1.

Prin recursul formulat, Comisia solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 februarie 2021, Braesch și alții/Comisia ( 2 ), prin care a fost declarată admisibilă o acțiune având ca obiect anularea deciziei Comisiei Europene de a nu ridica obiecții în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/1589 ( 3 ) prin care Comisia, în urma fazei preliminare de examinare și pe baza angajamentelor propuse de autoritățile italiene, declarase un ajutor de stat acordat de Republica Italiană în favoarea Banca Monte dei Paschi di Siena (denumită în continuare „BMPS”) compatibil cu piața internă ( 4 ).

2.

Această cauză oferă Curții ocazia de a preciza condițiile de admisibilitate a unei acțiuni împotriva unei decizii a Comisiei de a nu ridica obiecții cu privire la o măsură de ajutor de stat și, în special, condițiile potrivit cărora persoanele care nu sunt concurenți ai unui beneficiar al acestei măsuri și nici nu pretind că sunt afectate de aceasta pe piață pot fi calificate drept „părți în cauză”, în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE, sau drept „persoane interesate”, în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 ( 5 ), pentru a se prevala de calitatea procesuală activă împotriva acestei decizii.

3.

Reclamanții în primă instanță sunt, primul ( 6 ), un reprezentant al unor deținători de obligațiuni denumite „Floating Rate Equity‑Linked Subordinated Hybrid‑FRESH” 2008 (denumite în continuare „obligațiunile FRESH”) și, ceilalți ( 7 ), deținători ai acestor obligațiuni.

4.

Obligațiunile menționate au fost emise, în cursul anului 2008, în cadrul următoarei operațiuni:

5.

În cursul anului 2016, autoritățile italiene au adoptat Decretul‑lege 237/2016 ( 9 ), de stabilire a cadrului legal al ajutorului sub formă de lichidități și al recapitalizărilor preventive ( 10 ) și, în cursul anului 2017, au notificat Comisiei un ajutor pentru recapitalizarea BMPS în valoare de 5,4 miliarde de euro (denumit în continuare „ajutorul în litigiu”) ( 11 ), însoțit de un plan de restructurare și de angajamente ( 12 ).

6.

Planul de restructurare prevedea, printre altele, măsuri de repartizare a sarcinilor prin care fondurile proprii, titlurile hibride și titlurile de creanță subordonate contribuiau la compensarea pierderilor eventuale ale BMPS înainte ca ajutorul de stat să îi fie acordat. Aceste măsuri au inclus anularea contractelor FRESH.

7.

În decizia în litigiu, adoptată la încheierea fazei preliminare de examinare, Comisia a concluzionat că ajutorul în litigiu era compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE ( 13 ), având în vedere în special Comunicarea Comisiei privind aplicarea, de la 1 august 2013, a normelor privind ajutoarele de stat pentru măsurile de sprijin în favoarea băncilor în contextul crizei financiare („Comunicarea privind sectorul bancar”) ( 14 ) și Directiva 2014/59/UE ( 15 ).

8.

În ceea ce privește, în special, compatibilitatea ajutorului în litigiu cu comunicările privind sectorul bancar, Comisia a considerat printre altele că repartizarea sarcinilor deținătorilor de acțiuni și de titluri subordonate era adecvată, întrucât limita costurile de restructurare și cuantumul ajutorului la minimum, în conformitate cu cerințele prevăzute de Comunicarea privind sectorul bancar ( 16 ).

9.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 martie 2018, reclamanții au introdus o acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

10.

În susținerea acestei acțiuni, reclamanții au invocat cinci motive, dintre care ultimul era întemeiat pe încălcarea articolului 108 alineatele (2) și (3) TFUE, a articolului 4 alineatele (3) și (4) din Regulamentul 2015/1589, precum și a drepturilor lor procedurale, în măsura în care Comisia nu a inițiat procedura formală de investigare, deși existau îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a măsurilor de repartizare a sarcinilor care făceau parte din ajutorul în litigiu ( 17 ).

11.

Printr‑un înscris separat depus la grefa Tribunalului la 16 mai 2018, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Reclamanții au depus observații cu privire la această excepție la 10 iulie 2018, iar pledoariile părților, precum și răspunsurile acestora la întrebările scrise și orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 9 iulie 2020.

12.

Prin hotărârea atacată, fără a statua cu privire la fond, Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie ( 18 ). După ce a constatat, la punctele 35-41 din această hotărâre, că reclamanții aveau calitatea de „parte în cauză” și de „persoană interesată” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE și, respectiv, al articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, Tribunalul a considerat că aceștia dispuneau, pe de o parte, de un interes de a exercita acțiunea ( 19 ) și, pe de altă parte, de calitate procesuală activă, întrucât decizia în litigiu îi privește în mod direct și individual în calitate de „părți în cauză” și de „persoane interesate” ( 20 ).

13.

Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții să anuleze hotărârea atacată, să se pronunțe ea însăși asupra cererii formulate în primă instanță, respingând cererea ca inadmisibilă, și să oblige reclamanții în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată.

14.

Reclamanții în primă instanță și intimații în recurs solicită Curții respingerea recursului și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

15.

Părțile au răspuns de asemenea la întrebările adresate de Curte în ședința care a avut loc la 7 aprilie 2022.

16.

În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că acțiunea reclamanților în primă instanță era admisibilă în măsura în care aveau un interes de a exercita acțiunea și o calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. În ceea ce privește, în special, calitatea procesuală activă, s‑a statuat că reclamanții în primă instanță pot solicita anularea deciziei în litigiu în calitate de „persoane interesate” și pentru a asigura protecția drepturilor procedurale conferite acestora de articolul 108 alineatul (2) TFUE și de articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.

17.

În susținerea recursului, Comisia invocă un motiv unic, întemeiat pe faptul că Tribunalul a calificat în mod eronat reclamanții în primă instanță drept „persoane interesate”.

18.

În analiza recursului, vom prelua în esență structurarea argumentelor în trei părți urmată de părți. Vom aborda mai întâi noțiunea de calitate procesuală activă a „persoanelor interesate” în dreptul Uniunii în materia ajutoarelor de stat pentru a examina în continuare aplicarea noțiunii de „persoane interesate” de hotărârea atacată, care face obiectul motivului unic de recurs, și, în sfârșit, vom trata pe scurt argumentul Comisiei întemeiat pe lipsa de relevanță a procedurilor în fața instanțelor naționale în ceea ce privește calitatea procesuală activă a intimaților.

19.

În primul rând, amintim că, potrivit articolului 108 alineatul (3) TFUE, atunci când Comisia apreciază că un proiect de ajutor nu este compatibil cu piața internă, aceasta inițiază fără întârziere procedura formală de investigare prevăzută la alineatul (2) al articolului menționat. În temeiul acestei din urmă dispoziții, la finalul procedurii respective, Comisia adoptă o decizie „după ce părților în cauză li s‑a solicitat să‑și prezinte observațiile”.

20.

În acest context, articolul 4 din Regulamentul 2015/1589 prevede o fază preliminară de examinare a măsurilor de ajutor, al cărei scop este de a permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la natura de ajutor de stat a acestor măsuri și cu privire la eventuala lor compatibilitate cu piața internă. În conformitate cu alineatul (3) al acestui articol, în cazul în care Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri cu piața internă, în măsura în care intră în sfera de aplicare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, aceasta adoptă o decizie de a nu ridica obiecții ( 21 ).

21.

În al doilea rând, în ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni împotriva unei asemenea decizii, pe de o parte, arătăm că, potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și la al doilea paragraf ale acestui articol, o acțiune printre altele împotriva actelor care o privesc direct și individual.

22.

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței constante a Curții, orice persoană interesată în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 este direct și individual vizată de o decizie de a nu ridica obiecții adoptată în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din acest regulament. Astfel, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea să conteste o asemenea decizie în fața instanței Uniunii ( 22 ).

23.

În consecință, în speță, întrucât decizia în litigiu este o decizie de a nu ridica obiecții, iar reclamanții în primă instanță au invocat încălcarea drepturilor lor procedurale ( 23 ), este suficient ca aceștia să demonstreze că au calitatea de persoane interesate pentru a se putea considera că au calitate procesuală activă în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

24.

În al treilea rând, amintim că, potrivit articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, „persoană interesată” înseamnă printre altele orice persoană, întreprindere sau asociere de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor și în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale ( 24 ). Prin urmare, este vorba despre un număr nedeterminat de destinatari ( 25 ). În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru ca o persoană, întreprindere sau asociere de întreprinderi să fie calificată drept „persoană interesată”, aceasta trebuie să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, că ajutorul poate să aibă un efect concret asupra situației sale sau a persoanelor pe care le reprezintă ( 26 ).

25.

În speță, intimații nu figurează printre „persoanele interesate” menționate în mod explicit, cu titlu de exemplu, la articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 ( 27 ). Prin urmare, problema este dacă ajutorul în litigiu riscă să aibă un efect concret asupra situației lor.

26.

În această privință, Comisia arată că Curtea nu a admis, în calitate de persoane interesate, decât reclamanții care demonstrează că ajutorul de stat în litigiu este susceptibil să aibă un efect concret „în legătură cu concurența” asupra situației lor, în timp ce intimații obiectează că, în cazul în care, pentru a stabili statutul său de „persoană interesată”, un reclamant trebuie să demonstreze că măsura în litigiu are un efect prejudiciabil asupra situației sale, nu se impune ca acest efect să fie de natură concurențială.

27.

Observăm că Curtea a statuat, în mai multe rânduri, că un efect concret asupra situației reclamantului poate fi consecința afectării poziției concurențiale a acestuia, chiar și în lipsa unui raport de concurență directă cu beneficiarul măsurii în litigiu, astfel cum era cazul printre altele în Hotărârile 3F/Comisia ( 28 ) și Comisia/Kronoply și Kronotex ( 29 ), invocate de Comisie.

28.

Mai precis, în Hotărârea 3F/Comisia, mai întâi, Curtea a afirmat că „nu este exclus ca un sindicat de lucrători să fie considerat «parte în cauză» în sensul articolului 88 alineatul (2) CE [devenit articolul 108 alineatul (2) TFUE] atunci când demonstrează că interesele sale sau ale afiliaților săi vor fi eventual afectate de acordarea unui ajutor” și că „[e]ste important, cu toate acestea, ca sindicatul menționat să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, că ajutorul poate să aibă un efect concret asupra situației sale sau a marinarilor pe care îi reprezintă” ( 30 ), fără a preciza mai mult această noțiune de „efect concret”. În continuare, aplicând acest principiu în speță, Curtea a precizat, printre altele, că „recurentul trebuie să demonstreze întotdeauna, corespunzător cerințelor legale, eventuala afectare a intereselor sale prin acordarea ajutorului, ceea ce îi este posibil să facă dovedind că este, de fapt, într‑o poziție concurențială în raport cu alte sindicate care operează pe aceeași piață” ( 31 ).

29.

În Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, Curtea a amintit, mai întâi, principiul stabilit la punctul 33 din Hotărârea 3F/Comisia, potrivit căruia, pentru ca aceasta să fie calificată drept persoană interesată, o „întreprindere trebuie să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, că ajutorul poate să aibă un efect concret asupra situației sale” și a aplicat, în continuare, acest principiu situației din speță, concluzionând că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că reclamantele aveau calitatea de persoane interesate în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/99 [care a fost înlocuit de articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589] ca urmare a faptului că, în esență, aceste reclamante au dovedit corespunzător cerințelor legale existența unui raport de concurență, precum și potențiala afectare a poziției acestora pe piață, cauzată de acordarea ajutorului în cauză ( 32 ).

30.

Totuși, deși reiese din aceste două hotărâri că afectarea poziției pe piață a unui reclamant, indiferent dacă este sau nu este un concurent direct al beneficiarului ajutorului de stat prezumat, este suficientă pentru ca acesta să fie calificat drept „persoană interesată”, nu se poate deduce de aici că această afectare este de asemenea necesară pentru ca o asemenea calificare să fie reținută.

31.

Considerăm că această interpretare este confirmată, în plus, de Hotărârea mai recentă din 2 septembrie 2021, Ja zum Nürburgring/Comisia ( 33 ), în care Curtea, urmând propunerea avocatului general ( 34 ), a respins în mod explicit argumentul Comisiei potrivit căruia calitatea de „persoană interesată” presupune existența unui raport de concurență, stabilind printre altele că unui organism care nu este concurent al beneficiarului ajutorului în litigiu i se poate recunoaște calitatea de „persoană interesată”, în măsura în care s‑a demonstrat că interesele sale ar putea fi afectate prin acordarea acestui ajutor, ceea ce impune să se demonstreze că ajutorul menționat riscă să aibă un „efect concret asupra situației sale” ( 35 ).

32.

Or, deși reiese din această jurisprudență că calitatea de „persoană interesată” nu se întemeiază în mod necesar pe existența unui efect concret asupra situației reclamantului în legătură cu concurența, ci pe existența unui efect concret asupra situației sale, care poate fi mai larg, trebuie să se stabilească de asemenea întinderea și limitele unui astfel de efect concret.

33.

În acest scop, noțiunea de „persoană interesată” nu poate fi extinsă, în opinia noastră, până la includerea oricărei persoane care poate deplânge o deteriorare a situației sale materiale printr‑o simplă comparație a acestei situații înainte și după decizia de a nu ridica obiecții, fără ca aceasta sau mai precis ajutorul de stat pe care îl declară compatibil să fie la originea situației menționate, ceea ce ar conduce, de facto, la introducerea unei actio popularis. Prin urmare, pentru a defini noțiunea de „persoană interesată”, ar fi necesară raportarea la un interes specific, și anume un interes legat de aplicarea normelor în materia ajutoarelor de stat și care să privească, așadar, elemente relevante pentru aprecierea compatibilității ajutorului ( 36 ). Adoptarea unei abordări mai largi ar risca, în opinia noastră, să deturneze normele privind ajutoarele de stat către alte obiective.

34.

În opinia noastră, un asemenea interes specific, și anume legat de aplicarea normelor în materia ajutoarelor, ar putea fi constatat atunci când reclamantul este (sau riscă să fie) afectat de acordarea ajutorului în litigiu, și anume atunci când acest ajutor, astfel cum a fost aprobat de Comisie în decizia de a nu ridica obiecții ( 37 ), riscă să aibă un efect concret asupra situației sale ( 38 ), independent de orice raport de concurență (actual și potențial), în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, cu beneficiarul ajutorului sau de orice efect în legătură cu concurența ( 39 ).

35.

În această privință, considerăm că este util să evocăm o Hotărâre recentă a Tribunalului din 15 septembrie 2021, CAPA și alții/Comisia ( 40 ), în care acesta nu a recunoscut calitatea de „persoane interesate” a unor reclamanți, precum o cooperativă de pescari și întreprinderi de pescuit sau pescari angajatori, care atacau o decizie de a nu ridica obiecții prin care Comisia declarase compatibilitatea cu piața internă a șase proiecte franceze de parcuri eoliene offshore, situate în interiorul zonelor maritime exploatate pentru pescuit de pescarii reclamanți.

36.

În această cauză, reclamanții, care nu invocau un raport de concurență cu beneficiarii ajutorului în discuție, susțineau că exista un risc de efect concret al ajutoarelor în litigiu asupra situației lor în special din cauza limitărilor normative impuse navigației care sunt preconizate în zonele vizate de aceste proiecte și a impactului potențial negativ al proiectelor menționate asupra mediului marin și asupra resurselor piscicole ( 41 ). Totuși, Tribunalul a considerat că reclamanții nu au demonstrat riscul unui efect concret al ajutoarelor menționate asupra situației lor ca urmare a faptului că în esență mecanismul de acordare a acelorași ajutoare nu prezenta legătură cu pretinsele efecte ale proiectelor în discuție asupra activităților pescarilor reclamanți ( 42 ).

37.

Fără a aduce atingere concluziilor noastre în cauza menționată, în prezent în recurs ( 43 ), considerăm că hotărârea Tribunalului în aceeași cauză confirmă că, până în prezent, deși a acceptat, în vederea calificării drept „persoană interesată”, posibilitatea de a invoca un efect concret asupra situației reclamantului care nu este legată în mod necesar de poziția sa pe piață, jurisprudența instanței Uniunii exclude posibilitatea de a extinde această calificare la situații în care efectul respectiv nu este legat în mod direct de ajutorul în discuție – inclusiv toate elementele relevante pentru compatibilitatea acesteia – și, prin urmare, de decizia de a nu ridica obiecții în privința acestuia din urmă.

38.

În concluzie, în opinia noastră, calitatea de „persoană interesată” necesită demonstrarea unui efect concret asupra situației acestei părți, legat de aplicarea normelor în materia ajutoarelor de stat și, mai precis, de acordarea unui ajutor de stat. Cu alte cuvinte, dacă acest ajutor, astfel cum a fost aprobat prin decizia de a nu ridica obiecții, este la originea afectării reclamantului, acesta poate fi calificat drept „persoană interesată”.

39.

În opinia noastră, indicii importante în acest sens ar putea fi deduse din însăși decizia în litigiu. Astfel, atunci când din aceasta reiese că, în cadrul aprecierii compatibilității unui ajutor de stat, Comisia a luat în considerare interesele anumitor părți sau implicațiile acestui ajutor asupra altor părți (situație care se regăsește în ceea ce privește angajamentele), această împrejurare contribuie la identificarea unui cerc restrâns de persoane ale căror interese sunt afectate prin această decizie ( 44 ).

40.

Prin intermediul motivului unic de recurs, Comisia reproșează în esență Tribunalului că a concluzionat că reclamanții aveau calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE pentru a ataca decizia în litigiu, calificându‑i drept „persoane interesate” având în vedere numai pierderea economică pe care ar fi suferit‑o în calitate de deținători de obligațiuni FRESH, ca urmare a măsurilor de repartizare a sarcinilor aplicate de Republica Italiană creditorilor subordonați ai BMPS. Tribunalul ar fi urmat astfel o interpretare excesiv de largă a noțiunii de „persoană interesată”, incluzând în aceasta nu numai entitățile pentru care ajutorul de stat ar putea avea efecte concurențiale, ci și entitățile care contestă alte aspecte ale acestui ajutor, care nu au nicio legătură cu concurența.

41.

În hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că decizia în litigiu îi privea pe reclamanți în mod direct și individual, având în vedere că erau „persoane interesate” ( 45 ) și că invocaseră încălcarea drepturilor lor procedurale ( 46 ). În esență, fără să fi calificat reclamanții drept concurenți actuali sau potențiali ai beneficiarului ajutorului în litigiu și fără să fi arătat că decizia în litigiu risca să aibă un efect concret asupra situației lor „în legătură cu concurența”, Tribunalul a considerat că acest ajutor risca să aibă un asemenea efect ca urmare a faptului că angajamentele autorităților italiene și în special planul de restructurare ce se afla la originea pierderii economice prezumate făceau parte integrantă din ajutorul menționat și, ca atare, fuseseră examinate în cadrul aprecierii compatibilității de către Comisie, fiind lipsit de relevanță faptul că reclamanții nu contestau compatibilitatea în sine a acestor măsuri cu piața internă ( 47 ).

42.

Dificultatea principală a acestei cauze constă în faptul că reclamanții în primă instanță nu au fost afectați de măsurile în cauză, și anume de ajutorul sub formă de lichidități și de recapitalizarea în favoarea BMPS, ci mai degrabă de măsurile de repartizare a sarcinilor care fac parte din angajamentele adoptate de autoritățile italiene în vederea aprobării ajutorului în litigiu și care alcătuiesc ansamblul de măsuri notificate de aceste autorități și aprobate de Comisie.

43.

Or, în lumina jurisprudenței examinate la punctele 22-37 din prezentele concluzii, apreciem că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că împrejurările evocate erau suficiente pentru a califica reclamanții drept „persoane interesate”.

44.

Astfel, este adevărat, mai întâi, că anularea contractelor FRESH, care a implicat pierderea plății cupoanelor legate de obligațiunile FRESH deținute de reclamanți, este consecința deciziei autorităților italiene de a avea în vedere o repartizare a sarcinilor în ceea ce privește acționarii și creditorii subordonați ai BMPS în cadrul planului de restructurare a acesteia. Este de asemenea adevărat, așa cum arată Comisia, că reclamanții nu contestă, în principiu, compatibilitatea măsurilor în cauză cu piața internă.

45.

Totuși, după cum arată Tribunalul ( 48 ), măsurile în cauză și angajamentele au un caracter indisociabil, întrucât acestea din urmă condiționează declarația de compatibilitate ( 49 ). Astfel, din cuprinsul punctelor 41, 43 și 44 din Comunicarea privind sectorul bancar reiese că repartizarea adecvată a sarcinilor de care această comunicare condiționează acordarea unui ajutor de stat implică, mai întâi, absorbirea pierderilor de capitalurile proprii și ulterior, în principiu, o contribuție din partea titularilor de creanțe subordonate ( 50 ).

46.

Prin urmare, nu se poate considera, așa cum procedează Comisia, că măsurile de repartizare a sarcinilor în cadrul planului de restructurate a BMPS erau independente de ajutorul de stat și reprezentau libera alegere a autorităților italiene. Astfel, amintim că măsurile de repartizare a sarcinilor făceau parte integrantă din ajutorul în litigiu, așa cum a fost notificat de autoritățile italiene și aprobat de Comisie, și au avut un rol important în aprecierea compatibilității acestor măsuri cu piața internă ( 51 ).

47.

Prin urmare, contrar argumentelor Comisiei, considerăm că măsurile de repartizare a sarcinilor nu constituie o simplă „ipoteză factuală” privind autorizația Comisiei, ci mai degrabă o condiție impusă de aceasta în Comunicarea privind sectorul bancar pentru compatibilitatea ajutorului notificat ( 52 ).

48.

În ceea ce privește, în special, argumentul Comisiei potrivit căruia conformitatea cu dispozițiile privind repartizarea sarcinilor din comunicarea respectivă era suficientă, dar nu necesară pentru ca aceasta să declare ajutorul în litigiu compatibil cu piața internă și un stat membru este liber să nu îi propună măsurile de repartizare a sarcinilor prevăzute în comunicarea menționată în cazul în care are alte idei, trebuie să se constate că este dificil să se imagineze care „alte idei” sau măsuri „personalizate” evocate de această instituție ar putea înlocui principiul cheie al repartizării sarcinilor, care are un rol fundamental în sistemul introdus prin aceeași comunicare pentru aplicarea articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, cu atât mai mult în împrejurările din speță, în care intervenția autorităților italiene pentru a evita falimentul BMPS și necesitatea subsecventă a unei aprobări din partea Comisiei erau excepțional de urgente.

49.

În continuare, este de asemenea adevărat, așa cum arată Comisia cu titlu subsidiar, că reclamanții nu dețin ei înșiși acțiuni FRESH (emise de BMPS și subscrise de JPM) și nu sunt părți la contractele FRESH (încheiate între BMPS și JPM), care au fost anulate ca urmare a măsurilor de repartizare a sarcinilor, ci sunt deținători de obligațiuni FRESH (emise de MUFJ pentru a acorda JPM fondurile necesare subscrierii acțiunilor FRESH).

50.

Totuși, după cum a constatat Tribunalul în hotărârea atacată, ținând seama de interdependența dintre diferitele relații contractuale care stau la baza instrumentelor FRESH, anularea contractelor FRESH putea cauza o pierdere economică reclamanților în primă instanță, având în vedere pierderea plății cupoanelor legate de obligațiunile FRESH și, prin urmare, adoptarea deciziei în litigiu risca să aibă un efect concret asupra situației lor. Prin urmare, considerăm că ajutorul în litigiu, așa cum a fost notificat de autoritățile italiene și declarat compatibil cu piața internă prin decizia în litigiu, dacă include angajamentele asumate de autoritățile italiene în vederea acestei declarații de compatibilitate, aduce prejudicii reclamanților ( 53 ).

51.

În sfârșit, considerăm că Ordonanța din 26 martie 2014, Adorisio și alții/Comisia ( 54 ), și Hotărârea din 19 decembrie 2019, BPC Lux 2 și alții/Comisia ( 55 ), invocate de Comisie, nu schimbă nimic în această apreciere ( 56 ). Astfel, în Ordonanța Adorisio și alții/Comisia, Tribunalul a statuat că titularii unor obligațiuni subordonate ale unei bănci, expropriați în contextul unei măsuri de naționalizare a aceleiași bănci, nu aveau un interes de a exercita acțiunea împotriva deciziei Comisiei de a nu ridica obiecții în privința a două măsuri de ajutor notificate în contextul acestei naționalizări ( 57 ), apreciere care nu este relevantă pentru interpretarea condiției, diferite, a calității procesuale active ( 58 ). În Hotărârea BPC Lux 2 și alții/Comisia, Tribunalul a statuat că titularii unor obligațiuni subordonate ale unei bănci, a căror valoare scăzuse ca urmare a unei proceduri de rezoluție la care a fost supusă această bancă, nu aveau calitate procesuală activă pentru a ataca o decizie a Comisiei de a nu ridica obiecții în privința unei măsuri de ajutor notificate în contextul acestei proceduri de rezoluție ( 59 ). Astfel, în această hotărâre, Tribunalul a constatat că scăderea valorii obligațiunilor în discuție își avea originea în decizia autorităților naționale de a supune banca unei proceduri de rezoluție – la care, având în vedere condițiile economice deficitare ale acestei bănci, nu exista alternativă –, iar nu în acordarea ajutorului în litigiu, spre deosebire de prezenta cauză, în care anularea contractelor FRESH este consecința măsurilor de repartizare a sarcinilor care fac parte integrantă din ajutorul în litigiu care a fost notificat și aprobat.

52.

În concluzie, considerăm că Comisia nu a demonstrat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când, respingând excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, a declarat acțiunea admisibilă.

53.

Fără a invoca un motiv separat, Comisia precizează că faptul că intimații au inițiat o procedură în fața instanțelor luxemburgheze împotriva rezilierii de către BMPS a contractelor FRESH nu le permite să fie considerați „persoane interesate” și nu le conferă calitatea procesuală activă pentru a contesta decizia atacată. Aceste proceduri nu ar fi relevante decât în vederea examinării interesului intimaților de a exercita acțiunea, cerință distinctă de cea a calității procesuale active, care face obiectul prezentului recurs.

54.

Este suficient să se arate, în această privință, că Tribunalul nu a dedus nicio consecință din procedurile menționate în ceea ce privește calitatea intimaților ca persoane interesate, în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589.

55.

Prin urmare, acest argument este lipsit de relevanță în speță și, în consecință, este inoperant.

56.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. În conformitate cu articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

57.

Întrucât Comisia a căzut în pretenții, propunem obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

58.

Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții: