Cauza T‑316/19

Arnaldo Lucaccioni

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 16 iunie 2021

„Funcție publică – Funcționari – Securitate socială – Articolul 73 din statut – Reglementare comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională – Boală profesională – Articolul 9 – Cerere de rambursare a cheltuielilor medicale – Articolul 23 – Consultarea unui alt medic – Refuz de a sesiza comisia medicală în temeiul articolului 22 – Neaplicarea prin analogie a articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf – Regula concordanței dintre cererea introductivă și reclamație – Aplicarea legii în timp”

Acte ale instituțiilor – Aplicare în timp – Reglementare privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională a funcționarilor Uniunii – Inaplicabilitate în cazul proiectelor de decizie privind recunoașterea adoptate înainte de 1 ianuarie 2006 – Noțiunea de proiect de decizie – Refuzul Comisiei de a aplica procedura de sesizare a comisiei medicale în vederea rambursării cheltuielilor medicale – Excludere – Cerere de recunoaștere introdusă sub imperiul vechii reglementări – Lipsa incidenței

(Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 18, 20 și 30)

(a se vedea punctele 44-50)
Procedură jurisdicțională – Adaptarea concluziilor în cursul judecății – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate – Neidentificarea precisă a actului care vizează modificarea obiectului acțiunii – Inadmisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 86 alin. (3)]

(a se vedea punctele 70-73)
Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Rambursarea cheltuielilor – Decizie de refuz – Aplicabilitatea procedurii privind deciziile de recunoaștere a originii profesionale a bolii sau a accidentului – Excludere

[Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 9 alin (1) și art. 18 și 23]

(a se vedea punctele 106-110)
Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Rambursarea cheltuielilor – Decizie de refuz – Recurgerea la procedura de consultare a unui alt medic – Procedură de numire – Obligația administrației de a găsi o soluție în caz de dezacord între asigurat și medicul desemnat de administrație – Limite – Aplicarea prin analogie a regulii desemnării celui de al treilea medic – Excludere

(Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 22 și 23)

(a se vedea punctele 111-128)
Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Rambursarea cheltuielilor – Decizie de refuz – Recurgerea la procedura de consultare a unui alt medic – Obligațiile celuilalt medic pentru a emite în mod valabil un aviz – Conținut

(Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 22 și 23)

(a se vedea punctele 130-134)
Acțiune introdusă de funcționari – Obiect – Decizie care se întemeiază pe mai mulți piloni de raționament, fiecare suficient pentru a constitui temeiul dispozitivului acesteia – Anulare – Condiții

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

(a se vedea punctul 136)

Rezumat

Reclamantul, domnul Arnaldo Lucaccioni, a lucrat ca funcționar în cadrul Comisiei Europene începând cu anul 1962. În timpul repartiției sale în clădirea Comisiei, Berlaymont, în Bruxelles (Belgia), a fost expus prafului și fibrelor de azbest.

În 1991, reclamantul a fost pensionat și i s‑a acordat o pensie de invaliditate. Apoi Comisia a recunoscut originea profesională a bolii reclamantului (leziuni pulmonare), în conformitate cu articolul 73 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), și a constatat că invaliditatea permanentă totală era egală cu 100 %.

În 2016, reclamantul a solicitat autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) acoperirea cheltuielilor legate de un tratament dentar. Într‑un proiect de decizie, AIPN intenționa să respingă această cerere pentru motivul că cheltuielile medicale nu puteau fi acoperite în temeiul bolii profesionale a reclamantului. În această privință, AIPN s‑a bazat pe concluziile cuprinse în rapoartele medicului specialist consultat din inițiativa sa.

Fiind în dezacord cu proiectul de decizie, reclamantul a solicitat consultarea unui „alt medic”, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) primul paragraf din Reglementarea privind asigurarea ( 1 ). Cu toate acestea, în pofida mai multor propuneri de candidați depuse de medicul desemnat de AIPN și de medicul desemnat de reclamant pentru a cădea de acord asupra numirii unui „alt medic”, astfel cum impune articolul sus‑menționat, acești doi medici nu au ajuns la un acord. Directorul Oficiului de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei s‑a adresat președintelui Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru ca acesta să desemneze din oficiu un medic, în aplicarea, prin analogie, a articolului 22 alineatul (1) al doilea paragraf din reglementarea sus‑menționată. Această cerere nu a putut conduce la desemnarea unui medic de către președintele Curții. În continuare, reclamantul a solicitat AIPN să aplice întreaga procedură prevăzută la articolul 22 din Reglementarea privind asigurarea cu privire la sesizarea unei comisii medicale. Întrucât AIPN a respins această cerere, reclamantul a sesizat Tribunalul cu o cerere în anularea deciziei de refuz al sesizării comisiei medicale.

Tribunalul respinge acțiunea și interpretează pentru prima dată procedura aplicabilă pentru a desemna un „alt medic”, în sensul articolului 23 din Reglementarea privind asigurarea, pentru a remedia un dezacord constatat între un medic desemnat de AIPN și medicul desemnat de asigurat, ambii însărcinați să desemneze acest „alt medic”.

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul arată, în primul rând, că reglementarea privind asigurarea distinge în mod clar două situații ce privesc reexaminarea unui proiect de decizie care trebuie adoptat după avizul medicului desemnat de AIPN. În prima situație, dacă asiguratul solicită acest lucru, decizia se adoptă după consultarea comisiei medicale în conformitate cu articolul 18 a doua liniuță din Reglementarea privind asigurarea. În a doua situație, asiguratul poate solicita consultarea pentru aviz a unui „alt medic” în celelalte cazuri decât cele menționate la articolul 18 din respectiva reglementare.

Din aceste dispoziții rezultă că deciziile adoptate în cadrul unei cereri de rambursare a cheltuielilor, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Reglementarea privind asigurarea, nu intră în domeniul de aplicare material al articolului 18 din aceeași reglementare. Astfel, acest articol privește „deciziile privind recunoașterea evenimentului ca reprezentând un accident, indiferent dacă acesta este atribuit riscurilor de la locul de muncă sau din viața privată, și deciziile aferente privind recunoașterea originii profesionale a bolii, precum și privind stabilirea gradului invalidității permanente”. Întrucât acești termeni sunt clari, ei nu pot fi interpretați astfel încât să includă deciziile referitoare la cereri de rambursare a cheltuielilor în sensul articolului 9 alineatul (1) din Reglementarea privind asigurarea.

Prin urmare, deciziile adoptate în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Reglementarea privind asigurarea privesc ipoteze diferite de cele prevăzute la articolul 18 din aceasta și sunt reglementate de procedura descrisă la articolul 23. Prin urmare, articolul 22 din Reglementarea privind asigurarea nu vizează deciziile referitoare la o rambursare a cheltuielilor medicale.

În al doilea rând, Tribunalul a statuat că a admite că, în lipsa unui acord între medicul desemnat de AIPN și medicul desemnat de asigurat pentru numirea „[celuilalt] medic”, trebuie să se recurgă la procedura prevăzută la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Reglementarea privind asigurarea ar risca să modifice domeniul de aplicare al procedurii de consultare astfel cum a fost avută în vedere inițial de autorii săi. În plus, astfel cum rezultă din preambulul Reglementării privind asigurarea, revine instituțiilor, iar nu Tribunalului, sarcina de a adopta, de comun acord, reglementarea privind asigurarea și, în consecință, de a prevedea, dacă este cazul, o astfel de procedură sau de a face o trimitere explicită la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Reglementarea privind asigurarea.

Din moment ce instituțiile nu au prevăzut în mod explicit recurgerea la o desemnare din oficiu de către președintele Curții a „[celuilalt] medic” și nici nu și‑au exprimat acordul cu privire la această aplicare prin analogie, nu este de competența Tribunalului să o impună în mod pretorian. În această privință, Tribunalul nu poate ignora textul clar și precis al unei dispoziții care prevede numai posibilitatea de a desemna un „alt medic” ales de comun acord de medicul desemnat de AIPN și de cel desemnat de asigurat. În consecință, Comisia nu putea aplica, prin analogie cu situația din speță, articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Reglementarea privind asigurarea.

În al treilea rând, Tribunalul concluzionează că Comisia nu poate invoca obligația de solicitudine pentru a justifica aplicarea prin analogie a regulii de desemnare a celui de al treilea medic prevăzută la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din Reglementarea privind asigurarea, din moment ce dispoziția articolului 23 alineatul (1) primul paragraf din reglementarea menționată se opune unei astfel de aplicări și, de altfel, nu este incompatibilă cu niciun principiu general de drept.

În al patrulea rând, Tribunalul statuează că procedura de examinare și cea de reexaminare, astfel cum sunt reglementate de articolul 23 din Reglementarea privind asigurarea, oferă garanții suficiente privind respectarea dreptului la apărare al reclamantului în cadrul examinării cererii sale de rambursare a cheltuielilor, astfel încât acesta nu poate solicita numirea unei comisii medicale pentru a asigura respectarea acestor drepturi.

În sfârșit, Tribunalul concluzionează că, în prezența unui dezacord constatat între medicul desemnat de AIPN și medicul desemnat de asigurat, ambii însărcinați să desemneze un „alt medic”, AIPN nu poate aplica prin analogie dispozițiile articolului 22 din această reglementare. Astfel, ea nu poate nici să sesizeze comisia medicală, nici să desemneze „[celălalt] medic” aplicând procedura de desemnare din oficiu a celui de al „treilea medic” de către președintele Curții, procedură prevăzută de articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din respectiva reglementare numai în cazul constituirii unei astfel de comisii.

( 1 ) Reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Comunităților Europene, adoptată la 13 decembrie 2005 de instituțiile Uniunii în aplicarea articolului 73 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumită în continuare „Reglementarea privind asigurarea”).