1.

Ce tip de consum de electricitate este scutit de impozitul pe electricitate atunci când acest consum este destinat producerii de electricitate? Aceasta este problema pe care Curtea este chemată în esență să o soluționeze prin prezenta cerere de decizie preliminară, care privește interpretarea articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96/CE ( 2 ).

2.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între RWE Power AG, pe de o parte, și Hauptzollamt Duisburg (Biroul Vamal Principal din Duisburg, Germania, denumit în continuare „Hauptzollamt”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a scuti electricitatea pe care RWE Power a utilizat‑o în cursul anilor 2003 și 2004 în exploatațiile sale miniere de suprafață și în centralele sale energetice în cadrul activității sale de producere de electricitate.

3.

Prin intermediul întrebărilor preliminare, Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf, Germania) solicită Curții în esență să clarifice întinderea scutirii de impozitul pe electricitate prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, care prevede printre altele că „electricitate[a] utilizat[ă] pentru a produce electricitate și […] pentru a menține capacitatea de a produce electricitate” este scutită de impozitul pe electricitate (denumită în continuare „scutirea în litigiu”). Mai precis, trebuie să se stabilească dacă și în ce condiții, în cadrul producerii de electricitate din lignitul provenit din mine de suprafață, utilizarea electricității pentru procese care acționează în amonte și în aval față de producerea de electricitate – înțeleasă, în sensul tehnic al termenului, ca fiind procesul de transformare a unui produs energetic în energie electrică – poate beneficia de scutirea în litigiu.

4.

În această privință, amintim că Curtea a avut deja ocazia să interpreteze atât articolul 14 alineatul (1) ( 3 ), cât și articolul 21 alineatul (3) ( 4 ) din Directiva 2003/96, această ultimă dispoziție fiind considerată de instanța de trimitere ca fiind de asemenea relevantă. Cu toate acestea, jurisprudența Curții referitoare la articolul 14 din Directiva 2003/96 privea „produse energetice” care erau în mod incontestabil utilizate pentru producerea de electricitate, prin urmare situații care diferă de cea din prezenta cauză, care privește tocmai problema stabilirii diferitelor procese care constituie o astfel de „producere”. Prin urmare, prezenta cauză va determina Curtea să clarifice mai mult domeniul de aplicare al dispoziției menționate.

5.

Articolul 1 din Directiva 2003/96 prevede că statele membre impozitează produsele energetice și electricitatea în conformitate cu această directivă.

6.

Articolul 2 din directiva menționată prevede la alineatul (1) că, în sensul acesteia, termenul „produse energetice” se aplică printre altele produselor incluse în codul NC 2702.

7.

Potrivit articolului 14 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată:

„(1)   […] statele membre scutesc următoarele produse de la impozitare, în condițiile pe care le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și de a preveni frauda, evaziunea sau abuzul:

8.

Potrivit articolului 21 alineatul (3) din aceeași directivă:

„Consumul de produse energetice în incinta unei instituții care fabrică produse energetice nu este considerat a fi un fapt generator de impozit în cazul în care consumul constă în produse energetice produse în incinta instituției. De asemenea, statele membre pot considera ca nefiind un fapt generator consumul de electricitate și alte produse energetice care nu sunt produse în incinta unei astfel de instituții și consumul de produse energetice și de electricitate în incinta unei instituții care produce combustibili destinați a fi utilizați pentru producerea electricității. În cazul în care consumul vizează scopuri care nu au legătură cu producerea de produse energetice, în special propulsia vehiculelor, acesta este considerat fapt generator care presupune impozitarea.”

9.

Impozitul pe electricitate este reglementat printre altele de Stromsteuergesetz (Legea privind impozitul pe electricitate) din 24 martie 1999 ( 5 ) (denumită în continuare „StromStG”). De la adoptarea sa, această lege a fost modificată în mai multe rânduri. Dat fiind că litigiul principal privește exercițiile fiscale aferente anilor 2003 și 2004, versiunile StromStG aplicabile în litigiul principal sunt cele rezultate din Legea din 30 decembrie 2002 și, respectiv, din Legea din 29 decembrie 2003 ( 6 ).

10.

Articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din StromStG prevede, în versiunile sale aplicabile în litigiul principal, că electricitatea preluată în scopul producerii de electricitate este scutită de impozitul pe electricitate.

11.

Articolul 11 din StromStG autorizează Bundesministerium der Finanzen (Ministerul Federal de Finanțe, Germania) să adopte prin regulament printre altele dispozițiile de punere în aplicare a avantajelor fiscale prevăzute la articolul 9 din această lege.

12.

Regulamentul relevant al acestui minister – și anume Verordnung zur Durchführung des Stromsteuergesetzes (Regulamentul de punere în aplicare a Legii privind impozitul pe electricitate) din 31 mai 2000 ( 7 ) (denumit în continuare „StromStV”) – prevede la articolul 12 alineatul (1) punctul 1 că noțiunea de „electricitate preluată în scopul producerii de electricitate”, în sensul articolului 9 alineatul (1) punctul 2 din StromStG, acoperă electricitatea consumată din punct de vedere tehnic în instalațiile anexe și auxiliare ale unei instalații de producție electrică pentru producerea de electricitate, printre altele pentru tratarea apei, alimentarea cu apă pentru a produce abur, aerisire, aprovizionarea cu combustibil și curățarea gazelor de ardere.

13.

RWE Power exploata, în bazinul minier din Renania, trei mine de suprafață de lignit în situri distincte, din care extrăgea lignit destinat în principal producerii de electricitate în centralele sale și, în proporție de 10 %, producerii de brichete și de praf de lignit în fabricile sale ( 8 ).

14.

În cursul anului 2004, RWE Power a preluat electricitate în minele de suprafață pe care a utilizat‑o în esență: i) pentru funcționarea pompelor hidraulice destinate să reducă nivelul apei subterane, ii) pentru funcționarea unor echipamente grele, precum excavatoarele cu roată portcupe, care excavau lignit brut și moloz și a echipamentelor care rambleiau o altă parte a minei de suprafață, iii) pentru iluminatul minei de suprafață, și iv) pentru transportul lignitului în centrale cu trenuri de marfă propulsate electric pe linii proprii și pentru instalații de transport cu bandă propulsate electric, care transportau atât lignit brut, cât și moloz.

15.

Funcționarea centralelor aparținând RWE Power se baza pe o producție neîntreruptă de electricitate. Pentru a asigura această producție neîntreruptă, RWE Power menținea stocuri de lignit din care lignitul era transportat treptat către cazanele din centrale. Lignitul era mai întâi depozitat în fiecare dintre minele de suprafață într‑un depozit al minei și ulterior era transportat în depozitele centralelor pe o bandă transportoare sau pe calea ferată electrică a întreprinderii, ceea ce asigura o capacitate corespunzătoare unui număr de o zi sau două de funcționare a centralei. De acolo, excavatoare electrice încărcau lignitul pe o bandă transportoare din depozit, pe care lignitul ajungea în concasoare. Lignitul concasat era ulterior depozitat în rezervorul cazanului.

16.

În cursul anului 2004, Hauptzollamt a dispus efectuarea unui control fiscal la RWE Power privind printre altele impozitul pe electricitate pentru anii 2003 și 2004. În cadrul acestui control, s‑a concluzionat, într‑un raport din 20 mai 2009, că prelucrarea lignitului trebuie calificată drept „producere de combustibil” și, prin urmare, este supusă impozitării. Aceeași concluzie ar fi valabilă și pentru toată electricitatea preluată pentru extragerea și transportul lignitului, astfel încât impozitul era datorat și pentru electricitatea utilizată pentru excavatoarele de alimentare cu cărbune, pentru benzile transportoare și pentru concasoare.

17.

La 8 octombrie 2009, Hauptzollamt a emis o decizie de impunere pe baza raportului din 20 mai 2009 și, în conformitate cu concluziile inspectorilor, a solicitat printre altele plata impozitului pe electricitate pe care îl considera datorat.

18.

Întrucât contestația formulată de RWE Power împotriva deciziei de impunere menționată a fost respinsă, aceasta a sesizat instanța de trimitere.

19.

În fața instanței de trimitere, RWE Power a susținut că, în temeiul Directivei 2003/96, toată electricitatea necesară operațiunii de producere a electricității trebuie să fie acoperită de scutirea în litigiu. Astfel, în conformitate cu această directivă și potrivit articolului 12 alineatul (1) punctul 1 din StromStV, toate instalațiile anexe și auxiliare fără de care o instalație de producere de electricitate nu poate funcționa ar trebui, în principiu, să fie acoperite de scutirea de impozitul pe electricitate. Astfel, preluarea de electricitate destinată producerii de electricitate din lignit, adică aproape 90 % din electricitatea utilizată, trebuia să fie scutită de impozitul pe electricitate, în temeiul articolului 9 alineatul (1) punctul 2 din StromStG, întrucât a servit la producerea de electricitate ( 9 ). Prin urmare, lignitul ar trebui considerat combustibil, astfel încât electricitatea preluată pentru extragerea și transportul lui în mina de suprafață ar trebui de asemenea să fie scutită de impozit. RWE Power a indicat că funcționarea unei centrale pe lignit este un proces unitar de la extragerea cărbunelui până la evacuarea deșeurilor generate. Mina de suprafață și centrala pe lignit ar constitui astfel o unitate economică și tehnică de producere a electricității care nu poate fi compartimentată artificial în diferite activități autonome, consumul de electricitate în litigiu fiind necesar pentru a asigura o producție neîntreruptă de electricitate.

20.

La rândul său, Hauptzollamt consideră în esență că, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, electricitatea preluată pentru a produce electricitate este scutită de impozitul pe electricitate dacă este consumată în instalațiile anexe sau auxiliare ale unei unități de producție de electricitate pentru a produce, în sensul tehnic al termenului, electricitate. Or, potrivit Hauptzollamt, este scutită numai electricitatea care este direct legată de producerea de electricitate și necesară pentru aceasta – precum cea utilizată pentru alimentarea cu combustibil a arzătorului cazanului de la concasor. În schimb, electricitatea care este utilizată numai indirect în anumite instalații de prelucrare a lignitului brut prin concasare, sfărâmare și uscare nu beneficiază, în opinia sa, de această scutire.

21.

Exprimând îndoieli cu privire la întinderea scutirii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22.

RWE Power, Hauptzollamt și Comisia Europeană au depus observații scrise la Curte.

23.

Prin intermediul celor două întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită Curții să clarifice domeniul de aplicare al scutirii în litigiu și în special dacă și în ce condiții, în cadrul producerii de electricitate din lignit provenit din mine de suprafață, utilizarea electricității pentru procese care survin în amonte și în aval de producerea de electricitate poate beneficia de această scutire.

24.

Mai precis, prima întrebare preliminară privește electricitatea utilizată pentru operațiuni care au loc înainte ca lignitul să fie depozitat în rezervorul cazanului și transformat în electricitate, și anume: i) extragerea lignitului în minele de suprafață și ii) prelucrarea acestuia în centrale (concasarea, eliminarea materialelor străine și mărunțirea până la dimensiunea necesară pentru cazan). În ceea ce privește a doua întrebare preliminară, aceasta privește electricitatea consumată în operațiuni prin care se urmărește să se asigure o producție continuă de electricitate și în special: i) transportul lignitului către centrale (cu trenuri și benzi transportoare propulsate electric) și ii) depozitarea.

25.

Cu titlu introductiv, amintim că Directiva 2003/96 are ca obiect stabilirea unui regim de impozitare armonizat pentru produsele energetice și pentru electricitate, în cadrul căruia impozitarea minimă este regula, pentru a promova buna funcționare a pieței interne în sectorul energiei, evitând printre altele denaturările concurenței ( 10 ).

26.

În acest scop, în ceea ce privește în special producerea de electricitate, legiuitorul Uniunii a optat ( 11 ) să impună statelor membre impozitarea electricității astfel cum a fost distribuită ( 12 ), produsele energetice utilizate pentru producerea acesteia trebuind, în mod corelativ, să fie scutite de la impozitare, cu scopul de a se evita dubla impozitare a electricității ( 13 ). În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) și cu articolul 10 din Directiva 2003/96, de la 1 ianuarie 2004, cu excepția cazului în care se prevede altfel ( 14 ), cotele minime de impozitare aplicabile electricității sunt de 0,5 euro pe MW/h (pentru utilizare profesională) și de 1 euro pe MW/h (pentru utilizare privată) ( 15 ).

27.

În această privință, articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 prevede o excepție obligatorie de la regimul de impozitare, pe de o parte, pentru „produsele energetice” utilizate pentru a produce electricitate și, pe de altă parte, pentru „electricitatea” utilizată pentru producerea de electricitate și pentru menținerea capacității de producție menționată. Totuși, în temeiul celei de a doua teze a acestei dispoziții, statele membre păstrează posibilitatea de a impozita aceste produse, peste cotele minime de impozitare, din motive legate de protecția mediului. În speță, dispoziția menționată nu este aplicabilă, întrucât Republica Federală Germania nu a făcut uz de această posibilitate ( 16 ).

28.

Curtea a avut deja ocazia de a interpreta domeniul de aplicare al articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 în două rânduri. În Hotărârea Cristal Union, Curtea a statuat că scutirea obligatorie prevăzută la această dispoziție se aplică produselor energetice precum gazele naturale, care sunt utilizate pentru a produce electricitate atunci când aceste produse sunt utilizate pentru producerea combinată de electricitate și de căldură ( 17 ). În plus, în Hotărârea Turbogás, Curtea a interpretat această dispoziție în sensul că gazele naturale și motorina utilizate pentru producția de energie electrică termică de o centrală cu ciclu combinat sunt scutite de impozit ( 18 ).

29.

Cauzele în care s‑au pronunțat cele două hotărâri sus‑menționate diferă însă de cauza principală în măsura în care priveau aplicarea scutirii în litigiu în cazul unor „produse energetice” a căror utilizare pentru producerea de electricitate nu era contestată. Or, în speță, pe de o parte, produsul susceptibil a fi scutit de impozit nu este „produsul energetic”, ci „electricitatea” și, pe de altă parte, aspectul contestat este tocmai dacă această electricitate trebuie considerată ca făcând parte din procesul de producere a electricității, în sensul scutirii în litigiu.

30.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că scutirea de impozit a „electricității utilizate pentru a produce electricitate” acoperă și cantitățile de electricitate utilizate pentru extragerea lignitului dintr‑o mină de suprafață și pentru transformarea și prelucrarea ulterioare ale lignitului în centrale electrice (și anume concasarea, separarea particulelor străine și sfărâmarea până la dimensiunea necesară pentru funcționarea cazanului).

31.

Potrivit Hauptzollamt, prima întrebare preliminară necesită un răspuns negativ. Acesta susține în esență că o interpretare strictă a dispoziției sus‑menționate, astfel cum impune jurisprudența Curții, ar conduce la scutirea doar a consumului de electricitate strâns legat de producerea de electricitate, ceea ce ar exclude de fapt electricitatea utilizată în cadrul extragerii și al prelucrării produselor energetice.

32.

În schimb, RWE Power apreciază că trebuie să se răspundă afirmativ la prima întrebare preliminară. În opinia sa, electricitatea utilizată atât în scopul extragerii lignitului, cât și în scopul prelucrării ulterioare intră sub incidența scutirii în litigiu, toate aceste operațiuni fiind indispensabile și făcând parte din procesul de producere a electricității.

33.

În ceea ce privește Comisia, aceasta este în esență de acord cu analiza efectuată de Hauptzollamt cu privire la electricitatea utilizată pentru extragerea lignitului, dar apreciază că scutirea în litigiu s‑ar putea aplica totuși prelucrării lignitului, atunci când această operațiune este necesară pentru utilizarea cazanelor centralelor.

34.

Subscriem la această ultimă poziție pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare.

35.

Amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile privind scutirile prevăzute de Directiva 2003/96 trebuie să beneficieze de o interpretare autonomă, întemeiată pe modul în care acestea sunt redactate, precum și pe economia și pe obiectivele directivei menționate ( 19 ). În lumina acestei interpretări autonome preliminare vom examina dacă extragerea lignitului din minele de suprafață și prelucrarea sa ulterioară în centrale trebuie să poată beneficia de scutirea în litigiu.

36.

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, din termenii acestuia reiese că statele membre au obligația de a scuti de la impozitarea electricității prevăzută de această directivă printre altele „produsele energetice și electricitatea utilizate pentru a produce electricitate” (primul caz) și „electricitatea utilizată pentru a menține capacitatea de a produce electricitate” (al doilea caz).

37.

În această privință, trebuie să se constate, pe de o parte, în ceea ce privește primul caz, care se referă la procesul de producere a electricității, că Directiva 2003/96 stabilește cu claritate „produsele energetice” cărora li se aplică scutirea, formulând în mod exhaustiv, la articolul 2 alineatul (1) din această directivă, lista acestor produse prin referire la codurile din Nomenclatura combinată ( 20 ). Totuși, directiva menționată nu furnizează nicio precizare cu privire la noțiunea de „utilizare pentru producerea electricității”, această noțiune nefiind definită în directivă sau prin referire la dreptul național al statelor membre ( 21 ). Pe de altă parte, în ceea ce privește al doilea caz, și anume electricitatea utilizată pentru menținerea capacității de producere a electricității ( 22 ), nici acesta nu face obiectul vreunei alte precizări în Directiva 2003/96.

38.

În lipsa unei definiții a „utilizării pentru producerea electricității” în această directivă ( 23 ), determinarea înțelesului și a conținutului acestor termeni trebuie făcută în conformitate cu sensul obișnuit al acestora în limbajul curent, ținând seama și de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte ( 24 ).

39.

În această privință, constatăm, mai întâi, că reiese în mod clar din termenii sus‑menționați că electricitatea care este scutită trebuie înțeleasă ca fiind cea preluată în scopul de a produce electricitate. Rezultă că este necesar, prin urmare, să se înlăture de la scutirea în litigiu electricitatea preluată numai cu ocazia operațiunii de producere a electricității, fără a urmări în mod direct să permită sau să contribuie la procesul de producție menționat ( 25 ). Un astfel de consum de electricitate ar putea cuprinde, de exemplu, consumul din clădirile administrative ale unei centrale electrice.

40.

În continuare, trebuie să se observe că distincția operată între cele două situații de scutire în litigiu – și anume electricitatea utilizată, pe de o parte, „pentru a produce electricitate” și, pe de altă parte, „pentru a menține capacitatea de a produce electricitate” – sugerează că activitățile care țin de producție nu pot fi considerate activități legate de menținerea capacității de producție menționată ( 26 ).

41.

În sfârșit, întrucât textul articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 nu precizează diferitele tipuri de consum de electricitate susceptibile să beneficieze de scutirea în litigiu, considerăm că noțiunea de „utilizare pentru producerea electricității” trebuie apreciată luând în considerare specificitățile acesteia. În opinia noastră, o asemenea abordare este la fel de rezonabilă, în măsura în care caracterul generic al noțiunii de „producere a electricității” permite să se distingă aplicarea scutirii în funcție de metoda de producere a acesteia ( 27 ). Din această perspectivă, Curtea a admis că redactarea acestei dispoziții nu exclude nicidecum din domeniul de aplicare al scutirii în litigiu produsele energetice utilizate de o instalație de cogenerare în scopul producerii combinate de electricitate și de căldură ( 28 ).

42.

Totuși, modul de redactare a scutirii în litigiu nu permite să se stabilească cu certitudine dacă electricitatea destinată utilizării în procesele care intervin în amonte față de generarea electricității, în special față de extragerea lignitului și de prelucrarea ulterioară a acestuia în centrale, trebuie scutită ca făcând parte din procesul de „producere a electricității”, în sensul articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96.

43.

În al doilea rând, în ceea ce privește economia Directivei 2003/96, trebuie amintit că aceasta nu urmărește instituirea unor scutiri cu caracter general, întrucât impozitarea produselor energetice și a electricității constituie regula în principiu. Astfel, din moment ce articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2003/96 enunță în mod limitativ scutirile obligatorii impuse statelor membre în cadrul impozitării produselor energetice și a electricității, el nu poate fi interpretat în sens larg, altfel ar exista riscul de a priva impozitarea armonizată de orice efect util ( 29 ).

44.

Curtea a statuat de asemenea că rezultă din economia Directivei 2003/96 că, exceptând două cazuri specifice – și anume cele prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) a doua teză și la articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf din această directivă –, scutirea obligatorie a produselor energetice utilizate pentru a produce electricitate prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din directiva menționată este impusă statelor membre în mod necondiționat ( 30 ). Aceasta înseamnă că aplicarea scutirii menționate nu poate fi afectată de dispozițiile facultative ale aceleiași directive, cum ar fi a doua teză a alineatului (3) al articolului 21 din aceeași directivă.

45.

Prin urmare, dacă scutirea în litigiu trebuie interpretată în mod restrictiv, din moment ce electricitatea este consumată pentru a produce electricitate sau pentru a menține capacitatea unei astfel de producții, această scutire este necondiționată și trebuie pusă în aplicare.

46.

În al treilea rând, referitor la obiectivele urmărite de Directiva 2003/96, trebuie amintit de la bun început că, prin faptul că prevede un regim de impozitare armonizat pentru produsele energetice și pentru electricitate, această directivă urmărește atingerea unui dublu obiectiv, și anume, pe de o parte, promovarea bunei funcționări a pieței interne în sectorul energiei, evitând printre altele denaturările concurenței ( 31 ), și, pe de altă parte, încurajarea obiectivelor de politică de mediu ( 32 ).

47.

Pe de o parte, în ceea ce privește primul obiectiv și în special cel de a evita denaturările concurenței, arătăm că dacă energia utilizată pentru producerea de electricitate de o centrală nu ar fi scutită de la impozitare în temeiul scutirii în litigiu, s‑ar naște riscul unei duble impuneri din moment electricitatea produsă astfel ar fi, în conformitate cu articolul 1 din această directivă, de asemenea impozitată ( 33 ). Prin urmare, acest obiectiv implică posibilitatea ca aplicarea scutirii în litigiu să conducă la o inegalitate de tratament între diferitele entități care produc energie electrică ( 34 ). Astfel, o eventuală extindere a domeniului de aplicare al scutirii de impozitul pe electricitate pentru un anumit tip de producție de electricitate ar putea dezavantaja producătorii de electricitate care folosesc alte forme de produse energetice, care ar fi expuși unei eventuale duble impuneri. De asemenea, există un risc de discriminare între producătorii de energie produsă pe baza aceluiași produs energetic ca urmare a unei duble impuneri, atunci când materiile prime necesare pentru producție, care necesită o prelucrare ce implică un consum de electricitate, sunt importate numai de o parte din acești producători.

48.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obiectivul legat de protecția mediului, este cert că există numeroase obligații impuse de normele de mediu pentru producerea de electricitate pe bază de lignit, care urmăresc folosirea produselor energetice într‑un mod cât mai curat posibil. Prin urmare, nu se poate exclude posibilitatea ca scutirea în litigiu să afecteze punerea în aplicare a acestor obligații, atunci când acestea implică prelucrarea produsului energetic utilizând electricitate, cu scopul de a face posibilă o producție de energie mai ecologică.

49.

Consumurile în litigiu trebuie să fie apreciate tocmai în lumina acestor considerații de ordin general.

50.

Pe de o parte, în ceea ce privește electricitatea consumată pentru extragerea lignitului dintr‑o mină de suprafață, apreciem mai întâi că, deși această operațiune este, desigur, efectuată în scopul (ultim) de a produce electricitate, ea nu poate totuși, având în vedere și sensul obișnuit al termenului „producere de electricitate”, să fie considerată ca făcând parte din producerea de electricitate în sensul scutirii în litigiu. Astfel, electricitatea utilizată la momentul extragerii urmărește obținerea lignitului brut care, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/96, constituie „un produs energetic” ( 35 ). Or, scutirea în litigiu se aplică numai producerii de electricitate, iar nu „producerii de produse energetice” ( 36 ). Pe de altă parte, dacă legiuitorul Uniunii ar fi dorit să scutească acest tip de consum în cadrul scutirii în litigiu, el ar fi indicat acest lucru într‑un mod mai precis menționând, de exemplu, „electricitatea utilizată pentru producerea unui produs energetic”, astfel cum a procedat în esență în cadrul scutirii facultative prevăzute la articolul 21 alineatul (3) a doua teză din această directivă. Această interpretare ar fi de asemenea coerentă cu interpretarea restrictivă care trebuie dată domeniului de aplicare al scutirii în litigiu. În plus, având în vedere obiectivul de a nu determina denaturări ale concurenței, ar fi preferabil să se distingă procesul de extracție a unui produs energetic de producerea de electricitate. În caz contrar, ar putea exista o inegalitate de tratament, ca urmare a sarcinilor fiscale diferite, între întreprinderile care exploatează centrale electrice și extrag lignit pentru producerea de electricitate și întreprinderile care achiziționează lignit brut de la terți pentru a produce electricitate ( 37 ).

51.

Pe baza acestui raționament, producția de lignit brut ar trebui să se termine în faza de stocare a acestuia în depozitul minei de suprafață. Prin urmare, nu ar trebui să beneficieze de scutirea în litigiu consumul de electricitate pentru funcționarea pompelor hidraulice destinate să reducă nivelul apei subterane, pentru funcționarea unor echipamente grele, precum excavatoarele cu roată portcupe, care excavau lignit brut și moloz, și a echipamentelor care rambleiau o altă parte a minei de suprafață, precum și pentru iluminatul minei de suprafață.

52.

În opinia noastră, această concluzie nu poate fi infirmată din perspectiva considerațiilor de fapt invocate de RWE Power care urmăresc să demonstreze unitatea indisociabilă dintre centralele de producere a electricității pe bază de lignit și minele de suprafață. Deși este posibil ca o centrală pe lignit să poată fi exploatată numai acolo unde lignitul este gata să fie utilizat ca sursă de energie, în măsura în care livrarea de lignit nu se face pe distanțe mari, iar lignitul necesar pentru ardere nu poate fi cumpărat de pe piață ( 38 ), această constatare nu este suficientă pentru a considera extragerea lignitului ca făcând parte în mod indisociabil din operațiunea de transformare a lignitului în electricitate. Deși astfel de afirmații ar putea pleda în favoarea unei extinderi a scutirii în litigiu în ceea ce privește în mod specific piața producerii de energie pe bază de lignit, ele nu se pot întemeia pe textul Directivei 2003/96, care are o natură mai generală și care nu ia în considerare particularitățile pieței energiei obținute din lignit.

53.

Pe de altă parte, referitor la electricitatea utilizată în prelucrarea ulterioară a lignitului în centrale electrice, apreciem că, din moment ce lignitul, în versiunea sa brută, este calificat drept „produs energetic”, electricitatea consumată în cadrul oricărei operațiuni care are loc în aceeași instituție sau, cel puțin, în instalații anexe și auxiliare, vizând transformarea și prelucrarea ulterioară a lignitului în centrale electrice, ar trebui să dea naștere unei scutiri de la impozitul pe electricitate, în măsura în care aceste prelucrări nu mai contribuie la producerea „produsului energetic”, ci direct la producerea de electricitate ( 39 ).

54.

Totuși, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă aceste procese sunt efectiv necesare și indispensabile în funcție de tipul centralei de lignit ( 40 ). În această privință, RWE Power exploata trei tipuri de centrale care ardeau lignit de diferite tipuri, și anume „cazane cu focar cu grătar”, „cazane cu pat fluidizat” și „cuptoarele cu cărbune pulverizat care funcționau cu lignit”. Pare cert că, exceptând primul tip (focar cu grătar), care este învechit, această prelucrare ulterioară a lignitului este indispensabilă pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de reglementările industriale și de mediu, atât în ceea ce privește cazanele cu pat fluidizat, cât și cuptoarele cu cărbune pulverizat. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă prelucrările sus‑menționate corespund efectiv cerințelor legale și cazanelor în discuție. În această privință, eventualele dificultăți de ordin practic pe care le implică necesitatea de a identifica partea de electricitate care este utilizată pentru prelucrările lignitului în raport cu cea utilizată în alte scopuri nu pot, în niciun caz, să exonereze statele membre de obligația lor de a scuti în mod necondiționat energia utilizată pentru a produce electricitate, în conformitate cu scutirea în litigiu ( 41 ).

55.

Din cele ce precedă reiese că scutirea în litigiu s‑ar putea aplica unor procese precum concasarea, separarea particulelor străine și sfărâmarea, atunci când aceste operațiuni sunt indispensabile pentru utilizarea lignitului în cazanele specifice ale unei centrale electrice pentru a produce electricitate.

56.

În ultimul rând, cu titlu suplimentar, considerăm că această interpretare nu poate fi răsturnată de dispozițiile articolului 21 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/96, în lumina cărora instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze scutirea în litigiu.

57.

Amintim că, potrivit articolului 21 alineatul (3) prima teză din Directiva 2003/96, consumul de produse energetice în incinta unei instituții care obține produse energetice nu este considerat un fapt generator de impozit pe produse energetice în cazul în care consumul constă în produse energetice generate în incinta instituției. A doua teză a aceluiași alineat, la care se referă în mod specific instanța de trimitere, prevede printre altele că, de asemenea, statele membre pot considera ca nefiind un fapt generator consumul de electricitate care nu este produsă în incinta unei instituții care generează produse energetice și consumul de electricitate în incinta unei instituții care produce combustibili destinați a fi utilizați pentru producerea electricității.

58.

Pe de o parte, trebuie amintit de la bun început că dispoziția sus‑menționată conferă statelor membre o posibilitate. Prin urmare, este vorba despre o excepție facultativă de la exigibilitatea impozitului, de care legiuitorul german nu a făcut uz. Astfel, un regim facultativ nu poate constitui un element determinant pentru definirea domeniului de aplicare al scutirilor obligatorii, cum este scutirea în litigiu. Într‑adevăr, în măsura în care aceasta impune statelor membre obligația necondiționată de a scuti produsele energetice utilizate pentru producerea electricității, un regim facultativ precum cel prevăzut la articolul 21 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/96 nu poate avea decât un caracter rezidual ( 42 ).

59.

Pe de altă parte, presupunând că diferitele activități ale RWE Power se desfășoară „în incinta unei instituții”, în sensul articolului 21 din Directiva 2003/96, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere, apreciem că preluarea de electricitate în situl minei de suprafață în scopul extragerii lignitului intră în mod clar în domeniul de aplicare al articolului 21 alineatul (3) prima parte a celei de a doua teze din această directivă. Astfel, statele membre pot considera ca nefiind un fapt generator „consumul de electricitate care nu [este] produs[ă] în incinta unei instituții [care generează produse energetice]”. Această interpretare este coerentă cu abordarea preconizată prin raportare la extragerea lignitului, întrucât scutirea facultativă prevăzută la articolul 21 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/96 nu ar avea sens sau rațiune de a fi dacă aceeași scutire ar fi deja obligatorie în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din această directivă.

60.

Prin urmare, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară că scutirea în litigiu, care vizează „electricitatea utilizată pentru a produce electricitate”, trebuie interpretată în sensul că se aplică numai pentru electricitatea utilizată în operațiuni care sunt indispensabile și care contribuie în mod direct la procesul de producție electrică, excluzând astfel operațiunea de extragere a unui produs energetic, dar incluzând operațiunile care au loc în aceeași instituție sau, cel puțin, în instalații anexe și auxiliare, care vizează exclusiv transformarea sau prelucrarea ulterioară a produsului energetic pentru alimentarea centralelor electrice.

61.

Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 poate fi interpretat, ținând seama de articolul 21 alineatul (3) a treia teză din această directivă, în sensul că scutirea de impozit a „electricității utilizate pentru a menține capacitatea de a produce electricitate” acoperă și electricitatea destinată funcționării buncărelor de stocare și a mijloacelor de transport necesare exploatării continue a acestor centrale.

62.

Potrivit Hauptzollamt, această a doua întrebare preliminară necesită de asemenea un răspuns negativ, întrucât utilizarea electricității destinate funcționării buncărelor de stocare și a mijloacelor de transport nu poate fi scutită de impozit, scutirea „pentru a menține capacitatea de a produce electricitate” fiind doar o extensie a scutirii „electricității utilizate pentru producerea electricității” și neputând viza, ca atare, decât procesele pentru care utilizarea electricității ar fi de asemenea scutită în temeiul utilizării sale pentru producerea electricității.

63.

În schimb, RWE Power apreciază că trebuie să se răspundă afirmativ la această întrebare, mai ales că referirea la „menținerea capacității de producere a electricității” ar indica faptul că electricitatea scutită depășește procesul de transformare energetică și include electricitatea utilizată în amonte sau în aval de acesta.

64.

La rândul său, Comisia consideră că serviciile de stocare și de transport ale lignitului nu fac parte din procesul de producere a electricității, în sensul strict al termenului, și, prin urmare, trebuie să fie excluse de la scutirea în litigiu.

65.

Pentru motivele prezentate în continuare, anticipăm o abordare nuanțată potrivit căreia ar fi posibil să se admită că electricitatea pentru transportul lignitului către centrale și pentru stocarea în acestea poate beneficia de scutirea în litigiu, în cazul în care se demonstrează că aceste operațiuni sunt direct legate de și indispensabile pentru menținerea capacității de producție a centralei în cauză.

66.

Mai întâi, arătăm că distincția operată între cele două situații ale scutirii în litigiu – și anume electricitatea utilizată „pentru a produce electricitate”, pe de o parte, și cea utilizată „pentru a menține capacitatea de a produce electricitate”, pe de altă parte – sugerează că activitățile care țin de menținerea capacității nu coincid cu activitățile care țin de producție. Aceasta înseamnă că electricitatea scutită în temeiul celei de a doua situații nu trebuie (neapărat), contrar celor susținute în esență de Hauptzollamt, să intre în procesul de transformare energetică, astfel încât electricitatea utilizată în amonte sau în aval față de transformarea energetică poate fi de asemenea scutită de impozit dacă servește menținerii capacității de producere a electricității.

67.

În continuare, această interpretare este confirmată de geneza Directivei 2003/96. Astfel, în propunerea inițială, Comisia prevăzuse doar o scutire de impozit pentru „produsele energetice utilizate pentru a produce electricitate și [pentru] căldura generată în cadrul acestei producții” ( 43 ), ceea ce corespunde în esență primului caz de scutire în litigiu. Totuși, al doilea caz de scutire a fost inclus în textul acestei directive de către Consiliu abia într‑o fază ulterioară adoptării. Pentru ca această adăugare să aibă sens și să nu fie considerată pleonastică, trebuie să se deducă din aceasta că autorii directivei au vrut neapărat să creeze un nou caz de scutire pe lângă cel din Propunerea Comisiei.

68.

Pe de altă parte, trebuie să se reitereze că scutirea prevăzută pentru al doilea caz trebuie interpretată în mod restrictiv la fel ca în primul caz. În acest sens, aplicarea scutirii trebuie acceptată numai atunci când s‑a făcut efectiv dovada că există o legătură directă între continuarea producției și electricitatea consumată.

69.

În speță, din decizia de trimitere reiese că funcționarea centralelor RWE Power se baza pe o producție neîntreruptă de electricitate. Astfel, este cert că, pentru a asigura o producție neîntreruptă de electricitate, RWE Power a prevăzut stocuri de trei dimensiuni și funcții diferite, din care lignitul era transportat treptat către cazanele din centrale. Mai precis, lignitul era mai întâi depozitat în fiecare dintre minele de suprafață într‑un stoc cu o capacitate corespunzătoare unui număr de șase zile de funcționare a centralei și, ulterior, era transportat către stocurile centralelor care aveau o capacitate corespunzătoare unui număr de o zi sau două de funcționare a centralei. Pe baza acestei descrieri factuale, care ține de competența exclusivă a instanței de trimitere, s‑ar părea că atât operațiunile de stocare, cât și cele de transport urmăreau asigurarea unei producții neîntrerupte de electricitate și menținerea acestei capacități. Or, apreciem că aceste operațiuni ar trebui să facă obiectul scutirii în litigiu, în caz contrar existând riscul de a lipsi de sens expresia „electricitate utilizată pentru a menține capacitatea de a produce electricitate”.

70.

În opinia noastră, această concluzie nu poate fi infirmată de articolul 21 alineatul (3) a treia teză din Directiva 2003/96, care prevede că, în cazul în care consumul de produse energetice vizează scopuri care nu au legătură cu producerea de produse energetice, în special propulsia vehiculelor, acesta este considerat un fapt generator care presupune impozitarea. Astfel, mai întâi, această dispoziție vizează „consumul de produse energetice” în scopuri care nu au legătură cu producerea de produse energetice, cum ar fi, de exemplu, transportul personalului la locul de muncă din incinta întreprinderii RWE Power. Or, în speță, întreg consumul în cauză privește consumul de electricitate și, cu excepția consumului legat de extragerea lignitului, nu este utilizat pentru a produce produse energetice, ci energie electrică. În orice caz, din poziția pe care o ocupă în economia Directivei 2003/96 reiese că a treia teză a dispoziției menționate nu este menită să restrângă decât scutirile menționate în prima și în a doua teză ale aceleiași dispoziții ( 44 ).

71.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem să se răspundă la a doua întrebare preliminară că scutirea în litigiu, care vizează „electricitatea utilizată pentru a menține capacitatea de a produce electricitate”, trebuie interpretată în sensul că nu este aplicabilă decât pentru electricitatea utilizată în operațiuni care sunt indispensabile și care contribuie în mod direct la procesul de menținere a capacității de producție electrică, ceea ce poate include operațiuni prin care produse energetice sunt stocate sau transportate către centralele electrice.

72.

Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf, Germania) după cum urmează: