14.9.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 304/6 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Sąd Rejonowy dla Warszawy-Woli w Warszawie (Polonia) la 12 mai 2020 – M.P., B.P./„A” care își desfășoară activitatea prin intermediul „A.” S.A.
(Cauza C-212/20)
(2020/C 304/08)
Limba de procedură: polona
Instanța de trimitere
Sąd Rejonowy dla Warszawy-Woli w Warszawie
Părțile din procedura principală
Reclamanți: M.P., B.P.
Pârât:„A.” care își desfășoară activitatea prin intermediul „A.” S.A.
Întrebările preliminare
1) |
În lumina articolului 3 alineatul (1), a articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1) și a considerentelor acesteia, care prevăd obligația de redactare a contractelor într-un limbaj clar și inteligibil și necesitatea interpretării îndoielilor în favoarea consumatorului, o clauză contractuală care determină rata de cumpărare și de vânzare a monedei străine într-un contract de credit indexat în monedă străină trebuie formulată fără echivoc, și anume astfel încât împrumutatul/consumatorul să poată determina în mod independent acest curs într-o anumită zi, sau în lumina tipului de contract menționat la articolul 4 alineatul (1) din directiva sus-menționată, a naturii contractului pe termen lung (câteva decenii) și a faptului că valoarea în monedă străină este supusă modificărilor (în orice moment) este posibilă formularea clauzei contractuale într-o mod mai general, și anume cu referire la valoarea de piață a monedei străine, ceea ce împiedică apariția unui dezechilibru semnificativ între părți cu privire la drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva sus-menționată? |
2) |
În cazul unui răspuns pozitiv la prima întrebare, în lumina articolului 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și a considerentelor acesteia este posibil ca o clauză contractuală privind determinarea de către creditor (bancă) a ratei de cumpărare și de vânzare a unei monede străine să fie interpretată astfel încât să rezolve îndoielile ce decurg din contract în favoarea consumatorului și să se presupună că contractul determină ratele de cumpărare și de vânzare a monedei străine nu în mod arbitrar, ci conform principiilor pieței libere, mai ales într-o situație în care ambele părți au avut aceeași înțelegere a clauzelor contractuale care definesc rata de cumpărare și de vânzare a unei monede străine sau atunci când împrumutatul/consumatorul nu a fost interesat să pună în discuție clauzele contractuale la momentul încheierii contractului și pe durata executării acestuia și nu s-a familiarizat cu conținutul contractului la momentul încheierii lui și pe toată durata acestuia? |
(1) JO1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273.