HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

28 septembrie 2023 ( *1 )

Cuprins

	Cadrul juridic
	Dreptul internațional
	GATT 1994
	Acordul antidumping
	Protocolul de aderare a Chinei la OMC
	Dreptul Uniunii
	Istoricul litigiului
	Cu privire la procedurile anterioare adoptării regulamentului în litigiu
	Cu privire la regulamentul în litigiu și la procedura de adoptare a acestuia
	Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
	Concluziile părților în fața Curții
	Cu privire la recurs
	Cu privire la primul motiv
	Cu privire la primul aspect al primului motiv
	– Argumentația părților
	– Aprecierea Curții
	Cu privire la al doilea aspect al primului motiv
	– Argumentația părților
	– Aprecierea Curții
	Cu privire la al doilea motiv
	Argumentația părților
	Aprecierea Curții
	Cu privire la al treilea motiv
	Argumentația părților
	Aprecierea Curții
	Cu privire la al patrulea motiv
	Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv
	– Argumentația părților
	– Aprecierea Curții
	Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv
	– Argumentația părților
	– Aprecierea Curții
	Cu privire la cheltuielile de judecată

„Recurs – Dumping – Importuri de acid tartric originar din China – Stabilirea valorii normale – Regulamentul (UE) 2016/1036 – Articolul 2 alineatul (7) – Protocolul de aderare a Republicii Populare Chineze la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) – Articolul 15 – Stabilirea stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii Europene – Stabilirea existenței unui pericol de prejudiciu”

În cauza C‑123/21 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 26 februarie 2021,

Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd, cu sediul în Changzhou (China), reprezentată de K. Adamantopoulos, dikigoros, P. Billiet, advocaat, și N. Korogiannakis, dikigoros,

recurentă,

celelalte părți din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată inițial de K. Blanck, M. Gustafsson și E. Schmidt, ulterior de K. Blanck și E. Schmidt și în final de E. Schmidt, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

Distillerie Bonollo SpA, cu sediul în Formigine (Italia),

Industria Chimica Valenzana (ICV) SpA, cu sediul în Borgoricco (Italia),

Caviro Extra SpA, fostă Caviro Distillerie Srl, cu sediul în Faenza (Italia),

reprezentate de R. MacLean, avocat,

interveniente în primă instanță,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Arabadjiev, președinte de cameră, domnul L. Bay Larsen, vicepreședintele Curții, domnii P. G. Xuereb (raportor) și A. Kumin și doamna I. Ziemele, judecători,

avocat general: doamna T. Ćapeta,

grefier: doamna R. Stefanova‑Kamisheva, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 septembrie 2022,

având în vedere observațiile prezentate în temeiul articolului 24 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, de către:

–	Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de B. Driessen și P. Mahnič, în calitate de agenți, asistați de N. Tuominen, avocată;

–	Parlamentul European, reprezentat de P. Musquar, A. Neergaard și A. Pospisilova Padowska, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 17 noiembrie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

Prin recursul formulat, Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd (denumită în continuare „Changmao”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 16 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Comisia (T‑541/18, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2020:605), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/921 al Comisiei din 28 iunie 2018 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid tartric originar din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului (JO 2018, L 164, p. 14, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), în măsura în care o privește sau, în subsidiar, în totalitate.

Cadrul juridic

Dreptul internațional

Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexele 1-3 la acest acord (denumite în continuare împreună „Acordurile OMC”), printre care figurează Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 11, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 14, denumit în continuare „GATT 1994”), precum și Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”).

GATT 1994

Articolul VI alineatul (1) din GATT 1994 prevede:

„Părțile contractante recunosc că dumpingul care permite introducerea produselor dintr‑o țară pe piața unei alte țări la un preț inferior valorii lor normale poate face obiectul unei sancțiuni dacă produce sau amenință cu producerea unui prejudiciu important pentru o ramură de producție de pe teritoriul unei părți contractante sau dacă produce întârzieri importante în crearea unei ramuri de producție naționale. În sensul prezentului articol, un produs se consideră ca fiind introdus în comerțul unei țări importatoare, la o valoare mai mică decât valoarea lui normală, dacă prețul produsului exportat de o țară în altă țară:

(a) este mai mic decât prețul comparabil, practicat în condiții normale de comerț, al produsului similar destinat pentru consum în țara exportatoare;

[…]”

Acordul antidumping

Articolul 2 din Acordul antidumping, intitulat „Stabilirea existenței unui dumping”, prevede:

„2.1 În sensul prezentului acord, un produs poate fi considerat ca făcând obiectul unui dumping, adică fiind introdus pe piața unei alte țări la un preț inferior valorii sale normale, dacă prețul de export al acestui produs atunci când este exportat dintr‑o țară în alta este inferior prețului comparabil, practicat în cursul unor operațiuni comerciale normale, pentru produsul similar destinat consumului în țara exportatoare.

2.2 În cazul în care nu există vânzări ale produsului similar pe piața internă a țării exportatoare, în cursul operațiunilor comerciale normale, sau în cazul în care datorită situației specifice a pieței sau a volumului redus de vânzări pe piața internă a țării exportatoare […], asemenea vânzări nu permit o comparație adecvată, marja de dumping trebuie să fie determinată fie prin comparație cu un preț comparabil al produsului similar atunci când acesta este exportat într‑o țară terță corespunzătoare, dacă acest preț este reprezentativ, fie prin comparație cu costul de producție din țara de origine, majorat cu o sumă rezonabilă pentru costurile de administrare, comercializare sau costurile cu caracter general și pentru profituri.

[…]”

Protocolul de aderare a Chinei la OMC

5	La 11 decembrie 2001, prin Protocolul de aderare a Republicii Populare Chineze la OMC (denumit în continuare „Protocolul de aderare a Chinei la OMC”), aceasta din urmă a devenit parte la OMC.

Potrivit articolului 15 literele (a) și (d) din Protocolul de aderare a Chinei la OMC:

„Articolul VI din GATT 1994, [Acordul antidumping] și [Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii (JO 1994, L 336, p. 156, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 166)] se aplică în procedurile privind importurile de origine chineză pe teritoriul unui [m]embru al OMC, după cum urmează:

(a)

Pentru a stabili comparabilitatea prețurilor în conformitate cu articolul VI din GATT 1994 și cu Acordul antidumping, [m]embrul OMC importator va utiliza prețurile sau costurile chineze pentru ramura de producție care face obiectul anchetei sau o metodă care nu se va baza pe o comparație strictă cu prețurile sau costurile interne din China, pe baza următoarelor norme:

(i)

în cazul în care producătorii care fac obiectul anchetei pot demonstra în mod clar că în ramura de producție a produsului similar există condițiile unei economii de piață în ceea ce privește fabricarea, producerea și vânzarea acestui produs, [m]embrul OMC importator va utiliza prețurile sau costurile chineze pentru ramura de producție care face obiectul anchetei pentru a determina comparabilitatea prețurilor;

(ii)

[m]embrul OMC importator va putea utiliza o metodă care nu se va întemeia pe o comparație strictă cu prețurile sau costurile interne din China în cazul în care producătorii care fac obiectul anchetei nu pot demonstra în mod clar că în ramura de producție a produsului similar există condițiile unei economii de piață în ceea ce privește fabricarea, producerea și vânzarea acestui produs.

[…]

(d)

De îndată ce [Republica Populară Chineză] va stabili, în conformitate cu dreptul național al [m]embrului OMC importator, că este o economie de piață, dispozițiile literei (a) vor fi abrogate, cu condiția ca dreptul național al [m]embrului importator să enunțe criteriile unei economii de piață la data aderării. În orice caz, dispozițiile literei (a) punctul (ii) vor expira după 15 ani de la data aderării. În plus, în cazul în care [Republica Populară Chineză] ar stabili, în conformitate cu dreptul național al [m]embrului OMC importator, că într‑o ramură de producție sau într‑un anumit sector există condițiile unei economii de piață, dispozițiile literei (a) referitoare la o economie care nu este economie de piață nu se vor mai aplica acestei ramuri de producție sau acestui sector.”

Dreptul Uniunii

Dispozițiile care reglementează adoptarea de măsuri antidumping de către Uniunea Europeană, în vigoare la adoptarea regulamentului în litigiu, figurează în Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”). Regulamentul de bază a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51).

Considerentul (9) al regulamentului de bază enunță:

„Este de dorit să se stabilească orientări clare și detaliate în ceea ce privește factorii care pot contribui la a stabili dacă importurile care fac obiectul unui dumping au adus un prejudiciu important sau riscă să aducă un prejudiciu. Atunci când se încearcă să se demonstreze că volumul și nivelul prețurilor importurilor în cauză sunt responsabile de prejudiciul adus unei industrii a Uniunii, este necesar să se țină seama de efectele altor factori și, în special, de condițiile de piață dominante din Uniune.”

Articolul 2 din acest regulament prevede la alineatul (7):

„(a)

În cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață, valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii construite într‑o țară terță care are economie de piață sau pe baza prețului dintr‑o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către Uniune, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Uniune pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă.

O țară terță cu economie de piață adecvată se alege în mod rezonabil, ținând seama de toate informațiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii. Se ține de asemenea seama de termene și, după caz, se alege o țară terță cu economie de piață care face obiectul aceleiași examinări.

Părțile care participă la examinare sunt informate de îndată după începerea anchetei cu privire la țara terță cu economie de piață respectivă și au la dispoziție 10 zile pentru a‑și prezenta comentariile.

(b)

În cazul examinărilor antidumping privind importurile din Republica Populară Chineză, Vietnam și Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii examinării, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește, pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul examinării și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c), că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a).

[…]”

Potrivit articolului 3 din același regulament, intitulat „Stabilirea existenței unui prejudiciu”:

„(1) În sensul prezentului regulament, prin termenul «prejudiciu» se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii a Uniunii și se interpretează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2) Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

(a)	a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Uniunii și

(b)	a efectului acestor importuri asupra industriei Uniunii.

(3) În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Uniune. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria Uniunii sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s‑ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

[…]

(5) Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei respective a Uniunii implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de dumping sau de subvenționare din trecut; importanța marjei de dumping efective; diminuarea efectivă și potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a segmentului de piață, a productivității, a randamentului investițiilor și a utilizării capacităților; factorii care influențează prețurile în Uniune; efectele negative efective și potențiale asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forței de muncă, asupra salariilor, asupra creșterii economice, asupra capacității de a mobiliza capitaluri sau investiții. Această listă nu este exhaustivă și unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

(6) Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul prezentului regulament. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei Uniunii în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.

(7) Factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping și care aduc în același timp un prejudiciu industriei Uniunii, se analizează, de asemenea, de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6). […]

(8) Efectul importurilor care fac obiectul unui dumping este evaluat în raport cu producția produsului similar în Uniune atunci când datele disponibile permit identificarea acestei producții separat, pe baza unor criterii precum procedeele de producție, vânzările și profiturile producătorilor. […]

(9) Stabilirea existenței amenințării cu prejudiciul important se bazează pe fapte, nu doar pe presupuneri, conjuncturi sau posibilități îndepărtate. Modificarea condițiilor care ar crea o situație în care dumpingul ar cauza un prejudiciu trebuie să fi fost previzibilă în mod clar și iminentă.

Pentru a stabili existența amenințării cu prejudiciul important, este necesar să se examineze, printre altele, factori precum:

(a)	o rată semnificativă de creștere a importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii, care denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a importurilor;

(b)

măsura în care există capacitatea suficientă și liber disponibilă din partea exportatorului sau o creștere iminentă și semnificativă a capacității exportatorului, care denotă probabilitatea unei creșteri substanțiale a exporturilor către Uniune care fac obiectul unui dumping, având în vedere existența altor piețe de export care pot absorbi exporturile suplimentare;

(c)	intrarea importurilor la prețuri care pot determina scăderea substanțială a prețurilor sau pot împiedica creșterea prețurilor și care pot duce probabil la o creștere a cererii de noi importuri;

(d)	stocurile produsului care face obiectul examinării.

Niciunul dintre acești factori nu constituie în mod necesar o bază de orientare decisivă, dar totalitatea factorilor luați în considerare trebuie să conducă la concluzia că sunt iminente alte exporturi care fac obiectul unui dumping și că se va produce un prejudiciu important în cazul în care nu se iau măsuri de protecție.”

Intitulat „Definiția industriei Uniunii”, articolul 4 din regulamentul de bază prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentului regulament, se înțelege prin «industrie a Uniunii» totalitatea producătorilor de produse similare din cadrul Uniunii sau cei dintre ei ale căror producții comune constituie un procent semnificativ, în sensul articolului 5 alineatul (4), din producția totală din Uniune a acestor produse […];

[…]”

Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Deschiderea procedurii”, prevede la alineatul (4):

„Nu se deschide o examinare, în conformitate cu alineatul (1), decât în cazul în care s‑a stabilit, pe baza unei examinări a gradului de susținere sau de opoziție a producătorilor produsului similar din cadrul Uniunii față de plângerea formulată, că plângerea a fost depusă de industria Uniunii sau în numele acesteia. Se consideră că plângerea a fost depusă de industria Uniunii sau în numele acesteia în cazul în care ea este susținută de producători din cadrul Uniunii ale căror producții reprezintă în total mai mult de 50 % din producția totală a produsului similar realizată de industria Uniunii care își exprimă susținerea sau opoziția față de plângere. […]”

Articolul 6 alineatul (7) din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„Reclamanții, importatorii și exportatorii, asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile de consumatori care s‑au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 5 alineatul (10), precum și reprezentanții țărilor exportatoare pot, prin cerere scrisă, să ia cunoștință de toate informațiile furnizate de oricare parte implicată în examinare, cu excepția documentelor interne întocmite de autoritățile Uniunii sau ale statelor sale membre, cu condiția ca aceste informații să fie pertinente pentru apărarea intereselor lor, să nu fie confidențiale în sensul articolului 19 și să fie utilizate în examinare.

Aceste părți pot răspunde acestor informații și comentariile lor trebuie luate în considerare în măsura în care ele sunt suficient de bine documentate.”

Potrivit articolului 11 alineatele (2) și (9) din același regulament:

„(2) O măsură antidumping [definitivă] expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza [probabil] continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de către producătorii din cadrul Uniunii sau în numele lor și măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării respective.

[…]

(9) În toate examinările de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat, aceeași metodă ca și în examinarea care a avut ca rezultat impunerea taxei, ținându‑se seama de dispozițiile articolului 2, în special de alineatele (11) și (12), și de dispozițiile articolului 17.”

Articolul 18 din regulamentul de bază, intitulat „Lipsa cooperării”, prevede la alineatul (1):

„În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute în prezentul regulament sau obstrucționează semnificativ examinarea, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile.

În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat o informație falsă sau care induce în eroare, această informație nu este luată în considerare și se pot utiliza datele disponibile.

Părțile interesate trebuie informate cu privire la consecințele unui refuz de a coopera.”

Articolul 19 alineatele (2) și (4) din acest regulament este redactat astfel:

„(2) Părțile interesate care furnizează informații confidențiale sunt obligate să prezinte rezumate neconfidențiale. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite înțelegerea de manieră rezonabilă a conținutului informațiilor comunicate cu titlu confidențial. În cazuri excepționale, părțile respective pot indica faptul că aceste informații nu pot fi rezumate. În aceste cazuri, trebuie indicate motivele pentru care nu poate fi prezentat un rezumat.

[…]

(4) Prezentul articol nu se opune divulgării, de către autoritățile Uniunii, a informațiilor generale, mai ales a motivelor pe baza cărora sunt luate deciziile în temeiul prezentului regulament, nici divulgării elementelor de probă pe care se bazează autoritățile Uniunii în măsura necesară pentru justificarea acestor motive în cadrul procedurilor în instanță. O astfel de divulgare trebuie să țină seama de interesul legitim al părților interesate pentru ca secretele lor de afaceri să nu fie divulgate.”

Potrivit articolului 20 din regulamentul menționat, intitulat „Informarea părților”:

„(1) Reclamanții, importatorii și exportatorii, precum și asociațiile lor reprezentative și reprezentanții țării exportatoare pot cere să fie informați cu privire la detaliile referitoare la faptele și motivele principale pe baza cărora s‑au instituit măsurile provizorii. Cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost instituite măsuri provizorii și informația trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.

(2) Părțile menționate la alineatul (1) pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei examinări sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerațiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.

[…]

(4) Informarea finală se face în scris. Ținând seama de necesitatea de a proteja confidențialitatea informațiilor, aceasta este transmisă cât mai repede posibil, în mod normal în termen de cel mult o lună înaintea inițierii procedurilor prevăzute la articolul 9. În cazul în care Comisia nu este în măsură să comunice în acest termen anumite fapte sau considerații, comunicarea acestora se face ulterior cât mai repede posibil.

Informarea nu aduce atingere niciunei decizii ulterioare care poate fi luată de Comisie, dar, în cazul în care această decizie se bazează pe fapte și considerații diferite, acestea din urmă trebuie comunicate cât mai curând posibil.

[…]”

Istoricul litigiului

Acidul tartric este utilizat printre altele în producerea vinului și a altor băuturi, ca aditiv alimentar și ca încetinitor de priză pentru ghips. În Uniunea Europeană și în Argentina, acidul tartric L+ este fabricat pe baza subproduselor de vinificație rezultate din fabricarea vinului, drojdiile de vin (denumit în continuare „acidul tartric natural”). În China, acidul tartric L+ și acidul tartric DL sunt fabricate prin sinteză chimică, pe baza benzenului (denumite în continuare „acid tartric sintetic”). Acidul tartric sintetic are aceleași caracteristici fizice și chimice ca acidul tartric natural și este destinat acelorași utilizări de bază ca acesta din urmă.

Changmao este un producător‑exportator chinez de acid tartric sintetic. Distillerie Bonollo SpA, Industria Chimica Valenzana (ICV) SpA și Caviro Extra SpA, fostă Caviro Distillerie Srl (denumită în continuare „Caviro Distillerie”) (denumite în continuare, împreună, „Distillerie Bonollo și alții”), sunt producători de acid tartric natural cu sediul în Uniune.

20	La 24 septembrie 2004, Comisia Europeană a fost sesizată cu o plângere privind practici de dumping în sectorul acidului tartric, depusă de mai mulți producători din Uniune.

Cu privire la procedurile anterioare adoptării regulamentului în litigiu

La 23 ianuarie 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 130/2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit la importurile de acid tartric originar din Republica Populară Chineză (JO 2006, L 23, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 44, p. 170).

Prin acest regulament, Consiliul a confirmat printre altele statutul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (SEP) a trei producători‑exportatori chinezi, și anume Changmao, Ninghai Organic Chemical Factory și Hangzhou Bioking Biochemical Engineering Co. Ltd (denumită în continuare „Hangzhou”). Au fost instituite taxe antidumping de 10,1 %, de 4,7 % și, respectiv, de 0 % pentru bunurile produse de acești trei producători. În plus, acest regulament a instituit o taxă antidumping de 34,9 % pentru acidul tartric produs de toți ceilalți producători‑exportatori chinezi.

23	La 13 aprilie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 332/2012 de modificare a Regulamentului nr. 130/2006 și de excludere a societății Hangzhou Bioking Biochemical Engineering Co. Ltd din domeniul de aplicare al măsurilor definitive (JO 2012, L 108, p. 1).

Acest regulament de punere în aplicare a fost adoptat în urma raportului Organului de apel al OMC din 29 noiembrie 2005 în cauza „Mexic – Măsuri antidumping definitive privind carnea de vită și orezul” (WT/DS 295/AB/R, punctele 305 și 306), din care reieșea în esență că un producător‑exportator despre care s‑a constatat că nu practicase dumpingul în cadrul unei anchete inițiale trebuia să fie exclus din domeniul de aplicare al măsurii definitive instituite în urma anchetei menționate și nu putea face obiectul unor reexaminări administrative sau al unor reexaminări ca urmare a schimbării circumstanțelor. În speță, după ce a constatat că ancheta inițială nu permitea să se concluzioneze că Hangzhou practicase dumpingul, Consiliul a exclus exporturile acestui producător din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 130/2006.

La 16 aprilie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 349/2012 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid tartric originar din Republica Populară Chineză, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO 2012, L 110, p. 3), care a menținut taxele antidumping instituite de Regulamentul nr. 130/2006 în privința produselor tuturor producătorilor‑exportatori chinezi, cu excepția celor ale Hangzhou.

La 26 iunie 2012, în urma unei proceduri de reexaminare intermediară parțială inițiate în privința Changmao și a Ninghai Organic Chemical Factory, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 626/2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 349/2012 (JO 2012, L 182, p. 1).

Prin acest regulament, Consiliul a refuzat acestor două societăți statutul de SEP de care beneficiaseră anterior și, după ce a stabilit valoarea normală pe baza informațiilor comunicate de un producător care a cooperat dintr‑o țară analoagă, și anume Argentina, a aplicat produselor fabricate de acești doi producători‑exportatori chinezi taxe antidumping în procent de 13,1 % și, respectiv, de 8,3 %.

La 4 decembrie 2014, în urma unei plângeri depuse de mai mulți producători cu sediul în Uniune, printre care Distillerie Bonollo și alții, referitoare la Hangzhou, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de acid tartric originar din Republica Populară Chineză, limitate la un producător‑exportator chinez, Hangzhou Bioking Biochemical Engineering Co. Ltd (JO 2014, C 434, p. 9).

La 9 februarie 2016, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/176 de încheiere a procedurii antidumping privind importurile de acid tartric originar din Republica Populară Chineză și produs de societatea Hangzhou Bioking Biochemical Engineering Co. Ltd (JO 2016, L 33, p. 14). Prin această decizie de punere în aplicare, Comisia a concluzionat că nu există un prejudiciu important suferit de industria Uniunii, în sensul articolului 3 din Regulamentul nr. 1225/2009, ca urmare a importurilor în Uniune de acid tartric produs de Hangzhou. Prin urmare, aceasta a încheiat procedura antidumping în ceea ce îl privește pe acest producător‑exportator, fără a‑i impune taxe antidumping.

30	Mai multe proceduri jurisdicționale au urmat adoptării Regulamentului de punere în aplicare nr. 626/2012 și a Deciziei de punere în aplicare 2016/176.

Pe de o parte, acțiunea formulată de mai mulți producători de acid tartric din Uniune, printre care Distillerie Bonollo și alții, împotriva acestei decizii de punere în aplicare a fost respinsă de Tribunal prin Hotărârea din 15 martie 2018, Caviro Distillerie și alții/Comisia (T‑211/16, EU:T:2018:148). Recursul formulat de aceiași producători din Uniune împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte prin Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia (C‑345/18 P, EU:C:2019:589).

32	Pe de altă parte, Regulamentul de punere în aplicare nr. 626/2012 a făcut obiectul a două proceduri jurisdicționale distincte.

În primul rând, considerând că taxele antidumping impuse prin acest regulament erau prea ridicate, Changmao a formulat o acțiune la Tribunal pentru a obține anularea acestuia. Prin Hotărârea din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul (T‑442/12, EU:T:2017:372), Tribunalul a anulat regulamentul menționat în măsura în care i se aplica acesteia, ca urmare a încălcării dreptului său la apărare. Această hotărâre a Tribunalului nu a făcut obiectul unui recurs.

La 7 septembrie 2017, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un Aviz privind Hotărârea din 1 iunie 2017 în cauza T‑442/12 referitoare la Regulamentul de punere în aplicare nr. 626/2012 (JO 2017, C 296, p. 16). Acest aviz preciza că instituția menționată a decis să redeschidă ancheta antidumping privind importurile de acid tartric originar din China care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare nr. 626/2012, în măsura în care vizează Changmao, și să o reia din momentul în care s‑a constatat neregularitatea. S‑a precizat de asemenea că sfera de aplicare a acestei redeschideri se limitează la punerea în aplicare a Hotărârii din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul (T‑442/12, EU:T:2017:372), numai în privința acestui producător‑exportator. Prin urmare, acesta din urmă a fost pus în situația în care se afla anterior intrării în vigoare a respectivului regulament de punere în aplicare, și anume cea reglementată de Regulamentul de punere în aplicare nr. 349/2012, care prevedea o taxă antidumping de 10,1 % pentru produsele Changmao Biochemical Engineering.

În al doilea rând, întrucât au apreciat, la rândul lor, că taxele antidumping impuse prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 626/2012 nu sunt suficient de ridicate pentru a remedia amploarea dumpingului practicat de Changmao și de Ninghai Organic Chemical Factory și, prin urmare, pentru a elimina prejudiciul suferit de industria europeană, mai mulți producători de acid tartric din Uniune, printre care Distillerie Bonollo și alții, au formulat o acțiune la Tribunal având ca obiect anularea acestui regulament. Prin Hotărârea din 3 mai 2018, Distillerie Bonollo și alții/Consiliul (T‑431/12, EU:T:2018:251), Tribunalul a anulat regulamentul menționat ca urmare a schimbării metodologiei utilizate pentru calcularea valorii normale în cadrul anchetei de reexaminare, fără să fi demonstrat o modificare a circumstanțelor în raport cu ancheta inițială.

36	Recursul formulat de Changmao împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte în cvasitotalitate prin Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții (C‑461/18 P, EU:C:2020:979).

Cu privire la regulamentul în litigiu și la procedura de adoptare a acestuia

La 19 aprilie 2017, în urma unei cereri de reexaminare efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 349/2012, formulată de mai mulți producători de acid tartric din Uniune, printre care Distillerie Bonollo și alții, care reprezintă peste 52 % din producția totală a Uniunii, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Avizul de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de acid tartric originar din Republica Populară Chineză (JO 2017, C 122, p. 8), în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Prin scrisoarea din 20 aprilie 2017, Comisia a solicitat părților interesate să prezinte observații cu privire la eșantionul provizoriu de producători din Uniune pe care l‑a selectat în temeiul articolului 17 din regulamentul de bază. Eșantionul provizoriu era compus din șase producători, reprezentând 86 % din producția totală de acid tartric a Uniunii, printre care Caviro Distillerie, Industria Chimica Valenzana și Distillerie Mazzari.

La 13 iunie 2017, având în vedere, pe de o parte, o scrisoare din partea asociației producătorilor italieni de acid tartric, Assodistil, potrivit căreia Distillerie Mazzari nu dorea să coopereze la ancheta de reexaminare și, pe de altă parte, cererea formulată de Distillerie Bonollo de a face parte din eșantion, Comisia a decis că eșantionarea producătorilor de acid tartric din Uniune nu mai este adecvată și a trimis chestionare tuturor producătorilor din Uniune.

40	Șapte producători din Uniune, cu excepția în special a Distillerie Mazzari, au răspuns la aceste chestionare.

41	Producătorii‑exportatori chinezi contactați de Comisie, printre care Changmao, nu au cooperat la ancheta de reexaminare.

42	Prin scrisoarea din 30 aprilie 2018, Comisia a trimis Changmao documentul de informare generală care prezenta analiza sa privind faptele și considerațiile esențiale în susținerea prelungirii măsurilor antidumping pentru o perioadă suplimentară de cinci ani.

La 14 mai 2018, Changmao a transmis Comisiei observațiile sale cu privire la documentul de informare generală. În continuare, prin e‑mailul din 12 iunie 2018, ea a întrebat această instituție dacă, în urma observațiilor pe care le‑a formulat, aceasta din urmă preconiza adoptarea unui document de informare generală revizuit.

44	Prin e‑mailul din 15 iunie 2018, Comisia i‑a confirmat că observațiile sale au fost analizate în mod corespunzător și că un răspuns va fi furnizat în regulamentul care urma să intervină.

45	La 28 iunie 2018, Comisia a adoptat regulamentul în litigiu.

Reiese din acest regulament, în primul rând, în ceea ce privește existența unui dumping, că Comisia a calculat valoarea normală în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, aplicabil importurilor care provin din țări care nu au o economie de piață. După ce a intenționat să considere Argentina ca țară analoagă și a invitat cei doi producători argentinieni să coopereze, s‑a constatat că unul dintre acești producători a încetat să fabrice produsul care face obiectul reexaminării, iar celălalt a refuzat să coopereze. În lipsa unei cooperări satisfăcătoare din partea oricărui producător dintr‑o altă țară analogă potențială, Comisia a stabilit valoarea normală în „orice alt mod rezonabil”, astfel cum prevede articolul 2 alineatul (7) litera (a) primul paragraf din regulamentul de bază. Mai precis, Comisia a calculat valoarea normală pe baza informațiilor furnizate în cererea de reexaminare cu privire la prețurile facturate de un producător argentinian în cadrul vânzărilor naționale ale produsului în cauză. Având în vedere că produsul în cauză fabricat în Argentina era acidul tartric natural, în timp ce produsul provenit de la producătorii‑exportatori chinezi era acidul tartric sintetic, mai puțin costisitor, Comisia a efectuat anumite ajustări pentru a lua în considerare diferențele de cost ale metodelor de producție ale acestor două tipuri de produse.

Ca urmare a lipsei de cooperare a producătorilor‑exportatori chinezi contactați, inclusiv Changmao, Comisia, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, a tras concluziile sale „pe baza datelor disponibile” și, prin urmare, a stabilit prețurile de export în temeiul bazei de date menționate la articolul 14 alineatul (6) din acest regulament. Pe baza acestor date, Comisia a constatat printre altele că marja de dumping medie ponderată a Changmao și a Ninghai Organic Chemical Factory depășește 70 %.

Astfel, Comisia a concluzionat, pe de o parte, că dumpingul a continuat în perioada anchetei de reexaminare și, pe de altă parte, că există o mare probabilitate de menținere a dumpingului de către producătorii‑exportatori care fac obiectul măsurilor. În special, expirarea măsurilor ar conduce probabil la o creștere semnificativă a exporturilor către Uniune la prețuri semnificativ subcotate.

În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul, din regulamentul în litigiu reiese, pe de o parte, că Comisia a considerat că cei șapte producători din Uniune care au cooperat la anchetă reprezentau o proporție majoră din producția totală a Uniunii de produs similar, și anume peste 60 % din aceasta. Prin urmare, trebuia să se considere că cei șapte producători în discuție constituie „industria Uniunii” în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază. În urma examinării indicatorilor de prejudiciu al industriei Uniunii în sensul articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, efectuată pe baza informațiilor verificate, colectate de la producătorii care au cooperat, Comisia a concluzionat că măsurile antidumping adoptate nu au atins pe deplin efectele dorite și că industria Uniune rămâne vulnerabilă la efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața Uniunii.

Pe de altă parte, Comisia a examinat probabilitatea reapariției prejudiciului în cazul expirării măsurilor. Având în vedere lipsa cooperării din partea producătorilor‑exportatori chinezi contactați, această instituție s‑a bazat pe informațiile disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază. Această analiză a determinat‑o să considere că expirarea măsurilor ar conduce foarte probabil la o creștere a importurilor care fac obiectul unui dumping, ceea ce s‑ar traduce printr‑o presiune în sensul scăderii prețurilor industriei Uniunii și printr‑o deteriorare a situației economice deja precare a acestei industrii. Prin urmare, aceasta a concluzionat că expirarea măsurilor ar conduce, după toate probabilitățile, la o reapariție a prejudiciului cauzat industriei Uniunii.

51	În al treilea rând, Comisia a examinat dacă menținerea măsurilor antidumping existente ar fi contrară interesului Uniunii în ansamblul său și a concluzionat că nu este cazul.

Având în vedere elementele care precedă, Comisia a decis să mențină, prin regulamentul în litigiu, taxele antidumping definitive de 8,3 % la importurile de produse fabricate de Ninghai Organic Chemical Factory, de 10,1 % la importurile de produse fabricate de Changmao și de 34,9 % la importurile de produse ale oricărui alt producător‑exportator chinez, cu excepția Hangzhou.

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

53	Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 septembrie 2018, Changmao a solicitat anularea regulamentului în litigiu.

În susținerea acțiunii formulate, Changmao a invocat cinci motive, întemeiate, primul, pe faptul că Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a recurs la metoda țării analoge pentru a calcula valoarea normală, al doilea, pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere săvârșite în stabilirea vulnerabilității industriei Uniunii, al treilea, pe erori vădite de apreciere privind probabilitatea reapariției prejudiciului, al patrulea, pe încălcarea dreptului la apărare și a principiului bunei administrări și, în sfârșit, al cincilea, pe nemotivare.

55	Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins aceste cinci motive și, prin urmare, acțiunea în anulare în totalitate.

Concluziile părților în fața Curții

Changmao solicită Curții:

–	anularea hotărârii atacate;

–	cu titlu principal, admiterea acțiunii în primă instanță și astfel anularea regulamentului în litigiu în măsura în care o privește;

–	în subsidiar, trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare și

–	obligarea Comisiei, precum și a intervenientelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în primă instanță și în recurs.

Comisia solicită Curții:

–	respingerea recursului ca nefondat și

–	obligarea Changmao la plata cheltuielilor de judecată.

Distillerie Bonollo și alții solicită Curții:

–	respingerea recursului în totalitate ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat și/sau inadmisibil și

–	obligarea Changmao la plata cheltuielilor de judecată efectuate de acestea în procedura de recurs și în primă instanță.

59	La 13 iunie 2022, Curtea a invitat Consiliul și Parlamentul European, în temeiul articolului 24 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să participe la ședință pentru a răspunde la întrebări referitoare la primul motiv de recurs.

Cu privire la recurs

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă patru motive, întemeiate, primul, pe faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că controlul legalității actelor Uniunii adoptate în temeiul articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază nu poate fi efectuat în raport cu Protocolul de aderare a Chinei la OMC, al doilea și al treilea, pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere săvârșite în stabilirea atât a vulnerabilității industriei Uniunii, cât și a probabilității reapariției prejudiciului cauzat acestei industrii, cu încălcarea în special a principiului bunei administrări, și, în sfârșit, al patrulea, pe încălcarea dreptului la apărare.

Cu privire la primul motiv

Primul motiv cuprinde două aspecte. Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, recurenta reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 64 și 65 din hotărârea atacată, că excepția de la principiul potrivit căruia instanța Uniunii nu poate controla legalitatea actelor instituțiilor Uniunii în raport cu conformitatea lor cu normele Acordurilor OMC, recunoscută de Curte în Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul (C‑69/89, EU:C:1991:186), nu era aplicabilă în speță. Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului menționat, aceasta îi reproșează că a respins în mod eronat, la punctul 74 din hotărârea atacată, existența unei a treia excepții de la principiul menționat mai sus.

Cu privire la primul aspect al primului motiv

– Argumentația părților

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Changmao susține în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctele 64 și 65 din hotărârea atacată, că legalitatea actelor Uniunii adoptate în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază nu poate fi controlată în raport cu Protocolul de aderare a Chinei la OMC. În special, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a constatat, întemeindu‑se pe punctul 48 din Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494), că acest articol 2 alineatul (7) constituie expresia voinței legiuitorului Uniunii de a adopta, în acest domeniu, o abordare proprie ordinii juridice a Uniunii, și aceasta și după aderarea Republicii Populare Chineze la OMC.

În această privință, Changmao arată, pe de o parte, că această dispoziție reflectă, dimpotrivă, voința legiuitorului Uniunii de a pune în aplicare o obligație specială subscrisă în cadrul Protocolului de aderare a Chinei la OMC, în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul (C‑69/89, EU:C:1991:186, punctele 32-29), care constă în esență în angajamentul de a nu recurge la așa‑numita metodă derogatorie a „țării analoge” în raport cu producătorii‑exportatori chinezi decât până la expirarea perioadei tranzitorii prevăzute la articolul 15 din acest protocol.

Această interpretare ar fi confirmată, pe de altă parte, de geneza articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază și în special de considerentele (54) și (55) ale Propunerii de decizie a Consiliului de stabilire a poziției Comunității în cadrul Conferinței Ministeriale, stabilită prin Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului privind aderarea Republicii Populare Chineze la Organizația Mondială a Comerțului (COM/2001/0517 final) (JO 2002, C51 E, p. 314), precum și prin decizia subsecventă a Consiliului din 19 octombrie 2001 [2001/0218 (CNS) și 2001/0216 (CNS)]. Or, în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi omis să răspundă la argumentația sa referitoare la geneza acestui articol 2 alineatul (7).

Pe de altă parte, potrivit Changmao, jurisprudența rezultată din Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494), nu ar fi aplicabilă în speță, din moment ce această hotărâre nu numai că privea situația specifică a Republicii Armenia, ci reglementa, în plus, situațiile anterioare datei de expirare a perioadei tranzitorii prevăzute în Protocolul de aderare a Chinei la OMC. Pe de altă parte, acesta nu ar privi decât situația țărilor care nu au o economie de piață și care nu sunt membre ale OMC.

În ceea ce privește controlul actelor Uniunii în raport cu dreptul OMC, Changmao consideră că prima excepție, vizată în Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul (C‑69/89, EU:C:1991:186), și expusă la punctul 60 din hotărârea atacată, prin intermediul trimiterii făcute la jurisprudența rezultată din Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal (C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctele 40 și 41), și din Hotărârea din 4 februarie 2016, C & J Clark International și Puma (C‑659/13 și C‑34/14, EU:C:2016:74, punctul 87), este incidentă în prezenta cauză. În această privință, ea susține că articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază constituie o excepție de la normele de bază pentru stabilirea dumpingului și că, deși această dispoziție nu face referire la Protocolul de aderare a Chinei la OMC, ea ar trebui să fie interpretată în conformitate cu legislația Uniunii. În plus, excepția menționată nu ar putea fi aplicată importurilor din China după expirarea perioadei de tranziție prevăzute la articolul 15 din acest protocol, astfel încât, după această expirare, normele de bază prevăzute la articolul 2 alineatele (1)-(6) din regulamentul de bază ar trebui să se aplice acestor importuri.

Astfel, potrivit Changmao, articolul 15 literele (a) și (d) din protocolul menționat a încetat să mai fie aplicabil la 11 decembrie 2016, astfel încât Republica Populară Chineză nu ar mai fi supusă aplicării normelor privind „țara analogă” de la această dată, ceea ce ar fi confirmat, pe de altă parte, de raportul Organului de apel al OMC din 15 iulie 2001, întocmit în cauza „Comunitățile Europene – Măsuri antidumping definitive privind anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din China” (WT/DS/397). În consecință, din moment ce, în prezenta cauză, avizul Comisiei de deschidere a procedurii a intrat în vigoare la 19 aprilie 2017, ar trebui să se considere că, de la expirarea perioadei de tranziție prevăzute de Protocolul de aderare a Chinei la OMC, Uniunea trebuie, ca regulă generală, să utilizeze costurile de producție și prețurile de pe piața internă chineză pentru a stabili valoarea normală pentru producătorii‑exportatori chinezi.

68	Distillerie Bonollo și alții, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă temeinicia acestui prim aspect al primului motiv de recurs.

– Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că dispozițiile unui acord internațional la care Uniunea este parte nu pot fi invocate în susținerea unei acțiuni în anularea unui act de drept derivat al Uniunii sau a unei excepții întemeiate pe nelegalitatea unui asemenea act decât cu dubla condiție, pe de o parte, ca natura și economia acordului respectiv să nu se opună și, pe de altă parte, ca acele dispoziții să fie, în ceea ce privește conținutul lor, necondiționate și suficient de precise. Astfel, numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite cumulativ, asemenea dispoziții vor putea fi invocate în fața instanței Uniunii pentru a servi drept criteriu pentru aprecierea legalității unui act al Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctul 37 și jurisprudența citată).

Or, în ceea ce privește Acordurile OMC, din care face parte integrantă Protocolul de aderare, Curtea a putut deja să precizeze, pe de o parte, că aceste acorduri nu sunt de natură să creeze pentru particulari drepturi de care aceștia să se poată prevala direct în fața instanței în temeiul dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2000, Dior și alții, C‑300/98 și C‑392/98, EU:C:2000:688, punctele 43 și 44, și Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 46).

Pe de altă parte, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, având în vedere natura și economia lor, Acordul de instituire a OMC, precum și acordurile care figurează în anexele 1-4 la acest acord nu figurează în principiu printre normele în lumina cărora poate fi controlată legalitatea actelor instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 83 și jurisprudența citată).

În această privință, Curtea a arătat în special că faptul de a admite ca sarcina de a asigura conformitatea dreptului Uniunii cu normele OMC să revină direct instanței Uniunii ar însemna ca organele legislative sau executive ale Uniunii să fie lipsite de marja de manevră de care beneficiază organele similare ale partenerilor comerciali ai Uniunii. Astfel, este cert că unele părți contractante, printre care se numără partenerii cei mai importanți ai Uniunii din punct de vedere comercial, au conchis, în lumina obiectului și a scopului Acordurilor OMC, tocmai că acestea nu figurează printre normele din perspectiva cărora organele lor jurisdicționale controlează legalitatea normelor lor de drept intern. O astfel de lipsă de reciprocitate, dacă ar fi admisă, ar risca să conducă la un dezechilibru în aplicarea normelor OMC (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 84 și jurisprudența citată).

Curtea a considerat de asemenea că sistemul care rezultă din Acordurile OMC rezervă un loc important negocierii între părți. Referitor, mai precis, la aplicarea acestor acorduri în ordinea juridică a Uniunii, ea a amintit că, potrivit preambulului său, Acordul de instituire a OMC, inclusiv anexele la acesta, rămâne întemeiat pe principiul negocierilor întreprinse „pe bază de reciprocitate și avantaje reciproce” și se distinge astfel, în ceea ce privește Uniunea, de acordurile încheiate de aceasta cu țări terțe care instituie o anumită asimetrie a obligațiilor sau creează relații speciale de integrare cu Uniunea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 1999, Portugalia/Consiliul, C‑149/96, EU:C:1999:574, punctele 36 și 42, precum și jurisprudența citată).

Numai în două situații excepționale, care decurg din voința legiuitorului Uniunii de a‑și limita el însuși marja de manevră în aplicarea normelor OMC, Curtea a admis că este de competența instanței Uniunii, dacă este cazul, să controleze legalitatea unui act al Uniunii și a actelor adoptate în aplicarea lui în raport cu acordurile menționate sau cu o decizie a Organului de soluționare a litigiilor al OMC prin care se constată nerespectarea acelorași acorduri (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 85 și jurisprudența citată).

Este vorba, pe de o parte, despre situația în care Uniunea a înțeles să pună în executare o obligație specială asumată în cadrul acordurilor menționate la punctul 71 din prezenta hotărâre și, pe de altă parte, despre cea în care actul de drept al Uniunii în cauză face trimitere în mod expres la dispoziții precise din aceste acorduri (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 22 iunie 1989, Fediol/Comisia, 70/87, EU:C:1989:254, punctele 19-22, Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C‑69/89, EU:C:1991:186, punctele 29-32, și Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 86, precum și jurisprudența citată).

În ceea ce privește articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, privind stabilirea valorii normale a importurilor care provin dintr‑o țară membră a OMC care nu are economie de piață, trebuie amintit că Curtea a statuat deja, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 65 din hotărârea atacată, că această dispoziție constituie expresia voinței legiuitorului Uniunii de a adopta, în acest domeniu, o abordare proprie ordinii juridice a Uniunii (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 88 și jurisprudența citată).

77	În această privință, este necesar să se arate că, pentru motivele evocate de doamna avocată generală la punctele 89-91 din concluzii, argumentația recurentei potrivit căreia jurisprudența Curții, citată la punctul anterior din prezenta hotărâre, nu ar fi aplicabilă în speță nu poate fi admisă.

Pe de altă parte, Curtea a precizat că aprecierile care rezultă din jurisprudența citată la punctul 76 din prezenta hotărâre nu erau repuse în discuție de faptul că considerentul (3) al regulamentului de bază enunță că este necesar să se transpună „în măsura posibilului” normele Acordului antidumping în dreptul Uniunii. Astfel, această expresie trebuie înțeleasă în sensul că, deși legiuitorul Uniunii intenționa să țină seama de normele Acordului antidumping la adoptarea acestui regulament, totuși el nu și‑a manifestat voința de a efectua o transpunere a fiecăreia dintre aceste norme în regulamentul menționat. Concluzia potrivit căreia articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază are ca obiect executarea obligațiilor speciale pe care le cuprinde articolul 2 din Acordul antidumping nu poate, așadar, în niciun caz să se întemeieze în mod izolat pe termenii acestui considerent (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 89 și jurisprudența citată).

În această privință, trebuie amintit că Curtea a declarat deja în esență că, pentru a fi dovedită voința legiuitorului Uniunii de a pune în aplicare în dreptul Uniunii o obligație specială subscrisă în cadrul Acordurilor OMC, nu este suficient ca din considerentele actului Uniunii în cauză să reiasă în mod general că adoptarea acestuia a avut loc ținând seama de obligațiile internaționale ale Uniunii. Este în schimb necesar să se poată deduce din dispoziția specifică de drept al Uniunii contestată că ea vizează punerea în aplicare în dreptul Uniunii a unei obligații speciale care rezultă din Acordurile OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctele 44-46 și jurisprudența citată).

În plus, este necesar să se constate, astfel cum a arătat și doamna avocată generală la punctele 70 și 85 din concluzii, că, pe de o parte, niciunul dintre considerentele regulamentului de bază nu menționează Protocolul de aderare a Chinei la OMC. Pe de altă parte, nu se poate deduce din lucrările pregătitoare ale acestui regulament nici cea mai mică intenție a legiuitorului Uniunii de a pune în aplicare vreo obligație asumată în cadrul protocolului menționat.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de Changmao, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când nu a ținut seama, în cadrul interpretării articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, de lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Protocolului de aderare a Chinei la OMC.

În sfârșit, în ceea ce privește argumentația recurentei referitoare la raportul Organului de apel al OMC din 15 iulie 2001, trebuie arătat că, la punctul 77 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins această argumentație, statuând, pe de o parte, că posibilitatea unui operator economic de a invoca în fața instanței Uniunii faptul că o reglementare a acesteia este incompatibilă cu un raport al Organului de soluționare a litigiilor al OMC nu poate fi admisă în afara ipotezelor vizate la punctul 60 din hotărârea atacată, referitoare la normele materiale ale OMC, făcând trimitere în această privință la Hotărârea din 10 noiembrie 2011, X și X BV (C‑319/10 și C‑320/10, EU:C:2011:720, punctul 37), și la Hotărârea din 18 octombrie 2018, Rotho Blaas (C‑207/17, EU:C:2018:840, punctul 46), și, pe de altă parte, că recurenta nu a invocat niciun argument care să permită să se constate că, prin adoptarea articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, Uniunea a intenționat să pună în aplicare o obligație specială care rezultă din raportul Organului de soluționare a litigiilor al OMC sau că a făcut trimitere în mod expres la acest raport în regulamentul de bază. Or, în fața Curții, recurenta nu indică modul în care respectiva poziție a Tribunalului ar fi afectată de o eroare.

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept, la punctele 64 și 65 din hotărârea atacată, în măsura în care a considerat că situația excepțională recunoscută de Curte în jurisprudența rezultată din Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul (C‑69/89, EU:C:1991:186, punctele 29-32), nu era aplicabilă în speță. În consecință, Tribunalul a constatat fără a săvârși o eroare de drept că Protocolul de aderare a Chinei la OMC nu poate fi invocat pentru a contesta validitatea articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază și, prin urmare, legalitatea regulamentului în litigiu, adoptat în temeiul acestuia din urmă.

84	Rezultă că primul aspect al primului motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv

– Argumentația părților

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Changmao arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că, la punctul 74 din hotărârea atacată, a respins argumentația sa referitoare la existența unei „a treia excepții” de la principiul potrivit căruia instanța Uniunii nu poate controla legalitatea actelor instituțiilor Uniunii prin prisma conformității lor cu Acordurile OMC, astfel încât să îi permită să se prevaleze în mod direct de dispozițiile unui acord internațional precum Protocolul de aderare a Chinei la OMC, într‑o situație în care „acordul internațional în discuție permite o derogare de la regula generală, iar dreptul Uniunii utilizează această posibilitate, precum în speță”.

86	Distillerie Bonollo și alții, Parlamentul, Consiliul și Comisia consideră că al doilea aspect al primului motiv de recurs este nefondat. Distillerie Bonollo și alții susțin, în plus, că acest aspect ar trebui respins ca inadmisibil.

– Aprecierea Curții

Potrivit articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, motivele și argumentele de drept invocate identifică cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑666/19 P, EU:C:2022:323, punctul 186 și jurisprudența citată).

Nu îndeplinește în special aceste cerințe și trebuie declarat inadmisibil un motiv sau aspectul unui motiv a cărui argumentație nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul de legalitate, în special întrucât elementele esențiale pe care se întemeiază motivul sau acest aspect nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs, care este formulat într‑un mod obscur și ambiguu în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑666/19 P, EU:C:2022:323, punctul 187 și jurisprudența citată).

Or, deși Changmao identifică cu precizie punctul din hotărârea atacată pe care intenționează să îl critice prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, trebuie să se constate că considerațiile pe care le invocă în susținerea acestui aspect nu cuprind nicio argumentație juridică clară și comprehensibilă, în sensul jurisprudenței citate la punctele 87 și 88 din prezenta hotărâre, care să permită să se demonstreze în ce constă „a treia excepție” pe care o preconizează.

90	Al doilea aspect al primului motiv trebuie, așadar, să fie respins ca inadmisibil.

91	Prin urmare, primul motiv de recurs trebuie respins în totalitate.

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

Al doilea motiv, care vizează punctele 103, 106, 109-112, 114, 116, 117, 120 și 121 din hotărârea atacată, este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere, întrucât Tribunalul nu a constatat o încălcare a articolului 3 alineatele (1), (2) și (5), precum și a articolului 11 alineatele (2) și (9) din regulamentul de bază și a principiului bunei administrări, care ar fi consecința omisiunii Comisiei de a ține seama, în cadrul aprecierii sale privind starea industriei acidului tartric din Uniune, pe de o parte, de rezultatele activității comerciale a principalului producător de acid tartric din Uniune, și anume Distillerie Mazzari, și, pe de altă parte, de faptul că rezultatele negative ale anumitor producători din Uniune ar fi cauzate de decizii de investiții nechibzuite din partea acestora.

Changmao reproșează Tribunalului, cu titlu principal, că nu a constatat că Comisia ar fi trebuit să țină seama, în cadrul aprecierii vulnerabilității industriei Uniunii, de datele referitoare la Distillerie Mazzari, în calitatea sa de cel mai important producător de acid tartric natural din cadrul Uniunii.

În această privință, ea arată, în primul rând, că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a considerat, la punctele 103, 106 și 109-112 din hotărârea atacată, că era suficient ca, în cadrul stabilirii stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii, Comisia să țină seama doar de informațiile furnizate de cei șapte producători din Uniune care au decis să coopereze la ancheta de reexaminare ce a condus la regulamentul în litigiu, fără a lua în considerare datele privind Distillerie Mazzari, pentru motivul că aceasta din urmă a refuzat să coopereze la anchetă. Tribunalul ar fi omis astfel să constate o încălcare a articolului 3 alineatele (1), (2) și (5) din regulamentul de bază. Or, o asemenea metodă ar implica un proces de autoselecție în industria Uniunii și, în consecință, un risc important de denaturare a anchetei și a rezultatului acesteia.

Recurenta reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 106 din hotărârea atacată, că, în lipsa cooperării din partea Distillerie Mazzari, Comisia nu putea dispune de date fiabile cu privire la acest producător. Mai precis, ea impută Tribunalului că nu a considerat că Comisia ar fi trebuit să ia în considerare, în cadrul stabilirii situației de vulnerabilitate a industriei Uniunii, datele privind Distillerie Mazzari de care dispunea deja în cadrul anchetei care a condus la adoptarea Deciziei de punere în aplicare 2016/176, din moment ce perioadele de anchetă ale acestei decizii de punere în aplicare și, respectiv, ale regulamentului în litigiu se suprapuneau în mod substanțial, întrucât ambele priveau în special anii 2013 și 2014.

Pe de altă parte, pentru perioada anchetei de reexaminare care nu corespundea celei a anchetei care a condus la adoptarea Deciziei de punere în aplicare 2016/176, și anume cea privind anii 2015 și 2016, Comisia ar fi putut obține cu ușurință informații privind acest producător prin intermediul situațiilor financiare disponibile public ale acestuia, care ar indica foarte clar o rentabilitate înainte de impozitare de 8,4 % în anul 2015 și de 8,1 % în 2016, în contrast net cu concluziile regulamentului în litigiu cu privire la rentabilitatea producătorilor din Uniune care au cooperat, și anume de – 4 % în 2015 și de 0,8 % în 2016.

Astfel, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, la punctele 109 și 112 din hotărârea atacată, că Comisia nu putea dispune de informații privind Distillerie Mazzari pentru întreaga perioadă de anchetă care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu și că, prin urmare, nu era posibil să se cunoască, cu certitudine, care ar fi fost concluziile sale dacă ar fi dispus de aceste informații. Acesta ar fi considerat de asemenea în mod eronat, la punctele 110 și 111 din hotărârea atacată, că Comisia nu avea datoria de a include în selecția producătorilor de acid tartric despre care se consideră că reprezintă industria Uniunii din acest sector producători care au decis să nu coopereze la anchetă.

În al doilea rând, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat, la punctul 114 din hotărârea atacată, că circumstanțele s‑au schimbat între examinarea care a condus la adoptarea Deciziei de punere în aplicare 2016/176 și cea care a avut ca rezultat adoptarea regulamentului în litigiu, întrucât Distillerie Mazzari a decis să nu mai coopereze la anchetă, astfel încât era justificată utilizarea unei metode diferite pentru a aprecia starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii. Astfel, potrivit Changmao, lipsa cooperării Distillerie Mazzari nu ar constitui o schimbare a circumstanțelor, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, susceptibilă să justifice utilizarea unei metode de calcul diferite în raport cu examinarea inițială care a avut ca rezultat impunerea taxei antidumping. De altfel, Comisia nu ar fi constatat o asemenea schimbare a circumstanțelor în regulamentul în litigiu.

În al treilea rând, recurenta arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat, la punctele 116 și 117 din hotărârea atacată, că Comisia nu a omis să examineze toate elementele pertinente pentru a stabili starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii și că, prin urmare, aceasta a acționat cu diligența necesară, precum și cu respectarea principiului bunei administrări. Astfel, din regulamentul în litigiu ar reieși fără echivoc că, în cadrul acestei stabiliri, Comisia s‑a întemeiat numai pe datele furnizate de producătorii din Uniune care au decis să coopereze la anchetă, fără a ține seama de datele privind Distillerie Mazzari de care dispunea deja în cadrul anchetei care a condus la adoptarea Deciziei de punere în aplicare 2016/176 sau de datele menționate la punctul 96 din prezenta hotărâre, de care ar fi putut dispune cu ușurință dacă ar fi dat dovadă de toată diligență necesară pentru a colecta toate elementele pertinente.

100

Având în vedere elementele care precedă, Changmao arată că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a respins al doilea motiv invocat în susținerea acțiunii în primă instanță, întemeiat pe faptul că Comisia nu a efectuat o examinare obiectivă bazată pe toate informațiile disponibile pentru a stabili starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii, cu încălcarea articolului 3 alineatele (1), (2) și (5) și a articolului 11 alineatele (2) și (9) din regulamentul de bază, a obligației sale de diligență, precum și a principiului bunei administrări.

101

Cu titlu subsidiar, recurenta susține că, chiar în ipoteza în care Curtea ar considera că nu poate fi reproșată Tribunalului nicio eroare de drept, în măsura în care acesta a considerat că Comisia nu era obligată să țină seama de datele privind Distillerie Mazzari, industria acidului tartric a Uniunii nu s‑ar afla, în orice caz, într‑o situație de vulnerabilitate. În această privință, ea arată, în primul rând, următoarele: „[C]hiar ținând seama numai de datele privind indicatorii de prejudiciu ai Comisiei, consumul a scăzut cu 11 % (cifra corectă este 25 %), producția Uniunii a crescut cu 22 %, vânzările celor nouă producători de acid tartric din Uniune au crescut cu 15-25 % [considerentul (118) al regulamentului în litigiu], cota lor de piață cu 32 % [considerentul (121) al regulamentului în litigiu], vânzările celor șapte producători cooperanți din Uniune au crescut cu 33 % [considerentul (117) al regulamentului în litigiu], cota lor de piață cu 46 % [considerentul (120) al regulamentului în litigiu], în timp ce importurile Uniunii de acid tartric originar din [China] au scăzut cu 47 % [considerentul (101) al regulamentului în litigiu], iar cota de piață corespunzătoare cu 40 %, importurile de acid tartric din [China] care fac obiectul măsurilor au scăzut cu 49 %, iar cota de piață corespunzătoare cu 42 % [considerentul (102) al regulamentului în litigiu]. În ceea ce privește prețurile unitare medii, prețurile acidului tartric originar din [China] care face obiectul măsurilor au scăzut cu 33 %. Cu toate acestea, prețurile din Uniune au scăzut cu peste 47 %, în timp ce costurile de producție în cadrul Uniunii au scăzut cu 44 %. În consecință, chiar și fără a ține seama de rezultatele Distillerie Mazzari, industria acidului tartric a Uniunii nu se află într‑o situație vulnerabilă, cu siguranță nu din cauza scăderii importurilor de acid tartric originar din [China] în Uniune.”

102

Potrivit Changmao, chiar presupunând că vulnerabilitatea industriei Uniunii ar fi dovedită, Comisia ar fi trebuit, în orice caz, să concluzioneze că aceasta fusese „autoprovocată”, ca urmare a investițiilor realizate de anumiți producători din Uniune în vederea creșterii capacității lor de producție, în timp ce consumul pe această piață era în scădere, ceea ce ar fi determinat o anumită presiune asupra prețurilor, reducând în același timp rentabilitatea acestei industrii, randamentul investițiilor, precum și fluxul lichidităților. Aceasta arată, pe de altă parte, că, în Decizia de punere în aplicare 2016/176, Comisia concluzionase că industria Uniunii prezenta rezultate pozitive în ceea ce privește rentabilitatea, randamentul investițiilor, precum și fluxul lichidităților, chiar dacă perioada de anchetă care a precedat această decizie de punere în aplicare și cea care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu se suprapuneau în mod semnificativ.

103

În plus, recurenta susține că, având în vedere o lectură paralelă a Deciziei de punere în aplicare 2016/176 și a regulamentului în litigiu, pentru perioada de suprapunere a anchetelor respective care stau la baza acestora, concluziile Comisiei cu privire la anumiți indicatori economici privind industria Uniunii, în special cei referitori la „consumul” de acid tartric în Uniune și la „capacitatea de producție” a acestui produs pe piața Uniunii, nu ar fi concordante. În acest sens, ea precizează, pe de o parte, că datele care reies din tabelul 1 ce figurează în regulamentul în litigiu, care indică consumul total de acid tartric al Uniunii pentru anii 2013 și 2014, sunt diferite de cele menționate în tabelul 1 care figurează în Decizia de punere în aplicare 2016/176. Pe de altă parte, datele din tabelul 8 care figurează în regulamentul în litigiu, referitor la producția de acid tartric a Uniunii în perioada 2013-2014, sunt diferite de datele privind producția Uniunii de acid tartric pentru aceeași perioadă, astfel cum reies din tabelul 4 care figurează în Decizia de punere în aplicare 2016/176. Or, datele reținute în raport cu acești doi indicatori macroeconomici ar avea, fără îndoială, un impact asupra tuturor celorlalte date privind indicatorii de prejudiciu care sunt derivate din datele privind consumul și producția, precum cotele de piață și vânzările, menționate în tabelul 11 și în considerentul (98) al regulamentului în litigiu, precum și asupra indicatorului privind rentabilitatea industriei Uniunii.

104

Întemeindu‑se pe aceste elemente, Changmao arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat, la punctele 120 și 121 din hotărârea atacată, că era necesar, în cadrul aprecierii efectului asupra vulnerabilității industriei Uniunii a elementelor menționate la punctele 102 și 103 din prezenta hotărâre, să țină seama de larga putere de apreciere de care dispune Comisia în materie.

105	Distillerie Bonollo și alții și Comisia consideră că al doilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Aprecierea Curții

106

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că, pentru ca instituțiile Uniunii să poată stabili dacă există un pericol de prejudiciu important pentru industria Uniunii din sectorul economic în cauză, este necesar să se cunoască situația actuală a acestei industrii. Astfel, numai prin prisma situației respective aceste instituții vor putea stabili dacă creșterea iminentă a importurilor viitoare care fac obiectul unui dumping va cauza un prejudiciu important pentru industria menționată în ipoteza în care nu ar fi adoptată nicio măsură de protecție comercială. Astfel, aprecierea vulnerabilității aceleiași industrii constituie prima etapă de analiză în cadrul stabilirii eventualei existențe a unui pericol de prejudiciu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209, punctul 31).

107

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, stabilirea existenței unui prejudiciu adus industriei Uniunii se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă, pe de o parte, a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Uniunii, precum și, pe de altă parte, a efectului acestor importuri asupra industriei Uniunii.

108

Articolul 4 alineatul (1) din regulamentul de bază definește noțiunea de „industrie a Uniunii” în raport cu „totalitatea producătorilor de produse similare din cadrul Uniunii” sau cu „cei dintre [acești producători] ale căror producții comune constituie un procent semnificativ, în sensul articolului 5 alineatul (4), din producția totală din Uniune a acestor produse”. Această din urmă dispoziție menționează printre altele că nu se deschide o examinare în cazul în care producătorii din cadrul Uniunii care susțin în mod expres plângerea reprezintă mai puțin de 25 % din producția totală a produsului similar realizată de industria Uniunii.

109

În această privință, Curtea a statuat deja că pragul de 25 % se referă la „producția totală a produsului similar realizată de industria Uniunii” și se raportează la procentul din această producție totală pe care îl reprezintă producătorii din Uniune care susțin plângerea. Numai acest prag de 25 % este relevant pentru a se stabili dacă producătorii menționați reprezintă „un procent semnificativ” al producției totale a produsului similar realizat de industria Uniunii în sensul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Baby Dan, C‑592/17, EU:C:2018:913, punctul 79 și jurisprudența citată).

110

Astfel, prin trimiterea la pragul menționat, articolul 4 alineatul (1) din regulamentul de bază se limitează să precizeze că o producție combinată a producătorilor din Uniune care susțin plângerea ce nu atinge 25 % din producția totală a Uniunii a produsului similar nu poate fi considerată, în orice caz, drept suficient de reprezentativă pentru producția Uniunii. În ipoteza în care producția combinată a producătorilor comunitari menționați depășește acest prag, vor putea fi impuse ori menținute taxe antidumping dacă instituțiile vizate ale Uniunii reușesc să demonstreze, ținând seama de toate elementele relevante ale cauzei, că prejudiciul rezultat din importurile produsului care face obiectul dumpingului afectează un procent semnificativ al producției totale a Uniunii a produselor similare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Baby Dan, C‑592/17, EU:C:2018:913, punctul 80 și jurisprudența citată).

111

În consecință, definiția industriei Uniunii, în sensul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de bază, poate fi limitată numai la producătorii din Uniune care au susținut plângerea aflată la originea examinării antidumping (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Baby Dan, C‑592/17, EU:C:2018:913, punctul 81 și jurisprudența citată).

112

În speță, trebuie arătat, în primul rând, că producția producătorilor din Uniune menționați la punctul 13 din hotărârea atacată, aflată la originea plângerii care a condus la ancheta de reexaminare, reprezenta 52 % din producția totală a produsului în cauză și depășea, prin urmare, pragul de 25 % prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul de bază interpretat în lumina articolului 5 alineatul (4) din acest regulament. În plus, din cuprinsul punctului 30 din hotărârea atacată reiese că cei șapte producători care au cooperat la anchetă și de care Comisia a ținut seama în cadrul stabilirii stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii și a pericolului de prejudiciu reprezentau 60 % din producția totală a Uniunii.

113

În al doilea rând, trebuie respinsă argumentația Changmao, care constă în esență în a reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat, la punctele 103, 106 și 109-112 din hotărârea atacată, că era suficient ca, în cadrul stabilirii stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii, Comisia să țină seama doar de informațiile furnizate de cei șapte producători din Uniune care au decis să coopereze, fără a lua în considerare datele privind Distillerie Mazzari, în calitatea sa de cel mai important producător de acid tartric natural din cadrul Uniunii. Astfel, în măsura în care, conform jurisprudenței citate la punctele 109-111 din prezenta hotărâre, definiția industriei Uniunii poate fi limitată numai la producătorii din Uniune care au susținut plângerea aflată la originea examinării antidumping, această împrejurare, în sine, nu este de natură să invalideze metoda urmată la adoptarea regulamentului în litigiu, în sensul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de bază. În plus, împrejurarea menționată nu poate permite nici să se constate că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept pentru motivul că nu a constatat că Comisia a omis să examineze toate elementele pertinente pentru a stabili starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii și că, prin urmare, aceasta nu a acționat cu diligența necesară, precum și cu respectarea principiului bunei administrări.

114

În al treilea rând, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a constatat că Comisia a săvârșit o încălcare a articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază. Astfel, limitarea definiției industriei Uniunii numai la producătorii din Uniune care au susținut plângerea aflată la originea examinării antidumping și care au cooperat la anchetă nu permite, în sine și în lipsa oricărui alt element de natură să repună în discuție reprezentativitatea acestor producători, să se considere că stabilirea, în regulamentul în litigiu, a stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii nu se bazează pe elemente de probă pozitive și nu implică o examinare obiectivă, în sensul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază.

115

Rezultă că, prin faptul că a considerat, la punctele 103, 106 și 109-112 din hotărârea atacată, că era suficient ca, în cadrul stabilirii stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii, Comisia să țină seama numai de informațiile furnizate de cei șapte producători din Uniune care au decis să coopereze la ancheta de reexaminare care a condus la regulamentul în litigiu, fără a lua în considerare datele privind Distillerie Mazzari, Tribunalul nu a săvârșit erori de drept.

116

În aceste condiții, este necesar să se considere că celelalte argumente ale Changmao care figurează la punctele 95-97 din prezenta hotărâre, prin care se urmărește în esență să se reproșeze Tribunalului, pe de o parte, că nu a constatat că Comisia putea să dispună de informații privind Distillerie Mazzari pentru întreaga perioadă de anchetă care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu și, pe de altă parte, că a considerat că această instituție nu avea datoria de a include în selecția producătorilor de acid tartric despre care se consideră că reprezintă industria Uniunii din acest sector producători care au decis să nu coopereze la anchetă, trebuie respinse ca inoperante, întrucât aceste argumente nu pot determina anularea hotărârii atacate.

117

În ceea ce privește argumentația Changmao menționată la punctul 98 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că aceasta provine dintr‑o interpretare eronată a punctului 114 din hotărârea atacată. Astfel, la acest din urmă punct, Tribunalul nu a considerat că lipsa cooperării Distillerie Mazzari constituia o schimbare de metodă, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, în raport cu cea pusă în aplicare în cadrul procedurii care a condus la impunerea taxei antidumping, ci s‑a limitat să constate, în răspunsul la afirmația formulată în acest sens în fața sa de Changmao, că această circumstanță nu poate fi considerată o schimbare nejustificată a metodologiei pentru a aprecia starea industriei Uniunii în lumina Deciziei de punere în aplicare 2016/176.

118

Pe de altă parte, trebuie precizat că articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază nu privește decât metoda sau metodele de calcul al „valorii normale” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții, C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctele 142-153, precum și jurisprudența citată), care nu reglementează, prin urmare, stabilirea stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii, astfel încât argumentația recurentei ar trebui, în orice caz, să fie respinsă ca nefondată.

119

În ceea ce privește argumentația Changmao menționată la punctul 101 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, un reclamant nu poate invoca pentru prima dată în fața Curții motive și argumente pe care nu le‑a invocat în fața Tribunalului. Astfel, a permite unei părți să invoce pentru prima dată în fața Curții asemenea motive și argumente ar echivala cu a o autoriza să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul. În cadrul unui recurs, competența Curții este, prin urmare, limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele și la argumentele dezbătute în fața primei instanțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2023, Comisia/Jiangsu Seraphim Solar System și Consiliul/Jiangsu Seraphim Solar System și Comisia, C‑439/20 P și C‑441/20 P, EU:C:2023:211, punctul 83 și jurisprudența citată).

120	Astfel, din moment ce această argumentație nu a fost invocată decât în stadiul recursului, ea trebuie respinsă ca inadmisibilă.

121

În sfârșit, în ceea ce privește argumentele menționate la punctele 102 și 103 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Constatarea acestor fapte și aprecierea acestor elemente de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia, C‑345/18 P, EU:C:2019:589, punctul 66 și jurisprudența citată).

122

Atunci când invocă o asemenea denaturare de către Tribunal, reclamantul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice în mod precis elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑666/19 P, EU:C:2022:323, punctul 74 și jurisprudența citată).

123

Or, prin argumentele menționate la punctele 102 și 103 din prezenta hotărâre, recurenta respinge, în realitate, aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la fapte, precum și cu privire la elementele de probă și urmărește astfel să obțină din partea Curții o nouă apreciere a acestor fapte și elemente, fără a invoca însă o denaturare în această privință, cu încălcarea jurisprudenței citate la punctele 121 și 122 din prezenta hotărâre.

124	Rezultă din cele ce precedă că argumentul menționat la punctul 104 din prezenta hotărâre, care constituie în esență o prelungire a argumentației prezentate la punctele 102 și 103 din această hotărâre, trebuie de asemenea respins ca inadmisibil.

125	Având în vedere toate elementele care precedă, cel de al doilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Cu privire la al treilea motiv

Argumentația părților

126

Prin intermediul celui de al treilea motiv, care vizează punctele 138, 139, 145-147, 150 și 152 din hotărârea atacată, Changmao reproșează Tribunalului că a săvârșit, în cadrul analizei pericolului de prejudiciu, erori vădite în interpretarea și în aplicarea atât a articolului 3 alineatele (1), (2) și (5) din regulamentul de bază, cât și a articolului 11 alineatul (2) din acest regulament, precum și a principiului bunei administrări. În special, aceasta reproșează Tribunalului că nu a constatat că, prin refuzul de a ține seama, în cadrul stabilirii unui pericol de prejudiciu, pe de o parte, de efectele prejudiciabile pe care le‑ar avea asupra industriei Uniunii importurile provenite de la cel mai mare producător de acid tartric din China și principalul exportator al acestui produs către Uniune, și anume Hangzhou, și, pe de altă parte, de impactul schimbărilor climatice și de diferențele de utilizare finală dintre acidul tartric sintetic și acidul tartric natural, Comisia a încălcat atât dispozițiile regulamentului de bază, cât și principiul general de drept sus‑menționate. În plus, în mod eronat, Tribunalul nu ar fi constatat o încălcare a articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază atunci când Comisia a concluzionat, în regulamentul în litigiu, în sensul existenței unui pericol de prejudiciu, în timp ce, în Decizia de punere în aplicare 2016/176, aceasta considerase că exporturile efectuate de Hangzhou, care își continua totuși activitățile în China în condiții comparabile sau chiar identice cu cele ale Changmao, nu cauzau un prejudiciu important industriei Uniunii.

127

Mai precis, ea arată, în primul rând, că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a considerat în esență, la punctele 138 și 139 din hotărârea atacată, că Comisia a ținut seama în mod corespunzător, în cadrul evaluării sale globale a indicilor și a factorilor pertinenți pe care o impune articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, de toate elementele de probă pozitive, precum și de toți factorii care au un efect asupra stării industriei Uniunii și, prin urmare, asupra existenței unui pericol de prejudiciu.

128

În susținerea acestei considerații, Changmao precizează de la bun început că nu contestă împrejurarea că Hangzhou nu este supusă unor taxe antidumping, dat fiind că instituțiile Uniunii au apreciat că acest producător‑exportator nu cauza un prejudiciu industriei Uniunii și că acest lucru a fost confirmat de Tribunal în Hotărârea din 15 martie 2018, Caviro Distillerie și alții/Comisia (T‑211/16, EU:T:2018:148).

129

Cu toate acestea, în cadrul analizei pericolului de prejudiciu, în măsura în care aceasta trebuie să se bazeze pe toate elementele de probă pozitive existente, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare efectele asupra industriei Uniunii ale activităților de export practicate de Hangzhou, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă ar fi, de departe, cel mai mare producător‑exportator de acid tartric către piața Uniunii. Or, dacă această instituție ar fi constatat, în regulamentul în litigiu, așa cum ar fi trebuit să procedeze, că exporturile Changmao către Uniune au urmat, în cei patru ani care acopereau perioada anchetei de reexaminare, aceeași tendință ca exporturile efectuate de Hangzhou, atât în ceea ce privește prețurile, cât și volumele exportate, aceasta ar fi concluzionat în sensul inexistenței unui pericol de prejudiciu.

130

Având în vedere aceste elemente, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, la punctul 145 din hotărârea atacată, că, fără a săvârși o eroare, Comisia putea să ignore efectele exporturilor efectuate de Hangzhou către Uniune. Recurenta reproșează, pe de altă parte, Tribunalului că a denaturat, la acest punct 145 din hotărârea atacată, argumentul său potrivit căruia Comisia ar fi ignorat în mod eronat efectele acestor exporturi asupra industriei Uniunii, în măsura în care Tribunalul ar fi considerat că, prin acest argument, Changmao reproșa în esență Comisiei că nu a inclus Hangzhou în ancheta de reexaminare care a condus la regulamentul în litigiu, deși aceasta precizase în mod clar că era conștientă de faptul că activitățile acestui producător‑exportator nu intrau în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.

131

În al doilea rând, Changmao susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât s‑a limitat, la punctul 150 din hotărârea atacată, să indice diferențele existente între examinarea inițială, în temeiul articolului 5 din regulamentul de bază, și ancheta de reexaminare, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din acest regulament, în sensul că, în cadrul celei dintâi, Comisia trebuia să stabilească prejudiciul cauzat industriei Uniunii de importurile care fac obiectul unui dumping, în timp ce, în cea de a doua, aceasta trebuia să analizeze existența unui pericol de prejudiciu în cazul neprelungirii măsurilor antidumping, fără a constata că analizele respective ale Comisiei care stau la baza acestor două anchete ar fi trebuit să se bazeze pe aceleași criterii și factori, atât microeconomici, cât și macroeconomici, prevăzuți la articolul 3 alineatele (1), (2) și (5) din regulamentul de bază. Pe de altă parte, la acest punct 150 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi denaturat argumentația sa referitoare, pe de o parte, la caracterul identic al activităților sale de export cu cele efectuate de Hangzhou și, pe de altă parte, la faptul că acești doi producători‑exportatori s‑ar afla într‑o situație întru totul comparabilă. Rezultă că cvasiintegralitatea considerațiilor care fuseseră prezentate de Comisie în regulamentul în litigiu în privința Changmao ar fi trebuit să guverneze, mutatis mutandis, activitățile Hangzhou, cu excepția celor referitoare la extinderea capacităților de producție, din moment ce, spre deosebire de acest din urmă producător‑exportator, recurenta nu intenționa să își majoreze capacitățile de producție.

132

În al treilea și ultimul rând, recurenta arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept prin faptul că, la punctele 146 și 147 din hotărârea atacată, a respins argumentele sale referitoare, primo, la pretinsa pertinență a datelor Eurostat pentru anii 2017 și 2018, pe care le prezentase în primă instanță în susținerea argumentației sale întemeiate pe impactul schimbărilor climatice asupra ofertei de tartrat de calciu, care constituie una dintre principalele materii prime pentru fabricarea acidului tartric natural, și, secundo, la impactul schimbărilor climatice și al diferențelor de utilizare finală dintre acidul tartric sintetic și acidul tartric natural asupra aprecierii prețurilor de pe piața acidului tartric a Uniunii și, prin urmare, asupra existenței unui pericol de prejudiciu.

133

În această privință, ea arată, în primul rând, că ar fi cert că procedeele de fabricație a acidului tartric produs în China și, respectiv, în Uniune diferă, întrucât producătorii‑exportatori chinezi produc acid tartric sintetic, în timp ce producătorii din Uniune fabrică acid tartric natural. Astfel, acești producători respectivi nu s‑ar afla în situație de concurență, cel puțin în ceea ce privește utilizarea produsului menționat de către industriile vitivinicole și farmaceutice ale Uniunii, în cadrul cărora ar putea fi utilizat numai acidul tartric natural. Prin urmare, prețurile practicate de Changmao nu pot avea incidență asupra prețurilor producătorilor din Uniune cel puțin în ceea ce privește aceste două utilizări specifice ale produsului menționat.

134

În al doilea rând, Changmao arată că Curtea a admis, la punctul 41 din Hotărârea din 4 februarie 2021, eurocylinder systems (C‑324/19, EU:C:2021:94), pertinența datelor ulterioare, precum datele Eurostat menționate la punctul 132 din prezenta hotărâre, în cadrul stabilirii unui pericol de prejudiciu, având în vedere natura prospectivă a analizei care stă la baza sa.

135	Distillerie Bonollo și alții și Comisia consideră că al treilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Aprecierea Curții

136

Trebuie amintit că, în primul rând, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în domeniul politicii comerciale a Uniunii și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 35 și jurisprudența citată).

137

Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, în cadrul unei proceduri antidumping, această largă putere de apreciere privește în special stabilirea existenței unui prejudiciu adus industriei Uniunii și a factorilor care sunt la originea unui asemenea prejudiciu. Controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 36 și jurisprudența citată).

138

De asemenea, Curtea a statuat în mod iterativ că controlul realizat de Tribunal referitor la elementele de probă pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările nu constituie o nouă apreciere a faptelor care să o înlocuiască pe cea a acestor instituții. Acest control nu afectează puterea largă de apreciere a acestor instituții în domeniul politicii comerciale, ci se limitează să arate dacă aceste elemente sunt de natură să susțină concluziile la care au ajuns instituțiile. Prin urmare, Tribunalul trebuie să verifice nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse (Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 37 și jurisprudența citată).

139

În plus, în cadrul controlului legalității prevăzut la articolul 263 TFUE, instanța Uniunii nu poate, în niciun caz, să substituie motivarea autorului actului atacat cu propria motivare (Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia, C‑345/18 P, nepublicată, EU:C:2019:589, punctul 15, precum și jurisprudența citată).

140

În al doilea rând, trebuie amintit că examinarea obiectivă a stabilirii existenței unui prejudiciu adus industriei Uniunii, prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, trebuie să privească, pe de o parte, volumul importurilor care fac obiectul unui dumping și efectul acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Uniunii, precum și, pe de altă parte, efectul acestor importuri asupra industriei Uniunii (Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia, C‑345/18 P, nepublicată, EU:C:2019:589, punctul 19, precum și jurisprudența citată).

141

Astfel, în ceea ce privește stabilirea volumului menționat sau a prețurilor menționate, articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de bază prevede factorii care trebuie luați în considerare în cadrul acestei examinări, precizând în același timp că unul sau mai mulți dintre acești factori nu pot constitui în sine o bază decisivă de orientare (Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia, C‑345/18 P, EU:C:2019:589, punctul 20, precum și jurisprudența citată).

142

Aceasta este situația și în ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei Uniunii. Astfel, din cuprinsul articolului 3 alineatul (5) din regulamentul de bază rezultă că revine instituțiilor Uniunii sarcina de a evalua toți factorii și indicii economici pertinenți care influențează situația acestei industrii, întrucât unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare. Această dispoziție conferă astfel acestor instituții o putere discreționară de examinare și de evaluare a diferiților indici (Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia, C‑345/18 P, EU:C:2019:589, punctul 21, precum și jurisprudența citată).

143

Pe de altă parte, trebuie adăugat că, în temeiul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping și care aduc în același timp un prejudiciu industriei Uniunii, se analizează de asemenea de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping.

144

Instituțiile Uniunii au astfel obligația de a examina dacă prejudiciul pe care au intenția să îl rețină decurge efectiv din importurile care au făcut obiectul unui dumping și de a nu lua în considerare orice prejudiciu care decurge din alți factori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209, punctul 55, precum și jurisprudența citată).

145

În speță, trebuie să se constate de la bun început că argumentele Changmao referitoare la punctele 138 și 139 din hotărârea atacată provin dintr‑o interpretare eronată a acestor puncte. Astfel, la primul dintre aceste puncte, Tribunalul nu a făcut decât să amintească jurisprudența constantă a Curții, evocată de asemenea la punctul 142 din prezenta hotărâre, potrivit căreia, pe de o parte, în cadrul evaluării globale a tuturor indicilor și factorilor pertinenți pe care o impune articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, unul sau mai mulți dintre factorii menționați nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare și, pe de altă parte, acest articol 3 alineatul (5) acordă instituțiilor Uniunii o marjă largă de apreciere în examinarea și în evaluarea acestei serii de factori și de indicii. La al doilea punct menționat, Tribunalul s‑a limitat să amintească jurisprudența rezultată din Hotărârea din 15 decembrie 2016, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul (T‑199/04 RENV, EU:T:2016:740, punctul 139), din care reiese în esență că concluzia existenței unui prejudiciu important nu este în mod necesar incompatibilă cu faptul că unii sau chiar mai mulți factori menționați la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază prezintă o tendință pozitivă, cu condiția însă ca, într‑o asemenea situație, instituția Uniunii în cauză să efectueze o analiză convingătoare care să demonstreze că dezvoltarea pozitivă a anumitor factori este contrabalansată de o dezvoltare negativă a altor factori.

146

În continuare, este necesar să se constate că, prin argumentația prezentată la punctele 129 și 130 din prezenta hotărâre, Changmao reproșează în esență Tribunalului că nu a constatat că, întrucât Comisia a omis să ia în considerare, în cadrul stabilirii pericolului de prejudiciu, efectele prejudiciabile pretins cauzate de exporturile efectuate de Hangzhou asupra industriei Uniunii, această instituție a omis să examineze toți factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping, în sensul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul menționat, și aceasta cu încălcarea jurisprudenței citate la punctul 144 din prezenta hotărâre.

147

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 23, 24 și 29 din prezenta hotărâre, Consiliul, întemeindu‑se pe considerațiile care decurg din cuprinsul punctelor 305 și 306 din raportul Organului de apel al OMC din 29 noiembrie 2005, în cauza „Mexic – măsuri antidumping definitive privind carnea de vită și orezul” (WT/DS 295/AB/R), a considerat oportun, în Regulamentul de punere în aplicare nr. 332/2012, să excludă exporturile efectuate de Hangzhou către piața Uniunii din domeniul de aplicare al măsurilor instituite prin Regulamentul nr. 130/2006. Deducând consecințele acestei excluderi, prin Decizia de punere în aplicare 2016/176, Comisia a încheiat procedura antidumping privind acest producător‑exportator.

148

Astfel cum s‑a arătat la punctul 31 din prezenta hotărâre, acțiunea formulată de mai mulți producători de acid tartric din Uniune împotriva acestei decizii de punere în aplicare a fost respinsă de Tribunal prin Hotărârea din 15 martie 2018, Caviro Distillerie și alții/Comisia (T‑211/16, EU:T:2018:148). Recursul formulat de aceiași producători din Uniune împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte prin Hotărârea din 10 iulie 2019, Caviro Distillerie și alții/Comisia (C‑345/18 P, EU:C:2019:589).

149

Pe de altă parte, astfel cum reiese din argumentația Changmao menționată la punctul 128 din prezenta hotărâre, aceasta nu intenționează să conteste faptul că Hangzhou nu a fost supusă unor taxe antidumping, din moment ce instituțiile Uniunii nu au considerat că exporturile sale cauzează un prejudiciu important industriei Uniunii.

150

Changmao apreciază însă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, pentru acest motiv, Comisia nu ar fi trebuit să țină seama, în cadrul aprecierii sale referitoare la existența unui pericol de prejudiciu, de efectele negative asupra industriei Uniunii ale exporturilor efectuate de Hanghzou având ca destinație piața Uniunii.

151

Această argumentație nu poate fi admisă, din moment ce reiese fără echivoc din articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază că legiuitorul Uniunii nu a intenționat, prin intermediul acestei dispoziții, să impună instituțiilor Uniunii o obligație de a examina factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping, decât în măsura în care aceștia „aduc […] un prejudiciu” industriei Uniunii. Or, reiese cu claritate din elementele prezentate în special la punctul 154 din hotărârea atacată și care nu sunt contestate de Changmao că instituțiile Uniunii au considerat că exporturile efectuate de Hangzhou nu cauzau un prejudiciu industriei Uniunii.

152

Nu poate fi admisă nici prima parte a argumentației recurentei menționate la punctul 131 din prezenta hotărâre, prin care aceasta reproșează în esență Tribunalului că nu a considerat că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin pretinsa omisiune de a aprecia examinarea inițială prin care a fost instituită taxa antidumping și ancheta de reexaminare care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu în lumina acelorași criterii și factori, atât microeconomici, cât și macroeconomici, așa cum sunt prevăzuți la articolul 3 alineatele (1), (2) și (5) din regulamentul de bază. Astfel, trebuie să se constate că Changmao nu dezvoltă nicio argumentație juridică în susținerea acestei părți a argumentației sale. Aceasta nu oferă printre altele nicio precizare în ceea ce privește criteriile și factorii care nu ar fi fost analizați de Comisie în examinarea care a avut ca rezultat adoptarea regulamentului în litigiu, deși aceștia ar fi fost analizați în examinarea inițială. Prin urmare, conform jurisprudenței citate la punctul 87 din prezenta hotărâre, această parte a argumentației trebuie respinsă ca inadmisibilă.

153

În ceea ce privește a doua parte a argumentației menționate la punctul 131 din prezenta hotărâre, prin care recurenta reproșează Tribunalului că, la punctul 150 din hotărârea atacată, a denaturat întinderea argumentului său referitor la pretinsa comparabilitate a situației acesteia și a Hangzhou, este suficient să se constate, pe de o parte, că, la acest punct 150, Tribunalul se limitează să amintească jurisprudența relevantă a Curții și, pe de altă parte, că recurenta nu dezvoltă nicio argumentație juridică care să permită să se demonstreze modul în care, citând această jurisprudență, Tribunalul ar fi denaturat argumentația sa. Prin urmare, această a doua parte a argumentației provine dintr‑o interpretare eronată a punctului menționat și nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, menționate la punctul 87 din prezenta hotărâre.

154

De asemenea, nici a treia parte a argumentației Changmao menționate la punctul 131 din prezenta hotărâre nu poate fi admisă, din moment ce, având în vedere puterea largă de care dispune Comisia în materie, un operator economic nu poate avea încredere legitimă în menținerea unei situații existente. În plus, recurenta nu se putea aștepta în mod valabil ca concluziile regulamentului în litigiu să fie aceleași cu cele adoptate de Comisie în Decizia de punere în aplicare 2016/176 în ceea ce privește Hangzhou.

155

În sfârșit, în ceea ce privește argumentația recurentei rezumată la punctele 132-134 din prezenta hotărâre, prin care aceasta reproșează în esență Tribunalului că a respins relevanța datelor Eurostat pentru anii 2017 și 2018, pe care aceasta le‑a prezentat în primă instanță în susținerea afirmației sale privind impactul condițiilor climatice asupra prețurilor acidului tartric natural în Uniune, este necesar să se arate că această argumentație se întemeiază pe premisa potrivit căreia producătorii de acid tartric natural și cei de acid tartric sintetic nu se află în situație de concurență, în special pentru că, în cadrul industriilor vitivinicole și farmaceutice ale Uniunii, ar putea fi utilizat numai acidul tartric natural. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 18 din prezenta hotărâre, acidul tartric sintetic are aceleași caracteristici fizice și chimice ca acidul tartric natural și este în principiu destinat acelorași utilizări de bază ca acesta din urmă. Pe de altă parte, așa cum reiese din cuprinsul punctului 147 din hotărârea atacată, este suficient să se amintească faptul că, potrivit considerentelor (30) și (31) ale regulamentului în litigiu, cele două tipuri de produse sunt considerate similare în scopul reexaminării atunci când prezintă aceleași caracteristici fizice și chimice de bază și au utilizări care se suprapun. Astfel, în condițiile în care argumentația Changmao se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia acidul tartric natural și acidul tartric sintetic nu se află în situație de concurență, această argumentație trebuie respinsă ca nefondată.

156	Rezultă că al treilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Cu privire la al patrulea motiv

157	Al patrulea motiv, care vizează punctele 172-177 și 187-189 din hotărârea atacată, cuprinde în esență două aspecte, întemeiate, primul, pe o încălcare a dreptului la apărare și a principiului bunei administrări, iar al doilea, pe o eroare de interpretare a articolului 296 TFUE.

Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv

– Argumentația părților

158

Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Changmao susține în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat, la punctele 172-177 din hotărârea atacată, că Comisia a comunicat Changmao, în timp util, toate considerațiile esențiale pentru respectarea dreptului său la apărare.

159

Astfel, contrar celor considerate de Tribunal la punctul 172 din hotărârea atacată, Comisia nu ar fi prezentat în mod detaliat, la punctele 109-139 din documentul de informare generală menționat la punctul 42 din prezenta hotărâre, toate faptele și considerațiile esențiale pe care această instituție și‑a întemeiat ulterior, în regulamentul în litigiu, analizele privind starea industriei Uniunii și existența unui pericol de prejudiciu. De altfel, Comisia ar fi refuzat să îi divulge anumite informații esențiale care indicau modul în care ea a efectuat aceste analize, precum și considerațiile care au determinat‑o să nu țină seama de datele privind Distillerie Mazzari, în calitatea sa de cel mai important și mai prosper producător din Uniune. Potrivit recurentei, prin faptul că a statuat, la acest punct din hotărârea atacată, că dezacordul exprimat de aceasta cu privire la analizele menționate ale Comisiei nu poate fi invocat în susținerea unui motiv întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, Tribunalul a denaturat argumentația sa.

160

Tribunalul ar fi denaturat de asemenea, la punctul 173 din hotărârea atacată, argumentația sa referitoare la excluderea datelor referitoare la Distillerie Mazzari din evaluările privind starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii și existența unui pericol de prejudiciu. În această privință, Changmao precizează, pe de o parte, că, contrar celor indicate de Tribunal la punctul respectiv din hotărârea atacată, aceasta a putut, în calitatea sa de „parte interesată” la examinarea care a avut ca rezultat adoptarea regulamentului în litigiu, să consulte dosarele neconfidențiale ale Comisiei, ceea ce ar fi confirmat de altfel de extrasul oficial al consultărilor. Documentele neconfidențiale ar fi fost însă, în marea lor majoritate, documente clasificate ca „limitate”, care nu i‑au permis să formuleze observații în cunoștință de cauză.

161

Pe de altă parte, recurenta arată că abia prin intermediul documentului de informare generală, care i‑a fost furnizat la 30 aprilie 2018, a fost informată cu privire la decizia Comisiei de a nu lua în considerare datele privind Distillerie Mazzari. Astfel, nici scrisoarea din partea asociației producătorilor italieni de acid tartric, menționată la punctul 39 din prezenta hotărâre, nici decizia Comisiei de a nu efectua o eșantionare a producătorilor din Uniune nu ar fi lăsat să se înțeleagă că această instituție urma să facă total abstracție de aceste date.

162

În plus, Changmao reproșează Tribunalului că a denaturat de asemenea, la punctul 174 din hotărârea atacată, argumentația sa referitoare, pe de o parte, la efectele asupra stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii a exporturilor având ca destinație aceasta din urmă efectuate de Hangzhou și, pe de altă parte, la stabilirea existenței unui pericol de prejudiciu. În această privință, Changmao precizează că, deși era efectiv la curent cu existența Deciziei de punere în aplicare 2016/176, nu putea nicidecum să anticipeze că datele referitoare la Hangzhou urmau să nu fie luate în considerare de Comisie, ca probe pozitive decisive în cadrul analizei sale, de natură prospectivă, a probabilității reapariției prejudiciului. Pe de altă parte, Comisia ar fi refuzat să îi comunice considerațiile care au determinat‑o să nu utilizeze în regulamentul în litigiu elementele de probă pozitive de care dispunea deja în cadrul anchetei care a condus la adoptarea acestei decizii de punere în aplicare, în raport cu Hangzhou.

163

Pe de altă parte, Tribunalul ar fi omis în mod eronat să constate că Comisia a refuzat să comunice Changmao, în cadrul procedurii administrative, elemente de probă sau vreo explicație cu privire la preocupările pe care aceasta le‑a prezentat în observațiile sale cu privire la documentul de informare generală. În plus, contrar a ceea ce ar fi considerat Tribunalul la punctul 175 din hotărârea atacată, Comisia nu i‑ar fi furnizat explicații cu privire la profunda divergență pe care Changmao a evidențiat‑o între Decizia de punere în aplicare 2016/176 și regulamentul în litigiu în ceea ce privește indicii legați de consumul și de producția totală de acid tartric a Uniunii pentru anii 2013 și 2014, chiar dacă aceste elemente ar fi fost determinante pentru a aprecia starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii și existența unui pericol de prejudiciu.

164

Changmao susține că Comisia ar fi trebuit să se conformeze obligațiilor pozitive care îi revin în temeiul principiului bunei administrări, al articolului 3 alineatul (2), al articolului 11 alineatul (2), al articolului 6 alineatul (7), al articolului 19 alineatele (2) și (4) și al articolului 20 alineatele (2) și (4) din regulamentul de bază, precum și al articolului 6 alineatele (2) și (4) din Acordul antidumping, și anume obligația acestei instituții, în primul rând, de a examina toate elementele de probă disponibile, în al doilea rând, de a comunica părților interesate considerațiile pe care intenționează să își întemeieze analiza prospectivă referitoare la existența unui pericol de prejudiciu și, în al treilea rând, de a răspunde la observațiile formulate de părțile interesate în cadrul procedurii administrative. Dacă Comisia ar fi respectat aceste obligații, Changmao ar fi putut prezenta observații utile, ceea ce ar fi determinat Comisia să adopte concluzii diferite în ceea ce privește atât starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii, cât și existența unui pericol de prejudiciu.

165	Distillerie Bonollo și alții și Comisia consideră că acest prim aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

– Aprecierea Curții

166

Trebuie subliniat de la bun început că respectarea dreptului la apărare are o importanță fundamentală în procedurile de anchete antidumping (Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 77, precum și jurisprudența citată).

167

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în îndeplinirea obligației lor de informare, instituțiile Uniunii trebuie să acționeze cu toată diligența necesară, străduindu‑se să acorde întreprinderilor în cauză, în măsura în care respectarea secretului comercial rămâne asigurată, informații utile pentru apărarea intereselor lor și alegând, dacă este cazul din oficiu, modalitățile adecvate ale unei asemenea comunicări. Părților interesate trebuie, în orice caz, să li se fi oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor și al circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta (Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 48 și jurisprudența citată).

168

Deși obligația de informare care revine instituțiilor Uniunii în materie de antidumping trebuie să se concilieze cu obligația de a respecta informațiile confidențiale, nu este mai puțin adevărat că această din urmă obligație nu poate goli dreptul la apărare de substanța sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 1985, Timex/Consiliul și Comisia, 264/82, EU:C:1985:119, punctul 29).

169

În plus, din jurisprudența Curții rezultă că existența unei neregularități cu privire la dreptul la apărare nu poate determina anularea actului în cauză decât în măsura în care există posibilitatea ca, în lipsa acestei neregularități, procedura administrativă să fi condus la un rezultat diferit, aducând astfel atingere în mod concret dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 79, precum și jurisprudența citată).

170

În această privință, deși nu se poate impune persoanei care se prevalează de o asemenea neregularitate să demonstreze că în lipsa acesteia actul vizat ar fi avut un conținut mai favorabil intereselor sale, aceasta trebuie totuși să dovedească în mod concret că o asemenea ipoteză nu este cu totul exclusă (a se vedea în acest sens prin analogie Hotărârea din 4 februarie 2016, C & J Clark International și Puma, C‑659/13 și C‑34/14, EU:C:2016:74, punctul 140, precum și jurisprudența citată).

171

În speță, trebuie arătat că Tribunalul a amintit, în primul rând, la punctele 163-170 din hotărârea atacată, dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii, precum și jurisprudența constantă referitoare, primo, la respectarea dreptului la apărare, secundo, la obligația de diligență care revine instituțiilor Uniunii în temeiul dreptului la o bună administrare și, tertio, la echilibrul care trebuie găsit între aceste drepturi și protecția datelor confidențiale.

172

În al doilea rând, la punctele 172-175 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat diferitele argumente ale Changmao, întemeiate pe o încălcare a dreptului său la apărare, statuând că aceste argumente nu permit să se considere că Comisia a încălcat obligația de divulgare a tuturor elementelor de probă și a considerațiilor esențiale în timp util. Acesta a prezentat în mod corespunzător, la punctele 172-175 din hotărârea atacată, motivele pentru care argumentele menționate trebuiau respinse.

173	În al treilea rând, întemeindu‑se pe jurisprudența amintită la punctul 78 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins ca inadmisibilă, la punctul 176 din această hotărâre, argumentația Changmao întemeiată printre altele pe încălcarea principiului bunei administrări.

174

Trebuie să se constate că, prin argumentația prezentată în susținerea primului aspect al celui de al patrulea motiv, recurenta se limitează să critice soluția la care a ajuns Tribunalul fără a demonstra însă că acesta a încălcat jurisprudența amintită la punctul 167 din prezenta hotărâre, potrivit căreia instituțiile Uniunii trebuie să acționeze cu toată diligența necesară străduindu‑se să acorde întreprinderilor în cauză, în măsura în care respectarea secretului comercial rămâne asigurată, informații utile pentru apărarea intereselor lor și alegând, dacă este cazul din oficiu, modalitățile adecvate ale unei asemenea comunicări.

175

Or, procedând astfel, Changmao solicită în realitate Curții să substituie aprecierea efectuată de Tribunal cu propria apreciere a faptelor și a elementelor de probă, astfel încât această argumentație, conform unei jurisprudențe constante, este inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 56 și jurisprudența citată).

176

În plus, recurenta nu a reușit să demonstreze în mod concret, așa cum impune jurisprudența amintită la punctele 169 și 170 din prezenta hotărâre, că Tribunalul a omis să constate o neregularitate procedurală săvârșită în cursul procedurii administrative care a putut conduce la obținerea unui rezultat diferit prin procedura menționată, aducând astfel atingere în mod concret dreptului său la apărare.

177

Pe de altă parte, deși, prin argumentele expuse la punctele 159, 160 și 162 din prezenta hotărâre, Changmao invocă denaturări pretins săvârșite de Tribunal, este suficient să se constate că aceasta nu reușește să indice în mod precis elementele pe care se întemeiază argumentația sa care ar fi fost denaturate de Tribunal și nu demonstrează erorile de analiză care, în aprecierea sa, l‑ar fi condus la aceste denaturări, contrar cerințelor jurisprudenței amintite la punctul 122 din prezenta hotărâre. Aceasta se limitează, în realitate, să solicite o nouă apreciere a faptelor și a elementelor de probă, ceea ce nu este de competența Curții în stadiul recursului. Această argumentație trebuie, așadar, respinsă ca inadmisibilă.

178

În sfârșit, în ceea ce privește argumentația menționată la punctul 164 din prezenta hotărâre, este suficient să se considere că, prin aceasta, recurenta se limitează să indice erorile pretins săvârșite de Comisie, fără a aduce însă vreun argument juridic pentru a demonstra modul în care Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept. Prin urmare, conform jurisprudenței amintite la punctul 87 din prezenta hotărâre, această argumentație trebuie respinsă ca inadmisibilă.

179	Având în vedere elementele care precedă, primul aspect al celui de al patrulea motiv al prezentului recurs trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv

– Argumentația părților

180

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită de interpretare prin faptul că, la punctele 187-189 din hotărârea atacată, a analizat în raport cu articolul 296 TFUE argumentele sale referitoare, în primul rând, la lipsa unui temei juridic pentru aplicarea, în regulamentul în litigiu, a articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, în al doilea rând, la impactul datelor privind Distillerie Mazzari asupra stării de vulnerabilitate a industriei Uniunii și, în al treilea rând, la efectele exporturilor efectuate de Hangzhou pe piața Uniunii în ceea ce privește stabilirea existenței unui pericol de prejudiciu.

181

În această privință, ea precizează că al patrulea motiv pe care l‑a invocat în primă instanță nu ar fi fost întemeiat pe nemotivare în temeiul articolului 296 TFUE, ci pe o încălcare a unor norme fundamentale de procedură. Astfel, prin intermediul motivului menționat, Changmao ar fi invitat în realitate Tribunalul să constate nu o încălcare a acestei dispoziții, ci omisiunea Comisiei de a‑i comunica, în cursul procedurii administrative, considerațiile și elementele de probă esențiale pe care această instituție s‑a întemeiat ulterior, în regulamentul în litigiu, pentru a‑și susține concluziile referitoare la starea de vulnerabilitate a industriei Uniunii și la existența unui pericol de prejudiciu.

182	Astfel, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, la punctele 187-189 din hotărârea atacată, că, prin argumentele sale, Changmao reproșa Comisiei că și‑a încălcat obligația de motivare care îi revine în temeiul articolului 296 TFUE. Procedând astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

183	Distillerie Bonollo și alții și Comisia contestă admisibilitatea și temeinicia acestui al doilea aspect al celui de al patrulea motiv.

– Aprecierea Curții

184

Trebuie arătat că acest al doilea aspect al celui de al patrulea motiv este prezentat în mod confuz. Astfel, deși recurenta nu reproșează, în sine, Tribunalului că și‑a încălcat obligația de motivare, aceasta pare totuși să îi impute faptul că nu a răspuns la toate argumentele pe care le‑a invocat în cadrul celui de al patrulea motiv în primă instanță, în special la cele trei argumente menționate la punctul 180 din prezenta hotărâre.

185

În primul rând, în măsura în care acest al doilea aspect al celui de al patrulea motiv ar putea fi interpretat în sensul că vizează o încălcare de către Tribunal a obligației sale de motivare, trebuie amintit, pe de o parte, că, în cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect în special să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele invocate de recurent și, pe de altă parte, că motivul întemeiat pe lipsa răspunsului Tribunalului la argumente invocate în primă instanță este echivalent în esență cu invocarea unei încălcări a obligației de motivare care decurge din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, și din articolul 117 din Regulamentul de procedură al Tribunalului (Hotărârea din 9 martie 2017, Ellinikos Chrysos/Comisia, C‑100/16 P, EU:C:2017:194, punctul 31 și jurisprudența citată).

186

În plus, obligația de motivare nu impune Tribunalului să realizeze o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu, motivarea Tribunalului putând, așadar, să fie implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele acestora, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (Hotărârea din 9 martie 2017, Ellinikos Chrysos/Comisia, C‑100/16 P, EU:C:2017:194, punctul 32 și jurisprudența citată).

187

Trebuie să se constate că cele trei argumente menționate la punctul 180 din prezenta hotărâre constituie o simplă repetare a argumentelor care fuseseră deja invocate de Changmao în cadrul diferitelor motive invocate în primă instanță și cu privire la care Tribunalul s‑a pronunțat în cadrul examinării acestor motive. Pe de altă parte, motivarea hotărârii atacate în răspuns la motivele menționate este clară și neechivocă și permite să se înțeleagă elementele care au stat la baza deciziei Tribunalului. Faptul că acesta din urmă a ajuns, pe fond, la un alt rezultat decât cel susținut de Changmao nu poate, în sine, să determine nemotivarea hotărârii atacate (a se vedea prin analogie Ordonanța din 13 decembrie 2012, Alliance One International/Comisia, C‑593/11 P, EU:C:2012:804, punctul 29 și jurisprudența citată).

188	Astfel, în măsura în care recurenta reproșează Tribunalului o încălcare a obligației de motivare care îi revine, argumentele pe care le invocă în acest sens trebuie considerate nefondate.

189

În al doilea rând, dacă ar trebui să se înțeleagă că, prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, recurenta impută Tribunalului faptul că nu a respectat conținutul argumentelor pe care i le‑a prezentat, întrucât, prin acestea, ea nu ar fi reproșat Comisiei că nu și‑a îndeplinit obligația de motivare, ci că a încălcat un anumit număr de dispoziții ale regulamentului de bază, este necesar să se considere că, în acest caz, acest al doilea aspect al celui de al patrulea motiv ar fi întemeiat pe o denaturare de către Tribunal a înscrisurilor procedurale ale Changmao.

190	În această privință, este suficient să se arate că recurenta nu precizează ce eroare de drept ar fi săvârșit Tribunalul prin analizarea argumentelor sale în raport cu articolul 296 TFUE. De asemenea, aceasta nu reușește să precizeze argumentele juridice care susțin în mod specific cererea sa.

191	Prin urmare, conform jurisprudenței citate la punctul 87 din prezenta hotărâre, este necesar să se respingă argumentația întemeiată pe o pretinsă denaturare de către Tribunal a înscrisurilor procedurale ale Changmao ca fiind inadmisibilă.

192	Având în vedere ceea ce precedă, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

193	Prin urmare, al patrulea motiv de recurs trebuie respins în totalitate.

194	Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că recursul trebuie respins în întregime.

Cu privire la cheltuielile de judecată

195

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. În conformitate cu articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

196	În speță, întrucât Distillerie Bonollo și alții și Comisia au solicitat obligarea Changmao la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

1)	Respinge recursul.

2)	Obligă Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Distillerie Bonollo SpA, de Industria Chimica Valenzana (ICV) SpA, de Caviro Extra SpA, precum și de Comisia Europeană.

Semnături

( *1 ) Limba de procedură: engleza.