|
25.4.2022 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 171/14 |
Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 10 martie 2022 – Comisia Europeană/Regatul Belgiei
(Cauza C-60/21) (1)
(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Articolul 45 TFUE - Articolul 28 din Acordul privind Spațiul Economic European - Libera circulație a lucrătorilor - Fiscalitate directă - Impozit pe venit - Deduceri - Pensii de întreținere - Egalitate de tratament - Discriminare între contribuabil rezidenți și nerezidenți)
(2022/C 171/17)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: W. Roels și V. Uher, agenți)
Pârât: Regatul Belgiei (reprezentanți: C. Pochet, P. Cottin și S. Baeyens, agenți)
Dispozitivul
|
1) |
Refuzând deducerea pensiilor de întreținere sau a capitalurilor care înlocuiesc aceste pensii și a pensiilor complementare din venitul impozabil debitorilor pensiei nerezidenți în Belgia și care percep mai puțin de 75 % din veniturile lor profesionale în acest stat, care nu pot beneficia de aceeași deducere în statul lor membru de reședință din cauza cuantumului redus al veniturilor lor impozabile în acest stat, Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 45 TFUE și al articolului 28 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992. |
|
2) |
Obligă Regatul Belgiei la plata cheltuielilor de judecată. |