Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 10 februarie 2021 –
Șanli/Consiliul

(Cauza T‑157/19)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația de motivare”

1. 

Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Enunțare abstractă – Inadmisibilitate – Interpretare suplă

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 76 lit. (d)]

(a se vedea punctele 24 și 25)

2. 

Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Cerințe minime

[art. 296 al doilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (c); Poziția comună 2001/931 a Consiliului; Decizia (PESC) 2019/25 a Consiliului; Regulamentele nr. 2580/2001 și 2019/24 ale Consiliului]

(a se vedea punctele 36-40)

3. 

Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Obligația de motivare – Întindere – Expunerea motivelor – Menținerea numelui reclamantului pe listele în litigiu pe baza legăturii acestuia cu PKK și calificarea acestuia din urmă drept grup sau entitate care a săvârșit acte teroriste – Anularea actelor Consiliului prin care se reînscrie PKK pe listele de înghețare a fondurilor între anii 2014 și 2017 – Motivare insuficientă

[art. 296 TFUE; Decizia (PESC) 2019/25 a Consiliului; Regulamentul 2019/24 al Consiliului]

(a se vedea punctele 53-56 și 60-64)

4. 

Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Cerere de despăgubire formulată pentru prima dată în replică – Inadmisibilitate

[art. 268 și 340 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 76 lit. (d)]

(a se vedea punctele 70-72)

Obiectul

Pe de o parte, cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei (PESC) 2019/25 a Consiliului din 8 ianuarie 2019 de modificare și de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2018/1084 (JO 2019, L 6, p. 6) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/24 al Consiliului din 8 ianuarie 2019 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1071 (JO 2019, L 6, p. 2), în măsura în care îl privesc pe reclamant și, pe de altă parte, cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se urmărește repararea prejudiciului pe care reclamantul pretinde că l‑a suferit ca urmare a acestor acte.

Dispozitivul

1) 

Anulează Decizia (PESC) 2019/25 a Consiliului din 8 ianuarie 2019 de modificare și de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2018/1084 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/24 al Consiliului din 8 ianuarie 2019 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1071, în măsura în care îl privesc pe domnul Dalokay Șanli.

2) 

Respinge în rest acțiunea.

3) 

Consiliul Uniunii Europene suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de domnul Șanli.

4) 

Regatul Țărilor de Jos suportă propriile cheltuieli de judecată.