Cauza T‑631/20

MZ

împotriva

Comisiei Europene,

Hotărârea Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 6 iulie 2022

„Funcție publică – Funcționari – Concurs EPSO/AD/363/18 pentru recrutarea de administratori în domeniul fiscalității – Limitarea alegerii celei de a doua limbi în care se desfășoară testele – Neînscriere pe lista de rezervă – Excepție de nelegalitate – Admisibilitate – Discriminare bazată pe limbă – Natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate – Justificare – Interesul serviciului – Proporționalitate”

1. Acțiune introdusă de funcționari – Excepție de nelegalitate – Acte a căror nelegalitate poate fi invocată – Anunț de concurs – Regim lingvistic – Admisibilitate – Condiții – Legătură juridică directă între actul atacat și anunțul de concurs în discuție – Domeniu de aplicare – Necesitate de a demonstra posibilitatea de a fi obținut un punctaj mai bun la teste în lipsa limitării lingvistice

   (art. 266, 270 și 277 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

   (a se vedea punctele 31-48 și 51-54)

2. Funcționari – Anunț de concurs general – Limbi de participare la probe – Limitarea alegerii celei de a doua limbi – Discriminare bazată pe limbă – Justificare întemeiată pe interesul serviciului de a recruta persoane imediat operaționale – Admisibilitate – Condiție – Legătură între natura funcțiilor posturilor care urmează să fie ocupate și cunoștințele lingvistice cerute

   [Statutul funcționarilor, art. 1d și art. 28 lit. (f), și anexa III, art. 1 alin. (1) lit. (f); Regulamentul nr. 1 al Consiliului, art. 1]

   (a se vedea punctele 69-71 și 77-94)

Rezumat

La 11 octombrie 2018, Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) a publicat anunțul de concurs general EPSO/AD/363/18. Acest concurs urmărea constituirea unor liste de rezervă în vederea recrutării de administratori în domeniul vamal și în domeniul fiscalității. Anunțul de concurs impunea în special, ca o condiție de admitere la concurs, cunoașterea a cel puțin două limbi oficiale ale Uniunii Europene, dintre care a doua trebuia să fie engleza sau franceza.

Reclamanta, MZ, cetățean italian, și‑a depus candidatura la acest concurs și a ales italiana ca primă limbă și franceza ca a doua limbă (denumită în continuare „a doua limbă”). Ea a fost invitată la centrul de evaluare, unde a participat la teste, care au avut loc în această din urmă limbă.

Ulterior, președintele comisiei de evaluare a informat‑o pe reclamantă cu privire la decizia comisiei de evaluare de a nu înscrie numele său pe lista de rezervă pentru motivul că nu obținuse punctajul minim necesar pentru fiecare dintre teste. În urma cererii de reexaminare formulate de reclamantă, comisia de evaluare a adoptat o decizie (denumită în continuare „decizia atacată”) prin care a confirmat decizia sa inițială.

În consecință, reclamanta a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anulare. În această privință, ea invocă, printre altele, un motiv întemeiat pe o excepție de nelegalitate a regimului lingvistic prevăzut de anunțul de concurs.

Tribunalul admite acțiunea și aduce clarificări cu privire la admisibilitatea unei excepții de nelegalitate a unui anunț de concurs invocate de un candidat respins.

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul arată mai întâi că, atunci când un candidat suportă consecințele unui anunț de concurs, care este un act cu aplicabilitate generală, fără să fi fost în măsură să solicite anularea acestuia în cadrul unei acțiuni care ar fi fost fără nicio îndoială admisibilă, admisibilitatea unei excepții de nelegalitate nu este condiționată de demonstrarea unei legături strânse între motivele înseși ale deciziei individuale contestate și motivul întemeiat pe nelegalitatea anunțului de concurs care nu a fost contestat în timp util.

Într‑un astfel de caz, ținând seama de principiul protecției jurisdicționale efective, care implică faptul că un act care nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare trebuie să poată face obiectul unei excepții de nelegalitate, admisibilitatea excepției de nelegalitate a unui act cu aplicabilitate generală este supusă dublei condiții ca actul individual atacat să fi fost adoptat în aplicarea directă a actului cu caracter general și ca reclamantul să aibă un interes de a ataca decizia individuală care face obiectul acțiunii principale.

În continuare, în ceea ce privește prima condiție care constă în a stabili dacă decizia atacată a fost adoptată în aplicarea directă a anunțului de concurs, dispozițiile unui act cu aplicabilitate generală care constituie temeiul deciziei individuale sau care au o legătură juridică directă cu o astfel de decizie pot face în mod valabil obiectul unei excepții de nelegalitate. Aceasta este situația unui anunț de concurs care constituie atât cadrul de legalitate, cât și cadrul de apreciere pentru comisia de evaluare a concursului și care prevede totodată procedura potrivit căreia comisia de evaluare a adoptat decizia atacată.

În ceea ce privește a doua condiție referitoare la interesul de a exercita acțiunea, aceasta presupune ca excepția de nelegalitate să poată aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a invocat‑o. Or, cu privire la acest aspect, cu riscul de a‑i impune sarcina unei probe imposibil de prezentat, nu se poate pretinde ca această parte să demonstreze că, în executarea unei hotărâri de anulare, ar obține în mod necesar o notă mai bună la testele centrului de evaluare, ci numai că o astfel de posibilitate nu este exclusă. În această privință, în speță, preferința acordată limbii engleze sau franceze, cu excluderea tuturor celorlalte limbi oficiale ale Uniunii, este susceptibilă să fi conferit un avantaj la teste candidaților care cunosc cel mai bine una dintre aceste două limbi, în detrimentul celorlalți candidați care nu se găsesc în această situație. Prin urmare, excepția de nelegalitate este admisibilă.

În sfârșit, Tribunalul examinează admisibilitatea justificării limitării alegerii celei de a doua limbi prin necesitatea de a recruta persoane imediat operaționale. În această privință, constatarea potrivit căreia engleza și franceza sunt probabil cele două limbi a căror cunoaștere este cea mai răspândită în cadrul direcțiilor generale în care candidații care au reușit la concurs sunt susceptibili să fie recrutați nu este suficientă, în sine, pentru a stabili cunoștințele lingvistice care puteau fi pretinse în mod obiectiv având în vedere funcțiile speciale pe care persoanele recrutate vor urma să le exercite. Astfel, trebuie să se verifice dacă, având în vedere natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate, cunoașterea numai a uneia dintre aceste două limbi, ca a doua limbă, permite efectiv unui funcționar nou‑recrutat să fie operațional imediat și, dacă este cazul, să se controleze dacă obligația de a susține toate testele de la centrul de evaluare în cea de a doua limbă era susceptibilă să răspundă unei asemenea nevoi. În speță, deși cunoașterea răspândită a francezei în cadrul instituției în cauză nu permite să se excludă posibilitatea ca un candidat care a reușit la concurs, care cunoaște în mod satisfăcător numai limba franceză, să fie în cele din urmă operațional, nu se poate totuși considera, având în vedere natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate, că un asemenea candidat care a reușit la concurs ar fi operațional imediat, așa cum impune anunțul de concurs.