I. Cadrul juridic

II. Procedura precontencioasă și procedura în fața Curții

III. Cu privire la acțiune

A. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe nedesemnarea ariilor speciale de conservare

1. Argumentația părților

2. Aprecierea Curții

B. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nestabilirea obiectivelor de conservare

1. Argumentația părților

2. Aprecierea Curții

C. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe nerespectarea obligației de a stabili măsurile de conservare necesare

1. Argumentația părților

a) Siturile care, în opinia Comisiei, nu fac obiectul niciunei măsuri de conservare sau care fac obiectul unor măsuri parțiale de conservare

b) Siturile care fac, potrivit Comisiei, obiectul unor măsuri de conservare care nu se bazează pe obiectivele de conservare

c) O practică persistentă și sistematică constând în stabilirea unor măsuri de conservare care nu sunt suficient de precise și care nu permit abordarea tuturor presiunilor și amenințărilor semnificative

2. Aprecierea Curții

a) Observații introductive

b) Siturile care nu fac obiectul niciunei măsuri de conservare sau care fac obiectul unor măsuri de conservare incomplete

c) Siturile care fac obiectul unor măsuri de conservare care nu se întemeiază pe obiectivele de conservare

d) O practică persistentă și sistematică constând în stabilirea unor măsuri de conservare care nu sunt suficient de precise și care nu permit abordarea tuturor presiunilor și amenințărilor semnificative

Cu privire la cheltuielile de judecată

1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că:

Irlanda nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (4) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate.

2

Al treilea și al optulea considerent ale Directivei habitate au următorul cuprins:

„întrucât, scopul său principal fiind să promoveze menținerea biodiversității luând în considerare aspectele economice, sociale, culturale și regionale, prezenta directivă contribuie la atingerea obiectivului mai general al dezvoltării durabile; întrucât respectiva menținere a biodiversității presupune uneori menținerea sau chiar încurajarea activităților umane;

[…]

întrucât, în fiecare arie desemnată, trebuie puse în aplicare măsurile necesare în conformitate cu obiectivele de conservare urmărite”.

3

Articolul 1 litera (l) din această directivă prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

4

Potrivit articolului 2 alineatul (2) din directiva menționată:

„În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară.”

5

Articolul 3 alineatele (1) și (2) din aceeași directivă prevede:

„(1)   Se instituie o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective.

Sistemul Natura 2000 va include arii speciale de protejare clasificate de statele membre în temeiul Directivei 79/409/CEE.

(2)   Fiecare stat membru contribuie la punerea în aplicare a sistemului Natura 2000 proporțional cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale sau a habitatelor speciilor prevăzute la alineatul (1) pe teritoriul său. În acest sens, fiecare stat membru desemnează anumite situri, în conformitate cu articolul 4, ca arii speciale de conservare, ținând seama de obiectivele stabilite la alineatul (1).”

6

Articolul 4 din Directiva habitate prevede:

„(1)   Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 1) și a informațiilor științifice pertinente, fiecare stat membru propune o listă de situri de pe teritoriul său, indicând, pentru fiecare dintre ele, tipurile de habitate naturale din anexa I și speciile indigene din anexa II adăpostite de respectivul sit. Pentru speciile de faună cu arii mari de extindere, siturile corespund acelor teritorii din aria de extindere a respectivelor specii care prezintă elementele fizice sau biologice esențiale pentru viața și reproducerea lor. Pentru speciile acvatice cu arii mari de extindere, siturile sunt propuse doar dacă se poate delimita clar teritoriul care prezintă elementele fizice sau biologice esențiale pentru viața și reproducerea respectivelor specii. După caz, statul membru propune adaptarea listei în funcție de rezultatele controlului prevăzut la articolul 11.

Lista este transmisă Comisiei în termen de trei ani de la notificarea prezentei directive, însoțită de informații despre fiecare sit. Informațiile respective trebuie să includă harta sitului, numele și localizarea acestuia, întinderea și datele rezultate din aplicarea criteriilor enumerate în anexa III (Etapa 1), înscrise într‑un formular pe care Comisia urmează să‑l stabilească în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

(2)   Pe baza criteriilor stabilite în anexa III (Etapa 2) și, atât în cadrul fiecăreia dintre cele nouă regiuni biogeografice prevăzute la articolul 1 litera (c) punctul (iii), cât și al ansamblului teritoriului prevăzut la articolul 2 alineatul (1), Comisia stabilește, prin acord cu fiecare stat membru, un proiect de listă a siturilor de importanță comunitară, pornind de la listele întocmite de statele membre și punându‑le în evidență pe acelea care adăpostesc unu sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare.

Statele membre ale căror situri adăpostind unu sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare și specii prioritare reprezintă mai mult de 5 % din teritoriul lor național pot, prin acord cu Comisia, să solicite o aplicare mai flexibilă a criteriilor enumerate în anexa III (Etapa 2) la selectarea siturilor de importanță comunitară de pe teritoriul lor.

Comisia adoptă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, lista siturilor selectate ca situri de importanță comunitară, cu evidențierea celor care adăpostesc unu sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare.

(3)   Lista menționată la alineatul (2) se întocmește în termen de șase ani de la notificarea prezentei directive.

(4)   După adoptarea unui sit de importanță comunitară în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), statul membru respectiv desemnează situl ca arie specială de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sistemului Natura 2000 și în funcție de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri.

(5)   De îndată ce este inclus în lista menționată la alineatul (2) paragraful al treilea, orice sit este supus dispozițiilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4).”

7

Potrivit articolului 6 din această directivă:

„(1)   Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum și actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.

(3)   Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4)   Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. […]

[…]”

8

Prin Decizia 2004/813, Comisia a adoptat o listă a siturilor de importanță comunitară a regiunii biogeografice atlantice, dintre care 413 sunt situate pe teritoriul Irlandei. Termenul de șase ani pentru desemnarea acestor situri ca arii speciale de conservare, prevăzut la articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate, a expirat la 7 decembrie 2010. Această listă a fost actualizată prin Deciziile 2008/23 și 2009/96, prin care se fuzionează, în ceea ce privește Irlanda, două situri și prin care se adaugă 11 situri, crescând astfel la 423 numărul total al siturilor situate pe teritoriul acestui stat membru.

9

Prin scrisoarea din 23 aprilie 2013, Comisia a solicitat Irlandei să îi furnizeze informații cu privire la măsurile adoptate pentru a se conforma dispozițiilor articolului 4 alineatul (4), precum și ale articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate și, în special, cu privire la stadiul progreselor desemnării ca arii speciale de conservare a siturilor de importanță comunitară în cauză, precum și cu privire la stadiul de pregătire a obiectivelor și a măsurilor de conservare.

10

Având în vedere răspunsul Irlandei din 11 septembrie 2013, Comisia a apreciat că acest stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul dispozițiilor sus‑menționate și i‑a adresat, la 27 februarie 2015, o scrisoare de punere în întârziere.

11

După ce a examinat răspunsul furnizat de Irlanda printr‑o scrisoare din 5 mai 2015, precum și rapoarte privind progresele efectuate prezentate de acest stat membru, Comisia a emis, la 29 aprilie 2016, un aviz motivat, în temeiul articolului 258 primul paragraf TFUE, prin care îi reproșa acestui stat membru că nu și‑a îndeplinit:

12

În răspunsul său din 27 iunie 2016, Irlanda a subliniat, în ceea ce privește obligațiile care decurg din articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate, complexitatea procesului de desemnare a siturilor de importanță comunitară în arii speciale de conservare. Acest stat membru intenționa astfel completarea desemnării ariilor speciale de conservare în cursul anului 2017. Acesta aprecia însă că siturile în cauză erau deja protejate de legea irlandeză în calitate de „situri candidate la desemnarea unor arii speciale de conservare” (denumite în continuare „siturile candidate”).

13

Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2018, primită în aceeași zi de Irlanda, Comisia a adresat acestui stat membru un aviz motivat suplimentar. Ea invita autoritățile irlandeze să se conformeze respectivului aviz în termen de două luni de la primirea acestuia. Aceasta considera la momentul respectiv că neîndeplinirea obligațiilor de către acest stat membru privea:

14

Prin scrisoarea din 11 ianuarie 2019, Irlanda a răspuns că intenționa desemnarea siturilor rămase ca arii speciale de conservare și stabilirea obiectivelor de conservare pentru aceste situri cel târziu la sfârșitul anului 2020 și că acestea erau deja protejate în calitate de situri candidate. Ea indica, de asemenea, un program de punere în aplicare a măsurilor de conservare.

15

Prin e‑mailurile din 26 aprilie, 2 mai, 11 octombrie și 12 decembrie 2019, precum și din 14 ianuarie și 14 aprilie 2020, Irlanda a informat Comisia cu privire la stadiul procedurilor referitoare la desemnarea siturilor de importanță comunitară în cauză ca arii speciale de conservare și la stabilirea obiectivelor de conservare.

16

Considerând că Irlanda nu luase, astfel, măsurile necesare pentru a se conforma obligațiilor care îi reveneau în temeiul articolului 4 alineatul (4) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, Comisia a introdus, la 16 iulie 2021, prezenta acțiune.

