I. Introducere

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

B. Dreptul italian

III. Istoricul cauzei

A. Recalcularea de către Parlament a pensiilor pentru vechime în muncă sau a pensiilor de urmaș ale recurenților

B. Procedura în fața Tribunalului

IV. Procedura în fața Curții, concluziile părților și alte situații survenite după încheierea procedurii scrise

V. Apreciere

A. Menținerea obiectului litigiului și a interesului de a exercita acțiunea în pofida înlocuirii deciziilor în litigiu?

B. Cu privire la recursuri

1. Cu privire la temeiul juridic al adoptării deciziilor în litigiu și cu privire la diferențierea dreptului în raport cu fondul și cuantumul acestuia

2. Cu privire la compatibilitatea punerii în aplicare a Deciziei nr. 14/2018 de către Parlament cu normele și principiile de grad superior ale dreptului Uniunii

a) Cu privire la principiile securității juridice și încrederii legitime, precum și cu privire la dreptul de proprietate

b) Cu privire la proporționalitate

3. Cu privire la competența autorului deciziilor în litigiu

4. Cu privire la motivarea deciziilor în litigiu

5. Cu privirea la acțiunea în prima instanță a doamnei Panusa

6. Concluzie intermediară

C. Cu privire la acțiunile în fața Tribunalului

D. Concluzie intermediară

VI. Cheltuielile de judecată

A. Cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs

B. Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță

VII. Concluzie

1.

Anterior instituirii unui sistem de pensii unitar pentru deputații din Parlamentul European, aceștia puteau beneficia, în cazul în care regimul național ce li se aplica nu prevedea nicio pensie sau în cazul în care cuantumul și/sau condițiile pensiei prevăzute nu erau identice cu cele aplicabile membrilor parlamentului național din statul membru în care au fost aleși, de o pensie de la bugetul Uniunii, ale cărei cuantum și condiții erau identice cu cele aplicabile pensiei membrilor parlamentului național din statul membru în care au fost aleși.

2.

Prezentele proceduri de recurs au la bază situația foștilor deputați din Parlament aleși în Italia sau a urmașilor acestora, ale căror pensii și, respectiv, pensii de urmaș (denumite în continuare „pensii”) depindeau potrivit acestei reguli, denumită de Tribunal „regula privind pensia identică”, de cuantumul și de condițiile pensiei foștilor deputați italieni.

3.

Prezentele proceduri de recurs gravitează în jurul chestiunii dacă în aplicarea acestei „reguli privind pensia identică” Parlamentul a redus în mod întemeiat pensiile de care beneficiau deja recurenții, în condițiile în care Oficiul președinției Camerei Deputaților din Italia dispusese la rândul său reducerea pensiilor foștilor deputați italieni.

4.

Alături de întrebarea dacă Tribunalul a respins în mod întemeiat acțiunile recurenților împotriva deciziilor corespunzătoare ale Parlamentului se ridică întrebarea dacă în prezentele proceduri se mențin obiectul litigiului și interesul recurenților de a exercita acțiunea. Astfel, deciziile în litigiu ale Parlamentului au fost între timp înlocuite de noi decizii ca urmare a unei noi modificări a situației juridice din Italia.

5.

Examinarea prezentelor recursuri va revela că aceste două întrebări sunt indisolubil legate între ele. Astfel, erorile de drept invocate de recurenți se dovedesc a fi determinante în ceea ce privește atât legalitatea hotărârilor atacate și a deciziilor în litigiu, cât și problema referitoare la dispariția obiectului prezentelor proceduri.

6.

Normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European (denumite în continuare „Normele CID”), în versiunea în vigoare până la 14 iulie 2009 ( 2 ), prevedeau în anexa III, printre altele:

„Articolul 1

(1)   Toți membrii Parlamentului European au dreptul la o pensie pentru vechime în muncă.

(2)   Până la stabilirea unui regim comunitar de pensie definitiv pentru toți membrii Parlamentului European și în cazul în care regimul național nu prevede nicio pensie sau în cazul în care nivelul și/sau condițiile pensiei prevăzute nu sunt identice cu cele aplicabile membrilor parlamentului național din statul membru pentru care membrul în cauză a fost ales, se plătește o pensie provizorie, la cererea membrului în cauză, din bugetul Uniunii Europene, secțiunea Parlament.

Articolul 2

(1)   Nivelul și modalitățile pensiei provizorii sunt identice cu cele ale pensiei pe care o primesc membrii camerei inferioare din statul membru pentru care membrul în cauză al Parlamentului European a fost ales.

(2)   Orice membru care beneficiază de dispozițiile articolului 1 alineatul (2) trebuie, la aderarea la acest regim, să plătească la bugetul Uniunii Europene o contribuție astfel calculată încât să echivaleze în final cu contribuția pe care o plătește un membru al camerei inferioare din statul membru în care a fost ales, în conformitate cu dispozițiile naționale.

Articolul 3

(1)   Cererile de afiliere la prezentul regim provizoriu de pensii trebuie să fie prezentate în termen de douăsprezece luni de la începerea mandatului.

La expirarea acestui termen, afilierea la regimul de pensii intră în vigoare în prima zi a lunii în care a fost primită cererea.

(2)   Cererile pentru plata pensiei trebuie depuse în termen de șase luni de la nașterea acestui drept.

La expirarea acestui termen, pensia este plătită din prima zi a lunii în care a fost primită cererea.

[…]”

7.

Statutul deputaților în Parlamentul European a fost adoptat prin Decizia 2005/684/CE, Euratom a Parlamentului European din 28 septembrie 2005 de adoptare a Statutului deputaților în Parlamentul European (în continuare „Statutul deputaților”) ( 3 ) și a intrat în vigoare la 14 iulie 2009, prima zi a celei de a șaptea legislaturi.

8.

Prin Decizia din 19 mai și 9 iulie 2008, Biroul Parlamentului European a adoptat Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European ( 4 ). În conformitate cu articolul 73 din Normele de aplicare a Statutului deputaților, acestea au intrat în vigoare la data intrării în vigoare a Statutului deputaților, și anume la 14 iulie 2009.

9.

La articolul 74 din Normele de aplicare a Statutului deputaților se precizează că, sub rezerva dispozițiilor tranzitorii prevăzute în titlul IV din acestea, în special a articolului 75, Normele CID devin caduce în ziua intrării în vigoare a Statutului deputaților.

10.

Articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților, referitor printre altele la pensii, astfel cum a fost modificat prin Decizia Biroului Parlamentului European din 13 decembrie 2010 de modificare a Normelor de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European ( 5 ), prevede:

„(1)   Pensia de soț supraviețuitor, pensia de invaliditate, pensia suplimentară de invaliditate acordată copiilor aflați în întreținere și pensia pentru vechime în muncă atribuite în temeiul anexelor I, II și III la Normele CID sunt vărsate în continuare, în conformitate cu anexele menționate, persoanelor care au beneficiat de aceste prestații înainte de data intrării în vigoare a statutului.

În cazul în care un fost deputat care primește pensia de invaliditate decedează după data de 14 iulie 2009, pensia de urmaș se plătește soțului/soției supraviețuitor/supraviețuitoare, partenerului/partenerei stabil(e) sau copiilor aflați în întreținerea deputatului respectiv, sub rezerva respectării condițiilor menționate în anexa I la Normele CID.

(2)   Rămâne dobândit, în conformitate cu anexa III menționată mai sus, dreptul la pensia pentru vechime în muncă dobândit înainte de data intrării în vigoare a statutului. Persoanele care au dobândit drepturi în cadrul acestui regim de pensii beneficiază de o pensie calculată pe baza drepturilor dobândite în conformitate cu anexa III menționată mai sus, cu condiția să îndeplinească condițiile prevăzute în acest scop de legislația internă a statului membru respectiv și să fi depus cererea menționată la articolul 3 alineatul (2) din anexa III de mai sus.”

11.

Potrivit considerentului (7) al Normelor de aplicare a Statutului deputaților, „în cadrul dispozițiilor tranzitorii, este necesar să se asigure persoanelor care beneficiază de anumite prestații acordate în baza Normelor CID posibilitatea de a beneficia de acestea și ulterior abrogării acestor dispoziții, în conformitate cu principiul încrederii legitime. De asemenea, trebuie garantată protecția drepturilor la pensie câștigate în baza Normelor CID înainte de intrarea în vigoare a statutului […]”.

12.

La 12 iulie 2018, Ufficio di Presidenza della Camera dei deputati (Oficiul președinției Camerei Deputaților, Italia) a adoptat Decizia nr. 14/2018, având ca obiect o nouă stabilire a cuantumului alocațiilor viagere și a părții de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, precum și a prestațiilor de urmaș, referitoare la anii de mandat efectuați până la 31 decembrie 2011 (denumită în continuare „Decizia nr. 14/2018”).

13.

Articolul 1 din Decizia nr. 14/2018 prevede:

„1.   Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumurile alocațiilor viagere, directe și de urmaș, și ale părților de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, directe și de urmaș, pentru care drepturile au fost dobândite pe baza reglementării în vigoare la 31 decembrie 2011, se calculează conform noilor modalități prevăzute în prezenta decizie.

2.   Noul calcul menționat la alineatul precedent se efectuează prin înmulțirea cuantumului contribuției individuale cu coeficientul de transformare aferent vârstei deputatului la data la care acesta a dobândit dreptul la alocația viageră sau la prestația ocupațională prorata.

3.   Se aplică coeficienții de transformare prevăzuți în tabelul 1, anexat la prezenta decizie.

4.   Cuantumul alocațiilor viagere, directe și de urmaș, și al părților de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, directe și de urmaș, recalculate în conformitate cu prezenta decizie, nu poate în niciun caz să depășească cuantumul alocației viagere, directă sau de urmaș, sau al părții de alocație viageră a prestației ocupaționale, directă sau de urmaș, prevăzute pentru fiecare deputat de regulamentul în vigoare la data începerii mandatului parlamentar.

5.   Cuantumul alocațiilor viagere, directe și de urmaș, și al părților de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, directe și de urmaș, recalculate în conformitate cu prezenta decizie, nu pot în niciun caz să fie inferioare cuantumului calculat prin înmulțirea cuantumului contribuțiilor individuale plătite de un deputat care și‑a exercitat mandatul parlamentar numai în cea de a XVII‑a legislatură, reevaluat în conformitate cu articolul 2 de mai jos, cu coeficientul de transformare corespunzător vârstei de 65 de ani în vigoare la 31 decembrie 2018.

6.   În cazul în care, în urma noului calcul efectuat în sensul prezentei decizii, noul cuantum al alocațiilor viagere, directe și de urmaș, și al părților de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, directe și de urmaș, se reduce cu mai mult de 50 % în raport cu cuantumul alocației viagere, directă sau de urmaș, și al părții de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, directă sau de urmaș, prevăzute pentru fiecare deputat de regulamentul în vigoare la data începerii mandatului parlamentar, cuantumul minim determinat în temeiul alineatului 5 este majorat cu jumătate.

7.   Oficiul președinției, la propunerea Colegiului deputaților chestori, poate crește cu până la maximum 50 % cuantumul alocațiilor viagere, directe și de urmaș, și al părților de alocație viageră a prestațiilor ocupaționale prorata, directe și de urmaș, recalculate în conformitate cu prezenta decizie, în favoarea persoanelor care solicită acest lucru și care îndeplinesc următoarele condiții:

8.   Documentația care dovedește îndeplinirea condițiilor menționate la alineatul 7 trebuie prezentată de solicitant la momentul depunerii cererii și, ulterior, până la data de 31 decembrie a fiecărui an.”

14.

Toți recurenții sunt foști membri ai Parlamentului aleși în Italia sau urmași ai acestora, care beneficiază de pensii în conformitate cu articolele 1 și 2 din anexa III la Normele CID coroborate cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților.

15.

Conform articolului 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID, cuantumul acestor pensii se calculează după modelul stabilit de normele pentru calcularea pensiilor foștilor deputați italieni. Această dispoziție prevede că „nivelul și modalitățile pensiei provizorii sunt identice cu cele ale pensiei pe care o primesc membrii camerei inferioare din statul membru pentru care membrul în cauză al Parlamentului European a fost ales”.

16.

Potrivit afirmațiilor Parlamentului din procedura în fața Tribunalului, nivelul pensiilor deputaților italieni a fost calculat până în anul 2012 ținând seama de perioada de plată a contribuțiilor, iar nu de nivelul acestora. Începând cu 1 ianuarie 2012, acest sistem a fost înlocuit de o metodă de calcul bazată pe contribuții. Întrucât această modificare s‑a referit numai la drepturile la pensie dobândite după 1 ianuarie 2012, ea nu a avut niciun efect asupra situației foștilor deputați italieni din Parlament. Astfel, dat fiind că Normele CID au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Statutului deputaților la 14 iulie 2009, nu a mai fost posibil ulterior să se dobândească drepturi la pensie pe baza anexei III la acestea.

17.

După cum a mai arătat Parlamentul în procedura în fața Tribunalului, Oficiul președinției Camerei Deputaților din Italia a decis însă, odată cu adoptarea Deciziei nr. 14/2018, să recalculeze și nivelul pensiilor foștilor deputați italieni pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2011 conform unui sistem bazat pe contribuții. În acest temei, organismul italian competent a redus semnificativ de la 1 ianuarie 2019 pensiile unui număr mare de foști deputați italieni.

18.

La 16 octombrie 2018, Ufficio di Presidenza del Senato (Oficiul președinției Senatului, Italia) a introdus prin Decizia nr. 6/2018 o normă nouă similară.

19.

Numeroase persoane afectate au contestat apoi Decizia nr. 14/2018 în fața Consiglio di giurisdizione della Camera dei deputati (Consiliul de jurisdicție al Camerei Deputaților) și Decizia nr. 6/2018 în fața comitetului competent al Senatului italian.

20.

Recurenții în cauzele C‑198/21 P și C‑391/21 P, precum și o parte dintre recurenții în cauza C‑725/20 P dobândiseră dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Statutului deputaților la 14 iulie 2009; alți recurenți în cauza C‑725/20 P au dobândit dreptul la pensie abia de la momentul intrării în vigoare a acestuia. Toate drepturile la pensie care fac obiectul prezentelor recursuri fuseseră însă dobândite de beneficiari anterior adoptării Deciziei 14/2018 de către Oficiul președinției Camerei Deputaților.

21.

Prin adăugarea unui comentariu cu privire la fișele de pensii din luna ianuarie 2019, Parlamentul i‑a avertizat pe recurenți că valoarea pensiei lor a fost revizuită în aplicarea deciziilor adoptate recent de Oficiile președinției Camerei Deputaților și a Senatului din Italia și că acest nou calcul ar putea eventual conduce la recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat.

22.

Printr‑o notă nedatată a șefului Unității „Remunerație și drepturi sociale ale deputaților” din cadrul Direcției Generale (DG) Finanțe a Parlamentului, anexată la fișele de pensii ale recurenților din luna februarie 2019, Parlamentul i‑a informat pe recurenți că serviciul său juridic a confirmat aplicabilitatea automată a Deciziei nr. 14/2018 asupra situației lor. Această notă adăuga că, de îndată ce primește informațiile necesare din partea Camera dei deputati (Camera Deputaților, Italia), Parlamentul va notifica recurenților noua stabilire a cuantumului pensiei lor și va efectua recuperarea eventualei diferențe pe parcursul următoarelor douăsprezece luni. În fine, recurenții au fost informați că stabilirea definitivă a cuantumului pensiei lor va fi adoptată printr‑un act formal împotriva căruia se poate introduce plângere în temeiul articolului 72 din Normele de aplicare a Statutului deputaților sau acțiune în anulare în conformitate cu articolul 263 TFUE.

23.

Prin notele din aprilie 2019, șeful Unității „Remunerație și drepturi sociale ale deputaților” din cadrul DG Finanțe a Parlamentului i‑a informat pe recurenți că, astfel cum anunțase în nota sa din februarie 2019, cuantumul pensiei lor va fi ajustat în aplicarea articolului 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID coroborat cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților, în conformitate cu Decizia nr. 14/2018. Notele menționate precizau de asemenea că cuantumul pensiilor recurenților va fi ajustat începând din luna aprilie 2019 (și cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2019), în aplicarea proiectelor de stabilire a noilor cuantumuri ale pensiilor transmise în anexă la aceste scrisori (în continuare „prima recalculare”). În fine, aceleași note le acordau recurenților un termen de 30 de zile de la primirea lor pentru a‑și prezenta observațiile. În absența unor astfel de observații, efectele acestor note se consideră definitive și pot determina printre altele restituirea sumelor primite în mod necuvenit pentru lunile ianuarie‑martie 2019.

24.

La 23 mai 2019, domnul Falqui, recurentul în cauza C‑391/21 P, a transmis Parlamentului observațiile sale. Prin scrisoarea din 8 iulie 2019, șeful Unității „Remunerație și drepturi sociale ale deputaților” din cadrul DG Finanțe a Parlamentului i‑a comunicat domnului Falqui că observațiile sale nu modifică poziția Parlamentului, iar recalcularea pensiei sale prin nota din luna aprilie 2019 este astfel definitivă.

25.

Recurenții au introdus acțiuni în fața Tribunalului și au solicitat în special să se considere inexistente sau nule notele menționate la punctul 23 din prezentele concluzii sau, în ceea ce îl privește pe domnul Falqui, scrisoarea Parlamentului menționată la punctul 24 din prezentele concluzii (denumite în continuare „deciziile în litigiu”).

26.

Parlamentul a solicitat în special respingerea acțiunilor ca fiind în parte inadmisibile și în parte nefondate.

27.

De asemenea, Parlamentul a solicitat Tribunalului suspendarea judecării cauzelor până la decizia Consiliului de jurisdicție al Camerei Deputaților sesizat cu privire la validitatea Deciziei nr. 14/2018.

28.

Tribunalul nu a admis această cerere, a respins acțiunile prin Hotărârea din 15 octombrie 2020, Coppo Gavazzi și alții/Parlamentul (T‑389/19-T‑394/19, T‑397/19, T‑398/19, T‑403/19, T‑404/19, T‑406/19, T‑407/19, T‑409/19-T‑414/19, T‑416/19-T‑418/19, T‑420/19-T‑422/19, T‑425/19-T‑427/19, T‑429/19-T‑432/19, T‑435/19, T‑436/19, T‑438/19-T‑442/19, T‑444/19-T‑446/19, T‑448/19, T‑450/19-T‑454/19, T‑463/19 și T‑465/19, EU:T:2020:494) (denumită în continuare „Hotărârea Coppo Gavazzi”), prin Hotărârea din 10 februarie 2021, Santini și alții/Parlamentul (T‑345/19, T‑346/19, T‑364/19-T‑366/19, T‑372/19-T‑375/19 și T‑385/19, EU:T:2021:78) (denumită în continuare „Hotărârea Santini”), și prin Hotărârea din 5 mai 2021, Falqui/Parlamentul (T‑695/19, EU:T:2021:242) (denumită în continuare „Hotărârea Falqui”) (denumite în continuare, împreună, „hotărârile atacate”), și i‑a obligat pe reclamanții din primă instanță la plata cheltuielilor de judecată.

29.

Prin înscrisurile depuse la 28 decembrie 2020 (cauza C‑725/20 P), la 29 martie 2021 (cauza C‑198/21 P) și la 24 iunie 2021 (cauza C‑391/21 P), recurenții au introdus recurs împotriva hotărârilor atacate.

30.

Cei 34 de recurenți în cauza C‑725/20 P, enumerați în anexa la prezentele concluzii ( 6 ), contestă Hotărârea Coppo Gavazzi în măsura în care aceasta se referă la fiecare dintre ei. Această hotărâre a fost pronunțată în 49 de cauze conexate; în măsura în care afectează cele 15 cauze neenumerate în anexă, nu face obiectul prezentei proceduri de recurs.

31.

Recurenții în cauza C‑725/20 P solicită Curții:

32.

Recurenții în cauza C‑198/21 P solicită Curții:

33.

Recurentul în cauza C‑391/21 P solicită Curții:

34.

Parlamentul solicită, în toate cele trei cauze, respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

35.

După încheierea fazei scrise în prezentele proceduri de recurs, părțile au prezentat Curții, în vederea continuării procedurii, documente cu privire la recalcularea pensiilor foștilor deputați sau ale urmașilor acestora la nivel național și la nivelul Parlamentului.

36.

Este vorba în primul rând despre deciziile Oficiilor președinției Camerei Deputaților și a Senatului din Italia, în fața cărora au fost atacate deciziile nr. 14/2018 și nr. 6/2018 (a se vedea punctul 19 de mai sus), respectiv decizia nr. 4/2021 a Consiliul de jurisdicție al Camerei Deputaților din 23 decembrie 2021, precum și decizia nr. 253/2021 a Consiglio di Garanzia del Senato (Consiliul de garantare al Senatului, Italia) din 12 ianuarie 2022.

37.

Prin decizia nr. 4/2021, nedefinitivă, din 23 decembrie 2021 a Consiliul de jurisdicție al Camerei Deputaților, acesta a constatat nelegalitatea parțială a deciziei nr. 14/2018. Această constatare a nelegalității parțiale s‑a referit la modalitățile de recalculare a pensiilor persoanelor interesate. Decizia a fost în schimb rezervată în ceea ce privește alte chestiuni juridice repuse în discuție de reclamanți.

38.

De asemenea, părțile au adus la cunoștința Curții decizia nr. 150/2022 a Oficiului președinției Camerei Deputaților din Italia din 3 martie 2022, prin care pensiile foștilor deputați italieni, vizați de decizia nr. 14/2018, au fost recalculate încă o dată cu efect retroactiv începând cu 1 ianuarie 2019, ca urmare a deciziei nr. 4/2021 a Consiliului de jurisdicție al Camerei Deputaților.

39.

În fine, părțile au comunicat Curții că, începând cu 1 ianuarie 2019, Parlamentul a calculat încă o dată, de asemenea cu efect retroactiv (în continuare „a doua recalculare”), pensiile recurenților ca urmare a Deciziei nr. 150/2022 a Oficiului președinției Camerei Deputaților din Italia prin deciziile din lunile septembrie‑noiembrie 2022.

40.

În urma acestei a doua recalculări, pensiile anumitor recurenți au fost din nou majorate complet la nivelul inițial anterior primei recalculări. În cazul altor recurenți, pensiile au rămas în schimb în continuare la un nivel inferior celui de dinaintea primei recalculări.

41.

O parte dintre recurenți au atacat la Tribunal deciziile Parlamentului privind a doua recalculare a pensiilor lor în aplicarea deciziei nr. 150/2022 a Oficiului președinției Camerei Deputaților din Italia ( 7 ). Procedurile respective sunt în prezent suspendate până la soluționarea prezentei proceduri de recurs.

42.

Curtea a suspendat prezentele proceduri de recurs până la a doua recalculare a pensiilor recurenților de către Parlament ca urmare a deciziei nr. 150/2022 a Oficiului președinției Camerei Deputaților din Italia și le‑a repus apoi pe rol.

43.

De asemenea, ea a întrebat părțile dacă este posibil ca prezentele proceduri de recurs să fi rămas fără obiect ca urmare a înlocuirii deciziilor atacate prin deciziile Parlamentului menționate la punctele 39-42 de mai sus cu privire la a doua recalculare a pensiilor recurenților. Toate părțile din prezentele proceduri de recurs consideră că nu este cazul.

44.

În temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta a decis să nu organizeze o ședință de audiere a pledoariilor.

45.

Așa cum arătam în introducere, prezentele proceduri de recurs aduc în discuție problema dacă Tribunalul a confirmat în mod întemeiat faptul că în aplicarea „regulii privind pensia identică”, în conformitate cu articolele 1 și 2 din anexa III la Normele CID coroborate cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților, Parlamentul a redus în mod întemeiat începând cu 1 ianuarie 2019 pensiile recurenților care beneficiau deja de pensie, după ce Oficiul președinției Camerei Deputaților din Italia dispusese la rândul său prin decizia nr. 14/2018 reducerea pensiilor foștilor deputați italieni începând cu 1 ianuarie 2019.

46.

Astfel cum aminteam de asemenea în partea introductivă, se pune în plus problema dacă se mențin obiectul prezentelor recursuri și interesul recurenților de a exercita acțiunea, în condițiile în care deciziile în litigiu au fost între timp înlocuite de deciziile menționate la punctele 39-42 de mai sus ale Parlamentului cu privire la a doua recalculare a pensiilor recurenților.

47.

Numai înlocuirea deciziilor în litigiu nu determină automat dispariția obiectului prezentelor proceduri și nici pierderea interesului recurenților de a exercita acțiunea.

48.

Menținerea sau dispariția acestora depinde în schimb de aspectul dacă, în cadrul prezentelor recursuri, este posibil să se clarifice în mod definitiv dacă modificări ale situației juridice naționale potrivit articolului 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID coroborat cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților determină automat modificarea pensiilor pentru vechime în muncă ale foștilor membri ai Parlamentului vizați de aceste norme (A).

49.

Pentru a stabili acest lucru este indicat să se examineze mai întâi, în lumina motivelor de recurs invocate, legalitatea hotărârilor atacate. În acest context se va revela că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept, în special atunci când a confirmat compatibilitatea reducerii pensiilor recurenților cu normele și cu principiile de rang superior ale dreptului Uniunii (B).

50.

Cu ocazia examinării în final a acțiunilor în primă instanță va trebui apoi să se analizeze dacă este posibil ca o asemenea compatibilitate să fie verificată independent de conținutul respectiv al deciziei naționale, pe care Parlamentul trebuie să o pună în aplicare în cadrul „regulii privind pensia identică”. Dacă acest lucru nu este posibil, acțiunile în discuție în prezenta procedură vor fi rămas fără obiect în fața Tribunalului ca urmare a înlocuirii deciziilor în litigiu (C).

51.

Atât recurenții, cât și Parlamentul consideră că, în pofida înlocuirii deciziilor în litigiu, în prezentele recursuri se mențin obiectul litigiului și interesul recurenților de a exercita acțiunea. Ei susțin că, în raport cu deciziile în litigiu, noile decizii ale Parlamentului au modificat numai cuantumul pensiilor recurenților. Pe fond ele se întemeiază însă pe aceeași opinie juridică potrivit căreia Parlamentul a recalculat în mod corect pensiile recurenților, mai întâi pe baza Deciziei nr. 14/2018, iar apoi pe baza Deciziei nr. 150/2022 a Oficiului președinției Camerei Deputaților (a se vedea punctul 38 de mai sus). Prin urmare, ei sunt interesați ca în cadrul prezentelor proceduri Curtea să clarifice dacă această aplicare dinamică a „regulii privind pensia identică” este legală.

52.

Obiectul litigiului și interesul de a exercita acțiunea trebuie să se mențină de la momentul formulării acțiunii până la pronunțarea hotărârii judecătorești, în caz contrar nemaifiind necesară pronunțarea asupra fondului. Aceasta presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o ( 8 ).

53.

În diverse împrejurări, Curtea a recunoscut că interesul unui reclamant de a exercita acțiunea nu dispare neapărat ca urmare a faptului că actul atacat de acesta a încetat să producă efecte în cursul procedurii ( 9 ). Interesul de a exercita acțiunea se poate menține, în special pentru a evita riscul repetării nelegalității de care se pretinde că este afectat actul atacat ( 10 ). Menținerea interesului de a exercita acțiunea amintit trebuie să fie apreciată în raport cu împrejurările cazului din speță ( 11 ). În special în privința riscului de repetare este necesar să se demonstreze în mod precis și concret existența unui risc de repetare a nelegalității invocate ( 12 ).

54.

Într‑adevăr, la prima vedere acesta este cazul în speță. Astfel, Parlamentul consideră că există o legătură cu modificarea dispozițiilor italiene privind pensiile și se preconizează, așadar, și punerea în aplicare a unor modificări viitoare, astfel încât nelegalitatea pretinsă se va repeta. Așa cum arătam la punctul 37, Decizia nr. 4/2021 a Consiliului de jurisdicție al Camerei Deputaților, prin care s‑a constatat nelegalitatea parțială a Deciziei nr. 14/2018, nu este încă definitivă. Drept urmare, există bineînțeles posibilitatea ca în Italia să aibă loc o nouă modificare a situației juridice, pe care Parlamentul o va pune în aplicare din nou, iar prin aceasta se produce repetarea.

55.

În plus, situația din speță se caracterizează prin faptul că, în punerea în aplicare a Deciziei nr. 150/2022 a Oficiului președinției Camerei Deputaților (a se vedea punctul 38 de mai sus), Parlamentul a recalculat a doua oară cuantumul pensiilor recurenților în raport cu deciziile în litigiu inițiale și a repetat, așadar, încă o dată nelegalitatea invocată de recurenți. Așa cum arătam la punctul 41, o parte dintre recurenți au atacat la Tribunal noile decizii ale Parlamentului adoptate în această etapă, iar Tribunalul a suspendat procedurile respective până la soluționarea prezentelor recursuri.

56.

Prin urmare, nu se încalcă nici principiul economiei procesuale dacă în cadrul prezentului recurs se clarifică pe cât posibil chestiunea de principiu dacă Parlamentul putea recalcula pensiile recurenților în aplicarea Deciziei nr. 14/2018 și a Deciziei nr. 150/2022 care i‑a succedat celei dintâi. Astfel, în acest mod, Tribunalul ar putea ține seama de soluția Curții în cadrul acțiunilor împotriva deciziilor prin care au fost înlocuite deciziile în litigiu.

57.

Aceasta presupune însă să existe posibilitatea de a clarifica în cadrul prezentelor proceduri de recurs chestiunea de principiu menționată. Această posibilitate depinde de aspectul dacă poate fi clarificată într‑un caz individual, independent de conținutul concret al reglementărilor italiene și al deciziilor respective ale Parlamentului, chestiunea dacă trimiterea la dreptul italian este dinamică. Examinarea care urmează va demonstra că acest lucru nu este posibil.

58.

Independent de aceasta, examinarea va revela modul în care vor trebui să procedeze Tribunalul în cadrul examinării acțiunilor pendinte împotriva deciziilor prin care au fost înlocuite deciziile în litigiu și Parlamentul cu ocazia noii analize a aplicabilității deciziilor naționale în cadrul „regulii privind pensia identică”, astfel încât să acționeze în conformitate cu dreptul Uniunii.

59.

În opinia recurenților, Tribunalul a săvârșit o serie de erori de drept atunci când a confirmat în hotărârile atacate legalitatea deciziilor în litigiu.

60.

În primul rând, el a pierdut din vedere faptul că, din momentul intrării în vigoare a Statutului deputaților, Normele CID au încetat să mai constituie un temei juridic pentru adoptarea unor noi decizii ( 13 ) și a reținut eronat în drept o diferențiere între dreptul la pensie în raport cu fondul acestuia, pe de o parte, și cu cuantumul său, pe de altă parte ( 14 ) (1). Apoi, a confirmat în mod neîntemeiat că reducerea pensiilor recurenților prin deciziile în litigiu nu încalcă principiile de rang superior ale dreptului Uniunii ( 15 ) (2). În fine, Tribunalul a statuat în mod eronat în drept că deciziile în litigiu au fost adoptate de organismul competent al Parlamentului (3) și că au fost suficient motivate ( 16 ) (4). În cauza C‑725/20 P recurenții invocă în plus faptul că Tribunalul a considerat în mod neîntemeiat că acțiunea doamnei Panusa este inadmisibilă ( 17 ) (5).

61.

Recurenții susțin că Tribunalul a pierdut din vedere faptul că, din momentul intrării în vigoare a Statutului deputaților, Normele CID nu au mai constituit un temei juridic pentru adoptarea de noi decizii. Cu alte cuvinte, trimiterea la dreptul italian nu a mai fost dinamică de la acest moment. În plus, ei consideră că Tribunalul a fost în eroare când a făcut diferența între dobândirea dreptului la pensie în raport cu fondul și cuantumul acestuia.

62.

Aceste obiecții trebuie respinse.

63.

Tribunalul a constatat astfel în mod corect că, deși, potrivit articolului 74 din Normele de aplicare a Statutului deputaților, Normele CID au fost abrogate la data intrării în vigoare a acestui statut, și anume la 14 iulie 2019, „regula privind pensia identică” prevăzută în anexa III la Normele CID a continuat să se aplice cu titlu tranzitoriu în conformitate cu articolul 74 coroborat cu articolul 75 din normele de aplicare.

64.

De asemenea, Tribunalul a statuat în mod corect că atât articolul 75 alineatul (1), cât și articolul 75 alineatul (2) din Normele de aplicare a Statutului deputaților garantau persoanelor interesate continuarea plății pensiei (pentru cei care beneficiau de pensie anterior intrării în vigoare a statutului) sau menținerea drepturilor corespunzătoare (pentru cei care au beneficiat de pensie abia de la intrarea în vigoare a statutului) „în conformitate cu anexa III la Normele CID”. Așa cum am amintit deja, articolul 2 alineatul (1) din această anexă prevede că „nivelul și modalitățile pensiei provizorii sunt identice cu cele ale pensiei pe care o primesc membrii camerei inferioare din statul membru pentru care membrul în cauză al Parlamentului European a fost ales”.

65.

Pornind de la această dispoziție, Tribunalul a statuat fără a săvârși o eroare de drept că nivelul și modalitățile pensiilor persoanelor interesate continuă în principiu să depindă și după intrarea în vigoare a Statutului deputaților de nivelul și modalitățile pensiilor primite de membrii camerei inferioare din statul membru pentru care persoanele interesate au fost alese în Parlamentul European ( 18 ).

66.

Or, trimiterea la regimul național de la articolul 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID coroborat cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților este în principiu dinamică în măsura în care această dispoziție garantează membrilor interesați ai Parlamentului numai un drept la pensie în cuantumul primit de foștii deputați naționali. În schimb, această reglementare nu garantează în sine pensia sau dreptul la o pensie într‑un anumit cuantum sau în cuantumul pensiei primite de persoanele interesate la un anumit moment, de exemplu la momentul dobândirii drepturilor, astfel cum susțin cu titlu subsidiar recurenții.

67.

Este, așadar, logic să se considere mai întâi că modificările regimului național se pot eventual reflecta și într‑o modificare a pensiilor foștilor deputați vizați din Parlament. Astfel cum în mod corect a constatat Tribunalul prin trimitere la dispoziția imperativă a articolului 2 din anexa III la Normele CID, Parlamentului nu îi rămâne nicio marjă de apreciere pentru un mod de calcul autonom al pensiilor persoanelor interesate.

68.

Așa cum a declarat Tribunalul însuși, acest lucru este însă valabil numai sub rezerva respectării normelor de drept al Uniunii de rang superior, inclusiv a principiilor generale ale dreptului și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, după cum a clarificat Tribunalul, Parlamentul, în calitate de instituție a Uniunii, este obligat ca la punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID coroborat cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților să respecte dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din aceasta ( 19 ). În plus, prin trimiterea din această anexă, regimul instituit pentru foștii deputați italieni este încorporat în dreptul Uniunii în scopul aplicării sale în cazul foștilor deputați din Parlament și este, prin urmare, necesar să fie conform cu normele de rang superior ale acestuia. Această încorporare înseamnă că Parlamentul nu poate aplica pur și simplu în mod automat o dispoziție națională care poate constitui o ingerință în drepturile dobândite. Dimpotrivă, el trebuie să verifice de la caz la caz dacă poate pune în aplicare o reducere care poate însemna o ingerință în drepturile dobândite sau dacă o asemenea reducere încalcă normele și principiile de rang superior ale dreptului Uniunii.

69.

Recurenții reproșează totuși Parlamentului că nu a realizat o asemenea verificare înainte de punerea în aplicare a Deciziei nr. 14/2018 și că prin aplicarea automată a acestei decizii a adus atingere în mod disproporționat drepturilor dobândite de ei, încălcând astfel principiile securității juridice și încrederii legitime, precum și dreptul de proprietate (a) și principiul proporționalității (b). În mod eronat, Tribunalul nu a ținut seama de acest lucru.

70.

În principiu, actele normative de modificare a unei dispoziții legislative se aplică, în lipsa unei prevederi contrare, efectelor viitoare ale unor situații care au apărut sub incidența normei vechi. Numai în situațiile apărute și constituite definitiv sub incidența normei precedente, care instituie drepturi dobândite, lucrurile nu stau astfel ( 20 ).

71.

Un drept este considerat dobândit atunci când faptul generator al acestuia s‑a produs înainte de modificarea legislativă. În schimb, dreptul al cărui fapt constitutiv nu s‑a produs sub incidența legislației care a fost modificată nu se consideră drept dobândit, ci numai o vocație ( 21 ).

72.

În privința pensiilor vizate în speță ale recurenților care au fost reduse, nu mai este astfel vorba despre vocații, ci despre drepturi dobândite. Într‑adevăr, faptul generator al drepturilor recurenților la aceste pensii, și anume îndeplinirea condițiilor pentru pensionare și pentru plata pensiei, exista deja în persoana recurenților la momentul adoptării Deciziei nr. 14/2018, deoarece la acest moment ei își primeau deja pensiile (a se vedea punctul 20 de mai sus) ( 22 ).

73.

Astfel cum a stabilit deja Curtea, nu există niciun principiu de drept al Uniunii potrivit căruia drepturile dobândite nu mai pot fi modificate sau reduse în nicio împrejurare. Totuși, există doar posibilitatea de a modifica asemenea drepturi în anumite împrejurări, dacă interesele aflate în joc sunt suficient ponderate ( 23 ), cu alte cuvinte dacă este respectat principiul proporționalității ( 24 ).

74.

Nici dreptul de proprietate, care cuprinde prestații sociale garantate de lege, nu asigură un drept la o pensie într‑un anumit cuantum, și nu poate fi nici restrâns decât dacă acest lucru este justificat și necesar în interesul general ( 25 ).

75.

Recurenții invocă totuși faptul că Tribunalul a confirmat în mod eronat în speță compatibilitatea deciziilor în litigiu cu principiul proporționalității, pe care au pus‑o în discuție deja în primă instanță. Restrângerile substanțiale ale drepturilor lor sunt excesive în raport cu obiectivele urmărite, iar măsura italiană este necoerentă întrucât vizează în mod special foștii deputați naționali, cărora le impune sacrificii disproporționate în comparație cu alți pensionari.

76.

Astfel, Decizia nr. 14/2018 nu introduce o reducere procentuală a pensiilor respective sau a taxei de solidaritate. Dimpotrivă, ea prevede o recalculare retroactivă completă a acestor pensii pe baza unui mod de calcul absolut nou și a unor criterii noi. Acestea nu mai au la bază indemnizațiile din timpul mandatului, ci contribuțiile plătite, însă nu ține suficient seama nici de ele.

77.

Această recalculare îi afectează în mod disproporționat pe foștii deputați în comparație cu alți pensionari. Astfel, în Italia a fost introdus pentru prima oară un regim bazat pe contribuții în anul 1995, dar și aici numai prorata, fiind aplicat majorității lucrătorilor abia din anul 2012. Prin Decizia nr. 14/2018, acest sistem a fost în schimb aplicat foștilor deputați cu titlu retroactiv pentru perioade cu mult anterioare (în cazul foștilor deputați din Parlament, începând din anul 1979). În acest context, recurenții au susținut în mod expres în prima instanță că Decizia nr. 14/2018 este o măsură pur simbolică, motivată politic, care vizează numai foștii deputați, în scopul de a‑i „pedepsi”, potențialul său de economisire fiind neglijabil în raport cu deficitul bugetar din Italia.

78.

Recurenții consideră că Parlamentul ar fi trebuit să verifice aceste elemente înainte de a aplica Decizia nr. 14/2018 în cazul lor. În lipsa unei asemenea verificări este imposibil să se examineze compatibilitatea aplicării acestei decizii cu principiile de rang superior ale dreptului Uniunii și în special cu principiul proporționalității, precum și să se examineze dacă reducerile realizate aduc atingere substanței drepturilor dobândite de recurenți.

79.

Parlamentul ar fi omis să efectueze o asemenea verificare și s‑a mulțumit să confirme aplicabilitatea „automată” a Deciziei nr. 14/2018 în cazul recurenților (a se vedea punctul 22 de mai sus). Aprobând acest lucru, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

80.

Recurentul în cauza C‑391/21 P susține în plus că nu există nicio legătură suficientă între reducerea pensiilor recurenților plătite de la bugetul Uniunii, pe de o parte, și obiectivul urmărit de punere în aplicare a măsurilor de economisire în favoarea bugetului italian, pe de altă parte.

81.

Ultimul argument trebuie în sine respins. Astfel, dispozițiile articolelor 1 și 2 din anexa III la Normele CID coroborate cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților prevăd – așa cum arătam la punctele 66 și 67 – uniformitatea pensiilor foștilor deputați din Parlament vizați de acest regim cu pensiile foștilor deputați naționali. Prin urmare, în raport cu „regula privind pensia identică” trebuie să poată exista în principiu și un obiectiv considerat legitim în dreptul național și care să fie avut în vedere ca obiectiv legitim.

82.

După cum a arătat deja Curtea într‑un alt context, problema dacă o măsură națională de reducere este compatibilă cu dreptul Uniunii și dacă este în special proporțională trebuie soluționată totuși în cadrul unei examinări cuprinzătoare a conținutului concret al acestei măsuri, a economiei și a contextului său.

83.

Astfel, în Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, Curtea a constatat că măsurile naționale care au stat la baza acestei hotărâri, de reducere a remunerațiilor din respectiva cauză, prevedeau o reducere limitată a cuantumului remunerației, până la concurența unui anumit procent care varia în funcție de nivelul acesteia. În plus, ele nu au vizat numai reclamanții din litigiul principal, ci diferiți titulari de funcții publice și persoane care exercitau funcții în sectorul public, printre care se numărau reprezentanți ai puterilor legislativă, executivă și judecătorească. Pentru acest motiv, Curtea a concluzionat că aceste măsuri nu pot fi considerate că au fost adoptate în mod special cu privire reclamanții din litigiul principal, fiind, dimpotrivă, similare unor măsuri generale, prin care se urmărea ca totalitatea membrilor funcției publice naționale să contribuie la efortul de austeritate dictat de imperativele de reducere a deficitului excesiv al bugetului de stat portughez. În concluzie, Curtea a constatat că reducerile respective au avut caracter temporar ( 26 ).

84.

Nici Parlamentul și nici Tribunalul nu au realizat în speță o verificare pe baza acestui criteriu.

85.

Prin urmare, mai întâi Tribunalul a reținut astfel în mod corect că nu este competent să examineze compatibilitatea Deciziei nr. 14/2018 cu dreptul italian, însă poate constata dacă prin aplicarea prevederilor acestei decizii Parlamentul a încălcat dreptul Uniunii ( 27 ). Acest lucru înseamnă că trebuie să se analizeze dacă restrângerea respectă conținutul esențial al dreptului de proprietate al reclamanților, dacă răspunde unui obiectiv de interes general și dacă este necesară în acest scop ( 28 ).

86.

După aceea, Tribunalul a considerat totuși că faptul că Parlamentul nu a efectuat această verificare nu are nicio incidență în acele cauze. Într‑adevăr, o astfel de verificare nu constituie o formalitate procedurală obligatorie pe care Parlamentul ar fi fost obligat să o îndeplinească înainte de adoptarea deciziilor în litigiu. Dimpotrivă, ceea ce contează este ca efectele concrete ale acestor decizii să nu aducă atingere conținutului esențial al dreptului de proprietate al reclamanților ( 29 ).

87.

Totuși, nu acesta este cazul, pentru că reducerile urmăreau obiectivul legitim de a diminua cheltuielile publice de la bugetul italian; Decizia nr. 14/2018 cuprinde două clauze pentru situații excepționale, dintre care una a fost aplicată mai multor recurenți, iar noile cuantumuri ale pensiilor, precum și modul de calcul al acestora sunt raportate la contribuțiile individuale și la mandatele recurenților ( 30 ). Tribunalul a făcut trimitere ( 31 ) în cadrul examinării legalității deciziilor în litigiu la verificarea efectuată în legătură cu dreptul de proprietate, respectiv a realizat ( 32 ) în speță această verificare.

88.

Recurenții susțin în mod întemeiat că această argumentație a Tribunalului este afectată de mai multe erori de drept.

89.

Astfel, în primul rând, este eronată opinia Tribunalului conform căreia este irelevant faptul că Parlamentul nu a verificat dacă aplicarea Deciziei nr. 14/2018 în cazul recurenților încalcă principiile de rang superior ale dreptului Uniunii, fiind în ultimă analiză relevant numai dacă acesta este cazul sau nu, aspect pe care Tribunalul îl poate pur și simplu examina el însuși. Această opinie nu ține seama de faptul că, astfel cum demonstram la punctul 68, prin trimiterea la dreptul național din cuprinsul articolului 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID, legiuitorul a creat în sarcina Parlamentului o obligație de verificare autonomă. Potrivit acesteia, Parlamentul trebuie să verifice în cadrul acestei reglementări, anterior aplicării unei dispoziții naționale care poate constitui o ingerință în drepturile dobândite, dacă această ingerință este compatibilă cu dispozițiile și principiile de rang superior ale dreptului Uniunii.

90.

Într‑adevăr, afirmația Tribunalului conform căreia Parlamentul nu a realizat o asemenea verificare este eronată în fapt. Astfel, serviciul juridic al Parlamentului a realizat o verificare sumară a proporționalității Deciziei nr. 14/2018. Acest lucru rezultă de la punctul 13 din avizul acestui serviciu, pe care recurenții l‑au depus la Tribunal.

91.

Cu toate acestea, Parlamentul nu a pus acest aviz la dispoziția recurenților, astfel încât Tribunalul a ținut seama în mod neîntemeiat de el în analiza motivării deciziilor în litigiu (a se vedea în această privință punctele 107-109 de mai jos). Prin urmare, Parlamentul nu poate ține seama de avizul menționat ca dovadă pentru verificarea compatibilității aplicării Deciziei nr. 14/2018 cu dreptul Uniunii. În plus, examinarea de către serviciul juridic a proporționalității acestei decizii este în orice caz insuficientă. Astfel, acesta s‑a limitat să arate la un punct că aceeași decizie prevede un cuantum minim al pensiei, precum și două clauze pentru situații excepționale. Așa cum demonstrează exemplul analizat la punctul 83, o astfel de verificare sumară este insuficientă pentru a constata dacă punerea în aplicare a acestei reglementări naționale este conformă cu dreptul Uniunii. Dimpotrivă, în acest scop este necesar să se verifice în cadrul unei analize cuprinzătoare a reglementării naționale dacă aceasta nu este arbitrară, precum și dacă ea este rezonabilă și coerentă.

92.

În primul rând însă, opinia în discuție a Tribunalului nu ține seama de propria competență a acestuia. S‑a stabilit astfel că instanțele Uniunii nu pot substitui în niciun caz motivarea autorului actului atacat cu propria motivare ( 33 ).

93.

Cu toate acestea, modul în care Tribunalul a procedat în cauză este convergent tocmai cu o asemenea substituire a motivării. Astfel, pentru a respinge motivele invocate pe fond, Tribunalul s‑a întemeiat pe o apreciere care nu se regăsește în motivarea deciziilor în litigiu și care acoperă astfel o lacună existentă în aceasta. Or, procedând astfel, Tribunalul a depășit limitele controlului său ( 34 ).

94.

Și, în fine, verificarea compatibilității deciziilor în litigiu cu dreptul Uniunii, în special în privința proporționalității măsurilor naționale puse în aplicare prin aceste decizii, realizată autonom de către Tribunal, fără a avea în vedere o motivare corespunzătoare a Parlamentului, este în orice caz insuficientă în raport cu criteriul prezentat la punctul 83 de mai sus. Astfel, așa cum relevă exemplul dat la acel punct și după cum am explicat deja la punctul 91, o asemenea verificare impune o analiză precisă și cuprinzătoare a măsurii naționale ce trebuie pusă în aplicare în raport cu contextul și cu impactul ei concret, pentru a constata dacă nu este arbitrară, precum și dacă este rezonabilă și coerentă. Numai constatarea generală că măsura are drept obiectiv rigoarea bugetară și că prevede clauze pentru situații excepționale nu satisface acest criteriu.

95.

Din cele de mai sus rezultă că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept întrucât a confirmat compatibilitatea deciziilor în litigiu cu normele și principiile de rang superior ale dreptului Uniunii. Prin urmare, motivele întemeiate pe aceste erori sunt admisibile.

96.

Ținând seama de importanța fundamentală a compatibilității deciziilor în litigiu cu dreptul Uniunii, temeinicia acestor motive determină prin sine însăși nulitatea hotărârilor atacate. Totodată, având în vedere în special acțiunile în fața Tribunalului împotriva deciziilor care au înlocuit deciziile în litigiu (a se vedea punctul 41 de mai sus), este oportun să se examineze cu titlu subsidiar și celelalte motive invocate de recurenți.

97.

Recurenții în cauzele C‑725/20 P și C‑198/21 P susțin că Tribunalul a săvârșit încă o eroare de drept întrucât a confirmat competența șefului Unității „Remunerație și drepturi sociale ale deputaților” din cadrul Direcției Generale (DG) Finanțe a Parlamentului de a adopta deciziile în litigiu. Recurenții au invocat în prima instanță faptul că aceste decizii ar fi trebuit să fie adoptate mai degrabă de Biroul Parlamentului European.

98.

Tribunalul a respins această critică cu motivarea următoare:

„Or, în răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, Parlamentul a arătat, cu dovezi justificative, că șeful Unității «Remunerație și drepturi sociale ale deputaților» din cadrul DG Finanțe a acestei instituții a fost desemnat ordonator de credite subdelegat pentru linia bugetară 1030, referitoare la pensiile pentru limită de vârstă menționate în anexa III la Normele CID, prin Decizia FINS/2019-01 a directorului general al Finanțelor Parlamentului din 23 noiembrie 2018. În plus, în conformitate cu articolul 73 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1046, decizia FINS/2019-01 prevede în mod expres că această subdelegare de competență îl autorizează pe șeful Unității «Remunerație și drepturi sociale ale deputaților» din cadrul DG Finanțe a Parlamentului să procedeze în special la stabilirea angajamentelor juridice și a angajamentelor bugetare, la lichidarea cheltuielilor și la ordonanțarea plăților, dar și la estimarea creanțelor, la constatarea drepturilor de recuperat și la emiterea de ordine de recuperare.” ( 35 )

99.

În lumina acestor considerații, Tribunalul a reținut că, „[c]ontrar celor susținute de reclamanți, șeful Unității «Remunerație și drepturi sociale ale deputaților» din cadrul DG Finanțe a Parlamentului avea, prin urmare, competența să adopte deciziile atacate” ( 36 ).

100.

Din motivarea Tribunalului, redată la punctul 98, care doar repetă conținutul deciziei FINS/2019-01, nu rezultă însă de ce Tribunalul a considerat că șeful unității avea competența să adopte deciziile în litigiu. Din aceasta nu reiese în special de ce în opinia Tribunalului transferul de competență realizat prin decizia FINS/2019-01 include și competența de a verifica compatibilitatea punerii în aplicare a unei măsuri naționale de reducere cu dreptul Uniunii, măsură care determină o ingerință în drepturile dobândite de foștii deputați în Parlament. Răspunsul la această întrebare nu rezultă nici din simpla lecturare a deciziei FINS/2019-01. Motivarea Tribunalului nu permite, așadar, Curții să controleze dacă Tribunalul a confirmat în mod corect competența șefului de unitate respectiv de a adopta deciziile în litigiu. În realitate, în aceasta nu se pot identifica motivele pe care Tribunalul își întemeiază această opinie.

101.

În consecință, rezultă că hotărârea atacată este afectată de un viciu de motivare. O asemenea insuficiență a motivării se examinează din oficiu ( 37 ). Prin urmare, argumentul recurenților este întemeiat în măsura în care ei invocă în mod corect faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept când le‑a respins argumentul referitor la competența autorului deciziilor în litigiu ( 38 ).

102.

Cu toate acestea, Curtea și‑ar putea întemeia anularea hotărârilor atacate numai pe viciul de motivare pe care l‑a constatat din oficiu dacă l‑a pus anterior în discuția părților ( 39 ). Dat fiind că, potrivit constatărilor de la punctul 96, hotărârile atacate trebuie însă anulate pentru alte motive, concluziile părților în această privință nu mai sunt necesare.

103.

Recurenții în cauzele C‑725/20 P și C‑198/21 P invocă apoi faptul că Tribunalul a reținut în mod eronat că deciziile în litigiu sunt suficient motivate. Dimpotrivă, aceste decizii sunt afectate de un viciu de motivare întrucât Parlamentul nu a documentat verificarea compatibilității punerii în aplicare a Deciziei nr. 14/2018 cu dreptul Uniunii.

104.

Tribunalul și‑a întemeiat în esență opinia conform căreia deciziile în litigiu sunt suficient motivate pe faptul că în aceste decizii s‑a putut identifica temeiul lor juridic, precum și pe opinia Parlamentului potrivit căreia Decizia nr. 14/2018 se aplică recurenților în temeiul articolului 2 alineatul (1) din anexa III la Normele CID coroborat cu articolul 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților ( 40 ).

105.

Această analiză a Tribunalului se întemeiază pe considerația că Parlamentul nu mai trebuia să realizeze nicio altă verificare a compatibilității cu dreptul Uniunii a aplicării Deciziei nr. 14/2018 în cazul recurenților. Astfel cum am arătat la punctul 89, această considerație este însă necorespunzătoare.

106.

Dimpotrivă, Tribunalul trebuia să verifice înainte de adoptarea deciziilor în litigiu și să motiveze în cuprinsul lor de ce consideră că aceste decizii sunt compatibile cu dreptul de rang superior al Uniunii, în special cu principiul proporționalității. În lipsa unor elemente corespunzătoare care să fi permis Tribunalului să efectueze un control de legalitate în acest sens, fără a substitui aprecierea Parlamentului cu propria sa apreciere (a se vedea punctul 93 de mai sus), motivarea deciziilor în litigiu a fost insuficientă.

107.

Acesta este cazul cu atât mai mult cu cât recurenții au invocat în mod întemeiat că Tribunalul a ținut seama în mod eronat în cadrul aprecierii referitoare la motivarea deciziilor în litigiu de avizul Serviciului juridic al Parlamentului, în care proporționalitatea Deciziei nr. 14/2018 a fost tratată, chiar dacă nu suficient, cel puțin sumar (punctele 90 și 91 de mai sus) ( 41 ). În realitate, acest aviz nu a fost anexat la aceste decizii, iar Parlamentul nu l‑a pus la dispoziția recurenților. El a fost menționat doar în mod indirect față de aceștia. Astfel, nota anexată la fișele lor de pensii din luna februarie 2019 (a se vedea punctul 22 de mai sus) și la care se face referire în deciziile în litigiu menționa doar că Serviciul juridic al Parlamentului a confirmat aplicarea automată a Deciziei nr. 14/2018 în cazul recurenților. Totuși, această notă nici nu trimitea direct la avizul Serviciului juridic și nici nu menționa că putea fi consultat și unde putea fi consultat ( 42 ).

108.

Într‑adevăr, s‑a statuat că motivarea unui act trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său ( 43 ). Un document a cărui existență este „ghicită” de destinatarii unei decizii și pe care trebuie să și‑l procure ei înșiși nu poate fi însă considerat ca făcând parte din contextul cunoscut al acestei decizii. Acest lucru trebuie să fie valabil chiar și atunci când destinatarii prezintă documentul respectiv în procedura din fața instanțelor Uniunii. Astfel, chiar dacă această împrejurare dovedește că ei și l‑au procurat ulterior, el nu poate fi adus ca probă a faptului că decizia inițială era suficient motivată la momentul la care a fost notificat destinatarilor, relevant pentru începutul termenului de introducere a acțiunii.

109.

Instanța Uniunii poate ține seama în cadrul controlului de legalitate a unei decizii de precizările furnizate ulterior de autorul său numai dacă acestea completează o motivare ce este deja suficientă în sine ( 44 ). Astfel cum tocmai am demonstrat, în speță motivarea inițială nu a fost însă suficientă.

110.

În concluzie, respingerea de către Tribunal a viciului de motivare a deciziilor în litigiu este eronată în drept.

111.

În fine, recurenții în cauza C‑725/20 P invocă și faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a respins ca inadmisibilă acțiunea în primă instanță a doamnei Panusa în cauza T‑453/19 pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea, întrucât în cazul doamnei Panusa decizia în litigiu nu a determinat reducerea cuantumului pensiei sale de urmaș ( 45 ).

112.

Potrivit recurenților, doamna Panusa este totuși interesată să se clarifice chestiunea pusă în discuție în ședința din fața Tribunalului, și anume dacă pensia sa de urmaș trebuie calculată pe baza anexei I la Normele CID, iar nu pe baza anexei III la Normele CID, cum s‑a întâmplat până acum. Dacă calculul se face pe baza anexei I, pensia sa de urmaș poate avea astfel un cuantum mai mare.

113.

Astfel cum în mod corect răspunde Parlamentul în replică, Hotărârea Coppo Gavazzi nu conține însă nicio mențiune că doamna Panusa a invocat în prima instanță faptul că pensia sa de urmaș ar trebui calculată pe baza anexei I la Normele CID. Din câte se poate constata, în cererea introductivă în primă instanță a doamnei Panusa nici nu figurează vreun motiv în acest sens. În ceea ce privește menționarea de către doamna Panusa a ședinței din fața Tribunalului, trebuie amintit că, potrivit articolului 84 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Doamna Panusa nu invocă însă asemenea elemente.

114.

Drept urmare, argumentul doamnei Panusa din prezenta procedură de recurs trebuie respins ca inadmisibil întrucât în procedura de recurs este inadmisibilă invocarea unor motive noi care nu au fost invocate în procedura în primă instanță ( 46 ).

115.

Din ansamblul considerațiilor de mai sus rezultă că toate hotărârile atacate din toate cauzele conexate care au făcut obiectul acestor hotărâri și al prezentelor proceduri de recurs sunt viciate în drept și trebuie anulate, cu excepția Hotărârii Coppo Gavazzi, în măsura în care vizează cauza T‑453/19, Panusa/Parlamentul.

116.

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

117.

Această situație se regăsește în prezenta cauză.

118.

Acest lucru rezultă mai ales din examinarea motivului conform căruia Tribunalul a confirmat în mod eronat că reducerea pensiilor recurenților prin deciziile în litigiu nu încalcă principiile de rang superior ale dreptului Uniunii și în special principiul proporționalității (a se vedea punctele 75-95 de mai sus).

119.

Astfel cum a rezultat din examinarea acestui motiv, Tribunalul a reținut în mod eronat că este irelevant faptul că Parlamentul nu a verificat compatibilitatea aplicării Deciziei nr. 14/2018 cu dreptul Uniunii (a se vedea punctul 89 de mai sus). Dimpotrivă, din jurisprudența Curții reiese că conformitatea cu dreptul Uniunii a unei măsuri de reducere luate de un stat membru trebuie verificată în cadrul unei analize detaliate a conținutului concret al acestei măsuri, precum și a economiei și a contextului său (a se vedea punctele 82 și 83 de mai sus).

120.

Din această jurisprudență rezultă însă cu necesitate și faptul că o atare verificare trebuie efectuată de la caz la caz ținând seama de respectiva măsură concretă.

121.

Așa cum am explicat deja, Decizia nr. 14/2018, care a fost pusă în aplicare prin deciziile în litigiu, a fost între timp modificată la nivel național, iar deciziile în litigiu au fost înlocuite de noi decizii ale Parlamentului (a se vedea punctele 35-41 de mai sus). Prin urmare, verificarea conformității deciziilor în litigiu cu dreptul Uniunii nu mai poate aduce recurenților niciun avantaj. Acțiunile în primă instanță împotriva acestor decizii au rămas, așadar, fără obiect.

122.

Tribunalul va trebui în schimb să examineze în cadrul acțiunilor împotriva noilor decizii ale Parlamentului (a se vedea punctul 41 de mai sus) dacă anterior adoptării acestor decizii Parlamentul a realizat o verificare suficientă a conformității cu dreptul Uniunii a noilor dispoziții italiene puse în aplicare prin aceste decizii. În caz negativ ar trebui să anuleze respectivele decizii ale Parlamentului. Parlamentul ar putea ulterior să realizeze verificarea care se impune, iar, dacă va confirma că punerea în aplicare a dispozițiilor naționale este conformă cu dreptul Uniunii, va trebui să adopte noi decizii în scopul punerii în aplicare a acestor dispoziții față de foștii deputați interesați, decizii care vor putea face la rândul lor obiectul unei control de către Tribunalul.

123.

Așa cum explicam la punctul 41, noile decizii ale Parlamentului privind a doua recalculare a pensiilor au fost atacate numai de o parte dintre recurenți. Dacă în urma examinării acțiunilor corespunzătoare se va dovedi că aceste decizii trebuie anulate, Parlamentul ar trebui totuși să verifice conformitatea cu dreptul Uniunii a celei de a doua recalculări nu numai în privința foștilor deputați care au introdus acțiuni împotriva acestei a doua recalculări. Dimpotrivă, în conformitate cu articolul 266 TFUE, Parlamentul ar trebui să verifice conformitatea cu dreptul Uniunii a punerii în aplicare a noilor dispoziții italiene în cazul tuturor deputaților interesați și să modifice în mod corespunzător, după caz, toate deciziile referitoare la aceștia. Astfel, ar fi nelegal ca Parlamentul să plătească în continuare foștilor deputați, cel puțin pentru viitor, pensii reduse, deși instanța Uniunii a constatat nelegalitatea reducerilor respective, chiar dacă constatarea a privit alți foști deputați.

124.

Din cele ce precedă rezultă că acțiunile recurenților în fața Tribunalului, cu excepția acțiunii în cauza T‑453/19, au rămas fără obiect.

125.

Conform articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat sau atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1), care se aplică în procedura de recurs în conformitate cu articolul 184 alineatul (1), partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

126.

Întrucât a căzut în pretenții în raport cu recurenții, cu excepția doamnei Panusa, Parlamentul trebuie obligat, potrivit cererii lor, la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți, cu excepția doamnei Panusa, în procedura de recurs. În schimb, doamna Panusa trebuie obligată la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Parlament în procedura de recurs pe care Parlamentul le‑a suportat pro parte în legătură cu recursul doamnei Panusa.

127.

Întrucât hotărârile atacate trebuie anulate, Curtea este obligată să se pronunțe și asupra repartizării cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în primă instanță, cu excepția procedurii în cauza T‑453/19, Panusa/Parlamentul, în privința căreia se menține decizia privind cheltuielile de judecată a primei instanțe.

128.

Articolul 149 din Regulamentul de procedură, care se aplică procedurii de recurs în conformitate cu articolul 190 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, prevede că, în cazul în care constată că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 142 din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1), cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Curții în cazul în care nu se pronunță asupra fondului.

129.

Prezenta analiză a revelat că acțiunile în primă instanță au rămas fără obiect, precum și că Tribunalul a confirmat în mod eronat legalitatea deciziilor în litigiu, deși Parlamentul nu a verificat compatibilitatea acestor decizii cu dreptul Uniunii. Ținând seama de acest fapt, Parlamentul trebuie obligat la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți în procedurile în primă instanță, cu excepția celor efectuate de doamna Panusa.

130.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să hotărască în cauza C‑725/20 P după cum urmează:

131.

De asemenea, propunem Curții să hotărască în cauza C‑198/21 P după cum urmează:

132.

În ultimul rând, propunem Curții să hotărască în cauza C‑391/21 P după cum urmează: