–

pentru JY, de G. Klammer și E. Daigneault, Rechtsanwälte;

–

pentru guvernul austriac, de A. Posch, D. Hudsky, J. Schmoll și E. Samoilova, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul estonian, de N. Grünberg, în calitate de agent;

–

pentru guvernul francez, de A.‑L. Desjonquères, N. Vincent și D. Dubois, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul neerlandez, de J. M. Hoogveld, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de S. Grünheid și E. Montaguti, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește în esență interpretarea articolului 20 TFUE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între JY, pe de o parte, și Wiener Landesregierung (Guvernul Landului Viena, Austria), pe de altă parte, în legătură cu decizia acestuia din urmă de a revoca asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece lui JY și de a respinge cererea ei având ca obiect obținerea cetățeniei menționate.

3

Articolul 7 alineatul 2 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie, adoptată la New York la 30 august 1961 și intrată în vigoare la 13 decembrie 1975 (denumită în continuare „Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie”), prevede:

„O persoană având cetățenia unui stat contractant și care solicită naturalizarea într‑o țară străină nu își va pierde cetățenia decât dacă dobândește sau i s‑a dat asigurarea dobândirii cetățeniei statului străin.”

4

Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la 6 noiembrie 1997 în cadrul Consiliului Europei, a intrat în vigoare la 1 martie 2000 și se aplică Republicii Austria începând de la această din urmă dată.

5

Articolul 4 din această convenție, intitulat „Principii”, prevede:

„Regulile privind cetățenia fiecărui stat parte trebuie să se bazeze pe următoarele principii:

a) fiecare persoană are dreptul la o cetățenie;

b) apatridia trebuie evitată;

[…]”

6

Articolul 7 din convenția menționată, intitulat „Pierderea cetățeniei de plin drept sau la inițiativa unui stat parte”, prevede:

„1.   Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul sau intern pierderea cetățeniei sale de plin drept sau la inițiativa sa, cu excepția următoarelor cazuri:

[…]

[…]

3.   Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul sau intern pierderea cetățeniei sale în temeiul paragrafelor 1 și 2 ale acestui articol dacă persoana în cauză devine astfel apatrid, cu excepția cazurilor menționate la paragraful 1 litera b) al acestui articol.”

7

Articolul 8 din aceeași convenție, intitulat „Pierderea cetățeniei la inițiativa persoanei”, prevede la alineatul 1:

„Fiecare stat parte trebuie să permită renunțarea la cetățenia sa, cu condiția ca persoanele respective să nu devină apatrizi.”

8

Articolul 15 din Convenția europeană asupra cetățeniei prevede:

„Dispozițiile prezentei convenții nu limitează dreptul fiecărui stat parte de a stabili în dreptul său intern dacă:

9

În conformitate cu articolul 16 din această convenție:

„Un stat parte nu trebuie să facă din renunțarea sau pierderea unei alte cetățenii o condiție pentru dobândirea ori menținerea cetățeniei sale atunci când această renunțare sau această pierdere nu este posibilă ori nu poate fi cerută în mod rezonabil.”

10

Articolul 20 TFUE prevede:

„(1)   Se instituie cetățenia Uniunii. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia.

(2)   Cetățenii Uniunii au drepturile și obligațiile prevăzute în tratate. Aceștia se bucură, printre altele, de:

[…]”

11

Articolul 10 din Staatsbürgerschaftsgesetz 1985 (Legea din 1985 privind cetățenia) (BGBl. 311/1985), în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind cetățenia”), prevede:

„(1)   Cu excepția unor dispoziții contrare din prezenta lege federală, cetățenia poate fi acordată unui străin numai dacă

[…]

[…]

(2)   Cetățenia nu poate fi acordată unui străin

[…]

[…]

(3)   Cetățenia nu poate fi acordată unui străin care are o cetățenie străină dacă

[…]”

12

Articolul 20 alineatele (1)-(3) din Legea privind cetățenia prevede:

„(1)   Pentru acordarea cetățeniei, este necesar ca străinului să îi fie furnizată mai întâi o asigurare, cu condiția ca acesta să dovedească, în termen de doi ani, că a renunțat la cetățenia fostului său stat de origine dacă străinul

(2)   Asigurarea trebuie revocată dacă străinul nu mai îndeplinește chiar și numai una dintre condițiile necesare pentru acordarea cetățeniei, cu excepția articolului 10 alineatul (1) punctul 7.

(3)   Cetățenia a cărei acordare a fost asigurată trebuie acordată de îndată ce străinul

13

Prin scrisoarea din 15 decembrie 2008, JY, la data respectivă resortisantă estoniană, a solicitat acordarea cetățeniei austriece.

14

Prin decizia din 11 martie 2014, Niederösterreichische Landesregierung (Guvernul Landului Austria Inferioară, Austria) a asigurat‑o pe JY, în conformitate, printre altele, cu articolul 20 din Legea privind cetățenia, că îi va fi acordată cetățenia austriacă în ipoteza în care ar dovedi, în termen de doi ani, încetarea raportului său cu Republica Estonia.

15

JY, care, între timp, își stabilise reședința principală la Viena (Austria), a prezentat în termenul de doi ani confirmarea de către Republica Estonia a faptului că, în temeiul unei decizii a guvernului acestui stat membru din 27 august 2015, raportul de cetățenie dintre ea și statul membru menționat a încetat. Începând de la data încetării acestui raport, JY este apatridă.

16

Prin decizia din 6 iulie 2017, Wiener Landesregierung (Guvernul Landului Viena, Austria), care devenise competent să examineze cererea formulată de JY, a revocat decizia Niederösterreichische Landesregierung (Guvernul Landului Austria Inferioară) din 11 martie 2014, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Legea privind cetățenia, și a respins, în temeiul articolului 10 alineatul (1) punctul 6 din această lege, cererea prin care JY solicita să i se acorde cetățenia austriacă.

17

În motivarea deciziei sale, Wiener Landesregierung (Guvernul Landului Viena) a arătat că JY a săvârșit, după ce primise asigurarea că i se va acorda cetățenia austriacă, două contravenții grave, rezultate din neaplicarea pe vehiculul său a vinietei de inspecție tehnică, precum și din conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate, și că, în plus, aceasta trebuia să răspundă pentru opt contravenții săvârșite între anii 2007 și 2013, cu alte cuvinte înainte să îi fie acordată asigurarea menționată. Prin urmare, potrivit acestei autorități administrative, JY nu mai îndeplinea condițiile de acordare a cetățeniei prevăzute la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din Legea privind cetățenia.

18

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2018, Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena, Austria) a respins acțiunea introdusă de JY împotriva deciziei menționate. După ce a arătat că asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece poate fi revocată, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Legea privind cetățenia, și în cazul în care, precum în speță, apare un motiv de refuz după prezentarea dovezii privind încetarea raportului de cetățenie anterior, această instanță a subliniat că cele două contravenții grave săvârșite de JY erau de natură, prima, să pună în pericol protecția siguranței circulației publice și, a doua, să pună în pericol în mod deosebit siguranța altor participanți la trafic. Astfel, potrivit instanței menționate, aceste două contravenții grave, împreună cu cele opt contravenții săvârșite între anii 2007 și 2013, nu mai permiteau emiterea unui pronostic favorabil în privința lui JY, în sensul articolului 10 alineatul (1) punctul 6 din legea amintită. Șederea îndelungată a lui JY în Austria, precum și integrarea sa profesională și personală în statul membru respectiv nu ar putea repune în discuție această concluzie.

19

Pe de altă parte, Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena) a considerat că, ținând seama de existența acestor contravenții, decizia în discuție în litigiul principal era proporțională în lumina Convenției privind reducerea cazurilor de apatridie. De asemenea, cauza principală nu intra sub incidența dreptului Uniunii, potrivit aprecierii acestei instanțe.

20

JY a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria).

21

Această instanță explică faptul că dreptul austriac privind cetățenia se întemeiază în special pe concepția potrivit căreia, în măsura posibilului, cetățeniile multiple trebuie să fie evitate. Pe de altă parte, pentru a evita apatridia, diferite sisteme juridice străine nu ar permite încetarea prealabilă a raportului de cetățenie. Totuși, ele nu ar impune ca cealaltă cetățenie (în speță, cetățenia austriacă) să fie mai întâi dobândită, ci s‑ar limita la o asigurare că această altă cetățenie va fi acordată.

22

Instanța menționată arată că asigurarea prevăzută la articolul 20 alineatul (1) din Legea privind cetățenia constituie temeiul unui drept la acordarea cetățeniei care nu este condiționat decât de dovedirea încetării raportului de cetățenie străin. Totuși, în temeiul articolului 20 alineatul (2) din legea amintită, această asigurare trebuie să fie revocată atunci când străinul nu mai îndeplinește una dintre condițiile necesare pentru acordarea menționată.

23

Or, în speță, ținând seama de contravențiile săvârșite de JY înainte și după ce i‑a fost dată asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece, instanța de trimitere subliniază că, în temeiul dreptului austriac, condițiile de revocare a acestei asigurări erau îndeplinite, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Legea privind cetățenia, întrucât persoana interesată nu mai îndeplinea una dintre cerințele necesare pentru acordarea cetățeniei austriece, și anume pe cea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din această lege.

24

Cu toate acestea, se ridică problema dacă situația lui JY, prin natura și prin consecințele sale, intră sub incidența dreptului Uniunii și dacă, pentru adoptarea deciziei în discuție în litigiul principal, autoritatea administrativă competentă trebuia să respecte dreptul menționat, în special principiul proporționalității consacrat de acesta.

25

În această privință, după cum a statuat Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena), instanța de trimitere consideră că o astfel de situație nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

26

Astfel, la data adoptării deciziei de revocare în discuție în litigiul principal, această dată fiind determinantă pentru examinarea temeiniciei hotărârii pronunțate de Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena), JY nu mai avea statutul de cetățean al Uniunii. În consecință, spre deosebire de situațiile în care au fost pronunțate Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann (C‑135/08, EU:C:2010:104), și Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții (C‑221/17, EU:C:2019:189), pierderea cetățeniei Uniunii nu ar fi fost corolarul acestei decizii. Dimpotrivă, prin revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei austriece coroborată cu respingerea cererii sale de acordare a acestei cetățenii, JY ar fi pierdut dreptul, dobândit în mod condiționat, de a obține din nou cetățenia Uniunii, cetățenie la care renunțase deja de bună‑voie anterior.

27

Cu toate acestea, în ipoteza în care o situație precum cea a lui JY ar intra sub incidența dreptului Uniunii, instanța de trimitere ridică problema dacă autoritățile și instanțele naționale competente trebuie să verifice, în conformitate cu jurisprudența Curții, dacă revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei în cauză, care se opune obținerii din nou a cetățeniei Uniunii, este compatibilă, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, cu principiul proporționalității, ținând seama de consecințele unei asemenea decizii asupra situației persoanei interesate. Instanța menționată consideră că ar fi logic, în această ipoteză, să fie impus un astfel de test de proporționalitate și ridică, în speță, problema dacă simplul fapt că JY a renunțat la cetățenia Uniunii pe care o deținea, punând ea însăși capăt raportului special de solidaritate și de loialitate care o lega de Estonia, precum și reciprocității drepturilor și obligațiilor dintre ea și statul membru respectiv, care constituiau fundamentul legăturii de cetățenie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții, C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 33), este decisiv în această privință.

28

În aceste condiții, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

29

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă situația unei persoane care, neavând decât cetățenia unui singur stat membru, renunță la această cetățenie și își pierde, ca urmare a acestui fapt, statutul de cetățean al Uniunii pentru a obține cetățenia unui alt stat membru, în urma asigurării date de autoritățile acestui din urmă stat membru că îi va fi acordată cetățenia menționată, intră, prin natura sa și prin consecințele sale, sub incidența dreptului Uniunii atunci când această asigurare este revocată cu consecința împiedicării persoanei respective să își redobândească statutul de cetățean al Uniunii.

30

Trebuie subliniat de la bun început că, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Legea privind cetățenia, unui străin care îndeplinește condițiile prevăzute de această dispoziție îi este furnizată o asigurare că îi va fi acordată cetățenia austriacă dacă dovedește, în termen de doi ani, că a renunțat la cetățenia statului său de origine. Prin urmare, în cadrul procedurii de naturalizare, acordarea cetățeniei austriece străinului respectiv, în urma unei asemenea asigurări, impune, drept condiție prealabilă, pierderea cetățeniei anterioare a acestuia.

31

În consecință, într‑o primă etapă, pierderea – cel puțin provizorie – a statutului de cetățean al Uniunii al unei persoane precum JY, care are numai cetățenia statului său membru de origine și care inițiază o procedură de naturalizare în vederea obținerii cetățeniei austriece, decurge în mod direct din faptul că, la cererea persoanei respective, guvernul statului membru de origine a încetat legătura de cetățenie cu aceasta.

32

Doar într‑o a doua etapă decizia autorităților austriece competente de a revoca asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece determină pierderea definitivă a statutului de cetățean al Uniunii al unei asemenea persoane.

33

În consecință, la data în raport cu care, potrivit instanței de trimitere, trebuie să fie examinată temeinicia acțiunii cu care este sesizată, și anume la data deciziei de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei austriece, JY devenise deja apatridă și, prin urmare, își pierduse statutul de cetățean al Uniunii.

34

Instanța menționată și guvernul austriac concluzionează că situația în discuție în litigiul principal nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii și precizează în această privință că situația respectivă se distinge de cele care au condus la pronunțarea Hotărârii din 2 martie 2010, Rottmann (C‑135/08, EU:C:2010:104), și a Hotărârii din 12 martie 2019, Tjebbes și alții (C‑221/17, EU:C:2019:189).

35

Cu toate acestea, trebuie arătat, în primul rând, că, într‑o situație precum cea a lui JY, deși pierderea statutului de cetățean al Uniunii decurge din faptul că statul membru de origine al persoanei respective, la cererea acesteia, a încetat legătura de cetățenie cu ea, cererea menționată a fost formulată în cadrul unei proceduri de naturalizare având ca obiect obținerea cetățeniei austriece și constituie consecința împrejurării că persoana amintită, ținând seama de asigurarea care îi fusese dată în sensul că îi va fi acordată cetățenia austriacă, s‑a conformat cerințelor prevăzute atât în Legea privind cetățenia, cât și în decizia referitoare la această asigurare.

36

În aceste condiții, nu se poate considera că o persoană precum JY a renunțat în mod voluntar la statutul de cetățean al Uniunii. Dimpotrivă, întrucât a primit din partea statului membru gazdă asigurarea că îi va fi acordată cetățenia acestuia, cererea de încetare a legăturii de cetățenie cu statul membru a cărui resortisantă este urmărește să îi permită îndeplinirea unei condiții de dobândire a cetățeniei respective și, odată obținută aceasta, să beneficieze în continuare de statutul de cetățean al Uniunii și de drepturile aferente acestuia.

37

În al doilea rând, trebuie amintit că, pe de o parte, definirea condițiilor de dobândire și de pierdere a cetățeniei intră, în conformitate cu dreptul internațional, în competența fiecărui stat membru și că, pe de altă parte, în situații care intră sub incidența dreptului Uniunii, normele naționale în cauză trebuie să respecte acest din urmă drept (Hotărârea din 14 decembrie 2021, V.М.А., C‑490/20, EU:C:2021:1008, punctul 38 și jurisprudența citată).

38

În plus, articolul 20 alineatul (1) TFUE conferă oricărei persoane care deține cetățenia unui stat membru statutul de cetățean al Uniunii, care, potrivit unei jurisprudențe constante, are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre (Hotărârea din 15 iulie 2021, A (Servicii publice de îngrijiri medicale), C‑535/19, EU:C:2021:595, punctul 41 și jurisprudența citată).

39

Or, atunci când, în cadrul unei proceduri de naturalizare, autoritățile competente ale statului membru gazdă revocă asigurarea privind acordarea cetățeniei statului respectiv, persoana interesată care era resortisantă a unui singur alt stat membru și a renunțat la cetățenia sa de origine pentru a se conforma cerințelor legate de această procedură se află într‑o situație în care îi este imposibil să își valorifice în continuare drepturile care decurg din statutul său de cetățean al Uniunii.

40

În consecință, o asemenea procedură, privită în ansamblu, chiar dacă implică o decizie administrativă a altui stat membru decât cel a cărui cetățenie este solicitată, afectează statutul conferit de articolul 20 TFUE resortisanților statelor membre, din moment ce poate conduce la privarea unei persoane care se află într‑o situație precum cea a lui JY de toate drepturile aferente acestui statut, chiar dacă, la momentul inițierii procedurii de naturalizare, persoana respectivă deținea cetățenia unui stat membru și avea, astfel, statutul de cetățean al Uniunii.

41

În al treilea rând, este cert că JY, în calitate de resortisantă estoniană, și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere, în temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE, instalându‑se în Austria, unde locuiește de mai mulți ani.

42

Or, Curtea a statuat deja că drepturile conferite unui cetățean al Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE urmăresc printre altele să favorizeze integrarea progresivă a cetățeanului Uniunii interesat în societatea statului membru gazdă (Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 56).

43

Astfel, logica integrării progresive favorizate prin această dispoziție a Tratatului FUE impune ca situația unui cetățean al Uniunii, căruia i‑au fost conferite drepturi în temeiul dispoziției menționate ca urmare a exercitării dreptului său la liberă circulație în cadrul Uniunii și care este expus pierderii nu numai a beneficiului acestor drepturi, ci și a însăși calității de cetățean al Uniunii, chiar dacă a urmărit, prin naturalizarea în statul membru gazdă, o integrare mai completă în societatea acestuia, să intre în domeniul de aplicare al dispozițiilor tratatului referitoare la cetățenia Uniunii.

44

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că situația unei persoane care, neavând decât cetățenia unui singur stat membru, renunță la această cetățenie și își pierde, ca urmare a acestui fapt, statutul de cetățean al Uniunii pentru a obține cetățenia unui alt stat membru, în urma asigurării date de autoritățile acestui din urmă stat că îi va fi acordată cetățenia menționată, intră, prin natura sa și prin consecințele sale, sub incidența dreptului Uniunii atunci când această asigurare este revocată cu consecința împiedicării persoanei respective să își redobândească statutul de cetățean al Uniunii.

45

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 20 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că autoritățile naționale competente și, dacă este cazul, instanțele naționale ale statului membru gazdă sunt obligate să verifice dacă decizia de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei acestui stat membru, care definitivează pierderea statutului de cetățean al Uniunii pentru persoana în cauză, este compatibilă cu principiul proporționalității în raport cu consecințele pe care le are asupra situației acestei persoane.

46

După cum s‑a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, statutul de cetățean al Uniunii conferit prin articolul 20 alineatul (1) TFUE oricărei persoane care are cetățenia unui stat membru are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre. În această privință, articolul 20 alineatul (2) litera (a) TFUE prevede că cetățenii Uniunii au drepturile și obligațiile prevăzute în tratate și se bucură, printre altele, de dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre.

47

Or, atunci când, în cadrul unei proceduri de naturalizare inițiate într‑un stat membru, acesta din urmă, în temeiul competenței pe care o deține de a defini condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei, impune unui cetățean al Uniunii să renunțe la cetățenia statului său membru de origine, exercitarea și efectul util al drepturilor pe care le are acest cetățean al Uniunii potrivit articolului 20 TFUE impun ca el să nu fie, în niciun moment, expus pierderii statutului său fundamental de cetățean al Uniunii exclusiv ca urmare a punerii în aplicare a acestei proceduri.

48

Astfel, orice pierdere, chiar provizorie, a acestui statut determină ca persoana în cauză să fie privată, pentru o perioadă nedeterminată, de posibilitatea de a beneficia de toate drepturile conferite de statutul menționat.

49

În această privință, trebuie amintit că principiile care decurg din dreptul Uniunii în ceea ce privește competența statelor membre în materie de cetățenie, precum și obligația acestora de a exercita competența respectivă cu respectarea dreptului Uniunii se aplică atât statului membru gazdă, cât și statului membru de origine (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctul 62).

50

Rezultă că, atunci când un resortisant al unui stat membru solicită să îi fie retrasă cetățenia pentru a putea să obțină cetățenia altui stat membru și să beneficieze, astfel, în continuare, de statutul de cetățean al Uniunii, statul membru de origine nu ar trebui să adopte, în temeiul unei asigurări date de acest alt stat membru, potrivit căreia cetățenia acestuia va fi acordată persoanei interesate, o decizie definitivă privind retragerea cetățeniei fără a se asigura că decizia respectivă intră în vigoare numai după ce noua cetățenie a fost dobândită efectiv.

