19.10.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 348/22


Acțiune introdusă la 21 iulie 2020 – Țările de Jos/Comisia

(Cauza T-469/20)

(2020/C 348/31)

Limba de procedură: neerlandeza

Părțile

Reclamant: Koninkrijk der Nederlanden (reprezentanți: M. Bulterman, J. Langer și M. de Ree, agenți)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

Anularea Deciziei C(2020) final 2998 a Comisiei Europene din 12 mai 2020 privind ajutorul de stat SA.54537 (2020/NN) – Țările de Jos, Interzicerea cărbunelui pentru producerea de energie electrică în Țările de Jos;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă cinci motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe aplicarea incorectă a articolului 107 alineatul (1) TFUE întrucât Comisia presupune că Vattenfall a primit un avantaj.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe aplicarea incorectă a articolului 107 alineatul (1) TFUE întrucât Comisia efectuează o repartizare incorectă a sarcinii probei.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE întrucât Comisia omite să motiveze existența unei îndoieli cu privire la un drept la compensație și să stabilească cuantumul supracompensației primite de Vattenfall, și întrucât decizia este absolut contradictorie.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (3) TFUE întrucât Comisia a declarat compensația acordată Vattenfall ca fiind compatibilă cu piața internă, fără să fie competentă în acest sens.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice, întrucât Comisia omite să stabilească dacă compensația acordată Vattenfall trebuie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.