1)

Normele naționale care obligă o instanță, cu ocazia administrării unei probe prin expertiză, necesare în cadrul unei proceduri de eliberare a unei autorizații, să obțină un raport de expertiză de la o organizație profesională autonomă ale cărei organe de decizie sunt în realitate în majoritate dominate de membri ai unei categorii profesionale ale cărei interese tind să fie contrare celor ale categoriei profesionale a solicitanților de autorizație sau – în ipoteza în care aceste norme ar fi contrare dreptului Uniunii – de la un expert oficial care este în serviciul unei autorități publice, sunt compatibile cu aparența de imparțialitate a acestei instanțe, astfel cum este impusă de articolul 47 din cartă?

2)

O reglementare națională care stabilește o garanție previzională de clientelă potențială – mai precis la 5 500 de persoane – care în realitate nu poate fi verificată de instanțe este conformă cu cerințele articolelor 15-17 din cartă, în măsura în care în temeiul acestor dispoziții nu poate fi admisă o atingere adusă acestei garanții decât cu respectarea principiului proporționalității?