22.6.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 209/18 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Nejvyšší správní soud (Republica Cehă) la 31 martie 2020 – Kemwater ProChemie s. r. o./Odvolací finanční ředitelství
(Cauza C-154/20)
(2020/C 209/24)
Limba de procedură: ceha
Instanța de trimitere
Nejvyšší správní soud
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Kemwater ProChemie s. r. o.
Pârâtă: Odvolací finanční ředitelství
Întrebările preliminare
1) |
Este în conformitate cu Directiva 2006/112/CE (1) situația în care exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte este condiționată de obligația persoanei impozabile de a dovedi că prestația primită de aceasta în cadrul unei operațiuni impozabile a fost efectuată de o altă persoană impozabilă, concretă? |
2) |
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă persoana impozabilă nu și-a îndeplinit sarcina probei citată anterior, i se poate refuza acesteia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte, deși nu s-a dovedit că această persoană impozabilă știa sau putea să știe că, prin dobândirea bunurilor sau serviciilor, va fi implicată într-o fraudă fiscală? |
(1) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).