1.

Faptul de a fi căsătorită împiedică o refugiată minoră să fie considerată „minor neînsoțit” și să beneficieze de dreptul la reîntregirea familiei cu ascendentul său, potrivit dispozițiilor Directivei 2003/86/CE ( 2 )?

2.

Aceasta este întrebarea la care Curtea va trebui să răspundă în prezenta cauză, care o va determina să se pronunțe asupra unor situații deosebit de sensibile referitoare la căsătoriile minorilor, în legătură cu care nu se poate ignora că pot constitui căsătorii forțate și, prin aceasta, încălcări deosebit de grave ale drepturilor fundamentale ale persoanelor, în special ale copiilor și ale femeilor ( 3 ).

3.

Potrivit considerentelor (2), (6), (8), (9) și (11) ale Directivei 2003/86:

[…]

[…]

[…]

4.

Articolul 2 litera (f) din această directivă definește noțiunea de „minor neînsoțit” ca fiind „orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid cu vârsta sub 18 ani, care intră pe teritoriul unui stat membru fără a fi însoțit de o persoană adultă care să fie responsabilă pentru el prin lege sau cutumă și atâta timp cât nu este efectiv luat în îngrijire de o astfel de persoană sau orice persoană minoră care este lăsată neînsoțită după intrarea pe teritoriul unui stat membru”.

5.

Articolul 4 alineatele (1), (2) și (5) din directiva menționată prevede:

„(1)   Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

Copiii minori menționați de prezentul articol trebuie să aibă sub vârsta majoratului stabilită prin lege în statul membru în cauză și să nu fie căsătoriți.

[…]

(2)   Statele membre pot, prin acte cu putere de lege sau de reglementare, autoriza intrarea și șederea, în temeiul prezentei directive, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, a următorilor membri ai familiei:

[…]

(5)   Pentru a asigura o mai bună integrare și pentru a preveni căsătoriile forțate, statele membre pot solicita ca susținătorul reîntregirii și soțul/soția sa să aibă o vârstă minimă, care nu poate fi mai mare de 21 de ani, înainte ca soțul/soția să se poată alătura susținătorului reîntregirii.”

6.

Articolul 5 alineatul (5) din aceeași directivă prevede:

„În timpul examinării cererii, statele membre se asigură că acordă atenția cuvenită interesului superior al copilului minor.”

7.

Articolul 10 din Directiva 2003/86, care figurează în capitolul V din această directivă, intitulat „Reîntregirea familiei refugiaților”, prevede la alineatul (3) litera (a):

„În cazul în care refugiatul este un minor neînsoțit, statele membre:

8.

Potrivit articolului 2 litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 ( 4 ),

„În sensul prezentului regulament:

[…]

9.

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III prevede:

„În cazul în care solicitantul este un minor neînsoțit, statul membru responsabil este acela unde un membru de familie sau un frate sau o soră a minorului neînsoțit se află în mod legal, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al minorului. În cazul în care solicitantul este un minor căsătorit al cărui soț/a cărui soție nu este prezent(ă) în mod legal pe teritoriul statelor membre, statul membru responsabil este acela unde tatăl, mama sau un alt adult responsabil de minor fie în temeiul legii, fie in temeiul practicii din acel stat membru sau sora sau fratele acestuia sunt prezenți în mod legal.”

10.

La 8 decembrie 2016, pe când era minoră, fiica lui X, reclamanta din litigiul principal, s‑a căsătorit în Liban cu YB, care deținea în Belgia un permis de ședere valabil.

11.

La sosirea sa în Belgia, la 28 august 2017, ea a fost considerată minor străin neînsoțit de către serviciul de tutelă al FOD Justitie (Serviciul Public Federal de Justiție, Belgia) și i s‑a desemnat un tutore la 29 august 2017.

12.

La 20 septembrie 2017, Dienst Vreemdelingenzaken (Oficiul pentru Străini, Belgia) a refuzat recunoașterea actului de căsătorie libanez în temeiul articolelor 21 și 27 din Codul belgian de drept internațional privat, pentru motivul că era vorba despre căsătoria unui copil, considerată incompatibilă cu ordinea publică.

13.

În aceeași zi, fiica lui X a depus o cerere de protecție internațională, iar la 26 septembrie 2018 a obținut statutul de refugiat.

14.

La 18 decembrie 2018, reclamanta din litigiul principal, cetățean palestinian, a solicitat reprezentanței belgiene din Beirut (Liban) o viză pentru reîntregirea familiei, pentru a se alătura fiicei sale minore, născută la 2 februarie 2001. La aceeași dată, aceasta a depus și cereri de vize umanitare pentru fiii săi minori, Y și Z.

15.

La 20 august 2019, fiica lui X a născut o fetiță, de naționalitate belgiană.

16.

Prin trei decizii din 21 iunie 2019, delegatul minister van Sociale Zaken en Volksgezondheid, en van Asiel en Migratie (ministrul pentru afaceri sociale și sănătate publică și pentru azil și migrație, Belgia, denumit în continuare „delegatul”) a respins cererile de eliberare a vizelor solicitate de X. Instanța de trimitere a anulat aceste decizii prin hotărârea din 7 noiembrie 2019. Delegatul a adoptat, la 17 martie 2020, trei noi decizii prin care a refuzat eliberarea vizelor menționate.

17.

Delegatul a susținut în esență că, potrivit articolului 10 alineatul 1 primul paragraf punctul 4 din Legea privind străinii și articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86, familia nucleară este formată din soți și copiii minori necăsătoriți și, în consecință, fiica lui X, a cărei căsătorie este valabilă în țara sa de origine, nu mai face parte din familia nucleară a părinților săi.

18.

Prin cererile din 10 august 2020, X a formulat o acțiune în fața instanței de trimitere împotriva celor trei decizii adoptate de delegat la 17 martie 2020.

19.

În susținerea acțiunii sale, aceasta arată că nici Legea belgiană privind străinii, nici Directiva 2003/86 nu impun ca refugiatul minor susținător al reîntregirii să fie necăsătorit pentru a putea beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu părinții săi. În plus, aceasta susține că, întrucât certificatul de căsătorie al fiicei sale nu a fost recunoscut în Belgia, căsătoria respectivă nu produce efecte juridice în ordinea juridică belgiană. Ea susține că fiica sa trebuie să îndeplinească doar două condiții pentru a beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu părinții săi, și anume să fie minoră și neînsoțită, în sensul articolului 2 litera (f) din directiva menționată, iar aceste condiții sunt îndeplinite în speță.

20.

Potrivit Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia), situația fiicei reclamantei din litigiul principal pare să corespundă celei a unui „minor neînsoțit”, în sensul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 2 litera (f) din directiva menționată. În această privință, instanța respectivă arată că directiva amintită nu conține nicio indicație cu privire la situația matrimonială a „minorului neînsoțit”. Aceasta observă însă, referindu‑se la argumentele invocate de delegat, că regimul reîntregirii familiei prevăzut la articolul 9 din Regulamentul Dublin III prevede ca refugiatul minor să fie necăsătorit pentru ca statul membru în care are reședința să fie responsabil de examinarea cererii de protecție internațională a părinților săi.

21.

În aceste condiții, Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22.

Reclamanta din litigiul principal, guvernul belgian și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași părți s‑au exprimat în ședința care a avut loc la 31 martie 2022.

23.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă un refugiat minor care are reședința într‑un stat membru trebuie să fie necăsătorit pentru a putea fi considerat „minor neînsoțit”, în sensul articolului 2 litera (f) din Directiva 2003/86, și, în consecință, pentru a beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu ascendentul său, prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată.

24.

Subliniem de la bun început că această întrebare nu se referă la toate aspectele noțiunii de „minor neînsoțit”, ci doar la condiția ca minorul în cauză să fie necăsătorit. Cu alte cuvinte, nu este de competența Curții să stabilească în mod pozitiv ce anume acoperă noțiunea respectivă și, prin aceasta, dacă fiica lui X este o „minoră neînsoțită”, în sensul Directivei 2003/86, ci numai dacă faptul de a fi căsătorit se opune ca minorul în cauză să fie considerat „minor neînsoțit” și să beneficieze de dreptul la reîntregirea familiei cu ascendentul său.

25.

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că interpretarea autonomă și uniformă a unei dispoziții a dreptului Uniunii trebuie stabilită ținând seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 5 ).

26.

În opinia noastră, atât interpretarea literală, cât și interpretarea teleologică și sistemică a celor două dispoziții ale Directivei 2003/86 impun să se dea un răspuns negativ la această întrebare, din motivele pe care le vom dezvolta.

27.

În ceea ce privește articolul 2 litera (f) din Directiva 2003/86, care definește noțiunea de „minor neînsoțit” în sensul acestei directive, după cum a statuat deja Curtea și a arătat Comisia, dispoziția menționată prevede două condiții, și anume ca persoana interesată să fie „minoră” și să fie „neînsoțită” ( 6 ).

28.

Prin urmare, formularea acestei definiții nu face nicio referire la starea civilă a minorului și, prin urmare, nu conține nicio condiție ca minorul să fie necăsătorit pentru a putea fi considerat „minor neînsoțit”, în sensul Directivei 2003/86.

29.

Nici articolul 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă nu prevede o asemenea condiție. Astfel, dispoziția menționată reglementează chestiunea reîntregirii familiei unui refugiat minor neînsoțit și prevede că statele membre autorizează intrarea și șederea pentru rudele sale de gradul întâi pe linie ascendentă directă fără a fi aplicate alte condiții.

30.

Pe de altă parte, subliniem că alte dispoziții ale Directivei 2003/86 prevăd în mod expres condiția ca minorul să fie necăsătorit pentru a putea beneficia de dreptul la reîntregirea familiei ( 7 ). Prin urmare, lipsa menționării acestei condiții în textul articolului 2 litera (f) și al articolului 10 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată în ceea ce privește minorii neînsoțiți indică faptul că aceasta nu se aplică în situația lor ( 8 ).

31.

Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a considera, în urma unei lecturi a articolului 2 litera (f) și a articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86, că legiuitorul a intenționat să limiteze beneficiul dreptului la reîntregirea familiei pentru refugiații minori neînsoțiți la minorii necăsătoriți.

32.

Rezultatul interpretării literale a acestor două dispoziții este, în opinia noastră, confirmat de interpretarea lor sistemică și teleologică.

33.

Arătăm mai întâi, astfel cum subliniază guvernul belgian, că alte dispoziții ale acestei directive se referă în mod expres la situațiile în care un minor este căsătorit. Printre altele, articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată, care stabilește membrii familiei susținătorului reîntregirii care pot beneficia de reîntregirea familiei, prevede că „[c]opiii minori menționați de prezentul articol trebuie […] să nu fie căsătoriți”. De asemenea, articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86 permite statelor membre să impună ca susținătorul reîntregirii și soțul său să aibă o vârstă minimă pentru a beneficia de dreptul la reîntregirea familiei.

34.

Potrivit acestor dispoziții, copiii minori ai părintelui susținător al reîntregirii nu au posibilitatea de intrare și de ședere în Uniune în temeiul dreptului la reîntregirea familiei decât cu condiția de a nu fi căsătoriți, iar dacă sunt căsătoriți, ei nu pot beneficia de acest drept împreună cu soțul/soția lor decât dacă au împlinit o vârstă minimă.

35.

Faptul că legiuitorul Uniunii a prevăzut astfel de condiții în ceea ce privește un părinte susținător al reîntregirii sau un soț susținător al reîntregirii, dar nu le‑a prevăzut în ceea ce privește un minor neînsoțit susținător al reîntregirii demonstrează intenția legiuitorului de a nu restrânge beneficiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 doar la minorii neînsoțiți necăsătoriți.

36.

Într‑adevăr, din moment ce legiuitorul Uniunii se referă în mod expres la situația minorilor căsătoriți care doresc să se alăture părintelui sau soțului lor care este susținător al reîntregirii, trebuie să se considere că tăcerea legiuitorului în ceea ce privește situația matrimonială a minorilor refugiați care sunt ei înșiși susținători ai reîntregirii reflectă dorința sa de a nu‑i supune acelorași condiții. Dacă legiuitorul ar fi urmărit ca un minor neînsoțit să trebuiască să fie necăsătorit, ar fi indicat acest lucru în mod expres.

37.

În această privință, precizăm că, contrar celor susținute de guvernul belgian, o asemenea interpretare nu creează o discriminare în defavoarea unui minor căsătorit care solicită reîntregirea familiei cu părintele sau cu soțul care este susținător al reîntregirii și care are reședința într‑un stat membru. După cum subliniază Comisia și X, situația unui minor care se alătură părintelui susținător al reîntregirii sau soțului susținător al reîntregirii este în mod obiectiv diferită de cea a unui minor neînsoțit pe teritoriul unui stat membru căruia i s‑ar putea alătura părintele său. Deși, în ambele cazuri, minorul poate fi desigur considerat vulnerabil, în această a doua situație minorul neînsoțit se află într‑o poziție de vulnerabilitate deosebită ( 9 ), din moment ce a intrat și locuiește singur pe teritoriul unui stat diferit de statul său de origine, spre deosebire de minorul care are reședința în statul său de origine în care își păstrează legăturile ( 10 ).

38.

În plus, în timp ce articolul 4 din Directiva 2003/86 prevede dispozițiile generale care reglementează dreptul la reîntregirea familiei, articolul 10 din această directivă se referă în mod expres la dreptul la reîntregirea familiei refugiaților, a căror situație necesită o atenție deosebită și pentru care ar trebui prevăzute condiții mai favorabile pentru exercitarea dreptului acestora la reîntregirea familiei ( 11 ). Prin urmare, nu se poate stabili nicio analogie între cele două regimuri, din moment ce respectă logici diferite.

39.

În continuare, din același motiv, considerăm că trebuie respins argumentul guvernului belgian potrivit căruia ar trebui să se efectueze o examinare individualizată a situației unui minor pentru a se stabili, având în vedere toate elementele relevante, cum ar fi nașterea unui copil, dacă se poate exclude ca mariajul să poată fi considerat abuziv și, prin urmare, dacă această căsătorie se opune ca minorul susținător al reîntregirii să poată beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu părinții săi, la fel ca examinarea efectuată pentru a stabili dacă un minor se poate alătura soțului susținător al reîntregirii în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86.

40.

În această privință, subliniem că articolul 17 din Directiva 2003/86 impune o individualizare a examinării cererilor de reîntregire a familiei ( 12 ). Totuși, această cerință de luare în considerare a situației persoanei care formulează o cerere de reîntregire a familiei nu poate avea ca efect să permită statelor membre să impună persoanei respective îndeplinirea unor condiții care nu sunt prevăzute de directiva menționată. Cu alte cuvinte, examinarea individualizată a cererii de reîntregire a familiei referitoare la un minor neînsoțit nu poate conduce la o modificare a calificării drept „minor neînsoțit” prin adăugarea unei condiții (de a fi necăsătorit) pe care legiuitorul Uniunii nu o avea în vedere.

41.

În plus, pentru a justifica argumentația respectivă, guvernul belgian face, și în acest caz, o paralelă între situația unui susținător al reîntregirii căruia i se alătură soțul și cea a unui minor neînsoțit care este la rândul lui susținător al reîntregirii, deși aceste situații sunt în mod obiectiv diferite și răspund unor obiective diferite. În aceste condiții, examinarea individuală a situației unui minor căsătorit care este susținător al reîntregirii, astfel cum o preconizează guvernul belgian, nu are niciun temei în Directiva 2003/86.

42.

Am adăuga, în această privință, că elementele considerate pertinente, în scopul acestei examinări, de către guvernul belgian par, în orice caz, nerelevante. În special, întrucât nașterea unui copil dintr‑o căsătorie nu este în sine de natură să demonstreze lipsa abuzurilor în cadrul acestei căsătorii, cu atât mai mult în ceea ce privește o căsătorie care implică o persoană minoră în care riscurile ca aceasta din urmă să fie expusă unor forme grave de violență sunt sporite ( 13 ).

43.

În sfârșit, guvernul belgian face trimitere, pe de o parte, la Regulamentul Dublin III și la definiția pe care acesta o dă noțiunii de „membru de familie”, care presupune ca minorul să fie necăsătorit, și, pe de altă parte, la Legea belgiană privind străinii care, prin transpunerea articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86, prevede că părinților unui minor neînsoțit li se permite să locuiască în Belgia, cu condiția ca ei „să vină să locuiască cu minorul”.

44.

Considerăm că niciunul dintre aceste elemente nu are vreo incidență asupra interpretării care trebuie dată dispozițiilor Directivei 2003/86, având în vedere că Regulamentul Dublin III nu se referă la reîntregirea familiei minorilor neînsoțiți, iar termenii utilizați de legiuitorii naționali în transpunerea unei directive nu sunt susceptibili să influențeze interpretarea directivei respective.

45.

Curtea a statuat că Directiva 2003/86 urmărește, în general, nu doar obiectivul de a favoriza reîntregirea familiei și de a acorda o protecție resortisanților unor țări terțe, printre alții minorilor, ci articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta urmărește în mod specific să garanteze o protecție mai mare refugiaților care au calitatea de „minor neînsoțit” ( 14 ).

46.

Prin urmare, o interpretare restrictivă a noțiunii de „minor neînsoțit” care să excludă minorii căsătoriți ar fi, în opinia noastră, contrară acestui obiectiv de protecție specială. Într‑adevăr, o asemenea interpretare ar avea drept consecință faptul că un minor căsătorit, al cărui soț are reședința pe teritoriul Uniunii, nu ar putea beneficia de protecția mai mare conferită de Directiva 2003/86, deși vulnerabilitatea specifică a minorilor nu este atenuată ca urmare a căsătoriei. Dimpotrivă, faptul de a fi căsătorit poate indica, în special pentru fetele minore, expunerea la o formă gravă de violență, cum ar fi căsătoriile între copii și căsătoriile forțate.

47.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit considerentului (11) al Directivei 2003/86, dreptul la reîntregirea familiei ar trebui exercitat în deplină conformitate cu valorile și principiile recunoscute de statele membre, care vizează în special protecția drepturilor femeilor și ale copiilor. Prin urmare, această directivă urmărește de asemenea obiectivul de prevenire a căsătoriilor forțate ( 15 ). În plus, articolul 5 alineatul (5) din directiva menționată prevede că, în timpul examinării cererii de reîntregire a familiei, trebuie să se acorde atenția cuvenită interesului superior al copilului. De asemenea, articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial în toate acțiunile referitoare la acesta. Orice interpretare care ar condiționa calitatea de „minor neînsoțit” de faptul ca acesta să nu fie căsătorit ar fi, în opinia noastră, de asemenea contrară principiilor respective, întrucât ar avea ca efect împiedicarea reîntregirii familiei acestor copii cu ascendenții lor, în pofida situației lor de vulnerabilitate deosebită.

48.

Potrivit guvernului belgian, căsătoria unui minor are în mod automat drept consecință faptul că acest minor nu s‑ar mai afla „în întreținerea” părinților săi, ci s‑ar afla în întreținerea soțului său. Or, condiția ca părinții să fie responsabili pentru minor s‑ar afla, potrivit acestui guvern, la baza exercitării dreptului la reîntregirea familiei, întrucât condițiile de exercitare a acestui drept pentru un părinte susținător al reîntregirii căruia i se alătură copiii pot fi transpuse în situația unui minor neînsoțit susținător al reîntregirii, deoarece intenția legiuitorului este de a reuni părinții cu copiii minori asupra cărora își exercită drepturile părintești.

49.

Cu toate acestea, pentru motivele deja evocate la punctele 37 și 38 din prezentele concluzii, considerăm că nu se poate stabili o analogie între situația unui minor care dorește să se alăture părintelui său susținător al reîntregirii care are reședința pe teritoriul unui stat membru și cea a unui minor refugiat care are reședința pe teritoriul unui stat membru, având în vedere că legiuitorul a intenționat în mod clar să distingă regimurile aplicabile acestor două situații.

50.

Prin urmare, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 2 litera (f) și articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 nu pot fi interpretate în sensul că un minor care are reședința pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie necăsătorit pentru a putea fi considerat „minor neînsoțit”, în sensul articolului 2 litera (f) din această directivă, și, în consecință, să beneficieze de dreptul la reîntregirea familiei cu ascendentul său, prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată ( 16 ).

51.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, un refugiat minor a cărui căsătorie încheiată în străinătate nu este recunoscută din motive de ordine publică poate fi considerat „minor neînsoțit”, în sensul articolului 2 litera (f) și al articolului 10 alineatul (3) din Directiva 2003/86.

52.

În măsura în care considerăm că trebuie să se răspundă negativ la prima întrebare preliminară, nu este, așadar, necesar să se răspundă la a doua întrebare preliminară. Din motive de exhaustivitate și în cazul în care Curtea nu ar fi de acord cu analiza noastră cu privire la prima întrebare preliminară, vom proceda totuși la examinarea sa, presupunând că noțiunea de „minor neînsoțit”, în sensul articolului 2 litera (f) și al articolului 10 alineatul (3) din Directiva 2003/86, presupune ca acesta să fie necăsătorit.

53.

Directiva 2003/86 nu definește noțiunea de „căsătorie”. Cu toate acestea, nu se poate deduce de aici, în opinia noastră, că noțiunea respectivă poate fi considerată o noțiune autonomă a dreptului Uniunii. Într‑adevăr, nu numai că dreptul Uniunii nu pare să ofere, în stadiul actual, suficiente elemente în ceea ce privește definiția „căsătoriei”, dar ar fi, în plus, dificil de acceptat că stabilirea existenței sau nu a unei căsătorii, în sensul dispozițiilor acestei directive, ține exclusiv de competența Uniunii. Dimpotrivă, considerăm că, în general, aprecierea situațiilor personale ale indivizilor la care se referă directiva menționată, precum existența unei legături de filiație sau a unei legături matrimoniale, nu se poate efectua independent de dreptul aplicabil acestor situații.

54.

Astfel, în opinia noastră, lipsa unei definiții a noțiunii de „căsătorie” demonstrează că legiuitorul Uniunii a intenționat să lase statelor membre o anumită marjă de apreciere în înțelegerea acestei noțiuni, sub rezerva de a nu se aduce atingere efectivității dreptului Uniunii și, așadar, obiectivelor urmărite de Directiva 2003/86 ( 17 ).

55.

Cu alte cuvinte, deși Directiva 2003/86 prevede, quod non, că numai minorii necăsătoriți sunt considerați „minori neînsoțiți”, aceasta lasă în schimb statelor membre atribuția de a stabili dacă un minor este căsătorit cu respectarea obiectivelor pe care le urmărește, și anume de a favoriza reîntregirea familiei, acordând în același timp o protecție mai mare minorilor neînsoțiți și prevenind căsătoriile forțate.

56.

Prin urmare, este de competența statelor membre să stabilească, în conformitate cu dreptul lor național, dacă o căsătorie care implică un minor este susceptibilă să producă efecte care l‑ar putea face pe acesta să nu mai aibă calitatea de „minor neînsoțit”, cu condiția ca o astfel de examinare să respecte, pe de o parte, obiectivul reîntregirii familiei și, pe de altă parte, pe cel de prevenire a căsătoriilor forțate.

57.

În aceste condiții, considerăm că nerecunoașterea căsătoriei de către statul membru respectiv din motive de ordine publică are un impact decisiv.

58.

Astfel, faptul că un stat membru refuză din motive de ordine publică recunoașterea unei căsătorii care implică un minor, acceptând în același timp ca această căsătorie să producă efecte în ceea ce privește dreptul la reîntregirea familiei, ar fi, în opinia noastră, contrar atât obiectivului de reîntregire a familiei, cât și celui de prevenire a căsătoriilor forțate.

59.

O asemenea soluție ar conduce la posibilitatea statului de a priva acest minor de dreptul la reîntregirea familiei cu rudele sale pe linie ascendentă și de a se abține de la protejarea minorului respectiv de o căsătorie pe care statul membru însuși o recunoaște ca fiind contrară ordinii publice.

60.

În acest caz, minorul s‑ar afla într‑o situație paradoxală în care căsătoria sa nu ar putea produce niciun efect juridic pe teritoriul statului membru, sporindu‑și în același timp dependența față de soțul său, chiar dacă acesta nu este recunoscut, din moment ce nu ar putea beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu ascendenții săi.

61.

Prin urmare, apreciem că articolul 2 litera (f) și articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 trebuie interpretate în sensul că un refugiat minor a cărui căsătorie încheiată în străinătate nu este recunoscută de statul membru gazdă, din motive de ordine publică, poate fi considerat „minor neînsoțit”.

62.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia) după cum urmează:

Articolul 2 litera (f) și articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei nu pot fi interpretate în sensul că un minor care are reședința pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie necăsătorit pentru a putea fi considerat „minor neînsoțit”, în sensul articolului 2 litera (f) din această directivă, și, în consecință, să beneficieze de dreptul la reîntregirea familiei cu ascendentul său, prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată.