1

Prin acțiunile introduse la 4 decembrie 2019 în temeiul articolului 263 TFUE, reclamanta din cauza T‑825/19, Tazzetti SpA, precum și reclamanta din cauza T‑826/19, Tazzetti SA, solicită anularea, pe de o parte, a deciziilor conținute în trei scrisori din 27 și din 30 septembrie 2019 și în două e‑mailuri din 6 și din 20 noiembrie 2019 ale Comisiei Europene, adoptate în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/661 al Comisiei din 25 aprilie 2019 de asigurare a bunei funcționări a registrului electronic al cotelor pentru introducerea pe piață a hidrofluorocarburilor (JO 2019, L 112, p. 11), și, pe de altă parte, a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1604 a Comisiei din 23 octombrie 2020 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră, a valorilor de referință pentru perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2023 pentru fiecare producător sau importator care a introdus hidrofluorocarburi în mod legal pe piață în Uniune începând cu 1 ianuarie 2015 conform rapoartelor transmise în temeiul regulamentului respectiv (JO 2020, L 364, p. 1).

[omissis]

33

În cauza T‑825/19, în cererea introductivă, societatea italiană solicită în esență Tribunalului:

34

În memoriul de adaptare a cererii introductive introdus la 18 ianuarie 2021, societatea italiană solicită, în plus, Tribunalului anularea Deciziei de punere în aplicare 2020/1604.

35

Comisia solicită Tribunalului:

36

Prin Ordonanța din 17 decembrie 2020, Tribunalul a unit cu fondul excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

37

În cauza T‑826/19, în cererea introductivă, societatea spaniolă solicită în esență Tribunalului:

38

În memoriul de adaptare a cererii introductive introdus la 6 ianuarie 2021, societatea spaniolă solicită, în plus, Tribunalului anularea Deciziei de punere în aplicare 2020/1604.

39

Comisia solicită Tribunalului:

40

Prin Ordonanța din 17 decembrie 2020, Tribunalul a unit cu fondul excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

129

În susținerea concluziilor prin care se urmărește anularea actelor atacate, reclamantele invocă opt motive. Motivele menționate sunt în esență identice în cele două acțiuni.

[omissis]

131

Este necesar să se înceapă examinarea cu primul și cu al doilea motiv din ambele cauze, considerate împreună.

132

În primul rând, reclamantele susțin în esență că, în cazul în care articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 este interpretat în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 517/2014, nu trebuie să li se aplice regula producătorului sau a importatorului unic, astfel încât actele atacate sunt nelegale.

133

În al doilea rând, presupunând că motivul întemeiat pe interpretarea conformă este respins de Tribunal, ar trebui să se admită excepțiile de nelegalitate invocate în cele două acțiuni împotriva articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, să nu se aplice articolul menționat și să se anuleze, în consecință, actele atacate.

134

În primul rând, trebuie arătat că Tribunalul a statuat că, deși, în temeiul unei jurisprudențe constante, un regulament de punere în aplicare trebuie, dacă este posibil, să facă obiectul unei interpretări conforme cu dispozițiile regulamentului de bază, această jurisprudență nu își găsește aplicarea în ceea ce privește o dispoziție dintr‑un regulament de punere în aplicare al cărui sens este clar și lipsit de ambiguitate și care nu impune, așadar, nicio interpretare. În caz contrar, principiul interpretării conforme a textelor de drept derivat al Uniunii ar servi drept temei pentru o interpretare contra legem a acestei dispoziții, ceea ce nu poate fi admis (a se vedea Hotărârea din 15 septembrie 2021, Daimler/Comisia, T‑359/19, EU:T:2021:568, punctul 92 și jurisprudența citată).

135

Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, care, așa cum indică titlul său, este un regulament de punere în aplicare, se întemeiază, potrivit referirilor sale, pe Regulamentul nr. 517/2014 și în special pe articolul 17 alineatul (2) din regulamentul menționat. Rezultă că Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 este un regulament de punere în aplicare a Regulamentului nr. 517/2014. Prin urmare, jurisprudența citată anterior se aplică în cadrul raporturilor dintre aceste două regulamente.

