1)

Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE cu referire la articolul 2 TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale precum aceea a articolului 148 alineatul (2) din Constituția României, astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 390/2021, conform căreia instanțele naționale nu au abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziții naționale, constatată ca fiind constituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, cu dispozițiile de drept ale Uniunii Europene?

2)

Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE cu referire la articolul 2 TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale precum aceea a articolului 99 litera ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care permite inițierea unei proceduri disciplinare și sancționarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale, în condițiile în care judecătorul este chemat să stabilească prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene, în raport de considerentele unei decizii a Curții Constituționale, dispoziție națională ce îi înlătură judecătorului posibilitatea de a aplica hotărârea CJUE pe care o consideră prioritară?

3)

Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE cu referire la articolul 2 TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unor practici judiciare naționale care interzic judecătorului, cu consecința antrenării răspunderii disciplinare, să facă aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în proceduri penale precum contestația privind durata rezonabilă a procesului penal, reglementată de articolul 4881 din Codul de procedură penală din România?