Cauza C‑411/20

împotriva

Familienkasse Niedersachsen-Bremen der Bundesagentur für Arbeit

(cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Bremen)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 august 2022

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Libera circulație a persoanelor – Egalitate de tratament – Directiva 2004/38/CE – Articolul 24 alineatele (1) și (2) – Prestații de securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolul 4 – Prestații familiale – Excluderea resortisanților altor state membre inactivi din punct de vedere economic în primele trei luni de ședere în statul membru gazdă”

Securitate socială – Prestații familiale – Noțiune – Prestații familiale acordate în mod automat potrivit unor criterii obiective, independent de orice apreciere individuală a nevoilor personale și care vizează acoperirea cheltuielilor familiei – Includere

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 1 lit. (z) și art. 3 alin. (1) lit. (j)]

(a se vedea punctul 34)
Securitate socială – Lucrători migranți – Legislație aplicabilă – Resortisant al unui stat membru care nu desfășoară o activitate economică aflat în situație de ședere legală pe teritoriul altui stat membru – Aplicarea legislației statului membru de reședință – Noțiunea de reședință

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 1 lit. (j) și art. 11 alin. (3) lit. (e)]

(a se vedea punctele 36 și 37)
Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Principiul egalității de tratament – Obligația statului membru gazdă de a acorda dreptul la prestații sociale resortisanților altor state membre care nu desfășoară o activitate economică – Condiții – Ședere pe teritoriul statului membru gazdă care respectă condițiile directivei

[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 24 alin. (1)]

(a se vedea punctele 41 și 42)
Securitate socială – Lucrători migranți – Directiva 2004/38 – Prestații de asistență socială – Noțiune – Alocații familiale acordate independent de nevoile individuale ale beneficiarului și care nu vizează asigurarea mijloacelor de subzistență ale acestuia – Excludere

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 1 lit. (z), art. 3 alin. (1) lit. (j); Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 24 alin. (2)]

(a se vedea punctele 45-48)
Securitate socială – Lucrători migranți – Egalitate de tratament – Reglementare națională care exclude de la beneficiul alocațiilor familiale resortisanți ai altor state membre inactivi din punct de vedere economic în primele trei luni de ședere în statul membru gazdă – Inadmisibilitate – Discriminare directă – Justificare – Derogare de la principiul egalității de tratament a cetățenilor Uniunii în materie de asistență socială – Inaplicabilitate

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și Consiliului, art. 4 și art. 11 alin. (3) lit. (e); Directiva 2004/38 a Parlamentului European și Consiliului, art. 6 alin. (1), art. 14 alin. (1) și art. 24 alin. (2)]

(a se vedea punctele 49-55, 58-61, 65 și 67-69 și dispozitivul)
Securitate socială – Lucrători migranți – Egalitate de tratament – Posibilitatea cetățeanului Uniunii inactiv din punct economic de a solicita aplicarea principiului egalității de tratament în statul membru gazdă – Condiție – Stabilirea reședinței sale obișnuite în perioada avută în vedere și deținerea unui permis de ședere în acest stat membru – Noțiunea de reședință obișnuită

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4, și Regulamentul nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 11 alin. (1) și (2); Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin. (1) și art. 14 alin. (1)]

(a se vedea punctele 70-72)

Rezumat

S și membrii familiei sale sunt cetățeni ai Uniunii, originari din alt stat membru decât Republica Federală Germania. În luna octombrie a anului 2019, S a solicitat să beneficieze de alocații familiale pentru copiii săi în Germania, pentru perioada cuprinsă între lunile august și octombrie 2019. Casa de alocații familiale sesizată ( 1 ) a constatat că, la 19 august 2019, S și familia sa au intrat în Germania, venind din statul membru de origine, și și‑au stabilit reședința în Germania. Totuși, întrucât S nu a obținut venituri pe teritoriul național în primele trei luni de la stabilirea reședinței sale în Germania, ea nu îndeplinea condițiile prevăzute de dreptul intern ( 2 ) pentru a putea solicita acordarea alocațiilor familiale pentru această perioadă. În consecință, casa de alocații familiale a refuzat să admită cererea formulată de S.

S a sesizat instanța de trimitere ( 3 ) cu o acțiune în anularea acestui refuz.

Instanța de trimitere observă că dispoziția de drept german pe care se întemeiază respectivul refuz tratează diferit un resortisant al unui alt stat membru care își stabilește reședința obișnuită în Germania și un resortisant german care își stabilește reședința obișnuită în acest stat în urma unei șederi în alt stat membru. În fapt, în aplicarea dispoziției menționate, unui resortisant al unui alt stat membru, precum S, i se refuză beneficiul alocațiilor familiale în primele trei luni ale șederii sale în cazul în care nu face dovada că desfășoară o activitate remunerată în Germania. În schimb, un resortisant german beneficiază de acestea, încă din primele trei luni, chiar și atunci când nu exercită o astfel de activitate.

Instanța de trimitere a adresat Curții o cerere de decizie preliminară prin care a solicitat să se stabilească dacă această diferență de tratament este conformă cu dreptul Uniunii.

Prin hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, decide că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal contravine principiului egalității de tratament prevăzut de Regulamentul nr. 883/2004 ( 4 ). Ea adaugă că posibilitatea de a deroga de la acest principiu, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 ( 5 ), privește exclusiv prestațiile de asistență socială și nu este aplicabilă unei asemenea reglementări.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioadă de cel mult trei luni fără nicio altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil ( 6 ), iar acest drept se păstrează atât timp cât cetățeanul Uniunii și membrii familiei sale nu devin o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă ( 7 ). În consecință, un cetățean al Uniunii, chiar dacă este inactiv din punct de vedere economic, are, în cazul în care îndeplinește aceste condiții, un drept de ședere pentru o perioadă de trei luni într‑un stat membru al cărui resortisant nu este.

Acestea fiind amintite, Curtea examinează dacă, din moment ce se află în situație de ședere legală pe teritoriul statului membru gazdă ( 8 ), un cetățean al Uniunii inactiv din punct de vedere economic se poate prevala, pentru a benefica de prestațiile familiale, de principiul egalității de tratament cu resortisanții statului membru gazdă inactivi din punct de vedere economic, care se întorc în acest stat membru după ce și‑au exercitat dreptul la circulație și ședere în alt stat membru.

În acest scop, Curtea stabilește, în primul rând, domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38, care permite să se deroge de la principiul egalității de tratament și să se refuze acordarea de prestații de asistență socială resortisanților altor state membre inactivi din punct de vedere economic, în primele trei luni de ședere în statul membru gazdă.

Întrucât alocațiile familiale în cauză sunt acordate independent de nevoile individuale ale beneficiarului lor și nu urmăresc să asigure mijloacele de subzistență ale acestuia, ele nu intră în sfera „prestațiilor de asistență socială”, în sensul acestei dispoziții.

Curtea adaugă că dispoziția menționată nu poate fi interpretată, în ceea ce privește acordarea altor prestații decât „prestațiile de asistență socială”, în sensul că permite statului membru gazdă să deroge de la egalitatea de tratament de care trebuie să beneficieze în principiu cetățenii Uniunii aflați în situație de ședere legală pe teritoriul său.

Astfel, fiind o derogare de la principiul egalității de tratament prevăzut la articolul 18 TFUE, în raport cu care articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2004/38 reprezintă o expresie specifică, alineatul (2) al acestui articol 24 trebuie interpretat în mod strict și în conformitate cu dispozițiile tratatului. Or, nimic din modul de redactare sau din contextul normativ al acestei din urmă dispoziții nu sugerează că, prin aceasta, legiuitorul Uniunii a intenționat să permită statului membru gazdă să deroge de la principiul egalității de tratament în ceea ce privește alte prestații decât cele de asistență socială.

În al doilea rând, Curtea stabilește domeniul de aplicare al articolului 4 din Regulamentul nr. 883/2004

Potrivit acestui regulament ( 9 ), un cetățean al Uniunii inactiv din punct de vedere economic care și‑a transferat reședința obișnuită în statul membru gazdă intră sub incidența legislației acestui stat membru, și anume, în speță, Germania, în ceea ce privește acordarea prestațiilor familiale. Competența Germaniei pentru a stabili, în legislația sa, condițiile de acordare a acestor prestații trebuie să se exercite însă cu respectarea dreptului Uniunii.

În această privință, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004, persoanele cărora li se aplică regulamentul menționat beneficiază de aceleași prestații și sunt supuse acelorași obligații, în temeiul legislației unui stat membru, ca și resortisanții acelui stat membru. Nicio dispoziție a acestui regulament nu permite statului membru gazdă al resortisantului unui alt stat membru aflat în situație de ședere legală pe teritoriul său să opereze, în considerarea faptului că acest cetățean este inactiv din punct de vedere economic, o diferență de tratament între cetățeanul respectiv și propriii resortisanți în ceea ce privește condițiile de acordare a prestațiilor familiale. Un cetățean al Uniunii aflat în situație de ședere legală pe teritoriul unui alt stat membru decât cel al cărui resortisant este și care și‑a stabilit acolo reședința obișnuită se poate prevala, așadar, în statul membru gazdă, de principiul egalității de tratament, prevăzut la articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004, pentru a beneficia de prestații familiale în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru resortisanții acestui stat membru.

În speță, Curtea constată că o reglementare națională precum cea în cauză constituie o discriminare directă a unui asemenea cetățean al Uniunii. În lipsa oricărei derogări prevăzute în mod expres în Regulamentul nr. 883/2004, o astfel de discriminare nu poate fi justificată.

Este necesar însă ca cetățeanul Uniunii, inactiv din punct de vedere economic, care solicită, în statul membru gazdă, aplicarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește acordarea de prestații familiale să își fi stabilit, în primele trei luni în care beneficiază, în acest stat membru, de un permis de ședere în temeiul Directivei 2004/38 ( 10 ), reședința obișnuită în statul membru respectiv, iar nu reședința temporară. Noțiunea de „reședință”, în sensul Regulamentului nr. 883/2004, trebuie înțeleasă ca fiind reședința „efectivă” ( 11 ). În ceea ce privește noțiunea de „reședință obișnuită”, aceasta reflectă o chestiune de fapt, care este supusă aprecierii instanței naționale în raport cu împrejurările speței. În această privință, condiția potrivit căreia un cetățean al Uniunii inactiv din punct de vedere economic trebuie să își fi transferat reședința obișnuită pe teritoriul statului membru gazdă implică să își fi manifestat voința de a stabili efectiv centrul obișnuit al intereselor sale în acest stat membru și să fi demonstrat că prezența sa dovedește un grad suficient de stabilitate, care o distinge de o ședere temporară.

( 1 ) Familienkasse Niedersachsen‑Bremen der Bundesagentur für Arbeit (Casa de alocații familiale pentru Saxonia Inferioară‑Bremen a Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Germania).

( 2 ) Articolul 62 din Einkommensteuergesetz (Legea privind impozitul pe venit), astfel cum a fost modificată prin Gesetz gegen illegale Beschäftigung und Sozialleistungsmissbrauch (Legea privind combaterea muncii ilegale și a abuzului de prestații sociale, BGBl. 2019 I, p. 1066).

( 3 ) În speță, Finanzgericht Bremen (Tribunalul Fiscal din Bremen, Germania)

( 4 ) Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

( 5 ) Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, și rectificare în JO 2005, L 197, p. 34, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).

( 6 ) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2004/38.

( 7 ) Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2004/38.

( 8 ) În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2004/38 coroborat cu articolul 14 alineatul (1) din acesta din urmă.

( 9 ) Articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004.

( 10 ) În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2004/38 coroborat cu articolul 14 din acesta.

( 11 ) Articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 (JO 2009, L 284, p. 1).