Hotărârea Curții (Camera a treia) din 1 august 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Audiencia Provincial de Barcelona – Spania) – MPA/LCDNMT

(Cauza C-501/20) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Articolele 3, 6-8 și 14 - Noțiunea de „reședință obișnuită” - Competența, recunoașterea, executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere - Regulamentul (CE) nr. 4/2009 - Articolele 3 și 7 - Resortisanți ai două state membre diferite, care au reședința într-un stat terț în calitate de agenți contractuali repartizați la Delegația Uniunii Europene în acest stat terț - Stabilirea competenței - Forum necessitatis)

(2022/C 408/09)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Audiencia Provincial de Barcelona

Părțile din procedura principală

Recurentă: MPA

Intimat: LCDNMT

Dispozitivul

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, și articolul 3 literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere trebuie interpretate în sensul că, în vederea stabilirii reședinței obișnuite, în sensul acestor dispoziții, nu poate constitui un element determinant calitatea de agenți contractuali ai Uniunii Europene a soților în cauză, repartizați în cadrul unei delegații a acesteia din urmă într-un stat terț, și despre care se susține că beneficiază de statut diplomatic în acest stat terț.

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că, în vederea stabilirii reședinței obișnuite a unui copil, legătura constituită de cetățenia mamei, precum și de reședința acesteia înainte de căsătorie în statul membru de care aparține instanța sesizată cu o cerere în materia răspunderii părintești nu este relevantă, iar împrejurarea potrivit căreia copiii minori s-au născut în respectivul stat membru și au cetățenia acestuia este insuficientă.

În cazul în care nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă să se pronunțe cu privire la o cerere de desfacere a legăturii matrimoniale în temeiul articolelor 3-5 din Regulamentul nr. 2201/2003, articolul 7 din regulamentul menționat coroborat cu articolul 6 din acesta trebuie interpretat în sensul că faptul că intimatul din litigiul principal este resortisant al unui alt stat membru decât cel de care aparține instanța sesizată împiedică aplicarea clauzei referitoare la competența reziduală prevăzute la acest articol 7 pentru a fundamenta competența acestei instanțe, fără a se opune însă ca instanțele din statul membru al cărui resortisant este să fie competente să soluționeze o astfel de cerere în temeiul normelor naționale de competență ale acestui din urmă stat membru.

În cazul în care nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă să se pronunțe cu privire la o cerere în materia răspunderii părintești în temeiul articolelor 8-13 din Regulamentul nr. 2201/2003, articolul 14 din acest regulament trebuie interpretat în sensul că faptul că intimatul din litigiul principal este resortisant al unui alt stat membru decât cel de care aparține instanța sesizată nu se opune aplicării clauzei referitoare la competența reziduală prevăzute la acest articol 14.

Articolul 7 din Regulamentul nr. 4/2009 trebuie interpretat în sensul că:

—

în cazul în care reședința obișnuită a tuturor părților din litigiul în materie de obligații de întreținere nu se află într-un stat membru, competența întemeiată, în cazuri excepționale, pe forum necessitatis, prevăzut la acest articol 7, poate fi constatată dacă nicio instanță dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 3-6 din acest regulament, dacă procedura nu se poate iniția sau desfășura în mod rezonabil în statul terț cu care litigiul are o legătură strânsă sau este imposibil să se desfășoare în acest stat și dacă acest litigiu prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate;

—

pentru a considera, în cazuri excepționale, că o procedură nu se poate iniția sau desfășura în mod rezonabil într-un stat terț, trebuie ca, în urma unei analize detaliate a elementelor prezentate în fiecare speță, accesul la justiție în acest stat terț să fie împiedicat, în drept sau în fapt, în special prin aplicarea unor condiții procedurale discriminatorii sau contrare garanțiilor fundamentale ale procesului echitabil, fără să se impună ca partea care se prevalează de articolul 7 menționat să fie obligată să demonstreze că a inițiat sau a încercat să inițieze fără succes această procedură în fața instanțelor din același stat terț, și

—	pentru a considera că un litigiu trebuie să prezinte o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate, este posibil să se aibă în vedere cetățenia uneia dintre părți.

(1) JO C 423, 7.12.2020.