1.

În septembrie 2006, domnul Alessandro Missir Mamachi di Lusignano (denumit în continuare „funcționarul decedat”) și soția sa au fost asasinați la Rabat (Maroc), în casa închiriată pentru aceștia de Comisia Europeană. Domnul Missir Mamachi di Lusignano urma să ocupe funcția de consilier politic și diplomatic la delegația Comisiei Europene. Acesta era, în consecință, un angajat al unei instituții a Uniunii Europene.

2.

Prezenta cauză constituie ultimul resort dintr‑o saga judiciară desfășurată în fața instanțelor Uniunii ( 2 ), izvorâtă din acest eveniment nefericit și tragic. Aceasta permite Curții să își precizeze jurisprudența în ceea ce privește dreptul la despăgubiri care intervine în contextul cauzelor în materie de funcție publică, mai precis în cauze legate de raportul de muncă al unei persoane în cadrul instituțiilor sau al altor organe ale Uniunii. Prin urmare, prezenta cauză oferă Curții posibilitatea de a clarifica delimitarea dintre competența întemeiată pe articolul 270 TFUE în raport cu cea întemeiată pe articolul 268 TFUE.

3.

Prezentul recurs este formulat de Comisie împotriva Hotărârii din 20 noiembrie 2019, Missir Mamachi di Lusignano și alții/Comisia (T‑502/16, EU:T:2019:795, denumită în continuare „hotărârea atacată”). Prin hotărârea respectivă, Tribunalul a dispus obligarea Comisei in solidum la plata sumei de 50000 de euro către mama funcționarului decedat și a sumei de 10000 de euro către fiecare dintre fratele și sora funcționarului decedat pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a acestui eveniment tragic.

4.

Comisia acceptă hotărârea în privința mamei, însă contestă aprecierile efectuate de Tribunal ca răspuns la cererile de despăgubire formulate de frate și de soră. Problema esențială ridicată de recurs este dacă fratele și sora aveau dreptul de a introduce în nume propriu acțiuni în despăgubire pentru repararea prejudiciului moral în temeiul articolului 270 TFUE, care atribuie Curții competența în cauzele în materie de funcție publică ( 3 ), sau dacă fratele și sora ar fi trebuit să invoce articolul 268 TFUE, care reglementează competența generală a Curții în materie de acțiuni în răspundere extracontractuală a Uniunii.

5.

Pe lângă articolele 268, 270 și 340 TFUE, dispozițiile enumerate mai jos au fost de asemenea relevante în prezenta cauză.

6.

Articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor, la care face trimitere articolul 270 TFUE, prevede:

„Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între Uniune și oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut și privind legalitatea unui act care lezează persoana respectivă în sensul articolului 90 alineatul (2). În litigiile de natură financiară, Curtea de Justiție este competentă să judece în fond.”

7.

Articolul 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor coroborat cu articolul 91 alineatul (2) din acest statut prevede că o persoană căreia i se aplică statutul nu poate sesiza Curtea de Justiție decât în cazul în care a adresat în prealabil autorității împuternicite să facă numiri o reclamație împotriva unui act care o lezează.

8.

Atât în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea atacată, cât și în procedura anterioară referitoare la cererile de despăgubire pentru repararea prejudiciului cauzat de decesul domnului Missir Mamachi di Lusignano și al soției acestuia au fost invocate și alte dispoziții ale Statutului funcționarilor. Prin urmare, este necesar ca acestea să fie menționate în continuare.

9.

Au fost invocate următoarele părți relevante ale articolului 73 din Statutul funcționarilor:

„(1)   În condițiile stabilite de o reglementare adoptată de comun acord de către autoritățile împuternicite să facă numiri ale instituțiilor Uniunii după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, funcționarul este asigurat, de la data începerii raporturilor de muncă, împotriva riscurilor de boală profesională și de accident. Funcționarul contribuie în mod obligatoriu, în limita a 0,1 % din salariul său de bază, la asigurarea împotriva altor riscuri decât cele profesionale.

Riscurile neasigurate sunt precizate în reglementarea respectivă.

(2)   Prestațiile garantate sunt următoarele:

10.

În continuare sunt prezentate alte dispoziții ale Statutului funcționarilor invocate.

11.

Articolul 40 alineatul (2) punctul (iii) din Statutul funcționarilor, care dă dreptul funcționarului să beneficieze de concediu fără plată pentru interese personale, în cazul în care acest lucru este necesar, printre altele, pentru ca „să își ajute soțul, o rudă pe linie ascendentă sau descendentă, un frate sau o soră, în cazul unei boli grave sau unui handicap grav, atestate medical”.

12.

Articolul 42b din Statutul funcționarilor, care prevede că, „[a]tunci când soțul, o rudă pe linie ascendentă sau pe linie descendentă, un frate sau o soră al/a funcționarului suferă de o boală gravă sau are un handicap grav, dovedite prin certificat medical, funcționarul în cauză are dreptul la o perioadă de concediu din motive familiale fără plata salariului de bază”.

13.

Articolul 55a alineatul (2) litera (e) din Statutul funcționarilor, care stabilește dreptul funcționarilor de a fi autorizați să își exercite activitatea cu normă redusă, în cazul în care este necesar, printre altele, pentru „a se ocupa de un soț, de o rudă în linie ascendentă sau descendentă, de un frate sau de o soră care suferă de o boală gravă sau are un handicap grav”.

14.

Istoricul cauzei a fost prezentat în detaliu în hotărârea atacată ( 4 ). Principalele aspecte utile în sensul prezentelor concluzii pot fi rezumate după cum urmează.

15.

Domnul Missir Mamachi di Lusignano și soția acestuia au fost asasinați la 18 septembrie 2006 într‑o casă mobilată închiriată de delegația Comisiei Europene pentru cuplu și cei patru copii ai acestuia.

16.

În urma acestui tragic eveniment, copiii au fost plasați sub tutela bunicilor lor. Comisia a plătit copiilor funcționarului decedat, în calitatea lor de moștenitori ai acestuia, suma asigurată prevăzută la articolul 73 din Statutul funcționarilor.

17.

Domnul Livio Missir Mamachi di Lusignano, tatăl funcționarului decedat și tutorele copiilor, a fost nemulțumit de suma plătită în temeiul articolului 73 din Statutul funcționarilor. În consecință, acesta a introdus o acțiune întemeiată pe articolul 270 TFUE având ca obiect plata a diverse sume pentru repararea prejudiciilor materiale și morale cauzate de tragicul eveniment. Aceste cereri au fost formulate atât pentru copii, în calitate de succesori în drepturi ai funcționarului decedat și în nume propriu, cât și în numele tatălui funcționarului decedat. Aceasta a condus la o serie de cauze (A) anterioare prezentei serii de proceduri (B).

18.

Ca introducere în ceea ce privește această primă serie de cauze, este necesar să se explice contextul în care respectivele cauze au fost soluționate. La momentul respectiv existau trei instituții judiciare în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene în calitate de instituție a Uniunii: Curtea de Justiție, Tribunalul și Tribunalul Funcției Publice. Această din urmă instituție dispunea de competența de a se pronunța în primă instanță asupra cauzelor introduse în temeiul articolului 270 TFUE.

19.

Aspectul dacă o cerere în daune interese trebuia introdusă în temeiul articolului 268 TFUE sau al articolului 270 TFUE era, așadar, pertinent nu numai pentru a se stabili temeiul juridic care stă la baza unor astfel de acțiuni, ci și pentru a se stabili dacă respectiva cauză trebuia să fie examinată în primă instanță de Tribunalul Funcției Publice sau de Tribunal. În opinia noastră, acest context a influențat soluția în Hotărârea din 10 septembrie 2015, Reexaminare Missir Mamachi di Lusignano/Comisia (C‑417/14 RX‑II, EU:C:2015:588, denumită în continuare „hotărârea privind reexaminarea”), și este important pentru înțelegerea acesteia.

20.

Această serie de cauze a fost inițiată în fața Tribunalului Funcției Publice care a adoptat, la 12 mai 2011, Hotărârea Missir Mamachi di Lusignano/Comisia (F‑50/09, EU:F:2011:55). Tribunalul Funcției Publice a respins acțiunea ca fiind în parte nefondată, în ceea ce privește prejudiciul material invocat, și în parte inadmisibilă, în ceea ce privește prejudiciul moral invocat.

21.

În recurs, în Hotărârea din 10 iulie 2014, Missir Mamachi di Lusignano/Comisia (T‑401/11 P, EU:T:2014:625), prin care s‑a anulat hotărârea pronunțată în primă instanță, Tribunalul a examinat din oficiu competența Tribunalului Funcției Publice de a judeca acțiunea în primă instanță. Printre altele, Tribunalul a stabilit o distincție între prejudiciul suferit de funcționarul decedat și de copii în calitate de moștenitori ai acestuia, pe de o parte, și prejudiciul suferit de copii și de tată în nume propriu, pe de altă parte. Tribunalul a statuat că Tribunalul Funcției Publice „era necompetent ab initio” să judece acțiunea formulată de tată și de copii în nume propriu. Potrivit acestei hotărâri, Tribunalul Funcției Publice nu era competent decât în ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciului moral suferit de funcționarul decedat și de copiii săi în calitate de moștenitori ai acestuia. Acțiunile în repararea prejudiciului moral trebuiau formulate în nume propriu de copiii și de tatăl funcționarului decedat în fața Tribunalului în temeiul articolului 268 TFUE.

22.

Pentru a evita o lipsă de uniformitate a cerințelor procedurale, Tribunalul a statuat că, atunci când succesorii în drepturi ai unui funcționar decedat solicită despăgubirea pentru diversele prejudicii produse printr‑un același act, atât în calitatea lor de succesori în drepturi (în temeiul articolului 270 TFUE), cât și în nume propriu (în temeiul articolului 268 TFUE), trebuie să li se permită să unească aceste cereri, formulând o singură acțiune. Având în vedere că Tribunalul Funcției Publice nu era competent să soluționeze o parte din aceste cereri (cererile formulate în temeiul articolului 268 TFUE), „acțiunea unică” nu putea fi introdusă decât la Tribunal. Această instanță deține competența de a se pronunța în faza de recurs în cauzele introduse în temeiul articolului 270 TFUE și în primă instanță în ceea ce privește acțiunile introduse în temeiul articolului 268 TFUE.

23.

Această hotărâre pronunțată în recurs de Tribunal a făcut ulterior obiectul unei reexaminări și al unei anulări în parte de către Curte prin hotărârea privind reexaminarea. Prin această hotărâre, Curtea a statuat în esență că considerațiile Tribunalului din hotărârea pronunțată în recurs nu țin seama de competența Tribunalului Funcției Publice de a judeca litigiile care își au originea în raportul de muncă.

24.

Astfel, cu ocazia reexaminării, Curtea a statuat că toate capetele de cerere referitoare la despăgubiri în cauză erau de competența Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 270 TFUE. Cu alte cuvinte, era posibil ca nu numai cererea copiilor formulată în calitatea lor de moștenitori ai funcționarului decedat, ci și cererile de despăgubire pentru repararea prejudiciului moral formulate de aceștia în nume propriu, precum și cererea tatălui funcționarului decedat să fie introduse în temeiul articolului 270 TFUE și, prin urmare, să fie de competența Tribunalului Funcției Publice.

25.

În urma trimiterii spre rejudecare după reexaminare, Tribunalul a pronunțat Hotărârea din 7 decembrie 2017, Missir Mamachi di Lusignano și alții/Comisia (T‑401/11 P RENV‑RX, EU:T:2017:874), și a acordat daune interese atât pentru prejudiciile materiale, cât și pentru cele morale, astfel cum au fost solicitate de copiii și de tatăl funcționarului decedat.

26.

Concomitent cu prima serie de proceduri, tatăl și copiii funcționarului decedat, cărora li s‑au alăturat mama, precum și fratele și sora acestuia, au introdus alte două acțiuni.

27.

La 16 septembrie 2011, aceștia au introdus la Tribunal o acțiune în răspundere extracontractuală, întemeindu‑se pe articolele 268 și 340 TFUE. Cu toate acestea, ulterior au retras această acțiune, care, în consecință, a fost radiată din registrul Tribunalului prin Ordonanța din 25 noiembrie 2015, Missir Mamachi di Lusignano și Sintobin/Comisia (T‑494/11, nepublicată, EU:T:2015:909).

28.

La 7 noiembrie 2012, aceiași reclamanți au introdus la Tribunalul Funcției Publice o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE. Aceasta a fost înregistrată sub numărul F‑132/12. Aceste proceduri au fost suspendate, mai întâi, la 6 iunie 2013 până la pronunțarea deciziilor prin care se finalizează judecata în cauzele T‑401/11 P și T‑494/11 și, ulterior, în urma reexaminării și a trimiterii spre rejudecare la Tribunal până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează judecata în cauza T‑401/11 P RENV RX.

29.

La 2 septembrie 2016, ca urmare a dizolvării Tribunalului Funcției Publice, cauza F‑132/12 a fost transferată Tribunalului și înregistrată sub numărul T‑502/16.

30.

Odată cu dispariția, ca instituție, a Tribunalului Funcției Publice, au fost eliminate anumite preocupări care au stat la baza deciziei adoptate în prima serie de cauze.

31.

Luând în considerare Hotărârea din 7 decembrie 2017, Missir Mamachi di Lusignano și alții/Comisia (T‑401/11 P RENV‑RX, EU:T:2017:874), prin care au fost acordate daune interese tatălui și copiilor, Tribunalul a considerat că nu trebuia să se pronunțe decât asupra cererilor formulate de mama funcționarului decedat, precum și a celor formulate de fratele și de sora acestuia.

32.

La 20 noiembrie 2019, Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată prin care a acordat, pentru repararea prejudiciului moral pe care l‑au suferit ca urmare a asasinării funcționarului decedat, 50000 de euro mamei și 10000 de euro fiecăruia dintre fratele și sora funcționarului decedat.

33.

Prin cererea depusă la grefa Curții la 30 ianuarie 2020, Comisia solicită Curții:

34.

Intimații solicită Tribunalului:

35.

Având în vedere pandemia de COVID-19 care a intervenit, nu a avut loc nicio ședință, însă părțile au răspuns în scris la întrebările adresate de Curte.

36.

Recursul cuprinde două motive: erori de drept (primul motiv) și încălcarea obligației de motivare (al doilea motiv).

37.

La cererea Curții, prezentele concluzii se limitează la analiza primului motiv.

38.

Recurenta a identificat două aspecte în cadrul primului motiv.

39.

Prin intermediul primului aspect, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea noțiunii „persoană căreia i se aplică [prezentul] statut”. Acest aspect este îndreptat împotriva punctelor 48-64 din hotărârea atacată.

40.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta arată, cu titlu subsidiar, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când, pe baza Statutului funcționarilor, a recunoscut fratelui și surorii unui funcționar decedat un drept de introducere a unei cereri de despăgubire pentru repararea prejudiciului moral. Acest aspect este îndreptat împotriva punctelor 134 și 135 din hotărârea atacată.

41.

În hotărârea atacată, Tribunalul s‑a considerat competent să se pronunțe cu privire la cererile formulate de mamă și de fratele și sora funcționarului decedat în temeiul articolului 270 TFUE și a acordat daune interese.

42.

Prin intermediul primului motiv de recurs, Comisia contestă constatările Tribunalului referitoare la competența în ceea ce privește cererile formulate de soră și frate. În esență, Comisia consideră că, în cazul decesului unui funcționar, numai persoanele menționate la articolul 73 din Statutul funcționarilor pot introduce o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE. Frații și surorile, nefiind menționați de această dispoziție, ar putea introduce numai o cerere de despăgubire pentru repararea prejudiciului moral în temeiul articolului 268 TFUE.

43.

Comisia deduce o astfel de concluzie din hotărârea privind reexaminarea în care Curtea, invocând articolul 73 din Statutul funcționarilor, a statuat că atât tatăl, cât și copiii funcționarului decedat care solicită despăgubiri în nume propriu își pot întemeia cererea pe articolul 270 TFUE. Astfel cum vom demonstra, interpretarea propusă de Comisie în ceea ce privește această jurisprudență este excesiv de formalistă și greu de susținut.

44.

Vom oferi o interpretare diferită a aceleiași jurisprudențe, care conduce la concluzia că articolul 270 TFUE este procedura aplicabilă corectă, în cadrul căreia orice persoană poate introduce o cerere de despăgubire în nume propriu în cazul în care cererea sa privind răspunderea instituției sau a altui organ al Uniunii își are originea în raportul de muncă al unui funcționar cu o instituție sau un organ al Uniunii.

45.

Vom lua în considerare mai întâi jurisprudența referitoare la cererile de despăgubire formulate în temeiul articolului 270 TFUE (A) înainte de a aprecia mai concret argumentele invocate în recurs (B).

46.

Articolul 270 TFUE stabilește o competență specială a Curții de Justiție în cauzele în materie de funcție publică. Acesta distinge astfel de cauze de alte cauze asupra cărora competența revine Curții ca fiind litigii „dintre Uniune și agenții acesteia” și face trimitere la Statutul funcționarilor ca instrument care reglementează limitele și condițiile unei astfel de competențe.

47.

Astfel, rațiunea instituirii unei reglementări speciale pentru cauzele referitoare la personal în raport cu celelalte cauze asupra cărora competența revine Curții se regăsește în relația specială de încredere care trebuie să existe între instituție și angajații săi „pentru a garanta publicului îndeplinirea efectivă a misiunilor de interes general încredințate instituțiilor” ( 5 ). Această relație, astfel cum a fost explicitată de jurisprudența Curții, se întemeiază pe drepturile și pe obligațiile reciproce și implică obligația de solicitudine a instituției ( 6 ). Natura specifică a acestei relații impune o apreciere concretă a răspunderii instituției față de angajații săi ( 7 ).

48.

Dispoziția din Statutul funcționarilor care stabilește legătura cu competența prevăzută la articolul 270 TFUE este articolul 91 alineatul (1) din același statut. Acest articol prevede că „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între Uniune și oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut […]”.

49.

Potrivit articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor, orice litigiu care apare în legătură cu Statutul funcționarilor poate fi dedus judecății Curții de Justiție în temeiul articolului 270 TFUE.

50.

Cu toate acestea, textul Statutului funcționarilor nu prevede răspunderea unei instituții pentru prejudiciile cauzate angajatului instituției respective. Prin urmare, se ridică problema dacă o cerere de despăgubire întemeiată pe încălcarea unei obligații care revine unei instituții față de angajatul său poate fi introdusă prin invocarea Statutului funcționarilor. Cu alte cuvinte, prin „[orice] litigiu” se înțelege și un litigiu având ca obiect o cerere privind daunele interese datorate de o instituție ca urmare a încălcării obligațiilor acesteia față de angajații săi.

51.

Articolul 73 din Statutul funcționarilor menționează în mod expres un tip de drept la despăgubire care ia naștere în cazul vătămării corporale sau al decesului unui funcționar. Acest drept nu este însă un drept la despăgubire, ci dreptul de a primi o sumă asigurată, care a fost stabilită în prealabil. Ea nu depinde nici de dovedirea, nici de cuantumul prejudiciului suferit. În cazul decesului funcționarului, articolul 73 alineatul (2) litera (a) din Statutul funcționarilor prevede că acest drept este transferat soțului și copiilor funcționarului decedat. În cazul în care funcționarul decedat nu era căsătorit sau nu avea copii la momentul decesului, dreptul este transferat altor descendenți, în conformitate cu dreptul succesoral aplicabil funcționarului. În cazul în care nu există persoane din niciuna dintre cele două categorii de mai sus, dreptul la suma asigurată aparține rudelor pe linie ascendentă. În sfârșit, în cazul în care nu există persoane din niciuna dintre cele trei categorii menționate, suma asigurată aparține instituției.

52.

Suma asigurată nu depinde de cuantumul prejudiciului efectiv, care ar putea fi mai mare decât suma asigurată. Prin urmare, Curtea a fost sesizată cu cereri de acordare a unor despăgubiri suplimentare formulate de funcționari care apreciau că suma asigurată nu acoperea prejudiciul suferit. Curtea a statuat că, în astfel de situații, un funcționar beneficiază într‑adevăr de dreptul la despăgubire integrală ( 8 ).

53.

Astfel, Curtea a recunoscut că Statutul funcționarilor prevede într‑adevăr răspunderea pentru prejudiciile rezultate din raportul de muncă. Acesta este motivul pentru care Curtea a statuat că o astfel de despăgubire ar trebui să fie solicitată în temeiul procedurii prevăzute la articolul 270 TFUE, iar nu în temeiul procedurii prevăzute la articolul 268 TFUE ( 9 ). Un asemenea drept la despăgubiri se deosebește de dreptul la suma asigurată prevăzut la articolul 73 din Statutul funcționarilor. Curtea a inclus astfel în Statutul funcționarilor răspunderea extracontractuală a instituțiilor sau a organismelor Uniunii în calitate de angajatori.

54.

Acțiunile în repararea prejudiciului, material și moral, care decurge din raportul de muncă, intră, așadar, în competența Curții, astfel cum este prevăzută la articolul 270 TFUE și la articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor, și, astfel cum o confirmă jurisprudența citată anterior, au fost într‑adevăr examinate de Curte în temeiul articolului 270 TFUE.

55.

Această interpretare a fost confirmată recent în hotărârea privind reexaminarea, în care Curtea a precizat că un litigiu care își are originea în raportul de muncă dintre un funcționar și instituție intră în domeniul de aplicare al articolului 270 TFUE, „chiar dacă este vorba despre o acțiune în despăgubire” ( 10 ).

56.

Prin urmare, termenul „[orice] litigiu” care, potrivit articolului 91 alineatul (1) din Statutului funcționarilor, poate fi dedus judecății Curții în cadrul procedurii prevăzute la articolul 270 TFUE, include o cerere de reparare a prejudiciului material și moral care rezultă din raportul de muncă cu instituția Uniunii.

57.

Cu toate acestea, rămâne de abordat aspectul legat de titularul dreptului de a introduce o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE.

58.

Răspunsul la întrebarea privind titularul dreptului de a introduce o acțiune la Curtea de Justiție în temeiul articolului 270 TFUE depinde de sensul sintagmei „oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut” care figurează la articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor.

59.

În interpretarea dreptului Uniunii, Curtea de Justiție este ghidată și ținută de modul de redactare, contextul și finalitatea dispozițiilor care trebuie interpretate, precum și de propria jurisprudență anterioară prin care s‑a conferit deja un sens dispoziției sau dispozițiilor în cauză.

60.

Pe baza textului, sintagma „cărora li se aplică prezentul statut” nu permite să se înțeleagă dacă o acțiune în temeiul articolului 270 TFUE poate fi introdusă numai de funcționari sau și de alte persoane și, în caz afirmativ, de care persoane.

61.

Indiciile potrivit cărora textul însuși nu este concludent constau, pe de o parte, în diferențele dintre versiunile lingvistice ale aceleiași dispoziții și, pe de altă parte, în alegerea termenilor utilizați în traducerea hotărârilor anterioare ale Curții din limba franceză în limba engleză. În ceea ce privește primul indiciu, dintr‑o analiză comparativă reiese că diversele versiuni lingvistice ale articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor utilizează termeni ușor diferiți. Pe de o parte, versiunile în limbile germană, engleză, spaniolă și croată utilizează un termen echivalent cu „se aplică”. În schimb, versiunile în limbile franceză și italiană utilizează termenul „visées” și, respectiv, „indicate”. Termenul „se aplică” presupune acordarea de drepturi unei persoane sau impunerea de obligații unei persoane și posibilitatea de a identifica persoana căreia îi sunt conferite drepturile respective sau căreia îi sunt impuse respectivele obligații. Pe de altă parte, termenul „visées” pare să implice necesitatea de a examina numai persoanele vizate de textul Statutului funcționarilor, indiferent de calitatea sau contextul în care este menționată o persoană. Acestea fiind precizate, este posibil, desigur, ca acestor sintagme să li se atribuie semnificații diferite. În definitiv, sensul nu poate fi separat de persoana care îl interpretează și de contextul în care persoana respectivă îl evaluează.

62.

Cel de al doilea indiciu în sensul că acest mod de redactare nu este concludent în sine pentru a înțelege semnificația acestuia este traducerea în limba engleză a termenului „visées”, utilizat în versiunea în limba franceză a hotărârilor Curții. Este suficient să se menționeze traducerea hotărârii privind reexaminarea, care demonstrează dificultatea de a rămâne fidel fie modului de redactare, fie persoanei care îl interpretează. La punctul 33 din versiunea în limba engleză a hotărârii se utilizează expresia „any person referred to in these Regulations” ( 11 ). La punctele 34 și 42 din această hotărâre, versiunea în limba engleză utilizează expresia „persons covered by” ( 12 ), iar la punctul 50 utilizează sintagma „persons mentioned in the Staff Regulations” ( 13 ). În versiunea în limba franceză, la toate punctele citate a fost utilizat numai termenul „visées”.

63.

În ceea ce privește contextul, sintagma „oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut” este inclusă în Statutul funcționarilor. Articolul 1 din acest statut stabilește domeniul său de aplicare după cum urmează: „[p]rezentul statut se aplică funcționarilor Uniunii”. Dacă este interpretată coroborat cu această dispoziție, sintagma în cauză poate fi înțeleasă ca referindu‑se numai la funcționarii Uniunii. Aceasta ar însemna că numai funcționarii, cu excluderea oricărei alte persoane, pot sesiza Curtea de Justiție în temeiul articolului 270 TFUE.

64.

Cu toate acestea, dacă se ia în considerare întregul text al Statutului funcționarilor, este posibilă o interpretare diferită. Și anume, acest statut se aplică în mod direct și altor persoane, care în mod obișnuit au calitatea de membri de familie ai funcționarului, conferindu‑le în mod direct anumite drepturi ( 14 ) sau menționându‑le ca beneficiari ai drepturilor funcționarului ( 15 ). Această împrejurare și alegerea făcută la articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor de a nu utiliza termenul „funcționar”, ci „oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut” conduc la concluzia că cercul persoanelor care se pot prevala de această dispoziție este mai larg. Prin urmare, contextul nu oferă un răspuns concludent cu privire la sensul sintagmei „persoanele cărora li se aplică [prezentul] statut”.

65.

Scopul Statutului funcționarilor este de a organiza relațiile dintre instituțiile Uniunii și agenții acesteia, astfel încât să permită încrederea lor reciprocă ( 16 ). Stabilirea unei asemenea încrederi poate implica adesea luarea în considerare a altor persoane, în special, dar nu exclusiv, a membrilor de familie ai acestora. Astfel, Curtea a recunoscut că, deși Statutul funcționarilor are ca finalitate numai reglementarea raporturilor juridice dintre instituțiile europene și funcționarii lor, acesta nu stabilește numai o serie de drepturi și obligații reciproce, ci și „[recunoaște], în favoarea anumitor membri ai familiei funcționarului, drepturi pe care le pot valorifica în raport cu Comunităților Europene” ( 17 ). De aici este posibil să se presupună că sintagma „oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut” include și alte persoane afectate de statutul profesional al funcționarului în cadrul unei instituții a Uniunii.

66.

În sfârșit, chiar dacă ar fi posibilă o interpretare restrictivă care să includă numai funcționarii, Curtea de Justiție a optat pentru o interpretare mai largă, care era în aceeași măsură posibilă. Curtea a statuat deja că noțiunea „persoane cărora li se aplică statutul” nu include numai funcționari. Jurisprudența sa recunoaște, de exemplu, că persoanele care invocă calitatea de funcționar ( 18 ) sau care invocă dreptul de a fi recrutat ( 19 ) pot avea dreptul de a introduce o acțiune în temeiul Statutului funcționarilor. Jurisprudența a acceptat de asemenea acțiuni formulate în temeiul articolului 270 TFUE de fostul soț al unui fost funcționar ( 20 ) și de soțul divorțat al unui fost membru al unei instituții a Uniunii ( 21 ).

67.

Cu toate acestea, persoanele enumerate la punctul anterior nu au solicitat despăgubiri, ci alte drepturi pe care Statutul funcționarilor le acorda în mod expres acestora, precum drepturile care le revin în cadrul sistemului comun de asigurări de sănătate ( 22 ) sau dreptul la o pensie de urmaș ( 23 ).

68.

Prima și, până în prezent, singura cauză în care Curtea a recunoscut dreptul altor persoane decât funcționarul însuși de a solicita daune interese a fost Hotărârea Tribunalului în prima cauză Missir Mamachi di Lusignano (T‑401/11 P RENV‑RX) ( 24 ), în care s‑a statuat în cadrul trimiterii spre rejudecare către Tribunal după pronunțarea de către Curte a hotărârii privind reexaminarea.

69.

Hotărârea privind reexaminarea a recunoscut dreptul tatălui și al copiilor funcționarului decedat de a solicita în nume propriu despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, iar nu în calitatea lor de moștenitori ai funcționarului decedat. Prin urmare, Curtea a recunoscut calitatea acestora de „persoane cărora li se aplică statutul”.

70.

Care este izvorul dreptului altor persoane decât funcționarii de a introduce în nume propriu o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE și al articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor?

71.

În opinia noastră, acesta rezultă din includerea în Statutul funcționarilor a răspunderii unei instituții pentru prejudicii ori de câte ori această răspundere decurge din raportul de muncă. Ca urmare a acestei includeri, dreptul la despăgubiri care rezultă dintr‑o astfel de răspundere extracontractuală trebuie să fie invocat în conformitate cu procedura prevăzută de tratat pentru cauzele în materie de funcție publică – articolul 270 TFUE. Dreptul de a introduce acțiuni în despăgubire prin intermediul acestei proceduri, iar nu al procedurii prevăzute la articolul 268 TFUE, a fost deja justificat în acest mod atunci când acțiunile au fost introduse chiar de către funcționari ( 25 ).

72.

În opinia noastră, situația este aceeași atunci când alte persoane decât funcționarii introduc acțiuni în despăgubire pentru repararea prejudiciului pretins cauzat de încălcarea de către instituție a obligațiilor care decurg din raportul de muncă. Aceasta este motivul pentru care aceste persoane intră în domeniul de aplicare al noțiunii „persoană căreia i se aplică [prezentul] statut”. În cazul în care cererea de despăgubire rezultă dintr‑un astfel de raport de muncă, aceasta poate fi introdusă numai în temeiul articolului 270 TFUE, nefiind posibilă introducerea sa în temeiul articolului 268 TFUE.

73.

În opinia noastră, această interpretare decurge și din jurisprudență. O anumită confuzie a apărut ca urmare a faptului că, în hotărârea privind reexaminarea ( 26 ), Curtea s‑a întemeiat pe articolul 73 alineatul (2) litera (a) din Statutul funcționarilor pentru a confirma că atât tatăl, cât și copiii aveau calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE ( 27 ).

74.

Cu toate acestea, hotărârea privind reexaminarea nu sugerează că dreptul la despăgubiri și, prin urmare, dreptul procesual conex de a introduce acțiunea în despăgubire se întemeiază pe articolul 73 din Statutul funcționarilor. Trimiterea la articolul 73 din Statutul funcționarilor sau la alte articole din acest statut, precum articolele 40, 42b sau 55a, nu servește decât ca indicație a faptului că persoanele menționate în aceste dispoziții ar fi putut avea calitate procesuală activă pentru a formula o acțiune în despăgubire, întrucât, datorită relației strânse cu un funcționar, recunoscute de aceste dispoziții, ar fi putut suferi prejudiciul moral pe care îl susțin.

75.

Temeiul dreptului lor potențial la despăgubiri, care le plasează în domeniul de aplicare al noțiunii „persoane cărora li se aplică statutul”, îl constituie răspunderea instituției pentru încălcarea obligației care îi revine în cadrul raportului de muncă față de funcționarul cu care persoanele care solicită daune interese pentru prejudiciul moral suferit au avut o relație apropiată.

76.

Invocarea acestor alte dispoziții nu ar trebui înțeleasă însă în sensul că exclude alte persoane. În cazul în care o persoană nu este menționată nicăieri în Statutul funcționarilor, aceasta nu înseamnă că ea nu poate fi o „persoană căreia i se aplică [prezentul] statut”, astfel încât Statutul funcționarilor să îi confere dreptul la daune interese în cazul decesului unui funcționar pentru care instituția angajatoare este responsabilă și cu care persoana care solicită daune interese a avut o relație apropiată.

77.

Dacă, de exemplu, o nepoată a unui funcționar decedat solicită despăgubiri în temeiul articolului 270 TFUE, acțiunea sa nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că nu este menționată nicăieri în Statutul funcționarilor. Aceasta ar stabili cu mai multă dificultate decât un frate sau o soră că are calitate procesuală activă, deoarece, în cazul fraților și surorilor, Curtea se poate baza pe recunoașterea expresă a relației lor apropiate cu funcționarul atunci când decide dacă va admite acțiunea. Cu toate acestea, în cazul în care o nepoată poate stabili relația apropiată cu funcționarul decedat, motiv pentru care ar fi putut suferi într‑adevăr un prejudiciu moral, aceasta s‑ar afla în aceeași situație ca tatăl, mama, copiii sau frații și surorile care introduc acțiunea în nume propriu. Prin urmare, aceasta ar avea dreptul să introducă o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE.

78.

Există o serie de motive care pledează în favoarea sensului larg propus al sintagmei „persoană căreia i se aplică [prezentul] statut” de la articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor, ceea ce determină competența în temeiul articolului 270 TFUE pentru toate cererile de daune interese legate de raportul de muncă.

79.

În primul rând, jurisprudența a optat deja pentru o interpretare largă a competenței pentru acțiunile în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE. În măsura în care Curtea este limitată, în materie de interpretare, de propria jurisprudență, restrângerea domeniului de aplicare al articolului 270 TFUE ar impune respingerea expresă a primei serii de cauze Missir Mamachi di Lusignano ( 28 ). În aceste cauze, Curtea a recunoscut dreptul tatălui și al copiilor de a solicita daune interese în temeiul articolului 270 TFUE, fără ca dreptul respectiv să fie prevăzut în mod expres în Statutul funcționarilor, inclusiv în articolul 73 din acesta. Prin urmare, invocarea acestei dispoziții nu poate fi înțeleasă în sensul că indică temeiul juridic al acordării unor astfel de daune interese. Acest lucru este, mai curând, un simplu indiciu că aceste persoane au relații apropiate cu funcționarul, ceea ce le permite să solicite daune interese pentru prejudiciul moral suferit în caz de deces, atunci când instituția angajatoare este răspunzătoare.

80.

Hotărârile Curții din prima serie de cauze (atât hotărârea privind reexaminarea, cât și hotărârea Tribunalului pronunțată în urma reexaminării) ar putea fi înțelese cel mai bine în sensul că prevăd că articolul 270 TFUE și articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor stabilesc competența Curții de a judeca acțiuni în despăgubire atunci când acestea sunt legate de raportul de muncă dintre un funcționar și o instituție a Uniunii, indiferent de persoana care introduce o astfel de acțiune.

81.

În hotărârea privind reexaminarea, interpretarea Tribunalului a fost motivată de contextul existent la acel moment, în care Tribunalul Funcției Publice dispunea de competența de a soluționa în primă instanță cauzele inițiate pe baza procedurii prevăzute la articolul 270 TFUE ( 29 ). Interpretarea largă a acestei competențe a permis, așadar, ca toate cauzele legate de raportul de muncă cu o instituție a Uniunii să fie concentrate în cadrul unei singure instituții judiciare. Acest lucru a contribuit la eficiența protecției jurisdicționale.

82.

Deși Tribunalul Funcției Publice a fost desființat ulterior, iar competența a fost reatribuită Tribunalului ( 30 ), rămâne valabil același raționament. Prin urmare, a doua justificare pentru interpretarea extensivă a competenței pentru cererile de despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE constă în eficiența protecției jurisdicționale, care este asigurată în cazul în care acțiuni referitoare la același eveniment care rezultă din raportul de muncă pot fi concentrate în cadrul unei singure proceduri judiciare, dedusă judecății aceleiași instanțe sau aceleiași camere a instanței.

83.

În sfârșit, interpretarea potrivit căreia toate cererile de despăgubire care decurg din raportul de muncă cu o instituție a Uniunii trebuie introduse în temeiul articolului 270 TFUE oferă mai multă claritate și previzibilitate în ceea ce privește normele de competență în fața instanțelor Uniunii, îmbunătățind respectarea statului de drept ( 31 ). Prin faptul că oferă o delimitare clară între competența stabilită la articolele 268 TFUE și 270 TFUE pentru acțiunile în despăgubire întemeiate pe răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene, o astfel de interpretare contribuie la definirea arhitecturii jurisdicționale a Uniunii ( 32 ) și îmbunătățește accesul individual la instanțele Uniunii.

84.

În lumina considerațiilor de mai sus, vom analiza în continuare argumentele invocate de Comisie în cadrul prezentului recurs.

85.

În cadrul primului aspect al primului motiv de recurs, Comisia arată că Tribunalul (la punctele 48-64 din hotărârea atacată) a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor și că o astfel de interpretare este contrară poziției adoptate de Curte în hotărârea privind reexaminarea.

86.

În primul rând, Comisia consideră că interpretarea Tribunalului potrivit căreia „frații și surorile sunt persoane «cărora li se aplică statutul», tocmai ca urmare a legăturii lor de familie cu funcționarul decedat” ( 33 ), precum și raționamentul care stă la baza acesteia constituie o interpretare eronată a dreptului relevant.

87.

Astfel, în opinia Comisiei, dreptul fratelui și al surorii de a introduce acțiunea în repararea prejudiciului moral pe baza articolului 270 TFUE nu s‑ar putea întemeia decât pe articolul 73 din Statutul funcționarilor. Această concluzie se bazează pe înțelegerea de către Comisie a constatărilor Curții din hotărârea privind reexaminarea. În această privință, Comisia susține că aprecierile Tribunalului sunt contrare punctului 34 din hotărârea menționată.

88.

Curtea a statuat următoarele la punctul 34 din hotărârea privind reexaminarea: „articolul 73 alineatul (2) litera (a) din statut desemnează în mod expres «descendenții», precum și «ascendenții» funcționarului ca fiind persoanele care pot beneficia, în cazul decesului acestuia din urmă, de o prestație. În consecință, atât reclamantul, cât și copiii funcționarului decedat sunt persoane vizate de această dispoziție”.

89.

Or, intimații susțin că același alineat nu exclude posibilitatea ca persoanele care nu sunt menționate la articolul 73 din Statutul funcționarilor să introducă de asemenea o acțiune în temeiul articolului 270 TFUE și al articolului 91 alineatul (1) din statutul menționat, la fel cum nici Curtea nu a susținut acest lucru în hotărârea privind reexaminarea. Dimpotrivă, această parte a raționamentului Curții prevede doar că descendenții și ascendenții sunt persoane care au dreptul la prestații de asigurare (dar nu și la daune interese!).

90.

Interpretarea potrivit căreia articolul 73 din Statutul funcționarilor este relevant ca indicație a relațiilor apropiate dintre reclamant și un funcționar, dar nu este esențial pentru existența unui drept de a introduce o acțiune în despăgubire, explică în mod coerent jurisprudența Curții ( 34 ). O astfel de interpretare este confirmată de alte părți ale hotărârii privind reexaminarea pronunțate de Curte, în special de punctele 38 și 42. Acestea confirmă că aspectul principal pentru stabilirea dreptului de a introduce o acțiune îl reprezintă faptul că cererea își are originea în raportul de muncă, „chiar dacă este vorba despre o acțiune în despăgubire”. Astfel, competența în temeiul articolului 270 TFUE intervine atunci când o „[acțiune] în despăgubire [este formulată] de orice persoană căreia, deși nu este funcționar, i se aplică Statutul funcționarilor ca urmare a legăturilor de familie pe care le are cu un funcționar, atunci când litigiul își are originea în raportul de muncă care îl leagă pe acest funcționar de instituția în cauză” ( 35 ).

91.

Am arătat deja de ce interpretarea formalistă a poziției Curții în hotărârea privind reexaminarea este eronată. În esență, această hotărâre nu poate fi înțeleasă în sensul că Curtea a considerat că dreptul la despăgubiri al tatălui și al copiilor este reglementat de articolul 73 din Statutul funcționarilor. Această dispoziție reglementează dreptul la asigurare în limita unei anumite sume, dar nu dreptul la daune interese. Invocarea articolului 73 din Statutul funcționarilor în hotărârea privind reexaminarea nu poate fi înțeleasă, astfel cum a explicat în mod corect Tribunalul, decât ca o indicație a relației apropiate a reclamanților cu funcționarul decedat.

92.

Invocarea fie a articolului 73, fie a articolelor 40, 42b sau 55a din Statutul funcționarilor, în condițiile în care niciunul dintre aceste articole nu reglementează răspunderea ca urmare a unui prejudiciu, cu ocazia aprecierii drepturilor tatălui, ale mamei, ale copilului sau ale fraților sau surorilor de a introduce o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE, nu este decât o indicație a calității procesuale active probabile prima facie a reclamanților respectivi. Motivul alegerii articolului 270 TFUE în locul articolului 268 TFUE pentru formularea cererilor lor constă în faptul că aceștia sunt „persoane cărora li se aplică statutul”, întrucât solicită daune interese despre care se pretinde că decurg din răspunderea instituției întemeiată pe raportul de muncă al unui funcționar cu care aceștia au avut o relație apropiată.

93.

Prin urmare, Tribunalul a întemeiat în mod corect concluzia că fratele și sora aveau dreptul de a solicita repararea prejudiciului moral pe relația apropiată a acestora cu funcționarul decedat, recunoscută de anumite dispoziții ale Statutului funcționarilor.

94.

Comisia a calificat o astfel de interpretare drept o „declarație de principiu” care necesită o explicație cu privire la modul în care „legăturile de familie pot fi invocate în temeiul articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor”. În cazul în care, prin „declarație de principiu”, Comisia a înțeles o interpretare juridică general aplicabilă a competenței Curții în cauzele referitoare la personal, considerăm că Tribunalul și‑a explicat în mod suficient modul de interpretare, reiterând că motivul pentru care competența Curții este exercitată în temeiul articolului 270 TFUE și al articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor se regăsește în legătura dintre cerere, pe de o parte, și raportul de muncă și răspunderea corespunzătoare a instituției Uniunii, pe de altă parte.

95.

Întrucât răspunderea în caz de prejudiciu a fost integrată în Statutul funcționarilor în jurisprudența anterioară a Curții, orice persoană care poate pretinde în mod rezonabil că are o relație apropiată cu funcționarul al cărui raport de muncă este vizat are dreptul de a introduce o acțiune întemeiată pe articolul 270 TFUE. Persoanele a căror relație apropiată este recunoscută în mod expres de Statutul funcționarilor, indiferent de context, sunt în măsură să facă dovada calității lor procesuale active, dar menționarea lor în aceste dispoziții nici nu este o condiție, nici nu conferă un titlu juridic drepturilor lor procesuale. Este vorba numai despre recunoașterea la nivel legislativ a faptului că aceste persoane au probabil relații apropiate cu funcționarul și, prin urmare, pot solicita despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral în cazul decesului acestuia din urmă.

96.

Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că drepturile procesuale ale fratelui și surorii de a introduce o acțiune în repararea prejudiciului moral în temeiul articolului 270 TFUE sunt justificate de relația lor apropiată cu funcționarul al cărui raport de muncă cu Comisia se află la originea cererii lor.

97.

De asemenea, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a subliniat că faptul că fratele și sora nu sunt menționați la articolul 73 din Statutul funcționarilor nu ar trebui să îi priveze de „posibilitatea procedurală de a solicita, prin intermediul articolului 270 TFUE, repararea propriului prejudiciu” ( 36 ). În sfârșit, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a concluzionat că hotărârea privind reexaminarea permite o astfel de interpretare.

98.

În al doilea rând, Comisia susține că soluția reținută de Tribunal este contrară cerinței prevăzute la articolul 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor potrivit căreia acțiunea trebuie să privească legalitatea unui act care lezează reclamantul.

99.

Acest argument trebuie respins în măsura în care acțiunea în despăgubire introdusă de reclamanți se întemeiază pe pretinsa nelegalitate a unui astfel de act. Este adevărat că, înainte de a introduce acțiunea, fratele și sora au solicitat Comisiei, în conformitate cu articolul 90 din Statutul funcționarilor, la care face trimitere articolul 91 alineatul (1) din acest statut, plata de daune interese, ceea ce Comisia a refuzat. Ulterior răspunsului negativ al Comisiei, aceștia au introdus la Tribunal acțiunile în despăgubire. Chiar dacă se solicită repararea prejudiciului ca urmare a omisiunii nelegale a Comisiei Europene în legătură cu funcționarul decedat, acțiunea impune în același timp anularea refuzului Comisiei.

100.

Cerința procedurală care impune epuizarea prealabilă a procedurii administrative în fața instituției competente a Uniunii este o etapă necesară pentru introducerea acțiunii în despăgubire în temeiul procedurii prevăzute la articolul 270 TFUE. Cu toate acestea, în cadrul acțiunilor în despăgubire – acest lucru fiind valabil și atunci când astfel de acțiuni sunt introduse de funcționarii înșiși –, uneori chiar actul atacat, prin care instituția a refuzat acordarea anumitor prestații funcționarului, este cel care generează prejudiciul, dar, uneori, un alt act sau inacțiunea instituției generează prejudiciul ( 37 ). Cu toate acestea, în această din urmă ipoteză, acțiunea în despăgubire nu poate fi introdusă decât după ce o astfel de despăgubire a fost solicitată și refuzată de instituția în cauză ( 38 ). Prin urmare, un act nelegal (sau o omisiune) poate genera prejudiciul, însă acțiunea va trebui introdusă împotriva actului prin care se refuză despăgubirea solicitată ( 39 ). Aceasta a fost situația în speță.

101.

Am dori să adăugăm că tocmai faptul că aceeași faptă nelegală (sau omisiune) subiacentă s‑a aflat la originea cererilor de despăgubire în toate cauzele în discuție, atât cererea formulată de copii în calitate de moștenitori ai funcționarului, cât și cererile formulate de tată, de mamă și de copii în nume propriu ori de frate sau soră prin care se solicită de asemenea repararea prejudiciului moral pe care l‑au suferit, pledează în favoarea concentrării acestor cereri în cadrul aceluiași dispozitiv procedural.

102.

În concluzie, a permite altor persoane decât funcționarii să invoce din punct de vedere procedural articolul 270 TFUE nu elimină cerințele procedurale prevăzute de Statutul funcționarilor și nici nu înlătură cerința potrivit căreia acțiunea trebuie să privească legalitatea unui act care lezează reclamantul. Interpretarea reținută de Tribunal nu este, așadar, contrară modului de redactare a articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor, după cum susține Comisia. Prin urmare, acest argument trebuie respins.

103.

În al treilea rând, Comisia susține că a întemeia posibilitatea de a solicita daune interese pe legătura apropiată a unei persoane cu funcționarul îi conferă acesteia puterea discreționară de a aprecia dacă există un act care lezează reclamantul.

104.

Acest argument se întemeiază pe înțelegerea eronată de către Comisie a motivului pentru invocarea altor articole din Statutul funcționarilor, în plus față de articolul 91 alineatul (1) din acest statut. Mai precis, Comisia arată că, în cazul în care calitatea procesuală activă a unui reclamant se întemeiază numai pe o dispoziție care demonstrează relația sa apropiată cu funcționarul, „reclamantul ar putea fi întotdeauna considerat ca fiind o persoană căreia i se aplică Statutul funcționarilor, independent de legătura dintre actul pe care îl contestă și obligațiile prevăzute de Statutul funcționarilor”.

105.

În speță, capacitatea procesuală activă a reclamanților nu se întemeiază pe articole din Statutul funcționarilor care demonstrează relația lor apropiată cu funcționarul (precum articolele 40, 42b sau 55a). O astfel de calitate procesuală activă rezultă din legătura dintre prejudiciul pretins și raportul de muncă cu instituția. Prin urmare, fratele și sora funcționarului decedat au posibilitatea de a introduce o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE, având în vedere legătura dintre prejudiciul invocat și actul atacat prin care Comisia și‑a încălcat obligația care decurge din raportul de muncă cu funcționarul decedat.

106.

În măsura în care cererea de despăgubire este legată de raportul de muncă al funcționarului cu care reclamantul trebuie să demonstreze că are relații apropiate, considerăm că puterea de apreciere a Curții este bine orientată și delimitată. Puterea discreționară a Curții de a aprecia dacă persoana în cauză ar putea avea, la prima vedere, dreptul la daunele interese solicitate nu diferă de puterea de apreciere de care se bucură în general instanțele atunci când se pronunță cu privire la orice acțiune în despăgubire.

107.

În consecință, trebuie respinse argumentele întemeiate pe competența discreționară a Tribunalului de a aprecia calitatea procesuală a reclamanților.

108.

În ceea ce privește afirmația Comisiei potrivit căreia acceptarea poziției Tribunalului ar conduce și la admiterea posibilității introducerii unei acțiuni de către sindicate, este suficient să se constate că, potrivit jurisprudenței constante, articolul 91 din Statutul funcționarilor se aplică numai litigiilor individuale. Cu alte cuvinte, sunt excluse cererile considerate colective prin natură, precum cele introduse de un sindicat ( 40 ).

109.

Pentru toate aceste motive, considerăm că primul aspect al primului motiv trebuie respins.

110.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Comisia critică punctele 134 și 135 din hotărârea atacată și susține în esență că numai persoanele menționate expres la articolul 73 din Statutul funcționarilor sunt persoane cărora li se aplică acest statut în scopul de a obține de la Comisie o despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat de decesul unui funcționar. Frații și surorile nu intră sub incidența acestei dispoziții, iar cererea lor ar fi trebuit să fie respinsă.

111.

Punctul 134 din hotărârea atacată constituie numai o trimitere încrucișată la punctele 33 și 34 din hotărârea privind reexaminarea. Întrucât acest argument a fost deja invocat în cadrul primului aspect al primului motiv al recursului formulat de Comisie, se aplică aceleași argumente ca cele prezentate deja în cadrul primului aspect al primului motiv.

112.

Punctul 135 din hotărârea atacată arată că raționamentul care stă la baza punctelor 33 și 34 din hotărârea privind reexaminarea pronunțată de Curte constă în menținerea în competența Tribunalului Funcției Publice a tuturor cererilor de despăgubire întemeiate pe raportul de muncă cu o instituție a Uniunii. Pentru acest motiv, cauzele respective au fost interpretate în sensul că li se aplică competența prevăzută la articolul 270 TFUE. Considerăm că această apreciere este corectă.

113.

Punctul contestat explică de asemenea faptul că punctul 35 din hotărârea privind reexaminarea clarifică faptul că nu este relevant, pentru stabilirea dreptului de a introduce o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 270 TFUE, aspectul dacă tatăl avea în realitate dreptul la suma asigurată. Dacă se acceptă interpretarea potrivit căreia articolul 73 din Statutul funcționarilor nu face decât să demonstreze relația apropiată a unei persoane cu funcționarul, fără a stabili dreptul persoanei respective de a introduce acțiunea, explicația dată de Tribunal la punctul menționat nu constituie o eroare de drept.

114.

Prin urmare, al doilea aspect al primului motiv trebuie de asemenea respins.

115.

Având în vedere tot ceea ce precedă, considerăm că primul motiv de recurs trebuie respins, fără a aduce atingere pe fond celuilalt motiv de recurs.