–

pentru GV, de P. R. Mbonyumutwa, avocat;

–

pentru Caisse nationale d’assurance pension, de A. Charton și M. Thewes, avocats;

–

pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și D. Martin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 18, 45 și 48 TFUE, precum și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 (JO 2016, L 107, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 492/2011”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GV, resortisant francez, pe de o parte, și Caisse nationale d’assurance pension [Casa Națională de Asigurări de Pensii (Luxemburg) (denumită în continuare „CNAP”)], pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a acorda lui GV o pensie de urmaș în urma decesului partenerului său.

3

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1372/2013 al Comisiei din 19 decembrie 2013 (JO 2013, L 346, p. 27) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”), intitulat „Domeniul de aplicare material”, prevede la alineatul (1) litera (e) că Regulamentul nr. 883/2004 se aplică legislațiilor de securitate socială privind prestațiile de urmaș.

4

Potrivit articolului 4 din acest regulament, intitulat „Egalitatea de tratament”:

„Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază de aceleași prestații și sunt supuse acelorași obligații, în temeiul legislației unui stat membru, ca și resortisanții acelui stat membru.”

5

Articolul 5 litera (b) din regulamentul menționat, intitulat „Asimilarea prestațiilor, veniturilor, faptelor sau evenimentelor”, prevede:

„Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel și în temeiul dispozițiilor speciale de aplicare prevăzute, se aplică următoarele dispoziții:

[…]

6

Articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 492/2011 prevede:

„(1)   Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.

(2)   Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.”

7

Regulamentul (UE) 2016/1104 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate (JO 2016, L 183, p. 30) autorizează partenerii să desemneze sau să modifice legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat.

8

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală și administrativă.

(2)   Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

[…]

[…]

[…]”

9

Articolul 195 din code de la sécurité sociale (Codul securității sociale) prevede:

„Are dreptul la o pensie de urmaș, fără a aduce atingere oricăror alte condiții prevăzute, soțul sau partenerul, în sensul articolului 2 din loi du 9 juillet 2004 relative aux effets légaux de certains partenariats [Legea din 9 iulie 2004 privind efectele juridice ale anumitor parteneriate (Mémorial A 2004, p. 2020)], supraviețuitor al unui beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă sau de invaliditate acordate în temeiul prezentei cărți sau al unei persoane asigurate dacă, la momentul decesului, acesta din urmă fusese asigurat timp de cel puțin 12 luni, în temeiul articolelor 171, 173 și 173a, în cursul celor trei ani care au precedat realizarea riscului. […] Cu toate acestea, stagiul de asigurare respectiv nu este necesar în cazul în care decesul asiguratului este imputabil unui accident de orice natură sau unei boli profesionale recunoscute în temeiul dispozițiilor prezentului cod survenite în timpul afilierii.”

10

Potrivit articolului 196 din acest cod:

„1.   Pensia de urmaș a soțului sau a partenerului[,] în sensul articolului 2 din Legea din 9 iulie 2004 privind efectele juridice ale anumitor parteneriate, nu este datorată:

2.   Cu toate acestea, [alineatul] (1) nu se aplică în cazul în care este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

11

Articolul 2 din Legea din 9 iulie 2004 privind efectele legale ale anumitor parteneriate, astfel cum a fost modificată prin loi du 3 août 2010 (Legea din 3 august 2010) (Mémorial A 2010, p. 2190) (denumită în continuare „Legea din 9 iulie 2004”), prevede:

„Parteneriat în sensul prezentei legi înseamnă o conviețuire între două persoane de sex diferit sau de același sex, denumite în continuare [«partenerii»], care trăiesc în cuplu și care au făcut o declarație în conformitate cu articolul 3 de mai jos.”

12

Potrivit articolului 3 din această lege:

„Partenerii care doresc să facă o declarație de parteneriat […] declară personal și împreună, în scris, la ofițerul de stare civilă al comunei de la locul unde își au domiciliul sau reședința comună, parteneriatul și existența unei convenții ce reglementează efectele patrimoniale ale parteneriatului lor, în cazul în care o astfel de convenție este încheiată între ei.

Ofițerul de stare civilă verifică dacă cele două părți îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege și, în caz afirmativ, remite celor doi parteneri o atestare care menționează că parteneriatul lor a fost declarat.

Pentru persoanele al căror act de naștere este întocmit sau transcris în Luxemburg, declarația de parteneriat se menționează pe marginea actului de naștere al fiecărui partener.

Prin diligența ofițerului de stare civilă, declarația care include, dacă este cazul, o mențiune privind convenția este transmisă în termen de trei zile lucrătoare către parquet général [Parchetul general] în vederea păstrării în repertoriul civil și a înregistrării în dosarul menționat la articolul 1126 și următoarele din Nouveau code de procédure civile [Noul cod de procedură civilă].

Parteneriatul înregistrat produce efecte între părți de la primirea declarației de către ofițerul de stare civilă, care îi conferă dată certă. Acesta este opozabil terților numai din ziua în care declarația este înregistrată în repertoriul civil.

Un regulament al Marelui Ducat poate determina conținutul și formalitățile declarației și ale documentelor care trebuie anexate.”

13

Articolul 4 din legea menționată are următorul cuprins:

„Pentru a putea da declarația prevăzută la articolul 3, ambele părți trebuie:

Punctul 4 de mai sus se aplică numai resortisanților necomunitari.”

14

Articolul 4-1 din aceeași lege prevede:

„Partenerii care și‑au înregistrat parteneriatul în străinătate pot adresa o cerere Parchetului general în vederea înregistrării în repertoriul civil și într‑un dosar prevăzut la articolul 1126 și următoarele din Noul [c]od de procedură civilă, cu condiția ca ambele părți să îndeplinească, la data încheierii parteneriatului, condițiile prevăzute la articolul 4.

Un regulament al Marelui Ducat poate stabili formalitățile cererii și ale documentelor care trebuie anexate.”

15

Articolul 1126 din Noul cod de procedură civilă prevede:

„Extrasele din actele și din hotărârile care trebuie păstrate în repertoriul civil sunt consemnate la Parchetul general.

[…]”

16

Articolul 1127 din acest cod prevede:

„Publicitatea actelor și a hotărârilor păstrate în repertoriul civil se asigură prin înregistrarea într‑un dosar, mecanic sau informatizat, pe numele persoanei protejate. Această înscriere indică numărul sub care actul sau hotărârea a fost înregistrată în registrul prevăzut la al doilea paragraf al articolului precedent.

[…]”

17

Potrivit articolului 1129 din codul menționat:

„Copii ale extraselor păstrate în repertoriul civil pot fi eliberate oricărui solicitant. În cazul în care în dosar a fost înscrisă o mențiune de radiere, copiile extraselor păstrate în repertoriul civil pot fi eliberate numai cu autorizația procurorului general al statului.”

18

La 22 decembrie 2015, reclamanta din litigiul principal și partenerul său, ambii de cetățenie franceză și având reședința în Franța, au înregistrat în mod corespunzător o declarație comună de pact civil de solidaritate (PACS) la tribunal d’instance de Metz (Tribunalul de Primă Instanță din Metz, Franța). Ambii erau salariați în Luxemburg.

19

Partenerul reclamantei din litigiul principal a decedat la 24 octombrie 2016 în urma unui accident de muncă. Aceasta din urmă a solicitat CNAP, la 8 decembrie 2016, acordarea unei pensii de urmaș.

20

Această cerere a fost respinsă, la 27 noiembrie 2017, pentru motivul că, întrucât PACS‑ul înregistrat în Franța nu a fost înregistrat în repertoriul civil luxemburghez în timpul vieții celor două părți contractante, el nu era opozabil terților.

21

Prin hotărârea din 18 martie 2020, conseil arbitral de la sécurité sociale (Consiliul de Arbitraj al Securității Sociale, Luxemburg) a respins acțiunea reclamantei din litigiul principal împotriva deciziei CNAP din 27 noiembrie 2017 prin care i s‑a refuzat acordarea unei pensii de urmaș.

22

Prin hotărârea din 25 iunie 2020, conseil supérieur de la sécurité sociale (Consiliul Superior al Securității Sociale, Luxemburg) a confirmat această hotărâre.

23

Reclamanta din litigiul principal a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Cour de cassation (Curtea de Casație, Luxemburg). În susținerea recursului, ea invocă în special un motiv întemeiat pe încălcarea articolelor 18 și 45 TFUE, referitoare la interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate și, respectiv, la libera circulație a lucrătorilor, precum și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

24

Prin hotărârea din 25 noiembrie 2021, Cour de cassation (Curtea de Casație) a statuat că legislația luxemburgheză nu făcea o discriminare directă între partenerii luxemburghezi și partenerii care sunt resortisanți ai unui alt stat membru, indiferent dacă parteneriatul a fost încheiat în Luxemburg sau în străinătate.

25

Cu toate acestea, instanța de trimitere ridică problema existenței unei eventuale discriminări indirecte, în măsura în care obligația impusă de articolul 4-1 din Legea din 9 iulie 2004 partenerilor care și‑au înregistrat deja parteneriatul într‑un alt stat membru de a solicita înregistrarea sa și în repertoriul civil luxemburghez, pentru a beneficia printre altele de o pensie de urmaș, afectează în special lucrătorii frontalieri, și anume lucrătorii care își exercită activitatea profesională în Luxemburg având reședința în una dintre țările limitrofe acestuia.

26

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dreptul Uniunii Europene, în special articolele 18, 45 și 48 TFUE[, precum și] articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 492/2011], se opune dispozițiilor legislației unui stat membru precum articolul 195 din Codul […] securității sociale și articolele 3, 3 și 4-1 din [Legea din 9 iulie 2004], care supun acordarea unei pensii de urmaș partenerului supraviețuitor al unui parteneriat încheiat și înregistrat în mod valabil în statul membru de origine, datorată în temeiul desfășurării în statul membru gazdă a unei activități profesionale de către partenerul defunct, condiției ca parteneriatul să fie înscris într‑un registru ținut de statul menționat pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de fond impuse de legislația acestui stat membru pentru recunoașterea unui parteneriat și pentru garantarea opozabilității acestuia față de terți, în timp ce acordarea unei pensii de urmaș partenerului supraviețuitor al unui parteneriat încheiat în statul membru gazdă este supusă numai condiției ca parteneriatul să fi fost încheiat și înregistrat în mod valabil în acest stat membru?”

27

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, deși instanța de trimitere se referă în întrebarea sa la articolele 18 și 48 TFUE, acestea nu sunt pertinente în cadrul litigiului principal.

28

Astfel, în ceea ce privește articolul 18 TFUE, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că această dispoziție din tratat nu are vocația de a se aplica în mod autonom decât în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care tratatul nu prevede norme specifice de nediscriminare. Or, principiul nediscriminării a fost pus în aplicare, în domeniul liberei circulații a lucrătorilor, prin articolul 45 TFUE și prin Regulamentul nr. 492/2011 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 1989, Comisia/Grecia, 305/87, EU:C:1989:218, punctele 12 și 13, precum și Hotărârea din 25 octombrie 2012, Prete, C‑367/11, EU:C:2012:668, punctele 18 și 19).

29

În ceea ce privește articolul 48 TFUE, din jurisprudența Curții rezultă că această dispoziție nu are ca obiect să instituie o normă juridică operantă ca atare, ci constituie un temei juridic pentru adoptarea, în domeniul securității sociale, a măsurilor necesare pentru instituirea liberei circulații a lucrătorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2011, Casteels, C‑379/09, EU:C:2011:131, punctul 14). Astfel de măsuri figurează astăzi în Regulamentul nr. 883/2004.

30

Prin urmare, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebării sale unice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru gazdă care prevede că acordarea, partenerului supraviețuitor al unui parteneriat valabil încheiat și înregistrat în alt stat membru, a unei pensii de urmaș, datorată ca urmare a exercitării în primul stat membru a unei activități profesionale de către partenerul decedat, este condiționată de înregistrarea prealabilă a parteneriatului într‑un registru ținut de respectivul stat membru.

31

În ceea ce privește interpretarea articolului 45 TFUE și a articolului 7 din Regulamentul nr. 492/2011, potrivit unei jurisprudențe constante, regula egalității de tratament prevăzută de aceste dispoziții interzice nu numai discriminările evidente, întemeiate pe naționalitate sau cetățenie, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 1974, Sotgiu, 152/73, EU:C:1974:13, punctul 11, și Hotărârea din 13 martie 2019, Gemeinsamer Betriebsrat EurothermenResort Bad Schallerbach, C‑437/17, EU:C:2019:193, punctul 18).

32

În acest context, Curtea a precizat că o dispoziție de drept național, deși este aplicabilă fără a face distincție în funcție de cetățenie, trebuie considerată ca fiind indirect discriminatorie dacă, prin însăși natura sa, poate afecta mai mult lucrătorii resortisanți ai altor state membre decât lucrătorii naționali și, în consecință, dacă prezintă riscul de a‑i defavoriza în special pe primii, exceptând cazul în care este justificată în mod obiectiv și proporțională cu obiectivul urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 mai 1996, O’Flynn, C‑237/94, EU:C:1996:206, punctul 20, și Hotărârea din 13 martie 2019, Gemeinsamer Betriebsrat EurothermenResort Bad Schallerbach, C‑437/17, EU:C:2019:193, punctul 19).

33

Astfel cum este aplicată în speță, legislația luxemburgheză stabilește, în privința unui parteneriat încheiat și înregistrat într‑un alt stat membru potrivit normelor relevante ale acestui stat, o condiție la care nu este supus un parteneriat încheiat în Luxemburg.

34

Astfel, CNAP a aplicat articolul 4-1 din Legea din 9 iulie 2004, impunând ca un parteneriat înregistrat deja într‑un alt stat membru să fie de asemenea înregistrat în repertoriul civil luxemburghez, ceea ce implică depunerea de către parteneri a unei cereri în acest sens la Parchetul general luxemburghez. Desigur, un parteneriat încheiat și declarat în Luxemburg este de asemenea înregistrat în repertoriul civil luxemburghez, dar o astfel de înregistrare se realizează, în temeiul articolului 3 din această lege, „prin diligența ofițerului de stare civilă”. Astfel, această înregistrare este efectuată automat și la inițiativa ofițerului de stare civilă în fața căruia a fost declarat parteneriatul. Din moment ce poate defavoriza resortisanții altor state membre, această legislație instituie, pe cale de consecință, o inegalitate de tratament întemeiată indirect pe cetățenie.

35

Prin urmare, este necesar să se verifice dacă această inegalitate de tratament este justificată în mod obiectiv și proporțională.

36

În această privință, rezultă, în primul rând, că legislația luxemburgheză în discuție în litigiul principal permite autorităților acestui stat membru să verifice respectarea condițiilor de fond impuse de Codul securității sociale pentru acordarea unei pensii de urmaș unui partener și garantează opozabilitatea parteneriatului față de terți. Este legitim ca un stat membru să se asigure că o pensie de urmaș, finanțată din fonduri publice și plătită partenerului supraviețuitor ca urmare a decesului, cauzat de un accident de muncă, al celuilalt partener, nu este plătită decât unei persoane care poate dovedi că era într‑adevăr partenerul lucrătorului decedat.

37

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o legislație națională nu este de natură să garanteze realizarea obiectivului urmărit decât în cazul în care răspunde cu adevărat preocupării de a atinge obiectivul respectiv într‑un mod coerent și sistematic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2009, Hartlauer, C‑169/07, EU:C:2009:141, punctul 55, și Hotărârea din 11 iulie 2019, A, C‑716/17, EU:C:2019:598, punctul 24).

38

Or, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, în procedura principală, nu este contestată respectarea condițiilor de fond impuse de Codul securității sociale luxemburghez pentru ca partenerul supraviețuitor să poată beneficia de o pensie de urmaș ca urmare a decesului partenerului său. CNAP a justificat refuzul de a acorda o astfel de pensie reclamantei din litigiul principal pentru simplul motiv că parteneriatul dintre aceasta și partenerul său nu fusese înregistrat în repertoriul civil luxemburghez.

39

În această privință, este necesar să se constate că înregistrarea în repertoriul civil luxemburghez a parteneriatelor încheiate în alte state membre nu este o obligație, ci doar o posibilitate. Articolul 4-1 din Legea din 9 iulie 2004 prevede astfel că partenerii pot adresa Parchetului general o cerere de înregistrare. Or, astfel cum a arătat Comisia Europeană în observațiile sale, în lipsa caracterului său obligatoriu, o astfel de înscriere nu poate fi considerată, în mod coerent, ca reprezentând o formalitate indispensabilă pentru a verifica dacă un parteneriat înregistrat într‑un alt stat membru îndeplinește condițiile de fond impuse de Legea din 9 iulie 2004 și pentru a asigura opozabilitatea unui astfel de parteneriat față de terți.

40

În orice caz, refuzul de a acorda o pensie de urmaș pentru motivul că parteneriatul pe care se întemeiază cererea de pensie nu a fost înregistrat în Luxemburg depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și încalcă astfel principiul proporționalității amintit la punctul 32 din prezenta hotărâre.

41

În fapt, pe de o parte, după cum reiese din jurisprudența Curții, prezentarea unui document oficial emis de autoritatea competentă a statului membru în care a fost încheiat parteneriatul apare ca fiind suficientă pentru a asigura opozabilitatea acestui parteneriat față de autoritățile unui alt stat membru însărcinate cu plata unei pensii de urmaș, cu excepția cazului în care există indicii că exactitatea acestui document poate fi pusă la îndoială (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 decembrie 1997, Dafeki, C‑336/94, EU:C:1997:579, punctul 19). Într‑un astfel de caz, orice eventuală îndoială a autorităților acestui din urmă stat membru ar putea fi ridicată prin intermediul unei cereri de informații adresate autorităților care au înregistrat parteneriatul menționat pentru a se asigura cu privire la autenticitatea acestuia din urmă.

42

Pe de altă parte, în lipsa, în legislația națională aplicabilă, a unei condiții privind termenul de înregistrare a parteneriatului în cauză, nimic nu se opune ca această înregistrare, care trebuie diferențiată de înregistrarea parteneriatului de către autoritățile competente ale statului membru de constituire a acestui parteneriat, să fie efectuată la data la care se solicită acordarea pensiei de urmaș, ceea ce ar permite de asemenea atingerea scopului urmărit de această legislație. Or, din decizia de trimitere nu reiese că această posibilitate a fost utilizată în litigiul principal.

43

Având în vedere cele de mai sus, trebuie, așadar, să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 45 TFUE și articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru gazdă care prevede că acordarea, partenerului supraviețuitor al unui parteneriat valabil încheiat și înregistrat într‑un alt stat membru, a unei pensii de urmaș, datorată ca urmare a exercitării în primul stat membru a unei activități profesionale de către partenerul decedat, este subordonată condiției înregistrării prealabile a parteneriatului într‑un registru ținut de respectivul stat.

44

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 45 TFUE și articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016,

trebuie interpretate în sensul că

se opun unei reglementări a unui stat membru gazdă care prevede că acordarea, partenerului supraviețuitor al unui parteneriat valabil încheiat și înregistrat într‑un alt stat membru, a unei pensii de urmaș, datorată ca urmare a exercitării în primul stat membru a unei activități profesionale de către partenerul decedat, este subordonată condiției înregistrării prealabile a parteneriatului într‑un registru ținut de respectivul stat.