11.1.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 9/6


Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Belgia) la 24 septembrie 2020 – Namur-Est Environnement ASBL/Région wallonne

(Cauza C-463/20)

(2021/C 9/10)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d’État

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Namur-Est Environnement ASBL

Pârâtă: Région wallonne

Întrebările preliminare

1)

O decizie „de autorizare a perturbării animalelor și a deteriorării zonelor de habitat ale acestor specii în vederea exploatării unei cariere” și decizia de autorizare sau de refuz al acestei exploatări (permisul unic) fac obiectul aceleiași aprobări de dezvoltare [în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (1)] referitoare la același proiect [în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din aceeași directivă] în ipoteza în care, pe de o parte, această exploatare nu poate avea loc fără prima dintre ele și, pe de altă parte, autoritatea însărcinată cu eliberarea permiselor unice păstrează posibilitatea de a aprecia cu mai multă strictețe efectele acestei exploatări asupra mediului în raport cu parametrii stabiliți de autorul primei decizii?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la această primă întrebare, cerințele prevăzute de directiva menționată, în special la articolele 2, 5, 6, 7 și 8, sunt respectate suficient atunci când etapa de participare a publicului se derulează după adoptarea deciziei „de autorizare a perturbării animalelor și a deteriorării zonelor de habitat ale acestor specii în vederea exploatării unei cariere”, dar înainte de adoptarea deciziei principale prin care inițiatorul proiectului este împuternicit să exploateze cariera?


(1)  JO 2012, L 26, p. 1.