–

pentru „Konservinvest” OOD, de Y. Ivanova și P. Angelov, advokati;

–

pentru „Bulkons Parvomay” OOD, de M. Georgieva‑Tabakova, advokat;

–

pentru Comisia Europeană, inițial de M. Konstantinidis, I. Naglis și G. Koleva, și ulterior de M. Konstantinidis și G. Koleva, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 9 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (JO 2012, L 343, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „Konservinvest” OOD, pe de o parte, și „Bulkons Parvomay” OOD (denumită în continuare „Bulkons”), pe de altă parte, în legătură cu utilizarea de către Konservinvest a unor mărci comerciale care ar aduce atingere drepturilor Bulkons asupra indicației geografice „Lyutenitsa Parvomay”.

3

Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (JO 2006, L 93, p. 12, Ediție specială, 03/vol. 71, p. 114), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO 2006, L 363, p. 1, Ediție specială 01/vol. 7, p. 15) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 510/2006”) prevedea, la articolul 5 alineatul (8) al doilea paragraf că Bulgaria și România pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare respectării alineatelor (4)-(7) ale acestui articol 5 în cel mult un an de la data aderării.

4

Regulamentul nr. 510/2006 prevedea, în plus, la articolul 5 alineatul (11):

„În cazul Bulgariei și României, protecția națională a indicațiilor geografice și a denumirilor de origine existente la data aderării poate continua pe o durată de douăsprezece luni de la data aderării.

În cazul în care o cerere de înregistrare în temeiul prezentului regulament este transmisă Comisiei până la sfârșitul perioadei menționate mai sus, această protecție încetează de a mai exista la data la care este luată o decizie privind înregistrarea în temeiul prezentului regulament.

Consecințele acestei protecții naționale, în cazul în care denumirea nu este înregistrată conform prezentului regulament, constituie responsabilitatea exclusivă a statului membru respectiv.”

5

Acest regulament a fost abrogat și înlocuit, cu efect de la 3 ianuarie 2013, prin Regulamentul nr. 1151/2012.

6

Potrivit considerentelor (13)-(15), (17), (18), (20) și (24) ale Regulamentului nr. 1151/2012:

[…]

[…]

[…]

7

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1151/2012, intitulat „Scop”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament are scopul de a‑i ajuta pe producătorii de produse agricole și alimentare în vederea informării cumpărătorilor și consumatorilor cu privire la caracteristicile și proprietățile de producție agricolă ale produselor agricole și alimentare respective, asigurând astfel:

[…]

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt destinate sprijinirii activităților agricole și de prelucrare, precum și a sistemelor agricole asociate produselor de înaltă calitate, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor politicii de dezvoltare rurală.”

8

Articolul 2 din acest regulament, care precizează domeniul de aplicare al acestuia din urmă, prevede la alineatul (1) primul paragraf:

„Prezentul regulament vizează produsele agricole destinate consumului uman enumerate în anexa I la [Tratatul FUE] și alte produse agricole și alimentare enumerate în anexa I la prezentul regulament.”

9

Titlul II din regulamentul respectiv, intitulat „Denumiri de origine protejate și indicații geografice protejate”, conține articolele 4-16 din acesta. Articolul 4 din același regulament, intitulat „Obiectiv”, precizează:

„Se instituie un sistem referitor la denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate care să‑i ajute pe producătorii de produse legate de o zonă geografică, prin:

10

Articolul 5 din Regulamentul nr. 1151/2012, intitulat „Cerințe privind denumirile de origine și indicațiile geografice”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   În sensul prezentului regulament, «denumire de origine» este o denumire care identifică un produs:

(2)   În sensul prezentului regulament, «indicație geografică» este o denumire care identifică un produs:

11

Articolul 9 din acest regulament, intitulat „Protecție națională tranzitorie”, prevede:

„Doar cu titlu provizoriu, statul membru poate acorda protecție unei denumiri, în temeiul prezentului regulament, la nivel național, cu efect de la data depunerii cererii de înregistrare la Comisie.

Protecția națională tranzitorie încetează la data la care se ia o decizie privind înregistrarea, în temeiul prezentului regulament, sau atunci când cererea este retrasă.

Atunci când o denumire nu este înregistrată în temeiul prezentului regulament, consecințele unei astfel de protecții la nivel național sunt exclusiv responsabilitatea statului membru respectiv.

Măsurile adoptate de statele membre în temeiul primului paragraf nu produc efecte decât pe plan național și nu afectează comerțul în interiorul Uniunii sau comerțul internațional.”

12

Articolul 12 din regulamentul menționat, intitulat „Denumiri, simboluri și mențiuni”, are următorul cuprins:

„(1)   Denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate pot fi utilizate de orice operator care comercializează un produs conform cu caietul de sarcini corespunzător.

[…]

(3)   […] Mențiunile «denumire de origine protejată» sau «indicație geografică protejată» […] pot apărea pe etichetă.

(4)   În plus, pe etichetă pot apărea și: reprezentări ale zonei geografice de origine, astfel cum se menționează la articolul 5, precum și reprezentări sub formă de text, reprezentări grafice sau simboluri referitoare la statul membru și/sau la regiunea în care este situată zona geografică de origine respectivă.

[…]”

13

Figurând în titlul V din același regulament, intitulat „Dispoziții comune”, capitolul IV din acesta stabilește procedurile de cerere și înregistrare pentru, printre altele, denumiri de origine și indicații geografice.

14

Zakon za markite i geografskite oznachenia (Legea privind mărcile și denumirile geografice) (DV nr. 81 din 14 septembrie 1999), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „ZMGO”), prevedea la articolul 51 alineatele (1)-(3):

„(1)   Prin denumire geografică se înțelege denumirea de origine și o indicație geografică.

(2)   Denumirea de origine este numele unei țări, al unei regiuni sau al unui loc specific din această țară, care servește la desemnarea unui produs originar din țara respectivă, din această regiune sau din acel loc specific și a cărui calitate sau ale cărui caracteristici sunt în esență sau exclusiv datorate unui anumit mediu geografic, cu factorii săi naturali și umani.

(3)   Indicația geografică este numele unei țări, al unei regiuni sau al unui loc specific din această țară, care servește la desemnarea unui produs originar din țara respectivă, din această regiune sau din acel loc specific și a cărui calitate, reputație sau o altă caracteristică poate fi atribuită originii geografice respective.”

15

Articolul 53 din ZMGO prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Protecția juridică a denumirii geografice se acordă prin înregistrarea acesteia din urmă la Oficiul pentru Brevete.

(2)   Protecția juridică include interdicția privind:

1. orice utilizare comercială a denumirii geografice pentru produse care sunt comparabile cu cel înregistrat, în măsura în care această utilizare permite să se profite de reputația denumirii protejate;

2. orice utilizare abuzivă sau imitare a denumirii geografice, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă utilizarea acesteia din urmă este tradusă ori însoțită de o expresie precum «gen», «specie», «tip», «imitație», sau de o expresie similară;

3. orice utilizare a unei alte indicații false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului, care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau documentele aferente produsului în cauză, indicație de natură să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia;

4. orice altă practică care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.”

16

Potrivit articolului 76 din ZMGO:

„(1)   Acțiunile în contrafacerea drepturilor în temeiul prezentei legi pot constitui acțiuni:

1. în constatarea faptelor încălcării;

2. în încetarea încălcării;

3. în repararea prejudiciului;

4. prin care se urmărește obținerea sechestrului și dezafectarea mărfurilor care fac obiectul încălcării, precum și a mijloacele utilizate pentru săvârșirea acesteia.

(2)   Concomitent cu acțiunea prevăzută la alineatul (1), reclamantul poate solicita pe cale jurisdicțională:

[…]

3. publicarea pe cheltuiala pârâtei a dispozitivului hotărârii în două cotidiene și într‑o plajă orară a unui organism de televiziune cu acoperire națională, stabilite de instanță.”

17

ZMGO a fost abrogată la 22 decembrie 2019 (DV nr. 98 din 13 decembrie 2019).

18

Dispozițiile tranzitorii și finale ale Legii de modificare și de completare a ZMGO (DV nr. 61 din 24 iulie 2018) prevăd la articolul 8:

„(1)   Titularii de drepturi asupra denumirilor geografice înregistrate pentru produse agricole sau alimentare care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului [nr. 1151/2012] nu pot introduce acțiuni pentru încălcări săvârșite până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(2)   Procedurile administrative cu caracter penal nu pot fi inițiate pentru încălcări care au fost aduse înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi unor drepturi asupra denumirilor geografice înregistrate pentru produse agricole sau alimentare care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului [nr. 1151/2012].”

19

La 12 februarie 1999, Konservinvest, societate cu sediul administrativ și social în Bulgaria, a obținut înregistrarea mărcii comerciale complexe „K Konservinvest Parvomayska lyutenitsa” la Oficiul pentru Brevete din Republica Bulgaria (denumit în continuare „Oficiul”) pentru a desemna produsul „lyutenitsa”. În plus, la 3 mai 2005, aceasta a obținut înregistrarea mărcii complexe „Parvomayska lyutenitsa Rachenitsa”, solicitată la 15 mai 2003 pentru a desemna același produs. Pentru aceste două mărci, elementele „parvomayska lyutenitsa” nu sunt protejate.

20

Printr‑o decizie a președintelui Oficiului din 3 iulie 2013, Bulkons, societate care are de asemenea sediul social și administrativ în Bulgaria, a fost înregistrată, în temeiul ZMGO care era în vigoare la momentul respectiv, în calitate de utilizatoare a indicației geografice „Lyutenitsa Parvomay” (denumită în continuare „indicația geografică în litigiu”), care desemnează produsul „lyutenitsa”, Parvomay fiind o comună bulgară. Cererea de înregistrare a acestei indicații geografice fusese depusă de Bulkons la 14 martie 2013.

21

Konservinvest a sesizat instanțele administrative cu o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii, pentru motivul că președintele Oficiului nu era competent să efectueze înregistrarea unei indicații geografice referitoare la un produs agricol, o astfel de înregistrare fiind reglementată de Regulamentul nr. 1151/2012 și nefiind posibilă decât la nivelul Uniunii Europene, potrivit procedurii prevăzute de acest regulament. Printr‑o hotărâre din 12 iulie 2017, Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă, Bulgaria) a respins această acțiune, considerând că regulamentul menționat era inaplicabil în litigiu, întrucât înregistrarea contestată nu urmărea obținerea protecției acordate de acesta.

22

Pe de altă parte, Bulkons a sesizat Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria) cu acțiuni conexate împotriva Konservinvest, în temeiul articolului 76 alineatul 1 punctele 1-3 coroborat în special cu articolul 76 alineatul (1) punctul 4 și alineatul (2) punctul 3 din ZMGO. Prin intermediul acestora, ea a solicitat, printre altele, să se constate că drepturile sale asupra indicației geografice în litigiu au fost încălcate prin utilizarea de către Konservinvest a mai multor mărci comerciale, printre care cele identificate la punctul 19 din prezenta ordonanță, pentru a desemna produsul „lyutenitsa”; obligarea Konservinvest la încetarea încălcării și la repararea prejudiciului suferit în cuantum de 636284,16 leva bulgărești (BGN) (aproximativ 325 000 de euro) și dispunerea confiscării și a distrugerii („dezafectării”) produselor ilicite.

23

Prin hotărârea din 30 noiembrie 2017, Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia) a respins aceste acțiuni pentru motivul că priveau un produs căruia i se aplică în mod direct Regulamentul nr. 1151/2012 și că acesta din urmă impune efectuarea înregistrării denumirilor geografice ale produselor agricole și alimentare la Comisia Europeană.

24

Apelul formulat de Bulkons împotriva acestei hotărâri a fost admis de Sofiyski Apelativen sad (Curtea de Apel din Sofia, Bulgaria) prin hotărârea din 28 februarie 2019, care a admis în totalitate acțiunile acestei societăți. Această instanță a considerat că acțiunile respective erau admisibile, întrucât articolul 8 alineatul (1) din dispozițiile tranzitorii și finale ale Legii de modificare și de completare a ZMGO nu era aplicabil litigiului cu care era sesizată, precum și întemeiate, întrucât ZMGO și Regulamentul nr. 1151/2012 reglementează relații diferite și garantează o protecție paralelă a unor drepturi diferite.

25

Konservinvest a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație, Bulgaria), instanța de trimitere. Aceasta din urmă arată că trebuie să aprecieze admisibilitatea acțiunilor introduse de Bulkons și că, în acest scop, trebuie să stabilească dacă indicația geografică în litigiu beneficiază de o protecție în conformitate cu legislația bulgară.

26

În această privință, ea precizează că, în conformitate cu legislația menționată, înregistrarea unei indicații geografice la Oficiu, inclusiv pentru produse agricole și produse alimentare, îi conferă o protecție națională care permite o sancțiune jurisdicțională dacă se aduce atingere utilizării acestei indicații de către un subiect de drept neautorizat. O astfel de indicație geografică ar oferi consumatorilor garanții cu privire la o calitate ridicată a produsului desemnat de aceasta și ar descrie caracteristicile specifice ale acestuia. În plus, aceasta ar crea un obstacol în calea unei degradări a acestei calități care ar rezulta dintr‑o producție a aceluiași produs de către producători neînregistrați.

27

Având în vedere evoluția reglementărilor internaționale și ale Uniunii referitoare la protecția denumirilor geografice ale produselor agricole și alimentare a căror calitate și caracter unic sunt asociate anumitor regiuni ale Uniunii și ținând seama de articolul 9 din Regulamentul nr. 1151/2012, precum și de considerentele (15) și (24) ale acestuia, instanța de trimitere consideră posibil ca înregistrarea și protecția juridică a acestor produse să fie excluse la nivel național. Aceasta consideră totuși că, atunci când litigiul opune producători locali ai unuia și aceluiași produs agricol cu privire la o indicație geografică ce nu a obținut decât o înregistrare națională și atunci când sunt în discuție încălcări săvârșite pe teritoriul aceluiași stat membru, posibilitatea de a efectua o înregistrare numai la nivel național pentru produse agricole și alimentare care intră sub incidența Regulamentului nr. 1151/2012 și de a beneficia de o protecție concretă numai pe teritoriul acestui stat membru nu este exclusă în mod explicit de dreptul Uniunii.

28

În aceste condiții, Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 9 din [Regulamentul nr. 1151/2012] permite – cu excepția cazurilor de protecție tranzitorie prevăzute de aceeași dispoziție – existența unui sistem național de înregistrare și de protecție a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare din domeniul de aplicare al acestui regulament și dă posibilitatea statelor membre să aplice, în paralel, alte norme, valabile la nivel național (la fel ca sistemul paralel al mărcilor), pentru soluționarea litigiilor privind încălcările dreptului conferit de o astfel de indicație geografică între comercianți locali care produc și comercializează, pe teritoriul statului membru în care a fost înregistrată indicația geografică, produse agricole și alimentare care intră în domeniul de aplicare al [Regulamentului nr. 1151/2012]?”

29

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

30

Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezenta cauză.

31

Cu titlu introductiv, este necesar să se constate că, deși modul de redactare a întrebării adresate nu vizează decât articolul 9 din Regulamentul nr. 1151/2012, din decizia de trimitere reiese că instanța de trimitere ridică problema domeniului de aplicare al întregului regim de protecție a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice, astfel cum este prevăzut de acest regulament.

32

Prin urmare, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1151/2012 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede un regim național de înregistrare și de protecție a denumirilor geografice aferente unor produse agricole și alimentare care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, care au vocația de a se aplica numai litigiilor referitoare la încălcările drepturilor care decurg din aceste denumiri între comercianți din acest stat membru care produc, pe teritoriul acestuia din urmă, produsele pentru care denumirile respective au fost înregistrate în temeiul reglementării menționate.

33

În această privință, trebuie arătat de la bun început că, astfel cum reiese din considerentele (13) și (14) ale Regulamentului nr. 1151/2012, acesta din urmă fuzionează într‑un cadru juridic unic, printre altele, dispozițiile noi sau actualizate ale Regulamentului nr. 510/2006, precum și dispozițiile acestuia din urmă care sunt menținute, și îl înlocuiește. Jurisprudența Curții referitoare la dispozițiile Regulamentului nr. 510/2006 care, în esență, au fost preluate în Regulamentul nr. 1151/2012 rămâne, așadar, pertinentă pentru interpretarea dispozițiilor echivalente care figurează în acest din urmă regulament. De asemenea, întrucât Regulamentul nr. 510/2006 a abrogat și a înlocuit el însuși Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului din 14 iulie 1992 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (JO 1992, L 208, p. 1), jurisprudența Curții referitoare la dispozițiile acestuia din urmă, care, în esență, au fost preluate în Regulamentul nr. 510/2006 și ulterior în Regulamentul nr. 1151/2012, rămâne de asemenea pertinentă pentru această interpretare.

34

În ceea ce privește întrebarea adresată, este necesar să se arate, în primul rând, că, astfel cum reiese din considerentul (20) prima teză, din considerentul (24) și din articolul 4 din Regulamentul nr. 1151/2012, acesta are ca obiect în special asigurarea unei protecții uniforme în cadrul Uniunii a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice pe care le vizează și, în acest scop, a instituit obligația de înregistrare a acestora la nivelul Uniunii pentru ca acestea să poată beneficia de protecție în orice stat membru (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctele 107 și 108).

35

Astfel, Regulamentul nr. 1151/2012, adoptat, printre altele, în temeiul articolului 43 alineatul (2) TFUE, constituie un instrument al politicii agricole comune care urmărește în esență să garanteze consumatorilor că produsele agricole care poartă o denumire de origine sau o indicație geografică înregistrată în temeiul acestui regulament prezintă, datorită provenienței dintr‑o zonă geografică determinată, anumite caracteristici specifice și, prin urmare, oferă o garanție de calitate datorată provenienței lor geografice, în scopul de a permite operatorilor agricoli care au acceptat să facă eforturi calitative reale să obțină în schimb venituri sporite și de a împiedica terții să profite în mod abuziv de reputația ce decurge din calitatea acestor produse (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctele 109-111 și jurisprudența citată), aspect pe care îl reflectă în special considerentul (18), precum și articolele 1 și 4 din acest regulament.

36

Or, dacă statele membre ar avea posibilitatea să permită producătorilor să utilizeze pe teritoriile lor naționale una dintre mențiunile sau unul dintre simbolurile pe care articolul 12 din Regulamentul nr. 1151/2012 le rezervă denumirilor de origine și indicațiilor geografice înregistrate în temeiul acestui regulament, pe baza unui titlu național care ar putea răspunde unor cerințe mai puțin stricte decât cele impuse în cadrul regulamentului menționat pentru produsele în cauză, ar exista riscul să nu fie asigurată garanția de calitate menționată, care constituie funcția esențială a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice conferite în temeiul aceluiași regulament, ceea ce ar putea totodată să compromită, în cadrul pieței interne, obiectivul unei concurențe egale între producătorii de produse care poartă aceste mențiuni și simboluri și ar putea în special să aducă atingere drepturilor care trebuie rezervate producătorilor care au acceptat să facă eforturi calitative reale pentru a putea utiliza o denumire de origine sau o indicație geografică înregistrată în temeiul Regulamentului nr. 1151/2012 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctul 112).

37

Acest risc de a aduce atingere obiectivului central de a asigura calitatea produselor agricole vizate este cu atât mai important cu cât, spre deosebire de mărci, nu a fost adoptată în paralel nicio măsură a Uniunii de armonizare a eventualelor sisteme naționale de protecție a indicațiilor geografice (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctul 113).

38

Trebuie să se concluzioneze că scopul Regulamentului nr. 1151/2012 nu este de a institui, pe lângă normele naționale care pot să își continue existența, un regim complementar de protecție a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice calificate, și anume a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 5 din acest regulament, ci de a prevedea un regim de protecție uniform și exhaustiv pentru astfel de denumiri și indicații (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctul 114).

39

Caracterul exhaustiv al regimului de protecție a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice prevăzut de Regulamentul nr. 1151/2012 este atestat de faptul că procedura de înregistrare din Regulamentul nr. 1151/2012 se întemeiază pe o repartizare a competențelor între statul membru în cauză și Comisie. Astfel, în conformitate cu procedura de cerere și de înregistrare prevăzută în capitolul IV din titlul V din Regulamentul nr. 1151/2012, decizia de înregistrare a unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice nu poate fi luată de Comisie decât dacă statul membru în cauză a făcut o cerere în acest sens și o astfel de cerere nu poate fi făcută decât în cazul în care statul membru a verificat dacă aceasta este justificată. Procedurile naționale de înregistrare sunt, așadar, integrate în procedura decizională a Uniunii și constituie o parte esențială a acesteia. Ele nu pot exista în afara regimului de protecție al Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctele 116 și 117, precum și jurisprudența citată).

40

În acest context, trebuie, pe de o parte, să se arate că articolul 9 din Regulamentul nr. 1151/2012 prevede în esență că statele membre pot acorda, sub responsabilitatea lor exclusivă, o protecție națională tranzitorie până la adoptarea unei decizii cu privire la cererea de înregistrare în temeiul acestui regulament sau până la retragerea acestei cereri. Or, o dispoziție de acest tip nu ar avea niciun sens dacă statele membre ar putea în orice caz să își mențină propriile sisteme de protecție a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice în sensul Regulamentului nr. 1151/2012 și să le permită să coexiste cu aceste regulamente (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctele 118 și 120).

41

Pe de altă parte, contrar celor susținute în esență de Bulkons în fața Curții, împrejurarea că Regulamentul nr. 1151/2012 nu reia regimul tranzitoriu care era prevăzut la articolul 5 alineatul (11) din Regulamentul nr. 510/2006 în favoarea Republicii Bulgaria și a României în urma aderării acestora la Uniunea Europeană, pentru indicațiile geografice și pentru denumirile de origine naționale existente la data acestei aderări, nu înseamnă nicidecum că Regulamentul nr. 1151/2012 ar fi revenit asupra caracterului exhaustiv al regimului de protecție a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice care era prevăzut anterior de Regulamentul nr. 510/2006.

42

Regimul tranzitoriu care era prevăzut de această dispoziție relua, în esență, regimul tranzitoriu care fusese prevăzut anterior în ceea ce privește denumirile de origine și indicațiile geografice naționale existente în cele zece state care au aderat la Uniune la 1 mai 2004. Or, acesta nu a fost considerat un element determinant pentru caracterul exhaustiv al regimului de protecție prevăzut de Regulamentul nr. 510/2006, ci doar ca fiind un element care confirmă acest caracter exhaustiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctele 124-128).

43

Astfel, însăși natura regimului de protecție instituit prin Regulamentul nr. 510/2006 și deja anterior prin Regulamentul nr. 2081/92, care rezultă din obiectivul său de a asigura o protecție uniformă în Comunitate a denumirilor geografice pe care le viza și de a asigura astfel o concurență egală între producătorii de produse care purtau aceste denumiri, în beneficiul atât al acestor producători, cât și al consumatorilor, determinase Curtea să concluzioneze că Regulamentul nr. 510/2006 prevedea un regim de protecție uniform și exhaustiv pentru astfel de denumiri, excluzând existența paralelă a unor regimuri naționale de protecție a unor denumiri de origine și a unor indicații geografice, în sensul acestui regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2009, Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctele 107-114). Or, astfel cum s‑a constatat la punctele 34-38 din prezenta ordonanță, în ceea ce privește protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare pe care le prevede, Regulamentul nr. 1151/2012 urmărește același obiectiv.

44

Trebuie să se constate de asemenea că dispoziția tranzitorie care era prevăzută la articolul 5 alineatul (11) din Regulamentul nr. 510/2006 nu a fost reluată în Regulamentul nr. 1151/2012 numai ca urmare a faptului că perioada prevăzută în aceasta expirase și că, prin urmare, această dispoziție își pierduse orice utilitate, statele membre vizate de aceasta fiind, la sfârșitul acestei perioade, pe deplin obligate să respecte dispozițiile Regulamentului nr. 510/2006, preluate în prezent în Regulamentul nr. 1151/2012.

45

În această privință și având în vedere îndoielile exprimate de instanța de trimitere, precum și observațiile depuse de Bulkons în fața Curții, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 288 al doilea paragraf TFUE, un regulament precum Regulamentul nr. 1151/2012 este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. De altfel, principiul supremației dreptului Uniunii, care consacră prevalența dreptului Uniunii asupra dreptului statelor membre, impune tuturor instanțelor statelor membre să dea efect deplin diferitor norme ale Uniunii, întrucât dreptul statelor membre nu poate afecta efectul recunoscut acestor diferite norme pe teritoriul statelor menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 aprilie 2020, CRPNPAC și Vueling Airlines, C‑370/17 și C‑37/18, EU:C:2020:260, punctul 74, precum și jurisprudența citată).

46

Pentru a garanta efectivitatea ansamblului dispozițiilor dreptului Uniunii, principiul supremației acestui drept impune astfel instanțelor naționale să interpreteze dreptul lor intern, în măsura posibilului, în conformitate cu dreptul Uniunii [Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 57, și Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX (Regularizarea actului de acuzare), C‑282/20, EU:C:2021:874, punctul 39].

47

Numai în măsura în care se află în imposibilitatea să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, instanța națională însărcinată cu aplicarea dispozițiilor acestui drept are obligația de a asigura efectul deplin al acestora, lăsând, la nevoie, neaplicată, din oficiu, orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar și ulterioară, fără să solicite și fără să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional [Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 58 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX (Regularizarea actului de acuzare), C‑282/20, EU:C:2021:874, punctul 40].

48

Astfel, în cazul imposibilității unei interpretări conforme, orice instanță națională sesizată în cadrul competenței sale are, în calitate de organ al unui stat membru, obligația să lase neaplicată orice dispoziție națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct în litigiul cu care este sesizată [Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 61 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 21 octombrie 2021, ZX (Regularizarea actului de acuzare), C‑282/20, EU:C:2021:874, punctul 41].

49

În al doilea rând, în ceea ce privește regimul care trebuie aplicat pe piața unui stat membru, trebuie arătat că, deși Regulamentul nr. 1151/2012 are drept scop să prevadă un regim de protecție uniform și exhaustiv a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice pentru produsele agricole și alimentare care intră în domeniul său de aplicare, această exclusivitate nu se opune aplicării unui regim de protecție a denumirilor geografice care se situează în afara domeniului său de aplicare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 mai 2014, Assica și Kraft Foods Italia, C‑35/13, EU:C:2014:306, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

50

În această privință, reiese din considerentul (17), precum și din articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1151/2012 că regimul de protecție prevăzut de acest regulament pentru denumirile de origine și indicațiile geografice se limitează la denumirile de origine aferente produselor pentru care există o legătură directă între, pe de o parte, calitatea sau caracteristicile acestora și, pe de altă parte, mediul lor geografic de origine, precum și, respectiv, la indicațiile geografice aferente produselor pentru care există o legătură directă între, pe de o parte, o calitate specifică, reputația sau o altă proprietate a acestora, și, pe de altă parte, originea lor geografică (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 noiembrie 2000, Warsteiner Bauerei, C‑312/98, EU:C:2000:599, punctul 43 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 8 mai 2014, Assica și Kraft Foods Italia, C‑35/13, EU:C:2014:306, punctul 29).

51

Prin urmare, denumirile de proveniență geografică al căror rol este doar de a evidenția originea geografică a unui produs, independent de caracteristicile specifice ale acestuia, nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1151/2012 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 mai 2014, Assica și Kraft Foods Italia, C‑35/13, EU:C:2014:306, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

52

În consecință, regimul de protecție care poate fi aplicat, eventual, pe piața unui stat membru unei denumiri geografice care nu beneficiază de o înregistrare a Uniunii este cel prevăzut pentru denumirile geografice aferente produselor pentru care nu există o legătură specială între caracteristicile și originea lor geografică (Hotărârea din 8 mai 2014, Assica și Kraft Foods Italia, C‑35/13, EU:C:2014:306, punctul 31).

53

Cu toate acestea, pentru ca un astfel de regim să poată fi aplicat, el trebuie să fie conform cu cerințele impuse de dreptul Uniunii. În această privință, este necesar, pe de o parte, ca aplicarea sa să nu compromită obiectivele Regulamentului nr. 1151/2012. Ținând seama de domeniul de aplicare al acestuia din urmă, aceasta implică faptul că protecția acordată de regimul național în cauză nu trebuie să aibă ca efect să garanteze consumatorilor că produsele care beneficiază de această protecție prezintă o calitate sau o caracteristică determinată, ci exclusiv să garanteze că aceste produse provin din zona geografică vizată. Pe de altă parte, este necesar ca această aplicare să nu contravină dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera circulație a mărfurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2014, Assica și Kraft Foods Italia, C‑35/13, EU:C:2014:306, punctele 33-35).

54

În speță, din decizia de trimitere reiese că, în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din ZMGO, termenii „denumire geografică” vizează atât „denumirile de origine”, cât și „indicațiile geografice”, în sensul acestei legi, și că, potrivit alineatelor (2) și, respectiv, 3 ale acestui articol 51, fiecare dintre aceste tipuri de denumire are vocația de a fi utilizat pentru a desemna produse pentru care există o legătură directă între, pe de o parte, calitatea, reputația sau alta dintre caracteristicile lor și, pe de altă parte, originea lor geografică. Modul de redactare a acestor ultime două dispoziții corespunde de altfel, în esență, celui al articolului 5 alineatul (1) literele (a) și (b) și, respectiv, celui al articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 1151/2012.

55

În plus, instanța de trimitere precizează că o indicație geografică, în sensul legii menționate, oferă consumatorilor garanții de o calitate ridicată a produsului desemnat, descrie particularitățile acestuia și creează un obstacol în calea degradării acestei calități care ar rezulta dintr‑o producție a aceluiași produs de către producători neînregistrați.

56

Rezultă, așadar, că denumirile geografice în discuție în litigiul principal nu constituie denumiri geografice simple, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 52 din prezenta ordonanță, ci denumiri geografice calificate, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 38 din prezenta ordonanță, asemenea denumirilor de origine și indicațiilor geografice a căror protecție este prevăzută de Regulamentul nr. 1151/2012, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere.

57

În plus, din decizia de trimitere și în special din modul de redactare a întrebării preliminare reiese că domeniul de aplicare al reglementării naționale în discuție în litigiul principal cuprinde „produsele agricole și alimentare” care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1151/2012, astfel cum este precizat în considerentul (15) și definit la articolul 2 din acesta, ceea ce ilustrează, de altfel, litigiul principal, în cadrul căruia nu se contestă că produsul în cauză intră în acest domeniu de aplicare.

58

În aceste condiții și sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, un astfel de regim național de înregistrare și de protecție a denumirilor geografice, aferente produselor agricole și alimentare care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1151/2012, nu poate coexista cu regimul de protecție a denumirilor de origine și a indicațiilor geografice prevăzut de acest regulament.

59

În această privință, faptul că un astfel de regim național de înregistrare și de protecție a denumirilor geografice calificate nu are vocația de a fi aplicat decât pentru a reglementa relațiile dintre comercianți din statul membru în cauză care produc, pe teritoriul acestuia, produsele pentru care aceste denumiri au fost înregistrate în temeiul reglementării naționale și, prin urmare, nu este aplicabil decât pe piața națională a acestui stat membru, nu poate permite să se considere că o astfel de coexistență este permisă. Astfel, un asemenea regim, întrucât nu are ca efect să garanteze exclusiv consumatorilor că produsele în cauză provin din zona geografică vizată, ci de a le garanta de asemenea că aceste produse prezintă o calitate sau o caracteristică determinată, compromite obiectivele Regulamentului nr. 1151/2012. În consecință, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 53 din prezenta ordonanță, un astfel de regim nu poate fi considerat ca fiind conform cu cerințele impuse de dreptul Uniunii.

60

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Regulamentul nr. 1151/2012 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede un regim național de înregistrare și de protecție a denumirilor geografice calificate, aferente unor produse agricole și alimentare care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, care au vocația de a se aplica numai litigiilor referitoare la încălcările drepturilor care decurg din aceste denumiri între comercianți din acest stat membru care produc, pe teritoriul acestuia din urmă, produsele pentru care denumirile respective au fost înregistrate în temeiul reglementării menționate.

61

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) dispune:

Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede un regim național de înregistrare și de protecție a denumirilor geografice calificate, aferente unor produse agricole și alimentare care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, care au vocația de a se aplica numai litigiilor referitoare la încălcările drepturilor care decurg din aceste denumiri între comercianți din acest stat membru care produc, pe teritoriul acestuia din urmă, produsele pentru care denumirile respective au fost înregistrate în temeiul reglementării menționate.