51

În aceste condiții, într‑o situație în care statutul de cetățean al Uniunii a fost deja pierdut provizoriu ca urmare a faptului că, în cadrul unei proceduri de naturalizare, statul membru de origine a retras cetățenia sa persoanei în cauză înainte ca aceasta să fi dobândit efectiv cetățenia statului membru gazdă, obligația de a asigura efectul util al articolului 20 TFUE revine, înainte de toate, celui din urmă stat membru. Această obligație se impune, în special, atunci când statul membru menționat decide să revoce asigurarea dată anterior persoanei respective cu privire la acordarea cetățeniei, întrucât această decizie poate avea ca efect definitivarea pierderii statutului de cetățean al Uniunii. Prin urmare, o asemenea decizie nu poate fi adoptată decât pentru motive legitime și cu respectarea principiului proporționalității.

52

În această privință, Curtea a statuat deja că este legitim ca un stat membru să dorească să protejeze raportul special de solidaritate și de loialitate dintre el însuși și resortisanții săi, precum și reciprocitatea drepturilor și a obligațiilor care constituie fundamentul legăturii de cetățenie (Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctul 51, precum și Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții, C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 33).

53

În speță, după cum a arătat guvernul austriac și așa cum reiese din articolul 10 alineatul (3) din Legea privind cetățenia, această lege are ca obiectiv în special evitarea deținerii, de către aceeași persoană, a mai multe cetățenii. Articolul 20 alineatul (1) din legea menționată face parte dintre dispozițiile care urmăresc tocmai atingerea acestui obiectiv.

54

În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că, în exercitarea competenței pe care o deține de a defini condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei sale, este legitim ca un stat membru, precum Republica Austria, să considere că trebuie evitate efectele nedorite ale deținerii mai multor cetățenii.

55

Legitimitatea, în principiu, a obiectivului menționat este confirmată de articolul 15 litera b) din Convenția europeană asupra cetățeniei, potrivit căruia dispozițiile acestei convenții nu limitează dreptul fiecărui stat parte de a stabili în dreptul său intern dacă dobândirea sau păstrarea cetățeniei sale este condiționată de renunțarea ori de pierderea unei alte cetățenii. După cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 92 din concluzii, această legitimitate este confirmată și de articolul 7 alineatul 2 din Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie, potrivit căruia o persoană având cetățenia unui stat contractant și care solicită naturalizarea într‑o țară străină nu își va pierde cetățenia decât dacă dobândește sau i s‑a dat asigurarea dobândirii cetățeniei statului străin.

56

Pe de altă parte, articolul 20 alineatul (2) din Legea privind cetățenia prevede revocarea asigurării privind acordarea cetățeniei austriece dacă persoana interesată nu mai îndeplinește chiar și numai una dintre condițiile necesare pentru această acordare. Printre aceste condiții figurează cea prevăzută la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din legea menționată, potrivit căruia persoana interesată trebuie să garanteze, pe baza conduitei sale anterioare, că are o atitudine pozitivă față de Republica Austria și că nu constituie un pericol pentru liniștea, ordinea și siguranța publică și nici pentru alte interese publice menționate la articolul 8 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

57

Or, decizia de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei pentru motivul că persoana interesată nu are o atitudine pozitivă față de statul membru a cărui cetățenie dorește să o dobândească și că comportamentul acesteia poate amenința ordinea și siguranța publică a statului membru respectiv se întemeiază pe un motiv de interes general (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctul 51).

58

În aceste condiții, având în vedere importanța pe care o acordă dreptul primar statutului de cetățean al Uniunii care, așa cum s‑a amintit la punctele 38 și 46 din prezenta hotărâre, constituie statutul fundamental al resortisanților statelor membre, revine autorităților naționale competente și instanțelor naționale sarcina să verifice dacă decizia de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei, atunci când determină pierderea statutului de cetățean al Uniunii și a drepturilor care decurg din acesta, respectă principiul proporționalității în ceea ce privește consecințele pe care le implică asupra situației persoanei în cauză și, dacă este cazul, a membrilor familiei sale, din perspectiva dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctele 55 și 56, precum și Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții, C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 40).

59

Examinarea respectării principiului proporționalității consacrat de dreptul Uniunii impune o apreciere a situației individuale a persoanei respective, precum și, dacă este cazul, a celei a familiei sale pentru a se determina dacă decizia de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei, atunci când conduce la pierderea statutului de cetățean al Uniunii, are consecințe care ar afecta în mod disproporționat, în raport cu obiectivul urmărit de legiuitorul național, dezvoltarea normală a vieții sale de familie și profesionale, din perspectiva dreptului Uniunii. Astfel de consecințe nu pot fi ipotetice sau eventuale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții, C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 44).

60

În această privință, trebuie să se verifice în special dacă decizia respectivă este justificată în raport cu gravitatea încălcării săvârșite de persoana în cauză, precum și cu posibilitatea ca aceasta să își redobândească cetățenia de origine (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctul 56).

61

În cadrul acestei analize de proporționalitate, revine, în plus, autorităților naționale competente și, dacă este cazul, instanțelor naționale responsabilitatea de a se asigura că o asemenea decizie este conformă cu drepturile fundamentale garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a căror respectare este asigurată de Curte și, în mod cu totul special, cu dreptul la respectarea vieții de familie, astfel cum este prevăzut la articolul 7 din această cartă, coroborat, dacă este cazul, cu obligația de a lua în considerare interesul superior al copilului, recunoscut la articolul 24 alineatul (2) din carta menționată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții, C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 45, precum și jurisprudența citată).

62

În speță, în ceea ce privește, în primul rând, posibilitatea lui JY de a redobândi cetățenia estoniană, instanța de trimitere va trebui să țină seama de faptul că, potrivit indicațiilor furnizate de guvernul estonian în ședință, dreptul estonian impune persoanei care a obținut încetarea raportului de stat cu Republica Estonia, printre altele, să locuiască timp de opt ani în statul membru menționat pentru a putea redobândi cetățenia acestuia din urmă.

63

Trebuie subliniat însă că un stat membru nu poate fi împiedicat să revoce asigurarea privind acordarea cetățeniei sale pentru simplul motiv că persoana interesată, care nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru dobândirea acestei cetățenii, nu va putea să redobândească decât cu dificultate cetățenia statului său membru de origine (a se vedea prin analogie Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctul 57).

64

În ceea ce privește, în al doilea rând, gravitatea încălcărilor săvârșite de JY, din cererea de decizie preliminară reiese că i s‑a reproșat că a săvârșit, după ce i‑a fost furnizată asigurarea că i se va acorda cetățenia austriacă, două contravenții grave, referitoare, prima, la neaplicarea pe vehiculul său a vinietei de inspecție tehnică, iar a doua, la conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate, precum și că este răspunzătoare pentru opt contravenții săvârșite între anii 2007 și 2013, înainte ca această asigurare să îi fie dată.

65

Pe de o parte, în ceea ce privește cele opt contravenții, trebuie arătat că ele erau cunoscute la data la care a fost dată asigurarea menționată și nu au împiedicat acordarea acesteia. Prin urmare, contravențiile menționate nu mai pot fi luate în considerare ca temei al deciziei de revocare a aceleiași asigurări.

66

În ceea ce privește, pe de altă parte, cele două contravenții săvârșite de JY după ce i‑a fost furnizată asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece, Verwaltungsgericht Wien (Tribunalul Administrativ din Viena) a considerat că acestea „pun în pericol protecția siguranței circulației publice” și, respectiv, „pun în pericol în mod deosebit siguranța [celorlalți] participanți la trafic”. Potrivit instanței de trimitere, această din urmă contravenție constituie o „încălcare gravă a normelor destinate protecției ordinii și siguranței rutiere” și poate „constitui[, singură,] temeiul pentru neîndeplinirea condiției de acordare prevăzute la articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din [Legea privind cetățenia], fără ca gradul de alcoolemie să fie determinant”.

67

Guvernul austriac a arătat, în observațiile sale scrise, că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă), în cadrul procedurii prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din Legea privind cetățenia coroborat cu articolul 10 alineatul (1) punctul 6 din această lege, trebuie să se țină seama de comportamentul global al solicitantului cetățeniei, în special de încălcările pe care acesta le‑a săvârșit. Problema determinantă ar fi aceea de a se stabili dacă este vorba despre acte ilicite care permit să se concluzioneze că acest solicitant va încălca și în viitor dispoziții esențiale adoptate în scopul protecției împotriva pericolelor pentru viață, sănătate, siguranță sau liniștea și ordinea publice ori pentru protejarea altor interese juridice prevăzute la articolul 8 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

68

În această privință, trebuie amintit că, fiind o justificare a unei decizii care determină pierderea statutului de cetățean al Uniunii conferit resortisanților statelor membre prin articolul 20 TFUE, noțiunile de „ordine publică” și de „siguranță publică” trebuie interpretate strict, întinderea lor neputând fi, de altfel, determinată în mod unilateral de statele membre fără controlul instituțiilor Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 82).

69

Curtea a considerat astfel că noțiunea de „ordine publică” presupune, în orice caz, pe lângă perturbarea ordinii sociale pe care o constituie orice încălcare a legii, existența unei amenințări reale, actuale și suficient de grave care afectează un interes fundamental al societății. În ceea ce privește noțiunea de „siguranță publică”, din jurisprudența Curții reiese că această noțiune acoperă atât securitatea internă a unui stat membru, cât și securitatea sa externă și că, prin urmare, atingerea adusă funcționării instituțiilor și a serviciilor publice esențiale, precum și amenințarea privind supraviețuirea populației, ca și riscul unei perturbări grave a relațiilor externe sau a conviețuirii în pace a popoarelor ori atingerea adusă intereselor militare pot afecta siguranța publică (Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 83 și jurisprudența citată).

70

În speță, trebuie arătat că, ținând seama de natura și de gravitatea celor două contravenții menționate la punctul 66 din prezenta hotărâre, precum și de cerința ca noțiunile de „ordine publică” și de „siguranță publică” să fie interpretate în mod strict, nu rezultă că JY reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă care afectează un interes fundamental al societății sau o atingere adusă siguranței publice a Republicii Austria. Desigur, aceste contravenții constituie o încălcare a dispozițiilor referitoare la normele de circulație rutieră, care aduce atingere siguranței rutiere. Cu toate acestea, atât din observațiile scrise prezentate de JY, cât și din răspunsul guvernului austriac la o întrebare adresată de Curte în ședință reiese că cele două contravenții, care, de altfel, au condus la amenzi relativ minime de 112 euro și, respectiv, de 300 de euro, nu erau de natură să determine retragerea permisului de conducere al lui JY și, prin urmare, să îi interzică acesteia din urmă să conducă un autovehicul pe drumurile publice.

71

Nu se poate considera că încălcările normelor de circulație rutieră, sancționabile prin simple amenzi administrative, sunt de natură să demonstreze că persoana răspunzătoare pentru aceste încălcări constituie o amenințare la adresa ordinii publice și a siguranței publice care să poată justifica definitivarea pierderii statutului său de cetățean al Uniunii. Acest lucru este cu atât mai valabil cu cât, în speță, încălcările menționate au condus la amenzi administrative minore și nu au privat‑o pe JY de dreptul de a continua să conducă un autovehicul pe drumurile publice.

72

Trebuie adăugat, de altfel, că, în ipoteza în care instanța de trimitere ar constata că, în conformitate cu asigurarea privind acordarea cetățeniei austriece, aceasta din urmă a fost deja acordată persoanei interesate, asemenea încălcări nu ar putea, în sine, să determine o retragere a naturalizării.

73

Astfel, în raport cu consecințele importante asupra situației lui JY – în ceea ce privește, în special, desfășurarea normală a vieții sale de familie și profesionale – pe care le are decizia de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei austriece, care are ca efect definitivarea pierderii statutului de cetățean al Uniunii, rezultă că această decizie nu este proporțională cu gravitatea încălcărilor săvârșite de persoana menționată.

74

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 20 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că autoritățile naționale competente și, dacă este cazul, instanțele naționale ale statului membru gazdă sunt obligate să verifice dacă decizia de revocare a asigurării privind acordarea cetățeniei acestui stat membru, care definitivează pierderea statutului de cetățean al Uniunii pentru persoana în cauză, este compatibilă cu principiul proporționalității în raport cu consecințele pe care le are asupra situației acestei persoane. Această cerință de compatibilitate cu principiul proporționalității nu este îndeplinită atunci când o asemenea decizie are la bază contravenții la normele de circulație rutieră, care, potrivit dreptului național aplicabil, determină o simplă sancțiune pecuniară.

75

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară: