Cauza C‑132/20

DM,
EN
și
BN

împotriva

Getin Noble Bank S.A

(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 29 martie 2022

„Trimitere preliminară – Admisibilitate – Articolul 267 TFUE – Noțiunea de «instanță» – Articolul 19 alineatul (1) TUE – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Stat de drept – Protecție jurisdicțională efectivă – Principiul independenței judecătorilor – Instanță constituită în prealabil prin lege – Organ jurisdicțional din care face parte un membru care a fost numit pentru prima dată într‑un post de judecător de un organ politic al puterii executive a unui regim nedemocratic – Mod de funcționare a Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia) – Neconstituționalitatea legii pe baza căreia a fost compus acest Consiliu – Posibilitatea de a califica acest organ drept instanță imparțială și independentă în sensul dreptului Uniunii”

1. Întrebări preliminare – Admisibilitate – Condiții – Cerere care provine de la o instanță națională în sensul articolului 267 TFUE – Prezumție de admisibilitate independent de compunerea concretă a acestei instanțe – Limite

   [art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 267 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]

   (a se vedea punctele 69, 72, 74 și 75)

2. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Interpretare a dreptului Uniunii în cadrul unui litigiu care necesită pronunțarea asupra unui chestiuni preliminare în raport cu fapte anterioare aderării unui stat membru la Uniunea Europeană – Chestiune preliminară în raport cu o situație care continuă să producă efecte după această aderare – Includere

   (art. 267 TFUE)

   (a se vedea punctele 86 și 87)

3. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Domeniu de aplicare

   [art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 51 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 89-91 și 93)

4. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Dreptul la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Domeniu de aplicare

   (art. 2 TUE)

   (a se vedea punctele 94-96, 118, 119, 121 și 122)

5. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Litigiu privind utilizarea clauzelor abuzive într‑un contract încheiat cu consumatorii de către un profesionist – Verificare, de către instanța națională sesizată cu un recurs, a caracterului legal al completului de judecată care a examinat litigiul – Judecători numiți într‑un astfel de post de către organele unui regim nedemocratic existent în statul membru în cauză înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană și menținuți în postul lor după încheierea acestui regim – Impact asupra independenței și imparțialității lor al împrejurărilor anterioare acestei aderări – Lipsă – Condiție

   [art. 2, art. 19 alin. (1) al doilea paragraf și art. 49 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 93/13 a Consiliului, art. 7 alin. (1) și (2)]

   (a se vedea punctele 67 și 100-108 și dispozitiv 1)

6. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Litigiu privind utilizarea clauzelor abuzive într‑un contract încheiat cu consumatorii de către un profesionist – Verificare, de către instanța națională sesizată cu un recurs, a caracterului legal al completului de judecată care a examinat litigiul – Judecători numiți într‑un astfel de post în urma selecției lor de către un organ al unui stat membru fie compus pe baza unei reglementări declarate ulterior neconstituționale, fie compus în mod legal, dar la capătul unei proceduri netransparente – Lipsa unui impact al acestor împrejurări asupra independenței și imparțialității judecătorilor menționați – Condiție

   [art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 93/13 a Consiliului, art. 7 alin. (1) și (2)]

   (a se vedea punctele 113, 114 și 123-132 și dispozitiv 2)

Rezumat

În anul 2017, în Polonia, mai mulți consumatori au sesizat tribunalul regional competent cu o acțiune privind pretinsul caracter abuziv al unei clauze cuprinse în contractul de credit pe care îl încheiaseră cu Getin Noble Bank, o instituție bancară. Întrucât nu au obținut câștig deplin de cauză nici în primă instanță, nici în apel, reclamanții au formulat recurs la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), instanța de trimitere.

Pentru a examina admisibilitatea recursului introdus în fața sa, această instanță este obligată, în conformitate cu dreptul național, să verifice caracterul legal al compunerii completului de judecată care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs. În acest context, statuând în complet de judecător unic, instanța menționată ridică problema conformității cu dreptul Uniunii a compunerii instanței de apel. În opinia sa, independența și imparțialitatea celor trei judecători din apel ar putea fi puse la îndoială din cauza împrejurărilor numirii lor în funcția de judecător.

În această privință, instanța de trimitere are în vedere, pe de o parte, împrejurarea că prima numire a unuia dintre judecători (FO) într‑un astfel de post rezulta dintr‑o decizie adoptată de un organ al regimului nedemocratic existent în Polonia înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană și că acel judecător a fost menținut în acest post după încheierea acestui regim, fără a depune din nou jurământ și beneficiind de vechimea în muncă acumulată în timpul acestui regim ( 1 ). Pe de altă parte, judecătorii în discuție ar fi fost numiți la instanța de apel la propunerea Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia, denumit în continuare „KRS”), unul în 1998, în condițiile în care rezoluțiile acestui organ nu erau nici motivate, nici supuse unei căi de atac jurisdicționale, iar ceilalți doi în 2012 și în 2015, într‑o perioadă în care, potrivit Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia), KRS nu funcționa în mod transparent, iar compunerea sa era contrară Constituției.

Prin hotărârea pronunțată în Marea Cameră, Curtea apreciază în esență că principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii ( 2 ) trebuie interpretat în sensul că neregularitățile invocate de instanța de trimitere în privința judecătorilor din apel în discuție nu sunt, în sine, de natură să dea naștere unor îndoieli legitime și serioase, în percepția justițiabililor, cu privire la independența și la imparțialitatea acestor judecători și nici, prin urmare, să repună în discuție calitatea de instanță independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, a completului de judecată din care fac parte aceștia.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea înlătură excepția de inadmisibilitate potrivit căreia judecătorul unic al Curții Supreme poloneze, chemat să examineze admisibilitatea recursului formulat în fața acesteia, nu era abilitat să adreseze Curții întrebări preliminare având în vedere viciile care afectează propria numire, care ar pune în discuție independența și imparțialitatea sa. Astfel, în măsura în care o trimitere preliminară provine de la o instanță națională, trebuie să se prezume că aceasta îndeplinește cerințele stabilite de Curte pentru a constitui o „instanță” în sensul articolului 267 TFUE. O asemenea prezumție poate fi totuși răsturnată atunci când o decizie judecătorească definitivă dată de o instanță națională sau internațională ar conduce la concluzia că judecătorul care constituie instanța de trimitere nu are calitatea de instanță independentă, imparțială și constituită prin lege. Întrucât Curtea nu dispune de informații care să permită răsturnarea unei astfel de prezumții, cererea de decizie preliminară este, așadar, admisibilă.

În continuare, Curtea examinează cele două aspecte ale întrebărilor adresate.

Prin intermediul primului aspect, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolul 47 din cartă se opun calificării drept instanță independentă și imparțială a unui complet de judecată al unei instanțe naționale din care face parte un judecător care, precum FO, și‑a început cariera sub regimul comunist și care a fost menținut pe postul său după încheierea acestui regim.

În această privință, după ce și‑a recunoscut competența de a se pronunța cu privire la această întrebare ( 3 ), Curtea precizează că, deși organizarea justiției în statele membre este de competența acestora din urmă, ele sunt obligate, în exercitarea acestei competențe, să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii, inclusiv cea de a asigura respectarea principiului protecției jurisdicționale efective.

În ceea ce privește incidența asupra independenței și a imparțialității unui judecător a împrejurărilor anterioare aderării, invocate de instanța de trimitere în privința unor judecători precum FO, Curtea amintește că, la momentul aderării Poloniei la Uniunea Europeană, s‑a considerat că, în principiu, sistemul său judiciar era conform cu dreptul Uniunii. În plus, instanța de trimitere nu a furnizat nicio explicație concretă care să arate modul în care condițiile primei numiri a lui FO ar putea permite să se exercite în prezent o influență nejustificată asupra acestuia. Astfel, împrejurările care însoțesc prima sa numire nu pot fi considerate, în sine, ca fiind de natură să dea naștere unor îndoieli legitime și serioase, în percepția justițiabililor, cu privire la independența și la imparțialitatea acestui judecător în cadrul exercitării funcțiilor sale jurisdicționale ulterioare.

Prin intermediul celui de al doilea aspect, întrebările adresate urmăresc să se stabilească dacă, în esență, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolul 47 din cartă, precum și articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 93/13 se opun calificării drept instanță independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, a unui complet de judecată al unei instanțe judecătorești a unui stat membru din care face parte un judecător a cărui primă numire într‑un post de judecător sau a cărui numire ulterioară într‑o instanță superioară a intervenit fie ca urmare a selecției sale în calitate de candidat la un post de judecător de către un organ compus în temeiul unor dispoziții legislative declarate ulterior neconstituționale de instanța constituțională a acestui stat membru (denumită în continuare „prima împrejurare în discuție”), fie ca urmare a selecției sale în calitate de candidat la postul de judecător de către un organ compus în mod legal, dar la capătul unei proceduri care nu era nici transparentă, nici publică, nici susceptibilă să facă obiectul unei căi de atac jurisdicționale (denumită în continuare „a doua împrejurare în discuție”).

În această privință, Curtea arată că nu orice eroare care poate interveni în cursul procedurii de numire a unui judecător este de natură să pună la îndoială independența și imparțialitatea acestuia.

În speță, în ceea ce privește prima împrejurare în discuție, Curtea arată că Cour constitutionnelle (Curtea Constituțională) nu s‑a pronunțat cu privire la independența KRS atunci când a declarat neconstituțională compunerea acestui organ, astfel cum se prezenta la momentul numirii celor doi judecători, alții decât FO, în completul de judecată care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs la instanța de trimitere. Astfel, această declarație de neconstituționalitate nu poate, prin ea însăși, să conducă la punerea la îndoială a independenței acestui organ și nici să dea naștere, în percepția justițiabililor, unor îndoieli cu privire la independența acestor judecători față de elemente exterioare. De altfel, instanța de trimitere nu a prezentat niciun element concret de natură să susțină existența unor astfel de îndoieli în acest sens.

Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește situația celei de a doua împrejurări în discuție. Astfel, din decizia de trimitere nu reiese că KRS, așa cum era compus după încheierea regimului nedemocratic polonez, era lipsit de independență față de puterile executivă și legislativă.

În aceste condiții, aceste două împrejurări nu sunt de natură să stabilească o încălcare a normelor fundamentale aplicabile în materia numirii judecătorilor. Astfel, din moment ce neregularitățile invocate nu creează un risc real ca puterea executivă să poată exercita o putere discreționară necorespunzătoare care să pună în pericol integritatea rezultatului la care conduce procesul de numire a judecătorilor, dreptul Uniunii nu se opune calificării drept instanță independentă și imparțială, constituită prin lege, a unui complet de judecată din care fac parte judecătorii în cauză.

( 1 ) În continuare, se va face trimitere la acesta ca fiind „împrejurări anterioare aderării”.

( 2 ) Principiu la care se referă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, în temeiul căruia „[s]tatele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii”, și care este afirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și de Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273). Aceasta din urmă reafirmă, la articolul 7 alineatele (1) și (2), dreptul la o cale de atac efectivă de care beneficiază consumatorii care se consideră prejudiciați de clauzele menționate.

( 3 ) Potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea este competentă să interpreteze dreptul Uniunii numai în ceea ce privește aplicarea acestuia într‑un nou stat membru începând de la data aderării acestui stat la Uniune. În speță, chiar dacă privește împrejurări anterioare aderării Poloniei la Uniune, întrebarea adresată are ca obiect o situație care nu și‑a produs toate efectele anterior acestei date, întrucât FO, numit judecător înaintea aderării, este în prezent judecător și exercită funcții corespunzătoare acestui statut.