17

Prin decizia președintelui Curții din 6 decembrie 2021, a fost admisă cererea de intervenție în susținerea Irlandei formulată de Republica Federală Germania.

18

În susținerea acțiunii formulate, Comisia invocă trei motive, primele două fiind întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate, iar al treilea pe încălcarea articolului 6 alineatul (1) din această directivă. Aceasta susține, în primul rând, că 217 dintre siturile de importanță comunitară în cauză nu ar fi fost desemnate drept arii speciale de conservare, în al doilea rând, că nu au fost stabilite obiective de conservare pentru 140 dintre siturile de importanță comunitară în cauză și, în al treilea rând, că nu ar fi fost stabilită nicio măsură suficientă de conservare pentru siturile de importanță comunitară în cauză.

19

Irlanda solicită respingerea acțiunii. Republica Federală Germania, care a intervenit în susținerea acesteia, nu ia însă poziție decât în ceea ce privește al treilea motiv.

20

Prin intermediul primului motiv, Comisia reproșează Irlandei faptul că a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate prin faptul că a omis să desemneze 217 dintre siturile de importanță comunitară în cauză ca arii speciale de conservare, cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani de la data adoptării Deciziilor 2004/813 și 2009/96.

21

Această instituție apreciază că jurisprudența Curții, și anume Hotărârea din 27 februarie 2003, Comisia/Belgia (C‑415/01, EU:C:2003:118, punctele 22 și 23) precum și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Comisia/Austria (C‑535/07, EU:C:2010:602, punctul 64), referitoare la ariile de protecție specială prevăzute de Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO 2010, L 20, p. 7), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17 (denumită în continuare „Directiva păsări”), ar fi aplicabilă în speță ținând seama de obiectivele de conservare urmărite de Directiva habitate și de Directiva păsări. Aplicând această jurisprudență, delimitarea respectivelor zone și speciile protejate ar trebui, așadar, să facă obiectul unei publicări pentru a beneficia de o forță obligatorie indiscutabilă, pentru a fi îndeplinită cerința securității juridice.

22

După cum ar reieși din nota Comisiei din 14 mai 2012 privind desemnarea ariilor speciale de conservare, denumirea și localizarea sitului, a speciilor și a tipurilor de habitate pentru care este desemnată aria specială de conservare ar trebui indicate în mod clar, la fel ca limitele ariei respective, obiectivul desemnării, precum și dispozițiile de protecție aplicabile unei astfel de arii.

23

Irlanda ar fi informat Comisia că această desemnare urmează să fie realizată prin intermediul unor acte de legislație secundară. Fără a se opune unei astfel de metode de desemnare, Comisia subliniază totuși că nu ar fi vizat decât 206 dintre siturile de importanță comunitară în cauză la expirarea termenului stabilit în avizul motivat suplimentar, începând de la care trebuia să se aprecieze neîndeplinirea obligațiilor. Astfel, Irlanda ar fi recunoscut că nu a desemnat decât 212 de situri, dintre care șase situri, și anume Hempton’s Turbot Bank SAC, Porcupine Bank Canyon SAC, South‑East Rockall Bank, Codling Fault Zone SAC, Blackwater Bank SAC și West Connacht Coast SAC, care nu ar face parte dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză. La data depunerii cererii introductive, 154 de situri ar rămâne încă în așteptarea desemnării.

24

Acordarea protecției siturilor încă de la înscrierea lor pe lista siturilor de importanță comunitară nu ar repune în discuție obligația de a le desemna ca arii speciale de conservare în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

25

În memoriul în apărare, Irlanda amintește că obiectivul general urmărit la articolul 6 din Directiva habitate este de a impune statelor membre o serie de obligații care urmăresc menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță pentru Uniunea Europeană, în vederea atingerii obiectivului mai general al acestei directive, care este garantarea unui nivel ridicat de protecție a mediului [Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża), C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 106, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Holohan și alții, C‑461/17, EU:C:2018:883, punctul 30 și jurisprudența citată].

26

Acest stat membru susține, în primul rând, că măsurile vizate de Comisie și amintite la punctul 22 din prezenta hotărâre au fost luate pentru toate siturile de importanță comunitară în cauză prin protecția oferită de dreptul irlandez tuturor „siturilor europene”, noțiune de drept irlandez care ar include și siturile candidate și, prin aceasta, siturile de importanță comunitară. Obiectivul care constă în atingerea unui nivel ridicat de protecție a mediului și în contribuția la constituirea rețelei Natura 2000 ar fi fost, așadar, îndeplinit pentru toate siturile de importanță comunitară în cauză.

27

Astfel, un sit candidat ar beneficia de aceeași protecție precum ariile speciale de conservare.

28

Cu titlu ilustrativ, părțile a patra și a cincea din European Communities (Birds and Natural Habitats) Regulations 2011 (Regulamentul din 2011 de transpunere a Directivei păsări și a Directivei habitate ale comunităților europene, denumit în continuare „regulamentul de transpunere”) ar impune ministrului locuințelor, administrației locale și patrimoniului (denumit în continuare „ministrul competent”) anumite obligații privind activitățile, planurile sau proiectele care ar putea afecta situri europene. Prin urmare, acestea ar proteja în mod egal siturile, indiferent dacă au fost sau nu desemnate în mod formal drept arii speciale de conservare.

29

În această privință, articolul 28 din regulamentul de transpunere ar impune ministrului competent, atunci când consideră că o activitate poate avea un efect semnificativ asupra unui sit european, să interzică, în principiu, această activitate. Regulamentul menționat ar conține, în acest scop, o listă a activităților supuse autorizării. În plus, autoritățile publice ar trebui să țină seama de lista activităților supuse autorizării atunci când examinează o cerere de autorizare în temeiul oricărui regim legislativ sau atunci când propun adoptarea propriilor planuri sau proiecte.

30

Pe de altă parte, a cincea parte a acestui regulament ar prevedea o procedură prin care o autoritate publică efectuează, dacă este cazul, o evaluare corespunzătoare a unui plan sau a unui proiect pentru care această autoritate publică a primit o cerere de autorizare sau pe care dorește să o efectueze.

31

În temeiul articolului 11 din regulamentul menționat, identificarea unui sit ca sit candidat la desemnarea drept sit de importanță comunitară ar trebui să poată fi consultată la cabinetul ministrului competent, pe internet, și să facă obiectul unei informări la organismele specificate, la proprietarii funciari și la întreaga populație. Informația astfel disponibilă ar cuprinde printre altele o hartă care definește limita sitului, denumirea, localizarea și întinderea acestuia, precum și motivul care stă la baza identificării sitului drept sit candidat la desemnarea drept sit de importanță comunitară.

32

În al doilea rând, Irlanda subliniază, fără a aduce atingere celor de mai sus, complexitatea procedurii de desemnare formală a siturilor de importanță comunitară în cauză ca arii speciale de conservare, care ar conține cel mai adesea obligația de a informa proprietarii în cauză și de a le permite să obiecteze la această desemnare, ceea ce ar fi esențial pentru a le garanta o protecție juridică. Astfel, desemnarea formală a siturilor în cauză ar fi implicat necesitatea de a dialoga cu 18516 de proprietari și de a trata cele 674 de acțiuni formulate de acești proprietari.

33

În plus, în ceea ce privește siturile nedesemnate încă, 20 de situri ar fi turbării înalte, pentru care finalizarea procedurii de desemnare ar depinde de un acord cu Comisia cu privire la soluția de gestionare globală a rețelei unor astfel de turbării înalte care face obiectul unui dialog aprofundat cu instituția menționată.

34

În memoriul său în replică, Comisia contestă că procesul de desemnare a acestor 20 de turbării înalte depinde de rezultatul discuțiilor cu privire la modul în care acestea ar trebui gestionate și arată că, în ceea ce privește eventuala complexitate a procesului de desemnare formală în dreptul irlandez, de exemplu necesitatea de a trata acțiunile proprietarilor funciari, potrivit jurisprudenței constante a Curții, statele membre nu pot invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea lor juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii [Hotărârea din 12 noiembrie 2019, Comisia/Irlanda (Parcul eolian de la Derrybrien), C‑261/18, EU:C:2019:955, punctul 89 și jurisprudența citată].

35

Această instituție apreciază că din contextul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate rezultă că există o obligație de finalizare a procesului prevăzut la acest articol prin desemnarea unui sit drept arie speciale de conservare. Interpretarea contrară prezentată de Irlanda ar tinde să lipsească alineatul (4) al articolului menționat de orice efect util.

36

Obligația de a proteja siturile înainte de desemnarea lor ca arii speciale de conservare ar fi, pe de altă parte, prevăzută la articolul 4 alineatul (5) din Directiva habitate.

37

Pe de altă parte, protecția oferită siturilor candidate în temeiul dreptului irlandez ar fi inferioară celei care trebuie oferită ariilor speciale de conservare, care sunt singurele vizate de obligația de a stabili măsuri de conservare în temeiul articolului 6 alineatul (1) din această directivă.

38

În plus, această protecție nu ar îndeplini cerința de claritate și de securitate juridică. Astfel, lista siturilor candidate ar putea evolua în funcție de obiecțiile formulate de persoanele în cauză.

39

În memoriul său în duplică, Irlanda subliniază că din nota Comisiei menționată la punctul 22 din prezenta hotărâre reiese că procedura pentru desemnarea ariilor speciale de conservare intră sub incidența dreptului intern al statelor membre. În conformitate cu marja sa de apreciere, Irlanda ar fi ales să desemneze ariile speciale de conservare, conferindu‑le, ca situri europene, toate măsurile de protecție necesare.

40

Potrivit acestui stat membru, afirmarea posibilei evoluții a perimetrului siturilor înaintea desemnării formale nu este susținută. Pe de altă parte, desemnarea ariilor speciale de conservare nu ar face ca frontierele lor să fie definitive, acestea putând fi modificate ulterior desemnării lor în caz de eroare științifică.

41

Interpretarea prezentată de Irlanda nu ar lipsi de efect util articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate. Astfel, dreptul irlandez ar răspunde obligațiilor care decurg din acest alineat și ar asigura astfel protecția siturilor în cauză impunând aplicarea principiului precauției și efectuarea evaluărilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din această directivă.

42

Protecția oferită de reglementarea irlandeză siturilor candidate ar depăși‑o pe cea care decurge din articolul 4 alineatul (5) din Directiva habitate, dat fiind că această reglementare ar prevedea publicarea detaliilor și a întinderii sitului în cauză, a intereselor eligibile, precum și a unei liste de activități care necesită o autorizație prealabilă pentru a fi puse în aplicare.

43

La data depunerii memoriului în duplică, Irlanda arată că a finalizat desemnarea formală a 339 dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză.

44

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 3 alineatul (2) din Directiva habitate impune statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a rețelei Natura 2000 proporțional cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale care figurează în anexa I la această directivă și a habitatelor speciilor care figurează în anexa II la directiva menționată și să desemneze, în acest scop, conform articolului 4 din aceeași directivă și la finalul procedurii stabilite de aceasta, situri ca arii speciale de conservare.

45

Procedura de desemnare a siturilor ca arii speciale de conservare, astfel cum este prevăzută la articolul 4 din Directiva habitate, se desfășoară în patru etape. Potrivit acestui articol 4 alineatul (1), fiecare stat membru propune o listă de situri indicând tipurile de habitate naturale și speciile indigene adăpostite de respectivul sit, iar această listă este transmisă Comisiei (prima etapă). În conformitate cu alineatul (2) al articolului 4 menționat, Comisia stabilește, prin acord cu fiecare stat membru, un proiect de listă a siturilor de importanță comunitară, pornind de la listele întocmite de statele membre (a doua etapă). Pe baza acestui proiect de listă, Comisia adoptă lista siturilor selectate (a treia etapă). În temeiul alineatului (4) al aceluiași articol 4, după adoptarea unui sit de importanță comunitară, statul membru respectiv îl desemnează ca arie specială de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural sau a unei specii ori pentru coerența rețelei Natura 2000 (a patra etapă) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iunie 2019, CFE, C‑43/18, EU:C:2019:483, punctul 37).

46

Irlanda nu contestă faptul că, la data la care a expirat termenul stabilit în avizul motivat suplimentar, nu toate cele 217 de situri în cauză au făcut obiectul unei desemnări formale ca arii speciale de conservare. Aceasta invocă totuși faptul că protecția pe care o oferă siturilor candidate este similară protecției oferite ariilor speciale de conservare, astfel încât obiectivele Directivei habitate ar fi îndeplinite.

47

În această privință, trebuie amintit că, în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Portugheze, acest stat membru invocase, ca mijloc de apărare, argumentul potrivit căruia măsurile și programele naționale de conservare existente, obligatorii din punct de vedere juridic pentru administrația publică, s‑ar aplica siturilor de importanță comunitară în cauză începând de la data comunicării către Comisie a listei întocmite de Republica Portugheză în aplicarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva habitate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 31].

48

Ca răspuns la acest argument, pe de o parte, Curtea a statuat că dispozițiile unei directive trebuie puse în aplicare cu o forță obligatorie incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare pentru îndeplinirea cerinței securității juridice [Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 35].

49

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, susținând că procedurile de desemnare a siturilor de importanță comunitară în cauză ca arii speciale de conservare nu au fost încă finalizate din punct de vedere formal, Republica Portugheză nu contesta că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, nu desemnase încă aceste situri drept arii speciale de conservare [Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 37].

50

Un astfel de raționament se aplică și mijlocului de apărare invocat de Irlanda, potrivit căruia protecția acordată de reglementarea irlandeză siturilor de importanță comunitară și siturilor candidate este suficientă pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

51

În speță, este necesar să se constate că reglementarea națională invocată de Irlanda în susținerea răspunsului său la primul motiv al cererii introductive a Comisiei, care, potrivit acestui stat membru, acordă o protecție suficientă siturilor de importanță comunitară în discuție în lipsa desemnării acestora din urmă ca arii speciale de conservare, nu este de natură să îndeplinească obligația specifică, prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate, de a desemna în mod formal siturile de importanță comunitară ca arii speciale de conservare.

52

Astfel, o asemenea obligație constituie o etapă obligatorie a regimului de protecție a habitatelor și a speciilor prevăzut de directiva menționată.

53

La această obligație se adaugă cea de a determina obiectivele de conservare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate, și cea de a stabili măsurile de conservare, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 50).

54

Această din urmă obligație a statelor membre de a adopta măsurile de conservare necesare în vederea protejării ariilor speciale de conservare, care este prevăzută la articolul 6 din Directiva habitate, este distinctă de obligația formală a acestor state, prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din această directivă, de a desemna siturile de importanță comunitară ca arii speciale de conservare, conform jurisprudenței menționate la punctul 45 din prezenta hotărâre.

55

În ceea ce privește complexitatea procedurii de desemnare formală subliniată de Irlanda și născută în special din acțiunile juridice pe care le‑au putut introduce împotriva unei astfel de desemnări proprietarii siturilor în cauză, trebuie amintit că statele membre nu pot invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea lor juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii [Hotărârea din 12 noiembrie 2019, Comisia/Irlanda (Parcul eolian de la Derrybrien), C‑261/18, EU:C:2019:955, punctul 89 și jurisprudența citată].

56

În aceste condiții, trebuie să se constate că, prin nedesemnarea ca arii speciale de conservare, cât mai curând posibil și în termen de maximum șase ani, a 217 dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză, Irlanda nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

57

Prin urmare, primul motiv trebuie admis.

58

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia reproșează Irlandei că a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate prin faptul că nu a stabilit obiective detaliate de conservare pentru 140 dintre siturile de importanță comunitară în cauză.

59

Această instituție deduce obligația de a stabili obiective detaliate de conservare pentru fiecare sit în termenul maxim de șase ani de la articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate, astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 46-52).

60

La data la care a expirat termenul stabilit în avizul motivat suplimentar, Irlanda nu și-ar fi îndeplinit această obligație în ceea ce privește 140 dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză.

61

În memoriul în apărare, Irlanda recunoaște că nu a finalizat procedura de identificare și de publicare a obiectivelor de conservare specifice pentru toate cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză.

62

Acest stat membru arată că a depus eforturi considerabile pentru a identifica și a publica obiective de conservare specifice. Pandemia de COVID-19 ar fi întârziat însă finalizarea lucrărilor. La data memoriului în apărare al Irlandei, 371 de situri ar dispune de obiective de conservare. La data memoriului în duplică al acestui stat membru, obiectivele de conservare ar fi fost stabilite pentru toate siturile.

63

Având în vedere progresele realizate, nu ar exista o încălcare substanțială a articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

64

În ceea ce privește termenii articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate, trebuie să se constate că, deși modul de redactare a acestei dispoziții nu menționează în mod expres obligația de a stabili obiective de conservare, această dispoziție impune totuși ca autoritățile competente din statul membru în cauză, cu ocazia desemnării ariei speciale de conservare, să stabilească prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea unui tip de habitat la un stadiu corespunzător de conservare. Or, stabilirea acestor priorități implică faptul că aceste obiective de conservare au fost deja stabilite (Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 46).

65

Astfel, ținând seama de asemenea de contextul și de finalitatea articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate, Curtea a considerat că, deși din această dispoziție reiese că desemnarea ariilor speciale de conservare și determinarea priorităților în materie de conservare trebuie să se efectueze cât mai curând posibil și, în orice caz, în termen de maximum șase ani de la momentul în care a fost inclus un sit de importanță comunitară în cadrul procedurii prevăzute la alineatul (2) al acestui articol, acest termen se aplică de asemenea stabilirii obiectivelor de conservare, dat fiind că ele sunt necesare în vederea stabilirii respectivelor priorități și trebuie, prin urmare, să preceadă stabilirea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 47-53).

66

Trebuie adăugat că doar obiective specifice și precise pot fi calificate drept „obiective de conservare” în sensul Directivei habitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 59).

67

În speță, termenele de șase ani care erau acordate Irlandei pentru a desemna siturile a căror listă figurează în Deciziile 2004/813 și 2009/96 au expirat la 7 decembrie 2007 și, respectiv, la 12 decembrie 2014.

68

Irlanda recunoaște că, la expirarea termenului prevăzut în avizul motivat suplimentar, și anume la 9 ianuarie 2019, nu stabilise în ordinea juridică națională obiectivele specifice de conservare referitoare la cele 140 de situri de importanță comunitară pentru care Comisia invocă al doilea motiv.

69

În aceste condiții, trebuie să se constate că, prin faptul că nu a definit obiective detaliate de conservare specifice fiecărui sit pentru 140 dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză, Irlanda nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

70

Prin urmare, al doilea motiv trebuie admis.

71

În cererea introductivă, Comisia reproșează Irlandei că nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate prin faptul că nu a adoptat măsurile de conservare necesare. Mai întâi, nicio măsură de conservare nu ar fi fost adoptată cu privire la 230 de situri. În continuare, măsurile de conservare adoptate în privința altor 149 situri nu ar fi decât fragmentare. În plus, măsurile celor 44 de situri care fac obiectul unor măsuri de conservare complete nu ar fi valabile, întrucât ar fi fost adoptate anterior stabilirii obiectivelor de conservare. În sfârșit, se reproșează Irlandei că a adoptat o practică generală constând în stabilirea unor măsuri de conservare insuficient de precise.

72

Comisia consideră că măsurile de conservare solicitate trebuiau să fie adoptate în termenul de șase ani prevăzut la articolul 4 alineatul (4) din această directivă, aplicabil desemnării ariilor speciale de conservare. Aceasta susține că măsurile de conservare în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate trebuie, potrivit Hotărârii din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare) (C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 52), și Hotărârii din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 76) să fie stabilite și puse în aplicare în cadrul acestor arii speciale de conservare și, așadar, în termenul de desemnare a acestora din urmă.

73

Comisia consideră că reiese cu claritate din modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate că statul membru în cauză trebuie să instituie măsuri de conservare pentru toate ariile speciale de conservare de pe teritoriul lor.

74

Or, pe de o parte, Irlanda nu i‑ar fi comunicat nicio măsură de conservare privind 230 de situri dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză.

75

Pe de altă parte, în ceea ce privește celelalte 193 de situri, care fac obiectul unor măsuri de conservare, Comisia susține, întemeindu-se pe Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare) (C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 52) și pe Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 76), că măsurile de conservare trebuie stabilite în funcție de fiecare specie și de fiecare tip de habitat prezent în fiecare dintre siturile în cauză. Or, Irlanda nu ar fi instituit măsuri de conservare decât pentru o parte dintre speciile și/sau tipurile de habitate protejate în 149 de situri.

76

Comisia arată că a ajuns la această cifră comparând numărul de elemente eligibile ale siturilor, indicat de Irlanda în formularele standard de date pertinente, cu numărul acestor elemente pentru care Irlanda a indicat că a stabilit măsuri de conservare.

77

Măsurile indicate de Irlanda în răspunsul său la avizul motivat al Comisiei ar fi insuficiente pentru a reduce numărul de situri care fac obiectul unor măsuri parțiale de conservare. Astfel, potrivit Comisiei, cea mai mare parte a acestor măsuri nu ar fi decât în curs de elaborare, mai precis în etapa pregătitoare. În plus, Irlanda nu ar fi furnizat nicio informație care să permită să se concluzioneze că măsurile menționate ar completa toate măsurile de conservare și ar acoperi, așadar, toate elementele siturilor în cauză care prezintă un interes.

78

În memoriul în apărare, Irlanda arată că a pus în aplicare măsuri de conservare globale și detaliate prin intermediul a zece programe naționale. Programele menționate ar fi elaborate pe tipuri de habitate și pe specii, iar nu pentru fiecare sit. Cu toate acestea, punerea în aplicare a programelor menționate ar fi realizată în mod specific fiecărui sit. Aceste elemente ar demonstra nu numai că respectivul stat membru respectă articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate, ci că are și intenția sa de a îndeplini în continuare cerințele acestei dispoziții în mod pragmatic, garantând o protecție adecvată a speciilor și a habitatelor în cauză.

79

Mai precis, acest stat membru arată că a adoptat măsuri de conservare complete pentru 79 de situri care figurează în anexa la memoriul în apărare și a prezentat măsurile adoptate pentru un eșantion de 6 situri cu titlu ilustrativ. În numeroase situri ar fi puse în aplicare măsuri de conservare cel puțin parțiale.

80

Irlanda arată că regulamentul de transpunere conține măsuri de conservare în măsura în care impune o autorizație prealabilă pentru exercitarea unei activități și urmărește astfel să evite ca situl în cauză să sufere un prejudiciu. Astfel, fiecare dintre siturile în cauză ar face obiectul unor măsuri de conservare.

81

Irlanda recunoaște că modul în care informația a fost transmisă Comisiei ar putea prezenta o deficiență. Având în vedere lipsa unui sistem centralizat de gestionare a datelor pentru introducerea intervențiilor și a măsurilor de gestionare a siturilor în cauză, i-ar fi dificil să transfere, în mod exhaustiv, pe baza unor elemente de probă, rezultate de la nivelul local de gestionare a siturilor la nivelul național. Ar fi avută în vedere o platformă centralizată de date.

82

Comisia arată că cele zece programe naționale menționate de Irlanda și lista cu 79 de situri despre care se pretinde că fac obiectul unor măsuri de conservare complete nu privesc, împreună, decât 137 de situri. Irlanda ar admite astfel că ar exista cel puțin 286 de situri care ar fi lipsite de măsuri de conservare.

83

În ceea ce privește aceste 79 de situri, precum și siturile suplimentare vizate de cele zece programe naționale invocate de Irlanda atunci când face referire la conținutul documentelor anexate la memoriul său în apărare, Comisia afirmă că acest stat membru nu indică, în memoriul în apărare, în ce parte a anexelor ar fi vorba despre caracterul pretins „exhaustiv și complet” al măsurilor de conservare referitoare la aceste 79 de situri, nici nu face trimitere la cele zece programe, pe care le‑ar fi rezumat în una dintre aceste anexe, pentru a respinge în special caracterul incomplet al măsurilor de conservare. Astfel, conform articolului 124 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții, nu ar fi necesar să se țină seama de informațiile care figurează în aceste anexe.

84

În plus, patru dintre aceste zece programe ar fi fost adoptate ulterior expirării termenului stabilit în avizul motivat suplimentar. Din anexa la memoriul în apărare ar rezulta de asemenea că unele dintre aceste programe nu ar acoperi decât parțial elementele eligibile ale siturilor.

85

În memoriul său în duplică, Irlanda susține că interpretarea articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, preconizată de Comisie, potrivit căreia această dispoziție ar impune să se demonstreze că au fost puse în aplicare măsuri de conservare pe toate siturile și că aceste măsuri funcționează, este irealizabilă și ignoră contextul real. Această interpretare nu și‑ar găsi temeiul nici în directivă, nici în jurisprudența Curții.

86

Măsurile de conservare ar necesita, prin natura lor, ajustări, astfel încât identificarea unor măsuri suplimentare sau diferite nu ar fi suficientă pentru a demonstra o neîndeplinire a obligațiilor de către Irlanda. Ar fi suficient ca Irlanda să asigure în mod constant o supraveghere a măsurilor de conservare puse în aplicare în ansamblul rețelei Natura 2000 pentru a se asigura că amenințările și presiunile care au fost identificate pentru diferitele situri sunt luate în considerare. Această interpretare ar fi confirmată de articolele 11 și 17 din Directiva habitate, care prevăd evaluarea măsurilor de conservare, precum și, dacă este necesar, ajustarea punerii lor în aplicare pentru a garanta eficacitatea acestora.

87

Faptul că programele de conservare nu sunt legate în mod explicit de frontierele siturilor nu ar repune în discuție eficiența măsurilor. Dimpotrivă, punerea în aplicare a unor programe globale, iar nu a unor măsuri individuale pentru fiecare sit, ar avea consecințe globale asupra protecției speciilor și a habitatelor și ar reflecta coordonarea necesară a acțiunilor pentru a răspunde complexității obiectivului de conservare.

88

În anexa la memoriul său în duplică, Irlanda prezintă măsurile de conservare adoptate cu privire la șase situri suplimentare care figurează în lista celor 79 de situri și cu privire la 21 de situri referitoare la liliecii Rhinolophus hipposideros, precum și elemente suplimentare privind cele câteva situri pe care le‑a selecționat cu titlu ilustrativ în memoriul său în apărare.

89

În memoriul său în intervenție, Republica Federală Germania se opune interpretării potrivit căreia măsurile de conservare ar trebui să privească fiecare specie sau fiecare tip de habitat prezent în siturile respective.

90

Jurisprudența Curții nu s‑ar referi la o obligație de a lua măsuri de conservare proprii sau individuale pentru fiecare specie sau tip de habitat, ci la măsuri de conservare stabilite în funcție de cerințele ecologice ale fiecărei specii și ale fiecărui tip de habitat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, nepublicată, EU:C:2019:669, punctul 55].

91

În Hotărârea din 7 decembrie 2000, Comisia/Franța (C‑374/98, EU:C:2000:670, punctul 20), referitoare la Directiva păsări, dar aplicabilă Directivei habitate, Curtea ar fi respins motivul invocat împotriva Republicii Franceze, potrivit căruia măsurile speciale de conservare ar fi fost insuficiente în lipsa unor dispoziții specifice fiecărei specii de păsări sălbatice prezente în zona în cauză, pentru motivul că dispozițiile naționale în cauză, în măsura în care prevedeau interzicerea unor activități susceptibile să aducă atingere integrității biotopilor în cauză, profitau întregii avifaune care frecventează zonele acoperite de această reglementare.

92

În funcție de context, fie ar fi suficiente interdicții generale pentru a preveni principalele riscuri sau amenințări în sit, fie ar fi necesare măsuri diferențiate. Prin urmare, ar fi excesiv de formalist să se impună în mod sistematic măsuri specifice fiecărei zone.

93

În memoriul în răspuns la memoriul în intervenție al Republicii Federale Germania, Comisia se opune oricărui formalism.

94

Această instituție este de acord cu Republica Federală Germania cu privire la faptul că o măsură de conservare ar putea viza mai multe elemente dacă acestea prezintă cerințe ecologice similare. Cu toate acestea, fiecare habitat și fiecare specie prezente în sit ar trebui să beneficieze de măsurile de conservare necesare bazate pe obiective de conservare specifice. Nu aceasta ar fi situația în speță, întrucât Irlanda nu ar fi comunicat măsuri decât pentru un subansamblu de elemente pertinente.

95

În cererea sa introductivă, Comisia reproșează Irlandei că a adoptat măsuri de conservare în condițiile în care obiectivele de conservare nu erau încă stabilite în ceea ce privește cele 44 de situri în cauză care fac obiectul unor măsuri de conservare complete.

96

Potrivit acestei instituții, rezultă din jurisprudența Curții, în special din Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 46-52) că măsurile de conservare trebuie să se întemeieze pe obiectivele de conservare.

97

Instituția menționată deduce din aceasta obligația legală de a întemeia măsurile de conservare pe obiective de conservare specifice fiecărui sit și clar definite, care cuprind o componentă materială (obiectivele și măsurile trebuie să fie corelate) și o componentă secvențială (obiectivele nu trebuie să succeadă măsurilor). Această abordare ar fi confirmată de interpretarea sistematică a articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate în lumina articolului 6 alineatul (3) din această directivă, care prevede că evaluarea proiectelor care ar putea afecta o arie specială de conservare trebuie să țină seama de obiectivele de conservare.

98

În memoriul în apărare, Irlanda contestă interpretarea Hotărârii din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (C‑849/19, EU:C:2020:1047), preconizată de Comisie, care ar fi prea literală și nu ar ține seama de spiritul și de modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate. În cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, nu ar fi fost stabilit niciun obiectiv de conservare. Ar trebui să se distingă o astfel de situație de cea din speță, în care au fost stabilite obiective de conservare ulterior stabilirii măsurilor de conservare.

99

În memoriul său în replică, Comisia adaugă că faptul că obiectivele de conservare trebuie să preceadă măsurile de conservare se impune în raport cu obiectul și cu finalitatea Directivei habitate. Astfel, obiectivele de conservare definesc parametrii care permit să se evalueze dacă măsurile de conservare ating aceste obiective. Dacă obiectivele de conservare ar fi stabilite ulterior măsurilor de conservare, ar exista un risc ca aceste obiective să reflecte doar măsurile de conservare definite în prealabil.

100

În memoriul său în duplică, Irlanda subliniază că interpretarea Comisiei are drept consecință înlăturarea măsurilor de conservare puse în aplicare de statele membre în sensul Directivei habitate pentru motivul că sunt anterioare publicării obiectivelor de conservare.

101

Or, măsurile de conservare în cauză s‑ar întemeia pe o evaluare adaptată a amenințărilor și a presiunilor.

102

În memoriul său în intervenție, Republica Federală Germania apreciază, la rândul său, că o neîndeplinire a obligațiilor nu poate rezulta din simplul fapt că stabilirea obiectivelor de conservare nu a precedat stabilirea măsurilor de conservare. Elementul decisiv în raport cu care trebuie să fie apreciată existența unei neîndepliniri a obligațiilor ar fi eficacitatea măsurilor de conservare, independent de data la care acestea sunt adoptate.

103

O altă interpretare ar impune, în mod pur formal, readoptarea unor măsuri de conservare, chiar în condițiile în care măsurile adoptate ar fi eficiente și ar corespunde pe deplin criteriilor materiale prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate. Impunerea acestei cerințe formale ar fi contrară jurisprudenței Curții, în special Hotărârii din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 213) potrivit căreia elementul principal ar consta în faptul ca măsurile de conservare necesare să fie puse în aplicare în mod efectiv.

104

În plus, Republica Federală Germania observă o contradicție în raționamentul Comisiei. Pe de o parte, această instituție ar considera că obiectivele de conservare trebuie stabilite de îndată ce un sit este desemnat drept sit de importanță comunitară. Pe de altă parte, aceasta ar admite aplicarea la stabilirea acestor obiective a termenului de 6 de ani prevăzut la articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

105

În răspunsul său la memoriul în intervenție al Republicii Federale Germania, Comisia arată că ipoteza în care măsurile de conservare adoptate anterior stabilirii obiectivelor de conservare ar corespunde acestor obiective ține de simpla coincidență. În schimb, ar exista un risc ca obiectivele de conservare ex post să nu își îndeplinească funcția de determinare a contribuției potențiale a unui sit la rețeaua Natura 2000 întrucât ar reflecta pur și simplu ambiția măsurilor de conservare existente care nu erau întemeiate pe obiective de conservare și, prin urmare, nu erau axate pe obiectivul general urmărit de Directiva habitate, și anume menținerea și restabilirea unui stadiu corespunzător de conservare. Această problemă ar fi accentuată atunci când, precum în speță, măsurile ar fi în mod sistematic anterioare stabilirii obiectivelor.

106

Pe de altă parte, instituția menționată neagă orice contradicție în interpretarea sa. Ordinea impusă de Directiva habitate ar urma modul de redactare a articolelor 4 și 6 din această directivă.

107

În cererea introductivă, Comisia arată că măsurile de conservare trebuie să fie clare și precise. Măsurile generice, de orientare sau care necesită măsuri de concretizare în vederea punerii lor efective în aplicare nu ar fi suficiente (Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 77 și 78, precum și jurisprudența citată).

108

În plus, articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate ar prevedea de asemenea o cerință calitativă, și anume că aceste măsuri trebuie să permită să se răspundă tuturor presiunilor sau amenințărilor principale.

109

În speță, măsurile de conservare instituite de Irlanda ar fi, în mod sistematic și persistent, insuficient de precise și de detaliate pentru a răspunde tuturor presiunilor și amenințărilor importante.

110

Comisia ar putea, în temeiul articolului 258 TFUE, să solicite constatarea faptului că dispozițiile unei directive nu au fost respectate, întrucât o practică generală contrară acestora ar fi fost adoptată de autoritățile unui stat membru, a cărei ilustrare ar fi, eventual, situații specifice [(Hotărârea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C‑494/01, EU:C:2005:250, punctul 27).

111

Această instituție susține, pe baza unei evaluări calitative a unei game largi de situri irlandeze care fac obiectul unor măsuri de conservare existente, că măsurile de conservare instituite în siturile irlandeze erau în mod sistematic și persistent de o calitate insuficientă, întrucât nu erau suficient de precise și de detaliate sau că erau insuficiente pentru a răspunde tuturor presiunilor și amenințărilor semnificative.

112

Comisia ilustrează această deficiență sistemică printr‑o evaluare detaliată axată pe două tipuri de habitate prioritare importante care figurează într‑o gamă largă de situri irlandeze, și anume, pe de o parte, lagunele costiere, precum și turbăriile de acoperire și, pe de altă parte, o specie deosebit de amenințată, scoica perliferă de apă dulce.

113

Aceste exemple ar fi reprezentative și, în consecință, ar revela o încălcare generală și persistentă de către Irlanda a articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate. Acestea ar privi un număr mare de situri care ar fi fost alese în special ca urmare a stadiului lor de conservare ‑ necorespunzător sau slab ‑ identificat în rapoartele Irlandei întocmite în temeiul articolului 17 din această directivă și a importanței habitatelor și a speciilor în cauză, printre altele, întrucât Irlanda adăpostește o mare parte din turbăriile de acoperire și din scoicile perlifere de apă dulce. În sfârșit, repartizarea geografică a siturilor examinate ar fi reprezentativă pentru configurația geografică a rețelei siturilor de importanță comunitară și a ariilor speciale de protecție din Irlanda.

114

Astfel, Comisia menționează, mai întâi, exemplul lagunelor costiere, pentru care ar fi fost comunicate în special măsurile de conservare a „înnămolirii” și a „imersiunii”, precum și pe cea a „gestionării nivelurilor de apă”. Aceste măsuri nu ar fi suficient de specifice în termeni cantitativi și în privința indicării actorilor responsabili sau a activităților care trebuie puse în aplicare și nu ar răspunde în special presiunii referitoare la poluarea apelor.

115

Gama largă de presiuni asupra acestui tip de habitat și insuficiența acestor măsuri ar fi confirmate de raportul întocmit de Irlanda în cursul anului 2019 în temeiul Directivei habitate, potrivit căruia starea lagunelor este necorespunzătoare și se deteriorează.

116

Comisia ia apoi exemplul turbăriilor de acoperire. Măsurile de conservare a siturilor în cauză ar fi prea generice. În acest context, instituția menționată citează elemente precum „îndepărtarea mecanică a turbei”, „extracția turbei”, „arderea”, „defrișarea”, „pășunatul”, „gestionarea forestieră generală”, „gestionarea nivelurilor de apă”, „alte consecințe legate de activitățile turistice și de agrement”, „vânătoarea”, „înlăturarea tufărișului”, „înlăturarea/controlul speciilor de plante”, precum și „împrejmuirea”.

117

Din raportul Irlandei pentru anul 2013 în temeiul Directivei habitate ar reieși că aceste măsuri s‑au concentrat pe amenințarea pe care o reprezintă pășunatul excesiv, dar nu răspund în mod suficient celorlalte presiuni și amenințări semnificative la adresa turbăriilor de acoperire, cum ar fi, astfel cum reiese din raportul Irlandei pentru anul 2019, parcurile eoliene și alte infrastructuri, tăierea turbei, eroziunea, arderea, împădurirea, activitățile agricole care determină o depunere de azot sau drenarea. Aceste rapoarte ar indica faptul că starea turbăriilor menționate este necorespunzătoare și se deteriorează.

118

În sfârșit, Comisia ia exemplul siturilor de protecție a scoicii perlifere de apă dulce și apreciază că măsurile de conservare a acestor situri fac referire, în mod foarte generic, la „evacuări”, la „eliminarea deșeurilor menajere”, la „poluarea apei” sau la „irigații”, fără a prevedea măsuri de conservare însoțite de termeni cantitativi, de actori responsabili sau de calendare.

119

În plus, ea consideră că aceste măsuri nu răspund presiunilor, identificate de Irlanda, rezultate din „poluarea difuză a apelor de suprafață cauzată de activitățile agricole și forestiere”, din „captarea apei de suprafață pentru aprovizionarea publică cu apă”, din „incendii” sau din „plantarea forestieră pe terenuri descoperite”.

120

Măsurile din proiectul KerryLIFE, la care Irlanda face trimitere în răspunsul său la avizul motivat suplimentar al Comisiei, ar fi insuficiente, în special pentru că nu remediază presiunile exercitate de silvicultură pe siturile în discuție. Irlanda ar face de asemenea referire la proiectul de parteneriat european pentru inovare care privește șapte situri de protecție a scoicii perlifere de apă dulce, dar nu ar furniza informații cu privire la modul în care măsurile asociate ar răspunde fiecăreia dintre principalele presiuni și amenințări cu care se confruntă specia vizată în aceste situri.

121

Raportul întocmit de Irlanda pentru anul 2019 în temeiul Directivei habitate ar confirma presiunile exercitate asupra siturilor menționate și ar demonstra insuficiența măsurilor de conservare a acestora, întrucât starea globală a acestora din urmă este evaluată ca fiind necorespunzătoare și „în deteriorare”.

122

În memoriul său în apărare, Irlanda arată, cu titlu ilustrativ, că planurile de readucere la un stadiu corespunzător de conservare și de drenaj specifice fiecărui sit au fost elaborate pentru întreaga rețea de turbării înalte din Irlanda, desemnate ca arii speciale de conservare, dintre care 53 de situri în cauză, și în prezent sunt puse în aplicare măsuri de conservare în ansamblul acestei rețele. Măsurile de conservare prezentate în fiecare plan ar fi concepute pentru a atinge, pentru fiecare arie specială de conservare, scopurile prevăzute de obiectivul de conservare specific sitului pentru habitatul „turbării înalte active” care figurează în anexa I la Directiva habitate. Aceste planuri ar fi în prezent puse în aplicare în conformitate cu diferite componente ale programului de conservare a turbăriilor înalte.

123

În memoriul său în replică, Comisia susține că explicațiile sumare care figurează în memoriul în apărare și în anexele sale nu demonstrează că măsurile adoptate sunt suficient de precise și de detaliate pentru niciunul dintre tipurile de habitate și pentru speciile vizate de prezentul motiv. Irlanda ar fi omis să precizeze „responsabilul, locul și timpul” și dacă măsurile luate sunt suficiente pentru a face față tuturor presiunilor și amenințărilor esențiale.

124

În plus, dintre cele 6 situri menționate la punctul 79 din prezenta hotărâre, care fac parte din cele 79 de situri pentru care Irlanda pretinde că a adoptat măsuri de conservare complete, situl Carrownagappul Bog SAC ar fi unul dintre siturile de turbării înalte pentru care nu există încă planuri de readucere la un stadiu corespunzător de conservare decât în faza de proiect, iar situl Slieve Bloom Mountains ar viza o turbărie de acoperire, care necesită o readucere activă la un stadiu corespunzător de conservare și pentru care nu a fost încă elaborat niciun plan de readucere la un stadiu corespunzător de conservare.

125

Lipsa unor măsuri de conservare pentru a face față problemelor cauzate de silvicultură în bazinul hidrografic al siturilor care adăpostesc scoici perlifere de apă dulce ar fi, la rândul său, confirmată de ultima analiză științifică privind specia și conservarea acesteia. Proiectul KerryLIFE ar fi criticat în cuprinsul acesteia în măsura în care nu a permis readucerea la un stadiu corespunzător a zonelor care au fost drenate pentru silvicultură.

126

În memoriul în duplică, Irlanda subliniază activitatea sa de ameliorare a măsurilor de conservare. Acest stat membru consideră că articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate nu impune ca măsurile de conservare să răspundă în mod necesar tuturor amenințărilor și presiunilor care afectează un sit la un moment dat.

127

În memoriul său în intervenție, Republica Federală Germania contestă nivelul de exhaustivitate și de precizie impus de Comisie și se opune luării în considerare a rapoartelor întocmite de Irlanda în temeiul articolului 17 din Directiva habitate pentru a dovedi această neîndeplinire a obligațiilor.

128

În ceea ce privește caracterul exhaustiv al măsurilor, ar fi uneori posibil, printr‑o simplă interdicție generală de a săvârși acte care creează prejudicii, să se prevină toate riscurile și amenințările principale. A impune în general ca măsurile specifice și proprii fiecărei zone să fie întotdeauna luate pentru fiecare amenințare sau pentru fiecare specie sau habitat natural ar constitui un formalism pur.

129

În ceea ce privește nivelul de precizie, acest stat membru consideră că din cerința unor măsuri de conservare clare și precise nu trebuie să se deducă faptul că acestea trebuie să cuprindă întotdeauna obiective cantitative, termene pentru a acționa sau să specifice „responsabilul, locul și timpul”.

130

Astfel, din Hotărârea din 10 mai 2007, Comisia/Austria (C‑508/04, EU:C:2007:274, punctul 76), ar rezulta că Directiva habitate impune adoptarea unor măsuri de conservare necesare și limitează eventuala posibilitate de reglementare sau de decizie a autorităților naționale la mijloacele pentru punerea în aplicare și la opțiunile tehnice ce pot fi aplicate în cadrul măsurilor respective. În plus, în Hotărârea din 14 octombrie 2010, Comisia/Austria (C‑535/07, EU:C:2010:602, punctul 60), referitoare la Directiva păsări, Curtea ar fi statuat că această directivă este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele de punere în aplicare a respectivei directive.

131

În ceea ce privește utilizarea rapoartelor întocmite de Irlanda în temeiul articolului 17 din Directiva habitate, Republica Federală Germania subliniază că aceste rapoarte nu se referă în mod specific la situația siturilor în cauză, ci cea a întregului teritoriu vizat. Prin urmare, nu s‑ar putea trage o concluzie din aceasta cu privire la efectivitatea măsurilor adoptate în siturile în cauză.

132

În plus, evoluțiile observate în aceste rapoarte ar putea proveni din faptul că este vorba despre populații și ecosisteme naturale cu o fluctuație uneori ridicată – cauzate de natură – sau cu o dinamică proprie, care dinamică ar putea, în plus, să fie consolidată, suprapusă sau împiedicată de diverse influențe antropice, ce nu pot fi întotdeauna compensate prin măsuri specifice zonelor protejate.

133

În memoriul în răspuns la memoriul în intervenție al Republicii Federale Germania, Comisia afirmă că este, desigur, posibil ca o măsură de conservare să vizeze mai multe elemente dacă acestea au cerințe ecologice similare. Cu toate acestea, problema privind numeroase situri irlandeze ar fi fost aceea că Irlanda nu ar fi comunicat măsuri, în ceea ce privește numeroase situri, decât pentru un subansamblu de elemente pertinente.

134

În plus, Comisia arată că marja de apreciere lăsată statelor membre în ceea ce privește mijloacele de punere în aplicare a măsurilor de conservare ar fi limitată. Mai întâi, din articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate ar rezulta că măsurile de conservare trebuie să răspundă tuturor presiunilor sau amenințărilor principale care ar putea afecta tipurile de habitate și speciile existente în sit. În al doilea rând, măsurile de conservare ar trebui să fie clare și precise. În sfârșit, Curtea ar fi statuat că măsurile de conservare ar fi insuficiente dacă ar prezenta un caracter generic și orientativ sau dacă ar necesita măsuri de concretizare în vederea punerii lor efective în aplicare [Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 55, precum și Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 82]. Calitatea măsurilor de conservare, inclusiv precizia acestora, nu ar fi, așadar, lăsată la libera apreciere a statelor membre.

135

Pe de altă parte, raportul întocmit în temeiul articolului 17 din Directiva habitate ar indica faptul că stadiul de conservare pentru tipurile de habitate „lagune costiere” și „turbării de acoperire”, precum și pentru o specie amenințată în mod special, scoica perliferă de apă dulce, ar înregistra o tendință „în deteriorare” în cadrul rețelei Natura 2000. Prin urmare, acesta s‑ar referi în mod expres la situația din zonele Natura 2000.

136

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 6 din Directiva habitate impune statelor membre o serie de obligații și prevede proceduri specifice care urmăresc să asigure, astfel cum reiese din articolul 2 alineatul (2) din această directivă, menținerea sau, dacă este cazul, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță pentru Uniune, în vederea atingerii obiectivului mai general al directivei menționate, care este garantarea unui nivel ridicat de protecție a mediului în ceea ce privește siturile protejate în temeiul acesteia (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Holohan și alții, C‑461/17, EU:C:2018:883, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

137

În special, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, pentru fiecare arie specială de conservare, statele membre trebuie să adopte măsurile de conservare necesare în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale care figurează în anexa I la această directivă și ale speciilor care figurează în anexa II la directiva menționată, prezente în situl respectiv [Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża), C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 207].

138

Obligațiile care revin statelor membre în temeiul articolului 6 din Directiva habitate, inclusiv obligația de a adopta măsurile de conservare necesare prevăzute la alineatul (1) al acestui articol, trebuie puse în aplicare în mod efectiv și prin măsuri complete, clare și precise [Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 53, precum și jurisprudența citată].

139

În speță, trebuie arătat că, astfel cum s‑a constatat la punctul 56 din prezenta hotărâre, Irlanda a omis să desemneze drept arii speciale de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, 217 dintre cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză. Or, măsurile de conservare necesare, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, trebuie să fie stabilite și puse în aplicare în cadrul acestor arii speciale de conservare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctul 52].

140

Împrejurarea că Irlanda nu și-a îndeplinit obligația care decurge din articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate de a desemna ca arii speciale de conservare siturile de importanță comunitară în cauză nu o exonerează, în ceea ce privește aceleași situri, de la obligația de a stabili măsurile de conservare necesare, conform articolului 6 alineatul (1) din această directivă și de la o constatare a neîndeplinirii obligațiilor în caz de încălcare a acestei din urmă obligații [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18, EU:C:2019:669, punctele 52-54].

141

Acestea fiind precizate, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante privind sarcina probei în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, revine Comisiei sarcina de a dovedi existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor. Comisia este cea care trebuie să prezinte Curții elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența neîndeplinirii obligațiilor, fără a se putea întemeia pe o simplă prezumție [Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Suedia (Stații de epurare), C‑22/20, EU:C:2021:669, punctul 143 și jurisprudența citată].

142

Cu toate acestea, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, statele membre sunt obligate să faciliteze Comisiei îndeplinirea misiunii sale, care constă, potrivit articolului 17 alineatul (1) TUE, mai ales în a veghea la aplicarea dispozițiilor Tratatului FUE și a dispozițiilor adoptate de instituții în temeiul acestuia. În special, trebuie să se țină cont de faptul că, pentru a verifica aplicarea corectă în practică a dispozițiilor naționale destinate să asigure punerea în aplicare efectivă a unei directive, Comisia, care nu dispune de puteri proprii de investigare în materie, se bazează în mare măsură pe elementele furnizate de eventuali petenți, precum și de statul membru în cauză [Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Suedia (Stații de epurare), C‑22/20, EU:C:2021:669, punctul 144 și jurisprudența citată].

143

Rezultă în special că, în cazul în care Comisia a furnizat suficiente elemente care evidențiază anumite fapte, sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat datele astfel prezentate revine statului membru (Hotărârea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C‑494/01, EU:C:2005:250, punctul 44).

144

În speță, Comisia a susținut că Irlanda nu i‑a comunicat nicio măsură de conservare privind 230 de situri din cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză. În plus, aceasta afirmă, pe baza comparației menționate la punctul 71 din prezenta hotărâre, că, printre cele 193 de situri rămase, pentru care ar exista măsuri de conservare, 149 de situri nu fac obiectul unor măsuri complete, care să acopere fiecare specie și fiecare tip de habitat prezente în mod semnificativ.

145

Ca răspuns la acest argument, pe de o parte, Irlanda susține că măsurile de conservare sunt puse în aplicare prin intermediul a zece programe naționale elaborate în funcție de tipurile de habitate și de specii, precum și prin regulamentul de transpunere, care prevede o autorizare prealabilă pentru exercitarea unei activități care ar putea avea consecințe nefaste sau deteriorări ale unui sit de importanță comunitară.

146

Pe de altă parte, acest stat membru arată că a adoptat măsuri de conservare complete pentru 79 dintre siturile de importanță comunitară în cauză.

147

În această privință, în primul rând, în ceea ce privește regulamentul de transpunere menționat, trebuie amintit că articolul 6 din Directiva habitate repartizează măsurile în trei categorii, și anume măsurile de conservare, măsurile de prevenire și măsurile compensatorii, prevăzute la alineatele (1), (2) și, respectiv, (4) ale acestui articol (Hotărârea din 21 iulie 2016, Orleans și alții, C‑387/15 și C‑388/15, EU:C:2016:583, punctul 33).

148

Alineatele (2) și (3) ale articolului 6 din Directiva habitate prevăd obligația de a evita deteriorarea siturilor și, respectiv, evaluarea corespunzătoare a planurilor și a proiectelor care ar putea afecta în mod semnificativ siturile. Obiectivul acestor două alineate constă, așadar, în protejarea siturilor de deteriorări.

149

Pentru punerea în aplicare a articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, poate fi necesar să se adopte atât măsuri menite să evite daunele și perturbările externe cauzate de om, cât și măsuri de combatere a evoluțiilor naturale care ar putea deteriora stadiul de conservare a speciilor și a habitatelor naturale în ariile speciale de conservare (Hotărârea din 20 octombrie 2005, Comisia/Regatul Unit, C‑6/04, EU:C:2005:626, punctul 34).

150

Măsurile de conservare prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate nu se pot limita cu atât mai mult, în principiu, la măsurile menite să evite daunele și perturbările externe cauzate de om și ar trebui să cuprindă, dacă este necesar, măsurile proactive pozitive pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a sitului.

151

În aceste condiții, trebuie constatat că regulamentul de transpunere, care se limitează să prevadă o autorizație prealabilă pentru desfășurarea unei activități care poate avea consecințe nefaste sau deteriorarea unui sit de importanță comunitară, nu este suficient pentru a îndeplini obligațiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate.

152

În ceea ce privește, în al doilea rând, cele zece programe naționale elaborate de Irlanda în funcție de tipurile de habitate și de specii, precum și lista celor 79 de situri pentru care acest stat membru pretinde că a adoptat măsuri de conservare complete, trebuie să se constate, primo, că informațiile prezentate Curții de acest stat membru nu sunt suficiente pentru a respinge argumentația Comisiei potrivit căreia nu există măsuri de conservare pentru cele 230 de situri care fac obiectul prezentului motiv.

153

Secundo, informațiile prezentate Curții de Irlanda nu permit să se stabilească faptul că măsurile adoptate de acest stat membru cuprind în mod sistematic măsuri de conservare stabilite în funcție de cerințele ecologice ale fiecărei specii și ale fiecărui tip de habitat prezent în aceste situri, pentru ansamblul celor 193 de situri vizate la punctul 144 din prezenta hotărâre și în plus față de cele 44 de situri pentru care Comisia acceptă acest lucru. Or, articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate impune ca măsurile de conservare să fie stabilite în funcție de cerințele ecologice ale fiecărei specii și ale fiecărui tip de habitat prezente în fiecare dintre siturile de importanță comunitară în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Portugalia (Desemnarea și protecția ariilor speciale de conservare), C‑290/18 EU:C:2019:669, punctul 55].

154

Prin urmare, este necesar să se constate că statul membru menționat nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, pe de o parte, prin faptul că a omis să adopte măsurile de conservare pentru 230 dintre cele 423 de situri în cauză și, pe de altă parte, prin faptul că a omis să adopte măsurile de conservare complete pentru 149 dintre cele 193 de situri rămase.

155

Astfel cum reiese din jurisprudența Curții, statele membre sunt obligate să stabilească măsurile de conservare necesare în conformitate cu necesitățile ecologice, identificarea acestora din urmă presupunând stabilirea obiectivelor de conservare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 49).

156

Curtea a statuat că stabilirea obiectivelor de conservare constituie o cerință prealabilă necesară în cadrul stabilirii priorităților și a măsurilor de conservare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 50).

157

Rezultă de aici că stabilirea obiectivelor de conservare constituie o etapă obligatorie și necesară între desemnarea ariilor speciale de conservare și punerea în aplicare a unor măsuri de conservare (Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia, C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 52).

158

Desigur, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 64-70 din prezenta hotărâre și din Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 42-61), trebuie să se considere că neadoptarea de către un stat membru a unor obiective de conservare specifice și precise constituie o încălcare a obligațiilor care îi revin acestui stat, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate.

159

În aceste condiții, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 85-88 din concluzii, articolul 6 alineatul (1) din această directivă nu impune ca măsurile de conservare să fie adoptate în mod imperativ după adoptarea obiectivelor de conservare.

160

Nu este mai puțin adevărat că, și în cazul în care obiectivele menționate sunt definite ulterior adoptării măsurilor de conservare, este necesar ca aceste măsuri să răspundă obiectivelor menționate.

161

Or, în prezenta cauză, în ceea ce privește cele 44 de situri pe care le consideră că au făcut obiectul unor măsuri de conservare complete, Comisia nu a demonstrat că măsurile de conservare concrete, adoptate de Irlanda, nu corespundeau unor obiective de conservare definite ulterior adoptării acestor măsuri.

162

În aceste condiții, trebuie să se constate că simplul fapt de a fi adoptat măsuri de conservare pentru siturile de importanță comunitară în cauză înainte de a fi definit obiectivele de conservare nu constituie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva habitate, astfel încât Comisia nu a demonstrat, pentru cele 44 de situri în cauză, că măsurile de conservare adoptate nu îndeplineau cerințele dispoziției menționate.

163

Trebuie amintit că Directiva habitate impune adoptarea măsurilor de conservare necesare, ceea ce exclude, pentru statele membre, orice marjă de apreciere în această privință și limitează eventuala posibilitate de reglementare sau de decizie a autorităților naționale la mijloacele pentru punerea în aplicare și la opțiunile tehnice ce pot fi aplicate în cadrul măsurilor respective (Hotărârea din 10 mai 2007, Comisia/Austria, C‑508/04, EU:C:2007:274, punctul 76).

164

În speță, Comisia prezintă, cu titlu ilustrativ, trei exemple care acoperă, în opinia sa, o gamă largă de situri și care se raportează la două tipuri de habitate prioritare, și anume lagunele costiere și turbăriile de acoperire, precum și la o specie prioritară, și anume scoica perliferă de apă dulce, pentru a demonstra că măsurile de conservare adoptate și aplicate în Irlanda sunt, în mod sistematic și persistent, de o calitate insuficientă, deoarece nu sunt suficient de precise și de detaliate, ori că sunt insuficiente pentru a răspunde tuturor presiunilor și amenințărilor semnificative.

165

În această privință, trebuie amintit că, fără a aduce atingere obligației Comisiei de a îndeplini, atât într‑un caz, cât și în celălalt, sarcina probei care îi revine, nimic nu o împiedică a priori pe aceasta din urmă să urmărească în același timp constatarea unor încălcări ale unor dispoziții ale directivei ca urmare a atitudinii adoptate de autoritățile unui stat membru în privința unor situații concrete, care sunt identificate în mod specific, ca urmare a atitudinii adoptate de autoritățile unui stat membru în privința unor situații concrete, care sunt identificate în mod specific, și cea a unor încălcări ale dispozițiilor menționate ca urmare a faptului că o practică generală contrară acestora ar fi fost adoptată de autoritățile respective, a cărei ilustrare ar fi, eventual, respectivele situații specifice (Hotărârea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C‑494/01, EU:C:2005:250, punctul 27).

166

În cazul în care Comisia a furnizat suficiente elemente care demonstrează că autoritățile unui stat membru au dezvoltat o practică repetată și persistentă care este contrară dispozițiilor unei directive, sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat datele astfel prezentate și consecințele care decurg din acestea revine statului membru respectiv (Hotărârea din 26 aprilie 2005, Comisia/Irlanda, C‑494/01, EU:C:2005:250, punctul 47).

167

În același timp, având în vedere obligația care îi revine de a dovedi pretinsa neîndeplinire a obligațiilor, Comisia nu poate, sub pretextul de a reproșa statului membru vizat o neîndeplinire generală și persistentă a obligațiilor pe care acesta din urmă este obligat să le respecte în temeiul dreptului Uniunii, nu poate să se dispenseze de respectarea acestei obligații de a face dovada neîndeplinirii obligațiilor imputate pe baza unor elemente concrete care caracterizează încălcarea dispozițiilor specifice pe care le invocă și să se întemeieze pe simple prezumții sau pe cauzalități schematice [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Comisia/Italia (Bacteria Xylella fastidiosa), C‑443/18, EU:C:2019:676, punctul 80].

168

Prezenta acțiune privește 423 de situri de importanță comunitară din regiunea biogeografică atlantică.

169

Regiunea menționată se caracterizează printr‑un număr mare de situri care fac obiectul motivului invocat de Comisie și, astfel cum reiese din dosarul de care dispune Curtea, printr‑o diversitate importantă a speciilor și a habitatelor prezente pe aceste situri.

170

Într‑un astfel de caz, ținând seama de jurisprudența menționată la punctul 167 din prezenta hotărâre, revine Comisiei sarcina de a demonstra, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 106 din concluzii, că exemplele speciilor și habitatelor prezentate de această instituție, în susținerea motivului prin care se urmărește constatarea unei neîndepliniri generale și persistente a obligațiilor care decurg din Directiva habitate, sunt reprezentative pentru toate siturile de importanță comunitară în cauză.

171

Or, în prezenta cauză, Comisia nu a îndeplinit sarcina probei menționată la punctul anterior.

172

Desigur, în cererea sa introductivă, Comisia a susținut că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat suplimentar, a considerat, pe baza unei evaluări calitative a unei game largi de situri irlandeze care fac obiectul unor măsuri de conservare existente, că măsurile de conservare instituite erau în mod sistematic și persistent de o calitate insuficientă, întrucât nu erau suficient de precise și de detaliate sau că erau insuficiente pentru a răspunde tuturor presiunilor și amenințărilor semnificative.

173

Cu toate acestea, nici în cererea introductivă, nici în memoriul în replică, Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale, prin argumente și prin date suficient de precise, clare și detaliate, că exemplele pe care le prezintă cu titlu ilustrativ, și anume, în speță, lagunele costiere, turbăriile de acoperire, precum și scoica perliferă de apă dulce, sunt reprezentative pentru toate siturile de importanță comunitară în cauză.

174

În special, în ceea ce privește constatarea Comisiei potrivit căreia repartizarea geografică a siturilor examinate reprezintă configurația geografică a rețelei siturilor de importanță comunitară și a ariilor speciale de conservare din Irlanda, trebuie observat că, în această privință, Comisia face trimitere la anexele A.21 și A.22 la cererea sa introductivă, care conțin hărți ale Irlandei. Or, examinarea acestor hărți nu permite în sine, în lipsa unei interpretări de către Comisie a datelor cuprinse în acestea, prezentată în cererea introductivă în mod precis, detaliat și exhaustiv, să se deducă o concluzie în ceea ce privește măsura în care cele trei exemple menționate la punctul precedent ar putea fi considerate ca fiind reprezentative pentru toate siturile de importanță comunitară în cauză.

175

În aceste condiții, argumentul Comisiei potrivit căruia măsurile de conservare instituite de Irlanda erau în mod general, sistematic și persistent de o calitate insuficientă, deoarece nu erau suficient de precise și de detaliate sau pentru că erau insuficiente pentru a răspunde tuturor presiunilor și amenințărilor semnificative, nu poate fi admis.

176

În consecință, al treilea motiv nu este întemeiat decât în măsura în care Irlanda nu a adoptat măsurile de conservare necesare în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale menționate în anexa I și ale speciilor menționate în anexa II la Directiva habitate pentru cele 423 de situri de importanță comunitară în cauză.

177

În lumina tuturor considerațiilor precedente, este necesar să se constate că:

178

Respinge acțiunea pentru restul motivelor.

179

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Irlandei la plata cheltuielilor de judecată, iar Irlanda a căzut în pretenții în mare măsură, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

180

Conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, potrivit căruia statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată, Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: