Cauza T‑657/19
(publicare în extras)
Feralpi Holding SpA
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 9 noiembrie 2022
„Concurență – Înțelegeri – Piața fier‑betonului – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 65 CO, după expirarea Tratatului CECO, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 – Stabilirea prețurilor – Limitarea și controlul producției și ale vânzărilor – Decizie adoptată ca urmare a anulării unor decizii anterioare – Desfășurarea unei noi audieri în prezența autorităților de concurență ale statelor membre – Dreptul la apărare – Principiul bunei administrări – Termen rezonabil – Obligația de motivare – Proporționalitate – Principiul non bis in idem – Excepție de nelegalitate – Încălcare unică, complexă și continuă – Dovada participării la înțelegere – Distanțare publică – Competență de fond”
1. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Conținut – Luare în considerare atât a motivării, cât și a dispozitivului hotărârii – Adoptare a unui nou act în temeiul actelor pregătitoare anterioare – Admisibilitate
[art. 266 alin. (1) TFUE]
(a se vedea punctele 48-50, 106 și 107)
2. Concurență – Procedură administrativă – Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante – Obligația de consultare – Normă fundamentală de procedură – Conținut
(art. 101 și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 14)
(a se vedea punctele 55-57)
3. Concurență – Procedură administrativă – Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante – Obligația de consultare – Anularea deciziei prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Nouă consultare a Comitetului consultativ – Imparțialitatea reprezentanților autorităților de concurență care fac parte din Comitetul consultativ
[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 14]
(a se vedea punctele 59-61 și 63-66)
4. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Audierea întreprinderilor – Dreptul la audiere colectivă al întreprinderilor care au primit o comunicare privind obiecțiunile – Inexistență
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 14 alin. (6)]
(a se vedea punctele 70-73)
5. Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Audierea întreprinderilor – Anularea deciziei prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Nouă audiere a întreprinderilor – Obligația de invitare a altor entități care nu și‑au exprimat interesul să participe la această nouă audiere – Inexistență – Obligația de a face publică decizia de organizare a unei noi audieri – Inexistență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27; Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 12 și art. 13 alin. (1), (2) și (3)]
(a se vedea punctele 78-105, 108-125 și 135-141)
6. Concurență – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Respectarea unui termen rezonabil – Anularea deciziei prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Redeschidere precedată de analiza compatibilității acesteia cu principiul termenului rezonabil – Încălcarea termenului rezonabil – Inexistență
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41)
(a se vedea punctele 146-148, 157-176, 178 și 179)
7. Concurență – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Respectarea unui termen rezonabil – Încălcare – Consecințe – Anularea, din cauza duratei excesive a procedurii, a deciziei prin care se constată o încălcare – Condiție – Atingere adusă dreptului la apărare al întreprinderilor în cauză
[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1)]
(a se vedea punctele 172, 182, 186, 187, 189-208, 211-216 și 218-235)
8. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie prin care se constată o încălcare, adoptată după anularea unei decizii anterioare care a avut același obiect – Decizie care evidențiază raționamentul urmat pentru a justifica adoptarea unei noi decizii
[art. 101 și 102 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]
(a se vedea punctele 238-253 și 255-260)
9. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Proporționalitate – Conținut – Anularea unei decizii prin care se constată o încălcare – Redeschiderea procedurii în stadiul neregularității constatate – Adoptarea unei noi decizii prin care se constată o încălcare – Încălcare – Inexistență
[art. 5 alin. (4) TUE]
(a se vedea punctele 269-281)
10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Conținut
[art. 101, 261 și 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
(a se vedea punctele 283-287)
11. Concurență – Procedură administrativă – Decizie prin care se constată o încălcare, adoptată ulterior anulării unei prime decizii privind aceeași întreprindere și aceeași încălcare – Încălcarea principiului ne bis in idem – Inexistență
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23)
(a se vedea punctele 303-312)
12. Concurență – Procedură administrativă – Termen de prescripție în materie de investigări – Norme care guvernează întreruperea și suspendarea prescripției – Putere de apreciere a legiuitorului Uniunii – Lipsa unor norme care să prevadă un termen de prescripție maxim absolut – Admisibilitate
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 25 alin. (3) și (6)]
(a se vedea punctele 316-322)
13. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Gradul de precizie necesar al elementelor de probă reținute de Comisie – Serie de indicii – Control jurisdicțional – Conținut – Decizie care lasă să subziste îndoieli în percepția instanței – Respectarea principiului prezumției de nevinovăție
(art. 65 CO)
(a se vedea punctele 330-333)
14. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Necesitatea existenței unei legături de cauzalitate între concertare și comportamentul întreprinderilor pe piață – Prezumția existenței acestei legături de cauzalitate – Sarcină a răsturnării acestei prezumții care incumbă întreprinderii în cauză – Probe
(art. 65 CO)
(a se vedea punctele 337-344)
15. Înțelegeri – Interdicție – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Lipsa oricărei probe a participării active la înțelegere într‑o anumită perioadă și a participării la anumite reuniuni – Lipsa incidenței
(art. 65 CO)
(a se vedea punctele 345, 346, 354 și 465)
16. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Probă adusă de anumite indicii și coincidențe care atestă existența și durata unui comportament anticoncurențial continuu – Admisibilitate
(art. 65 CO)
(a se vedea punctele 368-373)
17. Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Noțiune – Participare la reuniuni având un obiect anticoncurențial – Includere – Condiție – Lipsa distanțării în raport cu deciziile adoptate – Distanțare publică – Criterii de apreciere
(art. 65 CO)
(a se vedea punctele 410 și 460)
18. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Schimb de informații între concurenți – Schimb care poate elimina incertitudinile cu privire la comportamentul avut în vedere de întreprinderile în cauză
[art. 65 alin. (1) CO]
(a se vedea punctele 513-518)
19. Înțelegeri – Interdicție – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Practici și acțiuni ilicite care se înscriu într‑un plan de ansamblu – Apreciere – Criterii – Contribuție la obiectivul unic al încălcării – Necesitatea unei legături de complementaritate între practicile imputate – Inexistență
[art. 65 alin. (1) CO]
(a se vedea punctele 534-538)
Rezumat
Tribunalul confirmă sancțiunile cuprinse între 2,2 și 5,1 milioane de euro aplicate de Comisie unui număr de patru întreprinderi pentru participarea acestora la o înțelegere pe piața italiană a fier‑betonului
Prin Decizia din 17 decembrie 2002, Comisia Europeană a constatat că opt întreprinderi și o asociație de întreprinderi au încălcat articolul 65 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (denumit în continuare „CO”) prin participarea, în perioada decembrie 1989-iulie 2000, la o înțelegere pe piața italiană a fier‑betonului având ca obiect sau ca efect stabilirea prețurilor și limitarea și controlul producției (denumită în continuare „prima decizie”)(1).
Tribunalul a anulat prima decizie pentru motivul că temeiul său juridic, și anume articolul 65 alineatele (4) și (5) CO, nu mai era în vigoare la momentul adoptării acesteia, întrucât Tratatul CO a expirat la 23 iulie 2002(2). În consecință, Comisia a adoptat o nouă decizie, la 30 septembrie și 8 decembrie 2009, prin care a constatat aceeași încălcare, însă pe care a întemeiat‑o pe Tratatul CE și pe Regulamentul (CE) nr. 1/2003(3) (denumită în continuare „a doua decizie”)(4).
Această a doua decizie, confirmată de Tribunal prin Hotărârile din 9 decembrie 2014 (denumite în continuare „Hotărârile din 9 decembrie 2014”)(5), a fost anulată de Curte. Potrivit acesteia din urmă, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu avea obligația să organizeze o nouă audiere în cadrul procedurii care s‑a finalizat prin adoptarea celei de a doua decizii(6), omisiunea unei asemenea audieri constituind o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Astfel, Curtea a considerat că prima audiere organizată în vederea adoptării primei decizii nu era conformă cu cerințele procedurale referitoare la adoptarea unei decizii în temeiul Regulamentului nr. 1/2003, întrucât autoritățile de concurență ale statelor membre nu au participat la aceasta. Prin urmare, Curtea a anulat în totalitate Hotărârile din 9 decembrie 2014.
Reluând procedura din momentul în care nelegalitatea a fost constatată de Curte, Comisia a organizat o nouă audiere și a constatat din nou, prin Decizia din 4 iulie 2019 (denumită în continuare „decizia atacată”)(7), încălcarea care face obiectul celei de a doua decizii. Cu toate acestea, din cauza duratei procedurii, a fost acordată o reducere de 50 % a tuturor amenzilor aplicate întreprinderilor destinatare.
Patru dintre cele opt întreprinderi în cauză, și anume Ferriera Valsabbia SpA și Valsabbia Investimenti SpA, Alfa Acciai SpA, Feralpi Holdings SpA și Ferriere Nord SpA (denumite în continuare „reclamantele”), au introdus acțiuni în anularea deciziei atacate prin care li s‑au aplicat sancțiuni cuprinse între 2,2 și 5,1 milioane de euro(8). Toate aceste acțiuni sunt respinse de Camera a patra extinsă a Tribunalului, care, în acest cadru, aduce clarificări cu privire la condițiile în care Comisia poate adopta o decizie de sancționare la aproape treizeci de ani de la începutul faptelor constitutive ale încălcării, fără a aduce atingere dreptului la apărare al părților interesate sau principiului termenului rezonabil. Tribunalul se pronunță de asemenea asupra legalității regimului de întrerupere și de suspendare a prescripției în materia aplicării amenzilor, precum și asupra condițiilor în care sunt luate în considerare încălcările repetate în calculul amenzilor.
Aprecierea Tribunalului
În cauzele T‑655/19, T‑656/19, T‑657/19 și T‑667/19, Tribunalul respinge motivul întemeiat pe neregularități în organizarea de către Comisie a noii audieri.
Amintind că anularea unui act prin care se finalizează o procedură administrativă nu afectează toate etapele care au precedat adoptarea sa, ci numai pe cele care sunt vizate de motivele care au justificat anularea, Tribunalul confirmă în speță posibilitatea pe care o avea Comisia de a relua procedura începând cu etapa audierii.
În acest cadru, Tribunalul înlătură, în primul rând, argumentația reclamantelor potrivit cărora, cu ocazia noii audieri, imparțialitatea reprezentanților autorităților de concurență ale statelor membre care fac parte din Comitetul consultativ nu era garantată, întrucât acești reprezentanți cunoșteau prima decizie și a doua decizie ale Comisiei, precum și poziția adoptată de Tribunal în Hotărârile din 9 decembrie 2014.
În această privință, Tribunalul amintește că, atunci când un act este anulat, el dispare din ordinea juridică și se consideră că nu a existat niciodată. De asemenea, hotărârile Tribunalului dispar retroactiv din ordinea juridică atunci când sunt anulate în recurs. În consecință, atât deciziile Comisiei, cât și Hotărârile din 9 decembrie 2014 au dispărut cu efect retroactiv din ordinea juridică a Uniunii în momentul în care Comitetul consultativ a emis avizul. În plus, întrucât cunoașterea soluției jurisprudențiale adoptate de Curte în hotărârea de anulare este inerentă obligației de a se acționa în consecință în urma acestei hotărâri, nu se poate deduce o lipsă a imparțialității autorităților de concurență în cauză.
Tribunalul respinge, în al doilea rând, critica potrivit căreia, prin faptul că nu a invitat la audiere diverse entități care au avut un rol important în instrumentarea dosarului, Comisia a afectat dreptul la apărare al reclamantelor.
În ceea ce privește, mai precis, lipsa entităților care au renunțat într‑un stadiu anterior al procedurii să conteste prima sau a doua decizie care le‑a fost adresată(9), Tribunalul constată că, întrucât decizia menționată rămăsese definitivă în privința lor, Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a exclus entitățile respective de la noua audiere. În ceea ce privește lipsa unei entități terțe al cărei drept de a participa la procedura administrativă fusese recunoscut în anul 2002, Tribunalul apreciază că Comisia a constatat în mod corect că, dat fiind că entitatea respectivă a participat la prima audiere, însă nu s‑a prezentat la a doua audiere organizată cu ocazia adoptării primei decizii, și‑a pierdut interesul de a interveni din nou.
În al treilea rând, Tribunalul înlătură argumentația potrivit căreia schimbările intervenite, din cauza perioadei scurse, în identitatea actorilor și în structura pieței împiedicau organizarea unei noi audieri în condiții echivalente celor care prevalau în anul 2002. Potrivit Tribunalului, Comisia a efectuat o evaluare corectă atunci când a concluzionat, având în vedere împrejurările existente la momentul reluării procedurii, că o continuare a acesteia constituia încă o soluție adecvată.
Motivele prin intermediul cărora este pusă în discuție o încălcare a principiului termenului rezonabil sunt, la rândul lor, respinse. Pe de o parte, reclamantele au reproșat Comisiei că nu a examinat dacă adoptarea deciziei atacate încă era compatibilă cu principiul termenului rezonabil. Pe de altă parte, reclamantele au contestat durata procedurii care a condus la adoptarea acesteia.
În această privință, Tribunalul constată, în primul rând, că Comisia a analizat durata procedurii administrative înainte de a adopta decizia atacată, cauzele care puteau explica durata procedurii și consecințele care pot fi deduse din acestea. Astfel, Comisia a respectat obligația de a lua în considerare cerințele care decurg din principiul termenului rezonabil atunci când a apreciat oportunitatea de a iniția investigații și de a adopta o decizie în aplicarea normelor de concurență.
În ceea ce privește durata procedurii, Tribunalul arată, în al doilea rând, că depășirea termenului rezonabil nu poate conduce la anularea unei decizii decât dacă sunt îndeplinite două condiții: durata procedurii a fost nerezonabilă și depășirea termenului rezonabil a împiedicat exercitarea dreptului la apărare.
Or, în raport cu miza litigiului pentru persoanele interesate, cu complexitatea cauzei, cu comportamentul reclamantelor și cu comportamentul autorităților competente, durata fazelor administrative ale procedurii nu a fost nerezonabilă în speță. Pe de altă parte, durata globală a procedurii a fost, în parte, imputabilă întreruperilor datorate controlului jurisdicțional legate de numărul de acțiuni introduse la instanța Uniunii cu privire la diferitele aspecte ale cauzei. În plus, întrucât reclamantele au avut cel puțin în șapte rânduri ocazia să își exprime punctul de vedere și să își prezinte argumentele în cursul întregii proceduri, dreptul la apărare al acestora nu a fost împiedicat.
Potrivit Tribunalului, Comisia și‑a îndeplinit și obligația de motivare în raport cu luarea în considerare a duratei procedurii. Aceasta a justificat adoptarea unei noi decizii de stabilire a existenței încălcării și de aplicare a unei amenzi întreprinderilor în cauză tocmai prin intenția de a îndeplini obiectivul de a nu le scuti pe acestea din urmă de sancțiune și de a le descuraja să săvârșească o încălcare similară în viitor.
În cauzele T‑657/19 și T‑667/19 Tribunalul înlătură de asemenea motivele întemeiate pe încălcarea principiului non bis in idem, precum și pe cele prin care se pune în discuție legalitatea regimului de întrerupere și de suspendare a prescripției prevăzut la articolul 25 alineatele (3)-(6) din Regulamentul nr. 1/2003.
Se reamintește că principiul non bis in idem interzice ca o întreprindere să fie sancționată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr‑o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată. În schimb, în cazul în care o primă decizie a fost anulată pentru motive de formă fără să se fi statuat pe fond asupra faptelor imputate, acest principiu nu se opune unei reluări a investigațiilor având ca obiect același comportament anticoncurențial, întrucât sancțiunile aplicate prin noua decizie nu se adaugă celor pronunțate prin decizia anulată, ci se substituie acestora.
În legătură cu acest aspect, Tribunalul reține că atât prima decizie, cât și a doua decizie au fost anulate fără adoptarea unei poziții definitive cu privire la fond. Mai mult, deși în Hotărârile din 9 decembrie 2014 Tribunalul s‑a pronunțat asupra motivelor de fond invocate de reclamante, aceste hotărâri au fost anulate în totalitate de Curte. Pe de altă parte, sancțiunile aplicate prin decizia atacată s‑au substituit celor aplicate prin a doua decizie, care, la rândul lor, înlocuiseră sancțiunile aplicate prin prima decizie. Tribunalul concluzionează că, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia nu a încălcat principiul non bis in idem.
Prin invocarea unei excepții de nelegalitate a regimului aplicabil de întrerupere și de suspendare a prescripției, reclamantele au contestat în plus inexistența unui termen maxim absolut, stabilit de legiuitorul Uniunii, la expirarea căruia ar fi exclusă orice investigație a Comisiei, în pofida eventualelor suspendări sau întreruperi ale termenului de prescripție inițial.
Conform articolului 25 din Regulamentul nr. 1/2003, termenul de prescripție de cinci ani în materia aplicării amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata procedurilor privind căile de atac introduse la Curte împotriva deciziei Comisiei, caz în care acesta este prelungit cu perioada în care a intervenit suspendarea. Potrivit Tribunalului, acest sistem rezultă dintr‑o conciliere efectuată de legiuitorul Uniunii între două obiective distincte, și anume necesitatea asigurării securității juridice și cerința de a fi asigurată respectarea dreptului prin urmărirea, stabilirea și sancționarea încălcărilor dreptului Uniunii. Or, atunci când a efectuat această evaluare comparativă, legiuitorul Uniunii nu a depășit marja de apreciere care îi este recunoscută în acest cadru.
În opinia Tribunalului, deși termenul de prescripție este suspendat în cazul unei căi de atac introduse la instanța Uniunii, nu este mai puțin adevărat că această posibilitate necesită, în vederea punerii sale în aplicare, un demers care trebuie să fie asigurat de înseși întreprinderile. Prin urmare, legiuitorului Uniunii nu i se poate imputa că, în urma introducerii mai multor căi de atac de către întreprinderile în cauză, decizia care intervine la finalul procedurii este adoptată după un anumit termen. Pe de altă parte, justițiabilii ce reclamă o procedură nerezonabil de lungă pot contesta această durată solicitând anularea deciziei adoptate în urma procedurii respective, cu condiția ca depășirea termenului rezonabil să fi împiedicat exercitarea dreptului la apărare. Atunci când această depășire nu determină o încălcare a unui asemenea drept, justițiabilii au posibilitatea să introducă o acțiune în despăgubire la instanța Uniunii.
În cadrul cauzelor T‑657/19 și T‑667/19, Tribunalul, în exercitarea competenței sale de fond, apreciază că este necesar să ia în considerare, în scopul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor, atenuarea efectului lor disuasiv din cauza perioadei de aproape 20 de ani care a trecut de la încetarea încălcării până la adoptarea deciziei atacate, confirmând astfel, prin înlocuirea motivelor, necesitatea de a se pronunța o amendă împotriva reclamantelor. Tribunalul consideră în această privință că reducerea de 50 % a cuantumului menționat, astfel cum a fost acordată de Comisie, a fost adecvată în acest scop.
În sfârșit, în cauza T‑667/19, Tribunalul respinge motivul invocat de Ferriere Nord SpA și întemeiat pe nelegalitatea majorării cuantumului amenzii aplicate pentru încălcări repetate.
În ceea ce privește respectarea dreptului la apărare al Ferriere Nord SpA, Tribunalul observă că, în cazul în care Comisia intenționează să impute o încălcare a dreptului concurenței unei persoane juridice și, în acest cadru, preconizează să rețină împotriva ei săvârșirea unor încălcări repetate cu titlu de circumstanță agravantă, comunicarea privind obiecțiunile adresată acelei persoane trebuie să cuprindă toate elementele care îi permit acesteia să se apere, în special pe cele care pot să justifice îndeplinirea condițiilor de existență a unor încălcări repetate.
Or, în lumina examinării tuturor împrejurărilor care au privit dosarul, Tribunalul constată că era suficient de previzibilă intenția Comisiei de a lua în considerare, pentru încălcări repetate, decizia de sancționare adresată anterior societății Ferriere Nord SpA. De altfel, aceasta din urmă a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la aspectul respectiv în cadrul procedurii care s‑a finalizat prin adoptarea deciziei atacate.
În ceea ce privește criticile întemeiate pe intervalul de timp scurs între cele două încălcări luate în considerare cu titlu de încălcări repetate, Tribunalul precizează că, deși niciun termen de prescripție nu se opune constatării unei situații de încălcări repetate, nu este mai puțin adevărat că, pentru a respecta principiul proporționalității, Comisia nu poate lua în considerare decizii anterioare prin care o întreprindere este sancționată fără limitare în timp. În aceste condiții, având în vedere termenul scurt care s‑a scurs între cele două încălcări în discuție, și anume trei ani și opt luni, Comisia a apreciat în mod întemeiat că majorarea cuantumului de bază al amenzii pentru încălcări repetate a fost justificată, având în vedere tendința manifestată de Ferriere Nord SpA de a încălca normele de concurență, chiar în pofida faptului că investigația a durat un anumit timp.
Având în vedere ceea ce precedă, acțiunile reclamantelor sunt respinse în totalitate.
1 Decizia C(2002) 5087 final din 17 decembrie 2002 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 65 din Tratatul CECO (COMP/37.956 – Fier‑beton).
2 Hotărârea din 25 octombrie 2007, SP și alții/Comisia (T‑27/03, T‑46/03, T‑58/03, T‑79/03, T‑80/03, T‑97/03 și T‑98/03, EU:T:2007:317), Hotărârea din 25 octombrie 2007, Ferriere Nord/Comisia (T‑94/03, nepublicată, EU:T:2007:320), Hotărârea din 25 octombrie 2007, Feralpi Siderurgica/Comisia (T‑77/03, nepublicată, EU:T:2007:319), și Hotărârea din 25 octombrie 2007, Riva Acciaio/Comisia (T‑45/03, nepublicată, EU:T:2007:318).
3 Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).
4 Decizia C(2009) 7492 final din 30 septembrie 2009 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 65 din Tratatul CECO (cazul COMP/37.956 – Fier‑beton, readoptare), astfel cum a fost modificată prin Decizia din 8 decembrie 2009 a Comisiei.
5 Hotărârea din 9 decembrie 2014, Ferriera Valsabbia și Valsabbia Investimenti/Comisia (T‑92/10, nepublicată, EU:T:2014:1032), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Alfa Acciai/Comisia (T‑85/10, nepublicată, EU:T:2014:1037), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Feralpi/Comisia (T‑70/10, nepublicată, EU:T:2014:1031), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Ferriere Nord/Comisia (T‑90/10, nepublicată, EU:T:2014:1035), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Riva Fire/Comisia (T‑83/10, nepublicată, EU:T:2014:1034), Hotărârea din 9 decembrie 2014, Lucchini/Comisia (T‑91/10, EU:T:2014:1033), Hotărârea din 9 decembrie 2014, SP/Comisia (T‑472/09 și T‑55/10, EU:T:2014:1040), Hotărârea din 9 decembrie 2014, IRO/Comisia (T‑69/10, nepublicată, EU:T:2014:1030), și Hotărârea din 9 decembrie 2014, Leali și Acciaierie e Ferriere Leali Luigi/Comisia (T‑489/09, T‑490/09 și T‑56/10, nepublicată, EU:T:2014:1039).
6 Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ferriera Valsabbia și alții/Comisia (C‑86/15 P și C‑87/15 P, EU:C:2017:717), Hotărârea din 21 septembrie 2017, Feralpi/Comisia (C‑85/15 P, EU:C:2017:709), Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ferriere Nord/Comisia (C‑88/15 P, EU:C:2017:716), și Hotărârea din 21 septembrie 2017, Riva Fire/Comisia (C‑89/15 P, EU:C:2017:713).
7 Decizia C(2019) 4969 final din 4 iulie 2019 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 65 din tratatul CECO (cazul AT.37956 – Fier‑beton).
8 Amenda aplicată Ferriera Valsabbia SpA și Valsabbia Investimenti SpA se ridică la 5,125 milioane de euro, cea aplicată Alfa Acciai SpA la 3,587 milioane de euro, cea aplicată Feralpi Holdings SpA la 5,125 milioane de euro și cea aplicată Ferriere Nord SpA la 2,237 milioane de euro.
9 Una dintre aceste entități nu a depus acțiune în anulare împotriva primei decizii. Celelalte trei entități, care au contestat această primă decizie, au fost destinatare ale celei de a doua decizii, pe care au contestat‑o la Tribunal. În schimb, ele nu au introdus recurs împotriva Hotărârilor din 9 decembrie care le priveau.