4.7.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 257/14 |
Ordonanța Curții (Camera a opta) din 17 mai 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Supremo Tribunal Administrativo – Portugalia) – Estaleiros Navais de Peniche SA/Município de Aveiro, Navaltagus – Reparação e Construção Naval SA, Navalrocha – Sociedade de Construção e Reparações Navais SA
(Cauza C-787/21) (1)
(Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Proceduri privind căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice de produse și de lucrări - Directiva 89/665/CEE - Articolul 1 alineatul (3) - Interes de a introduce o acțiune - Acces la căile de atac - Ofertant exclus printr-o decizie a autorității contractante rămasă definitivă ca urmare a necontestării tuturor motivelor de respingere a ofertei sale - Lipsa interesului de exercita acțiunea)
(2022/C 257/19)
Limba de procedură: portugheza
Instanța de trimitere
Supremo Tribunal Administrativo
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Estaleiros Navais de Peniche SA
Pârâte: Município de Aveiro, Navaltagus – Reparação e Construção Naval SA, Navalrocha – Sociedade de Construção e Reparações Navais SA
Dispozitivul
Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE Directiva Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007, trebuie interpretată în sensul că se opune ca un ofertant care a fost exclus de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice printr-o decizie rămasă definitivă a autorității contractante poate contesta decizia de atribuire a acestui contract. În această privință, este lipsit de relevanță faptul că ofertantul necâștigător susține că i-ar putea fi atribuit eventual contractul de achiziții publice în ipoteza în care, în urma unei anulări a respectivei decizii, autoritatea contractantă ar decide să inițieze o nouă procedură de atribuire.
(1) Data depunerii: 16.12.2021.