1

Prin cererea formulată, Republica Polonă solicită Curții revocarea sau, cu titlu subsidiar, modificarea Ordonanței vicepreședintelui Curții din 27 octombrie 2021, Comisia/Polonia (C‑204/21 R, denumită în continuare „Ordonanța din 27 octombrie 2021”, EU:C:2021:878).

2

La 1 aprilie 2021, Comisia Europeană a introdus o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, având ca obiect constatarea faptului că:

3

În aceeași zi, Comisia a introdus o cerere de măsuri provizorii prin care a solicitat Curții să impună Republicii Polone, până la pronunțarea hotărârii pe fond, o serie de obligații.

4

Prin Ordonanța din 14 iulie 2021, Comisia/Polonia (C‑204/21 R, denumită în continuare „Ordonanța din 14 iulie 2021”, EU:C:2021:593), vicepreședinta Curții, la punctul 1 din dispozitivul acestei ordonanțe, a dispus ca Republica Polonă, până la pronunțarea hotărârii prin care se va finaliza judecata în cauza C‑204/21:

5

Prin Ordonanța din 6 octombrie 2021, Polonia/Comisia (C‑204/21 R, EU:C:2021:834), vicepreședinta Curții a respins o cerere a Republicii Polone de revocare a Ordonanței din 14 iulie 2021.

6

Prin Ordonanța din 27 octombrie 2021, vicepreședintele Curții a obligat Republica Polonă la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 1000000 de euro pe zi, începând de la data notificării acestei ordonanțe statului membru respectiv și până când acesta se conformează obligațiilor care decurg din Ordonanța din 14 iulie 2021 sau, în caz contrar, până în ziua pronunțării hotărârii prin care se va finaliza judecata în cauza C‑204/21.

7

La 10 martie 2023, Republica Polonă a formulat prezenta cerere.

8

Republica Polonă solicită Curții:

9

Comisia solicită Curții:

10

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în temeiul articolului 162 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, o ordonanță privind măsuri provizorii nu este supusă niciunei căi de atac.

11

În schimb, în conformitate cu articolul 163 din acest regulament, la cererea unei părți, o ordonanță privind măsurile provizorii poate fi oricând modificată sau revocată ca urmare a unei schimbări a împrejurărilor. Noțiunea de „schimbare a împrejurărilor” vizează în special apariția oricărui element de ordin factual sau juridic de natură să repună în discuție aprecierile judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii în ceea ce privește condițiile de care depinde acordarea suspendării sau a măsurii provizorii (Ordonanța vicepreședintei Curții din 20 septembrie 2021, Republica Cehă/Polonia, C‑121/21 R, EU:C:2021:752, punctul 22).

12

Trebuie subliniat de asemenea că o cerere formulată în temeiul acestei dispoziții nu urmărește să obțină din partea judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii anularea retroactivă a unei ordonanțe prin care s‑a acordat o măsură provizorie, ci numai modificarea sau abrogarea sa, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii putând reexamina, numai pentru viitor, o asemenea ordonanță, inclusiv, dacă este cazul, apreciind din nou, în raport cu împrejurările existente la data deciziei sale, motive de fapt și de drept care au justificat la prima vedere acordarea măsurii provizorii în cauză [Ordonanța vicepreședintelui Curții din 19 mai 2022, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów), C‑121/21 R, nepublicată, EU:C:2022:408, punctul 22 și jurisprudența citată].

13

Rezultă că o cerere formulată în temeiul articolului 163 din Regulamentul de procedură nu poate avea ca obiect repunerea în discuție a efectelor trecute ale unei ordonanțe prin care s‑a acordat o măsură provizorie [Ordonanța vicepreședintelui Curții din 19 mai 2022, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów), C‑121/21 R, nepublicată, EU:C:2022:408, punctul 23].

14

În speță, întrucât cererea formulată de Republica Polonă vizează numai Ordonanța din 27 octombrie 2021, aceasta trebuie înțeleasă în sensul că urmărește ca penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată în mod accesoriu măsurilor provizorii prevăzute prin Ordonanța din 14 iulie 2021 să fie revocată sau modificată.

15

Pentru a se pronunța cu privire la această cerere, trebuie amintit că articolul 279 TFUE conferă Curții competența de a dispune orice măsură provizorie pe care o consideră necesară pentru a garanta deplina eficacitate a hotărârii definitive (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 97, și Ordonanța din 27 octombrie 2021, punctul 19).

16

În special, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să fie în măsură să asigure eficacitatea unui ordin adresat unei părți în temeiul articolului 279 TFUE, prin adoptarea oricărei măsuri prin care se urmărește respectarea de către această parte a ordonanței privind măsurile provizorii. O asemenea măsură poate consta în special în posibilitatea impunerii unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul în care ordinul respectiv nu ar fi respectat de partea în cauză (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 100, și Ordonanța din 27 octombrie 2021, punctul 20).

17

În acest context, din Ordonanța din 27 octombrie 2021 rezultă că, în măsura în care din dosar nu reieșea că măsurile adoptate de Republica Polonă erau suficiente pentru a asigura executarea măsurilor provizorii prevăzute de Ordonanța din 14 iulie 2021, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a considerat că este necesar să consolideze eficacitatea acestor măsuri provizorii prevăzând impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu acestui stat membru pentru a‑l descuraja să întârzie punerea în conformitate a comportamentului său cu această din urmă ordonanță.

18

Prin urmare, pentru a se pronunța cu privire la prezenta cerere, revine judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii sarcina de a stabili dacă argumentele invocate de Republica Polonă permit să se constate o schimbare a împrejurărilor care implică faptul că, la data la care se pronunță această instanță, penalitatea cu titlu cominatoriu impusă acestui stat membru prin Ordonanța din 27 octombrie 2021 nu mai este, în tot sau în parte, justificată.

19

Mai precis, dat fiind că argumentația prezentată de Republica Polonă în susținerea acestei cereri urmărește să stabilească faptul că acest stat membru a pus în aplicare pe deplin măsurile provizorii prevăzute de Ordonanța din 14 iulie 2021, revine judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii sarcina de a determina dacă aceasta este efectiv situația, astfel încât, în această ipoteză, impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu de 1000000 de euro pe zi nu ar mai fi justificată pentru viitor.

20

Mai trebuie precizat, în măsura în care prezenta cerere are ca obiect, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului penalității cu titlu cominatoriu impuse prin Ordonanța din 27 octombrie 2021, că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate, în temeiul articolului 163 din Regulamentul de procedură, nu numai să revoce, ci și să modifice o ordonanță privind măsuri provizorii. O asemenea modificare poate consta în special în reducerea cuantumului unei penalități cu titlu cominatoriu impuse anterior unui stat membru atunci când o schimbare a împrejurărilor justifică o asemenea reducere.

21

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se examineze modalitățile de punere în aplicare a diferitelor măsuri provizorii prevăzute de Ordonanța din 14 iulie 2021, pentru a determina dacă Republica Polonă a demonstrat că, în urma unei schimbări a împrejurărilor, această punere în aplicare justifică revocarea sau, în caz contrar, reducerea pentru viitor a penalității cu titlu cominatoriu impuse prin Ordonanța din 27 octombrie 2021.

22

Republica Polonă arată că ustawa o zmianie ustawy o Sądzie Najwyższym oraz niektórych innych ustaw (Legea de modificare a Legii privind Curtea Supremă și a anumitor alte legi) din 9 iunie 2022 (Dz. U. poziția 1259, denumită în continuare „Legea din 9 iunie 2022”) a desființat Camera disciplinară și a abrogat în totalitate articolul 27 din Legea modificată privind Curtea Supremă.

23

Obligația de a suspenda aplicarea dispozițiilor articolului 27 alineatul 1 punctele 1a, 2 și 3 din această lege ar fi rămas, așadar, fără obiect.

24

De asemenea, Comisia consideră că Legea din 9 iunie 2022 a pus în aplicare în mod corect această obligație.

25

Din cuprinsul punctului 1 literele a) și b) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021 rezultă că aceasta a impus Republicii Polone printre altele să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 27 alineatul 1 punctele 1a, 2 și 3 din Legea modificată privind Curtea Supremă, în temeiul cărora Camera disciplinară este competentă să se pronunțe, atât în primă instanță, cât și în a doua instanță, cu privire la cererile de autorizare a inițierii unei proceduri penale împotriva unor judecători sau a unor judecători asistenți, a plasării lor în arest preventiv, a arestării lor sau a aducerii lor în fața instanței, precum și cu privire la cauzele referitoare la statutul și la exercitarea funcției de judecător al Sąd Najwyższy (Curtea Supremă).

26

Or, reiese din articolul 1 din Legea din 9 iunie 2022 că articolul 27 din Legea modificată privind Curtea Supremă a fost abrogat în totalitate. În plus, este cert că Camera disciplinară a fost desființată prin această lege.

27

Deși adoptarea unor asemenea măsuri nu era indispensabilă pentru a asigura executarea Ordonanței din 14 iulie 2021 (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 octombrie 2021, punctul 53), nu este mai puțin adevărat că acestea garantează că articolul 27 alineatul 1 punctele 1a, 2 și 3 din Legea modificată privind Curtea Supremă nu mai este aplicabil în ordinea juridică poloneză.

28

Prin urmare, Republica Polonă s‑a conformat pe deplin măsurilor provizorii menționate la punctul 25 din prezenta ordonanță.

29

Republica Polonă susține, pe de o parte, că articolul 9 din Legea din 9 iunie 2022 prevede că, în cauzele care intrau în competența Camerei disciplinare înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, Izba Odpowiedzialności Zawodowej (Camera pentru răspundere profesională) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) (denumită în continuare „Camera pentru răspundere profesională”) reexaminează din oficiu, în prima ședință dedicată unei anumite cauze, suspendarea din funcție a judecătorului vizat pronunțată de Camera disciplinară. Această procedură ar permite să se verifice în cel mai scurt termen caracterul adecvat al măsurilor provizorii adoptate de această din urmă cameră.

30

Pe de altă parte, articolul 18 alineatul 1 din Legea din 9 iunie 2022 ar autoriza judecătorul împotriva căruia a fost pronunțată o decizie disciplinară definitivă sau o rezoluție definitivă de autorizare a inițierii unei proceduri penale, de către un complet al Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) care cuprinde cel puțin un membru al Camerei disciplinare, să solicite redeschiderea procedurii în fața Camerei pentru răspundere profesională.

31

Legea din 9 iunie 2022 ar institui, așadar, un cadru juridic care permite judecătorilor vizați de deciziile Camerei disciplinare să repună în discuție aceste decizii. De altfel, mai mulți judecători ar fi obținut în acest cadru repunerea în discuție a unor asemenea decizii. În sfârșit, ar fi încă pendinte cauze care se referă la decizii de această natură.

32

Potrivit Comisiei, căile legale astfel instituite de Republica Polonă nu au ca efect suspendarea imediată a efectelor deciziilor Camerei disciplinare. În plus, exemplele citate de Republica Polonă nu ar fi semnificative.

33

Din cuprinsul punctului 1 litera a) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021 rezultă că aceasta a impus Republicii Polone printre altele să suspende efectele deciziilor adoptate de Camera disciplinară în temeiul articolului 27 alineatul 1 punctul 1a din Legea modificată privind Curtea Supremă.

34

Republica Polonă susține în esență că a pus în aplicare în mod complet această măsură provizorie instituind două căi legale distincte, prevăzute la articolul 9 și, respectiv, la articolul 18 alineatul 1 din Legea din 9 iunie 2022.

35

În ceea ce privește, în primul rând, articolul 9 din Legea din 9 iunie 2022, reiese din înșiși termenii acestui articol că deciziile Camerei disciplinare prin care se dispune suspendarea unui judecător, în așteptarea soluționării unei cauze care era încă pendinte la momentul intrării în vigoare a acestei legi, vor trebui în mod necesar să fie reexaminate de Camera pentru răspundere profesională.

36

O asemenea reexaminare este, desigur, în principiu de natură să evite ca o decizie de acest ordin adoptată de Camera disciplinară să continue să își producă efectele de plin drept, întrucât persistența acestora este condiționată de aprobarea acestei decizii de către o altă instanță.

37

Cu toate acestea, pe de o parte, rezultă atât din termenii articolului 9 din Legea din 9 iunie 2022, cât și din interpretarea pe care i‑o dă Republica Polonă că acest articol nu este aplicabil tuturor deciziilor adoptate de Camera disciplinară. În special, articolul respectiv nu permite limitarea efectelor deciziilor prin care se impune o sancțiune disciplinară unui judecător sau prin care se autorizează inițierea unei proceduri penale împotriva acestuia, chiar dacă asemenea decizii sunt acoperite de măsura provizorie menționată la punctul 33 din prezenta ordonanță și, în plus, pot avea consecințe notabile asupra vieții și carierei judecătorilor vizați.

38

Pe de altă parte, este adevărat că articolul 9 din Legea din 9 iunie 2022 prevede reexaminarea unei decizii a Camerei disciplinare prin care se dispune suspendarea unui judecător în prima ședință referitoare la situația acestui judecător ținută în fața Camerei pentru răspundere profesională. Cu toate acestea, nu reiese nici din dispozițiile acestei legi, nici din argumentația Republicii Polone că efectele unei asemenea decizii ar fi suspendate în așteptarea acestei prime ședințe, care, de altfel, nu pare să trebuiască să se desfășoare într‑un termen prestabilit.

39

În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 18 alineatul 1 din Legea din 9 iunie 2022, rezultă din termenii dispoziției menționate că aceasta oferă judecătorului vizat de anumite decizii adoptate de Camera disciplinară rămase definitive posibilitatea de a solicita, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, redeschiderea procedurii care îl privește.

40

Deși instituirea unei asemenea căi de atac este, în măsura în care este efectivă, de natură să consolideze protecția jurisdicțională de care pot beneficia judecătorii vizați de procedurile desfășurate în fața Camerei disciplinare, nu este mai puțin adevărat că ea nu implică nicidecum suspendarea efectelor unei decizii adoptate de Camera disciplinară în ipoteza în care judecătorul vizat nu a introdus o cerere de reexaminare a acestei decizii în condițiile definite de Legea din 9 iunie 2022.

41

În plus, chiar și atunci când este introdusă o asemenea cerere de reexaminare, din articolul 18 alineatul 1 din această lege nu reiese că efectele deciziei Camerei disciplinare vizate de această cerere ar fi suspendate până la examinarea cererii menționate.

42

Rezultă că, prin urmare, căile legale de care se prevalează Republica Polonă nu sunt susceptibile să garanteze, în orice caz și imediat, suspendarea efectelor deciziilor adoptate de Camera disciplinară în temeiul articolului 27 alineatul 1 punctul 1a din Legea modificată privind Curtea Supremă.

43

În aceste condiții, împrejurarea că unele dintre aceste decizii au fost efectiv repuse în discuție sau ar putea fi repuse în discuție în curând, presupunând că ar fi dovedită, nu poate, în orice caz, să demonstreze faptul că măsura provizorie menționată la punctul 33 din prezenta ordonanță a fost pusă în aplicare în mod complet.

44

Prin urmare, Republica Polonă nu s‑a conformat decât în parte acestei măsuri provizorii.

45

Republica Polonă susține că dreptul polonez permite garantarea protecției dreptului la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită prin lege în diferite stadii ale cauzelor și în diferite proceduri. Acest stat membru consideră astfel că a pus în aplicare, întemeindu‑se pe practica sa judiciară, măsurile provizorii impuse prin Ordonanța din 8 aprilie 2020, Comisia/Polonia (C‑791/19 R, EU:C:2020:277).

46

Pe de altă parte, Legea din 9 iunie 2022 ar fi introdus în ordinea juridică poloneză o nouă cale legală care permite verificarea respectării de către un judecător a cerințelor de independență și de imparțialitate, ținând seama de împrejurările care însoțesc numirea sa, precum și de comportamentul său, atunci când o parte exprimă îndoieli în această privință. Aplicarea acestui mecanism ar putea conduce de asemenea la recuzarea unui judecător în cazuri în care aceasta nu este solicitată.

47

Potrivit Comisiei, calea legală de care se prevalează Republica Polonă este pusă în aplicare la cererea unei părți din procedura în cauză, iar aceasta era supusă inițial unei serii de condiții restrictive. În schimb, respectiva cale legală nu ar permite examinarea din oficiu a respectării cerințelor referitoare la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege. Această instituție menționează, de altfel, o cauză în care ar fi fost inițiată o procedură disciplinară ca urmare a încălcării articolului 42a alineatele 1 și 2 din Legea modificată privind instanțele de drept comun.

48

Din cuprinsul punctului 1 litera d) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021 rezultă că aceasta a impus Republicii Polone obligația să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 42a alineatele 1 și 2, precum și ale articolului 55 alineatul 4 din Legea modificată privind instanțele de drept comun, ale articolului 29 alineatele 2 și 3 din Legea modificată privind Curtea Supremă, ale articolului 5 alineatele 1a și 1b din Legea modificată privind instanțele administrative și ale articolului 8 din Legea de modificare, în măsura în care aceste dispoziții interzic instanțelor naționale să verifice respectarea cerințelor Uniunii referitoare la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege, care decurg din articolul 19 alineatul (1) TUE și din articolul 47 din cartă.

49

În această privință, în primul rând, în măsura în care argumentația Republicii Polone trebuie înțeleasă în sensul că urmărește să demonstreze că măsura provizorie menționată la punctul anterior a fost pusă în aplicare prin intermediul practicii instanțelor sale, este suficient să se arate că această argumentație nu conține nicio precizare cu privire la conținutul acestei practici și că, în plus, nu este însoțită de niciun element de probă destinat să dovedească realitatea practicii menționate.

50

În al doilea rând, Legea din 9 iunie 2022 a instituit, desigur, o nouă cale legală care permite verificarea respectării cerințelor referitoare la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege, această cale legală fiind reglementată printre altele de articolul 42a alineatul 3 din Legea modificată privind instanțele de drept comun, de articolul 29 alineatul 5 din Legea modificată privind Curtea Supremă și de articolul 5 alineatul 1 din Legea modificată privind instanțele administrative.

51

Cu toate acestea, pe de o parte, nu se contestă că dispozițiile poloneze menționate la punctul 48 din prezenta ordonanță nu au fost abrogate, iar aplicarea lor nu a fost suspendată în mod formal, astfel încât restricțiile pe care le introduc în ceea ce privește posibilitatea de a verifica respectarea cerințelor referitoare la o instanță independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege rămân în principiu pe deplin aplicabile în ordinea juridică poloneză.

52

Pe de altă parte, reiese atât din modul de redactare a dispozițiilor care reglementează noua cale legală instituită de legiuitorul polonez de care se prevalează Republica Polonă, cât și din argumentația acestui stat membru că această cale legală nu poate fi inițiată decât la cererea unei părți la procedura vizată.

53

Rezultă că respectiva cale legală trebuie înțeleasă în sensul că nu introduce o derogare de la restricțiile care decurg din dispozițiile poloneze menționate la punctul 48 din prezenta ordonanță decât în cazul în care a fost formulată o asemenea cerere. Așadar, nu s‑a dovedit că aceste restricții ar fi înlăturate în celelalte cazuri, în special în cel în care un judecător efectuează din oficiu o verificare a respectării cerințelor referitoare la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege.

54

Prin urmare și fără a fi necesar să se stabilească dacă dreptul Uniunii implică în mod necesar că un judecător trebuie să poată efectua din oficiu o asemenea verificare, rezultă că adoptarea Legii din 9 iunie 2022 nu este de natură să asigure, în orice caz, suspendarea tuturor efectelor dispozițiilor poloneze vizate la punctul 48 din prezenta ordonanță.

55

În aceste condiții, trebuie să se considere că, deși adoptarea Legii din 9 iunie 2022 poate limita efectele dispozițiilor menționate, ea nu este suficientă pentru a asigura, în mod complet, punerea în aplicare a măsurii provizorii menționate la punctul 48 din prezenta ordonanță.

56

În consecință, Republica Polonă nu s‑a conformat decât în parte acestei măsuri provizorii.

57

Republica Polonă susține că dispozițiile poloneze aplicabile nu au permis niciodată angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor pentru motivul că aceștia ar fi garantat justițiabililor dreptul la o instanță judecătorească constituită prin lege și că instanțele disciplinare au interpretat întotdeauna aceste dispoziții în acest mod.

58

În plus, Legea din 9 iunie 2022 ar fi precizat definițiile abaterilor disciplinare care puteau fi imputate judecătorilor. Astfel, pe de o parte, din această lege ar rezulta că conținutul unei hotărâri judecătorești nu poate constitui o abatere disciplinară, inclusiv atunci când acest conținut se referă la dreptul la o instanță judecătorească constituită prin lege. Pe de altă parte, legea menționată ar fi confirmat că examinarea respectării cerințelor de independență și de imparțialitate, în cazul vizat de o serie de dispoziții pe care le enumeră, nu constituie o abatere disciplinară.

59

Potrivit Comisiei, dispozițiile de care se prevalează Republica Polonă ar exclude inițierea unor proceduri disciplinare împotriva unor judecători care pronunță decizii afectate de o interpretare eronată a cerințelor articolului 19 alineatul (1) TUE sau care examinează, la cererea unei părți, respectarea cerințelor de independență și de imparțialitate a unui judecător.

60

În schimb, aceste dispoziții nu ar exclude posibilitatea ca examinarea din oficiu a respectării acestor cerințe de către un membru al unui complet de judecată să poată fi calificată drept abatere disciplinară. De altfel, Comisia ar fi fost informată cu privire la inițierea unei proceduri disciplinare și cu privire la măsurile de investigare desfășurate în două cauze care se încadrează în această ipoteză.

61

Din cuprinsul punctului 1 litera c) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021 rezultă că aceasta a impus Republicii Polone să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 107 alineatul 1 punctele 2 și 3 din Legea modificată privind instanțele de drept comun, precum și ale articolului 72 alineatul 1 punctele 1-3 din Legea modificată privind Curtea Supremă, care permit angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor pentru că au examinat respectarea cerințelor de independență și de imparțialitate ale unei instanțe judecătorești constituite în prealabil prin lege, care decurg din articolul 19 alineatul (1) TUE și din articolul 47 din cartă.

62

În această privință, în primul rând, trebuie arătat că argumentul întemeiat pe faptul că dispozițiile poloneze aplicabile nu au permis niciodată angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor pentru motivul că ei ar fi garantat justițiabililor dreptul la o instanță judecătorească constituită prin lege reprezintă o repetare a unui argument invocat de Republica Polonă în observațiile sale scrise cu privire la cererea de măsuri provizorii formulată de Comisie la 1 aprilie 2021. În consecință, un asemenea argument nu poate dovedi existența unei „schimbări a împrejurărilor”, în sensul articolului 163 din Regulamentul de procedură, și trebuie, așadar, să fie respinsă (a se vedea prin analogie Ordonanța vicepreședintei Curții din 20 septembrie 2021, Republica Cehă/Polonia, C‑121/21 R, EU:C:2021:752, punctul 24).

63

În al doilea rând, așa cum subliniază Republica Polonă, Legea din 9 iunie 2022 a completat articolul 107 din Legea modificată privind instanțele de drept comun și articolul 72 din Legea modificată privind Curtea Supremă.

64

Astfel completate, aceste articole prevăd în prezent în special că nu constituie o abatere disciplinară nici săvârșirea unei erori în interpretarea și în aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii, nici verificarea respectării cerințelor referitoare la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege în cazurile prevăzute la articolul 42 alineatul 3 din Legea modificată privind instanțele de drept comun, la articolul 29 alineatul 5 din Legea modificată privind Curtea Supremă și la articolul 5 alineatul 1 din Legea modificată privind instanțele administrative.

65

Cu toate acestea, mai întâi, nu se contestă că dispozițiile poloneze menționate la punctul 61 din prezenta ordonanță nu au fost abrogate și că aplicarea lor nu a fost suspendată în mod formal, astfel încât aceste dispoziții permit în continuare, în principiu, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor care au examinat respectarea cerințelor de independență și de imparțialitate a unei instanțe judecătorești constituite în prealabil prin lege care decurg din articolul 19 alineatul (1) TUE și din articolul 47 din cartă.

66

În continuare, trebuie arătat că precizarea introdusă prin Legea din 9 iunie 2022 potrivit căreia săvârșirea unei erori în interpretarea și în aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii nu constituie o abatere disciplinară nu exclude nicidecum, prima facie, ca o asemenea calificare să poată fi reținută atunci când interpretarea și aplicarea, corectă sau eronată, a unor asemenea dispoziții conduc la repunerea în discuție a anumitor norme aplicabile în ordinea juridică poloneză.

67

În special, din moment ce articolul 107 alineatul 1 din Legea modificată privind instanțele de drept comun și articolul 72 alineatul 1 din Legea modificată privind Curtea Supremă prevăd în continuare că un judecător răspunde pe plan disciplinar pentru abaterile profesionale, inclusiv în cazul unor acte de natură să împiedice sau să compromită grav funcționarea unei autorități judiciare sau al unor acte care pun în discuție existența raportului de muncă al unui judecător, efectivitatea numirii unui judecător sau legitimitatea unui organ constituțional al Republicii Polone, nu se poate considera că excluderea inițierii unor proceduri disciplinare ca urmare a săvârșirii unei erori în interpretarea și în aplicarea dispozițiilor de drept al Uniunii constituie în mod necesar un obstacol în calea inițierii unor asemenea proceduri în ipoteza în care un judecător ar fi apreciat, în mod eronat sau corect, că dreptul Uniunii îi impune să adopte un act cu asemenea efecte.

68

În sfârșit, atât din termenii Legii din 9 iunie 2022, cât și din interpretarea dată de Republica Polonă rezultă că precizarea, introdusă prin această lege, potrivit căreia verificarea respectării cerințelor referitoare la o instanță judecătorească independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege nu constituie o abatere disciplinară nu se aplică decât atunci când această verificare este efectuată în cazurile prevăzute la articolul 42a alineatul 3 din Legea modificată privind instanțele de drept comun, la articolul 29 alineatul 5 din Legea modificată privind Curtea Supremă și la articolul 5 alineatul 1 din Legea modificată privind instanțele administrative.

69

Or, din cuprinsul punctelor 52 și 53 din prezenta ordonanță reiese că aceste dispoziții nu permit să se efectueze o asemenea verificare decât la cererea unei părți din procedura vizată. Rezultă de aici că nu s‑a dovedit că modificările introduse prin Legea din 9 iunie 2022 permit să se excludă, în orice caz, posibilitatea inițierii unor proceduri disciplinare împotriva unui judecător pentru simplul motiv că acesta a efectuat verificarea respectivă.

70

În aceste condiții, deși aceste modificări permit efectiv să se asigure respectarea măsurii provizorii menționate la punctul 61 din prezenta ordonanță în cazul în care verificarea respectării cerințelor de independență și de imparțialitate ale unei instanțe judecătorești constituite în prealabil prin lege care decurge din dreptul Uniunii se desfășoară în cadrul noii căi legale instituite prin dispozițiile menționate la punctul 68 din această ordonanță, modificările respective nu sunt de natură să garanteze o punere în aplicare completă a acestei măsuri provizorii.

71

Rezultă că Republica Polonă nu s‑a conformat decât în parte măsurii provizorii menționate.

72

Republica Polonă susține, pe de o parte, că președinta Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), care prezidează de asemenea Camera de control extraordinar și cauze publice, a adoptat, la 29 iulie 2021, o ordonanță prin care a constatat că nicio cauză în care era invocat un motiv întemeiat pe nelegalitatea numirii unui judecător nu era pendinte în fața acestei camere și prin care a dispus suspendarea înregistrării cauzelor privind recuzarea unui judecător sau stabilirea instanței competente, referitoare la lipsa de independență a unui judecător sau a unei instanțe (denumită în continuare „Ordonanța din 29 iulie 2021”).

73

Pe de altă parte, în urma intrării în vigoare a Legii din 9 iunie 2022, vicepreședintele secțiunii I a Camerei de control extraordinar și cauze publice ar fi retrimis toate cererile de recuzare transmise în temeiul articolului 26 alineatul 2 din Legea modificată privind Curtea Supremă. Astfel, el ar fi apreciat că trebuia să se aplice cu prioritate noua cale legală instituită prin această lege și să se lase, așadar, instanțele de drept comun să examineze motivele referitoare la lipsa de independență a unui judecător.

74

Din aceste elemente ar rezulta că instanțele poloneze nu mai aplică, în practică, dispozițiile prevăzute la punctul 1 litera e) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021.

75

Comisia nu contestă materialitatea elementelor invocate de Republica Polonă și precizează că nu a fost informată cu privire la aplicarea, după intrarea în vigoare a Legii din 9 iunie 2022, a dispozițiilor care conferă Camerei de control extraordinar și cauze publice o competență exclusivă de a examina motivele întemeiate pe lipsa de independență a unui judecător sau a unei instanțe.

76

În schimb, din cuprinsul site‑ului internet al Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) și din registrul electronic al acestei instanțe ar reieși că Camera de control extraordinar și cauze publice este încă sesizată cu anumite cauze referitoare la asemenea motive care i‑au fost transmise, înainte de intrarea în vigoare a Legii din 9 iunie 2022, în temeiul articolului 26 alineatul 2 din Legea modificată privind Curtea Supremă. Așadar, nu se poate exclude posibilitatea ca această cameră să continue să își exercite competența exclusivă în materie.

77

Din cuprinsul punctului 1 litera e) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021 rezultă că aceasta a impus Republicii Polone să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 26 alineatele 2 și 4-6, precum și ale articolului 82 alineatele 2-5 din Legea modificată privind Curtea Supremă și ale articolului 10 din Legea de modificare, care stabilesc competența exclusivă a Camerei de control extraordinar și cauze publice de a examina motivele întemeiate pe lipsa de independență a unui judecător sau a unei instanțe.

78

Este cert că dispozițiile menționate la punctul anterior nu au fost abrogate și că aplicarea lor nu a fost suspendată în mod formal, astfel încât Camera de control extraordinar și cauze publice rămâne, în principiu, competentă exclusiv să se pronunțe cu privire la cauzele vizate de aceste dispoziții.

79

Prin urmare, este necesar să se examineze dacă ordonanțele adoptate de judecători ai Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) de care se prevalează Republica Polonă sunt susceptibile, în practică, să priveze de efect dispozițiile menționate.

80

În această privință, în primul rând, s‑a constatat la punctul 51 din Ordonanța din 27 octombrie 2021 că măsurile adoptate de președinta Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), printre care figurează Ordonanța din 29 iulie 2021, nu permiteau să se stabilească faptul că Camera de control extraordinar și cauze publice nu mai poate examina cauzele pendinte cu care este sesizată și nici că instanțele de drept comun nu trebuie să îi mai trimită cauzele care intră în competența acestei camere.

81

Rezultă că nu se poate considera că Ordonanța din 29 iulie 2021 reprezintă o „schimbare a împrejurărilor”, în sensul articolului 163 din Regulamentul de procedură, care să permită să se stabilească faptul că măsura provizorie menționată la punctul 77 din prezenta ordonanță a fost pusă în aplicare în mod complet de Republica Polonă.

82

În plus, exemplele menționate de Comisie de cauze care au fost transmise Camerei de control extraordinar și cauze publice înainte de intrarea în vigoare a Legii din 9 iunie 2022 și care sunt încă pendinte în fața acestei camere confirmă că Ordonanța din 29 iulie 2021 nu a înlăturat în întregime, în practică, aplicarea normelor vizate de această măsură provizorie.

83

În al doilea rând, o ordonanță a vicepreședintelui Secției I a Camerei de control extraordinar și cauze publice prezentată de Republica Polonă pare efectiv să ateste existența unei practici care constă în retrimiterea către instanțele de drept comun a cauzelor transmise acestei camere în temeiul dispozițiilor menționate la punctul 77 din prezenta ordonanță, practică a cărei materialitate nu este contestată de Comisie.

84

Cu toate acestea, ordonanța vicepreședintelui Secției I a Camerei de control extraordinar și cauze publice nu prevede retrimiterea către instanțele de drept comun decât a cauzelor care intră sub incidența noii căi legale instituite prin Legea din 9 iunie 2022, evocată la punctul 50 din prezenta ordonanță. Prin urmare, nu s‑a dovedit că aplicarea dispozițiilor menționate la punctul 77 din prezenta ordonanță ar fi de asemenea înlăturată în cauze care nu intră sub incidența acestei noi căi legale, dar în care au fost prezentate motive întemeiate pe lipsa de independență a unui judecător sau a unei instanțe.

85

Rezultă că, deși măsurile de care se prevalează Republica Polonă sunt de natură să limiteze în mod semnificativ aplicarea normelor care conferă Camerei de control extraordinar și cauze publice o competență exclusivă, nu reiese din dosar că aplicarea acestor norme este, în practică, suspendată integral.

86

Prin urmare, Republica Polonă nu s‑a conformat decât în parte măsurii provizorii menționate la punctul 77 din prezenta ordonanță.

87

Republica Polonă susține că cauzele vizate la articolul 27 alineatul 1 punctele 1a, 2 și 3 din Legea modificată privind Curtea Supremă au fost atribuite, prin Legea din 9 iunie 2022, către două complete distincte ale Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), și anume Camera pentru răspundere profesională și Camera de control extraordinar și cauze publice.

88

Or, mai întâi, nicio hotărâre a Curții nu ar stabili că aceste camere nu răspund garanțiilor vizate în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982). Membrii camerelor menționate ar beneficia în continuare de aceleași garanții de independență ca și ceilalți judecători ai Sąd Najwyższy (Curtea Supremă). Pe de altă parte, factorii a căror corelație ar fi determinat Curtea să admită acțiunea Comisiei în constatarea neîndeplinirii obligațiilor referitoare la Camera disciplinară în Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecătorilor) (C‑791/19, EU:C:2021:596), nu ar face parte dintre caracteristicile Camerei pentru răspundere profesională sau ale Camerei de control extraordinar și cauze publice. În sfârșit, simpla împrejurare că un judecător a fost numit de un șef de stat la propunerea unui organ compus, în mod preponderent, din membri care reprezintă puterea legislativă sau puterea executivă nu poate fi suficientă pentru a dovedi o încălcare a articolului 19 alineatul (1) TUE.

89

Comisia consideră că Camera pentru răspundere profesională, precum și Camera de control extraordinar și cauze publice nu răspund garanțiilor vizate în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982).

90

Ea arată, în această privință, că 14 dintre cei 17 membri ai Camerei de control extraordinar și cauze publice, precum și 4 dintre cei 11 membri ai Camerei pentru răspundere profesională au fost numiți membri ai Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) în condiții considerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca determinând o încălcare a dreptului la o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege.

91

Comisia apreciază că coroborarea faptului că acești judecători au fost numiți la propunerea unui organ care nu mai oferă garanții suficiente de independență față de puterea legislativă sau executivă și a faptului că aceste numiri au intervenit în pofida suspendării de către o instanță administrativă a propunerii adoptate de acest organ conduce la îndoieli serioase că cele două camere în cauză îndeplinesc cerințele de independență care decurg din articolul 19 alineatul (1) TUE.

92

Din cuprinsul punctului 1 literele a) și b) din dispozitivul Ordonanței din 14 iulie 2021 rezultă că aceasta a impus Republicii Polone printre altele să se abțină de la trimiterea cauzelor menționate la articolul 27 alineatul 1 punctele 1a, 2 și 3 din Legea modificată privind Curtea Supremă în fața unei instanțe care nu îndeplinește cerințele de independență definite în special în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982).

93

Este cert că, în urma abrogării articolului 27 din Legea modificată privind Curtea Supremă și a eliminării Camerei disciplinare, legiuitorul polonez a atribuit competența conferită anterior acestei camere în parte Camerei pentru răspundere profesională și în parte Camerei de control extraordinar și cauze publice.

94

Deși Republica Polonă a trimis astfel cauzele vizate la articolul 27 alineatul 1 punctele 1a, 2 și 3 din Legea modificată privind Curtea Supremă în fața altor instanțe decât Camera disciplinară, Comisia apreciază totuși că această trimitere nu este de natură să asigure punerea în aplicare a măsurilor provizorii vizate la punctul 92 din prezenta ordonanță, întrucât Camera pentru răspundere profesională, precum și Camera de control extraordinar și cauze publice nu îndeplinesc, în raport cu modalitățile de numire a membrilor lor, cerințele de independență definite în special în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982).

95

În această privință, trebuie arătat că poziția astfel exprimată de Comisie nu provine direct dintr‑o constatare efectuată de Curte, în temeiul articolului 258 TFUE, potrivit căreia Republica Polonă nu și‑a îndeplinit obligațiile care rezultă din articolul 19 alineatul (1) TUE în ceea ce privește organizarea și funcționarea Camerei pentru răspundere profesională, precum și a Camerei de control extraordinar și cauze publice, întrucât Curtea nu a adoptat până în prezent o poziție cu privire la acest aspect în cadrul examinării unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

96

Această poziție a Comisiei nu se poate întemeia nici pe o hotărâre pronunțată de Curte în temeiul articolului 267 TFUE.

97

Desigur, la punctul 152 din Hotărârea din 6 octombrie 2021, W.Ż. (Camera de control extraordinar și cauze publice a Curții Supreme – Numire) (C‑487/19, EU:C:2021:798), Curtea a apreciat că o serie de împrejurări care însoțesc numirea unui judecător în cadrul Camerei de control extraordinar și cauze publice este de natură să poată conduce la concluzia că această numire a intervenit cu încălcarea vădită a normelor fundamentale ale procedurii de numire a judecătorilor la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) care fac parte integrantă din instituirea și din funcționarea sistemului judiciar polonez și, prin urmare, cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) TUE.

98

Această constatare a fost însă efectuată sub rezerva aprecierilor finale care revin instanței de trimitere, care este singura competentă, în cadrul unei proceduri preliminare, să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul principal, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 36 și jurisprudența citată).

99

În acest context, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu ar putea, așadar, să admită argumentul Comisiei fără să fi apreciat în prealabil compatibilitatea cu articolul 19 alineatul (1) TUE a procesului de numire a membrilor Camerei pentru răspundere profesională, precum și ai Camerei de control extraordinar și cauze publice.

100

Acest argument se distinge, prin urmare, de cele care au fost examinate la punctele 22-86 din prezenta ordonanță. Astfel, aprecierea acestor din urmă argumente presupunea numai să se stabilească dacă noile măsuri adoptate de Republica Polonă erau de natură să determine suspendarea efectelor dispozițiilor poloneze criticate de Comisie în cadrul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor care constituie obiectul cauzei C‑204/21, pe baza motivelor despre care s‑a considerat în Ordonanța din 14 iulie 2021 că nu sunt lipsite de un temei serios. În acest scop, nu era necesar ca judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să aprecieze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a acestor noi măsuri sau a altor elemente ale reglementării poloneze.

101

Or, în cadrul sistemului instituit prin articolele 258 și 260 TFUE, Curtea dispune de o competență exclusivă, care îi este încredințată direct și expres de Tratatul FUE, pentru a statua cu privire la compatibilitatea comportamentelor statelor membre cu dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2014, Comisia/Portugalia, C‑292/11 P, EU:C:2014:3, punctele 49 și 50).

102

Desigur, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii este competent să efectueze, înainte de intervenția unei hotărâri a Curții care să se pronunțe cu privire la o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, o apreciere preliminară cu privire la motivele invocate în susținerea acestei acțiuni, pentru a se pronunța cu privire la condiția referitoare la fumus boni iuris, fără a aduce atingere aprecierii finale a acestor motive de către Curte.

103

Această competență nu poate însă, fără a aduce atingere competenței exclusive a Curții care decurge din articolele 258 și 260 TFUE, să permită judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii să aprecieze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei practici sau a unei reglementări naționale care nu face obiectul motivelor invocate în susținerea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor și care nu a fost examinată anterior de Curte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 ianuarie 2014, Comisia/Portugalia, C‑292/11 P, EU:C:2014:3, punctul 51).

104

O soluție contrară ar fi, de altfel, de natură să încalce drepturile procedurale ale statului membru vizat, privându‑l de posibilitatea de a‑și preciza poziția, în cadrul fazei precontencioase a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cu privire la argumentele invocate de Comisie, fază care îi acordă posibilitatea de a se conforma obligațiilor sale care decurg din dreptul Uniunii sau de a invoca în mod util mijloacele sale de apărare împotriva acestor argumente (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 ianuarie 2014, Comisia/Portugalia, C‑292/11 P, EU:C:2014:3, punctele 55 și 56).

105

Mai trebuie precizat că examinarea de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a unui argument întemeiat pe incompatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei practici sau a unei reglementări naționale care nu face obiectul motivelor invocate în susținerea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor nu poate fi admisă, chiar dacă această examinare se limitează să determine dacă argumentul respectiv pare, la prima vedere, lipsit de un temei serios.

106

Astfel, un asemenea standard de control nu se justifică în cadrul examinării unei cereri de măsuri provizorii decât prin faptul că argumentul în cauză este destinat să facă obiectul unei aprecieri finale de către instanța de fond, situație care nu se regăsește în cazul unui argument referitor la o asemenea practică sau la o asemenea reglementare națională.

107

Prin urmare, în cazul în care, în cadrul verificării de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a punerii în aplicare a unor măsuri provizorii, există un diferend între Comisie și statul membru vizat cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei practici sau a unei reglementări naționale care nu face obiectul unor motive invocate în susținerea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor și care nu a fost examinată anterior de Curte, revine Comisiei sarcina de a introduce, în cazul în care consideră că este oportun, o nouă acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor care vizează această practică sau această reglementare națională (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 ianuarie 2014, Comisia/Portugalia, C‑292/11 P, EU:C:2014:3, punctul 52).

108

În aceste condiții, întrucât compatibilitatea cu dreptul Uniunii a procesului de numire a membrilor Camerei pentru răspundere profesională, precum și ai Camerei de control extraordinar și cauze publice nu face obiectul motivelor enunțate în cererea introductivă formulată în cauza C‑204/21, care sunt amintite la punctul 2 din prezenta ordonanță, iar această compatibilitate nu a fost examinată anterior de Curte, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu poate admite argumentul Comisiei menționat la punctul 94 din prezenta ordonanță.

109

Rezultă că este necesar să se considere, fără a aduce atingere aspectului dacă acest proces de numire este compatibil cu dreptul Uniunii, că Republica Polonă s‑a conformat măsurilor provizorii menționate la punctul 92 din prezenta ordonanță.

110

Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se constate că din dosar nu reiese că măsurile adoptate de Republica Polonă ar fi suficiente pentru a asigura executarea tuturor măsurilor provizorii enunțate în Ordonanța din 14 iulie 2021 și că, în consecință, nu ar mai fi necesar să se consolideze eficacitatea acestor măsuri provizorii prin impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu.

111

În consecință, trebuie să se respingă cererea având ca obiect revocarea Ordonanței din 27 octombrie 2021.

112

Cu toate acestea, rezultă din cuprinsul punctelor 25-109 din prezenta ordonanță că măsurile puse în aplicare de Republica Polonă ulterior semnării Ordonanței din 27 octombrie 2021 sunt de natură să asigure, într‑o măsură semnificativă, executarea măsurilor provizorii enunțate în Ordonanța din 14 iulie 2021.

113

Prin urmare, având în vedere împrejurările speței și capacitatea de plată a Republicii Polone, este necesar să se reducă cuantumul penalității cu titlu cominatoriu impuse prin Ordonanța din 27 octombrie 2021 la 500000 de euro pe zi, începând de la data semnării prezentei ordonanțe.

Pentru aceste motive, vicepreședintele Curții dispune: