25.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 112/43 |
Acțiune introdusă la 28 ianuarie 2019 – AH/ Eurofound
(Cauza T-52/19)
(2019/C 112/52)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: AH (reprezentant: N. de Montigny, avocat)
Pârâtă: Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
— |
anularea deciziei din 22 martie 2018 a Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă, notificată reclamantului prin intermediul consilierului său printr-o scrisoare redactată de consilierul acestei agenții, cabinetul de avocați Beauchamps, în măsura în care respinge plângerea sa privind denunțarea încălcarea normelor în materie de protecție a datelor private și personale, cererea sa privind efectuarea unei anchete cu privire la acest subiect, precum și cererea sa de despăgubire, introduse de reclamant la 2 februarie 2018 prin intermediul consilierului său; |
— |
obligarea pârâtei la plata sumei de 30 000 euro pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a „data breach” [încălcarea securității datelor] și a respingerii cererii introduse la 2 februarie 2018; |
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șapte motive.
1. |
Primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea deciziei atacate, în măsura în care decizia respectivă nu a fost adoptată de AIPN competentă, ci de un cabinet de avocați din exterior fără mandat și fără împuternicire în această privință. |
2. |
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de bună administrare, a obligației de asistență și a articolelor 22 și 24 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), pentru motivul că pârâta a respins cererea fără a întreprinde o anchetă administrativă. |
3. |
Al treilea motiv, întemeiat în special pe încălcarea obligației de motivare, a dreptului la apărare și în special a dreptului de a fi ascultat, precum și a obligației de solicitudine. |
4. |
Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 26 din statut și a dispozițiilor aplicabile în materia dreptului la protecția datelor personale. |
5. |
Al cincilea motiv, întemeiat pe un conflict de interese și pe încălcarea obligațiilor de obiectivitate, de imparțialitate și de independență a administrației. |
6. |
Al șaselea motiv, întemeiat pe un abuz de putere. |
7. |
Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 17 din statut și a confidențialității ce caracterizează activitățile sindicale la care are dreptul să ia parte orice lucrător. |