Cauza C‑333/21

European Superleague Company SL

împotriva

Fédération internationale de football association (FIFA)
și
Union des associations européennes de football (UEFA)

(cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Mercantil de Madrid)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 21 decembrie 2023

„Trimitere preliminară – Concurență – Piața internă – Reglementări instituite de asociații sportive internaționale – Fotbal profesionist – Entități de drept privat învestite cu competențe de reglementare, de control, de decizie și de sancționare – Norme referitoare la autorizarea prealabilă a competițiilor, la participarea cluburilor de fotbal și a jucătorilor la aceste competiții, precum și la exploatarea drepturilor comerciale și mediatice referitoare la competițiile menționate – Desfășurarea în paralel a unor activități economice – Organizarea și comercializarea competițiilor – Exploatarea drepturilor comerciale și mediatice corespunzătoare – Articolul 101 alineatul (1) TFUE – Decizie a unei asocieri de întreprinderi care aduce atingere concurenței – Noțiunile de «obiect» și de «efect» anticoncurențiale – Exceptare în temeiul articolului 101 alineatul (3) TFUE – Condiții – Articolul 102 TFUE – Abuz de poziție dominantă – Justificare – Condiții – Articolul 56 TFUE – Obstacole în calea libertății de prestare a serviciilor – Justificare – Condiții – Sarcina probei”

Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Conformitatea deciziei de trimitere cu normele de drept național în materia organizării și a procedurii judiciare – Verificare ce nu revine Curții

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 56 și 57)
Întrebări preliminare – Admisibilitate – Necesitatea unei hotărâri preliminare și pertinența întrebărilor adresate – Apreciere de către instanța națională – Prezumția de pertinență a întrebărilor adresate

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 64-66)
Dreptul Uniunii Europene – Domeniu de aplicare – Exercitarea sportului ca activitate economică – Includere – Norme instituite de asociații sportive referitoare la organizarea de competiții în disciplinele lor, precum și la buna lor desfășurare și participarea sportivilor la acestea – Admisibilitate – Limite – Exercitarea drepturilor și libertăților conferite particularilor de dreptul Uniunii

(art. 45, 49, 56, 63, 101, 102 și 165 TFUE)

(a se vedea punctele 75, 83, 85-88 și 101)
Dreptul Uniunii Europene – Domeniu de aplicare – Exercitarea sportului ca activitate economică – Includere – Norme adoptate numai pentru motive neeconomice și care se referă exclusiv la aspecte de ordin sportiv – Excludere – Norme provenind de la asociații sportive privind instituirea unui regim de autorizare prealabilă a unor competiții sportive, încadrarea participării cluburilor de fotbal și a jucătorilor la aceste competiții, precum și exploatarea drepturilor comerciale și mediatice referitoare la competițiile menționate – Norme care încadrează activități economice – Includere

(art. 45, 49, 56, 63, 101, 102 și 165 TFUE)

(a se vedea punctele 84 și 89-94)
Dreptul Uniunii Europene – Domeniu de aplicare – Exercitarea sportului ca activitate economică – Includere – Norme provenind de la asociații sportive privind instituirea unui regim de autorizare prealabilă a unor competiții sportive, încadrarea participării cluburilor de fotbal și a jucătorilor la aceste competiții, precum și exploatarea drepturilor comerciale și mediatice referitoare la competițiile menționate – Restricție – Justificare – Luare în considerare a particularităților care caracterizează activitatea sportivă

(art. 45, 49, 56, 63, 101, 102 și 165 TFUE)

(a se vedea punctele 96-100 și 102-106)
Concurență – Normele Uniunii – Întreprindere – Noțiune – Exercitarea unei activități economice – Organizarea și comercializarea de către asociații sportive a unor competiții de fotbal intercluburi pe teritoriul Uniunii, precum și exploatarea drepturilor legate de acestea – Includere

(art. 101 și 102 TFUE)

(a se vedea punctele 112-115)
Poziție dominantă – Abuz – Interzicere – Finalitate – Sancționarea practicilor care pot cauza, chiar și indirect, un prejudiciu consumatorilor prin faptul că aduc atingere unei structuri de concurență efectivă

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctul 124)
Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Noțiune obiectivă care vizează comportamentele de natură să influențeze structura pieței și care au ca efect împiedicarea menținerii sau a dezvoltării concurenței – Obligații care revin întreprinderii dominante – Exercitarea concurenței bazate numai pe merit – Criterii de apreciere

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 125-130)
Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Capacitate de a restrânge concurența și efect de excludere – Comportamente care au ca obiect sau ca efect actual sau potențial împiedicarea accesului pe piață al întreprinderilor potențial concurente – Includere

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctul 131)
Poziție dominantă – Abuz – Obiect statutar al unei asociații sportive care exercită activități economice în domeniul organizării și al comercializării competițiilor sportive – Asociație sportivă care organizează și exploatează din punct de vedere comercial competiții sportive și are competența de a stabili participarea altor întreprinderi la această activitate economică – Competență de autorizare prealabilă și de stabilire a condițiilor de exercitare a activităților menționate în privința concurenților actuali sau potențiali – Admisibilitate – Condiție – Încadrare de natură să excludă riscul de exploatare abuzivă a unei poziții dominante

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 132-138)
Poziție dominantă – Abuz – Noțiune – Asociații sportive care au adoptat norme discreționare de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare în contextul competițiilor internaționale de fotbal profesionist – Lipsa unor criterii materiale și a unor modalități procedurale care să asigure caracterul transparent, obiectiv, precis, nediscriminatoriu și proporțional al normelor și sancțiunilor menționate – Includere

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 143-152 și dispozitiv 1)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Constatare suficientă

[Art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 159 și 161-163)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul unei înțelegeri, precum și contextul economic și juridic al dezvoltării acesteia – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar – Încălcare prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Criterii de apreciere – Necesitatea de a examina efectele comportamentului anticoncurențial asupra concurenței – Lipsă

(art. 101 TFUE)

(a se vedea punctele 165-168)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin efect – Examinarea concurenței în lipsa acordului în litigiu

[Art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 169 și 170)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Obiect statutar al unei asociații sportive care exercită activități economice în domeniul organizării și al comercializării competițiilor sportive – Norme de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare în contextul competițiilor internaționale de fotbal profesionist – Lipsa unor criterii materiale și a unor modalități procedurale care să asigure caracterul transparent, obiectiv, precis, nediscriminatoriu și proporțional al normelor și sancțiunilor menționate – Restrângere prin obiect

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 171-179 și dispozitiv 2)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Decizii ale asocierilor de întreprinderi – Norme de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare în contextul competițiilor internaționale de fotbal profesionist – Justificare din perspectiva unor obiective legitime de interes general – Condiție – Lipsa unei restrângeri prin obiect – Exceptare – Condiții

[art. 101 alin. (1) și (3) și art. 102 TFUE]

(a se vedea punctele 183-188)
Înțelegeri – Interzicere – Exceptare – Condiții – Ameliorarea producției sau a distribuției produselor sau contribuția la progresul tehnic sau economic – Avantaje obiective sensibile de natură să compenseze inconvenientele pentru concurență care rezultă din acord – Caracter indispensabil sau necesar al comportamentului în cauză – Lipsa eliminării oricărei concurențe efective pentru o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor în cauză – Sarcina probei – Caracter cumulativ al condițiilor de exceptare

[art. 101 alin. (3) TFUE]

(a se vedea punctele 189-200)
Poziție dominantă – Abuz – Asociații sportive care au adoptat norme discreționare de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare în contextul competițiilor internaționale de fotbal profesionist – Caracter abuziv – Justificare obiectivă – Condiții – Întinderea sarcinii probei

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 201-209 și dispozitiv 3)
Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Asociații sportive care au adoptat norme prin care se atribuie asociațiilor menționate o competență exclusivă în materie de comercializare a drepturilor care pot fi derivate din competiții de fotbal profesionist aflate sub jurisdicția lor – Restrângere prin obiect – Exceptare – Condiții

[art. 101 alin. (1) și (3) TFUE]

(a se vedea punctele 217-228, 230-241 și dispozitiv 4)
Poziție dominantă – Abuz – Asociații sportive care au adoptat norme prin care se atribuie asociațiilor menționate o competență exclusivă în materie de comercializare a drepturilor care pot fi derivate din competiții de fotbal aflate sub jurisdicția lor – Caracter abuziv – Justificare obiectivă – Condiții

(art. 102 TFUE)

(a se vedea punctele 231-241 și dispozitiv 4)
Libera prestare a serviciilor – Restricții – Asociații sportive care au adoptat norme discreționare de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare în contextul competițiilor internaționale de fotbal profesionist – Lipsa unor criterii materiale și a unor modalități procedurale care să asigure caracterul transparent, obiectiv, precis, nediscriminatoriu și proporțional al normelor și sancțiunilor menționate – Inadmisibilitate – Justificare – Lipsă

(art. 56 TFUE)

(a se vedea punctele 247-257 și dispozitiv 5)

Rezumat

Fédération internationale de football association (FIFA) este o asociație de drept elvețian care are drept scop printre altele să stabilească norme și dispoziții care reglementează fotbalul și aspectele aferente acestuia, precum și să controleze fotbalul în toate formele sale la nivel mondial, dar și să organizeze propriile competiții internaționale. FIFA este compusă din asociații naționale de fotbal membre ale uneia dintre cele șase confederații continentale pe care le recunoaște – printre care figurează Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), o asociație de drept elvețian ale cărei atribuții principale constau în supravegherea și în controlarea dezvoltării fotbalului, sub toate formele sale, la scară europeană. În calitate de membri ai FIFA și ai UEFA, aceste asociații naționale au obligația printre altele de a‑i determina pe propriii membri sau afiliați să respecte statutul, regulamentele, directivele și deciziile FIFA și UEFA, precum și de a asigura respectarea acestora de către toți actorii fotbalului, în special de ligile profesioniste, de cluburi și de jucători.

În conformitate cu statutul fiecăreia, FIFA și UEFA au competența de a autoriza organizarea competițiilor internaționale de fotbal profesionist și, în special, a competițiilor dintre cluburile de fotbal afiliate unei asociații naționale (sau „competiții de fotbal intercluburi)”. Ele pot de asemenea să organizeze astfel de competiții și să exploateze diferitele drepturi legate de acestea.

European Superleague Company, SL (denumită în continuare „ESLC”) este o societate de drept spaniol constituită din mai multe cluburi de fotbal profesionist în scopul organizării unei noi competiții europene anuale de fotbal intercluburi, denumită „Superleague”.

Pactul de acționariat și de investiții, care leagă promotorii proiectului, condiționează instituirea Superleague de recunoașterea sa de către FIFA sau UEFA ca o nouă competiție compatibilă cu statutul acestora.

În urma anunțului privind înființarea Superleague, FIFA și UEFA au publicat, la 21 ianuarie 2021, o declarație comună pentru a‑și exprima refuzul de a recunoaște această nouă competiție și pentru a atenționa cu privire la faptul că orice jucător sau orice club care va participa la aceasta va fi exclus de la cele organizate de FIFA și de UEFA. Printr‑un alt comunicat, UEFA și mai multe asociații naționale au amintit posibilitatea de a adopta măsuri disciplinare împotriva participanților la Superleague, în special excluderea acestora din anumite competiții europene și mondiale mari.

În aceste împrejurări, ESLC a sesizat Juzgado de lo Mercantil no 17 de Madrid (Tribunalul Comercial nr. 17 din Madrid, Spania) cu o acțiune în justiție având ca obiect în esență constatarea caracterului nelegal și prejudiciabil al acestor anunțuri, precum și al comportamentelor prin care FIFA, UEFA și asociațiile naționale care sunt membre ale acestora ar putea să le concretizeze.

Potrivit acestei instanțe, FIFA și UEFA dețin o poziție de monopol sau, cel puțin, de poziție dominantă pe piața organizării și a comercializării competițiilor internaționale de fotbal intercluburi, precum și pe cea a exploatării diferitelor drepturi legate de respectivele competiții. În acest context, ea ridică problema compatibilității anumitor dispoziții statutare ale FIFA și UEFA cu dreptul Uniunii, în special cu articolele 101 și 102 TFUE, precum și cu dispozițiile referitoare la diferitele libertăți fundamentale garantate de Tratatul FUE.

Prin hotărârea sa, pronunțată în aceeași zi cu alte două hotărâri ( 1 ) privind aplicarea dreptului economic al Uniunii în privința normelor instituite de federații sportive internaționale sau naționale, Curtea, reunită în Marea Cameră, precizează condițiile în care se poate considera că normele instituite de FIFA și de UEFA privind, pe de o parte, autorizarea prealabilă a competițiilor internaționale de fotbal intercluburi, participarea cluburilor de fotbal și a jucătorilor la acestea, precum și sancțiunile instituite în mod accesoriu în raport cu respectivele norme și, pe de altă parte, exploatarea diferitelor drepturi legate de aceste competiții constituie un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 102 TFUE, precum și o înțelegere anticoncurențială în sensul articolului 101 TFUE. Ea se pronunță de asemenea cu privire la compatibilitatea acestor norme de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare cu libera prestare a serviciilor garantată de articolul 56 TFUE.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea formulează trei serii de observații.

Mai întâi, aceasta precizează că întrebările adresate de instanța de trimitere privesc exclusiv normele adoptate de FIFA și de UEFA privind, pe de o parte, autorizarea prealabilă a competițiilor internaționale de fotbal intercluburi și participarea cluburilor de fotbal profesionist și a jucătorilor lor la acestea și, pe de altă parte, exploatarea diferitelor drepturi legate de aceste competiții. Prin urmare, Curtea nu este chemată să adopte o poziție nici cu privire la însăși existența FIFA și a UEFA, nici cu privire la temeinicia altor norme adoptate de aceste două federații, nici, în sfârșit, cu privire la existența sau la caracteristicile proiectului privind Superleague însuși, fie că este din perspectiva normelor de concurență, fie din cea a libertăților economice consacrate de Tratatul FUE.

În continuare, Curtea observă că toate normele cu privire la care este întrebată intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la dreptul concurenței, precum și al celor referitoare la libertățile de circulație. În această privință, ea amintește că, în măsura în care exercitarea unui sport constituie o activitate economică, acesta intră sub incidența dispozițiilor dreptului Uniunii care sunt aplicabile în prezența unei asemenea activități, cu excepția anumitor norme specifice adoptate exclusiv pentru motive de ordin neeconomic și care se referă numai la aspecte ce privesc exclusiv sportul ca atare. Or, normele în cauză, indiferent dacă emană de la FIFA sau de la UEFA, nu intră sub incidența unei astfel de excepții, din moment ce privesc exercitarea fotbalului ca activitate economică.

În sfârșit, în ceea ce privește consecințele care pot decurge din articolul 165 TFUE – care enunță atât obiectivele ce sunt atribuite acțiunii Uniunii în domeniul sportului, cât și mijloacele la care se poate recurge pentru a contribui la realizarea acestor obiective –, Curtea observă că această dispoziție nu constituie o normă specială care sustrage sportul de la toate sau de la o parte dintre celelalte dispoziții ale dreptului primar al Uniunii ce pot fi aplicate acestuia sau care ar impune să i se rezerve un tratament special în cadrul respectivei aplicări. Ea amintește, pe de altă parte, că particularitățile incontestabile care caracterizează activitatea sportivă pot fi luate în considerare, printre alte elemente și în măsura în care se dovedesc relevante, la aplicarea dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la dreptul concurenței și la libertățile de circulație, observându‑se totuși că această luare în considerare nu poate fi efectuată decât în cadrul și cu respectarea condițiilor, precum și a criteriilor de aplicare prevăzute la fiecare dintre aceste dispoziții.

În lumina acestor observații și după ce a arătat că FIFA și UEFA trebuie calificate drept „întreprinderi”, în sensul dreptului european al concurenței, în măsura în care ele desfășoară activități economice precum organizarea de competiții de fotbal și exploatarea drepturilor legate de acestea, Curtea examinează, în primul rând, aspectul dacă instituirea de către FIFA și UEFA a unor norme referitoare la autorizarea prealabilă a competițiilor de fotbal intercluburi, precum și la participarea la acestea, în cazul nerespectării normelor respective existând riscul unor sancțiuni, poate fi considerată, pe de o parte, ca reprezentând un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 102 TFUE și, pe de altă parte, drept o înțelegere anticoncurențială în sensul articolului 101 TFUE.

În această privință, Curtea arată că particularitățile fotbalului profesionist, în special importanța sa socială, culturală și mediatică, precum și faptul că acest sport se bazează pe deschidere și pe meritul sportiv permit să se considere că este legitim ca organizarea și desfășurarea competițiilor internaționale de fotbal profesionist să fie supuse unor norme comune destinate să garanteze omogenitatea și coordonarea acestor competiții în cadrul unui calendar de ansamblu, precum și să promoveze organizarea de competiții sportive întemeiate pe o anumită egalitate de șanse, precum și pe merit. În plus, este legitim să se asigure respectarea acestor norme comune prin intermediul unor norme precum cele instituite de FIFA și de UEFA în ceea ce privește autorizarea prealabilă a competițiilor menționate, precum și participarea cluburilor și a jucătorilor la acestea. Rezultă că, în contextul specific al fotbalului profesionist și al activităților economice pe care le determină exercitarea acestui sport, nici adoptarea acestora, nici punerea lor în aplicare nu pot fi calificate, în principiu și în general, drept „folosire abuzivă a unei poziții dominante”, în sensul articolului 102 TFUE. Situația este aceeași în ceea ce privește sancțiunile instituite în mod accesoriu în raport cu aceste norme, în măsura în care astfel de sancțiuni sunt legitime, în principiu, pentru a garanta efectivitatea normelor menționate.

În schimb, niciuna dintre aceste particularități nu poate permite să se considere legitime adoptarea și punerea în aplicare a unor norme, precum și a sancțiunilor instituite în mod accesoriu în raport cu acestea, care nu sunt încadrate de criterii materiale și nici de modalități procedurale de natură să garanteze caracterul transparent, obiectiv, nediscriminatoriu și proporțional al acestora. Mai precis, este necesar ca aceste criterii și aceste condiții să fi fost stabilite, într‑o formă accesibilă, înaintea oricărei puneri în aplicare a normelor în cauză. În plus, pentru ca criteriile și modalitățile menționate să poată fi considerate ca fiind nediscriminatorii, este necesar ca acestea să nu supună organizarea și comercializarea de competiții terțe și nici participarea cluburilor și a jucătorilor la acestea unor cerințe care ar fi ori diferite de cele care sunt aplicabile competițiilor organizate și comercializate de entitatea decizională, ori identice sau similare, dar imposibil sau excesiv de dificil de îndeplinit în practică de către o întreprindere care nu are aceeași calitate de asociere sau nu dispune de aceleași competențe precum această entitate și care se află, prin urmare, într‑o situație diferită de aceasta. În sfârșit, pentru ca sancțiunile instituite în mod accesoriu în raport cu aceste norme să nu fie discreționare, ele trebuie guvernate de criterii care trebuie nu numai să fie, la rândul lor, transparente, obiective, precise și nediscriminatorii, ci și să garanteze că aceste sancțiuni sunt determinate, în fiecare caz concret, cu respectarea principiului proporționalității, ținând seama în special de natura, de durata, precum și de gravitatea neîndeplinirii obligațiilor constatate.

Rezultă că, în cazul în care normele de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare nu sunt încadrate de criterii materiale și de modalități procedurale de natură să garanteze caracterul transparent, obiectiv, precis, nediscriminatoriu și proporțional al acestora, adoptarea și punerea lor în aplicare constituie un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 102 TFUE.

În ceea ce privește aplicarea articolului 101 TFUE în privința normelor menționate, Curtea arată că, deși adoptarea unor norme de autorizare prealabilă a competițiilor de fotbal intercluburi poate fi motivată prin urmărirea anumitor obiective legitime, precum cel care constă în a asigura respectarea principiilor, a valorilor și a normelor jocului care stau la baza fotbalului profesionist, acestea conferă FIFA și UEFA competența de a autoriza, de a controla sau de a condiționa accesul oricărei întreprinderi potențial concurente la piața relevantă și, prin urmare, de a stabili atât gradul de concurență care poate exista pe această piață, cât și condițiile în care această eventuală concurență poate fi exercitată.

Pe de altă parte, normele referitoare la participarea cluburilor și a jucătorilor la astfel de competiții sunt de natură să consolideze obiectul anticoncurențial care este inerent oricărui mecanism de autorizare prealabilă neînsoțit de limite, de obligații și de un control de natură să garanteze caracterul transparent, obiectiv, precis și nediscriminatoriu al acestora, împiedicând orice întreprindere organizatoare a unei competiții potențial concurente să recurgă în mod util la resursele disponibile pe piață, și anume cluburile și jucătorii, aceștia din urmă expunându‑se, în cazul participării la o competiție care nu a primit autorizația prealabilă din partea FIFA și a UEFA, unor sancțiuni care nu sunt încadrate de niciun criteriu material și de nicio modalitate procedurală de natură să asigure caracterul transparent, obiectiv, precis, nediscriminatoriu și proporțional al acestora.

Reiese că, în cazul în care nu sunt încadrate de criterii materiale și de modalități procedurale, normele în cauză prezintă, prin însăși natura lor, un grad suficient de nocivitate pentru concurență și au astfel ca obiect împiedicarea acesteia. Prin urmare, ele intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, fără a fi necesar să se examineze efectele lor actuale sau potențiale.

În al doilea rând, Curtea examinează aspectul dacă normele de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare în discuție pot beneficia de o exceptare sau pot fi considerate justificate. În această privință, Curtea amintește, în primul rând, că anumite comportamente particulare, precum norme etice sau deontologice adoptate de o asociație, sunt susceptibile să nu intre sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE, chiar dacă au ca efecte inerente restrângerea concurenței, cu condiția să se justifice prin urmărirea unor obiective legitime de interes general lipsite în sine de caracter anticoncurențial, iar necesitatea și caracterul proporțional al mijloacelor puse în aplicare în acest scop să fi fost stabilite în mod corespunzător. Ea precizează însă că această jurisprudență nu se aplică în prezența unor comportamente care încalcă prin însăși natura lor articolul 102 TFUE sau care prezintă un grad de nocivitate care justifică să se considere că au ca „obiect” împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, în sensul articolului 101 TFUE.

În al doilea rând, în ceea ce privește exceptarea prevăzută la articolul 101 alineatul (3) TFUE, revine părții care invocă beneficiul său sarcina de a dovedi îndeplinirea a patru condiții cumulative. Astfel, comportamentul avut în vedere trebuie să permită, cu un grad de probabilitate suficient, realizarea unor creșteri în eficiență, rezervând totodată utilizatorilor o parte echitabilă din profiturile rezultate din aceste câștiguri, fără a impune restricții care nu sunt indispensabile realizării unor astfel de câștiguri și fără a elimina orice concurență efectivă pentru o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor relevante.

Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, pe baza elementelor de probă prezentate de părțile din litigiul principal, dacă aceste condiții sunt respectate în speță. În aceste împrejurări, în ceea ce privește ultima condiție referitoare la subzistența unei concurențe efective, Curtea observă că instanța de trimitere va trebui să ia în considerare faptul că normele de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare nu sunt încadrate de criterii materiale și de modalități procedurale de natură să garanteze caracterul lor transparent, obiectiv, precis și nediscriminatoriu, o asemenea situație fiind de natură să permită entităților care au adoptat aceste norme să împiedice orice concurență pe piața organizării și a comercializării competițiilor de fotbal intercluburi pe teritoriul Uniunii.

În mod coerent, din jurisprudența Curții referitoare la articolul 102 TFUE reiese că un comportament abuziv al unei întreprinderi care deține o poziție dominantă poate ieși de sub incidența interdicției prevăzute de această dispoziție dacă întreprinderea în cauză dovedește că comportamentul său era fie justificat în mod obiectiv de împrejurări exterioare întreprinderii și proporționale cu această justificare, fie contrabalansat sau chiar depășit de avantaje în termeni de eficacitate care sunt în beneficiul consumatorilor.

În speță, în ceea ce privește, pe de o parte, o eventuală justificare obiectivă, normele instituite de FIFA și de UEFA au drept scop să rezerve acestor entități organizarea oricărei competiții de acest gen, cu riscul de a elimina orice concurență din partea unei întreprinderi terțe, astfel încât un asemenea comportament constituie un abuz de poziție dominantă interzis de articolul 102 TFUE și nejustificat de necesități de ordin tehnic și comercial. Pe de altă parte, în ceea ce privește avantajele în termeni de eficiență, va reveni acestor două asociații sportive sarcina de a demonstra, în fața instanței de trimitere, că, prin comportamentul lor, pot fi realizate creșteri în eficiență, că aceste creșteri în eficiență neutralizează efectele prejudiciabile probabile ale comportamentului menționat asupra concurenței pe piețele afectate, precum și asupra intereselor consumatorilor, că respectivul comportament este indispensabil pentru realizarea unor asemenea creșteri în eficiență și că nu elimină o concurență efectivă prin suprimarea totalității sau a majorității surselor existente de concurență actuală sau potențială.

În al treilea rând, în ceea ce privește normele FIFA și ale UEFA referitoare la drepturile care pot deriva din competiții de fotbal profesionist intercluburi organizate de aceste entități, Curtea observă că aceste norme sunt – având în vedere conținutul lor, scopurile pe care urmăresc în mod obiectiv să le atingă în privința concurenței, precum și contextul economic și juridic în care se încadrează – de natură nu numai să împiedice orice concurență între cluburile de fotbal profesionist afiliate asociațiilor naționale de fotbal membre ale FIFA și ale UEFA, în cadrul comercializării diferitelor drepturi legate de meciurile la care participă acestea, dar și să afecteze funcționarea concurenței în detrimentul unor întreprinderi terțe care operează pe o serie de piețe media sau de servicii situate în aval față de această comercializare, în detrimentul consumatorilor și al telespectatorilor.

Rezultă că astfel de norme au ca obiect împiedicarea sau restrângerea concurenței pe diferitele piețe relevante, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, și constituie o „folosire abuzivă” a unei poziții dominante în sensul articolului 102 TFUE, cu excepția cazului în care caracterul lor este justificat, în special în raport cu realizarea creșterilor în eficiență, precum și cu profitul acordat utilizatorilor. Astfel, va reveni instanței de trimitere sarcina de a stabili, pe de o parte, dacă negocierea achiziționării acestor drepturi de la doi vânzători exclusivi permite cumpărătorilor actuali sau potențiali să reducă costurile de tranzacție, precum și incertitudinea cu care s‑ar confrunta dacă ar trebui să negocieze de la caz la caz cu cluburile participante și, pe de altă parte, dacă profitul realizat prin vânzarea centralizată a drepturilor menționate permite să se asigure, în mod demonstrat, o anumită formă de redistribuire solidară în cadrul fotbalului în beneficiul tuturor utilizatorilor.

În al patrulea și ultimul rând, Curtea constată că normele de autorizare prealabilă, de participare și de sancționare constituie un obstacol în calea libertății de a presta servicii, consacrată la articolul 56 TFUE. Astfel, prin faptul că au permis FIFA și UEFA să controleze, în mod discreționar, posibilitatea oricărei întreprinderi terțe de a organiza și de a comercializa competiții intercluburi pe teritoriul Uniunii, posibilitatea oricărui club de fotbal profesionist de a participa la aceste competiții, precum și, în mod indirect, posibilitatea oricărei alte întreprinderi de a furniza servicii legate de organizarea sau de comercializarea competițiilor menționate, aceste norme sunt de natură nu numai să îngreuneze sau să facă mai puțin atractive diferitele activități economice vizate, ci și să le împiedice, limitând accesul oricărui nou operator la acestea. Pe de altă parte, lipsa unui criteriu obiectiv, nediscriminatoriu și cunoscut în prealabil care să încadreze aceste norme nu permite să se considere că adoptarea lor este justificată de un obiectiv legitim de interes general.

( 1 ) Hotărârea din 21 decembrie 2023, International Skating Union/Comisia (C‑124/21), și Hotărârea din 21 decembrie 2023, Royal Antwerp Football Club (C‑680/21).