1.

În Belgia, o întreprindere publică de gestionare a locuințelor și o comună au decis să încheie o convenție‑cadru privind contracte de achiziții. În conformitate cu aceasta, contractul de asistență tehnică pentru construcția de locuințe și contractul de servicii de inventar de azbest nu se vor atribui pe bază de concurs, ci direct unei entități terțe, de asemenea publică.

2.

Autoritatea însărcinată de guvernul valon cu supravegherea comportamentului întreprinderilor publice de gestionare a locuințelor a anulat convenția menționată pentru motivul că nu erau îndeplinite in casu condițiile pentru atribuirea directă a contractelor.

3.

Fiecare dintre cele două părți semnatare ale convenției a formulat o acțiune împotriva deciziei de anulare a acesteia, deoarece, în opinia lor, atribuirea directă era compatibilă cu Directiva 2014/24/UE ( 2 ). Litigiul a ajuns pe rolul instanței administrative supreme din Belgia, care a sesizat Curtea cu două cereri de decizie preliminară.

4.

În conformitate cu considerentul (31):

„Există un nivel considerabil de incertitudine juridică cu privire la măsura în care contractele încheiate între entități din sectorul public ar trebui să facă obiectul normelor privind achizițiile publice. Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene face obiectul unor interpretări divergente între statele membre și chiar între autoritățile contractante. Prin urmare, este necesar să se clarifice cazurile în care contractele încheiate în cadrul sectorului public nu sunt supuse aplicării normelor privind achizițiile publice.

Această clarificare ar trebui să fie ghidată de principiile stabilite în jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Simplul fapt că ambele părți la un acord sunt autorități publice nu exclude în sine aplicarea normelor privind achizițiile publice. Cu toate acestea, aplicarea normelor privind achizițiile publice nu ar trebui să interfereze cu libertatea autorităților publice de a‑și îndeplini atribuțiile de serviciu public atribuite acestora prin utilizarea resurselor proprii, care include posibilitatea cooperării cu alte autorități publice.

[…]”

5.

În considerentul (33) se arată că:

„Autoritățile contractante ar trebui să poată opta să furnizeze în comun serviciile publice prin cooperare, fără să fie obligate să utilizeze o formă juridică anume. O astfel de cooperare ar putea cuprinde toate tipurile de activități legate de îndeplinirea serviciilor și a responsabilităților atribuite sau asumate de autoritățile participante, cum ar fi atribuțiile obligatorii sau voluntare ale autorităților locale sau regionale sau serviciile atribuite organismelor specifice de drept public. Serviciile furnizate de diferitele autorități participante nu trebuie să fie în mod obligatoriu identice; ele pot fi și complementare.

Contractele de furnizare comună de servicii publice nu ar trebui să facă obiectul aplicării normelor prevăzute de prezenta directivă, cu condiția să fie încheiate exclusiv între autorități contractante, cu condiția ca punerea în aplicare a respectivei cooperări să fie reglementată exclusiv în baza considerațiilor legate de interesul public și astfel încât niciun furnizor privat de servicii să nu se afle într‑o poziție de avantaj față de concurenții săi.

În vederea îndeplinirii acestor condiții, cooperarea ar trebui să se bazeze pe un concept cooperatist. O astfel de cooperare nu obligă toate autoritățile participante să își asume îndeplinirea principalelor obligații contractuale, atât timp cât există angajamente de a contribui la îndeplinirea prin cooperare a serviciului public în cauză. În plus, punerea în aplicare a cooperării, inclusiv eventualele transferuri financiare între autoritățile contractante participante, ar trebui să fie reglementată exclusiv de considerații legate de interesul public.”

6.

Articolul 12 („Contracte de achiziții publice încheiate între entități din sectorul public”) prevede:

„(1)   Un contract de achiziții publice atribuit de o autoritate contractantă unei persoane juridice de drept privat sau public nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

[…]

(3)   O autoritate contractantă care nu exercită asupra unei persoane juridice de drept privat sau public un control în sensul alineatului (1) poate să atribuie un contract de achiziție publică respectivei persoane juridice, fără a aplica prezenta directivă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(4)   Un contract încheiat exclusiv între două sau mai multe autorități contractante nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

[…]”

7.

Société de logement de service public Sambre & Biesme ( 3 ) este o entitate publică constituită ca o societate cooperativă cu răspundere limitată. Asociații săi principali sunt comunele Farciennes și Aiseau‑Presles. Aceasta face parte din rețeaua societăților de gestionare a locuințelor din serviciul public din Valonia (Belgia).

8.

În anul 2015, SLSP Sambre și Biesme și comuna Farciennes au decis să creeze un eco‑cartier în Farciennes cuprinzând aproximativ 150 de locuințe publice și private. Având în vedere anvergura proiectului, părțile au apelat la ajutorul Intercommunale pour la gestion et la réalisation d’études techniques et économiques ( 4 ), o entitate care este constituită de asemenea ca o societate cooperativă cu răspundere limitată.

9.

IGRETEC este formată exclusiv din persoane juridice de drept public. În anul 2016, aceasta număra printre asociații săi peste 70 de comune (printre care și comuna Farciennes) și peste 50 de „autorități publice” de altă natură. Comunele dețineau 5054351 de părți sociale cu drept de vot, iar celelalte autorități publice 17126 de părți sociale similare.

10.

Statutul IGRETEC rezervă comunelor majoritatea voturilor, precum și președinția diferitelor organe de administrare. Deciziile organelor respective sunt luate cu majoritatea voturilor asociaților comunali.

11.

La momentul faptelor, din consiliul de administrație al IGRETEC făcea parte un consilier comunal al comunei Farciennes, care era de asemenea administrator al SLSP Sambre și Biesme.

12.

La 29 octombrie 2015, SLSP Sambre și Biesme a decis să cumpere o singură parte socială în IGRETEC, în valoare de 6,20 euro, pentru a putea beneficia de serviciile sale. Aceasta a obținut astfel calitatea de asociat al societății intercomunale, chiar dacă participația sa era pur simbolică ( 5 ).

13.

În luna ianuarie 2017, comuna Farciennes și SLSP Sambre și Biesme au elaborat un proiect de convenție‑cadru pentru a stabili drepturile și obligațiile acestora în ceea ce privește conceperea și realizarea eco‑cartierului din Farciennes. Convenția conținea următoarele clauze:

14.

La 9 februarie 2017, consiliul de administrație al SLSP Sambre și Biesme a decis: a) „să aprobe încheierea unei convenții‑cadru privind contracte de achiziții comune cu comuna Farciennes” și b) „să nu inițieze o procedură concurențială pentru contractul de achiziții publice de servicii de inventar de azbest”, al cărui caiet de sarcini îl aprobase anterior, „având în vedere relația in house dintre [SLSP Sambre și Biesme] și IGRETEC”. Acest caiet de sarcini este descris ca reprezentând prima etapă de punere în aplicare a proiectului de eco‑cartier din Farciennes.

15.

La 10 februarie 2017, comisarul SWL care se ocupă de verificarea SLSP Sambre și Biesme a contestat în fața SWL cele două decizii menționate anterior (denumite în continuare „deciziile contestate”). SWL acționează în numele guvernului valon în calitate de autoritate de supraveghere pentru monitorizarea societăților de gestionare a locuințelor din serviciul public.

16.

La 25 februarie 2017, SWL a anulat deciziile contestate, ca urmare a atribuirii în favoarea IGRETEC, fără organizarea unei proceduri publice de cerere de ofertă, a contractului de asistență tehnică (articolul 5 din convenția‑cadru) și a contractului de servicii de inventar de azbest.

17.

În opinia SWL:

18.

Având în vedere că deciziile SWL pot fi supuse unei căi de atac în fața instanțelor administrative, SLSP Sambre și Biesme și comuna Farciennes au atacat separat anularea deciziilor contestate.

19.

Conseil d’État (Consiliul de Stat, acționând în calitate de Curte Administrativă Supremă, Belgia), care trebuie să soluționeze acțiunile respective, sesizează Curtea cu două cereri de decizie preliminară:

20.

În ceea ce privește prima cerere de decizie preliminară (cauza C‑383/21), acesta adresează următoarele întrebări:

21.

În cea de a doua cerere de decizie preliminară (cauza C‑384/21), instanța de trimitere, pe lângă întrebările anterioare, formulează următoarele întrebări:

22.

Cererile de decizie preliminară au fost înregistrate la grefa Curții la 24 iunie 2021. Acestea au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale și în vederea pronunțării hotărârii.

23.

Au depus observații scrise SLSP Sambre și Biesme, comuna Farciennes, guvernul belgian și Comisia. Toate acestea au participat la ședința desfășurată la 30 martie 2022.

24.

La indicațiile Curții, prezentele concluzii se vor referi la prima întrebare adresată în ambele cauze și la a patra și la a cincea întrebare adresate în cea de a doua cauză.

25.

Instanța de trimitere explică faptul că legea belgiană care transpune Directiva 2014/24 în dreptul național nu era încă în vigoare la data faptelor care fac obiectul litigiului, deși termenul de transpunere expirase deja ( 8 ).

26.

Reclamantele din cele două acțiuni susțin că articolul 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24 are efect direct, deoarece conține dispoziții necondiționate și suficient de precise care stabilesc drepturi pentru justițiabili, pe care aceștia le pot invoca împotriva statului și a tuturor organelor administrației sale ( 9 ).

27.

Guvernul belgian și Comisia ( 10 ) au o opinie contrară. Aceștia susțin că articolul 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24 nu îndeplinește condițiile pentru a avea efect direct, deoarece, în esență:

28.

Rezultatul pe care îl vom propune în continuare [aplicarea în prezentul litigiu a articolului 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24] s‑ar obține, în practică, fie prin acceptarea faptului că eventualul efect direct al acestor alineate profită entităților publice în cauză, care ar putea să îl invoce împotriva statului, fie considerând pur și simplu că, în lipsa transpunerii directivei respective în termenul prevăzut, acele entități erau obligate să respecte dispozițiile menționate. În opinia noastră, această din urmă teză este cea corectă.

29.

În opinia noastră, abordarea care stă la baza acestor întrebări preliminare nu este cea mai adecvată. Dacă ar fi fost, răspunsul ar trebui să fie în sensul propus de SWL în litigiul inițial, care este susținut de guvernul belgian și de Comisie în cadrul prezentei proceduri.

30.

În susținerea răspunsului respectiv, amintim că jurisprudența privind așa‑numitul „efect direct”, dezvoltată de Curte în legătură cu directivele, urmărește în principal să îi protejeze pe particulari. Aceasta le permite să își exercite drepturile conferite de directive pe care nu le‑ar putea revendica altfel, în lipsa măsurilor de punere în aplicare necesare la nivel național.

31.

Jurisprudența constantă a Curții privind efectul direct al directivelor, în special al celor netranspuse la timp sau transpuse incorect, stabilește cine se poate prevala de acest efect direct și în ce condiții.

32.

În Hotărârea recentă din 8 martie 2022, Curtea a statuat:

33.

Or, plecând de la aceste premise, considerăm că entitățile publice, precum comuna Farciennes și SLSP Sambre și Biesme, care nu sunt decât o emanație a statului în sens larg, nu pot invoca împotriva acestuia (ipoteticul) efect direct al articolului 12 din Directiva 2014/24.

34.

Pe de o parte, inclusiv în cazul în care s‑ar accepta că articolul respectiv conține la alineatele (3) și (4) o formulare „suficient de precisă”, cu greu s‑ar putea afirma că are un caracter „necondiționat” și că impune o obligație neechivocă statelor membre. Dimpotrivă, acesta autorizează statele membre, în cazul în care consideră că este oportun, să excludă din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 contractele încheiate între entități din sectorul public.

35.

Curtea explică faptul că articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2014/24, „care se limitează […] la a preciza condițiile pe care o autoritate contractantă trebuie să le respecte atunci când dorește să încheie o operațiune internă, are ca efect doar abilitarea statelor membre să excludă o astfel de operațiune din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24” ( 14 ).

36.

În același sens, Curtea precizează că Directiva 2014/24 „nu obligă statele membre să recurgă la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice” și „nu le poate constrânge nici să recurgă la o operațiune internă atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1)” ( 15 ). Același lucru este valabil și pentru alineatele (3) și (4) ale articolului respectiv.

37.

Această afirmație este în acord cu libertatea statelor membre „în ceea ce privește alegerea modului de prestare a serviciilor prin care autoritățile contractante vor putea să își satisfacă propriile necesități” ( 16 ).

38.

Pe de altă parte, astfel cum am arătat deja, entitățile comunale și organismele de drept public (chiar dacă acestea sunt constituite ca societăți comerciale) nu pot invoca împotriva statului pretinsul „efect direct” al articolului 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24. În relațiile lor cu organele de stat care le controlează deciziile, entitățile comunale nu sunt „particulari” care se pot prevala de efectul respectiv.

39.

Pentru aceste motive și deși considerăm că nu este necesar un răspuns în prezentul litigiu cu privire la efectul direct al articolului 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24 în cazul în care Curtea decide să abordeze această chestiune, care a fost discutată pe larg în ședință, opinia noastră coincide cu cea exprimată cu ocazia respectivă de guvernul belgian și de Comisie.

40.

Articolul 12 din Directiva 2014/24 stabilește condițiile minime pentru o competență a cărei exercitare, astfel cum am arătat, poate fi exclusă în totalitate de statele membre. În cazul în care acestea nu ar opta pentru excludere, singurul caz imaginabil în care articolul 12 ar avea efect direct (care ar putea fi invocat doar de un operator economic care se consideră prejudiciat) ar fi acela în care o autoritate contractantă ar încerca să eludeze normele privind achizițiile publice și să realizeze o operațiune internă sau o cooperare orizontală în absența condițiilor minime impuse de articolul menționat.

41.

Considerațiile anterioare nu presupun însă că articolul 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24 nu este aplicabil în prezenta cauză.

42.

În ceea ce privește autoritățile publice, obligația de a respecta articolul 12 alineatele (3) și (4) înainte ca directiva să fie transpusă nu rezultă din eventualul efect direct pe care l‑ar putea avea aceste dispoziții, ci din „obligația tuturor autorităților statului de a se conforma dispozițiilor directivelor (articolul 288 al treilea paragraf TFUE), precum și de a coopera în mod loial și de a se asigura de deplina executare a obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor [articolul 4 alineatul (3) TUE]” ( 17 ).

43.

Răspunsul adecvat la primele întrebări formulate în cele două trimiteri preliminare ar trebui să se concentreze în special asupra obligației autorităților publice de a respecta Directiva 2014/24 (dacă se dorește, asupra efectului său obligatoriu, astfel cum l‑a calificat Comisia în ședință), în condițiile în care aceasta nu a fost încă transpusă, în pofida expirării termenului de transpunere.

44.

Curtea a confirmat obligația respectivă ( 18 ).

45.

În ceea ce privește autoritățile contractante implicate în aceste două litigii, al căror caracter public nu este contestat, acest lucru implică faptul că erau obligate să respecte Directiva 2014/24 de la data la care aceasta trebuia să fie transpusă ( 19 ).

46.

În lipsa transpunerii și indiferent dacă articolul 12 alineatele (3) și (4) din Directiva 2014/24 are sau nu efect direct, astfel încât particularii să se îl poată invoca împotriva autorităților publice sau a entităților aflate în subordinea lor, acestea din urmă, în măsura în care acționau în calitate de autorități contractante, trebuiau să respecte condițiile prevăzute de dispoziția respectivă.

47.

În cazul în care, pentru a obține serviciile necesare în vederea realizării proiectelor lor, comuna Farciennes și SLSP Sambre și Biesme preferau să nu recurgă la piață și doreau să evite procedurile obișnuite de achiziții publice, la data faptelor li se aplicau condițiile prevăzute la articolul 12 din Directiva 2014/24.

48.

După transpunerea directivei, cooperarea dintre entitățile publice, fie verticală (in house), fie orizontală, nu va trebui să facă obiectul procedurilor de achiziții publice dacă statul membru, în exercitarea libertății sale, a decis să se prevaleze de posibilitățile de excludere din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 prevăzute la articolul 12 din aceasta, astfel cum a fost interpretat de Curte ( 20 ).

49.

În acest context, în cazul în care un stat a optat să permită mecanismele de cooperare interadministrativă excluse din procedurile formalizate prevăzute de Directiva 2014/24, autoritățile sale contractante vor trebui să respecte condițiile stabilite la articolul 12 alineatele (3) și (4) dacă intenționează să nu recurgă la piață pentru a obține anumite servicii sau bunuri.

50.

A cincea întrebare adresată în cauza C‑384/21 se referă la excluderea din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24, astfel cum este prevăzută la articolul 12 alineatul (4) din aceasta.

51.

Spre deosebire de excluderea prevăzută la articolul 12 alineatele (2) și (3) din Directiva 2014/24, în temeiul căreia o autoritate contractantă (sau mai multe) trebuie să dețină controlul asupra ofertantului câștigător al contractului de achiziții publice, excluderea prevăzută la articolul 12 alineatul (4) se bazează pe cooperarea autorităților contractante între care nu există o astfel de relație de control.

52.

Întrebarea preliminară își are originea în argumentele invocate cu titlu subsidiar de comuna Farciennes, în cazul în care se concluzionează că, având în vedere relația dintre SLSP Sambre și Biesme și IGRETEC, nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 12 alineatul (3) din directivă ( 21 ).

53.

Comuna Farciennes susține că, în lipsa controlului în comun prevăzut la alineatul respectiv, cooperarea orizontală între autoritățile contractante ar fi în continuare posibilă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24. Cooperarea dintre ea însăși, SLSP Sambre și Biesme și IGRETEC ar avea această natură.

54.

Din lecturarea observațiilor sale, deducem că comuna Farciennes propune două modalități de interpretare a relațiilor dintre entitățile publice în cauză:

55.

În ambele combinații, relațiile ar rămâne reglementate de articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24. În consecință, nu ar fi necesar să se organizeze o procedură de achiziții publice.

56.

În conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24, un contract de achiziții publice nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ cele trei condiții enumerate la literele (a), (b) și (c) ale dispoziției respective ( 24 ).

57.

Îndoielile instanței de trimitere se concentrează pe noțiunea de „cooperare” în sensul articolului respectiv, a cărei interpretare trebuie să fie autonomă ( 25 ).

58.

Am arătat cu altă ocazie ( 26 ) că dispoziția preia jurisprudența Curții anterioară codificării, mergând însă mai departe: o clarifică și o face mai flexibilă, apropiind, într‑o anumită măsură, condițiile stabilite de aceasta de cele ale celorlalte formule care permit excluderea din domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 a anumitor contracte ale entităților din sectorul public ( 27 ).

59.

Astfel se explică următoarele caracteristici ale cooperării orizontale care nu face obiectul procedurilor de achiziții publice formalizate, conform Directivei 2014/24:

60.

În schimb, colaborarea dintre părți este indispensabil să vizeze atingerea unor obiective comune pentru toate acestea. Este un element esențial al cooperării orizontale, care este diferit de atribuirea directă către entități controlate de autoritatea contractantă.

61.

Acesta este sensul în care s‐a pronunțat Curtea în Hotărârea Remondis II, făcând referire la „dimensiunea intrinsec colaborativă” a cooperării prevăzute la articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24. Dimensiunea respectivă se concretizează printre altele în pregătirea acordului de cooperare prin definirea necesităților comune și prin identificarea soluțiilor pentru acestea ( 33 ).

62.

În plus, cooperarea orizontală se bazează pe un concept cooperatist, cu alte cuvinte se traduce prin angajamente reciproce din partea participanților. Aceste angajamente presupun mai mult decât prestarea unui anumit serviciu, pe de o parte, și remunerarea sa, pe de altă parte, astfel cum s‑a clarificat în Hotărârea Remondis II ( 34 ).

63.

Expresia „concept cooperatist”, menționată în considerentul (33) al Directivei 2014/24, este echivalentă cu propunerile de a solicita o „cooperare veritabilă” și „implică drepturi și obligații reciproce ale părților” ( 35 ). Aceasta exclude posibilitatea ca una dintre autoritățile contractante să fie „un simplu «cumpărător»” ( 36 ) al lucrării, serviciului sau furnizării în cauză.

64.

Caracterul veritabil al cooperării este esențial pentru orice acord care urmărește să se întemeieze pe articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24. Caracteristica respectivă va permite diferențierea acestei forme de cooperare orizontală de cooperarea verticală (in house) și de asemenea de contractele supuse procedurilor de achiziții publice, în care una dintre părți execută o sarcină în conformitate cu specificațiile stabilite de cealaltă parte, care, la rândul său, se limitează la remunerarea sa ( 37 ).

65.

Comuna Farciennes prezintă un prim scenariu pentru a susține existența unei relații de cooperare orizontală între ea însăși, SLSP Sambre și Biesme și IGRETEC.

66.

Amintim, pe scurt, că:

67.

Considerăm că relația trilaterală astfel descrisă nu intră în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24. Împărtășim opinia instanței de trimitere, potrivit căreia „simplul fapt că [IGRETEC] îndeplinește misiuni în cadrul convenției încheiate între comuna Farciennes și SLSP Sambre și Biesme pentru implementarea unui proiect comun constând în realizarea eco‑cartierului din Farciennes nu presupune că IGRETEC cooperează ea însăși la acest proiect sau că urmărește un obiectiv comun împreună cu semnatarii convenției respective” ( 38 ).

68.

Există mai multe motive care ne determină să confirmăm această apreciere a instanței de trimitere, pe care o împărtășește și Comisia, având în vedere descrierea situației de fapt realizată de instanța respectivă. Trebuie să subliniem că este de competența exclusivă a acesteia din urmă să stabilească cadrul factual al litigiului, ceea ce presupune evaluarea implicării părților din litigiu și a scopului urmărit de fiecare dintre ele.

69.

În primul rând, astfel cum subliniază instanța de trimitere în termenii pe care tocmai i‑am citat, nu există un set comun de obiective care să justifice o cooperare între cele trei entități, în sensul articolului 12 alineatul (4) din Directiva 2014/24 ( 39 ).

70.

Analizarea statutului IGRETEC și a participării sale la proiectele în litigiu determină Conseil d’État (Consiliul de Stat) să sublinieze că funcțiile exercitate în speță de IGRETEC se încadrează în „sectorul I” al obiectului său de activitate, și anume în activitățile desfășurate pe piață de societățile de proiectare și de gestionare specializate în realizarea de proiecte, iar nu în „sectorul II”, referitor la dezvoltarea economică, socială și turistică a regiunii și în special la construcția, finanțarea și utilizarea anumitor imobile ( 40 ).

71.

În al doilea rând, lipsește de asemenea dimensiunea colaborativă, care implică, în primă fază, definirea necesităților și a soluțiilor comune ale părților care intenționează să colaboreze. În această fază, intervenția profesională a IGRETEC poate ajuta comuna Farciennes și SLSP Sambre și Biesme să identifice și să înțeleagă necesitățile proiectului de eco‑cartier pe care cele două entități doresc să îl creeze. În schimb, pentru IGRETEC, acestea reprezintă necesități externe.

72.

În al treilea rând, considerăm că strategia privind cea mai bună modalitate de a partaja și de a utiliza în comun resursele părților se limitează la comuna Farciennes și la SLSP Sambre și Biesme, chiar dacă acestea acționează pe baza opțiunilor propuse de IGRETEC ( 41 ). Aceasta din urmă nu asigură, în realitate, niciun serviciu public împreună cu respectiva comună și cu SLSP Sambre și Biesme.

73.

În sfârșit, includerea IGRETEC în relația dintre cele două autorități contractante ( 42 ) prin intermediul convenției de asistență pentru gestionarea proiectelor și a serviciilor juridice și de mediu nu îndeplinește condițiile unei cooperări veritabile. Prin intermediul acestei convenții, comuna Farciennes și SLSP Sambre și Biesme nu se angajează, în ceea ce privește IGRETEC, în nicio activitate diferită de cele pe care le‑ar desfășura în cadrul unei proceduri de achiziții publice: ele solicită servicii pe care IGRETEC le oferă, asumându‑și în schimb, ca unică obligație, plata acestora.

74.

Al doilea scenariu se referă la o combinație între cooperarea orizontală și cea verticală, în care IGRETEC, controlată de unul dintre cei doi participanți la cooperarea orizontală (comuna Farciennes), furnizează un serviciu și pentru celălalt (SLSP Sambre și Biesme) și este remunerată de amândoi.

75.

În opinia comunei Farciennes, atunci când aceasta încredințează societății IGRETEC asistența privind gestionarea proiectului, serviciile juridice și de mediu, ea utilizează resursele proprii. Această împrejurare ar trebui să fie luată în considerare și în contextul cooperării dintre comuna respectivă și SLSP Sambre și Biesme.

76.

Nu putem fi de acord cu acest argument, pe care însăși comuna Farciennes îl prezintă cu titlu subsidiar (în contextul unui argument care este el însuși subsidiar în raport cu teza principală) și, poate pentru acest motiv, nu îl dezvoltă mai pe larg.

77.

Dacă înțelegem corect poziția comunei Farciennes, aceasta susține că cele două entități participante la relația de cooperare verticală (IGRETEC și comuna însăși) sunt, în virtutea acestei relații, una și aceeași în scopul cooperării orizontale cu un terț ( 43 ). Prin urmare, nu ar fi necesar ca ambele să semneze convenția‑cadru cu SLSP Sambre și Biesme.

78.

Nu împărtășim acest argument. În cadrul cooperării verticale (in house), autoritatea contractantă și organismul auxiliar asupra căruia exercită un control similar celui pe care îl are asupra propriilor servicii sunt entități diferite din punct de vedere formal, atât înainte, cât și după încheierea unui contract de achiziții publice.

79.

Prin urmare, existența unei relații in house între comuna Farciennes și IGRETEC nu este suficientă pentru a considera că sunt îndeplinite condițiile cooperării orizontale cu SLSP Sambre și Biesme.

80.

În lumina considerațiilor anterioare, propunem Curții să răspundă Conseil d’État (Consiliul de Stat, care acționează în calitate de Curte Administrativă Supremă, Belgia) după cum urmează: