1)

Noțiunea de „consumator”, utilizată la articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (1), trebuie să fie interpretată conform conținutului său definit în cadrul Directivei Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (2) sau are un conținut autonom?

2)

La examinarea calității de „consumator”, este relevant scopul care rezultă din efectul legitim al contractului, care, în speță, acordă posibilitatea unui beneficiu viitor (proiect de investiții), sau este relevantă legătura contractului cu activitatea comercială sau profesională exercitată de persoana în cauză la momentul încheierii contractului?

3)

Noțiunea de „împrumut rambursabil în rate”, astfel cum este prevăzută la articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, trebuie să fie interpretată în sensul că se referă numai la contracte cu privire la bunuri (bunuri corporale, bunuri mobile) sau include toate împrumuturile, inclusiv cele care rezultă dintr-un contract de credit bancar încheiat în scopul achiziționării unui bun imobil rezidențial?

4)

Întrucât, în ceea ce privește noțiunea de „domiciliu” prevăzută la articolul 62 alineatul (1), Regulamentul nr. 1215/2012 face trimitere la legislația națională a statului ale cărui instanței sunt sesizate, pot fi deduse criterii autonome (de exemplu, o caracteristică formală a legăturii cu un teritoriu determinat) pentru a se stabili dacă există un domiciliu pe teritoriul statului membru a cărui instanță a fost sesizată cu o acțiune împotriva unui consumator?

5)

În măsura în care un contract de credit încheiat în scopul achiziționării unui bun imobil rezidențial poate constitui un contract încheiat cu consumatorii în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, cum trebuie să fie interpretată noțiunea de „reședință obișnuită” utilizată la articolul 19 punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială și, în special, este posibil ca aceasta să fie legată de centrul intereselor principale ale consumatorului?

6)

În cazul în care Regulamentul (UE) nr. 1215/2015 definește criterii autonome pentru garantarea aplicării sale efective în ceea ce privește noțiunea de „domiciliu”, competența teritorială trebuie să se stabilească și ea în temeiul acestei noțiuni?