1.

În temeiul Directivei EEM ( 2 ), anumite proiecte trebuie să facă obiectul unei autorizări, precum și, în prealabil, al unei evaluări a efectelor asupra mediului, și anume al unui studiu al efectelor semnificative pe care le pot avea asupra mediului și al unei participări a publicului. În cazul în care proiectul ar putea aduce atingere speciilor strict protejate de Directiva habitate ( 3 ) sau de Directiva păsări ( 4 ), aceste efecte trebuie să fie luate în considerare cu ocazia evaluării efectelor asupra mediului.

2.

În urma redeschiderii unei cariere în Regiunea Valonă din Belgia, prezenta procedură ridică problema dacă autoritățile competente pot totuși, chiar înainte de evaluarea efectelor asupra mediului, să autorizeze derogări de la normele de protecție a unor specii strict protejate. Nici Directiva habitate, nici Directiva păsări, nici dreptul belgian și valon aplicabil nu prevăd, în ceea ce privește deciziile de derogare de la normele de protecție a speciilor, o evaluare a efectelor asupra mediului sau o participare a publicului. Cu toate acestea, potrivit instanței de trimitere, autorizația în materie de protecție a speciilor care face obiectul prezentului litigiu este o condiție practic necesară pentru realizarea unui proiect în sensul Directivei EEM, astfel încât această directivă s‑ar putea opune unei asemenea decizii anticipate.

3.

Considerentul (2) al Directivei EEM precizează finalitatea evaluării efectelor asupra mediului:

„[…] Efectele asupra mediului trebuie luate în considerare cât mai devreme posibil în toate procesele de planificare tehnică și luare de decizii.”

4.

Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva EEM definește sintagma „aprobare de dezvoltare” [a se citi „autorizație”] ca fiind „decizia autorității sau a autorităților competente care împuternicesc inițiatorul proiectului să își realizeze proiectul”.

5.

Articolul 2 alineatele (1)-(3) din Directiva EEM reglementează statutul evaluării efectelor asupra mediului în procedura de autorizare:

„(1)   Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că, înaintea acordării autorizației, proiectele care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, în temeiul, între altele, al naturii, al dimensiunii și al localizării lor, fac obiectul unei cereri de aprobare de dezvoltare [a se citi «cereri de autorizare»] și al unei evaluări a efectelor lor. Respectivele proiecte sunt definite la articolul 4.

(2)   Evaluarea efectelor asupra mediului poate fi integrată în cadrul procedurilor existente de autorizare a proiectelor în statele membre sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, în cadrul altor proceduri sau în cadrul procedurilor care urmează a fi stabilite în conformitate cu obiectivele prezentei directive.

(3)   Statele membre pot prevedea o procedură unică pentru a îndeplini cerințele prezentei directive și ale Directivei [IPPC] ( 5 ).”

6.

Evaluarea efectelor asupra mediului este descrisă în detaliu la articolul 3 din Directiva EEM:

„Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie și evaluează într‑o manieră corespunzătoare, în funcție de fiecare caz și în conformitate cu articolele 4-12, efectele directe și indirecte ale unui proiect asupra următorilor factori:

7.

Conform articolului 4 alineatul (1) din Directiva EEM și punctului 19 din anexa I la aceasta, carierele care au o suprafață de exploatare de mai mult de 25 de hectare trebuie să fie considerate întotdeauna proiecte care pot avea efecte semnificative asupra mediului. Prin urmare, efectele lor asupra mediului trebuie să fie examinate în mod obligatoriu în temeiul directivei.

8.

Articolul 5 alineatul (1) și punctul 3 din anexa IV la Directiva EEM prevăd că inițiatorul proiectului furnizează, într‑o formă corespunzătoare, descrierea elementelor de mediu care ar putea fi afectate în mod semnificativ de către proiectul propus, cuprinzând în special fauna și flora.

9.

Articolul 6 din Directiva EEM conține principalele dispoziții cu privire la participarea publicului:

„(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că autoritățile care ar putea fi interesate de un proiect, prin natura responsabilităților lor specifice în materie de mediu, au posibilitatea să emită un aviz cu privire la informațiile furnizate de inițiatorul proiectului și la solicitarea de aprobare de dezvoltare [a se citi «cererea de autorizare»]. […]

(2)   Publicul este informat […] cu privire la următoarele aspecte [de la început] […] de îndată ce informațiile pot fi furnizate în limite rezonabile:

(3)   Statele membre se asigură că următoarele elemente sunt puse la dispoziția publicului interesat, în termene rezonabile:

(4)   Publicului interesat trebuie să i se ofere de la început ocazii efective de a participa la procedurile de adoptare a deciziilor privind mediul prevăzute la articolul 2 alineatul (2) și, în acest scop, trebuie să aibă dreptul de a exprima observații și opinii destinate autorității sau autorităților competente atunci când toate opțiunile sunt posibile și înainte de luarea unei decizii asupra solicitării de aprobare de dezvoltare [a se citi «cererii de autorizare»].

(5) […]”

10.

Importanța evaluării efectelor asupra mediului pentru procedura de autorizare a fost stabilită la articolul 8 din Directiva EEM:

„Rezultatele consultărilor și informațiile adunate în temeiul articolelor 5, 6 și 7 sunt luate în considerare în cadrul procedurii de aprobare de dezvoltare [a se citi «autorizare»].”

11.

Articolul 11 din Directiva EEM cuprinde norme privind căile de atac împotriva deciziilor care intră sub incidența dispozițiilor privind participarea publicului din această directivă:

„(1)   Statele membre se asigură, în conformitate cu sistemul legislativ intern aplicabil, că membrii publicului interesat:

au acces la o cale de atac în fața unei instanțe judiciare sau a unui organism independent sau imparțial instituit în conformitate cu legea, prin care este contestată legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența dispozițiilor privind participarea publicului din prezenta directivă.

(2)   Statele membre stabilesc stadiul în care pot fi contestate deciziile, acțiunile sau omisiunile.

(3)   Statele membre stabilesc ce înseamnă interes suficient și încălcarea unui drept în conformitate cu obiectivul de a acorda un acces amplu la justiție al publicului interesat. […]”

12.

Totodată, prezintă interes reformarea articolului 2 alineatul (3) din Directiva EEM, care a fost introdusă prin Directiva 2014/52 ( 7 ), neaplicabilă încă prezentei proceduri:

„(3)   Pentru proiectele în cazul cărora obligația de a efectua evaluări ale efectelor asupra mediului decurge simultan din prezenta directivă și din [Directiva habitate] și/sau din [Directiva păsări], statele membre se asigură, după caz, că sunt prevăzute proceduri coordonate și/sau comune care îndeplinesc cerințele respectivelor dispoziții juridice din dreptul Uniunii.

Pentru proiectele în cazul cărora obligația de a efectua evaluări ale efectelor asupra mediului decurge simultan din prezenta directivă și din alte dispoziții juridice din dreptul Uniunii decât cele din directivele menționate la primul paragraf, statele membre pot prevedea proceduri coordonate și/sau comune.

În cadrul procedurii coordonate menționate la primul și al doilea paragraf, statele membre depun eforturi pentru a coordona diversele evaluări individuale ale impactului unui anumit proiect asupra mediului, prevăzute de dreptul relevant al Uniunii, desemnând în acest scop o autoritate, fără a aduce atingere eventualelor dispoziții juridice relevante din dreptul Uniunii contrare celor prevăzute în prezenta directivă.

În cadrul procedurii comune menționate la primul și al doilea paragraf, statele membre depun eforturi pentru a realiza o singură evaluare a impactului unui anumit proiect asupra mediului, prevăzută de dreptul relevant al Uniunii, fără a aduce atingere eventualelor dispoziții juridice relevante din dreptul Uniunii contrare celor prevăzute în prezenta directivă.

Comisia furnizează orientări în ceea ce privește instituirea eventualelor proceduri coordonate sau comune pentru proiectele în cazul cărora obligația de a efectua evaluări decurge simultan din prezenta directivă sau din [Directiva habitate, Directiva‑cadru privind apa ( 8 ), Directiva păsări sau Directiva privind emisiile industriale] ( 9 ).”

13.

Articolele 12 și 13, precum și anexa IV la Directiva habitate impun instituirea unui sistem de protecție riguroasă în ceea ce privește anumite specii de animale și de plante, care interzice numeroase forme de afectare a acestor specii. Articolul 16 autorizează, în anumite condiții, derogarea de la aceste norme de protecție.

14.

Articolele 5 și 9 din Directiva păsări prevăd norme similare în privința tuturor speciilor de păsări europene.

15.

La 4 noiembrie 2008, societatea pe acțiuni Sagrex a introdus o cerere de eliberare a unui permis unic având ca obiect repunerea în exploatare a carierei de la Bossimé, săparea unui tunel între carierele de la Bossue și Lives‑sur‑Meuse, instalarea unei benzi transportoare în cariera din Lives‑sur‑Meuse și construirea unei rampe de încărcare a barjelor pe malul râului Meuse din Regiunea Valonă din Belgia. Proiectul cuprinde o suprafață de peste 50 de hectare.

16.

La 12 mai 2010, Département de la nature et des forêts (Departamentul pentru Natură și Păduri din Regiunea Valonă, Belgia) a emis un aviz nefavorabil, pentru motivul că acest proiect nu ținea seama de obligațiile de protecție a speciilor.

17.

La 15 aprilie 2016, Sagrex a prezentat o cerere de derogare de la măsurile de protecție a speciilor, la care a anexat un studiu intitulat „Distrugerea habitatului și deplasările speciilor de plante pentru exploatarea carierei de la Bossimé”. La 27 iunie 2016, inspectorul general al Departamentului pentru Natură și Păduri a acordat derogarea solicitată și, în consecință, a autorizat Sagrex să aducă atingere diferitor specii de animale și de plante indicate, precum și habitatelor acestora, în schimbul punerii în aplicare a anumitor măsuri de atenuare enumerate de aceasta. Acesta este actul atacat.

18.

La 30 septembrie 2016, Sagrex a depus planuri de modificare și o completare ulterioară a studiului privind efectele în cadrul cererii de eliberare a unui permis unic.

19.

În perioada cuprinsă între 21 noiembrie și 21 decembrie 2016, a fost efectuată o consultare publică cu privire la proiectul modificat, care a suscitat numeroase reclamații.

20.

La 21 decembrie 2016, Departamentul pentru Natură și Păduri a emis un aviz favorabil, în anumite condiții, cu privire la cererea de eliberare a unui permis unic. Acest aviz se întemeiază printre altele pe următoarele motive:

„Întrucât, prin recomandările preluate în dosarul de cerere, prin obligațiile care decurg din derogarea de la 27 iunie 2016 și în condițiile reluate mai jos, efectele semnificative ale acestui proiect în materie de conservare a naturii pot fi aduse la un nivel acceptabil, având în vedere în special compensațiile; […]”

21.

La 25 septembrie 2017, ministrul competent din Regiunea Valonă a refuzat totuși permisul unic. Împotriva acestei decizii, societatea‑mamă a Sagrex, Cimenteries CBR SA, a introdus o acțiune în anulare, care însă a fost respinsă prin hotărârea din 14 mai 2020.

22.

Cu toate acestea, prin cererea introductivă din 18 ianuarie 2017, asociația fără scop lucrativ Namur‑Est Environnement solicitase deja Conseil d’État (Consiliul de Stat) din Belgia anularea deciziei din 27 iunie 2016 privind acordarea derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de animale și de plante definite în Legea privind conservarea naturii. În această procedură a intervenit Cimenteries CBR.

23.

Conseil d’État (Consiliul de Stat) explică, în cererea de decizie preliminară, că decizia privind derogarea are numai scopul de a autoriza perturbarea animalelor și deteriorarea zonelor de habitat ale acestor specii. În schimb, permisul unic care, după consultarea publicului, poate fi refuzat sau supus unor condiții mai stricte decât cele prevăzute în privința actului atacat ar reprezenta decizia principală pe baza căreia inițiatorul proiectului obține dreptul de a‑și pune în aplicare proiectul. Autoritatea competentă pentru eliberarea permisului unic ar trebui să examineze toate aspectele urbanistice și de mediu ale proiectului privind exploatarea carierei. În acest sens, ea ar putea să aprecieze cu mai multă strictețe efectele acestei exploatări în lumina parametrilor stabiliți de autorul actului atacat. Astfel, în speță autoritatea a refuzat eliberarea permisului unic privind exploatarea carierei.

24.

Prin urmare, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a adresat Curții următoarele întrebări:

25.

Namur‑Est Environnement, Cimenteries CBR, Regatul Belgiei, Republica Cehă și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. Cu excepția Republicii Cehe, ele au participat și la ședința din 9 septembrie 2021.

26.

Cererea de decizie preliminară urmărește să clarifice raportul dintre două autorizații referitoare la același proiect. Este vorba, pe de o parte, despre autorizația – eliberată într‑o primă etapă – de a deroga, cu ocazia realizării proiectului, de la regimul de protecție a anumitor specii de animale și de plante (autorizație în materie de protecție a speciilor) și, pe de altă parte, despre „autorizația unică” a proiectului în ansamblu, care, după autorizarea în materie de protecție a speciilor, a făcut obiectul unei evaluări a efectelor asupra mediului, dar, în cele din urmă, a fost refuzată.

27.

Astfel, la originea cererii de decizie preliminară se află introducerea unei căi de atac împotriva autorizației în materie de protecție a speciilor. Organizația nonguvernamentală reclamantă, Namur‑Est Environnement, consideră că Directiva EEM se opune unei autorizări prealabile, independente de evaluarea efectelor asupra mediului, a derogărilor de la normele în materie de protecție a speciilor.

28.

Prima întrebare privește aspectul dacă cele două autorizații formează împreună o autorizație în sensul Directivei EEM. Dacă aceasta este situația, trebuie să se examineze, în contextul celei de a doua întrebări, dacă este în conformitate cu directiva să se acorde autorizația în materie de protecție a speciilor înainte de a fi efectuată evaluarea efectelor asupra mediului.

29.

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva EEM, statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că, înaintea acordării autorizației, proiectele care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, ca urmare printre altele a naturii, a dimensiunii și a localizării lor, fac obiectul unei cereri de autorizare și al unei evaluări a efectelor lor. Autorizația este definită la articolul 1 alineatul (2) litera (c) ca fiind decizia care conferă inițiatorului proiectului dreptul de a realiza proiectul.

30.

Astfel, în primul rând, proiectele menționate trebuie să fie supuse unei obligații de autorizare și, în al doilea rând, anterior unei astfel de autorizări, trebuie să fie examinate efectele acestor proiecte asupra mediului.

31.

Nu se contestă că proiectul de carieră în cauză este supus acestor cerințe. Conform articolului 4 alineatul (1) din Directiva EEM și punctului 19 din anexa I la aceasta, carierele care au o suprafață de exploatare de mai mult de 25 de hectare trebuie să fie considerate întotdeauna proiecte care pot avea efecte semnificative asupra mediului. Prezentul proiect cuprinde o suprafață de peste 50 de hectare, astfel încât este necesară o evaluare a efectelor asupra mediului.

32.

Cu toate acestea, trebuie să se stabilească dacă autorizarea proiectului trebuie să includă autorizația în materie de protecție a speciilor și – în cazul unui răspuns afirmativ – dacă este admisibil ca autorizația în materie de protecție a speciilor să se acorde deja înainte de a fi fost efectuată evaluarea efectelor asupra mediului.

33.

Belgia susține că prima întrebare este inadmisibilă întrucât se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia autorizația în materie de protecție a speciilor este o condiție prealabilă pentru eliberarea autorizației unice. Dacă această obiecție este reținută, nu ar mai fi necesară pronunțarea cu privire la a doua întrebare, întrucât aceasta este adresată numai în ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare.

34.

Este adevărat că Curtea poate refuza să se pronunțe asupra cererilor de decizie preliminară atunci când este evident că interpretarea solicitată a unei norme de drept al Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ( 10 ), astfel cum pretinde Belgia în ceea ce privește prima întrebare.

35.

Însă, potrivit procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, care este bazată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, numai instanța națională este competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul principal, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național ( 11 ). Prin urmare, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor din dreptul național sau să hotărască dacă interpretarea dată acestora de instanța națională este corectă ( 12 ). Curtea trebuie, așadar, să ia în considerare contextul de reglementare și factual, astfel cum este definit în decizia de trimitere, în care se încadrează întrebările preliminare ( 13 ).

36.

Deși raportul dintre autorizația în materie de protecție a speciilor și autorizația unică trebuie analizat în continuare din perspectiva dreptului Uniunii, punctul de plecare îl constituie o problemă de drept intern. Prin urmare, este necesar să se pornească, în această privință, de la opinia Conseil d’État (Consiliul de Stat), astfel cum rezultă din cererea de decizie preliminară și care reprezintă premisa întrebării adresate Curții.

37.

Pe de altă parte, argumentația belgiană nu este nici pe fond convingătoare, din moment ce autorizația în materie de protecție a speciilor a fost solicitată în mod expres în legătură cu realizarea proiectului de carieră. Potrivit observațiilor formulate în ședință, atingerea adusă speciilor protejate este admisibilă doar în cadrul proiectului, ceea ce implică, cel puțin în practică, autorizarea prealabilă a proiectului în ansamblu. O astfel de legătură cu proiectul pare de asemenea necesară în raport cu dreptul Uniunii, întrucât numai obiectivele măsurii în cauză, în speță ale proiectului, pot justifica, în temeiul articolului 16 din Directiva habitate ( 14 ) și al articolului 9 din Directiva păsări ( 15 ), o derogare de la obligațiile de protecție a speciilor.

38.

Prin urmare, obiecțiile Belgiei cu privire la admisibilitatea primei întrebări și, prin urmare, a cererii de decizie preliminară în ansamblul său nu pot fi reținute.

39.

Cu toate acestea, considerăm că trebuie să se răspundă împreună la cele două întrebări adresate de Conseil d’État (Consiliul de Stat). În definitiv, nu se poate stabili dacă cele două autorizații constituie, din punct de vedere formal, împreună autorizația prevăzută de Directiva EEM, ci numai dacă directiva menționată permite luarea unei decizii cu privire la anumite efecte asupra mediului ale unui proiect înainte de efectuarea evaluării efectelor asupra mediului.

40.

Dispozițiile Directivei EEM și jurisprudența relevantă referitoare la integrarea deciziilor privind anumite aspecte în materie de mediu ale unui proiect în evaluarea efectelor asupra mediului par totuși să ofere indicații contradictorii pentru a răspunde la această întrebare.

41.

Punctul de plecare este obiectivul unei aprecieri globale a tuturor efectelor asupra mediului în cadrul evaluării efectelor asupra mediului (a se vedea în această privință, punctul 1).

42.

Cu toate acestea, Directiva EEM conține norme privind coordonarea procedurilor de autorizare, care permit să se concluzioneze că nu este necesară luarea unei decizii, în cadrul unei singure proceduri, asupra tuturor efectelor unui proiect asupra mediului (a se vedea în această privință punctul 2). În plus, Curtea a recunoscut posibilitatea unor proceduri de autorizare în mai multe etape, care impun o evaluare a efectelor asupra mediului numai în anumite etape (a se vedea în această privință punctul 3). Ar putea rezulta de aici că autorizația în materie de protecție a speciilor poate fi eliberată independent și înainte de evaluarea efectelor asupra mediului.

43.

Deciziile finale privind anumite efecte asupra mediului adoptate înainte de efectuarea evaluării efectelor asupra mediului sunt, în definitiv, în contradicție cu principii fundamentale ale evaluării efectelor asupra mediului. Astfel, în primul rând, participarea publicului trebuie să aibă loc de la început, atunci când toate opțiunile sunt posibile, în al doilea rând, concluziile evaluării efectelor asupra mediului trebuie luate în considerare în decizia referitoare la proiect și, în al treilea rând, această decizie trebuie să facă obiectul unei protecții jurisdicționale complete (a se vedea în această privință punctul 4).

44.

Evaluarea efectelor asupra mediului include toate efectele semnificative asupra mediului, inclusiv, dacă este cazul, efecte semnificative asupra speciilor protejate ( 16 ). Potrivit articolului 3 litera (a) din Directiva EEM, aceasta identifică, descrie și evaluează într‑o manieră corespunzătoare, în funcție de fiecare caz, efectele directe și indirecte ale unui proiect în special asupra faunei și a florei. În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și cu punctul 3 din anexa IV, astfel de efecte trebuie, așadar, să fie descrise de inițiatorul proiectului. Nu se prevede nicio excepție pentru anumite efecte asupra mediului.

45.

În practică, nu este întotdeauna ușor să se delimiteze care sunt efectele potențial semnificative și care, prin urmare, trebuie să facă obiectul evaluării efectelor asupra mediului. Totuși, cel puțin informațiile necesare pentru aprecierea compatibilității proiectului cu dreptul aplicabil în materie de mediu trebuie să facă obiectul evaluării.

46.

În acest sens, Curtea a statuat că informațiile care trebuie furnizate trebuie să cuprindă datele necesare pentru evaluarea efectelor unui proiect asupra stării corpurilor de apă vizate în raport cu criteriile și cu obligațiile prevăzute în special de articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa ( 17 ), așa‑numita interdicție a deteriorării ( 18 ).

47.

În consecință, astfel cum arată Cimenteries CBR, trebuie să fie descrise de asemenea derogări de la dispozițiile de drept al Uniunii în materie de protecție a speciilor, și anume de la interdicțiile prevăzute la articolele 12 și 13 din Directiva habitate, precum și la articolul 5 din Directiva păsări. Astfel de derogări de la cerințele dreptului Uniunii în materie de mediu sunt prin natura lor semnificative, indiferent dacă sunt sau nu sunt justificate în temeiul articolului 16 din Directiva habitate sau al articolului 9 din Directiva păsări. Dar și derogările de la dispozițiile pur naționale referitoare la protecția speciilor pot fi semnificative.

48.

Aceste informații trebuie să fie puse la dispoziția publicului ( 19 ) în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (a) din Directiva EEM și, prin urmare, fac obiectul participării publicului. În plus, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din aceeași directivă, trebuie să participe de asemenea autoritățile competente pentru protecția speciilor.

49.

Prin urmare, statele membre nu pot exclude de la evaluarea efectelor asupra mediului anumite efecte asupra mediului și în special efectele negative asupra speciilor protejate în temeiul dreptului Uniunii.

50.

În lumina evaluării globale a efectelor asupra mediului, definiția autorizației prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva EEM sugerează, la prima vedere, că această autorizație trebuie să includă de asemenea toate efectele proiectului asupra mediului. Astfel, această autorizație este definită ca fiind o decizie unică a autorității sau a autorităților competente care împuternicesc inițiatorul proiectului să își realizeze proiectul. Aceasta ar putea însemna nu numai că autoritățile competente pentru diferite efecte asupra mediului trebuie să participe la evaluarea efectelor asupra mediului, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), ci și că autorizația trebuie să reglementeze în mod global aceste efecte.

51.

Cu toate acestea, rezultă în special din articolul 2 alineatul (3) din Directiva EEM că procedura de evaluare a efectelor asupra mediului și autorizația acordată în urma acesteia nu trebuie să regrupeze toate autorizațiile aferente proiectului – nici măcar toate autorizațiile de mediu. Dimpotrivă, această dispoziție permite statelor membre să prevadă o procedură unică pentru a îndeplini cerințele Directivei EEM și ale Directivei IPPC ( 20 ) (în prezent, Directiva 2010/75 privind emisiile industriale ( 21 )). A contrario, potrivit acestei dispoziții, este de asemenea admisibil să se aplice proceduri diferite pentru punerea în aplicare a celor două directive și să se elibereze autorizații distincte.

52.

Acest lucru este confirmat de dispoziția articolului 2 alineatul (2) din Directiva EEM, potrivit căreia evaluarea impactului asupra mediului poate fi integrată în cadrul procedurilor existente de autorizare a proiectelor în statele membre sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, în cadrul altor proceduri sau în cadrul procedurilor care urmează a fi stabilite în conformitate cu obiectivele directivei.

53.

În subsidiar, trebuie să se remarce că reformarea articolului 2 alineatul (3) din Directiva EEM – care nu este încă aplicabilă în cadrul prezentei proceduri – prin Directiva 2014/52 nu modifică această situație, ci doar impune o coordonare a evaluărilor efectelor asupra mediului în ariile protejate în temeiul Directivei habitate și al Directivei păsări, care nu sunt relevante în speță.

54.

Statele membre dispun, așadar, de o anumită libertate de apreciere ( 22 ). În special, acestea nu sunt obligate să prevadă o procedură unică, în care se decide, prin intermediul unei autorizații unice, cu privire la toate efectele asupra mediului ale unui proiect.

55.

Așadar, în ceea ce privește proiectele care necesită o evaluare a efectelor asupra mediului, Directiva EEM nu se opune, în principiu, acordării de autorizații specifice cu privire la anumite efecte asupra mediului, astfel cum este protecția speciilor.

56.

În aceste condiții, nu este încă clar dacă este admisibilă o pronunțare cu titlu definitiv cu privire la anumite efecte ale unui proiect asupra mediului înainte de efectuarea evaluării efectelor asupra mediului.

57.

Diferite părți interesate invocă, în acest context, jurisprudența referitoare la așa‑numitele proceduri de autorizare în mai multe etape. Prin această jurisprudență, Curtea încearcă să optimizeze cele două obiective ale unei evaluări a efectelor asupra mediului, și anume atât la nivel global, cât și de la început, ținând seama, în același timp, de autonomia procedurală a statelor membre.

58.

Potrivit acestei jurisprudențe, dreptul național poate prevedea o procedură în cadrul căreia este adoptată, mai întâi, o decizie principală, iar apoi o decizie de executare, care nu poate depăși parametrii stabiliți prin decizia principală. În acest caz, efectele pe care proiectul le‑ar putea avea asupra mediului trebuie (în mod normal) identificate și evaluate în cursul procedurii de adoptare a deciziei principale ( 23 ).

59.

Or, o evaluare globală nu ar fi posibilă în acest stadiu dacă efectele asupra mediului pot fi identificate abia în cadrul procedurii de adoptare a deciziei de executare. În acest caz, evaluarea trebuie efectuată abia în cadrul procedurii de adoptare a acestei a doua decizii – așadar, ulterior ( 24 ).

60.

Curtea a statuat chiar că o dispoziție în temeiul căreia o evaluare a efectelor asupra mediului poate fi efectuată numai în cursul primei etape, iar nu în cursul etapei ulterioare, cu ocazia autorizării aspectelor încă neabordate, nu este conformă cu Directiva EEM ( 25 ). Acest lucru corespunde obiectivului unei evaluări globale a efectelor asupra mediului, care ar fi încălcat în cazul în care evaluarea trebuie efectuată în mod obligatoriu la un moment la care nu sunt încă identificabile toate efectele proiectului.

61.

Astfel cum arată Belgia și Republica Cehă, există îndoieli că autorizația în materie de protecție a speciilor, în sensul acestei jurisprudențe, este o decizie principală privind proiectul, întrucât ea privește doar un aspect parțial al proiectului. La prima vedere, ea pare mai degrabă o încercare de a înlătura sau de a clarifica un obstacol specific – dacă acest lucru este posibil – înainte de a întreprinde alte eforturi costisitoare în vederea autorizației unice. Astfel, în anul 2010, protecția speciilor se opunea încă autorizării proiectului. Cu toate acestea, Cimenteries CBR califică autorizația în materie de protecție a speciilor, în această funcție, drept etapă a unei proceduri de autorizare în mai multe etape.

62.

Totuși, pentru cazul din speță prezintă interes, înainte de toate, faptul că Directiva EEM permite, potrivit acestei jurisprudențe, luarea unei decizii cu privire la anumite chestiuni înainte ca evaluarea efectelor asupra mediului să fi fost efectuată. Dacă însă „decizii principale”, care, prin însăși natura lor, pot viza numeroase efecte asupra mediului ale proiectului, sunt permise fără o evaluare a efectelor asupra mediului, ar trebui să fie, a fortiori, permise decizii anticipate cu privire la aspecte parțiale, cu efecte limitate asupra mediului.

63.

Jurisprudența referitoare la procedurile de autorizare în mai multe etape se bazează însă pe versiunea inițială a Directivei EEM și nu ia încă în considerare modificările ( 26 ) aduse prin Convenția de la Aarhus ( 27 ). În această privință, trebuie subliniat în special articolul 6 alineatul (4) din Directiva EEM. În temeiul acestei dispoziții, publicului interesat trebuie să i se ofere de la început ocazii efective de a exprima observații și opinii destinate autorității sau autorităților competente atunci când toate opțiunile sunt posibile și înainte de luarea unei decizii asupra cererii de autorizare.

64.

Aceste cerințe interzic luarea unei decizii definitive asupra anumitor efecte ale unui proiect asupra mediului înainte ca publicul să fi avut posibilitatea de a‑și exprima opinia, în cadrul evaluării efectelor asupra mediului, cu privire la aceste efecte. Astfel, în acest caz, nu ar mai fi posibile toate opțiunile.

65.

În plus, articolul 8 din Directiva EEM prevede că rezultatele consultărilor și informațiile colectate în temeiul articolelor 5, 6 și 7 sunt luate în considerare în cadrul procedurii de autorizare. Potrivit considerentului (2) al directivei menționate, precum și jurisprudenței constante, este necesar ca, în cadrul procesului decizional, autoritatea competentă să ia în considerare efectele asupra mediului cât mai devreme posibil în toate procesele de planificare tehnică și de luare a deciziilor pentru a preveni apariția poluării sau a fenomenelor nocive de la bun început, mai degrabă decât să se încerce ulterior a se neutraliza efectele acestora ( 28 ).

66.

Dacă, însă, autoritățile iau deja o decizie cu privire la anumite efecte asupra mediului înainte de a fi fost efectuată o evaluare a efectelor asupra mediului, este clar că ele nu pot încă ține seama de rezultatele consultărilor și de informațiile colectate ( 29 ).

67.

Și, în cele din urmă, trebuie să se țină seama, în acest context, de asemenea de protecția juridică care trebuie asigurată în temeiul articolului 11 din Directiva EEM, o dispoziție care, la rândul său, transpune Convenția de la Aarhus. Conform acestei dispoziții, în anumite condiții pot fi contestate legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența dispozițiilor privind participarea publicului din directiva menționată.

68.

Autorizarea unui proiect în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva EEM este o decizie supusă căilor de atac prevăzute de această dispoziție.

69.

Desigur, Directiva EEM nu definește consecințele care rezultă, pentru această autorizare, din anumite constatări ale evaluării efectelor asupra mediului ( 30 ). Dimpotrivă, aceste consecințe sunt stabilite în alte reglementări, de exemplu, în ceea ce privește protecția speciilor, în Directiva habitate sau în Directiva păsări și în legislația de transpunere a acestora în dreptul intern.

70.

Astfel, legalitatea autorizației prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Directiva EEM, eliberată pe baza evaluării efectelor asupra mediului, depinde de respectarea acestor alte dispoziții de mediu în cadrul proiectului în cauză. În cazul în care, în contextul evaluării efectelor asupra mediului, a rezultat că proiectul nu este conform cu cerințele în materie de mediu ale altor reglementări, acordarea acestei autorizații este exclusă ( 31 ).

71.

Astfel, controlul jurisdicțional prevăzut la articolul 11 din Directiva EEM include cel puțin normele din dreptul național care pun în aplicare legislația Uniunii în materie de mediu, precum și normele din dreptul Uniunii în materie de mediu care au efect direct ( 32 ).

72.

Pe de altă parte, întrucât dreptul la o cale de atac prevăzut la articolul 11 din Directiva EEM este legat de evaluarea globală a efectelor asupra mediului, acesta trebuie exercitat pe baza constatărilor efectuate în cadrul acestei evaluări. Astfel, aceste constatări permit să se identifice obiecții în materie de mediu care pot susține o asemenea cale de atac sau pot indica că nu există motive pentru a formula o cale de atac.

73.

Astfel, ar fi incompatibil să se decidă în mod definitiv cu privire la anumite efecte asupra mediului încă înainte de efectuarea evaluării efectelor asupra mediului. Chiar dacă o astfel de decizie parțială ar fi supusă unei căi de atac distincte, această cale de atac ar trebui în mod normal să fie introdusă fără constatările efectuate în cadrul evaluării efectelor asupra mediului.

74.

O decizie anticipată cu privire la anumite efecte asupra mediului ale unui proiect supus evaluării efectelor asupra mediului nu poate avea, așadar, decât un caracter provizoriu. Deciziile definitive pot fi adoptate numai pe baza acestei evaluări și, prin urmare, sunt adoptate în mod necesar la un moment ulterior acesteia. În plus, în temeiul articolului 11 din Directiva EEM, acestea trebuie să fie supuse unei căi de atac complete și independente de decizia provizorie.

75.

Prin urmare, având în vedere obiectul său și concluzia sa, decizia provizorie nu poate întemeia o securitate juridică completă pentru inițiatorul proiectului, însă ea poate oferi indicii cu privire la aspectul dacă, potrivit informațiilor disponibile, anumite efecte asupra mediului se opun proiectului.

76.

Potrivit informațiilor furnizate în cererea de decizie preliminară și argumentelor Cimenteries, nu se poate exclude că dreptul belgian îndeplinește aceste cerințe. Astfel, potrivit acestora, autoritatea competentă pentru eliberarea permisului unic păstrează posibilitatea de a evalua mai strict efectele asupra mediului ale acestei exploatări în comparație cu parametrii stabiliți de autorul primei decizii. Dacă aceasta este situația, această autoritate ar putea lua în considerare în mod adecvat, la momentul eliberării autorizației prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Directiva EEM, eventualele conflicte cu protecția speciilor care s‑au manifestat doar în cadrul evaluării efectelor asupra mediului. Cu toate acestea, în ședință, mai multe părți au arătat că autorizația în materie de protecție a speciilor poate dobândi totuși un caracter definitiv independent de evaluarea efectelor asupra mediului, ceea ce ar pune sub semnul întrebării o protecție jurisdicțională completă în conformitate cu articolul 11 menționat.

77.

Prin urmare, propunem Curții să dea următorul răspuns cererii de decizie preliminară:

Este în conformitate cu Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului ca, încă înainte de adoptarea deciziei principale care conferă inițiatorului proiectului dreptul de a realiza un proiect și înainte de participarea publicului în cadrul evaluării efectelor acestui proiect asupra mediului, să se adopte o decizie provizorie de autorizare a unor atingeri aduse speciilor protejate cu ocazia acestui proiect.

Cu toate acestea, în temeiul articolelor 3, 5, 6 și 7 din Directiva 2011/92, evaluarea efectelor asupra mediului trebuie să includă impactul proiectului asupra speciilor protejate, chiar dacă acestea au făcut obiectul unei decizii provizorii. În plus, independent de decizia adoptată în prealabil, autoritățile competente trebuie să refuze autorizația prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din directivă atunci când evaluarea demonstrează incompatibilitatea proiectului cu dispozițiile dreptului Uniunii în materie de protecție a speciilor. În sfârșit, autorizația de a deroga de la cerințele de protecție a speciilor în contextul proiectului trebuie să poată fi contestată pe baza evaluării efectelor asupra mediului, astfel cum prevede articolul 11 din această directivă.