Cauzele conexate C‑702/20 și C‑17/21

„DOBELES HES” SIA (C‑702/20)

Sabiedrisko pakalpojumu regulēšanas komisija (C‑17/21)

[cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā tiesa (Senāts)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 12 ianuarie 2023

„Trimitere preliminară – Ajutoare de stat – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Reglementare națională care prevede obligația operatorului public de a se aproviziona de la producătorii de energii regenerabile la un preț mai mare decât prețul pieței – Neplata unei părți din ajutorul în cauză – Cerere de compensare prezentată de acești producători unei autorități publice distincte de cea care este, în principiu, obligată, în temeiul acestei reglementări naționale, să plătească acest ajutor și al cărei buget este destinat doar asigurării propriei funcționări – Ajutor nou – Obligație de notificare – Ajutor de minimis – Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 – Articolul 5 alineatul (2) – Cumul – Luarea în considerare a cuantumurilor ajutoarelor deja primite în perioada de referință în temeiul reglementării naționale menționate”

Ajutoare acordate de state – Noțiune – Ajutoare care provin din resurse ale statului – Noțiunea de resurse de stat – Politică publică de sprijin al producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile – Compensarea supracosturilor impuse unui operator ca urmare a unei obligații de achiziționare a excedentelor de producție la un preț mai mare decât cel al pieței – Fonduri generate de o taxă impusă consumatorilor finali – Includere – Condiții – Contribuție asimilabilă unei taxe parafiscale – Cadrul legislativ al gestionării și repartizării fondurilor astfel generate – Control constant al statului asupra acestor fonduri – Condiții alternative

[art. 107 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 35-39, 42 și 43 și dispozitiv 1)
Ajutoare acordate de state – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Politică publică de sprijin al producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile – Obligația de achiziționare a excedentelor de producție la un preț mai mare decât cel al pieței – Ajutor susceptibil să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze condițiile de concurență – Punere în aplicare anterioară liberalizării complete a pieței energiei electrice – Lipsa incidenței

[art. 107 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 51-54 și dispozitiv 2)
Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Examinarea compatibilității unui ajutor cu piața internă – Excludere – Furnizarea tuturor elementelor de interpretare proprii dreptului Uniunii instanței de trimitere – Interpretarea noțiunii de ajutor – Includere

[art. 107 alin. (1) și art. 267 TFUE]

(a se vedea punctele 56-58 și 97)
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Daune interese care repară un prejudiciu cauzat de stat și stabilit în sarcina lui – Excludere – Plata unei sume solicitate în justiție în temeiul unei reglementări naționale care a instituit un ajutor de stat – Includere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 59, 60, 64 și 65 și dispozitiv 3)
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordare de avantaje imputabilă statului – Reglementare națională care instituie un drept legal la o plată majorată în favoarea producătorilor de energii regenerabile – Competențe ale Comisiei și, respectiv, ale instanțelor naționale – Rolul instanțelor naționale – Obligația de cooperare loială – Cereri în justiție prin care se urmărește obținerea beneficiului complet al dreptului legal instituit prin reglementarea națională în cauză – Acordarea unui ajutor de stat distinct – Lipsă – Instituirea unui ajutor de stat care nu are legătură cu atribuțiile instanței

[art. 4 alin. (3) TUE; art. 107 alin. (1) și art. 108 alin. (2) și (3) TFUE]

(a se vedea punctele 75-79 și dispozitiv 4)
Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Categorii de ajutoare, definite prin regulament, care pot fi considerate compatibile cu piața internă – Regulamentul nr. 1407/2013 – Ajutoare de minimis – Condiții de exceptare de la obligația de notificare – Aprecierea respectării pragului de minimis

[art. 108 alin. (3) TFUE; Regulamentul nr. 1407/2013 al Comisiei, art. 3 alin. (2) și art. 5 alin. (2)]

(a se vedea punctele 91-93 și dispozitiv 5)
Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Aderarea unui nou stat membru la Uniunea Europeană – Distincție în funcție de normele specifice stabilite în anexa IV la Actul de aderare – Calificare drept ajutor nou – Criterii de excludere – Verificare ce revine instanței naționale

[art. 107 alin. (1) și (3) TFUE; Actul de aderare din 2003, anexa IV pct. 3 alin. (1) al doilea paragraf; Regulamentul 2015/1589 al Consiliului, art. 1 lit. (b) pct. (i)]

(a se vedea punctele 99-103)
Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Calificare drept ajutor existent – Criterii – Măsuri de ajutor care nu au fost notificate – Autorizare numai ca urmare a tăcerii Comisiei – Excludere

[art. 108 alin. (3) TFUE; Regulamentul 2015/1589 al Consiliului, art. 1 lit. (b) pct. (ii) și (iii)]

(a se vedea punctul 104)
Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Calificare drept ajutor existent – Criterii – Expirarea termenului de prescripție de 10 ani – Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție – Data la care ajutorul este acordat beneficiarului

[art. 108 alin. (3) TFUE; Regulamentul 2015/1589 al Consiliului, art. 1 lit. (b) pct. (iv) și art. 17 alin. (1) și (2)]

(a se vedea punctele 108 și 109)
Ajutoare acordate de state – Competențe ale Comisiei și, respectiv, ale instanțelor naționale – Rolul instanțelor naționale – Protecția drepturilor justițiabililor în cazul încălcării obligației de notificare prealabilă – Obligația instanțelor naționale de a deduce toate consecințele acestei încălcări în conformitate cu dreptul național – Domeniu de aplicare – Cereri prin care se urmărește obținerea beneficiului complet al unui ajutor ilegal – Admisibilitatea unei decizii pozitive condiționată de obținerea unui acord al Comisiei după notificarea ajutorului în cauză

[art. 108 alin. (2) și (3) TFUE; Regulamentul 2015/1589 al Consiliului, art. 2 alin. (1) și art. 3]

(a se vedea punctele 119-123 și dispozitiv 7)
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Ajutoare care provin din resurse ale statului – Cereri formulate de producători de energii regenerabile prin care urmăresc obținerea beneficiului complet al sprijinului prevăzut de o reglementare națională – Lipsa de identitate între autoritatea publică sesizată și cea responsabilă de plata ajutorului în cauză – Lipsă de relevanță

[art. 107 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 125-127 și dispozitiv 8)

Rezumat

Societățile „DOBELES HES” SIA și „GM” SIA (denumite în continuare „producătorii în cauză”) exploatează centrale hidroelectrice în Letonia și produc energie electrică din surse de energie regenerabile.

Până la 7 iunie 2005, o dispoziție din legea letonă a energiei acorda producătorilor de energie electrică, în anumite condiții, dreptul de a vinde excedentul de producție electrică societății de distribuție a energiei electrice autorizată la un preț preferențial care corespunde dublului tarifului mediu de vânzare a energiei electrice, astfel cum a fost stabilit de autoritatea națională de reglementare. De la intrarea în vigoare, la 8 iunie 2005, a noilor dispoziții care reglementează vânzarea de către producătorii de energie electrică a unor excedente de producție la un tarif preferențial, o dispoziție a permis producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile care își începuseră deja activitatea la acea dată să mențină beneficiul schemei anterioare.

Autoritatea de reglementare a interpretat această dispoziție ca blocând pentru acești producători tariful preferențial aplicabil la valoarea sa în vigoare la 7 iunie 2005, astfel încât a încetat să îl mai actualizeze. Astfel, începând de la această dată, cei doi producători în cauză au vândut surplusul producției lor la un preț corespunzător dublului tarifului mediu de vânzare a energiei electrice atunci în vigoare. Printr‑o decizie din 20 ianuarie 2010, Latvijas Republikas Satversmes tiesa (Curtea Constituțională, Letonia) a considerat însă eronată interpretarea dată de autoritatea de reglementare dispoziției în cauză, în măsura în care aceasta din urmă apreciase că termenul „preț” trebuia înțeles ca un preț fix, iar nu ca un mecanism de stabilire a prețurilor, astfel încât a fost de asemenea greșit că aceasta estimase că nu mai era competentă, începând cu 8 iunie 2005, să stabilească tariful mediu de vânzare a energiei electrice.

În aceste împrejurări, producătorii în cauză au prezentat autorității de reglementare, fiecare în ceea ce îl privește, o cerere în despăgubire a pierderilor suferite ca urmare a neactualizării tarifului mediu menționat începând cu 8 iunie 2005. În fața refuzului autorității de reglementare de a admite respectivele lor cereri, producătorii în cauză au sesizat, în anul 2011, instanța administrativă, care, prin hotărârile din 31 mai 2019 și din 10 iulie 2019, a admis în parte pretențiile lor respective, condiționând în același timp plata sumelor stabilite în sarcina autorității de reglementare, ca plată a unor ajutoare de stat, de adoptarea unei decizii a Comisiei Europene de autorizare a unor astfel de ajutoare.

Autoritatea de reglementare a formulat recurs împotriva acestor hotărâri la Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia). Ridicând în special problema calificării ce trebuie dată despăgubirilor în litigiu în raport cu noțiunea de „ajutor de stat”, precum și cu privire la cerințele care trebuie îndeplinite, dacă este cazul, pentru a permite plata acestora, având în vedere prerogativele Comisiei în materie de ajutoare de stat, Curtea Supremă a hotărât să suspende judecarea cauzei și să sesizeze la rândul său Curtea cu o serie de întrebări preliminare pe această temă, redactate în termeni identici în cele două cauze.

Prin hotărârea pronunțată în complet de Mare Cameră, Curtea precizează condițiile în care o măsură națională care permite producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile să beneficieze de un tarif majorat poate fi calificată drept „ajutor de stat” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Pe de altă parte, în ipoteza în care această calificare ar fi reținută în privința măsurii în cauză, deși aceasta nu a fost notificată în mod corespunzător Comisiei, Curtea permite totuși instanței naționale să admită o solicitare de plată a unei sume în temeiul unei astfel de măsuri de sprijin, condiționând totodată plata de cerința unei notificări prealabile a ajutorului către Comisie, precum și de obținerea acordului instituției menționate în această privință.

Aprecierea Curții

Într‑o primă etapă, Curtea furnizează elementele de interpretare solicitate de instanța de trimitere pentru a‑i permite să stabilească dacă măsura națională aflată la originea cauzelor cu care este sesizată poate fi calificată drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

În această privință, Curtea examinează mai întâi aspectul dacă o reglementare națională care obligă societatea de distribuție a energiei electrice autorizată să cumpere energia electrică produsă din surse de energie regenerabile la un preț mai mare decât cel al pieței și care prevede că supracosturile rezultate sunt finanțate printr‑o contribuție obligatorie suportată de consumatorii finali constituie o intervenție „prin intermediul resurselor de stat”, în sensul acestei dispoziții. În speță, Curtea amintește că fondurile provenite dintr‑o prelevare a cărei sarcină financiară este suportată de fapt de o categorie definită de persoane nu pot fi considerate ca având caracterul de „resurse de stat” decât atunci când prelevarea în discuție este obligatorie în temeiul dreptului național. Prin urmare, fondurile finanțate printr‑o taxă sau prin alte contribuții obligatorii în temeiul legislației naționale și gestionate și repartizate în conformitate cu această legislație constituie „resurse de stat”, în sensul aceleiași dispoziții. Cu toate acestea, faptul că anumite sume rămân în mod constant sub control public și, așadar, la dispoziția autorităților naționale competente este suficient pentru calificarea lor drept „resurse de stat”. În consecință, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, fondurile prin intermediul cărora se acordă un avantaj tarifar, în temeiul legislației letone în cauză, producătorilor de energie electrică din surse de energie regenerabile sunt „resurse de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, în raport cu cele două criterii alternative ale acestei noțiuni.

În plus, Curtea precizează că data liberalizării complete a pieței energiei electrice în Letonia este lipsită de relevanță pentru a aprecia dacă ajutorul furnizat de operatorul public în acest stat membru prin cumpărarea energiei electrice produse din surse de energie regenerabile la un preț mai mare decât cel al pieței trebuie calificat drept ajutor de stat.

Totodată, atunci când o reglementare națională a instituit un „ajutor de stat”, în sensul acestei dispoziții, plata unei sume solicitate în justiție în temeiul reglementării menționate constituie de asemenea un astfel de ajutor. Potrivit Curții, pentru a stabili dacă anumite sume corespund unor „ajutoare de stat”, este lipsit de relevanță dacă acțiunile prin care se urmărește obținerea plății acestora sunt calificate drept „cereri în despăgubire” sau „cereri de daune interese” în temeiul dreptului național.

În sfârșit, Curtea observă că, deși instanța națională poate, dacă este cazul, să pronunțe o hotărâre din care rezultă că una dintre părți trebuie, în temeiul dreptului național, să primească o sumă corespunzătoare unui ajutor de stat, aceasta nu înseamnă nicidecum că în acest caz ea însăși acordă ajutorul respectiv. Așadar, instituirea ca atare a unui ajutor de stat nu poate decurge dintr‑o decizie jurisdicțională, din moment ce ține de o apreciere de oportunitate care nu are legătură cu atribuțiile instanței. Curtea concluzionează că, atunci când o reglementare națională care instituie un drept legal la o plată majorată pentru energia electrică produsă din surse de energie regenerabile constituie un „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, cererile în justiție prin care se urmărește obținerea beneficiului complet al acestui drept trebuie privite ca solicitări de plată a părții neîncasate din acest ajutor de stat, iar nu ca cereri de acordare de către instanța sesizată a unui ajutor de stat distinct.

Într‑o a doua etapă, Curtea aduce precizări cu privire la aplicarea criteriilor prevăzute în materia ajutoarelor de minimis de Regulamentul nr. 1407/2013 ( 1 ), care nu sunt supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE. În această privință, Curtea consideră că respectarea pragului de minimis stabilit la articolul 3 alineatul (2) din acest regulament trebuie apreciată în raport cu cuantumul ajutorului solicitat în temeiul reglementării naționale relevante cumulat cu cel al plăților deja percepute în perioada de referință în temeiul acestei reglementări.

Într‑o a treia etapă, Curtea se pronunță cu privire la relația dintre prerogativele instanței naționale și, respectiv, ale Comisiei, în ipoteza în care sumele solicitate de producătorii vizați în litigiile principale ar corespunde unor ajutoare de stat.

În speță, în măsura în care ajutorul în discuție nu corespunde niciuneia dintre categoriile de ajutoare existente prevăzute de dreptul Uniunii ( 2 ), sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, Curtea concluzionează că ajutorul în cauză, inclusiv partea din acesta a cărei plată este solicitată ulterior, trebuie calificat drept „ajutor nou” ( 3 ).

Plasându‑se astfel, având în vedere constatarea precedentă, în ipoteza în care instanța națională este sesizată cu o cerere prin care se urmărește obținerea plății unui ajutor ilegal, întrucât acesta din urmă nu a fost notificat Comisiei, Curtea subliniază că misiunea de control al ajutoarelor de stat pe care dreptul Uniunii o încredințează acestei instanțe trebuie să o determine în principiu să respingă o asemenea cerere. Cu toate acestea, Curtea admite că o decizie a instanței naționale prin care pârâtul este obligat la plata ajutorului în cauză, însă sub rezerva ca acesta să fie în prealabil notificat Comisiei de autoritățile naționale în cauză și ca această instituție să își dea acordul sau să se considere că l‑a dat, este de asemenea de natură să evite ca un ajutor nou să fie plătit cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, a articolului 2 alineatul (1) și a articolului 3 din Regulamentul 2015/1589.

( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 [TFUE] ajutoarelor de minimis (JO 2013, L 352, p. 1).

( 2 ) Articolul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9).

( 3 ) În sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul 2015/1589.