136

În al doilea rând, pe de o parte, în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014, producătorii și importatorii care au raportat că au introdus pe piață HFC între anii 2009 și 2012 (denumiți în continuare „întreprinderile tradiționale”) beneficiază de o valoare de referință stabilită printr‑o decizie de punere în aplicare adoptată cel târziu la 31 octombrie 2014.

137

În temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, producătorii și importatorii care nu au declarat că au introdus pe piață HFC între anii 2009 și 2012 (denumiți în continuare „noii operatori”) își pot declara intenția de a introduce pe piață HFC în anul următor.

138

Din articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 reiese că, până la 31 octombrie 2017 și, ulterior, din trei în trei ani, Comisia recalculează valorile de referință pentru producătorii și importatorii menționați la alineatele (1) și (2) ale acestui articol care au declarat că au introdus HFC pe piață începând cu 1 ianuarie 2015. Astfel, începând cu anul 2017, se stabilește o valoare de referință atât pentru întreprinderile tradiționale, cât și pentru noii operatori care au introdus HFC pe piață în perioada în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2021, Krajowa Izba Gospodarcza Chłodnictwa i Klimatyzacji/Comisia, T‑126/19, EU:T:2021:360, punctul 62).

139

Pe de altă parte, potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, producătorii și importatorii care intră sub incidența articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, precum și cei care intră sub incidența articolului 16 alineatul (3) din regulamentul menționat sunt supuși anumitor reguli atunci când au același beneficiar real. Astfel, primii sunt considerați ce fiind un declarant unic, iar cei din urmă ca fiind un producător sau importator unic.

140

În speță este cert că reclamantele au declarat că au introdus HFC pe piață începând cu 1 ianuarie 2015 și că li se aplică procedura de recalculare a valorilor de referință prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014. Acestea susțin că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, interpretat în conformitate cu Regulamentul nr. 517/2014, nu ar fi trebuit să le fie opus întrucât sunt întreprinderi tradiționale și această dispoziție ar trebui să li se aplice numai noilor operatori.

141

Or, după cum arată Comisia, reiese cu claritate și fără ambiguitate din modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 că această dispoziție se aplică atât noilor operatori care fac declarații în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, cât și tuturor producătorilor și importatorilor cărora li se aplică procedura de recalculare a valorilor de referință prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 și că, în ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, nu este prevăzută nicio derogare în favoarea întreprinderilor tradiționale.

142

În consecință, interpretarea conformă cu Regulamentul nr. 517/2014 susținută de reclamante ar servi, dacă ar fi urmată, drept temei pentru o interpretare contra legem a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, ceea ce nu poate fi admis.

143

Așadar, argumentul reclamantelor întemeiat pe o interpretare a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 conformă cu Regulamentul nr. 517/2014 trebuie să fie respins.

144

Este, prin urmare, necesar să se examineze excepțiile de nelegalitate ale Regulamentului de punere în aplicare 2019/661 invocate în cele două acțiuni.

145

Cu titlu introductiv, este necesar să se observe că, în ședință, reclamantele au afirmat că excepțiile de nelegalitate invocate în cele două acțiuni erau întemeiate pe o încălcare a articolului 16 alineatul (5) și a articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, a articolului 291 TFUE, precum și a principiului proporționalității.

146

Comisia susține că, în înscrisurile lor, reclamantele nu au invocat principiul proporționalității în susținerea excepțiilor lor de nelegalitate.

147

Trebuie analizate de la bun început argumentele reclamantelor întemeiate pe încălcarea articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014 și a articolului 291 TFUE, a cărei existență nu este contestată de Comisie în înscrisurile reclamantelor.

148

Reclamantele susțin că, deși competența de executare a Comisiei este limitată, în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 517/2014, la funcționarea registrului HFC, articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 ar fi modificat însăși funcționarea mecanismului de cote de HFC instituit prin Regulamentul nr. 517/2014, cu încălcarea articolului 291 TFUE.

149

Pe de o parte, acestea susțin că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 este nelegal întrucât modifică normele privind „distribuirea” cotelor de HFC, și anume dreptul întreprinderilor de a beneficia de o alocare de cote în nume propriu.

150

Pe de altă parte, articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 ar avea ca efect să interzică întreprinderilor care nu sunt considerate producător sau importator unic să transfere cote de HFC.

151

Potrivit Comisiei, regula introdusă prin articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 nu a modificat mecanismul de alocare a cotelor de HFC. Aceasta ar însemna numai, pentru întreprinderile care au același beneficiar real, să identifice un operator considerat producător sau importator unic căruia i se atribuie o valoare de referință unică și cotele de HFC corespunzătoare, dat fiind că valoarea de referință unică ar fi stabilită întotdeauna în funcție de cantitățile de HFC introduse anterior pe piață. Regula menționată ar permite astfel împiedicarea unei eludări a sistemului de cote, care constă în faptul că același beneficiar real înscrie mai multe întreprinderi în registru pentru a beneficia de cote de HFC suplimentare, și garantarea egalității de tratament a operatorilor pe piață.

152

Pe de altă parte, din considerentul (19) al Regulamentului nr. 517/2014 ar reieși că transferul de cote de HFC nu are un scop lucrativ, ci servește la menținerea flexibilității pieței, astfel încât pierderea posibilității de a transfera cote de către o întreprindere legată de un producător sau de un importator unic ar fi conformă cu obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii.

153

Reclamantele nu ar stabili, așadar, în ce măsură Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 încalcă articolul 291 alineatul (2) TFUE. În plus, din considerentul (18) al Regulamentului nr. 517/2014 și din articolul 17 alineatul (1) din acesta ar reieși că registrul HFC trebuie să servească la punerea în aplicare eficientă a mecanismului de cote de HFC, iar din articolul 17 alineatul (2) din regulamentul menționat, că misiunea Comisiei este de a asigura buna funcționare a registrului.

154

Potrivit articolului 291 alineatul (2) TFUE, în cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 TUE, Consiliului. În temeiul articolului 291 alineatul (4) TFUE, în titlul actelor de punere în aplicare se introduc cuvintele „de punere în aplicare”.

155

Din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 reiese că acesta se întemeiază pe articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, potrivit căruia Comisia, prin acte de punere în aplicare, în măsura necesităților, poate asigura funcționarea corespunzătoare a registrului HFC. Această dispoziție aplică, în consecință, articolul 291 alineatul (2) TFUE. Astfel, competența de executare conferită Comisiei este delimitată atât de articolul 291 alineatul (2) TFUE, cât și de articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014.

156

În cazul în care se conferă Comisiei o competență de executare în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE, aceasta este chemată să precizeze conținutul actului legislativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2014, Parlamentul/Comisia, C‑65/13, EU:C:2014:2289, punctul 43).

157

Comisia precizează actul legislativ în cazul în care dispozițiile actului de punere în aplicare pe care îl adoptă, pe de o parte, respectă obiectivele generale esențiale urmărite de actul legislativ și, pe de altă parte, sunt necesare sau utile pentru punerea în aplicare a acestuia fără să îl completeze sau să îl modifice, nici măcar în elementele sale neesențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 2014, Parlamentul/Comisia, C‑65/13, EU:C:2014:2289, punctele 45 și 46).

158

Pe de altă parte, conform articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014, până la 1 ianuarie 2015, Comisia instituie și asigură funcționarea registrului HFC.

159

Potrivit considerentului (18) al Regulamentului nr. 517/2014, Comisia ar trebui să se asigure că există un registru HFC pentru gestionarea cotelor pentru introducerea pe piață a HFC, inclusiv raportarea echipamentelor introduse pe piață.

160

Din dispozițiile de mai sus rezultă că competența de executare a Comisiei prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014 este limitată la buna funcționare a registrului HFC, care este un instrument care servește gestionării cotelor, introducerii pe piață a HFC și raportării, inclusiv raportării echipamentelor introduse pe piață.

161

În speță trebuie să se examineze, așadar, dacă, astfel cum susțin reclamantele, articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 depășește competența prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, ținând seama de limitele stabilite pentru orice competență de executare prin articolul 291 alineatul (2) TFUE. Mai precis, trebuie analizat dacă, așa cum susțin reclamantele, Comisia a completat sau a modificat Regulamentul nr. 517/2014 în ceea ce privește, pe de o parte, drepturile întreprinderilor de a beneficia de o alocare de cote de HFC și, pe de altă parte, drepturile întreprinderilor de a transfera cote de HFC.

162

Reclamantele susțin că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 este nelegal întrucât privează anumite întreprinderi de cotele de HFC în nume propriu de care dispuneau înainte de intrarea în vigoare a acestei dispoziții.

163

Este adevărat că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 și‑a produs în speță efectele directe în cadrul procedurii de recalculare a valorilor de referință (a se vedea punctele 80-86 de mai sus).

164

Cu toate acestea, din cuprinsul punctului 1 din anexa VI la Regulamentul nr. 517/2014, care stabilește mecanismul de alocare, reiese că stabilirea unei valori de referință pentru o întreprindere conduce la o alocare de cote de HFC pentru aceasta.

165

Trebuie, așadar, să se examineze normele prevăzute de Regulamentul nr. 517/2014 cu privire la drepturile întreprinderilor de a beneficia de o valoare de referință și, prin urmare, de cote de HFC pentru a se stabili dacă acestea au fost modificate sau completate de articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661.

166

Potrivit articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014, până la 31 octombrie 2017 și, ulterior, din trei în trei ani, Comisia recalculează valorile de referință pentru producătorii și importatorii menționați la alineatele (1) și (2) ale aceluiași articol, pe baza mediei cantităților anuale de HFC introduse pe piață legal de la 1 ianuarie 2015, raportate în conformitate cu articolul 19, pentru anii disponibili.

167

Regulamentul nr. 517/2014 nu precizează definiția noțiunii de „producători și importatori” în sensul dispoziției sus‑menționate.

168

Prin urmare, înainte de a examina domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, este necesar să se precizeze în prealabil noțiunea de „producători și importatori” în sensul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014.

169

Precizarea noțiunii de „producători și importatori” utilizată la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 implică să se țină seama, pentru interpretarea acestei dispoziții din dreptul Uniunii, nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite prin reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 7 mai 2019, Germania/Comisia, T‑239/17, EU:T:2019:289, punctul 40 și jurisprudența citată).

170

În ședință, Comisia a arătat că această noțiune trebuia interpretată în lumina noțiunii de „întreprindere” prevăzută la articolul 2 punctul 30 din regulamentul menționat.

171

Reiese din articolul 2 punctul 30 literele (a)-(c) din Regulamentul nr. 517/2014, în măsura în care este relevant în speță, o definiție a noțiunii de întreprindere potrivit căreia este vorba despre orice persoană fizică sau juridică care, printre altele, produce sau importă produse ori introduce pe piață gaze fluorurate cu efect de seră, HFC constituind astfel de gaze în temeiul punctului 2 al articolului menționat.

172

Conform interpretării susținute de Comisie, referirea la „producători și importatori” la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 ar viza, așadar, fiecare întreprindere, în sensul articolului 2 punctul 30 din regulamentul respectiv, cu alte cuvinte, printre altele, fiecare persoană fizică sau juridică ce produce sau importă ori introduce HFC pe piață.

173

În primul rând, în favoarea tezei Comisiei, este necesar să se arate că legiuitorul Uniunii a utilizat fără distincție noțiunile de întreprindere și de producător sau importator.

174

Mai întâi, articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 prevede că procedura de recalculare a valorilor de referință privește producătorii și importatorii menționați la alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

175

Articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 517/2014 face referire la noțiunea de producător sau importator. Cu toate acestea, la al treilea paragraf, acest articol prevede că, înainte de a prezenta o declarație în temeiul alineatelor (2) și (4) ale articolului menționat, „întreprinderile” se înregistrează în registrul HFC. Astfel, producătorii sau importatorii vizați la primul paragraf sunt întreprinderi în conformitate cu al treilea paragraf.

176

În continuare, considerentul (16) al Regulamentului nr. 517/2014 arată că, prin recalcularea periodică a valorilor de referință și a cotelor, Comisia ar trebui să se asigure că noilor întreprinderi li se permite să își continue activitățile, pe baza volumelor medii pe care le‑au introdus pe piață în ultimii ani.

177

În sfârșit, expresia „fiecare întreprindere” se regăsește la articolul 19 alineatul (6) din Regulamentul nr. 517/2014 pentru a impune obligații specifice „fiecărui producător [și] importator” menționat la alineatul (1) al aceleiași dispoziții care declară introducerea pe piață a 10000 de tone de echivalent CO2 sau mai mult de HFC în cursul anului calendaristic precedent.

178

În al doilea rând, din dispozițiile coroborate ale articolului 16 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 517/2014 rezultă de asemenea că producătorii și importatorii menționați la alineatul (3) al articolului amintit sunt persoane fizice sau juridice luate individual.

179

Astfel, articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014, la care face trimitere alineatul (3) al acestui articol, prevede că Comisia stabilește pentru fiecare producător sau importator care a raportat date în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul nr. 842/2006 o valoare de referință bazată pe declarațiile privind cantitățile de HFC introduse pe piață între anii 2009 și 2012.

180

Articolul 6 din Regulamentul nr. 842/2006 prevedea la alineatul (1) literele (a) și (b) că, până la 31 martie 2008 și în fiecare an care urmează, fiecare producător, importator și exportator de gaze fluorurate cu efect de seră transmite anumite informații Comisiei și statului membru în cauză. Această obligație privește în special „fiecare producător care produce mai mult de o tonă de gaze fluorurate cu efect de seră pe an” și „fiecare importator care importă mai mult de o tonă de gaz fluorurat cu efect de seră pe an”.

181

Deși Regulamentul nr. 842/2006 nu a definit noțiunile de producător sau de importator, rezultă dintr‑o interpretare literală a dispozițiilor acestuia, în special din referirea la „fiecare producător” sau „fiecare importator”, că era vizată orice persoană fizică sau juridică ce produce sau importă cel puțin o tonă de gaze fluorurate cu efect de seră pe an.

182

De altfel, trebuie arătat că considerentul (15) al Regulamentului nr. 517/2014, care privește limitele cantitative aplicabile operatorilor care au introdus HFC pe piață în perioada de referință cuprinsă între anii 2009 și 2012, amintește calculul valorilor de referință și alocarea de cote „producătorilor și importatorilor individuali”.

183

În al treilea rând, interpretarea potrivit căreia producătorii și importatorii menționați la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 sunt persoane fizice sau juridice considerate individual se coroborează cu trimiterile la „fiecare producător sau importator” care figurează în considerentul (14) și la articolul 16 alineatele (1) și (5) din Regulamentul nr. 517/2014.

184

Ținând seama de cele ce precedă, articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 trebuie interpretat în sensul că orice întreprindere, înțeleasă ca o persoană fizică sau juridică considerată individual, care a introdus în mod legal HFC pe piață începând cu 1 ianuarie 2015 și care a făcut declarația prevăzută la articolul 19 din Regulamentul nr. 517/2014, are dreptul la o valoare de referință cu ocazia recalculării trienale a valorilor de referință.

185

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, în scopul recalculării valorilor de referință în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014, toate întreprinderile cu același (aceiași) beneficiar(i) real(i) sunt considerate ca fiind un importator sau producător unic, iar acest importator sau producător unic este întreprinderea care a fost prima înregistrată sau, după caz, o altă întreprindere înregistrată, indicată de către beneficiarul real.

186

În primul rând, din considerentul (5) al Regulamentului de punere în aplicare 2019/661 reiese că obiectul dispozițiilor articolului 7 din acest regulament de punere în aplicare este evitarea oricărei eludări a cerințelor privind alocarea cotelor sau a oricărui abuz cu privire la aceasta. Mai exact, în cazul în care același (aceiași) beneficiar(i) real(i) înregistrează mai multe întreprinderi în scopul de a beneficia de o alocare a cotelor de HFC mai mare decât cota destinată unei singure întreprinderi din cantitatea maximă de HFC care poate fi introdusă pe piața Uniunii, aceste întreprinderi înregistrate cu același (aceiași) beneficiar(i) real(i) ar trebui să fie considerate drept o întreprindere unică.

187

După cum a precizat Comisia în ședință, Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 introduce astfel o normă nouă care îi permite să trateze mai multe persoane juridice distincte care au același beneficiar real ca o singură entitate pentru a evita ca un beneficiar efectiv al unei întreprinderi înscrise deja în registrul HFC să creeze persoane juridice cu singurul scop ca acestea să își declare intenția de a introduce HFC pe piață în anul următor în temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014, să obțină astfel cote de HFC și să beneficieze, în cele din urmă, prin aplicarea articolului 16 alineatul (3) din regulamentul respectiv, de o valoare de referință ca urmare a cantităților de HFC pe care le‑ar fi introdus în mod legal pe piață.

188

Prin urmare, noțiunea de întreprindere în sensul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 trebuie interpretată în sensul că vizează, la fel ca noțiunea de întreprindere în sensul Regulamentului nr. 517/2014, o persoană fizică sau juridică considerată în mod individual.

189

În al doilea rând, trebuie să se observe că, prin adoptarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, Comisia a adăugat condiții care nu sunt prevăzute la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014 pentru a stabili dreptul întreprinderilor care au același beneficiar real de a beneficia de valori de referință.

190

În temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, anumite întreprinderi au dreptul, în calitate de producători sau importatori unici, la o valoare de referință unică definită în raport cu propriile declarații efectuate în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul nr. 517/2014, precum și cu aceleași declarații făcute de alte întreprinderi care au același beneficiar real.

191

Invers, alte întreprinderi, deși au pus HFC pe piață și au făcut declarații conform articolului 19 din Regulamentul nr. 517/2014, nu au dreptul la o valoare de referință proprie, aceasta fiind atribuită unei alte întreprinderi care are același beneficiar real și care îndeplinește condițiile pentru a fi considerată producător sau importator unic.

192

Condițiile menționate mai sus determină astfel modificarea regimului instituit prin articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014, întrucât, în temeiul acestuia, orice întreprindere care a introdus în mod legal HFC pe piață începând cu 1 ianuarie 2015 și care a făcut declarația prevăzută la articolul 19 din Regulamentul nr. 517/2014 are dreptul la o valoare de referință cu ocazia recalculării trienale a valorilor de referință, fără ca identitatea beneficiarului său real să fie luată în considerare.

193

În al treilea rând, reclamantele susțin în mod întemeiat că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 modifică de asemenea regimul de alocare a cotelor de HFC stabilit de Regulamentul nr. 517/2014.

194

În temeiul punctului 1 din anexa VI la Regulamentul nr. 517/2014, producătorului sau importatorului unic în sensul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 i se atribuie, în temeiul valorii sale de referință unice, nu numai cotele de HFC corespunzătoare cantităților de HFC pe care le‑a introdus pe piață începând cu 1 ianuarie 2015, ci și cotele corespunzătoare cantităților de HFC introduse pe piață începând cu 1 ianuarie 2015 de întreprinderile care au același beneficiar real. Or, în lipsa articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, aceeași întreprindere nu ar fi fost desemnată ca producător sau importator unic și ar fi perceput, așadar, numai cotele corespunzătoare unei valori de referință definite doar în raport cu cantitățile de HFC pe care le‑a introdus pe piață începând cu 1 ianuarie 2015.

195

În schimb, întreprinderile care au același beneficiar real precum un producător sau un importator unic pierd dreptul la o valoare de referință în nume propriu și, prin urmare, dreptul de a beneficia de o alocare de cote de HFC în nume propriu pentru o astfel de valoare, cu toate că ar fi avut dreptul la aceste cote în lipsa articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661.

196

Din toate cele de mai sus rezultă că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 a modificat drepturile conferite întreprinderilor în cauză prin Regulamentul nr. 517/2014 în ceea ce privește beneficiul unei valori de referință și posibilitatea de a li se aloca cote de HFC în nume propriu.

197

Potrivit articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014, orice producător sau importator pentru care s‑a determinat o valoare de referință în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) sau (3) din regulamentul menționat și căruia i s‑a alocat o cotă în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) din același regulament poate efectua un transfer de cote de HFC.

198

Rezultă că dreptul de a transfera o cotă de HFC este rezervat întreprinderilor care au beneficiat de alocarea unei cote în temeiul unei valori de referință.

199

Or, din cuprinsul punctelor 189-192 de mai sus reiese că, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, întreprinderile care au același beneficiar real precum un producător sau un importator unic au pierdut dreptul, de care beneficiau înainte de intrarea în vigoare a acestei dispoziții doar în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul nr. 517/2014, la o valoare de referință în nume propriu.

200

În consecință, aceleași întreprinderi, chiar dacă ar putea fi beneficiare ale unui transfer de cote de HFC, nu mai îndeplinesc, de la intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare 2019/661, condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 517/2014 pentru a efectua ele însele un astfel de transfer.

201

Întrucât s‑a stabilit că există o piață pe care se comercializează cotele HFC (a se vedea punctul 100 de mai sus), întreprinderile sus‑menționate au pierdut astfel dreptul de a ceda cote de HFC pe piață.

202

Trebuie adăugat că această pierdere a dreptului de transfer de cote de HFC privește întreprinderi care, precum societatea spaniolă, introduc HFC pe piață de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 517/2014, chiar dacă din raportul din 13 iulie 2017 al Comisiei de evaluare a metodei de alocare a cotelor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 [COM(2017) 377 (final)] reiese că restrângerea dreptului de a transfera cote de HFC a fost prevăzută pentru a se evita ca întreprinderile care nu participă la comerțul cu HFC să solicite cote gratuite în scopul unic de a vinde aceste drepturi.

203

Prin urmare, reclamantele susțin în mod întemeiat că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 a modificat Regulamentul nr. 517/2014 în ceea ce privește drepturile întreprinderilor de a transfera cote de HFC.

204

Din cele de mai sus rezultă că, prin adoptarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, Comisia a modificat drepturile conferite întreprinderilor în cauză prin Regulamentul nr. 517/2014 în ceea ce privește beneficiul unei valori de referință și posibilitatea de a li se aloca cote de HFC în nume propriu, precum și posibilitatea de a transfera cotele respective.

205

Prin urmare, reclamantele susțin în mod întemeiat că Comisia și‑a depășit competența de executare conferită de articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014.

206

Într‑adevăr, în temeiul acestei dispoziții, competența respectivă este limitată la buna funcționare a registrului HFC, care este un instrument ce servește gestionării cotelor, introducerii pe piață a HFC și raportării, inclusiv raportării echipamentelor introduse pe piață (a se vedea punctul 160 de mai sus). Or, norma prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 nu se referă la gestionarea cotelor, la introducerea pe piață a HFC sau la anumite declarații, pentru a asigura buna funcționare a registrului HFC. Această dispoziție, în măsura în care afectează direct drepturile întreprinderilor în cauză la o valoare de referință, la o alocare de cote de HFC și la un transfer de cote, reformează însăși funcționarea sistemului de cote de HFC.

207

În plus, astfel cum arată reclamantele, reformând, prin articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661, însăși funcționarea sistemului de cote de HFC, Comisia nu s‑a limitat să precizeze dispozițiile Regulamentului nr. 517/2014 pentru a asigura condiții unitare de punere în aplicare, ci l‑a modificat, cu încălcarea limitelor care se impuneau oricărei competențe de executare în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE.

208

Împrejurarea, evidențiată de Comisie, potrivit căreia articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 nu afectează în speță cantitatea totală de cote de HFC alocate tuturor întreprinderilor care au același beneficiar real nu schimbă cu nimic constatările care precedă, potrivit cărora Comisia a modificat drepturile întreprinderilor în cauză în ceea ce privește beneficiul unei valori de referință, posibilitatea de a li se aloca cote de HFC în nume propriu, precum și posibilitatea de a transfera cotele menționate.

209

În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 ar urmări să garanteze egalitatea de tratament între întreprinderi sau să evite ca acestea să depășească cota de HFC care le‑a fost alocată, acesta nu poate, în orice caz, să justifice o derogare de la normele prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 517/2014 și la articolul 291 TFUE în ceea ce privește întinderea competenței titularului competenței de executare.

210

Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se constate că Comisia nu era competentă să adopte articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661.

211

Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2019/661 este, așadar, o dispoziție nelegală care nu poate fi aplicată în speță.

212

În consecință, fără a fi necesară examinarea celorlalte critici invocate în susținerea excepțiilor de nelegalitate și a celorlalte motive invocate de reclamante, deciziile cuprinse în actele atacate, adoptate în temeiul dispoziției nelegale menționate mai sus, trebuie să fie anulate.

213

Pentru aceleași motive, e‑mailul din 20 noiembrie 2019, în măsura în care este adresat reclamantelor și constituie astfel un act confirmativ al actelor atacate (a se vedea punctul 127 de mai sus), trebuie să fie anulat.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă)

declară și hotărăște: