—

declararea prezentei acțiuni ca fiind admisibilă și întemeiată;

—

anularea Deciziei Comisiei din 15 octombrie 2019 prin care s-a dispus reducerea valorii contractului CARDS/2008/166-429 de la 1 199 125 de euro la 0 (zero) euro și recuperarea tuturor plăților, în cuantum de 1 197 055,86 euro, efectuate în temeiul contractului respectiv;

—

obligarea la rambursarea tuturor sumelor eventual recuperate de Comisie pe baza acestei decizii, majorate cu dobânzi de întârziere calculate la rata aplicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 7 puncte;

—

obligarea la plata ultimei facturi emise de reclamantă, în cuantum de 437 649,39 euro, majorată cu dobânzi de întârziere calculate la rata aplicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 7 puncte, precum și la liberarea garanției bancare în cuantum de și la repararea prejudiciului material suferit ca urmare a acestei liberări tardive;

—

obligarea la plata unui euro simbolic cu titlu de daune-interese, sub rezerva modificării;

—

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe necompetența Comisiei de a adopta decizia contestată, pe lipsa unui temei juridic al acesteia din urmă și pe încălcarea principiului încrederii legitime. În această privință, reclamanta arată că Comisia nu era competentă să adopte decizia contestată, care constituie titlu executoriu pentru recuperarea creanței pe care pretinde că o deține împotriva sa, în lipsa unei clauze compromisorii care să confere instanțelor Uniunii competența pentru litigii având ca obiect obligațiile contractuale ale părților.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe prescrierea creanței pretinse și, în orice caz, pe încălcarea termenului rezonabil, a articolului 73a alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198) (denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2002”), a dreptului la bună administrare, astfel cum este consacrat de articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „CEDH”). Potrivit reclamantei, creanța pe care Comisia susține că o deține împotriva sa este prescrisă, din moment ce termenul de cinci ani, prevăzut de articolul 73a din Regulamentul financiar din 2002, a expirat. În plus, articolul 85b alineatul (4) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3) (denumit în continuare „Regulamentul de punere în aplicare din 2002”) referitor la cauzele de întrerupere a termenului de prescripție este inoperant. În orice caz și chiar dacă întreruperea termenului de prescripție ar fi legală, termenul necesitat pentru adoptarea deciziei contestate și a notei de debit care o însoțește este în mod vădit nerezonabil și încalcă articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale și articolul 6 primul paragraf din CEDH (întrucât enunță un drept fundamental care constituie de asemenea un principiu general de drept).

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea hotărârii tribunal de première instance de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles, Belgia) din 5 octombrie 2017 și a adagiului potrivit căruia „penalul ține în loc administrativul”. Reclamanta susține că Comisia este obligată să respecte hotărârea din 5 octombrie 2017 pronunțată de instanța penală belgiană care a declarat inadmisibile urmăririle penale în lipsa unor elemente de natură să dovedească faptele incriminate. Comisia, care de altfel s-a constituit parte civilă în fața instanței penale, întrucât a decis să aștepte finalizarea procedurii belgiene înainte să adopte decizia de recuperare, este ținută de finalizarea respectivă și de constatările instanței naționale, iar aceasta chiar dacă hotărârea instanței belgiene nu ar avea un efect de autoritate de lucru judecat în privința Comisiei.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere de care ar fi afectată decizia atacată. Reclamanta consideră în această privință că faptele reproșate nu sunt stabilite în mod vădit și că nu există în mod vădit neregularități, a fortiori grave. Decizia atacată se întemeiază pe două rapoarte ale OLAF. Or, criticile formulate de pârâtă nu sunt stabilite.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea instrucțiunilor pentru ofertanți și a articolului 103 din Regulamentul financiar din 2002. Reclamanta consideră că, printre criticile invocate de pârâtă împotriva reclamantei, niciuna nu privește faptul că aceasta din urmă ar fi obținut informații confidențiale, ar fi încheiat un acord nelegal cu un concurent, ar fi influențat comitetul de evaluare sau autoritatea contractantă în examinarea, clarificarea, evaluarea sau compararea ofertelor. Prin urmare, nu sunt îndeplinite nici condițiile articolului 103 din Regulamentul financiar din 2002 și nici cele ale articolului 13 litera (a) din instrucțiunile pentru ofertanți.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, pentru motivul că dreptul de a fi ascultat al reclamantei a fost încălcat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări, a principiului executării cu bună-credință a contractelor și a principiului interzicerii „abuzului de drept”. În această privință, reclamanta susține că Comisia nu a acționat nici cu grijă și nici cu imparțialitate.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe o excepție de nelegalitate a articolului 103 din Regulamentul financiar din 2002, întrucât acest articol încalcă principiul general al interzicerii îmbogățirii fără justă cauză. Astfel, articolul 103 din Regulamentul financiar din 2002 oferă instituției posibilitatea de a recupera totalitatea sumelor plătite pe întreaga durată a executării contractului, chiar dacă acesta din urmă a fost executat în întregime de contractant. Articolul 103 din Regulamentul financiar din 2002 semnifică faptul că instituția poate astfel să beneficieze de toate prestațiile furnizate de contractant fără ca nicio plată să îi fie datorată acestuia. Articolul 103 trebuie să fie declarat nelegal, întrucât permite instituției să își îmbunătățească patrimoniul, în mod nejustificat, în detrimentul celui al contractantului.

9.

Al nouălea motiv, cu titlu subsidiar, întemeiat pe încălcarea articolului 103 din Regulamentul financiar din 2002 și a principiului proporționalității. Potrivit reclamantei, exercițiul de apreciere a instituției trebuie să se efectueze în conformitate cu articolul 103 din Regulamentul financiar din 2002. Aceasta înseamnă că Comisia nu poate aplica mai multe sancțiuni, articolul 103 prevăzând o listă de sancțiuni care nu este cumulativă. În plus, exercițiul de apreciere menționat trebuie să se efectueze cu respectarea principiului proporționalității, instituția trebuind să se asigure că decizia sa este proporțională cu gravitatea neregularității în discuție. Obligația de proporționalitate menționată constituie o expresie a principiului bunei credințe care se impune în executarea contractelor. Or, această situație nu se regăsește în speță.