5.12.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 463/7


Hotărârea Curții (Camera a patra) din 13 octombrie 2022 (cereri de decizie preliminară formulate de Administratīvā rajona tiesa, Administratīvā apgabaltiesa – Letonia) – „Baltijas Starptautiskā Akadēmija” SIA (C-164/21), „Stockholm School of Economics in Riga” SIA (C-318/21)/Latvijas Zinātnes padome

(Cauzele conexate C-164/21 și C-318/21) (1)

(Trimitere preliminară - Regulamentul (UE) nr. 651/2014 - Articolul 2 punctul 83 - Trimitere directă și necondiționată la dreptul Uniunii - Admisibilitatea întrebărilor - Ajutoare pentru cercetare, dezvoltare și inovare - Noțiunea de „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor” - Instituție de învățământ superior care desfășoară activități economice și neeconomice - Determinarea obiectivului principal)

(2022/C 463/08)

Limba de procedură: letona

Instanțele de trimitere

Administratīvā rajona tiesa, Administratīvā apgabaltiesa

Părțile din procedura principală

Reclamante:„Baltijas Starptautiskā Akadēmija” SIA (C-164/21), „Stockholm School of Economics in Riga” SIA (C-318/21)

Pârât: Latvijas Zinātnes padome

Dispozitivul

1)

Articolul 2 punctul 83 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 [TFUE]

trebuie interpretat în sensul că

o entitate de drept privat care desfășoară mai multe activități, printre care cercetarea, dar ale cărei venituri provin în cea mai mare parte din activități economice, precum prestarea de servicii de învățământ cu titlu oneros, poate fi considerată o „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”, în sensul acestei dispoziții, cu condiția să se poată stabili, în lumina tuturor împrejurărilor relevante ale speței, că obiectivul său principal este desfășurarea în mod independent a activităților de cercetare fundamentală, de cercetare industrială sau de dezvoltare experimentală, eventual completate cu activități de diseminare a rezultatelor unor astfel de activități de cercetare prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe. În acest cadru, nu se poate impune unei astfel de entități să obțină o anumită proporție din veniturile sale din activități neeconomice de cercetare și de diseminare a cunoștințelor.

2)

Articolul 2 punctul 83 din Regulamentul nr. 651/2014

trebuie interpretat în sensul că

nu este necesar, pentru ca o entitate să poată fi considerată o „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”, în sensul acestei dispoziții, ca entitatea respectivă să reinvestească veniturile generate de activitatea sa principală în aceeași activitate principală.

3)

Articolul 2 punctul 83 din Regulamentul nr. 651/2014

trebuie interpretat în sensul că

statutul juridic al asociaților și al acționarilor unei entități, precum și caracterul eventual lucrativ al activităților desfășurate de aceștia din urmă și al obiectivelor pe care le urmăresc nu constituie criterii determinante în vederea calificării entității menționate drept „organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor”, în sensul acestei dispoziții.


(1)  JO C 189, 17.5.2021.

JO C 297, 26.7.2021.