1.

Pot fi considerate instituțiile private de învățământ superior ca fiind organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor? Aceasta este esența întrebărilor adresate de Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia) și de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia).

2.

Mai precis, în cele două cauze, Curtea este solicitată să interpreteze noțiunea de „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”, astfel cum este prevăzută la articolul 2 punctul 83 din Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare (denumit în continuare „RGECA”) ( 2 ).

3.

Articolul 1 alineatul (1) litera (d) din RGECA prevede că acesta se aplică printre altele ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare și inovare.

4.

Pentru a preciza în continuare noțiunile referitoare la această categorie de ajutoare, articolul 2 punctul 83 din RGECA definește o „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” ca fiind „o entitate (cum ar fi universitățile sau institutele de cercetare, agențiile de transfer de tehnologie, intermediarii pentru inovare, entitățile de colaborare fizice sau virtuale orientate spre cercetare), indiferent de statutul său juridic (organizație de drept public sau privat) sau de modalitatea de finanțare, al cărei obiectiv principal este de a efectua în mod independent cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală sau de a disemina la scară largă rezultatele unor astfel de activități prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe. În cazul în care entitatea desfășoară și activități economice, finanțarea, costurile și veniturile activităților economice respective trebuie să fie contabilizate separat. Întreprinderile care pot exercita o influență decisivă asupra unei astfel de entități, de exemplu, în calitate de acționari sau asociați, nu pot beneficia de acces preferențial la rezultatele generate de aceasta”.

5.

Cele două cauze aflate pe rolul instanțelor de trimitere sunt aproape identice: ambele reclamante sunt instituții private de învățământ superior care au participat la două proceduri diferite de cerere de proiecte, publicate de Latvijas Zinātnes padome (Consiliul Leton al Științei), care au privit finanțarea unor proiecte de cercetare.

6.

În ambele cauze, Consiliul Leton al Științei a respins cererile ca fiind neeligibile, întrucât solicitantele desfășurau parțial activități economice.

7.

Ambele proceduri de cerere de propuneri de proiecte au fost întocmite în conformitate cu Ministru kabineta 2017. gada 12. decembra noteikumi Nr. 725 „Fundamentālo un lietišķo pētījumu projektu izvērtēšanas un finansējuma administrēšanas kārtība” (Decretul nr. 725 al Consiliului de Miniștri din 12 decembrie 2017 privind procedurile de evaluare a proiectelor de cercetare fundamentală și aplicată și de gestionare a finanțării acestora) (denumit în continuare „Decretul nr. 725”).

8.

Potrivit Decretului nr. 725, pentru a fi eligibil pentru finanțarea cercetării, proiectul trebuie să fie realizat de o instituție științifică înscrisă în Registrul instituțiilor științifice care, indiferent de statutul său juridic (organizată în temeiul dreptului public sau privat) sau de modul de finanțare potrivit dispozițiilor normative care îi reglementează activitățile (statut, regulament intern sau act constitutiv), desfășoară în principal activități având o natură neeconomică și corespunde definiției „organizației de cercetare și diseminare a cunoștințelor” în sensul articolului 2 punctul 83 din RGECA.

9.

Reclamanta din litigiul principal, SIA Baltijas Starptautiskā Akadēmija, prestează servicii de învățământ superior cu caracter academic și neacademic. Aceasta este o instituție de învățământ superior acreditată, care funcționează în conformitate cu Komerclikums (Codul comercial), în măsura în care nu contravine Augstskolu likums (Legea privind instituțiile de învățământ superior). Unul dintre domeniile de activitate definite de reclamantă este activitatea științifică. Reclamanta este înscrisă în Registrul instituțiilor științifice.

10.

Prin decizia din 23 ianuarie 2020, Consiliul Leton al Științei a adoptat „Regulamentul privind cererea generală de propuneri pentru proiecte de cercetare fundamentală și aplicată pentru anul 2020” (denumit în continuare „Regulamentul privind cererea de propuneri”), în cadrul căruia reclamanta a depus o propunere de proiect.

11.

Prin decizia din 14 aprilie 2020, Consiliul Științei din Letonia a respins propunerea de proiect pentru motivul că reclamanta nu este o instituție științifică în sensul Decretului nr. 725.

12.

Potrivit propunerii de proiect, în anul 2019, ponderea cifrei de afaceri a activităților neeconomice în raport cu cea a activităților economice era de 95 % față de 5 %. În același timp, 84 % din cifra de afaceri totală reprezentau taxe percepute pentru activitatea academică, care, având în vedere natura activității reclamantei (societate cu răspundere limitată al cărei obiectiv principal este obținerea de profit), constituie o activitate economică. Prin urmare, în opinia Consiliului Leton al Științei, activitatea principală a reclamantei este comercială.

13.

Reclamanta din litigiul principal a contestat această decizie de respingere în fața instanței de trimitere, susținând că cercetarea independentă constituie activitatea sa principală. Reclamanta susține că nici RGECA, nici Regulamentul privind cererea de propuneri nu prevăd că solicitantul nu poate să exercite o activitate economică și să obțină profit din aceasta și nici nu stabilesc care trebuie să fie proporția dintre activitatea economică și activitatea neeconomică. Reclamanta arată că separă în mod clar activitățile principale de natură neeconomică de activitățile economice.

14.

În cadrul acestei proceduri, Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual) a adresat Curții de Justiție următoarele întrebări:

15.

Părțile din litigiul principal, guvernul neerlandez și Comisia Europeană au depus observații scrise.

16.

La 22 mai 2019, Consiliul Leton al Științei a aprobat normele de reglementare a cererilor de proiecte privind cercetarea fundamentală și aplicată pentru anul 2019 și a publicat o cerere de proiecte, procedură în cadrul căreia reclamanta, SIA Stockholm School of Economics in Riga, a depus o propunere de proiect.

17.

Prin decizia Consiliului Leton al Științei din 19 septembrie 2019, propunerea de proiect a fost respinsă cu motivarea că nu îndeplinea criteriile de eligibilitate stabilite în Decretul nr. 725. Această decizie a fost întemeiată pe ponderea de 34 % a activităților neeconomice ale reclamantei, față de cea de 66 % a activităților economice. Prin urmare, Consiliul Leton al Științei a concluzionat că activitatea principală a reclamantei era de natură comercială și nu se putea considera că avea ca obiectiv principal efectuarea în mod independent a cercetării fundamentale, a cercetării industriale sau a dezvoltării experimentale ori diseminarea la scară largă a rezultatelor acestor activități prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe.

18.

Reclamanta a contestat această decizie, susținând că îndeplinea cerințele impuse de Decretul nr. 725 deoarece era înscrisă în Registrul instituțiilor științifice și că activitatea sa principală era de natură neeconomică. În această privință, reclamanta a depus documente menite să demonstreze că fluxul financiar al activității principale era disociat de activitățile economice și că profiturile rezultate din activitățile economice ale reclamantei erau reinvestite în activitatea principală a instituției de cercetare.

19.

Prin hotărârea din 8 iunie 2020, Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual) a respins acțiunea. Potrivit acestei instanțe, din raportul privind cifra de afaceri pe anul 2018 reiese că activitățile economice ale reclamantei au o proporție mai mare în comparație cu activitățile neeconomice. În consecință, instanța menționată a considerat că reclamanta nu este o instituție științifică eligibilă pentru a i se acorda finanțarea din partea statului în vederea efectuării cercetării fundamentale și aplicate.

20.

Împotriva hotărârii pronunțate de Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual), reclamanta a declarat apel la instanța de trimitere. În acest context, întrebările adresate Curții de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională) sunt următoarele:

21.

Părțile din litigiul principal și Comisia Europeană au depus observații scrise.

22.

La solicitarea Curții, în analiza noastră ne vom concentra asupra primelor două întrebări adresate de instanța de trimitere în cauza C‑164/21 și asupra primelor trei întrebări adresate în cauza C‑318/21.

23.

În esență, prin intermediul acestor două seturi de întrebări se solicită interpretarea articolului 2 punctul 83 din RGECA pentru a ajuta instanțele de trimitere să decidă dacă o instituție privată de învățământ superior, finanțată în principal prin taxe pentru servicii academice, poate fi considerată „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” în sensul acestei dispoziții. Instanțele de trimitere ridică de asemenea problema dacă proporția finanțării activităților economice în raport cu activitățile neeconomice este pertinentă atunci când se determină obiectivul principal al acestei organizații.

24.

Considerăm că Curtea nu este competentă să răspundă la aceste întrebări. Vom explica poziția noastră în secțiunea IV.A. În cazul în care Curtea decide altfel, vom oferi răspunsurile la întrebările menționate în secțiunea IV.B.

25.

Curtea are competența să interpreteze dreptul Uniunii în cadrul procedurii de decizie preliminară atunci când aplicarea acestuia este invocată fața unei instanțe naționale cu titlu de chestiune de drept al Uniunii ( 3 ).

26.

Întrebările adresate de instanțele de trimitere privesc interpretarea articolului 2 punctul 83 din RGECA.

27.

Așadar, este necesar, în primul rând, să se stabilească motivele pentru care această dispoziție este relevantă în prezentele cauze.

28.

Obiectivul RGECA este de a determina situațiile în care ajutorul de stat poate fi considerat compatibil cu piața internă, chiar dacă nu este notificat și nu a fost aprobat în mod individual de Comisia Europeană. Totuși, cauzele aflate pe rolul instanțelor de trimitere nu privesc aspectul dacă granturile în discuție au făcut sau nu obiectul notificării cu titlu de ajutor de stat. Dimpotrivă, se pare că articolul 2 punctul 83 din RGECA a devenit relevant în procedurile interne prin intermediul Decretului nr. 725, în care definiția cuprinsă în RGECA a fost utilizată pentru a determina instituțiile eligibile pentru granturile publice de cercetare.

29.

Astfel, articolul 2 punctul 83 din RGECA nu se aplică cu titlu de chestiune de drept al Uniunii, ci mai degrabă ca rezultat al alegerii Consiliului de Miniștri leton, exprimată în Decretul nr. 725, de a utiliza o definiție dintr‑un act juridic al Uniunii în scopuri pur interne.

30.

Prin urmare, articolul 2 punctul 83 din RGECA se aplică cu titlu de chestiune de drept național, iar nu cu titlu de chestiune de drept al Uniunii.

31.

Din deciziile de trimitere și din observațiile părților reiese deopotrivă că motivul pentru care s‑a optat pentru utilizarea definiției din RGECA constă în efortul statului leton de a asigura compatibilitatea cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat.

32.

În schimb, așa cum vom explica, motivul includerii în RGECA a definiției „organizației de cercetare și diseminare a cunoștințelor” nu are legătură cu legalitatea sau nelegalitatea ajutoarelor pentru cercetare acordate în mod direct unor asemenea organizații.

33.

RGECA nu exclude, în niciuna dintre dispozițiile sale privind ajutoarele pentru cercetare și dezvoltare, obligația de notificare prin raportare la tipul de entitate beneficiară. Dimpotrivă, RGECA conține o abordare funcțională: ajutoarele pentru activitățile de cercetare fundamentală, cercetare industrială, dezvoltare experimentală și studii de fezabilitate care îndeplinesc alte criterii stabilite în capitolul III secțiunea IV din RGECA sunt scutite de obligația de notificare ( 4 ) și, prin urmare, se prezumă că sunt compatibile cu piața internă.

34.

Implicarea unei entități definite ca fiind „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” la articolul 2 punctul 83 din RGECA are un rol în decizia dacă notificarea este necesară sau nu, așa cum vom explica în cele ce urmează. Totuși, această definiție, per se, nu influențează decizia dacă grantul de cercetare acordat unei instituții de cercetare este compatibil cu piața internă.

35.

Definiția cuprinsă la articolul 2 punctul 83 din RGECA este relevantă doar în legătură cu câteva dispoziții din capitolul III secțiunea IV din RGECA. În primul rând, o colaborare efectivă între „organizațiile de cercetare și diseminare a cunoștințelor” și întreprinderi poate conduce la o creștere a intensității autorizate a ajutorului de stat pentru anumite proiecte de cercetare ( 5 ). În al doilea rând, ajutoarele pentru inovare destinate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pot acoperi costurile pentru detașarea de personal cu înaltă calificare de la asemenea organizații pentru a lucra la proiectul unui IMM beneficiar ( 6 ). În ultimul rând, ajutoarele pentru cercetare și dezvoltare în sectorul pescuitului și al acvaculturii pot fi acordate în mod direct numai unei „organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor” ( 7 ). În acest mod, sunt epuizate situațiile în care în RGECA este utilizată definiția „organizației de cercetare și diseminare a cunoștințelor” cuprinsă la articolul 2 punctul 83.

36.

În sfârșit, nu există nicio mențiune în RGECA potrivit căreia noțiunea de „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” ar avea vreo legătură cu definiția unei întreprinderi în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE ( 8 ). În cazul în care o asemenea instituție desfășoară activități economice, aceasta va fi clasificată drept întreprindere, iar ajutorul pentru cercetare pe care îl primește va trebui să fie aprobat ca fiind compatibil cu piața internă, fie în fiecare caz în parte, în urma notificării, fie în mod automat, în lipsa unei notificări, cu condiția ca acesta să îndeplinească condițiile prevăzute de RGECA.

37.

Prin urmare, pentru a se asigura că finanțarea publică a cercetării este compatibilă cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat și, astfel, pentru a se evita încălcarea acestor norme prin decizii ale Consiliului Leton al Științei, nu este necesară excluderea organizațiilor de cercetare care desfășoară și activități economice. În funcție de situație, un asemenea ajutor ar putea fi compatibil cu piața internă.

38.

Ar trebui să se adauge că politica Uniunii în materia ajutoarelor de stat este favorabilă ajutoarelor pentru cercetare. Cercetarea îmbunătățește nivelul de cunoaștere în societate și creează noi oportunități economice ( 9 ). Cu toate acestea, chiar dacă rezultatele proiectelor de cercetare sunt, în general, benefice pentru societate, o serie de proiecte ar putea avea o rată de rentabilitate neatractivă din perspectiva investitorilor privați. Din această cauză, așa cum a explicat Comisia Europeană, ajutorul de stat poate „contribui la punerea în aplicare a proiectelor care au ca rezultat un avantaj economic și societal general și care altfel nu ar fi realizate” ( 10 ). Atunci când se abordează asemenea eșecuri ale pieței sau asimetrii în materie de informare ori de coordonare între diferite entități de cercetare ( 11 ), ajutoarele pentru cercetare și dezvoltare sunt în general considerate compatibile cu piața internă.

39.

În opinia noastră, nu există nicio îndoială că instituțiile private de învățământ superior sunt în măsură să contribuie la cercetare și inovare și, în consecință, la creștere economică în același mod ca și omologii lor publici. Prin urmare, nu observăm niciun motiv pentru a exclude asemenea instituții ca fiind potențiali beneficiari ai ajutoarelor pentru cercetare.

40.

Programele de finanțare a cercetării proprii ale Uniunii nu exclud instituțiile private de învățământ superior din proiectele sale, cum ar fi fondurile Orizont Europa ( 12 ), inclusiv acțiunile Marie Skłodowska‑Curie.

41.

Cu aceste precizări, astfel cum a menționat guvernul neerlandez, alegerea instituțiilor eligibile pentru ajutoare pentru cercetare prin intermediul resurselor publice este, în cele din urmă, integral de competența statului leton. Acesta poate alege să excludă instituțiile private de cercetare și învățământ, care furnizează servicii de predare cu titlu oneros. Totuși, această decizie nu este dictată de dreptul Uniunii și, mai ales, nu de articolul 2 punctul 83 din RGECA.

42.

În calitate de beneficiari ai finanțării publice a cercetării, organizațiile de cercetare se pot afla, într‑adevăr, în poziții diferite potrivit normelor Uniunii privind ajutoarele de stat. Trebuie să se precizeze că aceste norme se aplică organizațiilor de cercetare în același mod în care ele se aplică oricărei alte instituții. Prin urmare, organizațiile de cercetare vor face obiectul normelor privind ajutoarele de stat, cu condiția ca acestea să fie considerate întreprinderi. Cu toate acestea, dacă nu au calitatea de întreprinderi, ele nu vor intra în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. Prin urmare, normele Uniunii privind ajutoarele de stat nu se vor aplica granturilor de cercetare acordate organizațiilor de cercetare care nu sunt calificate drept întreprinderi.

43.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții în domeniul dreptului concurenței, o întreprindere este o entitate care desfășoară o activitate economică, în sensul că oferă bunuri sau servicii pe piață ( 13 ). Calificarea drept întreprindere nu depinde de faptul dacă entitatea este înființată în temeiul dreptului public sau privat sau dacă urmărește să obțină profitt ( 14 ). Aceeași concluzie este valabilă, în principiu, pentru organizațiile de cercetare ( 15 ).

44.

Calificarea unei entități drept întreprindere se face în raport cu o activitate specifică. O entitate care desfășoară atât activități economice, cât și activități neeconomice trebuie să fie considerată întreprindere numai în ceea ce privește prima categorie de activități ( 16 ). Prin urmare, ajutoarele care sprijină activitățile organizațiilor de cercetare, ce sunt considerate economice, vor face obiectul normelor privind ajutoarele de stat, în timp ce ajutoarele care sprijină activitățile neeconomice ale acestor organizații vor fi în afara domeniului de aplicare al acestor norme.

45.

Universitățile sunt în mod obișnuit organizații care desfășoară atât activități de cercetare, cât și activități de diseminare a cunoștințelor prin predare și publicare.

46.

Curtea a exclus din noțiunea de prestare de servicii activitățile de predare desfășurate de instituțiile integrate în sistemul de învățământ public și finanțate preponderent din fonduri publice ( 17 ). Prin urmare, asemenea activități se află în afara domeniului de aplicare al normelor privind ajutoarele de stat. În schimb, activitatea de învățământ finanțată prin intermediul unor fonduri private ( 18 ) a fost considerată de Curte ca reprezentând o prestare de servicii ( 19 ). Aceasta a reprezentat, așadar, o activitate economică ( 20 ), exceptând cazul în care fondurile private proveneau chiar de la prestator ( 21 ).

47.

O organizație de cercetare și învățământ poate desfășura în același timp activități economice și neeconomice, de exemplu prin oferirea de cursuri în schimbul unei remunerații, cu titlu de activitate economică, și desfășurând activități de cercetare fundamentală, cu titlu de activitate neeconomică. Aceasta pare să fie situația celor două universități reclamante din litigiile principale.

48.

Problema care se ridică în asemenea situații este dacă orice ajutor acordat din resurse de stat sau prin intermediul resurselor de stat unei organizații care desfășoară deopotrivă activități economice îl plasează în mod necesar în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE.

49.

În contextul învățământului superior, jurisprudența Curții a clarificat că problema nu se ridică în acest mod. În cazul în care activitățile neeconomice ale unei organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor pot fi diferențiate de activitățile sale economice și se poate stabili că ajutorul privește numai activitățile neeconomice, atunci un asemenea transfer din resurse de stat nu este considerat ajutor de stat potrivit articolului 107 alineatul (1) TFUE ( 22 ).

50.

Mai general, Curtea a statuat că „calificarea ca activitate legată de exercitarea prerogativelor de autoritate publică sau ca activitate economică trebuie să se facă în mod separat pentru fiecare activitate exercitată de o anumită entitate” ( 23 ).

51.

Comisia Europeană a admis același raționament în cuprinsul cadrului. Astfel, aceasta a explicat că, „[î]n cazul în care aceeași entitate exercită activități de natură atât economică, cât și neeconomică, finanțarea din fonduri publice a activităților fără caracter economic nu va intra sub incidența articolului 107 alineatul (1) [TFUE] dacă cele două tipuri de activități și costurile, finanțarea și veniturile acestora pot fi separate în mod clar, astfel încât subvenționarea încrucișată a activității economice să fie evitată în mod eficace” ( 24 ).

52.

Prin urmare, în cazul în care o organizație de cercetare este utilizată atât pentru activități economice, cât și neeconomice, finanțarea publică face obiectul normelor privind ajutoarele de stat numai în măsura în care aceasta acoperă costurile legate de activitățile economice respective. Comisia Europeană determină acest lucru prin examinarea aspectului dacă finanțarea publică alocată unei organizații pentru o anumită perioadă contabilă depășește costurile activităților neeconomice care sunt suportate în perioada respectivă ( 25 ).

53.

În plus, în cazul în care o organizație de cercetare furnizează servicii de învățământ în schimbul unei remunerații, însă toate profiturile obținute din aceste activități sunt reinvestite în activitățile de cercetare de bază, activitățile sale ar fi considerate activități integral neeconomice ( 26 ).

54.

În consecință, chestiunea dacă ajutorul acordat unei organizații de cercetare constituie ajutor de stat depinde de calificarea activității finanțate ca fiind economică sau neeconomică. În cazul în care activitatea finanțată este de natură neeconomică, normele privind ajutoarele de stat nu se aplică, chiar dacă aceeași entitate desfășoară și o activitate economică, care este totuși clar separată de activitatea finanțată. În cazul în care activitatea finanțată este de natură economică, o asemenea finanțare constituie ajutor de stat potrivit articolului 107 alineatul (1) TFUE. Cu toate acestea, un atare ajutor poate fi considerat, în cele din urmă, compatibil cu piața internă și, în consecință, autorizat.

55.

Un cititor atent va fi observat că în această secțiune nu există nicio mențiune referitoare la articolul 2 punctul 83 din RGECA. Acest lucru se datorează faptului că articolul menționat nu are nicio relevanță pentru aplicabilitatea normelor privind ajutoarele de stat în cazul granturilor de cercetare acordate instituțiilor de cercetare.

56.

Pe baza celor arătate mai sus, având în vedere că dispoziția Uniunii a cărei interpretare este solicitată se aplică numai cu titlu de chestiune de drept național și întrucât se aplică pentru un scop diferit de cel pe care îl urmărește în temeiul dreptului Uniunii, considerăm că Curtea nu are competență să răspundă la întrebările adresate.

57.

Este cert că, pe baza jurisprudenței Dzodzi, Curtea a stabilit că are competență în situațiile în care legislația internă adoptă aceleași soluții în situații echivalente celor reglementate de dreptul Uniunii. Într‑un asemenea caz, legiuitorul național decide să recurgă la dreptul Uniunii pentru a reglementa o situație internă echivalentă. Într‑un astfel de scenariu, Curtea a considerat că, pentru a preîntâmpina viitoarele divergențe de interpretare, este în mod clar în interesul Uniunii ca dispozițiile sau noțiunile preluate din dreptul Uniunii să fie interpretate în mod uniform, indiferent de împrejurările în care urmează să se aplice ( 27 ).

58.

De exemplu, chiar în cauza Dzodzi, legiuitorul belgian a decis să extindă aplicarea normelor Uniunii referitoare la situațiile transfrontaliere la o situație echivalentă, pur internă ( 28 ).

59.

Un alt exemplu în care Curtea și‑a întemeiat competența pe necesitatea unei interpretări uniforme în cazurile care nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii se referă la situații în care statele membre au extins aplicabilitatea directivei privind agenții comerciali, aplicabilă doar vânzării de bunuri, și prestării de servicii ( 29 ).

60.

Al treilea exemplu în care a fost utilizat raționamentul urmat în jurisprudența Dzodzi se referă la interpretarea acordurilor mixte. În cauza Hermès, chiar dacă o dispoziție a unui acord mixt ( 30 ) se aplica unei situații care nu intra în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea a considerat că avea competența să o interpreteze, din cauza aplicării sale potențiale la situații echivalente reglementate de dreptul Uniunii ( 31 ). Cu alte cuvinte, a existat un interes al Uniunii pentru interpretarea uniformă a dispozițiilor aplicabile unor situații echivalente.

61.

În sfârșit, Curtea a motivat în mod similar și într‑o serie de cauze din domeniul dreptului concurenței, în care normele Uniunii au fost transpuse de legiuitorul național în situații pur interne, fără niciun impact asupra comerțului dintre statele membre ( 32 ).

62.

Un motiv important care a justificat competența Curții în toate cauzele sus‑menționate a fost echivalența, pe de o parte, a situațiilor pur interne pentru reglementarea cărora legislația națională a făcut trimitere la dreptul Uniunii și, pe de altă parte, a situațiilor din Uniune pentru care a fost concepută norma Uniunii relevantă. În schimb, în situațiile în care scopul normei Uniunii nu avea nicio legătură cu scopul pentru care a fost utilizată în context național, Curtea și‑a declinat competența ( 33 ).

63.

Astfel cum s‑a explicat în secțiunea IV.A.2 de mai sus, definiția prevăzută la articolul 2 punctul 83 are un scop total diferit în contextul RGECA decât în Decretul nr. 725. Astfel, este evident că aceste cauze aflate pe rolul instanțelor de trimitere nu constituie o situație internă echivalentă celei care poate apărea potrivit RGECA.

64.

„Competența potrivit jurisprudenței Dzodzi” se întemeiază în esență pe două cerințe: interesul Uniunii pentru o interpretare uniformă și echivalența dintre situația internă și cea din Uniune în cauză ( 34 ).

65.

Chiar dacă pare foarte puțin credibil, s‑ar putea argumenta că interpretarea articolului 2 punctul 83 din RGECA în prezentele cauze este în interesul uniformității dreptului Uniunii. Într‑adevăr, este posibil să fie avute în vedere situații în care autoritățile naționale competente și instanțele naționale vor utiliza această interpretare în cadrul aplicării capitolului III secțiunea 4 din RGECA.

66.

Cu toate acestea, situația în care articolul 2 punctul 83 din RGECA urmează să fie utilizat în prezentele cauze nu este echivalentă cu utilizarea sa în contextul regulamentului respectiv. Prin urmare, având în vedere că Curtea poate interpreta articolul 2 punctul 83 din RGECA numai în contextul RGECA însuși și în conformitate cu scopul său specific, interpretarea pe care Curtea ar putea‑o da în prezentele cauze nu poate, în opinia noastră, să aibă vreo utilitate pentru instanțele de trimitere. Acest lucru ar însemna să amestecăm merele și perele.

67.

În sfârșit, este necesar să se adauge că instanțele de trimitere nu au explicat, astfel cum prevede articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, în ce mod interpretarea articolului 2 punctul 83 din RGECA ar putea fi relevantă într‑un context funcțional și juridic diferit al dreptului național ( 35 ).

68.

Prin urmare, în opinia noastră, Curtea nu își poate stabili competența în prezentele cauze, întrucât nu este îndeplinită cerința unei situații interne echivalente, care este impusă de jurisprudența Dzodzi.

69.

În cazul în care Curtea decide totuși că are competență, vom analiza acum interpretarea articolului 2 punctul 83 din RGECA.

70.

Articolul 2 punctul 83 din RGECA descrie „organizația de cercetare și diseminare a cunoștințelor” ca fiind o entitate al cărei obiectiv principal este de a efectua în mod independent cercetare (fundamentală, industrială ori experimentală) ( 36 )sau de a disemina la scară largă rezultatele unor astfel de activități prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe.

71.

Acest „sau” subliniat creează confuzie.

72.

O entitate poate să se implice numai sau în mod predominant în cercetare? Se poate implica numai sau în mod predominant în diseminarea cunoștințelor? Trebuie să se implice în cercetare? Trebuie să se implice în diseminarea cunoștințelor? Alternativ, trebuie să se implice atât în cercetare, cât și în diseminarea cunoștințelor, așa cum ar putea sugera termenul „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”?

73.

În opinia noastră, sintagma „obiectiv principal” trebuie înțeleasă în termeni de activități pentru a căror desfășurare a fost înființată entitatea. Desigur, pot exista mai multe activități principale.

74.

De exemplu, instituții precum universitățile sunt în mod obișnuit înființate atât pentru a disemina cunoștințe, cât și pentru a desfășura activități de cercetare. Învățământul și cercetarea constituie în acest context activitățile lor principale. Institutele de cercetare ar putea fi înființate exclusiv pentru cercetare și ar putea să disemineze rezultatele lor în publicații externe. Astfel, cercetarea este activitatea lor principală unică. În sfârșit, unele instituții, cum ar fi școlile de limbi străine sau instituțiile de formare profesională, ar putea fi înființate doar pentru învățământ, dar ar putea de asemenea să desfășoare activități de cercetare, de exemplu în vederea îmbunătățirii metodologiei de predare. Totuși, acest tip de cercetare nu reprezintă un obiectiv principal al unei asemenea instituții; în acest scenariu, cercetarea este doar instrumentală și, prin urmare, accesorie față de obiectivul principal al instituției, care este acela de învățământ.

75.

Având în vedere că definiția cuprinsă la articolul 2 punctul 83 din RGECA este plasată în secțiunea articolului menționat intitulată „Definiții în domeniul ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare și inovare”, apreciem că cercetarea trebuie să fie unul dintre obiectivele principale ale unei „organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor”.

76.

În cazul în care o entitate are ca obiectiv principal cercetarea, aceasta este o „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”, indiferent dacă este înființată în temeiul dreptului public sau privat și indiferent de modul său de finanțare. Înțelegem din acest din urmă criteriu că o „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” poate desfășura activități atât economice, cât și neeconomice ( 37 ). Prezintă relevanță doar aspectul că cercetarea independentă se numără printre activitățile sale principale.

77.

Cu toate acestea, chiar dacă o asemenea entitate poate, așadar, să desfășoare activități economice, din a doua teză a articolului 2 punctul 83 din RGECA se poate deduce că unele dintre activitățile sale de cercetare trebuie să fie neeconomice. A doua teză a acestei dispoziții prevede: „[î]n cazul în care entitatea desfășoară și activități economice, finanțarea, costurile și veniturile activităților economice respective trebuie să fie contabilizate separat” ( 38 ).

78.

Concluzia potrivit căreia o activitate de cercetare trebuie să fie, cel puțin parțial, neeconomică este confirmată și de componenta de diseminare a cunoștințelor, prevăzută în definiția cuprinsă la articolul 2 punctul 83 din RGECA. Cercetării de natură neeconomică îi este inerentă situația în care rezultatele sale sunt diseminate pe scară largă și în mod public. Ultima teză a dispoziției menționate susține această interpretare, având în vedere că organizația de cercetare nu poate oferi acces preferențial la rezultatele cercetării, de exemplu acționarilor sau membrilor săi.

79.

Concluzia noastră potrivit căreia cercetarea, ca una dintre activitățile principale, trebuie să fie, cel puțin parțial, neeconomică rezultă și din rolul atribuit de RGECA unei „organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor”. Participarea unor asemenea organizații la proiecte de colaborare sau rolul lor de lider în anumite tipuri de cercetare sporește probabilitatea compatibilității ajutoarelor pentru cercetare cu piața internă, în lipsa notificării.

80.

Prin urmare, din modul de redactare a articolului 2 punctul 83 din RGECA putem concluziona că o „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” ar trebui să efectueze cercetări ale căror rezultate sunt disponibile publicului și poate transfera rezultatele cercetării prin predare, publicare sau alte mijloace. În ipoteza în care este îndeplinită condiția ca cercetarea (sau o parte a acesteia) să se desfășoare ca activitate neeconomică, activitatea de predare poate fi prestată în schimbul unei remunerații.

81.

În scopul evaluării activităților principale ale unei organizații, pot prezenta utilitate mai mulți factori: statutul sau documentul de înființare similar al entității în cauză, rapoartele anuale ale acesteia și aspectul dacă aceasta îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru dobândirea statutului de instituție de învățământ superior sau de cercetare (cum ar fi acreditarea) ( 39 ), precum și rapoartele autorității naționale de acreditare. Având în vedere că acreditările pentru învățământul superior sunt acordate de obicei pentru o perioadă limitată și sunt supuse reînnoirii, deciziile de reacreditare pot fi considerate de asemenea ca o ocazie de a se determina activitatea principală a unei entități.

82.

În decizia de trimitere în cauza C‑164/21 se precizează că activitatea comercială a reclamantei din litigiul principal este autorizată în măsura în care nu este contrară Legii privind instituțiile de învățământ superior. Acest aspect poate fi de asemenea relevant pentru determinarea activității principale a entității în discuție.

83.

În cazul în care o organizație desfășoară activități de cercetare și de învățământ cu titlu de activități principale, nu prezintă relevanță care procent din aceste activități este economic și care este neeconomic în scopul calificării sale drept „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”. O separare clară a costurilor activităților economice de cele ale activităților neeconomice este relevantă doar atunci când se decide dacă un grant de cercetare acordat unei asemenea organizații intră în domeniul de aplicare al normelor privind ajutoarele de stat.

84.

În lumina considerațiilor de mai sus, propunem Curții să declare că nu are competență să răspundă la întrebările adresate de Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia) și de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia).

85.

Cu titlu subsidiar, în situația în care Curtea nu își declină competența, propunem ca aceasta să răspundă după cum urmează: