sau repetate” și pentru„programele multianuale”. În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf, termenul de prescripție a acțiunii este întrerupt „de orice act al unei autorități competente, adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a abaterii respective”.

18

Prin urmare, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că un raport de control la fața locului care se limitează să menționeze existența unei abateri fără a exprima vreo intenție de cercetare sau de urmărire în justiție poate fi considerat un „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul acestei dispoziții, de natură să întrerupă termenul de prescripție a acțiunii prevăzut la acest articol 3 alineatul (1) primul paragraf.

19

În ceea ce privește noțiunea „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, Curtea a statuat deja că un termen de prescripție a acțiunii îndeplinește funcția de asigurare a securității juridice și că o astfel de funcție nu ar fi pe deplin realizată dacă acest termen ar putea fi întrerupt prin orice act de control de ordin general al administrației naționale care nu are nicio legătură cu bănuieli privind abateri legate de operațiuni identificate cu suficientă precizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2015, Pfeifer & Langen, C‑52/14, EU:C:2015:381, punctul 41 și jurisprudența citată).

20

În schimb, atunci când autoritățile naționale transmit unei persoane un raport prin care se evidențiază o abatere la care aceasta ar fi contribuit în legătură cu o anumită operațiune, îi solicită informații suplimentare privind această operațiune sau îi aplică o sancțiune în legătură cu operațiunea respectivă, aceste autorități adoptă acte suficient de precise cu privire la cercetarea sau la urmărirea în justiție a abaterii în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 (Hotărârea din 11 iunie 2015, Pfeifer & Langen, C‑52/14, EU:C:2015:381, punctul 42, precum și jurisprudența citată).

21

Astfel, se poate considera că actele precum cele enumerate cu titlu exemplificativ la punctul anterior din prezenta ordonanță delimitează suficient de precis operațiunile în legătură cu care există bănuieli privind săvârșirea unor abateri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2015, Pfeifer Langen Langen, C‑52/14, EU:C:2015:381, punctul 45).

22

Rezultă că un act trebuie să delimiteze cu suficientă precizie operațiunile în legătură cu care există bănuieli privind săvârșirea unor abateri pentru a constitui un „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95. Cerința de precizie amintită nu impune totuși ca actul respectiv să menționeze posibilitatea aplicării unei sancțiuni sau a unei măsuri administrative speciale (Hotărârea din 11 iunie 2015, Pfeifer & Langen, C‑52/14, EU:C:2015:381, punctul 43).

23

Prin urmare, un raport de control care se limitează, precum în cauza principală, să menționeze existența unei abateri fără a menționa posibilitatea impunerii unei sancțiuni sau a unei măsuri administrative specifice poate fi totuși considerat un „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, dacă delimitează cu suficientă precizie operațiunile în legătură cu care există bănuieli privind săvârșirea unor abateri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2015, Pfeifer & Langen, C‑52/14, EU:C:2015:381, punctele 46 și 47).

24

În această privință, din enunțul întrebării adresate reiese că raportul de control din litigiul principal ar corespunde rapoartelor de control prevăzute la articolul 54 din Regulamentul nr. 1122/2009.

25

În temeiul articolului 54 alineatul (1) litera (b), aceste rapoarte trebuie să descrie controalele efectuate în raport cu fiecare act și normă, precum și să precizeze în special cerințele și normele vizate de controlul la fața locului, natura și întinderea verificărilor efectuate, constatările, precum și actele și normele în privința cărora s‑au constatat cazuri de neconformitate.

26

Trebuie să se constate că un raport de control care îndeplinește cerințele prevăzute de această dispoziție delimitează, în orice caz, cu suficientă precizie operațiunile în legătură cu care există bănuieli privind săvârșirea unor abateri pentru a fi calificat drept „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95.

27

În speță, în măsura în care nu rezultă că instanțele naționale sesizate cu litigiul principal în primă instanță și în apel au examinat dacă aceasta este situația raportului de control din litigiul principal notificat lui OF, instanței de trimitere îi revine sarcina de a proceda în consecință și, dacă este cazul, având în vedere conținutul acestui raport, de a efectua sau de a solicita efectuarea verificărilor necesare în raport cu indicațiile care figurează la punctele 19-23, 25 și 26 din prezenta ordonanță.

28

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că un raport de control la fața locului care se limitează să menționeze existența unei abateri fără a exprima vreo intenție de cercetare sau de urmărire în justiție poate fi totuși considerat un „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul acestei dispoziții, de natură să întrerupă termenul de prescripție a acțiunii prevăzut la acest articol 3 alineatul (1) primul paragraf în cazul în care delimitează cu suficientă precizie operațiunile în legătură cu care există bănuieli privind săvârșirea unor abateri.

29

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:

Articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene trebuie interpretat în sensul că un raport de control la fața locului care se limitează să menționeze existența unei abateri fără a exprima vreo intenție de cercetare sau de urmărire în justiție poate fi totuși considerat un „act de cercetare sau de urmărire în justiție”, în sensul acestei dispoziții, de natură să întrerupă termenul de prescripție a acțiunii prevăzut la acest articol 3 alineatul (1) primul paragraf în cazul în care delimitează cu suficientă precizie operațiunile în legătură cu care există bănuieli privind săvârșirea unor abateri.