1)

Articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale

trebuie interpretat în sensul că:

statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al acestei directive o practică contractuală referitoare la achitarea unor dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăților și a compensației pentru cheltuielile de recuperare, dacă, în temeiul dreptului național aplicabil, aceasta constituie un contract încheiat înainte de 16 martie 2013. Comenzile individuale pe baza cărora se solicită dobânzi pentru întârzieri în efectuarea plăților și astfel de compensații, care au fost efectuate începând cu această dată, pot fi excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2011/7, cu condiția ca ele să nu constituie, în temeiul dreptului național aplicabil, decât executarea unui contract încheiat anterior datei de 16 martie 2013. În schimb, dacă, în temeiul acestui drept, comenzile individuale respective constituie contracte autonome încheiate începând cu data menționată, ele nu pot fi excluse din domeniul de aplicare al acestei directive.

2)

Articolul 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2011/7

trebuie interpretat în sensul că:

nu se opune unei practici în temeiul căreia, pentru întârzieri în efectuarea plăților mai mici de o lună, creditorul nu recuperează dobânzile pentru efectuarea cu întârziere a plăților și nici compensația pentru cheltuielile de recuperare, în schimbul plății cuantumului principal al creanțelor exigibile, cu condiția ca, acționând astfel, creditorul să fi consimțit în mod liber să renunțe la plata sumelor datorate corespunzătoare acestor dobânzi și acestei compensații.